Declarația de la București
Cotidianul a lansat volumul „Trecerea la prostocrație”, coordonat de Cornel Nistorescu și Octavian Știreanu. Volumul cuprinde o serie de articole publicate în ziarul cotidianul și pe cotidianul.ro. Textele, adunate într-o antologie, arată că jurnaliștii cotidianul.ro și colaboratorii publicației noastre și-au făcut datoria, a spus directorul Cotidianul, Cornel Nistorescu.
Lansarea volumului a fost însoţită şi de o Declaraţie a Grupului pentru Apărarea Democrației (GAD) pe care o publicăm integral:
Grupul pentru Apărarea Democrației ( GAD)
Declarația de la București
Pentru că nu putem asista pasiv la politica dezastrului moral, economic și democratic spre care este împinsă țara de către actualul regim, pentru că tăcerea în aceste vremuri înseamnă complicitate și resemnare față de degradarea continuă a democrației, pentru că asistăm la confiscarea deciziilor care influențează țara de către o putere a incompetenților și impostorilor, pentru că nu putem accepta să vedem cum țara, ajunsă, prin eșec electoral și manipulări grosolane, pe mâna unei prostocrații agresive, alunecă într-o fractură istorică și se depărtează de preceptele fondatoare ale civilizației europene, pentru că în societate s-a produs o răsturnare a valorilor, astfel încât deciziile majore în stat aparțin unor oameni cu calificări precare, ajunși la putere prin abolirea criteriilor și prin acțiunea tot mai expansivă a serviciilor secrete, pentru că schimbările de care are nevoie țara nu pot veni din senin, ci numai atunci când sunt deșteptate conștiințele cetățenești ale României, pentru că suntem liberi, neconstrânși de înțelegeri cu vreun reprezentant al serviciilor secrete, al oligarhiei ori cleptocrației care susțin actualul regim,
Noi, subsemnații semnatari ai prezentei profesiuni de credință, spunând să nu conteze nimeni, niciodată, pe lașitatea noastră !,
reuniți în Grupul pentru Apărarea Democrației,
afirmăm că
1. În Romania este necesară abolirea imediată a secretomaniei instalate în toate prestațiile președintelui, premierului și șefilor serviciilor secrete, inclusiv ale comisiilor care le supraveghează. Regimul Iohannis a încetat să mai comunice informații către presă și populație, luând decizii în treburile publice cu mentalitate de proprietar privat și angajând țara ca pe o feudă personală în operațiuni pe care este nevoit să le suporte întregul popor.
2. Reclădirea normalității în România presupune cel puțin trei componente esențiale:
-revenirea de la “guvernul meu” la “guvernul țării”,
-revenirea la Constituție, prin reabilitarea prevederilor textuale privind „statul de drept democratic” (nu doar a „statului de drept”), tripartiția puterilor în stat și pluralismul politic;
-revenirea la dezbaterea deschisă, obligatorie, nemăsluită într-o societate democratică, inițierea prezentului grup fiind o contribuție la aceasta.
3.Vom fi în apărarea valorilor tradiționale ale țării și familiei și vom pleda pentru preluarea în modernitate a ceea ce a fost valoros în tradiție.
4.Vom fi susținătorii unor criterii clare și transparente de promovare în funcții publice, în care nivelul studiilor și competența dovedită practic să fie primordiale, obligatorii și bine definite. Prostocrația trebuie abolită. Avizul serviciilor secrete pentru ocuparea diferitelor funcții să fie subsidiar, consultativ și drastic restrâns la un număr limitat de funcții, stabilite strict prin lege.
5. În toate demersurile noastre, vom da credit și prioritate oamenilor de valoare, vom reabilita noțiunea de patriotism și vom înțelege și apăra valorile europene în sensul originar al tratatelor fondatoare la care România este parte.
6. Vom pleda prin comunicate și declarații publice, în toate situațiile în care considerăm că deciziile autorităților, comportamentul, legile și declarațiile prostocrației contravin intereselor naționale și aspirațiilor cetățenilor.
7. Vom pune în slujba interesului public, pe temeiuri de conștiință și de bună credință, sistemul de valori, principiile și criteriile de conduită care ne caracterizează întreaga activitate profesională, civică și publicistică.
8. Vom milita pentru „demilitarizarea” prin lege a societății civile, a conducerilor partidelor politice și a instituțiilor de presă – pentru ca din activitatea acestora să fie eliminată dubla comandă iar acțiunile lor să beneficieze de o identitate clară în fața cetățenilor.
9. Ne vom poziționa tranșant împotriva oricărei decizii de restrîngere a libertăților cetățenești și a drepturilor de exprimare.
Grupul pentru Apărarea Democrației este o asociere ad hoc a unor persoane publice care împărtășesc aceleași valori, au aceleași opinii despre situația actuală din țară și gândesc consonant cu privire la sensurile de evoluție a societății românești.
Semnează:
Andrei Marga
Ion Cristoiu
Cornel Nistorescu
Octavian Știreanu
prof. dr. Gheorghe Piperea
Mircea Dinescu
Doru Bușcu
Patrick André de Hillerin
Ioan Buduca
Valer Marian
Ion Spânu
Dată la București, astăzi, 15 septembrie 2021, cu prilejul lansării volumului de publicistică „Trecerea la prostocrație”, editată de redacția ziarului Cotidianul
Au participat la această lansare oameni pentru care România chiar contează. Trei foști premieri, cinci foști miniștri, oameni de afaceri și din societatea civilă și numeroși ziariști.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu