5.29.2020

VEȘTI BUNE. SE ÎNTORC ROMÂNII ÎN ȚARĂ !



470 de cetăţeni români aflaţi în Regatul Spaniei, Regatul Belgiei, Regatul Ţărilor de Jos şi în Republica Irak revin în ţară.

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 28 mai 2020, a fost facilitată revenirea în ţară a 277 de cetăţeni români din Regatul Spaniei (pe ruta Bucureşti - Madrid - Bucureşti, respectiv Bucureşti - Barcelona - Bucureşti), a 14 cetăţeni români din Republica Irak (pe ruta Bucureşti-Erbil-Bucureşti) şi a 179 cetăţeni români din Regatul Belgiei şi Regatul Ţărilor de Jos (pe ruta Bucureşti - Bruxelles - Amsterdam - Bucureşti), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne.

Repatrierea a fost asigurată prin intermediul a trei curse operate de compania Tarom şi a unei curse operate de o companie privată românească. 


Cetăţenii români repatriaţi nu şi-au mai putut prelungi şederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive. 

Demersurile autorităţilor române au permis revenirea în România a 33 de cetăţeni străini, rezidenţi.
Au revenit în statul de domiciliu şi 17 cetăţeni irakieni

De asemenea, demersurile de repatriere organizate pe ruta Bucureşti - Erbil - Bucureşti au permis revenirea în statul de domiciliu a 17 cetăţeni irakieni. 

Pe aceeaşi cursă, au fost îmbarcaţi şi 125 de cetăţeni străini care îşi continuă, prin România, traseul către statul de destinaţie.

Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a sublinia importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

sursa: https://www.dcnews.ro/sute-de-romani-revin-in-tara--mae--operatiune-de-repatriere_751282.html




Ce bine că vom primi la Sfântul Așteaptă 33 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană !



UE, bani pentru România. Vosganian: E tragicomic cum trâmbițăm victorii privind fondurile iluzorii din viitor și, în același timp, ne batem joc de cele pe care le avem la îndemână !

Varujan Vosganian critică entuziasmul politicienilor care jubilează la aflarea veştii că România va primi 30 de miliarde de euro de la UE şi atrage atenţia asupra faptului că, în acelaşi timp, România nu reuşeşte să cheltuie nici măcar fondurile pe care le-a primit în perioada 2014-2020.

"Vrabia din mână abia mai ticăie, în timp ce cioara de pe gard croncăne de mama focului ! 


Ce bine că vom primi la Sfântul Așteaptă 33 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană ! Dar ce facem cu cele peste douăzeci de miliarde de euro pe care nu suntem în stare să le cheltuim din fondurile structurale și de investiții pe care le-am primit în exercițiul financiar 2014-2020?

Cu surle și trâmbițe, parlamentarii noștri europeni ne anunță că, începând cu anul 2021, România va primi un ajutor substanțial pentru relansare economică din partea Uniunii Europene. Suma ar fi de 33 miliarde de euro. Ba unele promisiuni sunt și mai ambițioase, mergând până la 100 miliarde de euro !", a scris deputatul ALDE pe Facebook.
Vosganian: Programul de relansare economică al Uniunii Europene încă nu a fost agreat.

"Ce nu ne spun acești parlamentari europeni este că programul de relansare economică al Uniunii Europene încă nu a fost agreat, căci unele state se împotrivesc de-a dreptul. 
Chiar și când va fi adoptat, nu va folosi ieșirii din criza creată de pandemie, căci nu va putea deveni efectiv mai devreme de câțiva ani. Și, în plus, mare parte din fondurile acestea vor fi credite, așadar vor trebui returnate. Ca să nu vorbim de faptul că România, pentru a beneficia de acest ipotetic ajutor, va trebui să prezinte un proiect de țară credibil.

Pe de altă parte, e tragicomic cum trâmbițăm victorii privind fondurile iluzorii din viitor și, în același timp, ne batem joc de cele pe care le avem la îndemână ! Ce bine că vom primi la Sfântul Așteaptă 33 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană ! Dar ce facem cu cele peste douăzeci de miliarde de euro pe care nu suntem în stare să le cheltuim din fondurile structurale și de investiții pe care le-am primit în exercițiul financiar 2014-2020?

Reminder: Pentru perioada 2014-2020 România a primit 31 miliarde de euro fonduri structurale și de investiții. Din acestea, la 30 aprilie 2020 doar 9,8 mld euro erau efectiv absorbite, adică mai puțin de o treime", atrage atenţia Varujan Vosganian.

sursa: https://www.dcnews.ro/ue--bani-pentru-romania--vosganian--tragicomic--trambitam-victorii-privind-fondurile-iluzorii-din-viitor_751278.html

RĂZBOI Trump - Twitter.



RĂZBOI Trump - Twitter. Casa Albă IESE la RAMPĂ cu mesajul președintelui

Ofensat de deciziile platformei Twitter, pe care el o utilizează cu asiduitate, preşedintele american, a semnat joi un ordin executiv care vizează limitarea protecţiei juridice de care beneficiază reţelele de socializare, cu scopul de a le reduce veleităţile în moderarea ştirilor false.

După câteva ore, el a transmis prin Twitter un mesaj despre confruntările de la Minneapolis după moartea unui afro-american, George Floyd, în cursul arestării sale de către poliţişti albi.

"Aceşti huligani (scris cu majusculă) dezonorează memoria lui George Floyd şi eu nu-i voi lăsa să facă asta. Tocmai am vorbit cu guvernatorul Tim Walz şi i-am spus că armata este pe deplin alături de el. Jafurile vor fi imediat primite cu gloanţe", a scris preşedintele american.

Twitter a reacţionat rapid, mascând acest text cu altul de avertisment, lăsându-l totuşi accesibil. 


Tweet-ul rămâne vizibil integral atunci când se face click pe mesaj. Reţeaua de socializare a făcut la fel vineri dimineaţă cu tweet-ul Casei Albe.

Unul dintre consilierii apropiaţi preşedintelui, Dan Scavino, care se ocupă în special de strategia sa pe reţelele de socializare, a făcut încă un pas în atacurile împotriva Twitter. "Twitter nu spune decât prostii, din ce în ce mai mulţi oameni încep să-şi dea seama", a scris el într-o postare.

Donald Trump, urmărit de peste 80 de milioane de persoane pe Twitter, a publicat acest mesaj care poate fi interpretat ca o incitare a forţelor de ordine să facă uz de arme, după incendierea unui comisariat din Minneapolis în cursul celei de-a treia nopţi de confruntări, notează AFP.

sursa: https://www.dcnews.ro/razboi-trump-twitter-casa-alba-iese-la-rampa-cu-mesajul-presedintelui_751274.html

Narcisa Iorga, ziarist: Ce farsă ! Să vă fie rușine, mă !




Ce farsă ! Să vă fie rușine, mă ! Ziarista, Narcisa Iorga a arătat câteva imagini dureroase pe care nu le veți vedea la televizor.

Este vorba despre festivitatea de sfârșit de an de la liceu unde toți elevii ar trebui să fie fericiți.

”Un subiect pe care nu-l vedeți la TV: festivitatea de final de liceu, clasa a Xll-a. Absolvenții, dincolo de gard, foarte triști. 


Profesorii, dincoace de gard, singuri. 

Impresionant și, totuși, subiect neinteresant pentru presa care crede că dacă primește sprijin din bani publici, trebuie să uite că servește interesul public. 

S-a așternut liniște pe subiecte delicate. Totul e roz în țărișoară. 

N-ai voie să miști în front. Temele zilei ? Vizite ale tovarășului la diverse întreprinderi. Primire de măști de la șoimii patriei (în loc de buchete de flori).

N-au învățat nimic din democrație politicienii care cred că banii publici, sunt bani proprii, cu ajutorul cărora reduc la tăcere presa. Cred că vor câștiga vreodată ceva ? Ce farsă ! Să vă fie rușine, mă !

Imaginile astea spun mai mult decât oricâte cuvinte. Meritau difuzate de presă chiar și fără cuvinte... Meritau, da”, a scris Narcisa Iorga pe Facebook.

















5.28.2020

Minune arhitecturală subterană: metroul din Moscova sărbătorește 85 de ani.



Metroul din Moscova, cel mai aglomerat și unul dintre cele mai mari din întreaga lume, nu este doar un mijloc de transport pentru locuitorii Moscovei și vizitatorii capitalei ruse, ci este şi o bijuterie arhitecturală unică.

Trenurile sale rapide transportă oameni fără întârziere aproximativ la fiecare două minute, de dimineață devreme până seara târziu.

Dar ceea ce face ca metroul să fie cu adevărat unic este combinația dintre diverse stiluri arhitecturale ale stațiilor sale, care variază de la neoclasicism la postmodernism.

s


sursa: https://ro.sputnik.md/photo/20200527/30388613/Minune-arhitectural-subterana-metroul-din-Moscova-sarbatoreste-85-de-ani-Galerie-FOTO.html



Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 la sută !




Lia Olguța Vasilescu: ”Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 % - e o lege de care vor beneficia și generațiile următoare !”
Toate au o limită, și se pare că liberalii sunt pe cale să o atingă pe cea pe care o poate suporta Lia Olguța Vasilescu.

Mai precis, e vorba de tentativa de a ”umbla” la Legea pensiilor publice, promovată de PSD, realizată sub mandatul Olguței Vasilescu la Ministerul Muncii - și susținută cu ardoare de fostul ministru în sute de întâlniri cu sindicatele, specialiștii și în emisiuni televizate.

De aceea, Lia Olguța Vasilescu scrie un avertisment fulminant pe pagina de Facebook, avertizând PNL ferm: ”Dacă PNL se atinge de o singura virgulă din Legea pensiilor publice, PSD va depune imediat moțiune de cenzură !”.

”Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 la sută !”, scrie Vasilescu, subliniind că ”Nu e o lege care îi privește doar pe pensionari, ci e o lege de care vor beneficia și generațiile următoare !”.

În continuare, în 12 puncte, fostul ministru al Muncii și Dreptății Sociale expune ce prevede și ce înseamnă această lege. Redăm pe scurt, precizările Liei Olguța Vasilescu.

1. ”Legea nu prevede doar creșterea punctului de pensie cu 40 %, ci e o lege care va corecta toate inechitățile din sistem, începând de anul viitor, când se va intra pe nouă formulă de calcul”, scrie Vasilescu, arătând că pentru a beneficia de toate prevederile bune, Casa Națională de Pensii va trebui să ”recalculeze toate cele aproximativ 5 milioane de pensii, iar recalcularea trebuia să înceapă de la 1 ianuarie 2020”.
Ori, Olguța îi acuză pe liberali că ”Nu au făcut nimic pana acum - nu au recalculat nici măcar un dosar pe noua formulă deși au trecut 5 luni din acest an !”

2. ”Nu suntem de acord cu impozitarea suplimentară a pensiilor din sistemul public !”, scrie Olguța dând detalii: ”În prima OUG dată de guvernul PSD, în 2017, am ELIMINAT impozitul pe pensiile sub 2000 de lei și am scăzut de la 16 la 10 la suta impozitul pentru pensiile mai mari de 2000 de lei. De asemenea, am eliminat plata CAS din toate pensiile. Dacă în sistemul public sunt și pensii mari, este pentru că beneficiarii lor au contribuit cu sume mari”.

3. ”Guvernul PNL a promis că va respecta legea, iar Vasile Cîțu a spus că banii de pensii sunt prinși în buget. În funcție de acest lucru s-a calculat deficitul acestui an si, drept urmare, guvernul s-a împrumutat la dobânzi mai mari. Cum e posibil să se spună acum că nu mai sunt bani de pensii ?”
(…)

6. La ora actuală, pensiile reprezintă 7 la sută din PIB, precizează Vasilescu. ”După aplicarea legii pensiilor în integralitatea ei, procentul din PIB va fi de 11,7 la suta. Media europeană este 13 la sută. Am fost noi un guvern iresponsabil ? Atunci guvernele celorlalte țări cum pot fi numite ?”
(…)

9. ”Adunați sumele în plus plătite pentru măști și alte produse necesare pandemiei și veți vedea că 10 miliarde de lei cât sunt necesari la pensii e o glumă... Nu ar fi mai bine să se oprească din furat ?”

10. ”Orice creștere sub 20 la sută a punctului de pensie nu acoperă nici măcar rata inflației, cumulat, pe întregul an. De ce austeritatea trebuie plătită de cei mai săraci dintre români, din nou ?”, scrie Oana Vasilescu, fapt susținut, culmea, chiar și de Klaus Iohannis.

11. ”Vreți să impozitați pensiile speciale ? Dați Ordonanța de Urgență ! V-ați lăudat că veți face asta din prima zi de guvernare ! Nu numai ca nu ați făcut nimic pentru tăieri, dar ați solicitat parlamentului și abrogarea OUG59/2017 care plafona pensiile speciale !”

12. ”Dacă legea pensiilor publice se va aplica in integralitatea ei, pensiile din sistemul public se vor apropia in cuantum de valoare multor pensii speciale. Conform simulărilor, pensia unui profesor universitar va fi de 8100 lei, iar cea a unui medic de 5000 de lei, în condițiile în care simulările sunt făcute la valoarea salariilor din 2017”.

Așa cum menționam, întregul mesaj – avertisment al Olguței Vasilescu poate fi citit pe pagina sa de Facebook. Și o întrebare de final: credeți că Marcel Ciolacu nu ar fi de acord cu demiterea Guvernului în condițiile anunțate de Oana Vasilescu ? Aș vrea să o văd și pe asta !


sursa: https://ro.sputnik.md/politics/20200528/30391971/Olguta-vasilescu-jos-guvernul-motiune-pensii.html



S-a terminat cu arestul forțat, la domiciliu sau în “spitale” de carton !




”S-a terminat cu arestul forțat, la domiciliu sau în “spitale” de carton, pe motiv de carantinare a cetățenilor români reveniți din străinătate sau de internare obligatorie a asimptomaticilor pe motiv de infectare cu coronavirus”

După cum s-a anunțat, ieri 27 mai, Avocatul Poporului a sesizat CCR în legătură cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 (a Sănătății ) și cele ale art. 8 din OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, dar, cel mai interesant – pe unele măsuri aferente instituirii carantinei.

”Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile menționate sunt neconstituționale, în măsura în care permit dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului libertății individuale, prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative (Ministrul Sănătății)”, arată instituția.

În esență, Avocatul Poporului sesizează lipsa reglementării legislative (primare) a măsurilor generate de epidemii – aici fiind vorba de carantină, izolare/internare obligatorie a persoanelor în contextul bolii transmisibile.

Această lipsă legislativă lasă la latitudinea Ministrului Sănătății ”emiterea unor acte administrative, cu caracter normativ, de rang infralegal, ingerinţa generată de această stare vizând drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală și dreptul la viață intimă, familială și privată, cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie”.

Atenție: Avocatul Poporului consideră că ”trebuie să existe o reglementare juridică la nivel de lege, în sensul:

- identificării clare a persoanelor şi situațiilor în care şi faţă de care măsura carantinei se poate lua

- cine poate lua măsura carantinării

- în ce condiţii

- pe ce perioadă.

Avocatul Poporului atrage atenția că toate aceste situații ”presupun o limitare a unor drepturi fundamentale ale omului”.

Ori, după această sesizare a Curții Constituționale – pe care o puteți citi aici integral - cunoscutul avocat Gheorghe Piperea a dat ”verdictul”:

”S-a terminat cu arestul forțat, la domiciliu sau în “spitale” de carton, pe motiv de carantinare a cetățenilor români reveniți din străinătate sau de internare obligatorie a asimptomaticilor pe motiv de infectare cu coronavirus”.

Rezumând textul sesizării, Piperea spune simplu: Avocatul Poporului a ajuns la concluzia că ”nu există o lege care să permită o asemenea restrângere a drepturilor și libertăților, ci numai trimiteri confuze la ordine de ministru - astfel că a atacat la CCR art. 25 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatății”.

Ori, aspecte confuze din text reprezintă un motiv serios pentru a considera că o lege este neconstituțională.

sursa: https://ro.sputnik.md/justice/20200528/30392199/Avocatul-Piperea-d-verdictul-dup-aciunea-dur-a-Avocatului-Poporului-S-a-TERMINAT.html

BĂIEȚI, DE LA 1 IUNIE SE REDESCHID TERASELE !





Astăzi, președintele Iohannis a anunțat măsurile de relaxare, începând cu 1 iunie 2020.

Președintele Klaus Iohannis a susținut, acum puțin timp, o declarație de presă, după o întâlnire cu miniștrii, la Palatul Cotroceni.

La ședință a participat premierul Orban, miniștrii Marcel Vela, Monica Anisie, Nelu Tătaru, Virgil Popescu, Nicolae Ciucă, Cătălin Predoiu și șeful DSU, secretar de stat Raed Arafat.

”Avem și azi aproape 200 de cazuri noi, 200 de persoane la ATI”, deci, nu putem vorbi de măsuri substanțiale”, a spus Iohannis, care a anunțat totuși măsurile de relaxare așteptate de toată lumea:

- de la 1 iunie se redeschid terasele, dar cu reguli de distanțare și maxim 4 oameni la masă;
- de la 1 iunie se deschid plajele, cu măsuri de distanțare
- de la 1 iunie se vor permite deplasările libere prin țară, nu va mai fi nevoie de declarații.
- de la 1 iunie se permit competițiile sportive, fără spectatori
- de la 1 iunie spectacolele în aer liber vor fi permise dar cu maxim 500 de spectatori
- de la 1 iunie se reia transportul internațional.



sursa: https://ro.sputnik.md/politics/20200528/30400398/Iohannis-declaraii-de-ultim-or--a-fcut-anunul-ateptat-de-toi-romnii.html



5.27.2020

LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII este DRUMUL SPRE IAD !




Toate vaccinurile refuzate de țările U.E. au fost aduse în România.

Vaccinurile hexavalente au avut reacţii adverse în mai mult de 40 de ţări şi provoacă autism, anemie, probleme pulmonare şi deces. Cele mai multe probe împotriva vaccinului provin din Franţa, Germania şi Italia.

„În interiorul produsului am identificat, în toate cele 20 de cazuri, particule foar
te mici de aliaje metalice, care nu sunt compatibile cu corpul uman și nu sunt degradabile...”

Procuratura din Torino a deschis oficial o anchetă privind vaccinurile comercializate în Italia, unde, ca și în Romania, tot mai multi părinți refuză să își vaccineze copiii.

Decizia magistraților vine în urma unei plângeri trimise de către Codacons, o organizație care reunește asociațiile pentru apărarea mediului înconjurător și a consumatorilor, în care se cere să se spună cu exactitate care sunt efectele combinării a șase vaccinuri pentru sănătatea omului, scrie ActiveNews.

Testele de laborator realizate de doi specialiști în nanotehnologie, Antonietta Gatti și Stefano Montanari, pe 44 de vaccinuri, arată că în urma analizării vaccinurilor hexavalente produse de compania Glaxo, și care în Italia sunt obligatorii, „s-a constat o contaminare cu micro și nanoparticule". Studiul celor doi specialiști a fost publicat anul acesta, în ianuarie, în revista International Journal of Vccines and Vaccination.

„În interiorul produsului am identificat, în toate cele 20 de cazuri, particule foarte mici de aliaje metalice, care nu sunt compatibile cu corpul uman și nu sunt degradabile.
Nanoparticule care nu au legătură cu ingineria, și care sugerează că au fost puse intenționat", declara Stefano Montanari, cunoscut în Italia pentru studiile sale asupra vaccinurilor.

Potrivit expertului, companiile farmaceutice au păcătuit pentru că nu au făcut nimic pentru a preveni ca aceste particule să ajungă în vaccinuri.

Orice persoană care are noțiuni de nanopatologie știe că a injecta pulberi anorganice, non-biodegradabile și non biocompatibile poate constitui factorul declanșator pentru o serie de boli, cum ar fi anumite forme de cancer sau boli neurologice.

Procuratura din Torino urmează să facă lumină asupra poveștii raportului confidențial al celor de la „Glaxo", care, dintr-o eroare, a ajuns online. Documentul conține o listă cu multe efecte adverse ale vaccinului hexavalent, care nu au fost niciodată prezentată autorităților sanitare din Italia.


sursa: https://m.ro.sputnik.md/education/20200527/30381591/n-atenia-profesorilor-cum-se-ncheie-mediile-n-anul-colar-2019-2020.html



Pentru prima dată în România s-a născut, în captivitate, un pui de Ren.





Este sărbătoare la rezervația de zimbri de la Vama Buzăului. Acolo există și o familie de reni, iar în urmă cu câteva zile a venit pe lume primul pui de ren, născut în captivitate.

”S-a născut primul pui de ren din România în captivitate la Rezervația de zimbrii ”Valea Zimbrilor - Vama Buzăului". 

Primul pui de ren vine să completeze familia de reni prezentă de ceva timp în cadrul rezervației, o încântare pentru vizitatori în general și în special pentru copiii care i-au vizitat.



Conform celor spuse de medicul veterinar al rezervației dl. prof. dr. Flavius FOICA, această fătare este rezultatul unui protocol terapeutic care a fost aplicat femelei de ren, deoarece obținerea unui pui de ren întârzia, și totuși iată că tratamentul a dat rezultate și astăzi ne bucurăm de prezența unui nou ajutor pentru Moș Crăciun”, au precizat reprezentanții rezervației. 




sursa: https://www.dcnews.ro/s-a-nascut-primul-pui-de-ren-din-romania-in-captivitate_750703.html


Apusul unui sistem mondial condus de SUA, urmat de Un secol de dominaţie asiatică




Înalt oficial european: Urmează un secol de dominaţie asiatică. Mircea Coşea: România şi UE, în afara jocului. Schimbări la nivel global.

Profesorul Mircea Coşea a comentat, în exclusivitate pentru DC NEWS, declaraţia vicepreşedintelui Comisiei Europene, Josep Borrell, care a afirmat că lumea se îndreaptă spre un secol de dominaţie asiatică.

"Analiştii vorbesc de mult timp de apusul unui sistem mondial condus de SUA şi despre apariţia unui secol asiatic. 

Este ceea ce e pe cale să se producă sub ochii noştri... 

Trăim într-o lume care nu mai are lider în care Asia ocupă din ce în ce mai mult loc la nivelul economiei, securităţii şi tehnologiei. 

Dacă secolul XXI va fi "secolul asiatic" aşa cum secolul XX a fost "secolul american", putem constata că factorul de schimbare l-a constituit pandemia. 

Nevoia de cooperare multilaterală n-a fost niciodată mai mare...

Într-adevăr, este prima mare criză în timpul căreia SUA să nu preia comanda reacţiei pe plan internaţional. Poate nici nu-şi mai doresc asta, dar constatăm peste tot tensiuni în creştere...

Presiunea de a alege o tabără este din ce în ce mai importantă. În calitatea noastră de Uniune Europeană, trebuie să dăm prioritate valorilor noastre şi să evităm să fim instrumentalizaţi de unul sau altul", a declarat Josep Borrell.

Mircea Coşea: Trump şi-a dat seama !

"Este foarte interesant că un oficial european face o astfel de afirmaţie. 
Această declaraţie sau această idee este mai veche, ea a apărut încă de la finalul mandatului de preşedinte al lui Barack Obama, şi a apărut în contextul discuţiilor care au avut loc în Franţa, la clubul economiştilor, unde sunt academicieni şi oameni importanţi din economie şi nu numai, şi a fost preluată şi acum trei ani la Forumul Economic de la Davos. 

Ideea este că leadershipul mondial l-a avut SUA, încă din 1945-1946. L-a avut prin forţa economică şi prin forţa dolarului, însă acest leadership a început să apună nu cu creşterea Uniunii Sovietice, cum s-a crezut iniţial, ci cu creşterea Chinei, după 1990. 

Administraţia Trump este prima care a avut în vedere acest lucru, iar războiul comercial declanşat este urmarea faptului că Trump şi-a dat seama că dacă nu încetineşte ritmul de creştere şi impunerea mondială a Chinei, SUA va pierde leadershipul mondial.

Practic, tot ce se întâmplă la nivel comercial între SUA şi China acum ar fi urmarea acestei intenţii pe care administraţia Trump o are, de menţinere a leadershipului american, măcar pentru încă 50 de ani.", a declarat profesorul Mircea Coşea în exclusivitate pentru DC NEWS.

SUA va impune reguli pentru China

"Există acum şi o dezvoltare a teoriei conform căreia ar trebui ca din China să se relocalizeze ramuri importante ale industriei spre ţări din Europa sau spre SUA. 
Această teorie nu este aplicabilă, pentru că sunt costuri enorme. 

Dar se va întâmpla altceva. În lanţul valoric, partea de dezvoltare şi cercetare pe înalta tehnologie nu va mai ajunge în China. Aici SUA va impune o regulă ca China să fie mai mult axată pe manufacturare, nu pe preluare de tehnologie. Proprietatea intelectuală nu va mai ajunge în China, iar asta se demonstrează prin faptul că SUA a reuşit să impună demisia lui Roberto Azevedo, de la Organizaţia Mondială a Comerţului. 
Pentru că OMC a permis Chinei, timp de 20 de ani, să impună reguli de transfer de capital în propria favoare. Spre exemplu, în China poţi investi numai dacă jumătate din investiţie aparţine statului sau unui privat chinez. Se încalcă astfel regulile pieţei, iar OMC nu a spus nimic. Pe de altă parte, China umblă pe piaţa mondială cu yen-ul, monedă care nu respectă regulile liberului schimb pe piaţa monetară.

Ceea ce spune Borrell este adevărat. Ofensiva foarte serioasă pornită de SUA împotriva Chinei este, de fapt, o încercare de a stopa evoluţia asiatică.", a mai spus specialistul.

UE şi România, în afara jocului

"UE nu are niciun rol în jocul ăsta, este pur şi simplu abandonată, SUA nu ia UE în seamă. 
Pe de altă parte, în Europa, Germania este din ce în ce mai mult blocată pentru a colabora cu China, cu mari investiţii, pentru că are probleme în UE, odată cu pandemia. 

Nu sunt partizanul ideii, dar circulă o teorie conform căreia toată tevatura cu pandemia are rolul de a stopa evoluţia Chinei. Faptul că UE a luat această poziţie, care poate că nu este doar una personală, arată că există o preocupare mare în Europa în această privinţă. Şi s-ar putea ca una dintre principalele evoluţii ale UE să fie o apropiere mai mare de zona extracomunitară estică. Deci nu numai de China, ci şi de Rusia. S-ar putea ca noul drum al mătăsii să fie mai acceptat de Europa.

Concluzia este că suntem în centrul unor schimbări foarte importante în modelul global de dezvoltare al lumii, iar noi ne ocupăm de purtatul măştii. 

România este total în afara jocului, nici nu îl percepe la nivel de politică externă, nu înţelege că este nevoie de o schimbare a concepţiei, de restructurare şi reconstrucţie economică.", a conchis Mircea Coşea. 

VEDEȚI DECLARAȚIA OFICIALĂ AICI : https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage/79817/annual-german-ambassadors%E2%80%99-conference-2020-opening-remarks-high-representative-vice-president_en.


sursa: https://www.dcnews.ro/inalt-oficial-european-urmeaza-un-secol-de-dominatie-asiatica-mircea-cosea-romania-si-ue-in-afara-jocului-schimbari-la-nivel-global_750518.html?fbclid=IwAR0Fa2_N1mITbxxs31dVU_jAkFfI1_IR--LfIyVs6nHn9pVycmn89B0JQ4A

Protest la Sebeș, împotriva defrișărilor ilegale. Presa română acoperă ilegalitățile guvernării liberale.





„Jaful pădurilor a luat o și mai mare amploare în perioada stării de urgență, cu grave consecințe economice și sociale”

Spre disperarea presei naționale, peste 600.000 de persoane au urmărit protestul de la Sebeș împotriva tăierilor ilegale a pădurilor. La ordin venit “de sus”, adică de la cei care țin sforile, presa națională a boicotat evenimentul.

Peste 200 de persoane s-au adunat, sâmbătă, 23 mai, în jurul amiezei, într-un protest organizat la Sebeș, în parcarea din fața fabricii Kronospan. Motivul acțiunii a fosta acela de a ”condamna tăierile abuzive din timpul stării de urgență”, spun organizatorii, transmite Romanian Global News.

Acțiunea a cuprins și un ”marș auto” pe străzile din oraș, coloana de autoturisme întinzându-se pe câţiva kilometric, cu circa 150 de mașini,

”Am venit aici pentru a ne apăra dreptul la aer curat și a avea păduri din România” – participant din Vrancea, a declarant unul din participanții a protest.

”Vrem să fie protejată natura, pădurile, moștenirea noastră cea mai de preț” – participantă din Sighișoara, a mai transmis alt manifestant.

”Vrem să apărăm pădurile patriei. Guvernanții au făcut în așa fel încât să poată fi tăiate pădurile fără autorizații. Vrem să tragem un semnal de alarmă”, au susținut alți participanți.

Manifestanții au purtat steaguri tricolore și acțiunea a fost monitorizată de Poliție și Jandarmerie.Nu s-au dat amenzi şi nu au existat conflicte.

Unul dintre participanți a spus că este vorba despre un protest-maraton, ce ar urma să fie continuat și la Brașov, Covasna, dar și Hunedoara, Deva, Rădăuți, Maramureș sau alte locații. ”Aici au găsit păduri ieftine și guvernanți ieftini”, a spus acesta.

Oamenii au venit din multe județe din țară, printre care Mureș, Sibiu, Hunedoara, Cluj, Timiș, Iași, Vaslui, Vrancea, Sălaj, Ilfov, Bihor, București, Olt, Harghita, Constanța.

Grupul care a inițiat manifestarea a susținut că a primit ”numeroase informații și semnale de la cetățeni din toate regiunile României cu privire la tăierile și transporturile de bușteni disproporționat de mari comparativ cu perioada anterioară. 

Până acum, ministrul Mediului și premierul României au bagatelizat problema și au încercat să evite dezbaterea publică, ducând subiectul în derizoriu. 

Dacă starea de alertă cu privire la Sars-Cov-2 este temporară, starea de alertă civică față de hoție, ilegalități, nedreptăți și exploatarea sălbatică a pădurilor României trebuie să fie permanentă”.

„Jaful pădurilor a luat o și mai mare amploare în perioada stării de urgență, cu grave consecințe economice și sociale”, au spus aceștia.

Protestul s-a încheiat în jurul orei 14.30.

De menționat că transmisiunile live de la mișcarea de protest, atât pe pagina de facebook a lui George Simion, cât și a Alianței pentru Unirea Românilor, a avut peste 600 000 de vizualizări.




sursa: https://rgnpress.ro/2020/05/25/spre-disperarea-presei-nationale-peste-600-000-de-persoane-au-urmarit-protestul-de-la-sebes-impotriva-taierilor-ilegale-a-padurilor-la-ordin-venit-de-sus-adica-de-la-cei-care-tin/?fbclid=IwAR0QvzN4TtKSU6ow2fOcpaELEK2EU6cKt_tHVTRQV6vXdV8B48DooVBR3g8

5.26.2020

Personajul central din romanul ”Shogun”, scris de James Clavell, a existat cu adevărat.



Cine a citit romanul „Shōgun”, scris de James Clavell , sau a urmărit filmul cu același nume, își amintește de personajul central al cărții, marinarul englez William Adams.

Scriitorul James Clavell, atunci când a scris romanul Shogun, s-a inspirat dintr-un manual al fiicei sale, unde scria următoarele: în anul 1600, d.H., un englez care a navigat spre Lumea Nouă, a ajuns în japonia, unde a devenit samurai.

Chiar dacă povestea de viață a lui Adams, este bine documentată, locul său de odihnă final, a rămas un mister arheologic sigilat, mai bine de patru sute de ani.

În anul 2019, o echipă de arheologi, au săpat într-un cimitir de pe insula Hirado, din Prefectura Nagasaki, din Japonia, și au identificat pozitiv, rămășițele marinarului englez.



William Adams


William Adams, s-a născut în anul 1564, d.H, iar în anul 1598, s-a alăturat unei călătorii, organizată de cinci nave olandeze la Rotterdam, în căutarea bogățiilor din Lumea Nouă.

Adams făcea parte din echipajul singurei nave supraviețuitoare, care a fost târâtă la mal, iar Tokugawa Ieyasu, șhogunul sau șeful castei de samurai, care stăpânea Japonia la vremea respectivă, l-au reținut la Castelul Osaka. 



Shogunul Tokugawa Ieyasu

După ce s-a împrietenit cu legendarul conducător japonez, Adams a devenit atât de valoros pentru conducător, încât i s-a interzis să părăsească insula, unde era cunoscut drept samuraiul cu ochii albaștri.

Adams a impresionat atât de mult șhogunul, încât, în ciuda faptului că avea o soție și copii în Anglia, s-a logodit cu o femeie japoneză, pe nume Yuki și au avut doi copii, pe Joseph și pe Susanna, și este consemnat, de asemenea, că marinarului englez i s-a recunoscut statutul de samurai și, a primit în dar, 90 de sclavi.


Când shogunul a permis, în cele din urmă, războinicului marinar să se întoarcă la familia și viața sa în Anglia, Adams a respins oferta și a decis să trăiască restul vieții sale în Japonia.

Oasele vechilor navigatori, din care 5 la sută au fost recuperate, au fost descoperite în interiorul unei urne funerare, care fusese inițial săpată în Cimitirul Hirado în anul 1931. 



Scheletul a fost găsit în ceea ce arheologii, au numit mormânt în stil occidental, ceea ce a dus la zvonul că, acesta era într-adevăr locul de odihnă final, al lui Adams.

Ulterior, a fost descoperită o piatră funerară în apropiere, cu numele japonez, adoptat de marinar, și anume Miura Anjin. 



Acum, arheologii de la Universitatea din Tokyo, folosind instrumente moderne de analiză, au confirmat că bărbatul misterios, a murit undeva între anii 1590 și 1620 d.H., ceea ce reprezintă tocmai perioada în care Adams a murit.

Entuziasmul oamenilor de știință, a crescut atunci când, analiza lor principală, a sugerat că ADN-ul scheletului, a fost cel al unui bărbat din Europa de Nord, care a murit între 40 și 59 de ani.

Acum, după 400 de ani, de la moartea marinarului, anchetatorii medico legali din Japonia și Marea Britanie, au anunțat că este vorba despre William Adams.




Profesorul Richard Irving, membru al clubului William Adams din Tokyo, a declarat că descoperirea, este în concordanță cu caracteristicile cunoscute ale lui Adams, în ceea ce privește sexul, țara de origine ancestrală, vârsta morții și anul morții.



Sursa: https://www.ancient-origins.es/noticias-historia-arqueologia/samurai-ingles-006115












5.23.2020

AMERICANII BAT ȘEAHUA, CA SĂ PRICEAPĂ IAPA ! VINE SEZONUL URAGANELOR ...




Meteorologii americani au transmis avertizări în ceea ce privește începutul sezonului uraganelor. 

Iată ce spune climatologul Roxana Bojariu și la ce trebuie să ne așteptăm pentru România. 

Meteorologii americani susțin că uraganele de anul acesta vor fi mai intense decât în trecut, în special din cauza schimbărilor climatice. Aceștia spun că în Oceanul Atlantic se vor forma între șase și zece uragane. Dintre acestea, cel puțin trei vor lovi țărmul cu viteze ale vântului de peste 170 de km / h. 

Sezonul uragenelor începe oficial pe 1 iunie și durează șase luni, cu o perioadă de vârf în lunile august și septembrie. Astfel, dacă previziunile meteorologilor se vor dovedi corecte, vom avea un record de cinci sezoane consecutive cu o intensitate peste normal. 

Anul acesta, din cauza pandemiei de COVID-19, situația va fi și mai periculoasă, pentru că operațiunile de evacuare vor fi serios perturbate și pentru că locurile din adăposturile de urgență va trebui redus drastic. 

Iată ce spune climatologul Roxana Bojariu. Ce se va întâmpla în următorii ani
 
"Modelele pe care le folosesc colegii noștri americani ne pot furniza astfel de informații cu un grad rezonabil de încredere, dar sunt și alți factori care intervin. 

Prima furtună tropicală deja s-a format și s-a dezvoltat în luna mai, dar nu s-a transformat într-un uragan care să pună probleme. 

Sunt cinci categorii de uragane, în funcție de intensitatea lor, iar intensitatea se pare că tot crește. 

Pe unii oameni de știință, modificarea statistică a uraganelor, i-a făcut să se gândească la introducerea categoriei a șasea, adică uragane care au intensități ale vântului de peste 253 de km / h. 

Se pare că în umătorii ani, decenii vom avea nevoie de o actualizare a clasificării, pentru că e clar că vom avea uragane mai complexe, odată cu schimbarea climatică și încălzirea globală", a declarat Roxana Bojariu, climatolog, în direct la Digi24. 

La ce trebuie să ne așteptăm pentru România

"Evident, trebuie să ne așteptăm și noi la fenomene extreme cum ar fi furtuni puternice, generate altfel decât în zona tropicală, dar cu intensificări de vânt care pot aduce distrugeri, inclusiv cu manifestări de tipul tornadelor, dar și la valuri de căldură, valuri intense și persistente. 

Modelele și observațiile arată că, de fapt, verile în zona noastră, vor fi caracterizate de aceste alternanțe, de valuri de căldură, cu valori maxime mari, pe perioade lungi de timp, care pot fi întrerupte punctual de perioade scurte, dar cu furtuni intense, care să aducă cantități crescute de precipitații. 

Ceea ce nu este o veste bună este că acestea vor fi pe durate scurte de timp și foarte localizat. 

E vorba până la urmă de clima globală și evident că și noi va trebui să fim pregătiți pentru aceste fenomene extreme", a completat ea. 


sursa: https://www.dcnews.ro/incepe-sezonul-uraganelor-ce-se-va-intampla-cu-romania-bojariu-nu-este-o-veste-buna_750078.html

SUA se retrage din tratatul Cer Deschis. Donald Trump a evocat posibilitatea efectuării primului test nuclear american după anul 1992


https://superimagini-album.blogspot.com/2020/05/sua-se-retrage-din-tratatul-cer-deschis.html#links

Administraţia Trump ar fi discutat despre efectuarea unui test nuclear american, relatează presa din SUA.

Administraţia preşedintelui Donald Trump a evocat posibilitatea efectuării primului test nuclear american după anul 1992, ca avertisment la adresa Rusiei şi Chinei, decizie ce ar reprezenta o schimbare radicală a politicii de apărare a SUA, potrivit ediţiei de vineri a cotidianului Washington Post, citat de AFP, scrie Agerpres. 

Conform acestei publicaţii, care citează un înalt responsabil guvernamental şi doi foşti responsabili, toţi sub acoperirea anonimatului, discuţia a avut loc în timpul unei reuniuni desfăşurate pe 15 mai şi a survenit după ce oficiali americani au spus că Rusia şi China ar efectua astfel de teste. Moscova şi Beijingul au dezminţit, în timp ce Washingtonul nu a adus dovezi în sprijinul acelor afirmaţii.

În opinia înaltului responsabil american citat de Washington Post, dacă Statele Unite ar arăta că pot efectua ''rapid'' un test nuclear aceasta ar fi o bună tactică de negociere într-o perioadă în care Washingtonul încearcă să încheie cu Rusia şi China un acord tripartit asupra armelor nucleare. Reuniunea s-a încheiat fără o decizie, iar sursele au păreri diferite cu privire la continuarea acestei discuţii, mai notează cotidianul american.

În opinia lui Beatrice Fihn, membră a Campaniei internaţionale pentru abolirea armelor nucleare (ICAN), grupul care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2017, un eventual test nuclear american ar putea conduce la declanşarea unui nou Război Rece. ''Aceasta ar distruge orice şansă de a evita o nouă şi periculoasă cursă a înarmării nucleare. Aceasta ar conduce în final la erodarea cadrului mondial al controlului armamentelor'', a estimat ea într-un comunicat.

SUA se retrage din tratatul Cer Deschis

Relatarea din Washington Post survine după ce preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea SUA din tratatul Cer Deschis (Open Skies), acuzând Rusia că încalcă acest acord ce permite zboruri de observaţie între statele semnatare pentru verificarea mişcărilor militare.


sursa: https://www.dcnews.ro/test-nuclear-american-avertisment-pentru-rusia-si-china_750085.html


Proteste de amploare în toată Germania, împotriva restricțiilor. Sunt aşteptate 60 de demonstraţii separate.





Germania: în weekend, proteste de amploare în marile orașe împotriva restricțiilor

Noi proteste sunt planificare în acest weekend în mai multe oraşe din Germania împotriva restricţiilor legate de coronavirus, informează dpa.

Protestele urmează să aibă loc în capitala Berlin, la Stuttgart, Koln, Munchen, Frankfurt şi Hanovra.

Oraşul Stuttgart se aşteaptă la o demonstraţie mai mică decât weekendul trecut, când au participat aproximativ 5.000 de persoane. 

La Koln, aproximativ 500 de persoane intenţionează să formeze un lanţ uman.

În landul Bavaria (sud), sunt aşteptate 60 de demonstraţii separate, cu aproximativ 1.000 de participanţi, iar cea mai mare în capitala acestui stat, Munchen.

Mii de persoane au ieşit în stradă weekendul trecut în oraşe din întreaga Germanie, protestând împotriva restricţiilor legate de coronavirus şi a ceea ce susţin că sunt încălcări ale drepturilor constituţionale.

Multe altele au luat de asemenea parte la contrademonstraţii împotriva teoriilor conspiraţiei şi grupurilor de dreapta în legătură cu care poliţia a avertizat că ar putea exploata tulburările, relatează Agerpres.

sursa: https://www.dcnews.ro/germania-proteste-de-amploare-in-marile-orase-impotriva-restrictiilor_750037.html