O nouă tranşă de teste rapide pentru elevi ajunge în România. Este vorba despre două milioane de dispozitive medicale. Acestea vor ajunge luni la inspectoratele şcolare din ţară, urmând să fie distribuite şcolilor.
În urma discuţiilor purtate în ultimele zile de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu reprezentanţii societăţilor comerciale care urmau să livreze teste de salivă, conform calendarului de livrare stipulat în contracte, în cursul acestei nopţi 2 milioane de astfel de dispozitive medicale vor intra în stocurile IGSU, transmite DSU.
Societatea comercială care va aduce aceste teste avea termenul de livrare în data de 20 decembrie 2021.
„Camioanele IGSU sunt pregătite pentru a recepţiona cantitatea de teste menţionată mai sus, urmând ca mâine, 13 decembrie 2021 aceasta să ajungă la inspectoratele şcolare din ţară, conform caietului de distribuţie elaborat de Ministerul Educaţiei”, arată sursa citată.
Secretarul de stat al Ministerului Educaţiei anunţă că, având în vedere traseul acestora: ISJ->unitate școlară->diriginți/învățători->beneficiari, este foarte puțin probabilă testarea elevilor în cursul zilei de luni.
„Lotul de două milioane de teste va ajunge în ISJ-uri în această seară sau mâine. Având în vedere traseul acestora: ISJ->unitate școlară->diriginți/învățători->beneficiari, este foarte puțin probabilă testarea în cursul zilei de mâine.
Anumite județe au distribuit deja testele rămase în stoc din loturile anterioare pentru a acoperi testarea de luni a unor categorii/niveluri de învățământ (de exemplu Bucureștiul a distribuit în grădinițe).
În funcție de ziua în care testele ajung în școli, vom putea decide utilizare lor eventual in ziua x+1”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion.
Reamintim că Ministerul Educaţiei ceruse DSU de săptămâna trecută graficul livrărilor de teste de salivă pentru şcoli, în condiţiile în care testele rămase erau insuficiente chiar şi pentru administrarea de luni. Şeful DSU, Raed Arafat, reclama că unii furnizori nu au respectat contractele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu