2.02.2022

Poliţiştii protestează, astăzi, 2 februarie, în faţa Guvernului.

 


Poliţiştii protestează, astăzi, în faţa Guvernului. Aceştia îşi cer drepturile cuvenite şi eficientizarea serviciului poliţienesc derulat în slujba cetăţenilor.

Sindicaliştii din Poliţie reclamă că solicitările adresate Guvernului, în cadrul şedinţelor de dialog social sindical, dar şi în scris, pe parcursul anului trecut, dar şi în prezent, nu au fost puse în aplicare.

Protestul urmează să înceapă de la ora 10.30. Revoltați din cauza salariilor și a pensiilor, angajații din Poliţie ies în stradă și vor picheta Guvernul, Ministerul de Interne și Parlamentul.

”Protestele noastre vizează nu doar drepturile cuvenite, ci şi eficientizarea serviciului poliţienesc derulat în slujba cetăţenilor”, au transmis sindicaliştii.

Iată care sunt principalele revendicări ale poliţiştilor:

1. aplicarea integrală a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce priveşte Anexele VI şi VIII, care fac referire la poliţiştii, militarii şi personalul contractual din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională;

2. indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflaţiei, conform legii, pentru anul 2019 (nu doar pentru anul 2020) şi asigurarea asistenţei medicale de calitate în condiţiile în care suntem plătitori de CASS;

3. majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, în cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru a  eficientiza activitatea Poliţiei judiciare şi a celorlalţi poliţişti care desfăşoară activităţi în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative;

4. diminuarea deficitului de personal poliţienesc, pentru a ne putea îndeplini misiunile de ordine şi siguranţă publică, în interesul comunităţii şi al statului, la standardele prevăzute de lege, dar şi pentru a evita suprasolicitarea continuă a personalului operativ, prin efectuarea de misiuni şi sarcini suplimentare, zi de zi;

5. dotarea logistică a poliţiştilor, cu mijloace de mobilitate, dar şi cu echipamente de intervenţie şi de protecţie fizică adecvate îndeplinirii misiunilor;

6. impunerea forţată a unor sarcini cu specific medico-sanitar, pentru care nu avem pregătirea necesară, în toată perioada stării de urgenţă şi a stărilor succesive de alertă, declarate de Guvern, pe timpul pandemiei, începând cu 15 martie 2020;

7. eficientizarea dialogului social cu Guvernul şi MAI, în ceea ce priveşte drepturile/interesele poliţiştilor şi ale personalului contractual.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu