Le roi est mort, vive le roi !
Vin vești de la oameni care deschid gura rar și cu folos. Acuma eu știu că voi citiți printre rânduri și v-ați obișnuit cu felul meu de-a fi. De data asta vin cu o veste bună și importantă, pe care va trebui s-o înțelegeți cum se cuvine, pentru că noi nu putem vorbi despre ceva cu adevărat bun atâta timp cât vine de la Lys. Tot ce v-am scris până acum rămâne valabil, de data asta vin cu o postare care trebuie înțeleasă drept o confirmare a lucrurilor scrise în decursul vremii.
Pentru cei care n-au apucat să citească postările mele mai vechi, am să fac o mică recapitulare a nebuniei planetare din ultimii doi ani și jumătate, ca să înțeleagă și ei despre ce vorbim, fără să fie necesar să citească tot ce am scris în trecut, mai ales că eu îmi șterg singur postările, ca să moară "platforma" de ciudă.
Bun, să purcedem deci cu postarea, vorba prietenului M.T. Sataniștii aveau în plan să reducă populația lumii. Asta cu redusul e o vrăjeală, pentru că nu poți să reduci nr. de oameni fără să-i ucizi. Au încercat ei în trecut și alte strategii, gen să împerecheze masculi cu masculi și femele cu femele, să legalizeze avorturile, să împartă prezervative și anticoncepționale prin școli etc. Strategia nu le-a mers, pentru că Y a investit în trecut pricepere în deturnarea energiei sexuale umane, de o asemenea manieră încât ei (oamenii) să se înmulțească în continuu. Motivul pentru care Y a sucit țevile și coturile prin zona sexuală umană, ține pe de o parte de producția de timp (Y se hrănește cu timp) și pe de altă parte, ține de modalitatea prin care Y speră să ajungă la ceea ce speră și ceilalți să ajungă, respectiv spiritul uman, însă o face în manieră proprie, adică prin diluarea conștiinței umane. Dumnealui e cumva homeopat, face diluții de conștiință, în speranța că ceea ce nu se poate înghiți pe direct, merge îndoit cu apă. Despre treaba asta vă voi scrie pe viitor, într-un articol numit "mâncătorii de timp". Și apropo de timp, toate la timpul lor.
Revin la subiect. Ziceam că sataniștii au încercat să-i facă pe oameni să nu se înmulțească, ei aflându-se într-o luptă continuă cu Y, despre care știm că dorește înmulțirea oamenilor. Când a văzut Sătănilă că oamenii nu pot fi opriți din a face copii, s-a hotărât să recurgă la metode drastice de "reducere" a populației. De ce? Pentru că dacă oamenii se înmulțesc, nivelul lor de trăire sufletească scade, iar dracu se va găsi în situația de a-și însuși suflete nefolositoare. Ceea ce noi simțim, e o parte din ceea ce ne dă actualul sistem solar, plus ceea ce primim de la galaxia în care ne aflăm. Acesta este domeniul de lucru a lui S. În mod normal nu ar trebui să fie atât de mulți oameni pe Pământ, pentru că asta pune presiune pe sistemul nostru solar și pe galaxia noastră, astfel încât socotelile lui Sătănilă sunt încurcate.
Așa cum nu poți să halești 20kg de cireșe dacă ai doar 10kg, tot așa nici sentimentele umane nu sunt suficient de concentrate cât să fie gustoase pentru Sătănilă, fiindcă sistemul nostru solar și galaxia noastră au numai 10kg de praf de stele, care se împarte la toți cei născuți aici. Și-atunci, sătul de hrană de proastă calitate, Sătănilă a recurs la folosirea violenței pentru a obține hrana pe care o dorește, respectiv provocarea de stări intense de panică la nivel de populație, războaie sau chiar groază urmată de sacrificii umane, mai ales de copii. Nu insist cu treaba asta, mulți au impresia că e vorba despre S.F.-uri, eu doar vă spun că Sătănilă, fiind sătul de fasole zilnic, a trecut la nasoale încercând să-și procure hrană pe gustul lui.
Astfel s-a ajuns la un plan de "reducere" a populației (a se citi ucidere, pentru că asta e), făcută cu scopul de a băga groaza în oameni și pentru a-și procura pe termen lung hrană sufletească "mai bună". Așadar, reducând numărul de suflete încarnate aici, se aștepta la venirea unora de calitate, pentru că vorba aia, dacă tot furi suflete, să ai și ce să faci cu ele. Nimeni nu vrea să fure mere stricate, pentru că nu-s gustoase. Bun, ați înțeles ideea, mergem mai departe.
