DEMONII PLANETEI
LUCRURI CARE S-AU PETRECUT ȘI SE PETREC PE PLANETĂ ȘI CARE, PUSE CAP LA CAP, ÎȚI ARATĂ CINE CONDUCE LUMEA CU ADEVĂRAT ȘI INTENȚIILE CELOR CARE VOR SĂ STĂPÂNEASCĂ PLANETA
Știți cine conduce lumea, cine deține puterea absolută pe planetă ? Nu vă grăbiți să dați răspunsul.
S.U.A., Rusia, China, Japonia, U.E. sunt doar niște piese de joc, mânuite din umbră de adevărații stăpâni ai planetei.
Cei care conduc planeta sunt un grup de oameni extrem de bogați, foarte bine organizați. De acolo, din anonimat ei leagă și dezleagă mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei îi numesc OCULTA MONDIALĂ sau ILLUMINATI.
Acești illuminati guvernează aproape nestingheriți. Ei fac legi și revoluții, ei instaurează guverne, ei hotărăsc ce țări trebuie să dispară pentru ca altele să le ia locul.
Ei fabrică noi ideologii și chiar religii. Ei au creat capitalismul și comunismul, ei făuresc tratatele militare și economice internaționale, ei schimbă regimuri politice și președinți de state.
Metoda lor de lucru este simplă dar eficientă și poate fi descrisă în trei pași : PROBLEMĂ - REACȚIE - SOLUȚIE.
Au creat, de exemplu, atentatele din 11 septembrie 2001 care au fost cauza, urmând ca pe baza lor și invocând teroriștii care sunt dușmani creați chiar de ei și care nu pot fi eradicați niciodată pentru că oricâți teroriști ai elimina tot mai poți spune că mai există, astfel putând să înăsprească condițiile de control și supraveghere - camere video, sateliți, cip-uri etc. - fapt care va duce la cea mai aspră DICTATURĂ MONDIALĂ.
Practic, scopul lor este să acapareze și să conducă întreaga planetă prin instalarea unei NOI ORIDINI MONDIALE și a unui GUVERN MONDIAL UNIC. Acești oameni nu sunt interesați să câștige bani, deoarece FABRICA DE BANI ESTE A LOR. Ei își doresc doar PUTEREA ȘI CONTROLUL.
Pentru a putea să dețină puterea și controlul asupra întregii planete ei intenționează să realizeze următoarele OBIECTIVE :
1. STABILIREA UNUI GUVERN MONDIAL UNIC ȘI A UNEI NOI ORDINI MONDIALE ;
2. DISTRUGEREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE A STATELOR LUMII - ceea ce se face acum prin REGIONALIZARE ;
3. DISTRUGEREA TUTUROR RELIGIILOR LUMII, în special a Creștinismului și înlocuirea lor cu o RELIGIE UNICĂ DE TIP ”NEW AGES” - ”NOUA ERĂ”. CEL MAI MARE DUȘMAN AL LOR ESTE ORTODOXIA, CARE DE 2000 DE ANI PĂSTREAZĂ TOTUL NESCHIMBAT ȘI NU FACE COMPROMISURI;
4. CONTROLUL TOTAL AL POPULAȚIEI GLOBULUI ȘI A FIECĂRUI INDIVID ÎN PARTE, PRECUM ȘI TRANSFORMAREA LOR ÎN SCLAVI DE TIP MODERN;
Au inventat actele cu cip-uri și dictatura biometrică. După aceste acte va urma cip-ul implantat în corpul uman și care va fi carte de identitate, permis de conducere, card de sănătate și card bancar.
După introducerea acestui cip sau înainte vor scoate banii lichizi, invocând ca motiv evaziunea fiscală sau alte motive. Fără acest cip nu vom mai putea cumpăra sau vinde nimic.
5. REDUCEREA MASIVĂ A POPULAȚIEI GLOBULUI PÂNĂ LA O LIMITĂ UȘOR DE SUSȚINUT DE CĂTRE MEDIUL ȘI RESURSELE PLANETEI.
Dacă cineva vorbește că suntem prea mulți pe Pământ, este o manipulare și o idee adesea repetată până când zicem că ne aparține, că este a noastră. În acest moment, jumătate din toată mâncarea se aruncă.
6. PROMOVAREA DEPRAVĂRII ȘI A OBICEIURILOR RELE PENTRU CA MORALA CREȘTINĂ SĂ DISPARĂ. Este vizibil deja cât de mult se încearcă LEGALIZAREA CĂSĂTORIILOR ÎNTRE HOMOSEXUALI ȘI CÂT DE PROMOVATĂ ESTE PORNOGRAFIA.
7. DISTRUGEREA MODELULUI ACTUAL DE SOCIETATE ȘI A CELULEI DE BAZĂ - FAMILIA;
8. DISTRUGEREA LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE ȘI RESTRÂNGEREA UNOR DREPTURI FUNDAMENTALE ALE INDIVIZILOR;
Toate acestea se întâmplă chiar acum și într-un ritm tot mai accelerat.
Organizarea lor și modul prin care controlează lumea este de tip PIRAMIDAL. SISTEMUL SE NUMEȘTE ”PIRAMIDA PUTERII”. În vârful piramidei se află OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol illuminati și reprezintă ”OCHIUL LUI LUCIFER” sau ”OCHIUL SATANEI”. Cine are control asupra lui are control asupra banilor lumii. Acest simbol, piramida și ochiul apare și pe dolarul american.
Cei care formează ”Oculta Mondială”, de pe nivele 1, 2 și 3 ale piramidei, se consideră SUPUȘII SATANEI și i se închină. De aceea ei încearcă să controleze nivele inferioare ale piramidei ca să le aducă sub conducerea ochiului satanei.
NIVELELE PIRAMIDEI SUNT ÎN NUMĂR DE 8.
Nivelul 0, este FORȚA SUPERIOARĂ, reprezentată prin ochiul care vede totul. Este greu de crezut, dar ochiul în fața căruia se închină toți bogații lumii și pe care îl numesc arhitectul universului este SATANA cel din BIBLIE.
Înțelegerea corectă a acestor lucruri îți dă posibilitatea să spargi piramida și să te sustragi controlului ei.
Pentru a reuși să faci acest lucru, este nevoie să te cunoști pe tine însuți - cine ești, de unde vii, care este menirea ta pe pământ, încotro te îndrepți. Cu cât ești mai bine informat, cu atât este mai bine pentru tine. Informațiile sunt amestecate, nu tot ce citești sau auzi sunt lucruri bune sau adevărate. Alege întotdeauna cu creierul și cu sufletul tău. Dacă ești un om pașnic, iubitor vei reuși.
Cu mintea noastră luminată de gânduri bune, cu sufletul curat și cu ajutorul credinței în Bunul Dumnezeu, vom reuși să înlăturăm această nenorocire care vrea să distrugă omenirea și tot ce are ea mai bun !
sursa : youtube - realitatea din jurul nostru