9.22.2021

AUR : ”decizia introducerii certificatului digital de vaccinare este neconstituţională”

 


Decizia Guvernului de a introduce certificatul digital COVID pe teritoriul României este "ilegală" şi poate fi atacată în instanţă, susţin reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR).

Copreşedintele AUR Claudiu Târziu susţine că hotărârea de guvern nu poate lua locul unei legi, astfel că introducerea certificatului verde este neconstituţională.

„Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege. Legea este un act normativ care emană de la organul legislativ al statului, adică de la Parlament. În nicio interpretare juridică, hotărârea Guvernului nu ţine loc de lege. Este limpede ca lumina zilei : Cîţu a adoptat o hotărâre eminamente anticonstituţională şi îi îndemnăm pe români să o anuleze în instanţă”, declară senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte al AUR, într-un comunicat transmis Agerpres.

La rândul său, deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, afirmă că prin introducerea „aşa-numitului” certificat verde digital se încearcă o segregare pe criterii sanitare.

„Guvernul Cîţu încalcă flagrant Constituţia şi legile ţării, substituindu-se Parlamentului. Mai mult, prin introducerea aşa-numitului certificat verde digital se încearcă o segregare pe criterii sanitare, inadmisibilă din punctul nostru de vedere. Deţinerea unui certificat de vaccinare nu ar trebui să fie o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, iar eliberarea acestuia nu ar trebui să ducă la discriminare. Deja s-a ajuns foarte departe: se iau decizii nelegale şi peste capul românilor”, potrivit lui Simion.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu