Să trecem în revistă câteva dintre pericolele zilnice la care este expusă Capitala şi despre care nu s-a vorbit niciodată, decât cel mult în anumite cercuri.
La un pas de o posibilă epidemie de ciumă
Deşi la ora actuală ciuma este o boală eradicată de mult, ceea ce nu se ştie este că ea poate să lovească necruţător capitala României.
Şi asta pentru că, în urmă cu sute de ani, bolnavii de ciumă erau pur şi simplu îngropaţi la grămadă, într-o singură groapă, iar peste ei se turna var, în ideea că varul va izola virusul respectiv.
Însă, ceea ce nu ştiau medicii din acele vremuri este longevitatea virusului (poate rezista în pământ și 500 de ani – de aceea se află pe lista armelor biologice) şi faptul că varul acţionează doar ca un izolator: adică, pe de o parte, izolează pentru moment, virusul ciumei, dar pe de alta, îl conservă, pur şi simplu.
De-a lungul secolelor, au existat o serie de epidemii de ciumă, dar cea mai cumplită s-a declanşat în timpul domniei lui Caragea, în anul 1812. Bucureştiul a fost aproape pustiit în acele vremuri, iar cei care nu mureau loviţi de cumplitul flagel, părăseau oraşul către zone mai ferite, în special zone de munte şi de pădure.
Scrierile din acea perioadă spun că tăcerea era atât de apăsătoare peste Bucureşti, încât se puteau auzi fâlfâitul din aripi ale pasărilor şi zgomotele produse de ciocul acestora, ca un fel de prevestire a nenorocirilor.
Din păcate, în timp s-a petrecut un eveniment care nu a putut fi prevăzut de edilii secolelor respective: marginea Bucureştilor a devenit zonă centrală, iar actualele excavaţii pot scoate oricând la suprafaţă morţii adormiţi de ciumă.
În urmă cu mai bine de 30 de ani, au început săpăturile pentru metrou şi pentru Casa Poporului, unde s-au descoperit gropi comune unde fuseseră îngropaţi ciumaţii.
Doar printr-un noroc, epidemia nu s-a declanşat, existând riscul ca la orice nouă construcţie să fie descoperite gropi comune cu morţi de ciumă.
Mai mult, se pare că, din diverse motive, o parte din acei morţi au fost aruncaţi în subterane, acoperiţi cu var, peste care s-a surpat apoi pământul de deasupra.
Specialiştii în virusologie afirmă că, la ora actuală, virusul de ciumă nu mai este mortal, dar asta doar în cazul în care este depistat la timp şi izolat.
Specialiștii spun că vaccinurile împotriva ciumei sunt puţine şi ineficiente, atâta vreme cât au fost obţinute din tulpini deja învechite ale virusului respectiv.
Ioana Matei, arheolog, consideră că: „numărul celor morţi de ciumă şi îngropaţi la temelia propriei case sau înhumaţi în grabă poate fi foarte mare, iar în zilele noastre s-a pornit o adevărată campanie de construire a unor blocuri gigant în Bucureşti.
Interesele de moment pot face ca orice descoperire de această natură să fie ţinută strict secretă, întrucât oprirea, chiar şi parţială a lucrărilor de construcţie, ar cauza pierderi imense pentru antreprenori şi investitori.
Aşa că cei mai mulţi, dacă vor descoperi astfel de cadavre infestate cu ciumă, nu numai că nu vor şti cu ce au de-a face, dar există riscul să le ardă în crematoriile proprii şi în felul acesta să declanşeze, pur şi simplu, epidemia mortală”.
Lacul uriaş de sub Capitala României
Cu milioane de ani în urmă, în Sudul Romaniei și pe locul unde este astăzi Bucureştiul, se întindea Marea Getică.
Treptat, fundul mării s-a ridicat, iar marea s-a retras, făcând loc mănoasei Câmpii Române. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei părţi a fostei mări, sub forma unui lac subteran.
Ne explică domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuală scrie despre istoria geologică a Bucureştiului:
„Practic, ce s-a întâmplat în acele vremuri ?
Din cauza efortului pământului, scoarţa terestră s-a ridicat pur şi simplu, formând o concavitate în care s-a păstrat apa mării milenare.
Imaginaţi-vă următorul aspect: aveţi o saltea de plajă, plină cu aer. Puneţi pe ea, la mijloc, o găleată plină cu apă, apoi îndoiţi cele două margini ale saltelei până când se împreunează. În felul acesta, găleata a rămas la mijloc, dar în acelaşi timp este complet acoperită de cele două margini ale saltelei. Exact asta s-a întâmplat cu Marea Getică: apa s-a retras parţial, iar marginile scoarţei terestre s-au încreţit până când au format zona de deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucureştiul”.
În susţinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec zilnic, în staţiile de metrou, sau în perioadele cu ploi, când canalele se înfundă. „Apa se scurge, e adevărat, dar la un moment dat lacul subteran se umflă şi dă pe dinafară, lucru care duce la saturaţia pământului cu apă şi la apariţia fenomenului de băltire. Fenomenul nu are nicio legătură cu aşa-zisa canalizare defectuoasă (care oricum e defectuoasă), ci cu saturaţia cu apă a pământului.
Apoi, nu-mi spuneţi că nu aţi remarcat faptul că în anumite staţii de metrou, indiferent dacă e zi sau seară, se aude curgând o apă. Nu e vorba despre niciun râu, ci pur şi simplu de canalele prin care apa de la suprafaţă se scurge în lacul subteran”.
O bombă naturală, care poate exploda oricând
Mai mult, domnul Mocanu consideră că Ceauşescu a făcut, printre multe altele, o greşeală capitală în perioada de urbanizare şi modernizare a Bucureştiului: a construit lacul de la Ciurel, pe Dâmboviţa. Iniţial, lacul s-a vrut să fie transformat în primul port pe Dâmboviţa, bărci şi vaporaşe de mic tonaj urmând să străbată drumul până la Dunăre.
„Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercită asupra pânzei freatice din adâncime s-a dovedit fatală, aducând o serie de izvoare mai mici sau mai mari către suprafaţă, împiedicând deversarea acestora în lacul de sub Bucureşti”.
Şi asta nu e totul, presiunea exercitată ducând la apariţia unui pericol de care cei mai mulţi nici măcar n-au habar, anume pungile cu gaze de sub oraş.
„Unii spun că, din cauza lucrărilor de punere a conductelor cu gaz, în Bucureşti s-a ajuns la situaţia în care Capitala stă efectiv pe o bombă care poate exploda în orice moment.
E o aberaţie şi, în acelaşi timp, purul adevăr. De ce e o aberaţie ? Pentru că, în cazul unei explozii locale, alimentarea cu gaze se întrerupe aproape instantaneu. Deci ar putea, cel mult, să aibă loc o explozie undeva la un bloc, cel mult.
În acelaşi timp însă, Bucureştiul stă pe o acumulare de gaze.
Acestea s-au format, de-alungul milioanelor de ani, prin putrezirea animalelor marine care trăiau pe vremuri în Marea Getică şi care au fost izolate, în momentul în care pământul s-a încreţit şi a format concavitatea în care se găseşte lacul subteran, iar presiunea exercitată de Lacul Morii şi de apele subterane riscă oricând să împingă aceste gaze spre suprafaţă.
Din păcate, nu există o modalitate de ardere controlată a acestor gaze, pentru că orice flacără care ajunge în adânc poate transforma zona într-una deşertică.”
Bucureştiul de acum 2.300 de ani
Cu toate acestea, există o minune care până acum a făcut faţă pericolului din adâncuri: canalele şi subteranele Bucureştiului. Şi nu vorbim despre canalele construite de comunişti, ci despre subteranele existente de mii de ani în această zonă.
Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie: „Aduceţi-vă aminte că fanarioţii se plimbau cu trăsura pe sub pământ. Chiar credeţi că într-o sută de ani, acei fanarioţi puteau să construiască asemenea coridoare tainice ? Păi să nu uităm cât a durat ca să fie preschimbate subteranele şi transformate în metrou, asta la sfârşit de secol XX, cu utilaje şi oameni.
Deci cum vă închipuiţi că puteau să facă acei fanarioţi lucrările de amenajare a subsolului cu o sapă şi-o găleată rudimentară ?
Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna şi ele sunt pomenite chiar şi pe vremea dacilor. Pentru că Bucurestes, în anii 292 î. H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Geţiei) condusă în acei ani de Dori regis thracum, Dromichaites cum i-au spus grecii, sau Doru Mihăiţă, aşa cum i se spunea în realitate”.
Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scăpat până acum Bucureştiul de o eventuală explozie, gazele acumulate în adâncuri găsind loc de trecere către suprafaţă şi într-o asemenea concentraţie încât să nu fie periculoase pentru oameni.
„Se mai întâmplă ca uneori, o pungă mai mare de gaze să iasă din adâncuri şi atunci, de regulă, bucureştenii se plâng de dureri de cap, ameţeli sau o stare de somnolenţă, de lene. Nu e vorba despre nici o boală pe sistem nervos sau de nici o oboseală cronică, aşa cum lasă unii să se înţeleagă, ci pur şi simplu de inhalarea unei cantităţi prea mari din acele gaze. Acum, doar n-o să vreţi să se anunţe la televizor că Bucureştiul este în pericol, că doar banii în Bucureşti se fac şi cele mai mari interese aici sunt”.
Subteranele salvatoare
Blestemul care a căzut pe neamul geţilor ni s-a transmis şi nouă, urmaşii lor. Ceea ce ne-a salvat până acum ne poate aduce pieirea de acum înainte. Subteranele de sub capitală, deşi construite după forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: oraşul se poate surpa măcar unele zone ale acestuia, întrucât a ajuns să semene cu un uriaş şvaiţer.
„Este şi motivul principal pentru care reţeaua de metrou este permanent prelungită”, e de părere domnul Mocanu. „Pentru că aşa, o serie de subterane sunt cimentate, betonate şi întărite cu liniile de metrou, ducând la o creştere a siguranţei zonei respective.
Cel mai mare dezastru s-a petrecut în timpul cutremurului din 1977 când, din cauza acestor goluri de sub oraş, aproape tot centrul Bucureştiului s-a năruit. Atunci s-a alarmat Ceauşescu şi a pornit campania de construire intensivă a metroului, oferind poporului o explicaţie plauzibilă şi ascunzând existenţa trecătorilor subterane, din teama de a nu fi folosite de eventualii disidenţi”.
Pământul ”viu” de sub Capitală
Cei care au lucrat la metrou au văzut şi au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, îşi aminteşte cu groază nişte întâmplări din anii ’80, al căror martor a fost pe când căra cu basculanta pământ din subteran. „Nu am fost singurul care a trăit astfel de întâmplări, dar sunt singurul care a mai rămas în viaţă după tot ce s-a întâmplat. Pentru că pământul i-a înghiţit, pur şi simplu pe ceilalţi.
Pământul era viu, la propriu. Şi eu eram tânăr şofer şi în putere şi nu mă temeam aşa, cu una cu două, dar când îmi amintesc de întâmplările respective, mi se zbârleşte şi acum părul în cap de frică”.
Domnul Ioanid susţine că în 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafaţă un cadavru bizar. Avea peste 2 metri şi era îmbrăcat straniu, cu un fel de robă roz şi cu o mască neagră pe faţă.
Pielea era de culoare maronie. Ceea ce ne-a uimit pe toţi a fost senzaţia că acel bărbat era încă viu. Avea ochii larg deschişi iar faţa lui, deşi cu trăsături frumoase, inspira teamă. Unul dintre colegii mei chiar a făcut o glumă şi a spus că aşa trebuie să arate Satana, dacă există.
Nu ştiu dacă a fost o simplă coincidenţă, dar la câteva zile după, pe colegul ăsta l-au găsit mort. La autopsie, medicii au spus că avea toate organele interne împrăştiate, ca şi cum ceva îi explodase în interior”.
Dar ceea ce i-a uimit pe cei câţiva lucrători care au văzut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care arătarea îl ţinea în mână şi care semăna cu un baros mai mare, terminat cu o secure cu două tăişuri.
„Şi nu atât arma din mâna arătării ne-a uimit, cât mai ales faptul că nu mai văzusem niciodată nimic asemănător şi că, deşi părea că stătuse sub pământ timp de sute de ani, nu avea nici un fel de rugină pe ea. Arma şi cadavrul au fost izolate până la urmă, ca să vină un specialist, dar în seara respectivă, în mod surprinzător, au dispărut complet. Au venit cei de la Securitate şi ne-au întors pe toate feţele, ne bănuiau că suntem înţeleşi cu duşmanii de clasă şi că am ascuns cadavrul.
Dar am trecut şi de asta. În schimb, ceilalţi colegi ai mei au dispărut, pe rând, înghiţiţi de pământ, fără ca cineva să mai dea de urma lor. La dispariţia unuia am fost de faţă şi nu am putut uita nici acum urletul animalic pe care l-a scos, strigând, încercând să se agaţe cu unghiile de o margine de pământ. Eu sunt singurul care am scăpat, pentru că mi-am cerut repede transferul pe un alt şantier”.
Refugiul ultimilor zei ai dacilor
Legendele vechi vorbesc despre o răscoală a uriaşilor şi a titanilor împotriva stăpânului de atunci al pământului, Zeus. Răsculaţii au învins în prima fază, dar zeii au fost ajutaţi de eroul pelasg Hercule, care i-a învins, i-a ferecat cu lanţuri grele şi i-a aruncat sub pământ.
ZEUS vs TITANI
Tainiţa în care au fost azvârliţi titanii se pare că a fost Bucureştiul, iar subteranele au fost construite de Hefaistos, zeul din adâncuri, special ca nici una să nu ducă la suprafaţă.
Domnul Alexandrescu Tiberiu, etnolog şi folclorist, spune că legenda Minotaurului este adevărată, dar realitatea a fost deformată:
„Bucurestes a fost numit aşa în urma victoriei asupra titanilor, pentru că zeii cei vechi s-au bucurat de triumful lor vremelnic şi au construit un oraş în care oamenii să se bucure mereu şi să celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor.
Numai că aici, sub Bucurestes, a fost construită de asemenea şi cea mai crudă închisoare, ferecată cu lacăte magice: un labirint în care cei care pătrundeau nu mai ieşeau niciodată la suprafaţă, pentru că nu mai reuşeau să găsească drumul. Vă întrebaţi de ce oare nu le dădea prin minte să facă semne pe pereţi şi să meargă după ele ? Simplu, pentru că labirintul însuşi era viu şi îşi schimba reţelele de coridoare permanent.
Pământul acesta domnilor, a fost un pământ viu dintotdeauna. De-aia ţara s-a numit Geţia sau Geia (zeița pământului), iar geţii au fost fii ei”.
Şi tot aici în labirintul de sub Bucurestes, domnul Tiberiu consideră că au fost închişi ultimii zei de către Apostolul Andrei, cel care i-a creştinat pe daci.
„Poate o să vi se pară ciudat că un intelectual ca mine crede în zei şi în forţe nevăzute. Credeţi-mă când vă spun un lucru: cu cât ştiinţa se dezvoltă mai mult, cu atât mai mult se apropie de Dumnezeu. Ajungem să ne punem nişte întrebări fireşti, iar răspunsurile nu le putem găsi în această lume pe calea raţionamentului logic. Iar fenomenele din adâncul Bucureştilor sunt dincolo de orice logică şi raţiune”, încheie domnul Tiberiu.
Taina bisericilor ortodoxe
Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui mic grup de specialişti în domeniul paranormalului şi i-am rugat să ne ajute să ne formăm o părere asupra lucrurilor pe care le-am aflat.
Irina Asaftei, Remus Dumitru şi Petre Petre sunt mediumuri cunoscute în lumea lor şi care se ocupă de măsurarea câmpurilor de forţă şi a perturbărilor acestora. De la ei am aflat un lucru interesant, anume că, din punct de vedere energetic, Bucureştiul este poziţionat pe un nod de energie negativă telurică.
„Asta nu înseamnă că Bucureştiul este negativ, ci că acel câmp, în funcţie de direcţia sa de expansiune, poate afecta viaţa de la suprafaţă fie pozitiv fie negativ. Curgerea energiei se face sub forma unei spirale care se deplasează periodic în jurul unui punct de sprijin. Când sensul de curgere al spiralei este în sus, la suprafaţă totul se resimte sub forma unui boom economic, al unei dezvoltări puternice, al unui nivel de trai îmbelşugat. Când spirala se învârte pe direcţia de curgere a energiei către centrul pământului, avem la suprafaţă o perioadă de regresie economică, de dezastre, de boli şi nefericire. Iar când spirala deplasează energia lateral, de regulă, la suprafaţă există momente de stagnare economică şi spirituală”.
Din păcate, toţi trei sunt de acord asupra unui alt aspect: direcţia de deplasare a energiei nu poate fi prevăzută, ci doar constatată şi măsurată, ceea ce înseamnă că nu se pot lua măsuri pentru contracararea efectelor negative.
„Mai ales că nu există o regulă a deplasărilor: pot fi trei deplasări laterale urmate de una verticală în sus sau în jos sau pot fi cicluri de câte o singură deplasare în jurul punctului de sprijin”.
Cu toate acestea, dumnealor susţin că în ultimii ani, oamenii au găsit, voluntar sau involuntar, o metodă ca să contracareze deplasările din adâncuri: construirea bisericilor ortodoxe.
„Finisarea unei biserici activează câmpuri de forţă deosebite şi face în aşa fel ca deplasarea energiei să se orienteze treptat în sus, sau cel mult lateral. În ultimii 15 ani de când ne cunoaştem noi, am remarcat că la fiecare biserică ortodoxă construită, câmpul de forţe de sub Bucureşti s-a schimbat, a devenit mai stabil şi mai puternic, ca şi cum fiecare lăcaş de cult a funcţionat ca un fel de amplificator şi stabilizator de energie telurică”, încheie doamna Asaftei.
Stând şi analizând opiniile specialiştilor, nu am putut să nu mă gândesc cu groază că fiecare zi este o zi periculoasă şi poate fi ultima din viaţa unei metropole. Şi abia atunci am realizat cât de înţelepţi au fost strămoşii noştri, numind acest oraş Oraşul Bucuriei, oraşul care trăieşte intens fiecare ceas din viaţa sa, oraşul care se bucură de fiecare secundă care i-a fost hărăzită… Poate de zeii din adâncuri, poate de titani sau de entităţi a căror existenţă mintea noastră raţională şi logică se teme s-o accepte.
PORȚILE TIMPULUI DE SUB BUCUREȘTI
Legendele vorbesc că Bucureştii ar ascunde în uluitoarea sa reţea de tuneluri (din care cele mai cunoscute sunt cele de la Curtea Veche, cel care leagă Giuleştiul cu Dealul Cotroceni şi galeriile care unesc Palatul Ghica şi Mânăstirea Plumbuita) aşa-numitele „Porţi ale Timpului”.
Acestea sunt folosite de vrăjitoare în anumite nopţi, numai de ele ştiute, pentru a-și încărca bateriile energetice, în scopul practicării magiei negre sau albe. De aceea, sunt ţinute în mare secret.
Totuşi, în urma cercetărilor de documente şi pe teren se pot localiza cu prudenţă nouă zone: Mântuleasa, Uranus-13 Septembrie-Panduri, Antiaeriană-Sălaj, Dealul Cotroceni, Foişor, Cocioc-Piscului-Văcăreşti, Mitropolie şi Zeţarilor-Drumul Găzarului.
Cu mici excepţii, „Porţile Timpului” se suprapun cu ceea ce radiesteziştii, cei care se ocupă cu neutralizarea radiaţiilor nocive şi echilibrarea energetică, le numesc „zone de iritare”.
Pomenite în trecut ca „zone necurate”, s-a observat că cei care au stat mai mult de opt zile în locurile geopatogene respective, manifestă stări de iritare, insomnie, migrene, crampe musculare etc., iar în timp, dacă nu se iau măsuri, apar disfuncţii endocrine şi chiar cancer.
Cunoscutul fizician A. Dincă recomandă printre metodele simple de corectare a perturbărilor mutarea patului, a canapelei sau a biroului, ori amplasarea în locuinţă a unor cristale de cuarţ care absorb energia negativă.
Oameni de ştiinţă de notorietate, precum doctorul francez Peyre şi germanul Weitmann, au reuşit să demonstreze că, în zonele malefice de care ne ocupăm, există acumulări masive de energie telurică. Această energie misterioasă ar produce cu predilecţie întâmplări nefericite, pe anumite arii în care sunt amplasate clădiri sau drumuri. Specialiştii susţin că atât timp cât Bucureştiul este supus demolărilor şi tăierilor masive de copaci, apar noi zone geopatogene.
Ruşii A. I. Nizovski şi N. N. Nepomniaski presupun că, în zonele anormale, cunoscute pretutindeni pe Terra, unde printre alte fenomene timpul îşi încetineşte mersul, acţionează raze energetice geopatogene, generate de interacţiunea otonilor – găuri negre minuscule dotate fiecare cu o energie care depăşeşte puterea unei centrale electrice nucleare, în adâncurile pământului.
În asemenea zone anormale se încadrează şi „Porţile Timpului” din Capitală, considerate de regretatul parapsiholog I. Ţugui drept zone unde se acumulează fluxul informaţional al lumilor paralele care străbate Universul.
În exemplele pe care le vom da, există şi posibilitatea ca, în „Porţile Timpului”, să se producă şi fenomenul întoarcerii în timp prin tunelurile spaţial-temporale, sau a „canalelor cosmice”, idee exprimată pentru prima dată de fizicianul J. Wiler în „Geometrodinamica”. Unele variante ale concepţiei respective examinează posibilitatea deplasării cu ajutorul „canalelor” nu numai în trecut, ci şi în viitor, precum şi în alte universuri şi dimensiuni, în opinia gen. de brigadă dr. E. Streinu, în spaţiul cosmic, existând posibilitatea a 120 de dimensiuni.
Şi să nu uităm că, în teoria generală a relativităţii a lui Einstein, este imposibil să descrii un obiect ca ocupând un anume loc, într-un anume timp, chiar timpul fiind prea puţin studiat.
sursa: biblioteca-secreta.blogspot.ro; https://www.secretulcunoasterii.ro