De planul ăsta știau și Y și L și din cauza asta au lucrat din direcție opusă. Când contraplanul a fost pus la punct, au făcut o alianță menită să-i ardă una în bot lui Sătănilă, ceea ce au și făcut. Y are armatele lumii, L are tehnologie. S n-are armată, are doctori. Întregul sistem medical este format din soldați (mulți dintre ei habar n-au că-s înrolați), gata oricând să execute orbește ordinele date de la panoul de comandă al lui S.
Sătănilă, prin reprezentanții lui de aici, nu putea forma o armată fără să dea de bănuit lui Y, care i-ar fi năruit imediat construcțiile. Și-atunci, s-a strecurat ca un șarpe ce este, spunând că are "grijă" de sănătatea oamenilor. Și s-a văzut cam ce grijă a avut. Sătănilă avea clar în plan să-i treacă dincolo pe oameni, v-am spus motivele mai sus, numai că tot încerca, împreună cu doftorii lui, să vadă cum să pună în aplicare planul diabolic. Și-atunci, L (Nimeni), care chiar e un băiat deștept, n-ai ce să zici, a conceput un mega plan menit să-l dea în vileag pe Sătănilă și pe gașca lui de bandiți. Așa că L l-a lăsat pe Sătănilă să inventeze metodele și planurile lui de eugenie și când era el mai liniștit și mai sigur pe el, pac, a apăsat butonul de pornire, fără ca Sătănilă să-și fi dat acordul. Dat fiind faptul că rețelele de lucru ale lui Sătănilă sunt de tip galerie (uneori chiar la propriu, pe sub pământ), Tanda nu știe ce face Manda. Toată lumea execută pe repede înainte instrucțiunile din manual, venite de sub galerii.
Vă vorbeam acum doi ani și jumătate, chiar la pornirea prostovănelii planetare, că veți vedea un dans grotesc, după un scenariu care nu se va pupa deloc cu realitatea - un lucru care s-a confirmat mai târziu.
Iar recapitulăm, că mă înjură lumea care citește prima dată ce scriu: deci avem un plan de eugenie conceput de Sătănilă cu gașca lui de bandiți. Apoi avem pe Y care deține armatele lumii și mai avem pe Nimeni (L), care are tehnologie și niște soldăței mici și cam cenușii la piele. Ei bine, când Nimeni a văzut că Sătănilă vrea să omoare lumea, a ridicat un steag fals strigând "fugiți, că vine molima!", toți sătăneii au strigat și ei în cor cum era de așteptat "fugiți, că vine molima!", iar Nimeni a pus liniștit reflectoarele și camerele de luat vederi pe ei, să se filmeze tot ca să aibă dovezi.
Y cu armatele lui a stat cuminte, așteptând un semnal. Y nu știe de glumă, că el dă viața și ia viața cât ai zice pac. Așa că așteaptă un semnal de undeva, ca să acționeze cum știe el, ca la hoții și vardiștii. Iar semnalul nu e ca la sataniști, nu... el trebuie să fie blindat bine cu dovezi, cu dosare, cu fapte și cu alea. Și-apoi pac-pac-pac și se face liniște, numai că trebuie dovezi indubitabile. Bun, ați prins ideea.
Vestea pe care v-o dau e că s-au strâns la catastif toate alea care să-l incrimineze pe Sătănilă. Asta, evident, îi include pe toți lacheii lui trecuți pe caiet. Pe ăștia mai cunoscuți îi știți și voi că îi înjurați zilnic, dar mai sunt și alții mai importanți, care lucrează din umbră. Din toamnă, se începe curățenia. Sătănilă va fi obligat să se uite în oglindă, ca să-l vadă pe dracu. Eu o să am cu voi o discuție legată de reconstrucție, pentru că dincolo de astea internaționale, avem și noi România noastră la care ținem, pentru că România reprezintă și bunicii noștri, și străbunicii, și strămoșii, dar și copiii noștri și nepoții și strănepoții. Trebuie să avem grijă de ea, că dacă noi n-avem, n-are nimeni. Sau are Nimeni.
Andi-Mihai Anton
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu