10.09.2021

Av. Gheorghe Piperea : ARAFAT, DEMISIA !

 


Declarație halucinantă a „comandantului acțiunii”:

„testele de anticorpi nu sunt acceptate pentru a fi trecute pe certificatul „verde” pentru că ar putea fi falsificate”.

Nu știu dacă acest om mai este conștient de ce spune și face, dar implicațiile acestei declarații sunt multiple și grave. Catastrofale chiar.

Unu – cel puțin în concepția „autorităților” românești (autorități care, s-a văzut, se reduc la singurul și galacticul expert, mai numit, normativ, și „comandantul acțiunii”), certificatul digital european, menit a facilita circulația între statele membre ale UE este, de fapt, un nazzipass, unde sunt trecuți numai cei care s-au „imunizat” cu un ser experimental, pe care trebuie să și-l injecteze de multiple ori, până la epuizarea stocurilor, ser produs de doar 4 corporații, bine văzute și coafate de birocrația europeană. Faptul că pe certificat sunt trecuți și cei care au făcut cunoștință cu agentul patogen („au trecut prin boală”) și încă sunt în perioada roză dintre ziua a 15-a și ziua a 180-a de la infectare, precum și cei care s-au testat (oridecâteori trebuie, căci testul – foarte fiabil, de altfel – este valabil doar pe perioade scurte, de 1-3 zile) nu înseamnă decât o întărire în timp a obligației implicite de injectare periodică – toți „trebuie” să își facă inspecția tehnică periodică, exact ca la mașini. Cei care refuză sau aleg să nu se injecteze vor fi aruncați peste zidurile cetății, dincolo de Tibru (trans Tiberim), pentru a fi reduși la stadiul de sub-oameni sau non-cetățeni.

Doi – testele de anticorpi ar putea proba imunitatea naturală, numai că astfel de teste nu sunt admise de Arafat, pentru că … ar putea fi falsificate. Imunitatea naturală poate fi probată atât pentru cei care au trecut prin boală în urmă cu mai mult de 6 luni, cât și pentru cei care nu au trecut deloc prin boală. Și unii, și alții, sunt sănătoși, imuni și lipsiți de riscul de a da agentul patogen mai departe. De observat că testele de anticorpi nu se fac în parcare, pe coclauri, în podul casei sau pe camp, la cules de agrișe, ci în laboratoare medicale acreditate de autorități. Cu toate acestea, cu un dispreț suveran, Arafat le aplică tuturor acestor teste ștampila prezumției de falsificare… Tot să ai încredere în știință, ce să mai …

Trei – pe „piața” certificatelor verzi europene sunt deja falsuri. Cine are curiozitatea să citească Regulamentul (UE) 2021/953 privind introducerea „green pass” – ului, va putea vedea că UE dedică nu mai puțin de 3 pagini chestiunii, ceea ce înseamnă că încă înainte de a deveni instrument european de „luptă” nazistoidă contra plandemiei, zisul certificat era deja falsificat într-un hal fără de hal în Europa-cea-plină-de-știință-și-progres. De asemenea, „autoritățile” noastre, laolaltă cu influencerii serului experimental, au făcut o adevărată campanie la începutul valului patru, pe tema vakseenării „în chiuvetă”, deci s-a recunoscut că zisul certificat se falsifică la greu și la noi. Cu toate acestea, realitatea falsificării nu a oprit impunerea acestui instrument de segregare socială și de politică eugenică, nazistoidă. De ce simplele suspiciuni ale lui Arafat ar opri certificarea imunității naturale ?

În altă ordine de idei, tot ceea ce în ultimul timp emană de la galacticul expert urgentist, smurdificator al României, încalcă evident și brutal amintitul Regulament (UE) 2021/953.

În primul rând, în contra regulamentului, Arafat a dat edict prin care testarea este eliminată de pe codul QR. Curând va fi eliminată și vindecarea.

În al doilea rând, principiul 7 din preambulul regulamentului se referă expres la imunitate, ca stare a organismului care nu mai prezintă decât riscuri foarte reduse de infectare și de transmitere a agentului patogen în comunitate. Cine îi dă dreptul lui Arafat, chiar contra unui regulament UE (care e direct aplicabil în dreptul intern, depășind, uneori, chiar forța juridică a Constituției), să refuze proba științifică a imunității naturale, pe motiv că e el convins că poate fi falsificată?

Iar voi, cei care credeți în știință, cum de permiteți asemenea derapaj de la știință? Mai aveți vreo parte a conștiinței trează ?

În orice caz, personal mi-am făcut o serie de teste de anticorpi. Am cu de 4 ori mai mulți decât necesarul. Sunt, de asemenea, în curs de a face un test de imunitate celulară (un pic mai scump decât testele PCR, acest test durează cca 2 săptămâni, pentru că laboratoarele noastre le colectează aici, dar le trimit în Germania pentru a fi efectuate). În momentul în care voi fi fost gata cu acest test edificator, voi formula acțiuni pentru obligarea autorităților la recunoașterea acestui tip de imunitate, pe care, apropos, repet, o au atât cei care au trecut prin boală, cât și marea majoritate a celor care nu au făcut boala.

Știu, veți spune că intru în jocul lor, dar nu e așa deloc.

De fapt, încerc să îi bat cu propriile arme.

Iar procesul, odată finalizat cu succes, va putea proba că nimic din ceea ce s-a făcut în această plandemie nu a fost corect din punctul de vedere al legii, bioeticii, deontologiei medicale și științei. Că omul rămâne dotat cu un sistem imunitar natural care îl face să fie prezumat sănătos, și nu bolnav. Doar big pharma câștigă din suspiciunea că toți am fi bolnavi (chiar dacă nu dăm niciun semn de boală, fiind „asimptomatici” sau „pre-simptomatici”). Suspiciunea asta arahatiană, că toți putem să răspândim boli, seamănă al naibii de mult cu „principiul” fostului serviciu secret stalinist, nkvd, după care „nu există oameni nevinovați, ci numai persoane pe care nu le-am dibuit noi, încă”. Iar eu vreau să înlătur această suspiciune totalitaristă, cel puțin în privința mea.

Între timp: Arafat, demisia !

Peste 11.000 de credincioși, la racla Sfintei Parascheva

 


Peste 11000 de credincioși au trecut pe la racla Sfintei Parascheva în primele 12 ore ale pelerinajului de la Iași. Cei care nu aveau certificat verde nu au fost lăsați să intre, potrivit jandarmilor.

Numărul pelerinilor s-a dublat până sâmbătă dimineață. Inițial doar 5500 de pelerini trecuseră pe la racla cu moaște. 

Conform autorităților din Iași, în primele 12 ore ale pelerinajului peste 5.500 au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva care a fost scoasă din Catedrală vineri dimineața și așezată în baldachinul special amenajat pentru sărbătoare.

Jandarmii susțin că unele persoane nu au fost lăsate să intre.

„Au fost oameni care n-au fost lăsați să intre la pelerinaj”, a declarat colonel Ioan Sandu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

Potrivit acestuia, este vorba de persoane care nu au avut certificat verde. Comandantul a precizat că oricum circulația era interzisă pe teritoriul localității pentru acele persoane de la ora 20.00 la 5.00, având în vedere incidența înregistrată pe raza municipiului Iași.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au anunțat că sunt pregătiți să organizeze Hramul de Sf. Parascheva în cele mai bune condiții, dată fiind situația epidemiologică.

14 octombrie, prăznuirea Sfintei Parascheva

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană şi aşezată vineri dimineaţa în baldachinul din Curtea Mitropolitană, spre închinarea pelerinilor care în această perioadă vin la Iaşi cu prilejul prăznuirii hramului acesteia, care este pe 14 octombrie.

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate - astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi. Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.

Statuia din Sibiu, inaugurată de Klaus Iohannis, a fost vopsită parţial în culorile tricolorului

 


Un bărbat a fost surprins, sâmbătă dimineaţă, de camerele de supraveghere din Sibiu în timp ce arunca cu vopsea în culorile tricolorului pe statuia baronului Samuel von Brukenthal, care a fost inaugurată recent în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Poliţiştii au anunţat că au demarat o anchetă după ce a fost vandalizată statuia din Sibiu, inaugurată recent de Klaus Iohannis. Bărbatul care a distrus monumentul este căutat acum de anchetatori.

„În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 08,00, Poliţia Locală Sibiu a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, azi, în jurul orei 06,00, conform imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, o persoană de sex masculin ar fi aruncat cu o substanţă ce pare a fi vopsea pe statuia înfăţişându-l pe Samuel von Brukenthal instalată în Piaţa Mare din municipiul Sibiu.

Ca urmare a investigaţiilor preliminare efectuate, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu – Biroul de Investigaţii Criminale, s-a deschis o anchetă penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de distrugere, în prezent fiind în derulare cercetări în vederea identificării persoanei în cauză şi a aplicării măsurilor legale în consecinţă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, conform Agerpres.

Inaugurată în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a autorităţilor locale, statuia baronului Samuel von Brukenthal a fost contestată de cei care îl consideră pe baron responsabil de moartea lui Horea, Cloşca şi Crişan.

În septembrie, aproape 200 de persoane au participat la un protest în centrul Sibiului. Oamenii au cerut ca statuia să fie înlăturată din cauza rolului pe care baronul von Brukenthal l-ar fi  avut ca guvernator al Transilvaniei în răscoala de la 1784, cunoscută şi ca „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”.

În ziua protestului împotriva statuii lui Brukenthal, reprezentanţii muzeului ce îi poartă numele au scris pe pagina oficială de Facebook: „Chiar dacă Samuel von Brukenthal nu a avut nici o legatură cu execuţia lui Horea, Cloşca şi Crişan, aşa cum ne arată mai mulţi istorici, totuşi Brukenthal l-a trimis la Alba Iulia pe pictorul aflat în acea vreme la Sibiu, Anton Steinwald. Lucrul acesta este bine punctat de cel care s-a ocupat despre Răscoala Lui Horea, D. Prodan, publicată la Bucureşti.”

Baronul Samuel von Brukenthal, cel care a lăsat moştenire Sibiului un palat şi mai multe colecţii care au dat naştere celui mai vechi muzeu din ţară, are o statuie amplasată în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului reşedinţă de judeţ, la iniţiativa celor din muzeul care îi poartă numele şi a Clubului Rotary, pentru că 2021 este anul care marchează trei secole de la naşterea baronului.

Alertă în Europa. Focuri de armă la frontiera dintre Belarus şi Polonia

 


Forțele bieloruse au tras joi focuri de armă asupra trupelor poloneze de la frontiera de est, a declarat o purtătoare de cuvânt a Poliției poloneze de Frontieră, potrivit Euronews. Prim-ministrul Poloniei și-a exprimat suportul pentru trupele poloneze după acest incident.

Polonia a declarat stare de urgenţă, pentru prima oară după război. Situaţia de la frontiera cu Belarus devine din ce în ce mai problematică

Purtătoarea de cuvânt Anna Michalska a mai precizat că nimeni nu a fost rănit și că cel mai probabil s-a tras cu gloanțe oarbe.

Ministerul polonez de Externe l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri al Belarusului. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a transmis pe Twitter că „toate forțele statului” sunt alături de trupele de frontieră și că militarii apără granițele.

„Sunt și voi fi mereu cu fermitate alături de soldați și de trupele noastre de frontieră”, a afirmat Morawiecki. „Vreau să le mulțumesc militarilor noștri pentru atitudinea profesionistă și responsabilă”, a adăugat el.

Focare de război în Est. Lupte cu morţi şi răniţi în Donbas, graniţe închise în Belarus şi nave atacate de Rusia în Marea Neagră

Anna  Michalska a mai declarat că trupele de frontieră se află sub o presiune crescută din cauza numărului tot mai mare de incidente cu obiecte aruncate dinspre partea bielorusă.

Polonia, Lituania și Letonia, state membre UE, își apără frontierele împotriva presiunii crescânde a migranților din Orientul Mijlociu și Africa. Bruxelles-ul a afirmat că migrația ilegală este organizată și încurajată de guvernul președintelui bielorus Alexandr Lukașenko.

UE îl acuză pe Lukașenko că poartă un „război hibrid” ca răspuns la sanțiunile impuse de Occident împotriva guvernului autoritar de la Minsk. Purtătorul de cuvânt al forțelor de frontieră bieloruse, Anton Bychkovsky, a negat că s-au tras focuri de armă.

Polonia a prelungit cu 60 de zile starea de urgenţă la frontiera cu Belarus, asaltată de migranți. Decizia a fost susținută de Parlamentul polonez, în cursul nopţii de joi spre vineri.

Solicitarea guvernului, deja aprobată de preşedinte, a fost susţinută de 237 de deputaţi conservatori şi naţionalişti, faţă de 179 voturi împotrivă şi 31 abţineri, într-un vot transmis în direct la televiziune.

Polonia acuză Rusia şi Belarus că se află la originea valului actual de imigraţie ilegală la frontiera sa terestră. Uniunea Europeană vede acest lucru ca pe o formă de represalii la sancţiunile impuse de UE împotriva Belarusului în urma represiunii opoziţiei de către regimul de la Minsk.

Preţul petrolului a depăşit 80 de dolari pe baril. China mizează pe cărbune, pentru a trece iarna

 


Preţul petrolului la bursele din New York a depăşit pragul de 80 de dolari pe baril, pentru prima dată din noiembrie 2014, ajungând la 80,05 dolari pe baril (+ 2,23%), în timp ce China mizează pe cărbune, pentru a trece iarna.

Tendinţa depinde de disponibilitatea limitată a energiei la nivel global, care a permis creşterea preţurilor gazelor la valori record şi care a determinat China să solicite o producţie mai mare de cărbune, explică specialiştii.

China a ordonat creşterea  producţiei de cărbune, în încercarea de a reduce problema disponibilităţii scăzute a energiei care afectează ţara. Există temeri că sezonul de iarnă ar putea pune în dificultate alimentarea cu gaz şi mai mult.

Dacă preţurile înregistrează o tendinţă de creştere, se datorează, de fapt, şi creşterii costurilor gazelor europene. Analiştii consideră că preţul petrolului nu va scădea.

10.08.2021

Regimul BIDEN este TERMINAT - Raport Ben Fulford (05 oct.2021)

 


Regimul fals „Biden” din SUA a falimentat pe 30 septembrie și ultima lui zi este 18 octombrie, înainte ca în sfârșit să se tragă ștecherul asupra acelui regim malefic, promit surse din societatea secretă asiatică. Finanțarea a fost întreruptă pentru că familiile criminalilor Rockefeller / Rothschild etc. din spatele regimului „Biden” nu și-au îndeplinit promisiunea de a preda Australia chinezilor comunisti, spun sursele.

Acesta este adevăratul motiv pentru care „relațiile proaste dintre China și Australia au luat o întorsătură incredibilă în această săptămână, atunci când China a lansat o rachetă nucleară capabilă de „ Long March 3B ”, direct peste Sydney, Australia”. - https://halturnerradioshow.com/index.php/en/news-page/world/breaking-news-china-fires-nuclear-capable-missile-directly-over-sydney-australia

Schimbarea din Australia este reflectată de faptul că premierul Gladys Berejiklian și-a dat demisia din funcția de premier al New South Wales „după ce o anchetă i-a găsit pe ea și pe alții din govern că primeau milioane de dolari de la Pfizer pentru a promova legile provaccinare ", potrivit surselor de informații australiene.- https://7news.com.au/politics/gladys-berejiklian/nsw-premier-gladys-berejiklian-resigns-amid-probe-by-anti-corruption-watchdog-c-4119200

Faptul că a refuzat să se predea Chinei comuniste este și motivul pentru care UE a intrat în luptă prin întreruperea negocierilor comerciale cu Australia, spun sursele. În orice caz, întreruperea finanțării din Asia este ceea ce l-a determinat pe falsul Biden să spună „Vom face asta, ... Nu contează când. Nu contează dacă sunt șase minute, șase zile sau șase săptămâni. O vom face. ” Răsfrângând în mod deschis numărul Satanic 666, infractorii care foloseau masca de cauciuc „Biden” ca front au ieșit din dulap.

Întrucât acești criminali au comis acte oribile de crimă în masă de fiecare dată când s-au confruntat cu neîndeplinirea obligațiilor în trecut, puteți fi siguri că această declarație a lui Biden a fost menită să fie luată ca o amenințare. De data aceasta, cu puține îndoieli, intenționează să depășească 9/11, Fukushima și falsa pandemie din 2020. Candidatul evident de această dată este La Palma. Vulcanul de acolo erupe cu o intensitate din ce în ce mai mare și face acest lucru într-un mod care crește șansele ca un tsunami masiv să lovească coasta de est a SUA- https://www.veteranstoday.com/2021/10/01/warning-the-la-palma-eruption-what-it-means/

De aceea, este necesară o acțiune militară comună a Rusiei, a Pentagonului și a Chinei pentru a-i elimina definitiv pe acești criminali. Baza subterană din Norvegia - de unde provine atacul HAARP asupra La Palma - este o țintă principală. Sediul mafiei khazare din jurul lacului Geneva este un altul. În aceste condiții, Societatea Dragonul Alb solicită o reuniune la Tokyo pentru a se asigura că Pălăriile Albe primesc finanțare pentru a prelua părțile funcționale ale guvernului SUA după înlăturarea criminalilor lui Biden. Această întâlnire are sprijinul Commonwealth-ului britanic, Vaticanului (francmasoni P3), rușilor (FSB) și societăților secrete asiatice. Întâlnirea a fost convocată pentru Tokyo în loc de Lichtenstein, așa cum a propus oamenii lui „Biden” la recomandarea francmasonilor P3.

De asemenea, pentru a menține presiunea asupra mafiei khazare, un reprezentant al Societății Dragonul Alb (SDA) a avut o întâlnire săptămâna trecută cu un domn K, unul dintre asasinii de top ai lumii interlope japoneze. Domnul K este cunoscut pentru tăierea degetelor oamenilor dintr-o singură lovitură până când primește informațiile de care are nevoie. Apoi, învelește corpurile cu plumb și le aruncă în ocean, potrivit colegilor. În orice caz, domnul K a declarat că facțiunea Societății Dragonul Negru la care era afiliat a decis să se alieze cu SDA. SDA i-a dat ulterior dlui K o listă cu cei mai buni agenți mafioti khazari din Japonia. Domnul K a promis că el și oamenii lui vor „analiza acest lucru”.

SDA a avut, de asemenea, o întâlnire săptămâna trecută cu grupuri de dreapta care au capacitatea de a mobiliza alte facțiuni din lumea interlopă japoneză. Acest lucru înseamnă că mafia vaccinului din Japonia este acum condamnată.

Alegerea lui Fumio Kishida ca prim-ministru al Japoniei a făcut parte din această schimbare. Acum putem dezvălui că am părut în mod deliberat că îl sprijinim pe Takaishi Sanae în calitate de prim-ministru pentru a crea confuzie mafiei khazare cu privire la loialitățile ei. Takaishi trebuia să fie selectat pentru a acoperi crimele de către fostul prim-ministru Abe Shinzo. Aceasta a inclus corupția la Jocurile Olimpice de la Tokyo și crearea unui laborator de război biologic deghizat în școală veterinară. Grupul de dreapta, care are legături puternice cu Taiwanul, a mai spus că o masivă bază subterană taiwaneză din China a fost inundată recent „ucigând zeci de mii de generali și soldați taiwanezi”.

Acest lucru este cu siguranță legat de un raport al CIA potrivit căruia o bază de sub barajul Three Gorges care exploatase cripto-monede a fost distrusă. Guvernul chinez a confirmat parțial acest lucru prin emiterea unei interdicții complete asupra tuturor tranzacțiilor cu criptomonede (sub acest baraj erau serverele ce gestionau criptomonedele de pe planetă, n.b.).

Chinezii luptă, de asemenea, cu mafia kazară (KM) în multe alte moduri. Represiunea împotriva mega-stelelor, de exemplu, este concepută pentru a contracara tactica KM de a folosi „vedete”, pentru a manipula opinia publică. Chinezii au anihilat, de asemenea, încercările de a spăla bani murdari ai KM în China, prin distribuirea pieței bursiere a SUA către companiile chineze de înaltă tehnologie. De asemenea, aceștia își reprimă încercările de a transforma bărbații chinezi în unii efeminați, așa cum s-a întâmplat în Japonia și o mare parte din Occident. - https://thefederalist.com/2021/10/01/the-disappearance-of-chinese-megastars-is-a-harbinger-of-another-cultural-revolution-underway/

Aceste informații trimise de CIA Asia de Est sunt aproape sigur legate de:

Comerțul cu acțiuni Evergrande (3333 HK – cea mai mare companie imobiliară din China, n.b.) și Evergrande Property Services (6666 HK) s-a oprit în Hong Kong.

„Tranzacționarea acțiunilor (codul de stoc: 03333) al China Evergrande Group (compania) va fi oprită la ora 9:00 azi (4/10/2021). În consecință, toate produsele structurate referitoare la companie vor fi, de asemenea, oprite de la tranzacționare în același timp. Este foarte probabil ca deținătorii de obligațiuni offshore din Evergrande să fie anulați. Aceasta include toate băncile străine care au cumpărat mai multe obligațiuni de miliarde de dolari.”

MI6 și tipii reali James Bond sunt, de asemenea, pe calea războiului împotriva KM. „Pandemia a fost o bombă murdară lansată de gloata de interlopi Rothschild. Dacă evreii nu îi spânzură pe toți, vom promite că o vom face noi” sursele MI6. Eliberarea documentelor Pandora, care dezvăluie afacerile și averile offshore a peste 100 de miliardari, 30 de lideri mondiali și 300 de funcționari publici, a făcut parte din acea ofensivă, potrivit MI6 (după cum ați văzut, s-a prezentat și la TV, n.b.). - https://www.theguardian.com/news/2021/oct/03/pandora-papers-biggest-ever-leak-of-offshore-data-exposes-financial-secrets-of-rich-and-powerful

 https://www.chron.com/news/article/Key-findings-from-the-Pandora-Papers-investigation-16506082.php

,,Documentele Pandora sunt un avertisment urgent de la noi că, atâta timp cât civilii din întreaga lume trăiesc sub degetul fascismului mondial, vom rămâne tăcuți doar atât timp cât nimeni nu este deasupra legii. Știm totul despre ceea ce se întâmplă în lume și suntem capabili și pregătiți să facem față ... este nevoie de mulți copaci și multe frânghii, dar nu ne este frică să le folosim”, spun ei. Eliberarea dosarelor procesului de la Nürnberg săptămâna trecută a fost menită să amintească faptul că justiția pentru infractorii de profil va veni și de această dată, la fel cum a făcut-o după cel de-al doilea război mondial, spun surse din Mossad. - https://www.disclose.tv/files-of-the-nuremberg-trials-published-online/

De exemplu, la acest link veți găsi o listă de 40 de miliardari care toți ar trebui executați pentru profiturile lor din falsa pandemie covid: https://www.forbes.com/sites/giacomotognini/2021/04/06/meet-the-40-new-billionaires-who-got-rich-fighting-covid-19/?sh=6532f45117e5

Pentru a înțelege că avem de-a face cu criminali pedofili, iată dovezi concrete ale traficului de copii. Un avion de marfă care decolase din Sudanul de Sud a fost inspectat de oficialii vamali în timpul unei escale în Niger. Au descoperit sute de copii răpiți într-un avion de marfă în drum spre Spania. În videoclip, oficialii spun că copiii erau destinați să fie vânduți pedofililor sau folosiți pentru transplanturi de organe. Rețineți că echipajul este condus departe cu brățări potrivite. KM, desigur, luptă în toate modurile posibile. De exemplu, ei folosesc puncte de propagandă precum CNN pentru a amenința că vor paraliza comerțul mondial, cu excepția cazului în care toată lumea este vaccinată.

Camera Internațională de Transport Maritim (ICS) și alte grupuri industriale au avertizat asupra prăbușirii sistemului global de transport, cu excepția cazului în care guvernele restabilesc libertatea de circulație a lucrătorilor din transport și le acordă prioritate pentru vaccinurile aprobate de Organizația Mondială a Sănătății: https://edition.cnn.com/2021/09/29/business/supply-chain-workers/index.html

De asemenea, am citit rapoarte de acest fel: o penurie de aprovizionare se transformă într-o criză completă, cu lipsă de energie, forță de muncă și transporturi de la Liverpool la Los Angeles și de la Qingdao la Queensland.- https://www.theguardian.com/business/2021/oct/02/supply-chain-world-economy-energy-labour-transport-covid

Vedem, de asemenea, o mulțime de titluri panicarde, cum ar fi Gas Crisis Hits Food, în timp ce serele gigant olandeze se întunecă.- https://www.bloombergquint.com/onweb/your-tomatoes-may-cost-more-as-gas-prices-hit-dutch-greenhouses

Desigur, toate acestea sunt scuze șchioape pentru faliment. Economistul principal al Fed, Jeremy Rudd, a declarat săptămâna trecută: „Rolul principal al economiei de masă în societatea noastră este de a oferi un final apologetic pentru o ordine socială apăsătoare, nesustenabilă și nedreaptă din punct de vedere penal.”- https://www.bloomberg.com/news/articles/2021-09-24/fed-economist-bemoans-criminally-oppressive-social-order

Acesta este un semn că managerii intermediari spălați pe creier ai sistemului sclavilor datoriei babiloniene ai mafiei kazare se trezesc și se răzvrătesc. Acesta este motivul pentru care KM încearcă să scape de justiție încercând mai mult ca niciodată să înceapă mult așteptatul lor al treilea război mondial. De exemplu, ei încurajează acum liderii sclavi iranieni să înceapă războiul. Prin urmare, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Saeed Khatibzadeh, a declarat marelui cotidian național israelian în limba ebraică Maariv că războiul cu Israelul a început deja. Conducerea iraniană încearcă acum să instige un război cu Azerbaidjanul.- https://www.debka.com/large-iranian-military-drill-on-azerbaijan-border-targets-bakus-ties-with-israel/

Desigur, rușii nu vor permite să înceapă un astfel de război. În schimb, rușii își fac propriile mari mișcări. Săptămâna trecută, politicianul rus de frunte Yevgeny Alexeyevich Fyodorov (https://en.wikipedia.org/wiki/Yevgeny_Alexeyevich_Fyodorov ) a spus patrioților germani că Rusia va ajuta imediat să elibereze Germania în cazul unui faliment așteptat al SUA. Cu toate acestea, înainte de a renunța la SUA, rețineți că, în ciuda preluării guvernului SUA de către criminalii satanici, SUA sunt încă mult mai puternice decât China în ceea ce privește puterea slabă.- https://www.statista.com/chart/25836/countries-with-most-respondents-with-favorable-views-towards-the-us-or-china/

Aceasta înseamnă că SUA se va recupera foarte repede pe plan internațional odată ce Pălăriile Albe vor scăpa de criminali. Pentru a încheia săptămâna aceasta, am dori să subliniem o mare descoperire științifică din India:

O echipă de oameni de știință a dezvoltat pentru prima dată un reactor care produce o cantitate semnificativă de hidrogen folosind surse durabile precum lumina soarelui și apa, care este un proces durabil și cu costuri reduse, a declarat miercuri Departamentul de Știință și Tehnologie (DST). Echipa INST a folosit semiconductorii organici cu preț redus în nitriți de carbon.- https://economictimes.indiatimes.com/industry/renewables/indian-scientists-develop-reactor-for-cost-effective-production-of-hydrogen-using-sunlight-and-water/articleshow/86624475.cms?utm_source=contentofinterest&utm_medium=text&utm_campaign=cppstî

Acest lucru ar trebui să facă vehiculele electrice cu bateriile lor scumpe, vechituri. În teorie, mașinile ar trebui să poată genera suficient hidrogen cu panouri solare pe plafon sau acasă pentru a conduce practic oriunde gratuit. India, împreună cu China, au pus capăt eforturilor artificiale ale oligarhilor occidentali pentru a menține energia solară scumpă în mod competitiv.

Energia solară este acum una dintre cele mai ieftine forme de energie din lume. Producătorii de automobile japonezi și oficialii guvernamentali s-au plâns de mult timp că interferența occidentală i-a împiedicat să treacă la energia cu hidrogen. Acum se pare că India, care este mai independentă decât Japonia, deschide epoca hidrogenului.

surse : http://benjaminfuldord.net/

https://burebista2012.blogspot.com/2021/10/raport-ben-fulford-05-oct2021-regimul.html?m=1

Diana Şoşoacă aruncă BOMBA : „Starea de alertă s-a încheiat odată cu demiterea lui Cîţu

 


Senatoarea Diana Şoşoacă a explicat pe pagina sa de Facebook că starea de alertă a încetat odată cu demiterea prin moţiune de cenzură a guvernului condus de Florin Cîţu, iar aceasta nu poate fi prelungită.

Şoşoacă susţine că starea de alertă poate fi prelungită doar prin hotărâre de guvern, iar din moment ce preşedintele Klaus Iohannis nu a numit un premier interimar, România ar fi în acest moment neguvernată. Mai mult, Diana Şoşoacă spune că nici un guvern interimar nu ar putea semna o astfel de hotărâre, conform Constituţiei.

Odată cu demiterea Guvernului Cîțu, s-a terminat cu starea de alertă. Guvernul interimar nu poate să prelungească starea de alertă, având în vedere dispozițiile art. 110 alin. 4 Constituție.

Președintele lor nu a numit un prim-ministru interimar, astfel că la acest moment avem o tara neguvernata. Președintele lor e mai preocupat de golf, decât de guvernarea țării, nu că ar fi fost vreodată preocupat de ea. Cîțu, incultul juridic și incompetentul-sef, care inca se mai crede prim-ministru, a semnat o hotărâre care să prelungească starea de alertă, numai că nu poate, nici măcar un interimar nu poate, că nu vrea ea, Constitutia ! Nici chiar daca vrea Arafat, cel fără de Constituție ! (Voi consumați împreună sau separat ?) Mai mult decât atât, nenea Cîțu nu poate semna nici hotărâri CNSU… chiar daca se crede Superman….ce consumi, Citule??? M-am repetat???? Pai da’ nu se mai poate!

Nene Cîțu, un guvern demis ..adică și mătăluță, nu mai poate să îndeplinească decât „actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.” Art..48 din Codul administrativ menționează că membrii Guvernului sunt obligați să își îndeplinească mandatul cu respectarea Constituției și a legilor țării, precum și a Programului de guvernare acceptat de Parlament. Ce făcură deștepții din Guvern, încercând să păcălească Constitutia ?

CNSU a emis o hotărâre prin care propune prelungirea stării de alertă cu inca 30 de zile. Hot 80/ 06.10.2021. Numai că prim-ministrul demis Cîțu nu mai putea să semneze aceasta hotărâre, că nu mai era prim-ministru și pt că Președintele lui nu a desemnat un interimar ! La data de 07.10.2021 Guvernul demis și nenumit interimar decide prelungirea stării de alertă pt încă 30 de zile. Numai că, ce sa vezi, Bode își dă seama acum de ce am insistat noi atâta să îl demitem mai repede: pt că un Guvern demis, nici măcar interimar, nu putea să prelungească starea de alertă. Nici un Guvern interimar nu poate.

Diana Şoşoacă, apel către români: „Dragi compatrioţi, căsătoriţi-vă, iubiţi-vă ! Jos cu manipulările şi minciunile !”

Și uite cum, Președintele lor, jucandu-se cu mingiutele de golf, ne facu un bine major. Acum, Bode cu niscaiva juriști s-au gândit să dreagă busuiocul….și au găsit o șmecherie, o prelungesc cu aceleași interdicții din septembrie 2021, adică repeta hotărârea anterioara. Bode recunoaște singur-singurel că au puteri limitate și nu poate impune noi restricții. Pai și atunci, mai băiatule, cum prelungești tu hotărâri cu restricții, tu care nici interimar nu ești numit ? Băi băieți, eu știu că voi umblați cu fofîrlica și sunteți obișnuiți să prostiți pe toată lumea pt că serviciile va apără spatele, atâta timp cât le umpleți conturile și le dați bogățiile țării, și mai îndepliniți și ordine împotriva poporului român, dar voi nu vedeți că noi, avocații, suntem cu ochii pe voi ca pe butelie? Nici mama CIA-ului, MOSSAD-ului, FSD-ului și care or mai fi, nu va mai scăpa de vigilenta noastră!

Dragi compatrioți, casatoriti-va, iubiti-va, intrați unde vreți, cum vreți, s-a dus alerta! Nimeni nu va poate cere niciun pass, nimic ! Și dacă mai fac pe nebunii, umpleti-i de dosare penale pe toți : polițiști, jandarmi, patroni și vânzători, paznici etc. Plimbati-va la orice ora din zi și din noapte. Spitalele sunt obligate să consulte pe toată lumea, că d-aia plătim taxe și impozite ! Gata și cu vaccinarea ! Puneți mâna și aplicați tratamente in spitale ! S-a terminat și cu soldele de 30.000 euro la medici. Jos cu manipularea și minciunile, că s-a terminat. Cîțule, te aștept în Parlament cu o noua cerere de instituire a stării de alertă ! Jar mâncați ! JOS MASCA !”, scrie Șoșoacă pe Facebook.

DISTRIBUIȚI, VĂ ROG, SĂ AFLE TOȚI ROMÂNII !

10.07.2021

Gruparea naționalistă AUR, a demarat deja prima fază a suspendării președintelui Iohannis

 


Așa cum a forțat căderea guvernului Cîțu, obligând PSD să nu mai amâne moțiunea, acum AUR strânge semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

Claudiu Târziu, co-președintele AUR, vorbește chiar de un plan al partidului în acest sens.

”Vom avea discuții cu toți actorii politici importanți în momentul în care vom constata că acest demers trebuie dus până la capăt”, spune Târziu, subliniind că ”Noi am dovedit deja că suntem foarte hotărâți atunci când ne propunem ceva și că suntem în stare să schimbăm percepția publică”.

Totuși, Târziu recunoaște că AUR încă mai trage nădejde că Iohannis ”va adopta o atitudine mai potrivită cu statutul domniei sale, și anume că va încerca să fie pe cât se poate de imparțial, obiectiv și responsabil și să procedeze la consultări reale”.

”După cum știm, dânsul deja are la activ mai multe încălcări ale Constituției, ultima fiind amestecul în alegerile interne ale unui partid, mă refer la PNL, moment în care a făcut campanie și susținere pentru unul dintre candidați, în speță pentru domnul Florin Cîțu, pentru ca acesta să iasă președinte al PNL”, a declarat Claudiu Târziu la Sinteza Zilei, la Antena 3.

De asemenea, Claudiu Târziu subliniază: ”Știm că în campania electorală de anul trecut domnul președinte a jucat de partea PNL, fără niciun fel de opreliște, fără niciun fel de jenă constituțională”.

”Acum ar mai fi un pas pe care urmează să îl facă, și anume acela de a prelungi criza politică în care ne aflăm, pentru că dacă deja a amânat pentru săptămâna viitoare consultările, cam într-acolo vedem că se îndreaptă lucrurile”, a declarat Claudiu Târziu.

Primari PSD au ieșit în stradă : „Am primit zero lei”

 


Președintele Consiliului Județean Galați și aproximativ 40 de primari și aleși locali PSD din județ au protestat joi în fața Prefecturii gălățene. Ei susțin că guvernul a alocat bani doar pentru primăriile PNL.

Participanții la protest spun că primăriile conduse de reprezentanți ai PSD nu au primit niciun leu.

„S-au alocat peste 100 milioane de euro, iar Galațiului nu i s-a alocat nici măcar un milion de euro. Au dat aseară o hotărâre de Guvern, noaptea ca hoții, și au alocat bani doar pentru 18 comune ale PNL-ului. Județul Galați are 627.000 de locuitori și ei au alocat bani doar pentru 120.000 de oameni. O localitate cu 1.300 de locuitori, ca Suhurlui, a luat 485.000 de lei, iar localități de 10.000 de locuitori ca Brăhășești și Pechea, nu au luat niciun ban. Ce vină au oamenii ăștia ? Sunt proiecte cu fonduri europene și nu vor avea bani să asigure cofinanțările. Este vorba despre 540.000 de oameni care au fost ignorați de Guvernul României. Guvernul nu este pe persoană fizică, este al tuturor românilor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

„Nu am primit absolut nimic de la Guvern. Ne chinuim să supraviețuim. Dacă Consiliul Județean nu o să ne ajute cu bani pentru asistență socială și pentru persoanele cu dizabilități, de luna viitoare o să avem probleme, nu mai avem de unde să le dăm salariile”, a spus Emil Dragomir, primarul comunei Slobozia Conachi.

Primarul unei comune gălățene cu 11.000 de locuitori spune de asemenea că nu a primit niciun leu de la Guvern.

„Am primit zero lei de la Guvern. La o comună de 11.000 de locuitori, cred că aveam suficientă nevoie de bani. Sunt proiecte în derulare, enorm de multe cheltuieli. Cu cât ai comuna mai mare, cu atât ai mai multe cheltuieli. Eu nu sunt primar doar pentru PSD, sunt primar pentru toți oamenii. Aceste proiecte nu sunt făcute pentru pesediști sau pentru peneliști, sunt pentru comunitate” , s-a plâns Mihăiță Măncilă primarul comunei Pechea.

Un alt primar din județul Galați anunță că a făcut solicitare la Prefectură pentru alocarea de fonduri.

„Anul trecut am primit doar 10.000 de lei. Anul acesta niciun leu, bănuiesc că s-au gândit că ne ajung banii de anul trecut. Am făcut o solicitare la Prefectură, avem nevoie de 2 milioane de lei pentru cofinanțare proiecte, cât și pentru școli, asistență socială, facturi la curent etc. Nu pot să cred că într-o țară membră a Uniunii Europene, banii să fie dați pe criterii politice”, a declarat și Tenie Dumitru, primarul comunei Corod.

Protestul s-a încheiat fără incidente.

Marcel Ciolacu : „Până la sfârșitul săptămânii viitoare vom plafona prețurile la energie”

 


Marcel Ciolacu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că PSD a propus un plan pentru plafonarea prețurilor la energie, însă proiectul stă de două săptămâni în Parlament din cauză că fostul prim-ministru a refuzat să-l aprobe.

„Avem un proiect pentru plafonarea prețurilor, iar dnul Cițu nu a dat aviz, de două săptămâni există acest proiect. Luni vom debloca legea veți vedea că până la sfârșitul săptămânii viitoare vom plafona prețurile.” a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD l-a acuzat pe președintele Iohannis că fondurile au fost împărțite într-o manieră discriminatoare din punct de vedere politic. De asemenea, Ciolacu susține vehement că singura opțiune sunt alegerile anticipate.

„Din suma de 150 de milioane de euro, 15% s-au dus la PSD. Cum poate să-mi explice mie Iohannis ca banii nu au fost repartizați după culoare politică.

Cîțu spune lucruri trăznite el nu a dat avizul pentru a intra în circuitul parlamentar. Omul nu mai trăiește pe pământ, trebuie să plece acasă. Singura soluție sunt alegerile anticipate. Dacă o majoritate decide că trebuie alegeri anticipate vor exista alegeri anticipate.”, a mai adăugat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu depune plângere penală împotriva lui Cîţu, dar se aşteaptă la dosare: „Nu exclud acest lucru. Dar nu beau la volan”

„50 de milioane de euro din bani publici au fost daţi mită pentru primari PNL care l-au votat la Congres pe Cîţu cu mâna la nas. Restul administraţiilor locale, care au cerut bani pentru încălzire, spitale şi şcoli nu au primit nici pentru hârtie igienică. Partidul Social Democrat nu poate să accepte acest lucru, de aceea vom depune plângere penală împotriva lui Cîţu. Vom merge până la capăt. Românii nu trebuie să sufere pentru ca să se răzbune că l-am dat jos”, a afirmat Ciolacu într-o conferinţă de presă.

Întrebat de către jurnaliști dacă există o posibilitate să existe un dosar pe numele său, liderul PSD a afirmat că nu exclude această posibilitate.

„Mie să îmi facă dosar ? Ce dosar să-mi facă ? Nu exclud acest lucru, dar nu prea văd pe ce. Nu beau la volan”, a spus Marcel Ciolacu.

Dacian Cioloş, atac necruţător la adresa lui Florin Cîţu

 


Dacian Cioloş, noul preşedinte al USR, l-a criticat în termeni duri pe premierul Florin Cîţu despre care a afirmat că nu a avut ca priorităţi reformele din programul de guvernare, ci banii pentru primarii liberali în aşa fel încât să câştige alegerile interne la Congresul PNL.

Dacian Cioloş a vorbit despre cauzele care au generat criza din coaliţie. „Noi, USR PLUS, am fost clari de la început. Am fost parteneri într-un Guvern de coaliţie care trebuia să lucreze ca un Guvern de coaliţie, nu unul al PNL.

Am fost împinşi pe scări din comportamentul premierului Cîţu. Nu doar că a dat afară doi miniştri fără consultări cu noi, dar a şi adoptat forţat pe agenda Guvernului acte importante care angajează România – 10 miliarde de euro în următorii cinci ani, fără criterii, fără transparenţă şi fără să ţină cont de observaţiile noastre. Să ne ducă la concluzia că nu mai e un Guvern de coaliţie, că dacă ne place cum decide el, rămânem, dacă nu, nu avem decât să plecăm”, a declarat Dacian Cioloş, la Digi24.

Europarlamentarul a răspuns şi acuzaţiilor preşedintelui Klaus Iohannis care a afirmat că politicienii doar s-au dat drept reformişti.

„Am intrat în Guvern ca să facem reforme şi nu avem nicio mască de reformişti. Chiar pe bune dorim reformele pe care le-am angajat că le vom susţine în programul de guvernare care nu au fost priorităţi pentru premierul Cîţu, dar bani pentru primarii PNL au fost priorităţi ca să-şi câştige postul în partid.

Am depus o moţiune de cenzură împotriva lui Florin Cîţu după ce în coaliţie am spus că dacă avem un alt premier, putem să rămânem. PNL nici nu a vrut să discute”, a explicat Cioloş.

Mai mult, liderul USR a explicat de ce doreşte revenirea într-o coaliţie condusă de un alt premier deoarece Florin Cîţu nu a respectat de mai multe ori protocolul de coaliţie.

„După ce Vlad Voiculescu a fost dat afară, a fost foarte clar că protocolul de coaliţie nu a fost respectat atunci.

10.06.2021

S-a confirmat : Iohannis s-a dus să bată câmpii la CE, mai nimeni nu a fost alături de el !

 


Președintele Iohannis s-a dus la reuniune informală a Consiliului European cu o propunere despre care am afirmat de la început că este ridicolă – fapt care s-a confirmat aseară.

BUCUREȘTI, 6 oct – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Înainte de plecarea la reuniunea Consiliului European din Slovacia, președintele Iohannis a anunțat că va face o propunere celorlalți lideri de stat:

Iohannis a anunțat că va declara ”necesitatea identificării unor soluții europene comune, bine pregătite, pe baza propunerilor care urmează să fie făcute de către Comisia Europeană şi a contribuției miniștrilor de specialitate din statele membre ale Uniunii Europene, astfel încât să poată fi atenuate efectele creșterilor prețurilor la energie pentru cetățenii europeni”.

Este nevoie de un ”efort comun al tuturor statelor membre ale UE pentru identificarea acestor măsuri care să vizeze, în principal, protejarea populației afectate de creșterile de prețuri ale energiei, precum și a mediului economic”, a spus Iohannis înaintea plecării.

Întrebând auzindu-l dacă Iohannis este, vorba lui, total… ”ne precaut” ? Păi când vreodată statele bogate din Occident, cu economii puternice, vor achiesa la ”soluții comune” care să ajute populația României, una dintre cele mai sărace din UE?!

Arătam că, deja centrele de putere din UE au impus României soluția ”compensării” prețurilor, care cu o mână menține prețurile la o cotă cât de cât mai mică – dar cu cealaltă ia bani de la statul român, adică tot de la popor ! Dacă Iohannis voia să rezolve ceva, România ar fi impus plafonarea prețurilor – soluția care mai tăia din profitul multinaționalelor.

Ei bine, aseară a venit confirmarea – numai 4 state au fost alături de Iohannis – dintre care două cu o diplomație extrem de ”mobilă”: Franţa și Grecia, apoi Republica Cehă și Spania.

Se confirmă că, în materie de Energie, fiecare e pe „barba lui” ! Așa cum spunea Donald Trump, energia nu este marfă, este strategie !

Exemplul cel mai bun îl avem la granița de vest - o țară suverană, Ungaria, care ia gaz mai ieftin din Rusia, în baza unui contract direct, reînnoit pe 15 ani ! (Și pe care Iohannis, Aurescu și alții își permit să o critice sau să persifleze).

A făcut Iohannis vreun demers în acest sens ? NU, bineînțeles ! Ungurul Orban Viktor este omul faptelor concrete în slujba interesului național al maghiarilor – ”românul” Klaus Iohannis și ”guvernul său” sunt oamenii vorbelor goale – și al intereselor străine de români și România.

George Simion : „Dacă Iohannis va prelungi interimatul, vom iniţia procedurile de suspendare”

 


AUR va iniţia procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care nu va exista o propunere de prim-ministru săptămâna viitoare şi dacă şeful statului intenţionează să prelungească "domnia domnului Cîţu", care a fost demis de Parlament, a declarat, miercuri, copreşedintele partidului George Simion.

George Simion i-a lansat acelaşi avertisment preşedintelui încă de marţi seară, într-un comentariu la postarea preşedintelui prin care anunţa căderea guvernului şi faptul că va convoca partidele „abia săptămâna viitoare”.

„Maxim luni altfel temporizezi degeaba și începem procedurile de suspendare, domnule președinte al României, stat eșuat. Noi știm foarte bine ce vrem.”, i-a scris Simion preşedintelui Iohannis.

„În momentul în care Klaus Iohannis, săptămâna viitoare, nu desemnează un prim-ministru în urma consultărilor pe care trebuie să le aibă cu partidele, dacă va prelungi interimatul, noi vom acţiona în consecinţă. (…) Dacă intenţionează să amâne Guvernul acesta interimar, să prelungească domnia domnului Cîţu, care a fost demis de Parlament, vom iniţia procedurile de suspendare”, a afirmat Simion, la Palatul Parlamentului.

El a amintit că, potrivit Constituţiei, o treime dintre parlamentari pot să iniţieze suspendarea din funcţie a preşedintelui ţării.

„Nu avem o treime, noi avem doar 10%, în rest vom folosi toate metodele de presiune publică pe care le avem, online, offline, semnături, mitinguri. Săptămâna viitoare, în momentul în care vom vedea care este răspunsul lui Klaus Iohannis, îl avertizăm, nu este stăpânul nostru, suntem trimişi aici, în Parlament, de un număr important de români. La viitoarele alegeri o să avem şi mai multe voturi şi mai multă susţinere din partea românilor. Procedură parlamentară, dublată cu democraţie participativă din partea cetăţenilor”, a explicat liderul AUR.

George Simion : „Anumite companii austriece, cu legături la Cotroceni, taie pădurile României”

Potrivit acestuia, pe de altă parte, Klaus Iohannis „nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României”, adoptarea unei noi strategii forestiere naţionale făcând subiectul unei dezbateri iniţiate de AUR la grupul său parlamentar.

„Astăzi, în prima zi după ce moţiunea de cenzură a trecut, vom începe discuţiile cu celelalte partide. Momentan facem o discuţie despre păduri, este o dezbatere la grupul nostru parlamentar unde participă multe figuri din societatea civilă. Domnul Iohannis nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României şi o să ajungem şi la implicarea domnului Klaus Iohannis în pădurile României, dacă va fi cazul, de felul în care anumite companii austriece, cu legături la Palatul Cotroceni, taie pădurile.

De asta vreau să zic, Klaus Iohannis trebuie să fie mai atent, nu toată lumea doarme şi nu toată lumea este oarbă, înţelegem ce s-a întâmplat în aceşti şapte ani în care el a fost preşedinte”, a afirmat George Simion.

Protest violent al anti-vacciniştilor în SLOVENIA, în ziua summit-ului UE

 


Mii de sloveni au profitat marţi de desfăşurarea unui summit european în ţara lor pentru a-şi exprima opoziţia faţă de politica sanitară a guvernului în confruntarea cu pandemia COVID-19, înainte de a fi dispersaţi de către forţele speciale de poliţie la Ljubljana.

Protestatarii au mărşăluit prin centrul capitalei Ljubljana câteva ore, în timp ce liderii Uniunii Europene (UE) soseau pentru un dineu la Castelul Brdo din apropiere.

„Cerem demisia guvernului întrucât cetăţenii nu mai au încredere în el”, a declarat organizatorul manifestaţiei Zoran Stevanovic, înainte de a fi folosit un tun de apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.

Mii de sloveni au profitat marţi de desfăşurarea unui summit european în ţara lor pentru a-şi exprima opoziţia faţă de politica sanitară a guvernului în confruntarea cu pandemia COVID-19, înainte de a fi dispersaţi de către forţele speciale de poliţie la Ljubljana.

Acest protestatar cheamă la mobilizare în fiecare săptămână după anunţul făcut luna trecută de către guvern în legătură cu vaccinarea obligatorie a funcţionarilor publici, măsură pe care Curtea Constituţională a împiedicat-o să intre în vigoare la 1 octombrie.

Adunându-se cu câteva ore înainte de desfăşurarea summitului european, manifestanţii au sperat să atragă mai multă atenţie din partea mass-media europene prezente în număr mare pentru a acoperi întâlnirea Celor 27.

În încercarea de a limita mitingul, guvernul a restricţionat temporar circulaţia în capitală şi în vecinătatea Castelului Brdo, situat la aproximativ douăzeci de kilometri nord de Ljubljana, unde are loc summitul.

Acesta este principalul eveniment al preşedinţiei semestriale slovene a UE, care se încheie la sfârşitul lunii decembrie.

S.U.A. - Comisia Federală pentru Comerţ a cerut investigarea companiei Facebook

 


Produsele Facebook sunt dăunătoare copiilor, provoacă divizări şi slăbesc democraţia. Avertismentul a fost lansat de Frances Haugen, fostă directoare a companiei, în timpul unei audieri desfăşurate marţi în Congresul SUA.

Acuzaţii grave şi la adresa lui Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei de socializare, despre care susţine că „nimeni nu îl trage la răspundere”.

„Sunt aici astăzi pentru că eu cred că produsele Facebook sunt dăunătoare copiilor, provoacă divizări şi slăbesc democraţia noastră. În acest moment nimeni nu îl trage la răspundere pe Mark (Zuckerberg, directorul general al Facebook). Banii se opresc la Mark”, a spus Frances Haugen, fostă directoare Facebook, potrivit agenţiei Reuters, citate de News.ro.

Mai mult, Frances Haugen a expus o abordare inedită despre cauzele pentru care Facebook a picat luni.

„Ieri am văzut Facebook scoasă de pe internet. Nu ştiu de ce a căzut, dar ştiu că timp de mai mult de cinci ore, Facebook nu a fost folosit pentru a aprofunda divizările, a destabiliza democraţiile şi a face ca fetele şi femeile tinere să se simtă prost în trupurile lor”, a afirmat Haugen, conform sursei citate.

Atât congresmenii democraţi, cât şi cei republicani au criticat Facebook şi l-au acuzat pe Mark Zuckerberg că urmăreşte doar obţinerea unor profituri ridicate. Aceştia le-au cerut autorităţilor de reglementare să ia măsuri, ca urmare a acuzaţiilor potrivit cărora Facebook ar fi dăunătoare copiilor şi ar provoca divizări.

De altfel, preşedintele subcomisiei pentru Comerţ din Senat, senatorul democrat Richard Blumenthal, a afirmat că Facebook ştie că produsele sale dau dependenţ, la fel ca ţigările.

”Tehnologia trece acum printr-un moment al adevărului, aşa cum s-a întâmplat cu tutunul. Copiii noştri sunt victimele. Adolescenţii din ziua de azi care se uită în oglindă simt îndoieli şi nesiguranţă. Mark Zuckerberg trebuie să se uite şi el în oglindă”, a precizat Blumenthal.

Senatorul democrat a cerut ca Mark Zuckerberg să fie audiat, iar Comisia pentru bursă şi valori mobiliare şi Comisia Federală pentru Comerţ să investigheze compania Facebook.

Fost manager de produs în cadrul companiei Facebook, Frances Haugen a devenit avertizor de integritate. Ea a depus mărturie în timpul unei audieri a Comisiei Senatului pentru Comerţ, Ştiinţă şi Transporturi, intitulată ”Protejarea copiilor online: mărturie de la informator de la Facebook”.

Incident îngrozitor, astăzi de dimineață, la stația de metrou Unirii din Capitală

 



Incidentul a fost sesizat de unul dintre martori care a sunat la 112.

În această dimineață, în jurul orei 09.15,prin apel 112 , Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a metroului, la stația Unirii.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști și echipe de salvatori.

S-au declanșat verificări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

Metrorex informează că astăzi, 06.10.2021, începând cu 09:09, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate din cauza unei posibile tentative de suicid la stația de metrou Piața Unirii 1. Circulația trenurilor de metrou se desfășoară în sistem pendula între statiile Timpuri Noi –Eroilor și Eroilor – Petrache Poenaru.

Conform procedurilor care se aplică în astfel de situații, a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD și a Poliției Metrou. Acest eveniment regretabil este cercetat de Poliție.

De asemenea, reiterăm că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ”În așteptarea trenului nu staționați dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului.”

Metrorex va comunica reluarea circulației trenurilor de metrou în condiții normale.