Ca în fiecare an, jurnaliștii Sputnik prezintă cele mai importante personalități din lumea politicii românești care s-au remarcat prin activitatea și curajul lor pe parcursul acestui an
Locul I - Florin Cîțu
Pe locul I la topul negativ al personalităților se numără Florin Cîțu, cel care, după ce a câștigat forțat alegerile din PNL, a pierdut funcția de premier, iar pentru a menține PNL la guvernare a fost obligat să cedeze cele mai importante ministere PSD-ului, în timp ce funcția de prim-ministru i-a revenit unei persoane care nu are legături profunde cu partidul, și anume Nicolae Ciucă.
Succesul ”echipei câștigătoare” a lui Florin Cîțu a fost fulminant : nu doar că a pierdut Palatul Victoria și a fost obligat să coabiteze cu pesediștii pe care se lăuda că nici prizonieri nu vrea să îi ia, dar a și pierdut o bună bucată din PNL care a ales să plece din partid și să îl urmeze pe Ludovic Orban în opoziție, cu planul de a face un alt partid care să rupă din voturile PNL.
Locul II – Dacian Cioloș
Dacian Cioloș a pierdut totul în efortul său disperat de a deveni președintele României în 2024. Ca să devină șeful USR, el a trebuit să renunțe la șefia grupului Renew din Parlamentul European, unde, pentru că făcea jocurile președintelui Emmanuel Macron, avea o oarecare relevanță pe plan european.
Apoi, încropeala de Guvern făcută de Cioloș ca premier desemnat a suferit o înfrângere totală în Parlament, având doar 88 de voturi pentru, cel mai mic scor posibil, și doar 184 împotrivă, pentru că cei mai mulți parlamentari nu s-au obosit nici măcar să se prezinte ca să voteze contra.
Apoi, Cioloș nu a fost în stare să intre înapoi la guvernare în Guvernul Ciucă, PSD luând locul USR în coaliția cu PNL, iar ulterior Cioloș a devenit irelevant în opoziție, ceea ce îi taie orice șansă la prezidențialele din 2024.
Locul III – Klaus Iohannis
Președintele României a ajuns într-o fundătură totală după căderea Guvernului Cîțu, după ce l-a susținut pe Florin Cîțu cu orice preț să ajungă și președintele PNL doar ca să piardă guvernarea într-un timp record.
Din acel moment, Iohannis nu mai avea decât o șansă dacă voia să evite suspendarea: să invite ”Ciuma Roșie” la guvernare, ceea ce i-a adus oprobiul public al susținătorilor săi cei mai înfocați, dintre care unii i-au dat înapoi și decorațiile, alții și-au rupt cărțile pe care i le dedicaseră președintelui. Iohannis a ajuns la un minim istoric în încrederea populației și este obligat acum să coabiteze alături de un PSD pe care îl voia șters din cartea de istorie a României, ceea ce este cea mai mare înfrângere a sa de când este președinte.
De altfel, unii analiști spun că Iohannis a fost obligat să cedeze în fața PSD-ului și din cauză că la guvernare în Germania a venit un cancelar social-democrat, dar faptul că a fost obligat dintr-o parte sau din toate direcțiile să pupe unde a scuipat îl plasează pe Iohannis în topul negativ al politicienilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu