9.19.2021

“Nu m-am vaccinat şi am demisionat. Nu ştim ce este în vaccin, noi nu suntem cobai” PROTESTE de amploare în FRANȚA

 


Noi proteste de amploare au avut loc sâmbătă, în Franţa.

Sâmbătă au fost organizate 180 de manifestaţii împotriva paşaportului sanitar şi a obligativităţii vaccinării angajaţilor cu anumite profesii, relatează Ouest France.

Ministrul Sănătăţii, Olivier Veran, anunţa joi că aproximativ 3000 de suspendări s-au decis în cazul angajaţilor din sistemul de sănătate care nu s-au vaccinat împotriva covid-19, după intrarea în vigoare miercuri a obligativităţii de imunizare în ceea ce îi priveşte.

“Nu m-am vaccinat şi am demisionat. Nu ştim ce este în vaccin, noi nu suntem cobai”, a afirmat Hager, o îngrijitoare din domeniul sanitar în vârstă de 37 de ani, potrivit news.ro. 

Armelle, educatoare specializată în psihiatrie infantilă din Val-d’Oise, suspendată din 16 septembrie, a afirmat la protestul de la Paris că nu va renunţa la dreptul său de a alege.

Din cei aproape 58 de milioane de francezi cu vârsta de peste 12 ani eligibili pentru vaccinare, peste 86 la sută au primit deja cel puţin o doză. Noile manifestaţii au avut loc în momentul în care s-a atins pragul simbolic de 50 de milioane de oameni care au primit cel puţin o doză.

Poliţia s-a aşteptat sâmbătă la aproximativ 17.000 de manifestanţi la Paris şi la 80.000 până la 120.000 în restul Franţei. La Toulouse au protestat 1.500 de persoane, la Montpellier 3.000 şi la Lille 2.100. Au avut loc manifestaţii şi în alte oraşe.

Sâmbăta trecută, autorităţile au anunţat că la proteste au participat 121.000 de oameni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu