10.10.2021

PROTESTE URIAȘE în ITALIA faţă de obligaţia certificatului COVID-19

 


Proteste uriaşe în Italia faţă de obligativitatea certificatului verde pentru COVID-19. Mii de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de introducerea certificatului sanitar în toate locurile de muncă începând din 15 octombrie pentru toţi lucrătorii. Poliţiştii au folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii.

Oamenii adunaţi cu miile în centrul Romei au manifestat faţă de măsura Guvernului de a implementa certificatul verde pentru Covid-19 obligatoriu pentru toţi lucrătorii.

La un moment dat, unii dintre protestatari au încercat să treacă de cordoanele de poliţişti pentru a ajunge la biroul din centrul oraşului al premierului Mario Draghi, în timp ce un grup separat a încercat să intre în sediul principalului sindicat din Italia, CGIL, conform News.ro.

Protestele au avut loc în condiţiile în care Italia va deveni prima ţară din Europa care îi va obliga pe toţi lucrătorii să poarte certificatul verde într-un efort de a accelera vaccinările şi de a elimina infecţiile cu coronavirus.

Certificatul digital sau pe hârtie arată că o persoană a primit cel puţin o doză de vaccin, a fost testat negativ sau s-a vindecat recent de Covid-19. Iniţial, permisul a fost conceput pentru a uşura călătoriile între statele Uniunii Europene.

În schimb, începând din 15 octombrie, orice lucrător care nu prezintă un certificat de sănătate valid va fi suspendat fără plată, dar nu poate fi concediat. Aproximativ 80% din totalul italienilor cu vârsta de peste 12 ani sunt acum complet vaccinaţi şi marea majoritate a oamenilor par să sprijine efortul de vaccinare şi utilizarea certificatului verde.

Premierul italian Mario Draghi a denunţat violenţele de sâmbătă şi a declarat că Guvernul său de unitate naţională rămâne angajat să-şi finalizeze campania de vaccinare.

„Dreptul de a manifesta pentru a-ţi susţine ideile nu poate degenera niciodată în acte de agresiune şi intimidare”, a spus el într-o declaraţie emisă de biroul său.

De cealaltă parte, oponenţii certificatului verde spun că acesta este o încălcare a libertăţii şi că este un mijloc de a forţa oamenii să se vaccineze.

Cauza lor a fost susţinută de grupuri neofasciste de extremă dreaptă, pe care politicienii locali le-au acuzat că au orchestrat violenţele de sâmbătă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu