Se afișează postările cu eticheta SANATATE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SANATATE. Afișați toate postările

1.31.2021

”Matei Balș”. MARE DEZASTRU - Al ȘAPTELEA DECES

 


O femeie a murit astăzi. Bilanțul deceselor după tragedia de la ”Matei Balș” din București se ridică la șapte.

Ministerul Sănătății precizează că pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2, dar stabilă, și prezenta comorbidități. Conform informarii primite de Ministerul Sănătății, imediat după incendiu, pacienta a fost mutată într-o sectie ATI a aceluiași spital.

Pacienta s-a decompensat relativ rapid și a fost intubată. A decedat în această dimineață. În această situație, ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului, precizează ministerul.

O femeie de 67 de ani care a fost transferată în alt pavilion din spital este a șaptea victimă a incendiului de la Matei Balș, scrie Mediafax. 

Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el. O altă victimă a fost descoperită mai târziu, la locul incendiului. Ulterior, un bărbat de 70 ani, dependent de presiune continuă la nivelul căilor respiratorii a încetat din viață.

sursa:https://www.dcnews.ro/bilant-incendiu-matei-bals-al-saptelea-deces_798971.html

Emilian Imbri EXPLICĂ incendiul de la Matei Balș

 


Medicul Emilian Imbri a declarat că instalațiile electrice din majoritatea spitalelor pur și simplu nu fac față consumului necesar pentru a alimenta toată aparatura medicală, acesta fiind motivul pentru care în permanență e nevoie de lucrări de adaptare.

"Încercăm să nu supra încărcăm circuitele. Și zicem asta nu în ideea în care nu știm ce se întâmplă. S-au făcut controale, evaluări și s-au dat recomandări după incendiul de la Piatra Neamț și avem toate hârtiile care spun că în Spitalul „Victor Babeș”, deși este un spital vechi, avem circuitele care suportă consumatorii respectivi.

Dar consumatori erau cei care funcționau în momentul evaluării, dar având nevoie și punând în funcțiune tomograful pe care l-am primit și care funcționează de câteva luni bune aici, doctorii au simțit miros de ars. Atunci am oprit tomograful. A stat două săptămâni oprit pentru că au venit echipe de specialiști și au constatat că e o supraîncărcare cu tomograful ăsta și am schimbat tabloul electric", a spus Emilian Imbri, la DigiFM.

"Ce înseamnă să schimbi tot?"

 "Indiferent ce schimbăm și cât, ne-au atenționat cei care au fost aici, că dacă consumatorii sunt peste ceea ce suportă chiar o instalație nou-nouță, atunci se va produce accidentul. Ce înseamnă să schimbi tot? Să schimbi tot, să calibrezi și să aduci curentul necesar, să pui mai multe tablouri electrice, fiecare pavilion să aibă propriul tablou electric, ceea ce nu are acest spital, dar va avea.

Dacă focul pornește de la un chibrit și se aprinde un cearșaf, acolo sunt măștile de oxigen, tuburi, nu se aprinde nimic instant, dar în câteva minute se aprinde tot ce este inflamabil. Nu vă puteți imagina cât de inflamabile sunt hainele noastre de protecție, cearșaful de unică folosință... dacă s-a aprins așa ceva, focul pornește, e întreținut de oxigen, sigur că totul se aprinde și poate să și explodeze", a mai spus medicul.

sursa:https://www.dcnews.ro/emilian-imbri-explica-incendiul-de-la-matei-bals-ne-au-atentionat-doctorii-au-simtit-miros-de-ars_798886.html

1.30.2021

Sistemul periclitând siguranța publică, își arată incapacitatea de reformare prin el însuși

 


Avem o problemă de fond cu sistemul, care, periclitând siguranța publică, își arată incapacitatea de reformare prin el însuși. După improvizațiile campaniei de vaccinare, fără indiciile unor îndreptări, drama din spitalele răvășite de uzură morală, indisciplină, politicianism, continuă prin atmosfera funebră deschisă de cazul “ Colectiv”.

Ministerul Sănătății, garantul standardelor de funcționare și exercitare a competențelor în domeniu, în perioade de criză se manifestă ca un ONG lipsit de resurse și imaginație, total contrar legii de funcționare și responsabilităților directe. S-a ajuns aici prin lungile diluări ale competențelor în favoarea afacerilor private cu bani publici. Practic, Ministerul Sănătății nu arată o minimă capacitate de reacție nici pentru explorarea și adoptarea soluțiilor de urgență privind validarea unor banale medicamente.

Criza sanitară, atipică, mult mai gravă decât este aprofundată de Guvern, și aflată probabil la început, nu mai poate fi rezolvată cu persoane de conjunctură și nici cu înstelați, de prin toate instituțiile, scoși la gestionarea în beneficiu propriu al dezastrului.

Repetițiile criminale din spitale nu mai pot fi puse iresponsabil, eludant, pe seama unor disfuncționalități, ci direct în numele unor persoane.

Președintele statului după deplasarea în teren, la spitalul “ Matei Balș”, din București, avea obligația să convoace CSAT și să solicite Parchetului General clarificări care să ducă la măsuri în consecința tragediei, care să ajungă, în special, la vârfurile sistemului.

Președintele caută el însuși să tragă de timp, pentru a obține un folos politic într-o situație în care el însuși prin simetrie instituțională, având în vedere repetiția evenimentelor, devine parte a unei vinovății.

În timp ce toată Europa se află în alertă maximă, Președintele Iohannis continuă jocul de glezne care a dus la mascarada guvernelor pe care le construiește ca un monarh scăpătat, ca unic obiectiv de interes al unei viziuni practic monstruoasă.

Pare tor mai evident că, așa cum alegerile au fost posibile în plină pandemie, ne aflăm în fața revocării mandatului prezidențial, exact în aceleași condiții și imperative.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tragedii-in-rem/

1.26.2021

Bătrână decedată în curtea Spitalului Corabia.”De ce salariu aveți nevoie domnule ,,doctor”, nu toți ne permitem să vă băgăm bani in buzunare”

 


După ce în urmă cu două săptămâni un bătrân se ruga în genunchi să fie consultat la Spitalul din Corabia, astăzi o femeie a murit așteptând o scrisoare medicală.

O bătrână a murit la Spitalul din Corabia în timp ce aștepta o scrisoare medicală parafată. Femeia avea nevoie de un concentrator de oxigen, iar pentru a putea fi închiriat trebuia să prezinte un act medical. 

Cazul bătrânei în vârstă de 95 de ani a fost relatat pe Facebook de către nepoata ei. Ea a precizat că rudele femeii au încercat să rezolve singure problema, dar prezența pacientei este obligatorie. 

Nepoata femeii a precizat pe Facebook că a fost nevoie ca medicul să primească ”o atenție” pentru a elibera scrisoarea. În acest timp, bătrâna a decedat. 

Iată postarea nepoatei 

 ”De ce salariu aveți nevoie domnule ,,doctor”, nu toți ne permitem sa va băgăm bani in buzunare. Aveam nevoie de o scrisoare de la doctorul pneumolog (Mihai xx) din Corabia pentru bunica mea de a prelungi contractul unui concentrator de oxigen. Ieri dimineață am mers cu ea la spital în căruț – i-a măsurat saturația de oxigen rezultând 67 din punctul de vedere al doctorului era buna.

Acum vine partea grea pentru ea. Trebuie sa sufle într-un tub încercând de mai multe ori nu reușește nu avea suficientă putere de a sufla. În tot acest timp doctorul era foarte recalcitrant. Răspunsul dansului a fost ca nu poate să ne dea acea scrisoare ca nu trece testul cu tubul si ca asa este legea, nu poate demonstra ca are nevoie de oxigen, cu toate ca in același spital a fost internată 10 zile tot la oxigen a stat, dar biletul de ieșire unde era specificat ca are nevoie de oxigen era egal cu 0 pentru el.

Dar o mică minune a apărut după ,,o atenție „. S-a putut face scrisoarea. Timp de aproximativ o ora bunica mea a așteptat pe holul spitalului. Mai aveam nevoie de o stampila rotundă care se afla la o asistenta. Între timp am pus-o pe bunica in mașina. Dar după încă 10 minute de așteptare inima ei sa oprit. Același doctor vine la mașină îi verifica pulsul si răspunde pe un ton foarte diferit și calm ,,da a decedat și făcusem și scrisoarea pe un an. Din păcate a trebuit sa moară pentru a-i demonstra acestui doctor ca ea are nevoie de oxigen”, a scris nepoata femeii, pe Facebook.



sursa:https://www.dcnews.ro/batrana-decedata-in-curtea-spitalului-corabia--astepta-o-scrisoare-medicala_797836.html

1.11.2021

Imagini revoltătoare în spital

 


Medicul de gardă de la Spitalul Orășenesc din Corabia a fost amendat cu 6000 de lei, iar asistenta medicală cu 3000 de lei, după ce în media au apărut imagini cu un bătrân căzut pe holul spitalului, fără a primi ajutor, anunță ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Verificarea echipei de control a DSP s-a încheiat astăzi dimineață la orele 02.00 și a fost înaintată Corpului de Control al ministrului Sănătății”, transmite pe Facebook Vlad Voiculescu.

El precizează și măsurile luate de echipa de control.

„Au fost decise următoarele măsuri:
1. Amendă contravențională medicului de gardă în valoare de 6000 lei în conformitate cu art. 26 litera b “refuzul acordării asistenței medicale de urgență unui pacient de către un medic din cadrul UPU sau CPU”;
2. Amendă contravențională asistentei medicale în valoare de 3000 lei în conformitate cu art. 32, litera k “nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar”;
3. Avertisment pentru unitatea sanitară;
4. S-a dat termen imediat pentru discutarea cazului în comisia de etică a unității sanitare și luarea măsurilor care se impun;
5. S-a dispus refacerea și însușirea protocoalelor de lucru cu întreg personalul”, menționează ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății a decis trimiterea unei echipe de control a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt la Spitalul Orășenesc din Corabia. Decizia vine după ce în media au apărut imagini cu un bătrân căzut pe holul spitalului, fără a primi ajutor.

„Am urmărit și eu imaginile care au fost postate pe rețelele de socializare online de la Spitalul Orășenesc din Corabia și am cerut aseară trimiterea de îndată a unei echipe de control la fața locului pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate cu acest domn. După ce voi avea toate informațiile, voi putea lua o decizie pentru ca astfel de situații să fie tratate cu mult mai mult profesionalism de către personalul spitalicesc”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Raportul realizat de echipa de control a DSP Olt va fi înaintat, în conformitate cu legislația în vigoare, Corpului de Control al ministrului Sănătății.

sursa:https://www.cotidianul.ro/imagini-revoltatoare-in-spital/

12.18.2020

U.E. ȚINE MORȚIȘ să NE VACCINEZE cu ”NOVA-VAX”

 


Comisia Europeană a anunțat joi că a încheiat discuțiile preliminare cu compania farmaceutică Novavax în vederea achiziționării vaccinului potențial împotriva Covid-19 produs de aceasta.

Potrivit unui comunicat al CE, contractul avut în vedere cu Novavax ar urma să ofere tuturor statelor membre ale UE posibilitatea de a achiziționa 100 de milioane de doze și până la 100 de milioane de doze suplimentare.

„Am plăcerea de a vă anunța că vom continua să ne extindem portofoliul diversificat de vaccinuri. Demersul de astăzi în vederea încheierii unui acord cu Novavax demonstrează angajamentul Comisiei de a asigura explorarea tuturor opțiunilor posibile de acces la vaccinurile împotriva COVID-19. Accesul la un număr mai mare de vaccinuri ne va permite să avem o acoperire suficientă pentru a învinge pandemia”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

CE a mai semnat deja contracte pentru vaccinuri cu AstraZeneca, Sanofi-GSK, Janssen Pharmaceutica NV, BioNtech-Pfizer, CureVac și Moderna.

Novavax este o companie de biotehnologie care dezvoltă vaccinuri de ultimă generație împotriva unor boli infecțioase grave. Vaccinul propus de această companie este un vaccin subunitar pe bază de proteine, aflat deja în faza 3 a studiului clinic.

sursa:https://www.cotidianul.ro/am-placerea-de-a-va-anunta-da-sa-vina-inca-unul/

12.17.2020

De știut: Cine trebuie să evite vaccinul împotriva SARS-CoV-2

 


Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis, joi, că în Marea Britanie au fost raportate două reacții adverse la vaccinul împotriva SARS-CoV-2 de tip anafilactic. Astfel, persoanele cu antecedente alergice (fie ele alimentare sau medicamentoase) să evite vaccinarea, este recomandarea MHRA.
„Demararea campaniei de vaccinare a populației din Marea Britanie cu noul vaccin BioNTech-Pfizer împotriva SARS-CoV-2 a fost marcată de raportarea a două reacţii adverse de tip anafilactic, care au necesitat monitorizare medicală. Acest eveniment a stârnit un val de îngrijorare cu privire la posibilitatea apariției reacțiilor alergice”, arată GCS.
Astfel, Food and Drug Administration (FDA) a formulat recomandări pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19.
„Experții consideră că vaccinul poate fi administrat în siguranță chiar și pacienților cu istoric de alergii dar ar trebui evitat în cazul celor care au avut în antecedente reacții alergice severe la substanțe ce intră în compoziția vaccinului. Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor Medicale din Marea Britanie (MHRA) a recomandat însă ca persoanele cu antecedente alergice (fie ele alimentare sau medicamentoase) să evite vaccinarea. Așadar, reacțiile anafilactice survin în contextul unui teren personal preexistent și sunt reacții adverse care, deși sunt cunoscute în cazul tuturor vaccinurilor, sunt rare și nu reprezintă un efect advers cu care să se confrunte majoritatea persoanelor care se vaccinează. Doar două persoane din zecile de mii cărora li s-a administrat Vaccinul Pfizer-BioNTech în Marea Britanie au avut o astfel de reacție alergică”, anunță GCS
Orice medicament poate avea efecte adverse, însă cele mai multe dintre acestea nu sunt grave.
Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică atrage, de asemenea, atenția că orice vaccin vine cu riscul unor posibile reacții alergice.
„Frecvenţa apariţiei lor este specificată în prospectul fiecărui produs şi derivă din datele obţinute în urma studiilor clinice. Pentru vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, studiile de fază 3 care au inclus 44.000 de participanţi au arătat că riscul de a dezvolta reacţii alergice este de 0,63% în lotul persoanelor vaccinate versus 0,50% în lotul celor care au primit placebo”, potrivit GCS
În prezent, vaccinul se află în curs de evaluare în vederea autorizării de către Agenția Europeană a Medicamentelor. Astfel, vaccinul va fi utilizat în Uniunea Europeană doar după o atentă evaluare științifică care atestă faptul că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute în normele existente. Mai mult, orice produs autorizat este monitorizat permanent pentru a identifica orice efect advers observat și pentru a reacționa rapid în cazul apariției unor astfel de efecte neașteptate.
„Vaccinurile împotriva COVID-19 se află sub supravegherea unui număr foarte mare de autorități de reglementare, iar întregul proces este creat pentru a nu exista nicio posibilitate ca eventualele pericole să nu fie descoperite la timp”, mai transmit reprezentanții GCS.

sursa:https://www.cotidianul.ro/de-stiut-cine-trebuie-sa-evite-vacinul-impotriva-sars-cov

Te vaccinezi anticovid, primeşti adeverinţă

 


Persoanele care vor fi vaccinate anticovid vor primi o adeverință care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul, spune șeful Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea, col. dr. Valeriu Gheorghiță: „E ca un fel de bilet de ieșire din spital”.
Fiecare persoană imunizată la Covid va primi o adeverință de vaccinare, spune Valeriu Gheorghiță în timpul unei întâlniri cu jurnaliștii.
”Va fi un document medico-legal care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul. Adeverința de vaccinare va fi emisă atât pe suport de hârtie, în română și engleză, înmânată la momentul vaccinării sau în format electronic. Va fi ca un bilet de ieșire din spital”, explică Gheorghiță.
El a ținut să precizeze că, în acest moment, nu se pune problema ca persoanele nevacaccinate să fie supuse unor condiționări sau restricții.
România este pregătită, în momentul de față, pentru a începe vaccinarea pe data de 27 decembrie, anunță președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță.
El spune că momentul va fi „istoric” în ambele variante – dacă va avea succes sau, „puțin probabil”, dacă nu va avea succes.
„În momentul de față Institutul Cantacuzino este echipat corespunzător pentru a primi vaccinul. În momentul ăsta se pregătesc celelalte șase centre de stocare – încă de mâine (joi – n.r.) pornesc congelatoarele la minus 80 de grade pentru fiecare centru regionale de stocare. Toate echipamentele sunt achiziționate (…) Capacitatea de stocare este de un milion și jumătate de doze la Cantacuzino și încă 200.000 de doze la centrele regionale”, precizează președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea.
El a menționat că primele persoane vaccinate vor face parte din corpul sanitar din primele zece spitale COVID-19.
Valeriu Gheorghiță spune că, pentru un grad de 60-70% din populație, campania ar trebui să dureze șase-șapte luni.
Totodată, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea precizează că gradul de acceptare a vaccinării este de 70% la medici și de circa de 50% la asistenții medicali din spitalele non-COVID pentru vaccinare, iar a medicilor din spitalele COVID de peste 95%.

sursa:https://www.cotidianul.ro/te-vaccinezi-anticovid-primesti-adeverinta

12.12.2020

Noi acuzaţii la adresa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

 


Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost acuzată că a conspirat cu Ministerul Sănătăţii din Italia pentru a elimina un raport care dezvăluie gestionarea defectuoasă la începutul pandemiei de coronavirus.

Italia a fost prima ţară europeană lovită de pandemie. Raportul, realizat de omul de ştiinţă al OMS Francesco Zambon şi de 10 colegi din întreaga Europă, a fost finanţat de guvernul din Kuweit, cu scopul de a furniza informaţii ţărilor care nu erau încă afectate, relatează The Guardian.

Documentul, numit ”O provocare fără precedent: primul răspuns al Italiei la Covid-19,” a fost publicat pe site-ul OMS pe 13 mai, fiind dat jos a doua zi, potrivit sursei citate, care a semnalat acest lucuru în luna august.

Raportul de 102 pagini spunea că planul pandemic al Italiei nu a fost actualizat din 2006 şi că, din cauza nepregătirii, răspunsul iniţial din partea spitalelor a fost „improvizat, haotic şi creativ”. A fost nevoie de timp pentru ca informaţiile oficiale să devină disponibile, a adăugat raportul.

Documentul ar fi fost eliminat la cererea directorului general adjunct al OMS pentru iniţiative strategice, Ranieri Guerra.

Acesta a ocupat funcţia de director general în cadrul Ministerului Sănătăţii din Italia, între 2014 – 2017 şi, prin urmare, a fost responsabil pentru actualizarea planului de pandemie, conform noilor orientări stabilite de OMS şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Guerra se numără printre oamenii de ştiinţă din grupul de lucru Covid-19 al guvernului italian.

Planul învechit este un element crucial în anchetele preliminare desfăşurate de procurorii din Bergamo – provincia lombardă cea mai afectată în timpul primului val al pandemiei – care ar putea acuza autorităţile de neglijenţă. Decesele din cauza noului coronavirus în Italia au depăşit 60.000 duminică, cel mai mare număr din Europa continentală.

Anchetatorii folosesc, de asemenea, un raport întocmit după primul val al pandemiei întocmit de un general în retragere al armatei, Pier Paolo Lunelli, care a concluzionat că până la 10.000 de decese ar fi putut fi atribuite lipsei unor protocoale antipandemice.

Zambon, care are sediul biroului OMS în Veneţia, a fost solicitat de trei ori pentru a vorbi cu procurorii, dar a fost împiedicat să facă acest lucru de către OMS, care a insistat că el şi ceilalţi 10 cercetători implicaţi în producerea raportului ar trebui să aibă imunitate. Numai Guerra a fost audiat de procurori la începutul lunii noiembrie, dar conţinutul şedinţei nu a fost dezvăluit.

În acest context, OMS a declarat că procurorii regionali trebuie să urmeze căile diplomatice, iar cererile procurorilor să fie făcute prin intermediul Ministerului de Externe al Italiei.

Cea mai recentă convocare a lui Zambon pentru declaraţii a fost pe 10 decembrie, dar din nou i s-a interzis să meragă în faţa procurorilor, în ciuda solicitării permisiunii.

„Când am primit prima citaţie, am raportat-o la biroul legal al OMS şi, la scurt timp, au răspuns spunând că nu pot merge, fiind protejat de imunitate, în ciuda faptului că am vrut să merg, deoarece aveam ceva de spus,” a afirmat Zambon pentru The Guardian.

Zambon susţine că Guerra l-a ameninţat cu concedierea, dacă nu modifică partea textului referitoare la planul învechit. El a precizat că a informat înalţii oficiali ai OMS cu privire la ameninţările şi riscurile pe care le prezintă transparenţa şi neutralitatea organizaţiei, dar nu a fost efectuată nicio anchetă internă. La acea vreme, OMS nu a explicat de ce a fost eliminat raportul, dar a declarat săptămâna trecută că „conţine inexactităţi şi neconcordanţe”.

”Raportul nu a criticat guvernul italian, dar a evidenţiat criticile cu care se confruntă în gestionarea pandemiei, pornind de la premisa vechiului plan de pandemie, care a fost doar„ reconfirmat ”şi nu a fost actualizat în 2017”, a spus Zambon. „Echipa a verificat cu atenţie acest lucru şi a constatat că toate planurile care au venit după 2006 au fost doar copiate şi lipite – nu s-a schimbat niciun cuvânt sau virgulă în text.”

12.04.2020

La un pas de un nou dezastru

 


O priză a luat foc, vineri dimineață, în secția ATI a Clinicii Medicală III din Târgu-Mureș. Incendiul a fost stins de angajații spitalului înainte de sosirea pompierilor.

„Incendiul a fost lichidat de către personalul propriu până la sosirea forțelor de intervenție”, a anunțat, vineri dimineață, ISU Mureș.

Pompierii sunt la fața locului pentru „a executa o recunoaștere”.

Incendiul a izbucnit într-un salon în care se aflau 6 pacienți.

„Doar pacientul care era în apropierea prizei a trebuit să fie mutat. Nu sunt alte probleme”, adaugă ISU Mureș.

sursa: https://www.cotidianul.ro/la-un-pas-de-un-nou-dezastru/

12.03.2020

Ajutor american în lupta cu pandemia COVID -19

 


SUA a donat României un echipament pentru intervenții SMURD în lupta cu pandemia COVID -19. Cu ajutorul echipamentului medicii pot acorda asistență calificată și pot transportă pacienți infectați cu COVID către unitățile medicale.

Ceremonia a avut loc joi, iar echipamentul a fost dat de reprezentanții Ambasadei SUA oficialilor români de la MAI și IGSU.
Noul echipament va facilita intervențiile și misiunile la care vor participa angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

„Grație eforturilor depuse de Biroul de Cooperare Militară al Ambasadei SUA, serviciul SMURD din Republica Moldova beneficiază de un lot de echipament performant, care va fi utilizat de medicii și paramedicii care acordă asistență calificată, dar și transportă pacienți infectați cu COVID către unitățile medicale. Potrivit IGSU lotul donat de SUA conține ventilatoare de urgență, saltele de imobilizare, sisteme de izolare și transport a persoanelor infectate, rezervoare medicale de oxigen, termometre digitale și alte produse necesare în valoare de 62 de mii dolari americani”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

sursa:  https://www.cotidianul.ro/ajutor-american-in-lupta-cu-pandemia-covid-19/

11.26.2020

Acuzaţii de malpraxis în cazul unui pompier mort de Covid

 


Soţia pompierului infectat cu SARS CoV-2 care a murit la Spitalul Râmnicu Vâlcea îi acuză pe medici că nu au luat nicio măsură pentru a-i salva viaţa. Plângerea de malpraxis a fost depusă la Colegiul Medicilor.

Femeia spune că bărbatul ei suna după asistente pentru că i se terminase oxigenul. De asemenea, medicul curant a cerut familiei medicamente de acasă pentru a-l trata pe pacient. La fel de grav, bărbatul a fost ţinut într-un salon neîncălzit, iar la Terapie Intensivă a fost trimis când era prea târziu.

Acuzațiile grave vin la aproximativ o lună de la decesul bărbatului. Alida Banu susține că soţul ei a fost ţinut în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului din Râmnicu Vâlcea 13 zile. Desi abia respira, paramedicul de 46 de ani, primea oxigen printr-o mască obişnuită, de la o butelie. Erau seri în care oxigenul se termina şi, pentru că nu trecea nimeni pe la el, bolnavul suna, de pe mobil, la camera de gardă a asistentelor, pentru a cere ajutor.

„În primele două zile a fost într-un salon fără căldură. Mi-a dat mesaj pe telefon să-i trimit o pătură. (…) Soţului meu i-am trimis medicamente de acasă, despre ce vorbim. I-am trimis fiole de algocalmin, i-am trimis medicamente pentru ficat, pentru protecţia ficatului pentru că el a avut o hepatită când a fost mic. Un alt medicament pentru detoxifierea plămânilor, ceva de genul”, a povestit Alida Banu.

Alida Banu mai spune că medicul discuta cu soţul ei mai mult prin mesaje, iar pe durata spitalizării nu i-a făcut nicio investigaţie la plămâni, deşi starea lui se deteriora de la o zi la alta.

„Nu a luat nicio măsură pentru a salva viaţa lui. S-a văzut, sănătatea lui s-a deteriorat. A aşteptat până în ultima zi, când el era legumă, ca să-l trimită către ATI. Plămânii lui, pe data de 13, când a făcut testul COVID-19, erau în parametri normali. Am documente. Plămânii lui la CT, pe data de 26 octombrie, erau atrofiaţi. Sunt albi, doar cu câteva pete”, a precizat Alida Banu.
Femeia mai consideră că toţi angajaţii Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea sunt vinovaţi de moartea soţului ei. Ea a făcut o plângere de malpraxis la Colegiul Medicilor şi aşteaptă răspuns.

sursa:https://www.cotidianul.ro/acuzatii-de-malpraxis-in-cazul-unui-pompier-mort-de-covid/

Tovarășa jeg, directoare & prof.univ.dr. etc Carmen Dorobăț a fost condamnată definitiv

 


Despre puroiul tupeist din capul mesei chirurgicale

Anul ăsta, după ce pandemia virusului chinezesc era deja prima spaimă a zilei, ministrul liberal al sănătății, Nelu Tătaru, spunea poporului, la televizor, la o oră de maximă audiență, că directoarea Spitalului de Boli Infecțioase Iași, prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, e o eroină a luptei cu pandemia.

Pauză de respirație și de vomă.

Deși evident că nu m-a-întrebat nimeni (nici atunci, nici acum), eu cred că tovarășa prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, directoare a Spitalului de Boli Infecțioase Iași, tovarășă de ghișefturi dubioase cu tov. director &  prof. univ. dr. Streinu-Cercel și șefă a tot felul de fundații, comitete & comiții, e un jeg uman și profesional. Iar tovarășul ministru liberal Nelu Tătaru e un politruc dobitoc, rezultat din alienarea politică a unui medic decent din Huși.

Dacă v-a trecut cumva indignarea vizavi de această opinie ( plătită de propaganda rusească, evident … ), vă amintesc un lucru simplu de înțeles, pentru oamenii care nu gîndesc cu stomacul, cu fesele ori cu un creier afectat de propaganda aia bună, de-a noastră : la data cînd ministrul o eroiza la televizor, tovarășa directoare & prof. univ. dr. Carmen Dorobăț era deja condamnată ( la cîțiva ani de închisoare cu suspendare ) pentru fapte de corupție. Adică după ce fusese prinsă și arestată, la pachet cu niște teancuri de euro mînjiți, mită de la studenți, ca să-i treacă examenul de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. La pachet și cu soțul ei, tot profesor la aceeași universitate ieșeană de medicină. Și tot arestat și el, în același dosar de corupție.

Zilele trecute, tovarășa jeg, directoare & prof. univ. dr.  etc Carmen Dorobăț a fost condamnată definitiv la cîțiva ani de închisoare cu suspendare. La fel ca soțul ei. Iar dacă sînt cititori idioți care se indignează de tonul acestui articol, le fac un desen simplu, ca pentru idioți : tîmpiților, studenții care i-au dat șpagă tovarășei madam eroina Dorobăț au plătit mită pentru examenul de ” boli infecțioase „. Deci tu, dobitocule care te indignezi de tonul acestui articol, ai șanse să fii tratat de Covid de un medic care a fost studentul șpăguitor al marei profesoare Dorobăț. Adică vei fi tratat de un doctor care știe despre Covid sau alte boli infecțioase cam ce știe tovarășa madam Dorobăț despre morală, deontologie sau jurămîntul lu’ fraieru’ ăla … Hipnocat, sau cum i-o mai fi zis .

Acum e clar de ce tovarășa madam eroina prof. univ. dr. Carmen Dorobăț e un jeg uman & profesional ? Și de ce tovarășu’ ministru liberal Nelu Tătaru e un dobitoc politic ?

Tot zilele trecute, o funcționară din Iași a fost condamnată fiindcă a emis niște acte false. Pentru niște cai. La patru ani de închisoare. Cu executare. În timp ce tovarășa jeg, directoare & prof. univ. dr. Carmen Dorobăț a fost condamnată doar la închisoare cu suspendare. Și n-a primit interdicție să ocupe funcții publice. Deci poate fi în continuare, fără griji, șefă a Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

Doar e eroina ministrului Tătaru, ce naiba … Și eroina lu’ ” justițea ” lu’ Iohanis. Și subalterna lu’ ex-ministrul liberal Costel Alexe, actual șef al CJ Iași.

Izvinite, da’ ies să vomez. Chiar dacă am stomac de propagandist al Moscovei. Doar toate astea nu-s adevărate, sînt numai propagandă rusească, nu …?

Lucian Postu

Articolul a fost preluat integral și fără nicio adăugire de pe 7iasi.ro

sursa:https://www.cotidianul.ro/l-postu-eroina-ministrului-tataru-infractoare-cu-condamnare-definitiva

11.25.2020

După 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări

 


După 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări, spune Emilian Imbri, managerul spitalului „Victor Babeș” din București. În privința cazurilor de gripă sezonieră, medicul se declară „liniștit”, pentru că virusul „va sta locului”, datorită vaccinării, măștilor și carantinelor locale.

Întrebat, miercuri, la Digi24, despre declarația doctoriței Beatrice Mahler, potrivit căreia dacă lucrurile continuă în această direcție și ”vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună”, Emilian Imbri a spus că nu crede în mortalitatea mare estimată pentru decembrie, dar crede că vor mai fi decese.

„Sigur că în decembrie ne gândim că o să apară și primele cazuri de gripă. Eu sunt mult mai liniștit vis-a-vis de cazurile de gripă sezonieră, sigur virusul va sta locului: câți au apucat vaccinul antigripal s-au vaccinat, vor prinde și seriile următoare și se vor vaccina rapid, plus măștile, plus fereala, plus că au intrat în carantină foarte multe localități și probabil vor mai intra, sigur că și vânzoleala va fi mult mai puțin evidentă și sigur vă spun, o să vedeți, după 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări, ne dorim asta și este obligatoriu să se întâmple pentru că foarte greu facem față acum”, a declarat managerul spitalului „Victor Babeș” din București, potrivit Mediafax.

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, spunea, marți seara, tot la Digi24, că nu se simte nicio îmbunătățire a situației epidemiei de COVID, ba chiar, în ultimele zile, lucrurile sunt chiar mai grave, iar în spitalul pe care îl conduce se simte nevoia mai multor locuri de terapie intensivă. „Vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună şi, dacă lucrurile continuă în această direcţie, şi decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”, avertiza Beatrice Mahler.

Măşti sau „acoperitoare de faţă” ?

 


Măștile din comerț care nu protejează de COVID vor trebui marcate ca atare și vor fi numite „acoperitoare de față”, a anunțat miercuri, la o conferință de presă, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu.

Ministerul spune că un control al ANPC a constatat că jumătate din măștile oferite în rețelele comerciale nu protejau de coronavirus.

Popescu a precizat că au fost aplicate amenzi de 18 milioane de lei.

În România există 16 companii care produc măști, acestea asigură protecția necesară iar producția acestora poate acoperi necesarul, a adăugat ministrul.

”Rețelele de retail și de famacie nu ar trebui să permită comercializarea produselor care nu protejează”, a spus Popescu. „Una e să ai o mască pe față, alta un batic”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/masti-sau-acoperitoare-de-fata/

Drama continuă după incendiul de la Piatra Neamț

 


Drama continuă după incendiul de la Piatra Neamț. Încă un pacient infectat cu SARS-CoV-2 transferat de la Piatra Neamț la Iași, după incendiul de la Terapie Intensivă, a murit, miercuri. Doar unul dintre cei șase pacienți mai este în viață, astfel că bilanțul decedaților a ajuns la 15.

Unul dintre supraviețutorii tragediei de la Piatra Neamț, transferați la Lețcani a murit miercuri, în ATI la secția exterioară de la Lețcani, județul Iași.

Şase pacienți aflați într-un salon alăturat celui unde a avut loc incendiul de la ATI Piatra Neamț au fost transferați la Spitalul de la Lețcani, ei având COVID. Doar unul dintre ei a rămas în viață.

„Șapte persoane sunt decedate ca urmare a incendiului produs la secția ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Incendiul este lichidat, nu au fost afectate și alte secții. Se pare că erau persoane cu COVID-19”, spunea pe 14 noiembrie, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.

sursa:https://www.cotidianul.ro/drama-continua-dupa-incendiul-de-la-piatra-neamt

Imagini teribile la Spitalul „Matei Balş” din Capitală

 


La Spitalul ”Matei Balş” din Capitală pacienţii stau pe scaune şi primesc oxigen sau stau pe paturi de campanie pe holuri. Imaginile surprinse în unitatea sanitară au fost postate pe Facebook, sub comentariul ”Terapia intensivă s-a mutat pe holuri”.

”Cam aşa arată holurile spitalului Matei Balş, cu bolnavi de Covid, este înspăimântător, nu mai au pe unde să îi aşeze, pacienţii stau pe scaune la oxigen, sunt internaţi pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau să vă spun ce muncă duc medicii, de dimineaţă nu i-am văzut să bea un pahar de apă. Oameni buni, trebuie să înţelegem că sistemul sanitar nu mai are cum să facă faţă , cât de curând intră în colaps , dacă nu e deja”, a scris pe Facebook Constantin Vasile Ifteme, el însuşi pacient al spitalului, care a postat mai multe imagini.

Explicația medicului infecţionist Adrian Marinescu de la „Matei Balș”

„Vedem o realitate a acestor zile şi situaţia nu e numai la Matei Balş. În condiţiile în care în Capitală avem în mod constant 1.500 de pacienţi şi, hai să facem un calcul, să ne gândim că 20 la sută dintre aceştia au nevoie de oxigen, au nevoie de un loc să se interneze, e clar că numărul de locuri pe care îl avem – şi indiferent cât am reuşi în fiecare zi să facem şi asta se întâmplă şi sâmbăta, duminica – nu este suficient. Şi atunci pacienţii trebuie să fie ajutaţi. Până în momentul când reuşim să-i transferăm în altă parte sau să facem locuri în spital, ei rămân în camera de gardă. E adevărat că primesc tratamentul cu oxigen, primesc tratamentul necesar, dar sunt imaginile pe care dvs. le vedeţi. E, până la urmă, un lucru real”, a declarat, marţi seara, la Digi 24, medicul Adrian Marinescu.

El a spus că se întâmplă în mod constant să fie şi peste 30 de pacienţi în camera de gardă, în condiţiile în care numărul de paturi este de 19, maximum 20.

sursa:https://www.cotidianul.ro/imagini-teribile-de-la-matei-bals-terapia-intensiva-s-a-mutat-pe-holuri/

11.24.2020

Anunțul CNAS care te-ar putea interesa

 


Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern, prin care, din 1 decembrie, asigurații vor putea beneficia de servicii medicale paraclinice oriunde în țară, în baza biletului de trimitere.

„Executivul a aprobat o Hotarâre de Guvern conform căreia, începând cu data de 1 decembrie 2020, asigurații pot beneficia de analize de laborator și investigații medicale paraclinice pe întreg teritoriul României, fără a mai condiționa acordarea acestor servicii doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se află în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află în contract și medicul care a emis biletul de trimitere”, se arată într-un comunicat al CNAS.

Conform acestuia, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflați în relație contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, asiguratul poate beneficia de investigații paraclinice la orice furnizor din țară.

Ca urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială își au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate și autorizate și cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, vor rămâne în relație contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta. Potrivit reprezentanților CNAS, va fi redusă astfel birocrația, prin eliminarea evidențelor distincte și a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte.

„Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraților la investigațiile paraclinice recomandate de medicii specialiști. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm același regim de utilizare și pentru prescripțiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul țării. Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcționa fără sincope”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

CNAS amintește că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 se numără și biletele de trimitere pentru specialitățile paraclinice, iar pentru trimestrul IV al acestui an, fondurile alocate pentru investigații paraclinice au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.

„De asemenea, pentru a facilita accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice și boli cerebrovasculare, conform HG nr. 820/2020 din 1 octombrie 2020, a fost reglementată decontarea acestor investigații la nivelul valorii realizate, a mai anunțat CNAS.

sursa:https://www.cotidianul.ro/anuntul-cnas-care-te-ar-putea-interesa/

11.23.2020

Domnul prim-ministru a spus că vaccinul oprește boala ! Nu este adevărat !

 


Primele doze din vaccinul împotriva coronavirusului ar putea fi administrate în doar câteva săptămâni. Țările occidentale au elaborat deja planuri detaliate pentru distribuirea acestora și nu mai așteaptă decât aprobarea agențiilor medicale.

Primii americani ar putea fi vaccinați după data de 10 decembrie, când este așteptată aprobarea de urgență a primului vaccin împotriva coronavirusului, cel dezvoltat de Pfizer. 

Pe de altă parte, britanicii se laudă că ar putea să o ia înaintea americanilor. În Regat, vaccinul de la Pfizer ar putea să fie autorizat de săptămâna aceasta. Serviciul Național de Sănătate a primit ordin să înceapă campania de vaccinare în masă începând cu data de 1 decembrie. 

În Germania, landurile federale trebuie să amenajeze centrele de imunizare până la începutul lunii decembrie. Iar în Spania, există deja un plan de vaccinare în masă care va fi gata de aplicare în luna ianuarie. 13.000 de centre de imunizare vor fi create în toată țara, potrivit premierului spaniol. 

Monica Pop: În primul rând știm că vaccinul nu este aprobat

Monica Pop a intrat în direct la Antena 3, unde a vorbit despre vaccinul anti-coronavirus și despre posibilele efecte pe termen lung ale acestuia. 

”În primul rând știm că vaccinul nu este aprobat. Ăsta este primul lucrul. Dar vreau să subliniez altceva. Domnul prim-ministru a spus că vaccinul acesta oprește boala. Și pe bună dreptate, că nu are de unde să aibă pregătire medicală și să știe. Nu e adevărat! Orice fel de vaccin protejează parțial! În sensul că, persoana care face vaccinul, poate face boala, dar într-o formă ușoară! Dar în niciun caz nu o oprește! Asta este valabil pentru toate vaccinurile. Cine a spus că un copil care e vaccinat anti-rujeolic nu face rujeolă? Ba face, dar face o formă foarte ușoară! Lucrul ăsta este un lucru bine știut de orice medic. 

Pe de altă parte, nu știm încă și aș dori, și cred că toți românii își doresc asta, să vedem un prospect! Pentru că acolo sunt puse niște lucruri! De exemplu: azi dimineață, la un post de radio, indicațiile domnului colonel Gheorghiță, care cred că a fost foarte corect și, printre altele, a spus așa, că nu se cunosc efectele în timp, pentru că nu au avut când să apară sau să nu apară” a declarat Monica Pop. 

Monica Pop: Dacă boala nu face imunitate, vaccinul face?

Mai mult decât atât, medicul este de părere că vaccinul nu poate fi efectuat pe persoanele vulnerabile, pentru că nu există teste pe această categorie. 

Acolo se anunța așa: că persoanele până la 18 ani și bolnavii cronici nu se vor vaccina pentru că nu au fost făcute testări pe aceste persoane. Foarte corect! Numai că, în țara asta, sunt 5 milioane de cronici. Deci trebuie să știm lucrurile astea. Și încă o dată vă spun, să faceți toată media public prospectul acestui vaccin ca oamenii să știe despre ce e vorba”, a mai spus Monica Pop. 

”Sunt multe necunoscute! Avem colegi care sunt în această situație, s-au reinfectat! Dacă boala nu face imunitate, vaccinul face? Cum putem noi să știm, un vaccin făcut în câteva luni, dacă într-adevăr este efectiv 94%, așa cum se spune? Orice om trebuie să primească un prospect, și să știe despre ce este vorba. Dacă un pacient care și-a făcut vaccin și după un timp se trezește cu o boală care probabil nu are nicio legătură cu vaccinul, cum îl putem noi convinge că nu este efect secundar de la vaccinul acela? De asta vă spun, trebuie foarte serios informată populația și sigur că, cine dorește să îl facă, să îl facă fără doar și poate. 

Și ultimul lucru pe care vreau să vi-l spun. Ce pericol este pentru un om vaccinat dacă în apropierea lui se află unul nevaccinat? Care e pericolul pentru el? Atât am avut de spus..”, a concluzionat Monica Pop. 

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/monica-pop-vaccin-anti-coronavirus-587086.html

11.21.2020

Opt obiceiuri numai bune de inclus în rutina matinală

 


Viața vine repede peste tine. Știm cu toții că poate fi stresantă, uneori copleșitoare. Te trezești obosit ca de obicei și simți cum corpul intră în modul autopilot, parcurgând pașii rutinei matinale. Poate ai făcut duș aseară și ai mai mult timp să pregătești micul dejun. Dar poate te-ai trezit târziu și trebuie să te grăbești ca să începi munca...


Indiferent de cât timp ai dimineața, este important să incluzi cât mai multe obiceiuri sănătoase în rutina zilnică. Poate că timpul pe care-l ai la dispoziție dimineața este nesemnificativ în comparație cu ziua de muncă, dar cu cât mai mult te vei strădui să creezi o rutină matinală care să te ajute, cu atât mai mult vei obține.

Dimineața este diferită pentru fiecare dintre noi, programul unei bone nu se aseamănă cu cel al unui inspector de asigurări sau bancar. Unele dimineți pot fi dificile și ți-e aproape imposibil să te dai jos din pat. Alteori te trezești în plină formă, gata să muți munții din loc. Indiferent cât de mult timp ai dimineața ca să te pregătești, sunt multe obiceiuri pe care e bine să le adaugi rutinei obișnuite. Poate că nu vei putea să le incluzi pe următoarele opt, dar este cel mai important să încerci.

1. Evită tehnologia
Este ușor să te trezești și să înșfaci imediat telefonul ca să vezi ce ai ratat peste noapte, dar procedeul îți poate ruina productivitatea matinală. Dacă primul lucru pe care-l vei vedea este un Twitter plin de vești proaste sau postări pe Instagram care-ți vor stârni FOMO (Fear of missing out – anxietatea celui care crede că alții se distrează în lipsa lui) îți vei crea un cadru mental reactiv în locul unei dispoziții proactive.

Știrile sunt rareori pozitive, așa că văzând un articol despre război, crime sau corupție după ce tocmai ai deschis ochii te va pune într-o dispoziție defensivă. Așa că în loc să pui mâna pe telefon sau laptop fă-ți timp să stai întins pe spate cu ochii deschiși, gândind la ce ai de făcut peste zi. Astfel îți vei trezi corpul în liniște și cu o dispoziție constructivă.


2. Ridică storurile
Soarele nu este o armă foarte secretă. Este unul din cele mai bune moduri de a trezi natural corpul, așa că există un motiv pentru a-l trece pe listă. Dacă ții jaluzelele coborâte vei constata că e mai greu să te trezești. Să deschizi ușa și să pășești direct în bătaia soarelui poate fi deranjant după ce ai stat scufundat mai bine de jumătate de oră în întunericul din apartament.

Este valabil și pentru telefoane sau computere. Un ecran strălucitor de telefon nu este o priveliște binevenită, așa că mai bine închide-l când te duci la culcare. Pentru a evita un start abrupt dimineața, lasă storurile puțin ridicate, astfel ca soarele să se strecoare natural și să te ajute să te trezești.


3. Bea un pahar plin cu apă
Au trecut cel puțin șase ore de când ai luat ultima gură de apă, așa că e timpul să te hidratezi. Urmărește să bei cel puțin 200 ml de apă la începutul zilei pentru o maximă împrospătare. Senzația plăcută a apei coborând pe gât și prin piept este bine primită de corp.

Poți practica și tehnica de a adăuga zeamă de lămâie într-un pahar cu apă caldă. Aceasta ajută la eliminarea toxinelor din tubul digestiv care s-au acumulat peste noapte, stimulează digestia și metabolismul.

4. Reflectează
Poate suna ca un clișeu, dar reflecția și meditația te pot ajuta să te reconcentrezi pe obiective. Chiar dacă ai numai două minute la dispoziție, o poziție relaxată și concentrarea pe resetarea cadrului mental pot limpezi ziua și regla tonusul.

În acest timp îți poți stabili intențiile pentru întreaga zi. Poate că trebuie să te concentrezi pe terminarea unui proiect sau pe munca cu un nou membru al echipei. Când te concentrezi pe ce ai de făcut toată ziua, de fapt te ajuți să-ți atingi obiectivele.


5. Fă mișcare
Da, este greu să găsești motivația de a merge la sală de cum te-ai trezit. E mai ușor să eviți și să spui că te vei duce mâine, dar nu toate exercițiile sunt intense și nădușitoare. O simplă plimbare în cartier, zece minute de yoga, sau un set de ridicări/flotări te pot pune în mișcare pentru toată ziua.

Practica exercițiilor nu este aceeași pentru fiecare. Gândește la ce merge pentru tine și pune în calendar ca să te obișnuiești. Nu trebuie să fie ceva intens și nici să te scoată din casă! Pune-ți doar corpul în mișcare și sângele în circulație ca să te ajute să treci de grijile de peste zi.


6. Pregătește un mic dejun sănătos
Ai auzit-o de un milion de ori. Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Ca și exercițile fizice de dimineață, breakfastul nu trebuie să fie ceva pretențios. Făcându-ți timp să pregătești un mic dejun sănătos cu grăsimi bune, proteine slabe și cereale integrale, îți asiguri o sursă de energie pentru a începe ziua cu abilitate de concentrare și eficacitate.

7. Fă-ți timp să te aduni
Când te simți bine pentru cum arăți, simți cum radiezi încredere. Alocând timp pentru pregătire îți clădești autoîncrederea și te ajută să treci peste grijile zilei. Fă un duș fierbinte, curăță-ți fața, piaptănă-te, spală-te pe dinți și alege o ținută care să te facă să te simți bine.

O idee bună este ca seara să-ți pregătești hainele, să împachetezi prânzul și să aduni tot ce va trebui să iei la lucru a doua zi. Asemenea lucruri mici pot reduce stresul și face dimineața de zece ori mai plăcută.


8. Deschide o listă de obiective
Când începe dimineața, gândește la lucrurile pe care le ai de făcut peste zi. Pot fi orice, de la organizarea unei ședințe amânate, la dusul câinelui la veterinar sau la invitația la o întâlnire de seară. Încearcă să limitezi lista la cinci obiective principale, astfel va fi mai puțin intimidantă și mai realistă.

Odată stabilite, scrie obiectivele într-un carnet sau într-o aplicație digitală, unde-ți va fi mai la îndemână. Clasifică-le după prioritate ca să începi cu cele mai importante. A le nota în loc de a le păstra în minte creează obiective fizice în loc de gânduri abstracte. Vei avea senzația unei motivații când pleci de acasă și începi ziua. În plus, când le vei tăia de pe listă după ce le-ai făcut este întotdeauna o satisfacție.

Așa că dă-i drumul, începe furtunos ziua! Nu contează dacă vei include toate aceste opt obiceiuri în rutina matinală sau doar câteva, ești de pe acum în câștig. Dimineața trebuie să fie un timp pentru reflecție și motivație. Un început bun al dimineții îți va spori productivitatea pe parcursul zilei. (CMX Hub)

sursa:https://life.hotnews.ro/stiri-natural-24432160-nutritie-sanatate-opt-obiceiuri-numai-bune-inclus-rutina-matinala-mai-ales-evita-fomo.htm