Deputaţii ruşi au adoptat marţi o lege ce prevede sancţiuni aspre menite să pedepsească "informaţiile mincinoase" cu privire la acţiunile Moscovei în străinătate, o nouă armă represivă în arsenalul rus pentru controlul informaţiilor despre agresiunea sa militară în Ucraina, informează AFP.
Noua lege vine să o completeze pe cea adoptată la începutul lui martie şi care prevede până la 15 ani de închisoare pentru publicarea de "informaţii mincinoase" cu privire la armata rusă.
Acest text, adoptat în a treia lectură, pedepseşte "difuzarea publică de informaţii intenţionat false sub acoperirea unor informaţii fiabile" cu privire la "activităţile organelor statului rus în afara teritoriului rus", potrivit unui comunicat al Parlamentului.
Noul act normativ prevede pedepse ce pot ajunge până la trei ani de închisoare, mergând până la cinci ani dacă este vorba de o activitate de grup, de "abuz de poziţie oficială", de "crearea artificială de dovezi" sau dacă acţiunea este "motivată de ură sau de ostilitate politică, ideologică, rasială, naţională sau religioasă".
Pedeapsa prevăzută urcă la 15 ani dacă "informaţiile mincinoase" au dus la "consecinţe grave".
Proiectul de lege, ce mai trebuie să fie semnat de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a intra în vigoare, include de asemenea sancţiuni ce ajung până la cinci ani de închisoare pentru "acţiuni publice menite să discrediteze exercitarea puterilor lor de către organele statului rus în afara teritoriului".
De la declanşarea ofensivei în Ucraina, pe 24 februarie, Rusia a interzis numeroase mass-media locale şi străine, precum şi reţelele sociale Facebook, Instagram şi Twitter. Grupul american Meta a fost clasat drept "extremist". AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu