Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 2 septembrie 2021, Hotărârea numărul 65 pentru abilitarea Ministerului Educației și a Ministerului Sănătății în vederea emiterii Ordinului comun prin care să fie stabilite măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Având în vedere solicitarea Ministerului Educației privind abilitarea instituției de a emite un ordin comun cu Ministerul Sănătății prin care să fie stabilite condițiile în care este organizată activitatea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în contextul pandemiei de COVID-19, în contextul necesității menținerii condițiilor de desfășurare a activităților didactice care să permită asimilarea și aprofundarea cunoștințelor, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,
Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 - (1) Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea emiterii Ordinului comun prin care să fie stabilite măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
(2) Ordinul comun menționat la alin. (1) are în vedere următoarele scenarii:
a) în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori, se permite participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2;
b) în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, până la instituirea măsurii carantinei, se permite participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri în unitățile de învățământ, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor din învățământul special cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 și participarea în sistem on line a tuturor celorlalte categorii de elevi.
Art.2 - Prezenta hotărâre se comunică pentru punere în aplicare prin ordine Ministerului Educației și Ministerului Sănătății și spre știință celorlalte componente ale Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu