ACASĂ
Etichete
8.10.2021
Amenzi pentru incendiile de vegetație
ISU Dâmboviţa roagă proprietarii de terenuri agricole să manifeste responsabilitate și să ia măsuri de prevenire a evenimentelor de acest tip, deoarece pot pune în pericol culturile agricole, pădurile ori locuințele din imediata vecinătate, dar și participanții la trafic de pe drumurile naționale și județene aflate în apropiere, potrivit incomod-media.ro.
"Având în vedere tendința de creștere a numărului acestor evenimente, atragem atenția cetățenilor că, potrivit legislației în vigoare privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă.
De asemenea, locațiile suprafețelor agricole afectate de incendii sunt înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, pentru verificare și impunerea măsurilor privind modul de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente", se precizează într-un comunicat remis de ISU Dâmboviţa.
După ce Grecia a fost devastată de incendiile de vegetație, flăcările au cuprins zone și din țara noastră. Incendiul violent de vegetație uscată care a izbucnit, luni după-amiază, în Devesel, județul Mehedinți, a afectat 7 gospodării. Până în acest moment, incendiul a afectat 7 gospodării. La 4 dintre acestea au fost afectate diverse bunuri, precum garduri sau anexe, iar la 3 sunt afectate și casele de locuit.
În continuare, pompierii mehedințeni fac eforturi susținute pentru lichidarea mai multor focare de incendiu. Ei asigură protecția caselor de locuit și încearcă să împiedice propagarea incendiului.
„Situația este sub control, la acest moment, incendiul este localizat, fără a exista riscul de propagare la alte gospodarii”, anunță ISU Mehedinți.
Pentru lichidarea incendiului au fost chemați de acasă mai mult pompieri liberi. Peste 45 de pompieri au intervenit cu 6 autospeciale în localitatea Scăpau, comuna Devesel, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată. Incendiul s-a manifestat violent și s-a extins la mai multe gospodării, conform ISU Mehedinți. De asemenea, pompierii au cerut alte 2 autospeciale din cadrul ISU Dolj.
Florin Cîțu a cerut eliminarea gratuităților pe CFR
Florin Cîțu a solicitat să fie anulate gratuitățile la transportul cu trenul oferite angajaților Ministerului Transporturilor și instituțiilor subordonate. Eu merg cu avionul și îmi plătesc biletul, a mai spus Cîțu.
Florin Cîțu a vorbit marți despre planurile de reformă pe care le-a cerut la toate ministerele și a dezvăluit că a aflat cu surprindere faptul că angajații Ministerului Transporturilor și de la instituțiile subordonate au gratuitate la călătoriile cu trenul, potrivit Mediafax.
Este o practică de pe vremea PSD la care trebuie să renunțăm, a explicat Cîțu.
„Noi nu putem să vorbim despre reformă atât timp cât păstrăm aceleași subvenții de pe vremea PSD-ului, aceeași asistență socială. Am aflat și eu, nu știam, că la Ministerul Transporturilor, angajații și familiile acestora și în subordonate circulă gratuit, este din 1999. Nu mi se pare normal, am cerut să se revizuiască”, a spus Florin Cîțu.
Premierul a mai declarat că preferă călătoriile cu avionul și că își plătește biletul.
„Eu nu circul gratuit. Am fost cu avionul și am plătit biletul”, a precizat prim-ministrul Florin Cîțu.
150.000 de persoane, evacuate din calea unor elefanți migratori din China
Mai bine de 150.000 de persoane au fost evacuate din calea unei cirezi de elefanți migratori, spun oficialii chinezi. Conform BBC, autoritățile din provincia sud-vestică Yunnan s-au temut că vor apărea conflicte între cei 14 elefanți asiatici și rezidenții zonei. Animalele sunt în deplasare de luni întregi.
Mai bine de 25.000 de polițiști echipați cu drone și autovehicule au monitorizat cireada, spune presa de stat. Animalele protejate au părăsit o rezervație naturală din Yunnan acum aproximativ 17 luni.
500 de kilometri parcurși
De la startul aventurii, elefanții au ajuns în presa internațională fiindcă au parcurs 500 de kilometri prin câmpuri și orașe, înfructându-se de milioane de euro din terenuri agricole și distrugând unele clădiri. Dacă cireada se îndrepta către așezări umane, persoanele erau relocate pentru a previne situații nefericite.
Elefantul asiatic este o specie protejată. China mai are doar 300 de exemplare în sălbăticie, iar mulți trăiesc în aceeași provincie din care provin și cei 14 aventurieri.
La Târgoviște, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești
Miercuri, 11 august 2021, va avea loc, la Târgovişte, sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, ocazie cu care va fi săvârșită Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 7.00, pe un podium special amenajat, în incinta Mânăstirii Stelea, unde se vor afla moaştele Sfântului Ierarh.
Ceremoniile vor fi deschise, marți, 10 august 2021, ora 17.00, cu Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce se va desfășura de la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște la Mânăstirea Stelea, prin centrul vechi al orașului, după care va fi săvârșită, de la ora 17.30, slujba Vecerniei Sfântului, în incinta complexului monahal.
Pentru a încuraja performanța educațională, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon va premia, în ziua de 11 august, 12 elevi, care au obţinut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, anul acesta, iar în seara zilei de 10 august, Comitetul de tineri al Parohiei Sf. Ioan din Găești, care a obținut locul I la etapa eparhială a Concursului național catehetic, organizat de Patriarhia Română.
Invităm credincioşii să participe la acest eveniment spiritual central al Eparhiei noastre, în zilele de marți, 10 august, ora 17,00, la Catedrala Mitropolitană și apoi la Mănăstirea Stelea, şi miercuri, 11 august, începând cu ora 7.00, în incinta Mănăstirii Stelea din Târgoviște, informează Arhiepiscopia Târgoviștei.
INCENDII : Pensiune Tulcea, Mănăstirea Dumbrava, depozitul ecologic Halanga -Turnu Severin
Opt persoane s-au autoevacuat, în noaptea de luni spre marţi, dintr-o casă de vacanţă din comuna Jurilovca, distrusă de un incendiu cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta.
Incendiul a fost semnalat la ora 4,38, iar cinci persoane, printre care un copil, au fost transportate la spital.
'În urma evaluării medicale, s-a luat decizia transportării a cinci persoane la spital, o persoană a fost asistată medical la faţa locului, refuzând în final transportul la o unitate spitalicească, iar două nu au avut nevoie de asistenţă medicală. Din cele cinci persoane transportate la spital, patru erau adulţi care prezentau arsuri pe diferite suprafeţe ale corpului şi un copil care avea un atac de panică', a precizat inspectorul şef al ISU Delta, Dan Petrov.
Pentru stingerea incendiului, Detaşamentul de Pompieri Tulcea şi Staţia de Pompieri Babadag au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţimi, o autospecială pentru descarcerare şi două echipaje SMURD.
De asemenea, la faţa locului au ajuns în sprijin trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Pompierii au reuşit să salveze unui dintre cele trei corpuri ale imobilului. Cauza probabilă a incendiului care a fost stins în jurul orei 7,00 ar fi un scurtcircuit la instalaţia electrică.
Incendiu în curtea Mănăstirii Dumbrava. Intervenție de urgență
Un incendiu a izbucnit, joi seară, în curtea Mănăstirii Dumbrava din județul Alba. A ars un grajd din incinta mănăstirii pe o suprafață de 200 de metri pătrați.
Potrivit ISU Alba, pompierii din Aiud intervin, joi, 5 august, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în curtea Mănăstirii Dumbrava. La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale.
La sosirea angajaților ISU, incendiul se manifesta generalizat la un grajd din curtea mănăstirii, fiind afectată o suprafață de 200 de metri pătrați. Pompierii au reușit localizarea incendiului și lucrează pentru stingerea acestuia.
Nu au fost înregistrate victime și nu există pericol de extindere.
Mehedinți: Incendiu cu degajări mari de fum la depozitul ecologic Halanga
Un incendiu a cuprins, tot joi seară, depozitul ecologic Halanga, din apropierea orașului Drobeta-Turnu Severin.
Flăcările s-ar fi extins de la un incendiu de vegetație din apropiere. Acestea au cuprins depozitul ecologic Halanga, situat în apropierea orașului Drobeta-Turnu Severin, notează Mediafax.
Incendiul se manifestă pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. La fața locului intervin pompierii din Mehedinți cu trei autospeciale, dar și ultilaje ale operatorului depozitului ecologic. Nu au fost înregistrate victime, potrivit autorităților din Mehedinți.
Ceaţă densă pe multe drumuri din ţară. Pericol pentru şoferi
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră - 08:25, se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 de metri, iar pe alocuri sub 50 metri, pe mai multe artere rutiere din județele Suceava, Mureș, Harghita și Sibiu.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza, să mărească distanța de siguranță între vehicule, să folosească în mod corespunzător luminile, să evite manevrele riscante. Sporiți atenția la volan! Adoptați o manieră preventivă de conducere!
Lucrări pe autostrada A1 Sibiu - Deva
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 10 august, până la ora 11.00, pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 357+500 de metri, pe raza localității Simeria, județul Hunedoara, este restricționată circulația pe a doua bandă, pentru efectuarea lucrărilor înlocuire a parapetului median.
Recomandăm conducătorilor auto să ruleze viteza adaptată, să crească distanța de siguranță între autovehicule şi să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii, semnalizând această intenție, transmit poliţiştii.
Restricţii în Vâlcea
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, traficul se desfășoară restricționat astăzi, 10 august, pe DN 7, DN 64 și DN 67, din județul Vâlcea, pentru efectuarea unor lucrări, după cum urmează:
- DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 158+900 de metri – 159, pe raza localității Milcoiu, se lucrează la decolmatarea șanțurilor, între orele 08.00 și 11.30. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate de cale, dirijată de piloți de circulație;
- DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, între kilometrii 223 – 227, pe raza localităților Racovița și Robești, se efectuează lucrări de reparații asfaltice, între orele 08.00 și 18.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate de cale, dirijată de piloți de circulație;
- DN 64 Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, între kilometrii 92+434 de metri -101+400 metri, pe raza localității Băbeni, se aplică marcaje rutiere, între orele 08.00 și 18.00. Circulația rutiera se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers.
- DN 64 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, între kilometrii 176 – 176+500 de metri, pe raza localității Bunești, se lucrează la betonarea șanțului, între orele 08.00 și 18.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate de cale, dirijată de piloți de circulație, doar când se toarnă beton.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza în zona lucrărilor la partea carosabilă.