China cere Statelor Unite ale Americii să prezinte public informații cu privire la laboratoarele biologice militare deținute în Ucraina și în alte zone, care au fost finanțate de Washington, a declarat astăzi Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Potrivit acestuia, SUA trebuie să prezinte în mod special informațiile legate de „virusurile" care se găseau în bio-laboratoarele din Ucraina și „natura cercetărilor asupra acestora".
„Sub pretextul cooperării pentru reducerea riscurilor de securitate biologică și protejarea sănătății globale, SUA controlează 336 de laboratoare în 30 de țări", a arătat Zhao Lijian.
În cadrul declarației, oficialul a solicitat părților implicate garantarea siguranței celor 26 de bio-laboratoare din Ucraina.
Declarațiile acestuia vin după ce, săptămâna trecută, Ministerul rus al Apărării a prezentat dovezi potrivit cărora autoritățile de la Kiev au distrus toate urmele unui „program biologic militar implementat în Ucraina, finanțat de Departamentul de Apărare al Statelor Unite".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu