Uimitoarele invenţii ale lui Henri Coandă - abandonate de guvernanții din România

"Ce noroc ar avea omenirea dacă ar exista mai multe naţii care să fi adus, faţă de numărul de locuitori, atâţi cercetători câţi a adus naţia română în ultimii 120 de ani", spunea Henri Coandă spre sfârşitul vieţii sale.

HENRI MARIE COANDĂ, a fost academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele ”Efectul Coandă”. 

Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observa că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă.

H.Coandă s-a născut în 7 iunie 1886, la București, a decedat în 25 noiembrie 1972, la București.

A fost fiul generalului Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala Națională de Poduri și Șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

În 2010 se împlineau 100 de ani de la prezentarea avionului cu reacţie, la Expoziţia de la Paris. 

Este o pagină controversată a istoriei aviaţiei : românii spun că Henri Coandă a zburat primul cu avionul cu reacţie, americanii şi nemţii spun că, de fapt, au fost unii de-ai lor.

Instalaţia de desalinizare propusă de Coandă statului francez a fost considerată "prea revoluţionară", după cum arată o revistă a vremii, "Radar". Cam aşa stăteau lucrurile de fiecare dată când Coandă propunea ceva nou: unii îşi plecau capul, alţii aruncau piatra. 

Un american a transformat cercetarea de-o viaţă a lui Henri Coandă într-un medicament cu vânzări de milioane de dolari. Alte zeci de idei, întinse pe hârtie de savant, zac neexploatate. 

”Lumea spune că ”suntem ceea ce mâncăm”. Eu spun că suntem ceea ce bem", îi spunea Henri Coandă americanului Patrick Flanagan, în 1963. 

Sosit în România, Flanagan, omul care a preluat de la savantul român proiectul "apei vieţii", a spus povestea fulgilor de nea, aşa cum i-a lăsat-o Coandă.

Anul 1910. Fire libertină, tânărului Coandă îi este permis să părăsească armata. Pleacă în Iran, de unde porneşte o călătorie cu automobilul, de la Isfahan (centrul ţării) spre Tibet. Drumul său a trecut pe lângă Valea Hunza (actualul Pakistan), unde oamenii de ştiinţă consemnaseră deja existenţa unei populaţii cu o medie de vârstă de peste 100 de ani. "Sursa lor de apă este un gheţar", explică inginerul Sorin Dinea, de la Asociaţia "Henri Coandă".

"Coandă avea să studieze zeci de moduri de cristalizare a apei de pe Glob", completează el.

Într-adevăr, savantul a studiat fulgii de nea şi sursele de apă în diferite părţi ale Terrei.

Până în 1963, după spusele lui Flanagan, Coandă studiase atent cinci zone celebre pentru longevitatea locuitorilor.

"Henri Coandă mi-a spus: «Am un proiect la care am lucrat toată viaţa mea. Nu cred că îl voi putea duce la bun sfârşit. Doresc să ţi-l încredinţez, în vederea continuării cercetărilor»", îşi aminteşte Flanagan, acum un reputat om de ştiinţă.

Coandă a murit în 1972, dar doctorul Flanagan a luat la puricat documentaţia primită şi a ajuns la concluzia că hidrogenul poate servi drept cea mai concentrată sursă de energie antioxidantă.

Astfel, după câţiva ani, a reuşit să producă cel mai puternic antioxidant: ”microhidrina”.

Microhidrina anihilează acţiunea radicalilor liberi asupra organismului, de asemenea, are rol antiviral şi antibacterian.

Aşa au ajuns pe piaţa din America, apoi în întreaga lume, trei medicamente pe bază de microhidrină, cu preţuri cuprinse între 30 şi 100 de dolari. O reţetă de milioane de dolari, după cum arată cifrele vânzărilor.

800 de kilograme de documente, uitate la muzeul "Apa vie" este însă doar unul dintre sutele de proiecte la care a lucrat Henri Coandă.

Atunci când s-a întors definitiv în România, în 1969, Coandă aducea cu el cele 250 de brevete ale sale.

"Sunt documente de o importanţă fantastică", notează Victor Emanoil, care l-a cunoscut personal pe Coandă şi a făcut parte din delegaţia care a adus în ţară preţioasele brevete. "Iar, prin Coandă, România a avut acces la cercetarea din străinătate", adaugă fostul inginer electronist.

Brevetele şi lucrările elaborate în România de Henri Coandă, cedate definitiv de fiica acestuia statului român, la sfârşitul anilor '90, sunt acum în posesia Muzeului Aviaţiei, care are obligaţia să le prezinte cercetătorilor români.

"Au fost 80 de colete. 800 de kilograme de documente", spune Sorin Dinea. Printre hârtii, zac schiţele unui sat al cercetării în Delta Dunării, sisteme de transport ale viitorului şi cine ştie ce alte proiecte ce ar putea fi convertite într-o reţetă de succes, precum microhidrina lui Flanagan.

O altă dovadă a inteligenţei sale este un imobil propus de Coandă în anii '20. Pe lângă pasiunea pentru aviaţie, în primii ani ai vieţii sale de cercetător, Henri Coandă a avut şi câteva propuneri care ţin de arhitectură şi urbanism.

Pe lângă un proiect de locuinţe modulare, revoluţionar la vremea lui (prefabricate uşor de montat, care ofereau o excelentă izolaţie termică şi fonică), Coandă a propus şi imobilul cruciform antiseism.

Imobilul ”Cruciform Antiseism”  

Cum se vede în macheta din imagine, expusă la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti, vorbim despre o construcţie cu patru braţe, care se desprind dintr-un ax central. Axul are 20 de etaje, iar braţele descresc în înălţime spre extremităţi, de la 20 la 10 etaje. "Erau 700 de apartamente şi, într-un bloc din acesta, puteau locui 4.000 de persoane", spune Sorin Dinea. Consultat de EVZ, arhitectul Peter Derer, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, spune că "imobilele în formă de cruce şi cele inelare sunt cele mai rezistente din punct de vedere seismic".

Pentru anii '20, este un proiect fantastic, apreciază şi Gheorghe Pătraşcu, arhitectul-şef al Capitalei, care remarcă buna îmbinare între spaţiul de locuit şi cel verde, din triunghiurile dintre braţe. Atât Derer, cât şi Pătraşcu au spus că nu auziseră de acest proiect al lui Henri Coandă. Derer spune că, în Bucureşti, nu cunoaşte exemple de imobile cruciforme. "Sunt însă blocurile în formă de Y din Balta Albă. Este o formă care oferă o rezistenţă deosebită la seisme", notează arhitectul.

Când îl propunea, imediat după Primul Război Mondial, Coandă se gândea la o modalitate eficientă pentru construirea de locuinţe.

Cu acelaşi scop, Coandă a gândit şi un nou material: beton-lemnul.

Astfel de locuinţe au fost construite în Franţa, Belgia, Italia şi România.

Două săli ale Palatului Culturii din Iaşi a fost decorate prin tehnica "beton a bois".

Alături de arhitecţii vremii, Coandă a realizat complexul şcolilor de la Obor, Bucureşti.Coandă visa pentru România un Sat al Cercetării.

Se gândise şi unde: o plajă situată la sud de braţul Sfântu Gheorghe, pe litoralul Mării Negre. Pe un teren de 20 de kilometri pătraţi, Coandă visa un ”incubator de creiere”. "Ţintea să crească tineri creativi şi să îi lase să gândească liber. Coandă visa ca România să vândă cândva know-how", spune Sorin Dinea. Inginerul adaugă că Henri Coandă intenţiona să organizeze şi schimburi internaţionale de experienţă în Satul din Deltă. "El spune că, decât să cumpărăm de la alţii, mai bine îi invităm noi din timp să producă la noi", aminteşte Dinea.

Satul cercetării există doar într-o machetă de la Muzeul "Dimitrie Leonida".

”Aerodina”, OZN-ul lui Coandă. În viziunea lui Coandă, astfel de aparate ar fi asigurat transportul spre Satul Cercetării Româneşti.

Masina - OZN Avrocar din 1959 utiliza Efectul Coandă 

Avrocar, dezvoltat la Area 51 in Statele Unite

Viteza initiala de 3.5 Mach a ajuns sa fie de 56 km/h

TRANSPORT PE TUBURI de la Bucureşti la Constanţa, în 45 de minute "Henri Coandă gândea simplu şi practic. La proiectul Aerotub Express, se gândea cum să scoată camioanele de pe străzi", spune Sorin Dinea. Aşa că savantul român a propus poate cel mai îndrăzneţ dintre proiectele sale. Mai întâi, s-a gândit la transportul de marfă. Ideea lui Coandă era un sistem subteran prin care să poţi trimite marfă de la Bucureşti la Constanţa, de exemplu, cu viteze care puteau ajunge la 500 de kilometri pe oră. După estimarea lui Coandă, mii de tone de mărfuri urmau să fie transportate pe un traseu de 230 de kilometri în 30-45 de minute. "Containerele de marfă pluteau, pur şi simplu, pe o pernă de aer. Transportul lor se baza, pe diferenţa de presiune de la capetele tuburilor. Presiunea împingea marfa de la spate", adaugă Dinea.
Invenţia, propusă în anii '60, a fost lărgită. Coandă vedea astfel de tuburi prin care să fie transportate persoane de la Bucureşti la Ploieşti ori Braşov. Potrivit planurilor sale, călătoria ar fi durat aproximativ zece minute. În timpul vieţii savantului, proiectul a rămas pe hârtie. După 1972, s-a încercat aplicare lui. O bază a fost înfiinţată pe Valea Teleajănului, la Măneciu. "Sistemul, un pic modificat, era folosit la o carieră de piatră. Până în 1989, după aceea baza a fost abandonată", spune inginerul.

În aprilie 2010, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" (INCAS) a anunţat că intenţionează să reabiliteze baza prahoveană, pentru a găzdui un "centru de excelenţă pentru eco-tehnologii", potrivit directorului institutului, Cătălin Nae.

Ca şi acest ejector, transportul pe tuburi este o aplicaţie a efectului Coandă.

1.600 de litri de apă potabilă în 12 ore, cu panouri solare Revista franceză "Radar", anul 1954. Titlu: "Henri Coandă bulversează economia în deşert". Savantul născut în România demonstrase funcţionalitatea unei instalaţii de desalinizare, care folosea energia solară, captată cu ajutorul unor panouri. "Totul se făcea prin vaporizare. Aerul era încins la 500 de grade Celsius. Apa de mare, pulverizată, era adusă în contact cu acesta. Iar vaporii se ridicau, erau colectaţi şi deveneau apă potabilă. Iar jos rămânea sarea", explică Sorin Dinea. Cu un astfel de sistem ecologic se puteau desaliniza 1.600 de litri de apă în 12 ore. Sistemul de panouri solare necesar pentru aceasta măsura doar opt metri pătraţi.

Instalaţia propusă de Henri Coandă nu a funcţionat niciodată la scară largă, fiind considerată "fantezistă", deşi Coandă a făcut demonstraţia în Franţa.

Au fost oameni de ştiinţă care au cerut socoteală statului francez pentru că a refuzat să aplice acest sistem în Marocul anului 1954, cu doi ani înainte ca francezii să recunoască independenţa statului nord-african.

În anii '50, Coandă gândea deja ”eco”.

Astăzi, guvernanții României, oare mai gândesc și la altceva decât la minciună, hoție și trădare de neam și țară ? Eu întreb, nu dau cu parul.
 

HENRI MARIE COANDĂ

sursa: https://wikipedia; evz

Puţini dintre noi ştiu că animalele şi păsările se tratează, de mii de ani, ca nişte veritabili doctori

Puţini dintre noi ştiu că animalele şi păsările se tratează, de mii de ani, ca nişte veritabili doctori, cunoscând foarte bine plantele şi proprietăţile lor medicinale. 

Uliul, de pildă, când are probleme cu vederea, îşi umezeşte ochii cu secreţia unei specii de lăptucă sălbatică, denumită Tragopogon picroides, scrie Mihaela Opriş, în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”, apărută în 1990 la editura Albatros. 

Pasărea scrijeleşte cu ghearele tulpina plantei, pentru a obţine un latex, ce are proprietăţi vindecătoare. 

Şi rândunicile tratează afecţiuni asemănătoare la pui cu suc de rostopască sau iarbă-de-negi. 

Rostopasca este folosită şi astăzi în medicina populară, chiar dacă acest lucru este mai puţin cunoscut. 

Pliniu cel Bătrân menţiona într-una din scrierile sale că nevăstuicile mâncau rută sau virnanţ, pentru a se imuniza împotriva muşcăturii şerpilor veninoşi. Planta amintită are un miros greu de suportat, dar conţine un ulei eteric şi rutină, care au proprietăţi imunostimulatoare, se menţionează în lucrarea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”. 

Șopârlele muşcate de vipere mănâncă o plantă, ce nu a fost identificată până acum, pentru a scăpa de efectul veninului. 

Cerbii care erau răniţi cu săgeţi rumegau frăsinel. În urma analizelor care s-au efectuat asupra tulpinei acestei plante, s-a constatat că aceasta este stimulentă şi tonică, în timp ce uleiul ei are puternice proprietăţi bactericide. 

Râsul foloseşte un cocktail medicinal. Probabil unul dintre cei mai buni ”doctori” din regnul animal este râsul. Dacă este rănit, râsul mestecă mai multe plante, ce are rolul unui cocktail medicinal, pe care îl aplică apoi pe răni cu limba, se descrie în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Toate aceste exemple nu fac altceva decât să confirme că oamenii s-au inspirat de cele mai multe ori de la animale şi păsări în legătură cu plantele care au proprietăţi vindecătoare. 

”Credeţi voi, oamenii, că noi, animalele, suntem proaste ? Dacă socotiţi că suntem aşa de proaste, spuneţi-mi, vă rog, cine i-a învăţat pe porumbeii sălbatici, gaiţe, mierle şi potârnichi să folosească drept purgativ frunzele de tulchină sau scamonă, iar pe porumbeii sălbatici, turturele şi găini, păpădia ? 

Cine a învăţat pe câini şi pisici să mânânce iarbă înrourată când vor să-şi cureţe pântecele ? 

Cine sfătuieşte pe mistreţi să mănânce iederă şi pe urşi mătrăgună, acestea fiind medicamente bune pentru ei ?”, scria un cunoscut farmacist medieval, Jakob Christoffel von Grimmelshausen, în 1669. 

Animalele de casă au învăţat să consume diverse plante pentru a-şi trata afecţiunile. De pildă, câinele mănâncă frunzele unei plante denumită iarba-câinelui când are dureri de cap. Pentru aceeaşi problemă, pisicile se tăvălesc peste cătuşnică, denumită popular şi ”iarba-mâţei”, consemnează Mihaela Opriş în cartea sa. 

Vulpile care mănâncă momeli cu otravă reuşesc să scape cu viaţă consumând boabe de dalac, care se mai numesc şi poama-vulpii. Planta amintită are o acţiune vomitivă, astfel că animalul scapă rapid de efectul otrăvii. 

Anumite specii de erbivore din America, Asia şi Africa consumă frunze de guarana, cola, cafea, ceai, dar şi arbori şi arbuşti, care conţin substanţe stimulatoare ale sistemului nervos, pentru a le ajuta să depăşească oboseala, dar şi când pornesc în călătorii extrem de lungi spre locurile de păscut. 

Cert este că, înainte să fie consumate de oameni, toate aceste plante, inclusiv ceaiul de China, se regăseau frecvent în meniul animalelor, dezvăluie Mihaela Opriş. 

Celebrul ursuleţ koala se hrăneşte în exclusivitate cu frunze de eucalipt, în special cu cele mai tinere şi fragede, pentru că acestea sunt mai puţin toxice. Există însă situaţii când simpaticii ursuleţi se îmbolnăvesc, iar atunci consumă şi frunze mai bătrâne şi tari de eucalipt, deoarece cunosc proprietăţile puternic dezinfectante ale acestora, se explică în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”. 

Există numeroase dovezi că animelele consumă plante pentru combaterea paraziţilor intestinali. Spre exemplu, speciile care hibernează consumă plante cu acţiune dezinfectantă pentru tubul digestiv, în special spre sfârşitul verii, fiind vorba de leurdă, pelin sau usturoi de pădure. 

Omul s-a inspirat masiv din modul în care animalele şi păsările s-au folosit de plante pentru a se trata de diverse afecţiuni de-a lungul vremii, însă în multe situaţii a decis singur dacă acestea îi sunt sau nu utile pentru sănătate. Şi asta pentru că anumite specii de plante reacţionează diferit în corpul uman faţă de animale sau păsări. De pildă, valeriana are efect excitant la pisici şi tigri, pe când la om are proprietăţi sedative, consemnează Mihaela Opriş.

sursa: http://adevarul.ro

BALI - INSULA CELOR 1000 DE TEMPLE și A CELOR 3 FORME DE VORBIRE A LIMBII BALINEZE

Palatul ”Ubud”

INSULA BALI - INDONEZIA

Bali este o insulă mică din Indonezia, între insulele Java Sumatra și Lombok . Această insulă este una dintre cele mai mari atracții turistice din lume, datorită atât calităților balneo-climaterice naturale îmbinate cu tehnicile terapeutice traditionale de origine indiană, chinezească contopite în masajul balinez anti stress cât si posibilitătilor foarte variate de divertisment, ce includ surfing, scufundări, pescuit, excursii in junglă, turism cultural și multe altele.

Templul ”Tirta Empul” cu ape vindecătoare

Scuarul Izvoarelor termale ”Air Panas-Banjar”

Capitala Insulei Bali este Dempasar.

Se știe că Bali a fost populată încă din vremurile preistorice, dar dovada reală este dată de cele mai vechi unelte din piatră sau vasele din ceramică de la Cekik, datând de 3000 de ani.

Relieful este muntos, cu vârfuri care ating peste 2000 de metri în cazul lanțului muntos din centrul insulei, unde se află și vulcanul Agung (3142 m).

Datorită naturii vulcanice, fertilitatea este exceptională, iar irigațiile naturale provenite din acești munți, sub formă de cascade, ajută la agricultură în special la cultura orezului.

Cele mai multe terase de plantații de orez sunt în centrul și sudul insulei.

Terase cu plantație de orez

În nord se găsesc mari plantații de cafea.

Plantație cu cafea

Există totuși și zone aride în jurul Vulcanului Agung, iar peninsula Bukit și insula Nusa Penida sunt mai puțin cultivate și populate din cauza lipsei apei.

Bali este înconjurată la nord de Marea Java, iar la sud de Oceanul Indian, la vest de strâmtoarea Bali care face legătura cu insula Java, iar la est, de strâmtoarea Lombok, care face legătura cu insula Lombok.

Insula Bali 

Turismul este industria de bază a locuitorilor din Bali. Populația insulei este de 4,2 milioane de locuitori.

Insula este înconjurată de recifuri de corali, plaje albe (mai ales în partea sudică) și plaje cu nisip negru (în nord și vest).

Plajă cu nisip alb

Plajă cu nisip negru

Chiar dacă majoritatea populației indoneziene este de religie musulmană, 83,5% din locuitorii insulei Bali practică Hinduismul balinez - un amestec între hinduismul adus de indieni în urmă cu 2000 de ani, și unele traditii și ritualuri locale aduse de Imperiul Majapahit. Peste 90% din populație face parte dintr-o castă numită Sutra, care este semnificativă doar în religie și ritualuri.

Minoritățile religioase o reprezintă islamicii în proporție de 13 %, creștinii (1,7%), respectiv budiștii (0,5%).

Bali este renumită prin templele sale. Pe insulă există peste 1000 de temple.

Traducerea în indoneziană pentru cuvântul templu este Pura, cuvânt provenit din sanscrită, care înseamnă spațiu înconjurat de ziduri.

Apus de soare la Templul Tanah Lot 

Templele din bali au fost construite în perioada imperiului Majapahit. Numărul lor este foarte mare, cel puțin trei temple se găsesc în fiecare sat. Chiar și amplasamentul lor este foarte important, fiind aliniate în funcție de munte, mare și răsărit.

”Templul Mamei” sau ”Pura Besakih” pe versanții Muntelui vulcanic ”Mount Agung” din estul Bali. Cel mai mare și mai sfânt templu din Bali. Acest templu este alcătuit din douăzeci și două de lăcașuri așezate pe creste paralele.

Templul ”Pemuteran Pulaki”

Templu bisericesc ”Dalem Agung Padantegal”

Cel mai important templu este Pura Puseh (sau templul originilor), dedicat strămoșilor fondatori ai satului și care este amplasat pe cel mai înalt punct al satului (muntele). În centrul satului este Pura Desa dedicat spiritelor care protejează satul (răsăritul). În punctul cel mai apropiat de nivelul mării este Pura Dalem, (sau templul Morților), unde se află și cimitirul (marea). Acesta este locul unde este așezat Durga, care reprezintă încarnarea oribilă a soției lui Shiva.

Unele temple au o importanță atât de mare încât se poate spune că sunt proprietatea întregii insule, și nu doar a satului în care se află. Cel mai venerat templu de acest gen este Pura Besakih. Se află în zona vulcanului Agung, și este denumit și Templul Mamă.

În Bali, cele mai vorbite limbi sunt limbile balineză și indoneziană. Fiindcă în Indonezia se vorbesc peste 300 de limbi diferite, limba oficială este Bahasa Indonesia și se învață în scoală, dar cu toate acestea, populația mai în vârstă nu vorbește decât balineza, complet diferită de limba oficială.

Interesant lucru este ca limba balineza are de fapt 5 forme, fiecare fiind vorbită în funcție de statutul dintre vorbitori. Azi, se vorbeste în doar trei forme ale limbii:

1. Limba balineză de "jos" (Ia), care este folosită între vorbitorii de aceeași vărstă și/sau rang, tineri, sau când se vorbește cu un interlocutor mai tânar.

2. Limba balineză de "mijloc" sau "politicoasă" (Ipun), și care se vorbește cu superiorii (excluzând religia), cu străinii, sau cu și despre persoanele mai în vărstă sau cu un rang social mai mare

3. Limba balineză "înaltă" (Ida), care este folosită doar în religie și în cazul ritualurilor sau a ceremoniilor religioase, în discursuri religioase.

Înainte de a fi descoperită de turiști, arta balineză nu era apreciată ca fiind un lucru aparte. Balinezii sculptau sau pictau doar pentru a-și petrece timpul, sau pentru că ei considerau aceste lucruri ca făcând parte din viața de zi cu zi. Dar în zilele noastre acest lucru nu mai este valabil, dovada fiind abundența de magazine și galerii de artă care se găsesc acum în Bali. 

Există păreri conform cărora arta balineză întrece prin nivelul de finețe și complexitate arta din oricare altă parte a lumii. Mai ales batikul și ikatul care sunt făcute manual în culori vii și forme unice, sau sculpturile în lemn de tec de la statuete până la porți mari de temple, arhitectura templelor hinduse sau a statuetelor idolilor venerați, piramidele de fructe sau de legume pe care le confeționează balinezii. Toate aceste lucruri au un mai mare farmec atunci cand sunt insoțite de ritualuri. 

Specifice sunt ritualurile de înmormântare care sunt făcute cu cel mai mare fast, munca pentru construirea imenselor sarcofage funerare sculptate în lemn și împodobite cu flori și care apoi sunt aprinse, fiind impresionantă.

Se mai găsesc și alte lucruri care sunt semnificative mai mult prin tradiție si credință, ca de exemplu keris, un pumnal cu mare valoare spirituală, și care se spune că are forțe magice. Confecționarea lui cere multă atenție, și apoi în fiecare an se curăță și se îmbălsămează într-un ritual specific.

 

”Keris”, pumnal cu mare valoare spirituală

La fel și teatrul wayang are o însemnătate spirituală, arătând lupta binelui cu răul. Muzica gamelan în Bali este diferită de cea din celelalte regiuni ale Indoneziei, și acompaniază teatrele și dansurile balineze.

Bali dance

Dansurile sunt de foarte multe feluri, dansate în fiecare zi, acesta fiind una dintre cele mai frumoase atracții, dar specifice sunt acele dansuri în care actorii dansează în stare de transă.

Kecak este cel mai cunoscut dans în Bali, dar mai sunt multe alte dansuri ca Barong și Rangda, Ramayana, Kebyar, Pendet, Sanghyang.

Palatul ”Ubud”

Statui Dragoni Komodo

Mystic-Bali - Apus soare la ”Tanah-Lot”

Atracții turistice :

Apusul de soare la Templul Tanah Lot

Templul Taman Ayun

Templul Sadha Kapal

Templul Uluwatu

O vizita la Centrul de Arta si Muzeul de pictura din Ubud

Surf pe creasta unui val în Uluwatu

Atelierele de prelucrare ale argintului si aurului cu magazinele proprii de prezentare si vânzare din Celuk;

O vizită la atelierul-studio al celui mai important designer indonezian Nyoman Suradnya, renumit prin tehnica sa unica de imprimare a vestitului material textil Batik;

O vizită la Centrul de sculptură din Mas vă oferă posibilitatea negocierii pretului obiectelor pe care doriti sa le achizitionati.Aici se sculpteaza în lemn pretios; de tec, mahon, lemnul crocodilului.

Incursiune spre muntele Kintamani;

Vestitele orezării în terase;

Rafting pe râul Ayung;

Croaziere în insulele învecinate: ex. I-la Lembogan;

Parcuri: West Bali National Park, Bali Bird Park, Butterfly Park, Monkey Forest.

Despre Insula Bali și despre locuitorii ei, se mai pot spune încă foarte multe lucruri interesante. Într-un viitor articol voi continua povestea acestui frumos și spectaculos loc de pe Pământ.

sursa: http://www.lovethesepics.com; https://ro.wikipedia

AH ! CE BUNĂ ESTE TARTA CU FRUCTE !

IARNA 2017-2018, VA FI O IARNĂ GREA

Ion Sandu, fost director general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și președinte al Societății Meteorologice Române, revine cu un pronostic deloc optimist pentru iarna 2017-2018

După ce a avertizat încă din luna martie că urmează o vară cu fenomene meteo extreme, Ion Sandu avertizează populația României că la iarnă ”va fi prăpăd”.

Ion Sandu a avertizat că urmează o iarnă grea, cu ninsori abundente şi viscol intens.

"Iarna asta vor fi viscole foarte puternice, trebuie luate măsuri. Facem deducție logică: dacă și octombrie va fi mai cald, iarna aceasta va fi asemănătoare cu cea din 2012, va fi prăpăd", a declarat Sandu, care a mai precizat că "ne îndreptăm spre evenimente meteo periculoase".

În martie 2017, Ion Sandu a afirmat că vara va fi una cu perioade de secetă întrerupte de furtuni violente şi precipitaţii abundente în perioade scurte de timp. "Când vezi harta de prognoză pentru la vară, te apucă frica la cum arată. Dacă te uiţi la hărţile pentru iulie şi august, te apucă frica... sunt estimări, dar anul trecut s-au potrivit şi în alţi ani, au probabilitate de 70%... Când ai prognoză cu temperaturi foarte mari, e de aşteptat ca furtunile să fie şi mai violente, toată cantitatea de precipitaţii dintr-o lună se descarcă într-o zi sau în câteva ore", afirma Sandu în urmă cu o jumătate de an.

Deci, dragii mei, să ne luăm măsuri din timp, pentru a putea trece cu bine peste iarnă. Deja, în unele zone a nins. 
sursa: http://www.stiripesurse.ro

Matematica este prezentă în tot ce există pe această lume.

FRACTALI ÎN NATURĂ, AMPRENTA DIVINITĂȚII

”Fractal” este o figură geometrică fragmentată sau frântă care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie o copie miniaturală a întregului.

Se spune că limbajul lui Dumnezeu este matematica și că tot ce există pe Pământ poate fi descris cu ajutorul ei.

Oamenii au încercat dintotdeauna să-și explice universul prin intermediul tiparelor, pe care savanții le-au denumit fractali în natură.

Aceste tipare sunt cel mai bine reflectate de formele geometrice, simboluri care exprimă esența celor mai complexe adevăruri.

Fractalii pot fi întâlniți în spații geometrice abstracte, peste tot în lumea vie – în forma plantelor și a animalelor – și creează o simetrie perfectă în tot ce ne înconjoară.

Când o plantă creste, fiecare frunza urmareste forma intregului copac.

Anumite părți ale corpului omului sunt obiecte fractale: plamanii, creierul, părul, sistemele circulator, nervos, ochii.

Cele câteva imagini prezentate, demonstrează că matematica este prezentă în tot ce există pe această lume.

ADEVĂRATA ÎNFĂȚIȘARE A MARELUI VOIEVOD ȘI DOMN VLAD ȚEPEȘ

CEI CE L-AU TRĂDAT PE VLAD ȚEPEȘ, NU NUMAI CĂ AU VRUT SĂ ASCUNDĂ ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE ACEST MARE DOMNITOR ȘI VOIEVOD ROMÂN, DAR NICI MĂCAR ADEVĂRATA LUI ÎNFĂȚIȘARE NU AU VRUT CA URMAȘII ROMÂNI SĂ O CUNOASCĂ.  

ÎNFĂȚIȘAREA PE CARE O TOT VEDEM PESTE TOT ESTE UN PORTRET PICTAT DE UN PICTOR UNGUR, CU SCOPUL DE A ACCENTUA CRUZIMEA MARELUI VOIEVOD ȘI DE A-L ȚIGANIZA.

PORTRETUL CU ADEVĂRATA ÎNFĂȚIȘARE A LUI  VLAD ȚEPEȘ SE AFLĂ EXPUS ÎNTR-UN MUZEU DIN VIENA.

Pentru români, VLAD ȚEPEȘ a rămas voievodul in timpul caruia puteai bea apă din fântana Cetatii Târgoviste, cu un pocal din aur masiv fără ca cineva sa-l fure. Surse istorice confirmă existenta acestei cupe care a fost folosita pana in ziua in care Vlad Tepes a murit. Țepeș a fost un erou adulat, dar si temut de poporul lui. Era respectat atât ca luptator cat si ca voievod. 

Vlad Ţepes Domnul Ţării Românesti, a avut trei perioade în care a domnit: 1448, 1456 - 1462, 1476. Alături de Ştefan cel Mare, Ţepeş a fost principalul exponent al luptei antiotomane din a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Vlad Țepeș s-a născut in orasul Sighisoara, in Transilvania in 1431, fiind mai tarziu domnitor al Valahiei. Tatăl său, Vlad Dracul, a fost cavaler in Ordinul Dragonului, ordin cavaleresc din Estul Europei care avea ca scop oprirea extinderii Imperiului Otoman.
Vlad Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul - care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni - era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai târziu împărat al Sfântului Imperiu Roman) și de cea de-a doua soție a sa, Barbara Cillei.

Simbolul Ordinului era un Dragon, iar scopul era apărarea creștinismului și cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenței sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Țepeș era supranumit Dracul. 

La rândul său, Vlad va fi înnobilat în numărul membrilor Ordinului Dragonului în 1431 la Nürnberg de către Sigismund de Luxemburg.
Blazonul Ordinului Dragonului reprezenta un dragon (otomanii) si o cruce (semn al crestinatatii), iar Vlad Dracul a purtat acest simbol peste tot, pe steaguri, monede si sigiliu.
Fiind un personaj nu numai istoric, ci si literar si folcloric voievodul a fost ales de scriitorul Bram Stoker ca erou principal al romanului său aparut in anul 1897. De atunci, Dracula si Transilvania, tărâmul care adaposteste misteriosul castel plin cu fantome si vampiri undeva in mijlocul pădurilor intunecoase, a devenit subiectul a peste 750 de filme, documentare sau nuvele inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez.

Există multe legende: una spune ca transformarea lui Vlad Tepes in Contele Dracula insetat de sange se datoreaza faptului ca, potrivit obiceiului in acea vreme, invingatorul unei lupte isi potolea setea band sangele celor invinsi.
Porecla Țepeș i s-a atribuit de pe urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor.
Cunocut pentru intoleranta si cruzimea sa, Vlad era in acelasi timp respectat de supusii sai pentru campaniile de lupta impotriva turcilor. Era respectat atât ca luptator cat si ca voievod ce nu tolera nedreptatea, in timpul domniei lui ridicand cateva manastiri.

Vlad Țepeș a fost un erou adulat, dar si temut de poporul lui.

Victor Hugo in "Legende de Siecles", redă felul in care Vlad Tepes a intampinat armata sultanului Mahomed al-II-lea venita sa cucereasca Tara Romaneasca. 

Inaintand spre Targoviste, ostenii armatei turcesti au fost ingroziti de privelistea oferita de Tepes: case arse, câmpii pârjolite, si fântani cu apa otrăvită.
Totul a culminat insa cu imaginea de langa zidurile cetatii unde se adapostise Vlad Tepes: o imensă pădure de cadavre. Cuprinsi de frica si ingroziti de mirosul celor 20.000 de cadavre ale prizonierilor turci infipti in tepe, însusi Mahomed s-a retras recunoscand victoria voievodului.

In 1931-32, arheologul Dinu Rosetti, la ordinul Academiei Romane, a cercetat Manastirea Snagov pentru a descoperi trupul lui Vlad Dracula.
Dar nu a descoperit decat cateva morminte jefuite, in interiorul manastirii, legendele locale spunand ca trupul lui Vlad ar fi fost inmormantat chiar la intrarea in manastire. Nedând crezare acestei legende, cercetatorul a sapat si a scos la iveala un mormant aflat in fata altarului. Mormantul era insa gol. Continuand sa sape, a gasit un altar păgân, cu oase ale animalelor sacrificate.
Dand o sansa legendei, a inceput sa cerceteze locul de la intrarea in manastire, unde a gasit un mormant ce nu fusese jefuit, apartinand, se pare, unui nobil. Hainele care invaluiau cadavrul aratau ca apartineau unui om instarit.
Manastirea Snagov are insa un grad ridicat de umiditate, ceea ce face ca majoritatea rămasitelor pamantesti ale celor inmormantati aici sa se descompuna foarte repede. Este deci foarte posibil ca si trupul lui Vlad sa se fi descompus inainte de a fi fost incepute cercetarile pentru descoperirea lui.

Cu certitudine putem afirma că Dracula a existat. 

Că voievodul Vlad Tepes ar fi acelasi cu vampirul diabolic, ramane o provocare pentru fani. 

Cert este insă faptul ca mitul vampirilor a câstigat teren (mai ales datorita mass media) in fata istoriei.

Pe lângă nenumăratele filme cu Dracula, care nu au decât vagi legături cu adevăratul Vlad Țepeș, una încearcă să se apropie de realitate. În anul 1979, Doru Năstase a regizat un film istoric despre viața domnitorului. În rolul lui Vlad a jucat Ștefan Sileanu.


sursa: https://www.historia.ro și https://micaelnicolas.wordpress.com

“E foarte bine !” - Poveste cu tâlc pentru minte și suflet

A fost odată un rege african, care avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în care se afla, fie ea bună sau rea, să spună mereu:

“E foarte bine!”

Într-o zi, regele şi prietenul său se aflau la vînătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Din greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare de la mâna stîngă. Fără să fie impresionat de situaţie, prietenul a remarcat, ca de obicei:

„E foarte bine !”.

Regele, rănit şi urlînd de durere, a replicat:

„Nu, nu e bine deloc !” şi a ordonat ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.

Peste ceva timp, regele vâna într-o zonă periculoasă. A fost capturat de un trib de canibali, care l-au dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l pună pe foc. Dar unul dintre canibali a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, canibalii aveau ca regulă să nu mănînce pe nimeni care nu era complet întreg. Aşa că l-au eliberat pe rege.

La întoarcerea acasă, regele şi-a reamintit de întâmplarea de la vânătoare, cînd îşi pierduse o parte din deget şi, cuprins de remuşcări, a ordonat ca prietenul lui să fie eliberat din închisoare.

„Ai avut dreptate”, i-a spus prietenului proaspăt eliberat.

„A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului.” şi a început să-i povestească păţania cu canibalii. Apoi îi spuse: „Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atîta vreme. A fost urît din partea mea să fac acest lucru.”

„Nu-i adevărat“, a replicat prietenul, „Este foarte bine că m-ai închis !”

„Ce vrei să spui cu asta, că este foarte bine ?!?  Cum poate fi bine să stai la închisoare ?”

„Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi mie nu îmi lipseşte nici o bucăţică din deget.”

Răspunsul îi deschise ochii regelui.

sursa: https://www.marian-rujoiu.ro

CEAHLĂUL - MUNTELE SACRU AL ROMÂNIEI - PIRAMIDA HOLOGRAFICĂ

PIRAMIDA HOLOGRAFICĂ DE PE MUNTELE CEAHLĂU - ROMÂNIA

Umbra piramidală se manifestă în fiecare an după data de 6 august. În ultimii ani au apărut explicaţii ştiinţifice, dar fenomenul unic în România este înconjurat şi de o aură de mister.

Mihai Marin este unul din fotografii din Neamţ pasionaţi de misterul piramidei holografice care se produce an de an, în august, pe vârful muntelui Ceahlău. Cu rare excepţii, acesta a făcut observaţii asupra fenomenului începând din anul 2003 şi până în prezent. 

„Este vorba de o suprapunere a minim 4 umbre date de formaţiunile reliefului zonei. În jurul datei de 6 august dimineaţa, vârful Toaca, ce are forma de piramidă regulată cu baza pătrat, sub radiaţia soarelui dinspre Est formează umbra unui triunghi isoscel, ca în oricare dimineaţă senină din an. Stânca numită Piatra Ciobanului fiind mai mica şi mai jos face altă umbră prelungă, la fel Piatra Vulcanului şi peste toate se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui Lespezi”, spune Mihai Marin. 

Din experienţa observaţiilor acesta a ajuns să detalieze condiţiile în care poate fi admirată umbra tridimensională: 

 „Umbra vârfului Toaca se poate vedea în orice dimineaţă şi seara când e senin, dar pentru a fi umbra holografică clară trebuiesc îndeplinite cel puţin aceste condiţii: 

- Fenomenul are loc la răsăritul soarelui, se observă de pe vârful Toaca şi durează cam o oră. Se aplatizează şi dispare pe măsură ce soarele se ridică pe cer. 

- Proiecţia este clară şi tridimensională în jurul celei de-a 49 dimineţi înainte şi după solstiţiul de vară. 

- Între soare şi munte să nu fie nori, adică lumina să fie suficient de puternică încât să formeze umbre. 

- Trebuie să existe un ecran pe care să se formeze imaginea tridimensională spre vest, între Piatra Ciobanului şi Piciorul Şchiop. Ecranul este în principal din ceaţă sau nori rarefiaţi. 

- Fluorescenţa oxigenului sub acţiunea razelor ultraviolete dă impresia de corp distinct ce luminează în diverse nuanţe. 

- Curcubeele din vârf se formează probabil prin difracţia luminii pe particule fine de ceaţă sau aerosoli” 

- În vârful umbrei vârfului Toaca uneori apare şi umbra persoanei ce priveşte, ce pare învăluită în halouri multicolore. Aceasta se poate vedea şi în alte zile ale anului”

Mihai Marin aminteşte de faptul că Ceahlăul a fost considerat dintotdeauna un munte sacru, iar în în vechime oamenilor le era interzis să ajungă sus în altă zi decât 6 August. 

„Ciobanii aveau crestate semne pe scoarţa copacilor ce marcau limita peste care nu treceau pentru că acolo, după cum spun legendele, trăiau înţelepţi, sacerdoţi, sihaştri, călugări, şi nu era bine să fie deranjaţi. 

Romulus Vulcănescu a urcat în perioada interbelică, fapt ce i-a marcat destinul fiind apoi înclinat spre studiul esoteric şi etnologic pentru ca în anul 1985 să apară la editura Academiei Române lucrarea Mitologia Română. În lucrarea amintită, Romulus Vulcănescu explică care era ritualul urcării pe munte. 

Astfel, el aminteşte că în dimineaţa ajunului sărbătorii Schimbarea la Faţă, pe 5 august, s-au urcat pe Ceahlău patru buciumaşi cu buciume de alun care până după amiază au strâns vreascuri de jnepeni şi brad şi au făcut patru ruguri mari în cele patru puncte cardinale ale muntelui. La începutul asfinţitului, pentru a se anunţa urcarea pe munte, au aprins rugurile simultan şi au început să buciume îndelung. 

„La pâlpâitul rugurilor pe cer ca nişte luceferi şi la chemarea buciumelor s-a început escaladarea muntelui de pelerini, în convoaie domoale, din cele patru părţi ale poalelui muntelui. Convoaiele care urcau în monom muntele erau călăuzite de bătrâni. La convoaie participau maturi, tineri şi copii, toţi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare. Barbaţii şi tinerii purtau desagi cu vânături, iar femeile pe cap merinde, copii în mâini ploşti şi vase de lut cu apă”.

Ritualul impunea ca pelerinii să ajungă sus, pe culme, înainte de miezul nopţii. 

„Odată ajunşi sus, pelerinii s-au strâns în cerc, în jurul rugurilor unde după tradiţie trebuiau să vegheze până la răsăritul soarelui, mâncând, glumind, cântand şi jucând hore . Cum răsărea soarele, toţi se ridicau în picioare cu faţa spre răsărit, ridicau mâinile spre soare, apoi îngenuncheau şi mulţumeau cerului că li s-a dat prilejul să mai urce un an pe munte şi să trăiască aceste clipe fericite chefuind şi horind de se cutremura muntele. 

După ce luau masa de prânz pe culme, trebuiau să coboare îndată ca să nu-i prindă asfinţitul pe culme. 

După datină, muntele trebuia să rămâna gol la asfinţitul soarelui. Se credea ca apusul trebuia sa-i prindă pe oameni în sat la casele lor ca să le meargă bine tot anul” (Romulus Vulcănescu – Mitologia Română)

sursa: http://adevarul.ro

CUM PUTEM ÎNCETINI ÎMBĂTRÂNIREA ȘI CUM PUTEM SĂ NE MENȚINEM SĂNĂTATEA

CELE 5 PUNCTE DE AUR ALE CORPULUI UMAN

Expertii in medicina chineza subliniaza faptul ca masarea frecventa a acestor cinci punct de aur poate incetini procesul de imbatranire si poate avea un profund efect asupra sanatatii intregului organism. Din perspectiva Yang Sheng, masarea celor cinci puncte de aur este unul dintre cele mai accesibile si eficiente căi catre longevitate.

Acestea sunt cele CINCI puncte de aur ale corpului uman si efectele lor uimitoare:

1. Baihui (GV20)

Punctul de aur Baihui este situat in partea de sus a capului, cel mai inalt punct al corpului uman. Astfel, fiecare meridian uman yang se intalneste si formeaza o intersectie chiar in acest punct.

Metoda de masaj – Stand pe un scaun, cu spatele drept, maseaza cu o singura palma acest punct cu miscari circulare, in sensul acelor de ceasornic si in sensul invers al acelor de ceasornic, de 50 de ori intr-un sens si de 50 de ori in celalalt sens, de 2-3 ori pe zi. Acest masaj stimuleaza circulatia energetica si sporeste energia yang in meridianul Du.

Metoda prin batere – Cu palma mainii drepte se va bate foarte usor acest punct de zece ori; aceasta metoda contribuie la relaxarea sistemului nervos si la eliberarea de griji si de stres.

2. Yongquan (Kl1)

Din acest punct izvorăste energia rinichilor si apoi aceasta energie circula la nivelul intregului organism si de aceea, acest punct joaca un rol foarte important in sanatatea organismului.

Frecarea zilnica a acestui punct le permite persoanelor înaintate in varsta sa fie pline de energie, sa se bucure de o mult mai mare disponibilitate fizica si nu in ultimul rand, Yongquan sporeste capacitatea sistemului imunitar de a preveni bolile.

Metoda de masaj a acestui punct este foarte simpla – foloseste-te de degetul mare si freaca acest punct de doua ori pe zi. De asemenea, poti folosi o mingie de tenis pentru a masa intreaga talpă a piciorului.


3. Guanyuan (C 4)

La o distanta de patru degete mai jos de buric se afla punctul Guanyuan, punctul ridicat al intestinului subtire; Qi-ul intestinal se acumuleaza la nivelul acestui punct si apoi se extinde la nivelul pielii si catre alte parti ale corpului. Astfel, Guanyuan este locul cheie de cultivare a vieții, a energiei si a culegerii spiritului. Medicina traditionala chineza este de parere ca acest punct are functia de a cultiva Qi-ul original si de a regenera energia organismului.

Masarea acestui punct contribuie la reglarea functiei endocrine, la reducerea petelor de pe piele si la tratarea acneei.

*Important – Nu utiliza forta excesiva. Nu ar trebui sa te doară sau sa te usture pielea deloc atunci cand masezi acest punct.


4. Yin-Tang (EX-HN3)

Intre cele doua sprâncene este situat punctul Yin-Tang, unul din punctele de pe Meridianul Extraordinar. De catre medicina traditionala chineza, acest punct este recunoscut pentru efectul de a limpezi mintea, de a lumina privirea si de a contribui la desfundarea nasului.

Masarea si tragerea acestui punct poate trata cu succes uscarea nasului, stimulandu-se astfel cresterea productiei de mucus si poate preveni rinita, racelile si nu numai.

Metoda este una diferita de cea cu care ne-am obisnuit pana acum – se maseaza si apoi, cu doua degete se trage usor pielea din zona acestui punct. Masarea si tragerea ar trebui sa dureze in mod normal aproximativ 2 minute.


5. Tanzhong (RN17)

Acest punct este locul de adunare a Qi-ului pericard si este traversat de numeroase meridiane energetice. Acest punct poate ajuta la reglarea Qi-ului, poate contribui la deschiderea Qi-ului pieptului, poate opri tusea si poate trata astmul. Nu in ultimul rand, este important sa precizam ca stimuleaza si circulatia sanguina.

Cercetarile medicale moderne, de asemenea, au confirmat faptul ca stimularea acestui punct poate contribui la reglarea functiilor nervoase, poate trata in mod eficient astmul, palpitatiile, iritabilitatea si angina pectorala. In secial persoanele care sufera de probleme de sani ar trebui sa maseze acest punct destul de frecvent.

Maseaza acest punct de aproximativ 100 de ori, aproximativ 2-3 minute.

Atunci cand masezi acest punct, te rog aminteste-ti – cu patru degete apropiate, maseaza usor in sensul acelor de ceasornic, sau de sus in jos cu degetele, dar niciodata de jos in sus !


Punctul care poate trata 100 de boli

Ce se intampla daca il masezi ? – Zu San Li

O legenda japoneza spune ca, odata acolo traia un om fericit care a primit cunostinte de nepretuit de la tatal sau – cunoasterea punctului longevitatii sau punctului celor 100 de boli.

In urma sfatului primit in dar de la tatal sau, fiul si-a masat acest punct in fiecare zi si a trait sa vada nasterea si moartea mai multor imparati.

Masarea unor puncte specifice este una dintre cele mai vechi metode de tratament orientale cunoscute, fiind folosita de mii de ani. In ansamblu, corpul uman are 365 de puncte si 12 meridiane principale, acelasi numar cu cel al zilelor si cu cel al lunilor dintr-un an. Efectul acestor masaje speciale se bazeaza pe teoria canalelor si meridianelor care se afla intr-o foarte stransa legatura cu anumite organe ale organismului uman.

In medicina traditionala chineza, corpul este vazut ca fiind un sistem energetic si, prin urmare, acest masaj poate afecta intr-un mod pozitiv fluxul de energie si activitatea functionala a organelor.

Activarea punctului Zu San Li produce un efect de întinerire si de vindecare, intarziind procesul de îmbatrânire. In China, acest punct este cunoscut sub numele de “Punctul Longevitatii”, iar in Japonia sub numele de “Punctul celor 100 de boli”.

Unde este localizat punctul magic Zu San Li ?

Punctul Longevitatii este localizat sub rotula genunchiului. Pentru a-l gasi, acopera-ti genunchiul cu palma corespunzatoare genunchiului pe care-l acoperi (ex. genunchiul drept – palma dreapta). Punctul este situat intre sfarsitul degetului mic si degetul inelar, sub forma unei adancituri intre oase. Acesta este punctul magic Zu San Li.

Ce responsabilitati are acest punct si de ce japonezii il numesc

“Punctul celor 100 de boli” ?

Acest punct:

• controleaza activitatea organelor care se afla in jumatatea inferioara a corpului;

• controleaza activitatea maduvei spinarii in partile responsabile de functionarea tractului gastrointestinal, organelor genitale, rinichilor si glandelor suprarenale;

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” poți creste activitatea glandelor suprarenale, cele mai puternice glande care actioneaza ca un sistem de aparare principal al sanatatii tale. Aceste glande sunt cele care secreta adrenalina, hidrocortizon si alti hormoni foarte importanti in sange.

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” in fiecare zi, poti normaliza activitatea glandelor suprarenale, glande care indeplinesc urmatoarele functii la nivelul intregului organism:

• Normalizeaza tensiunea arteriala;

• Normalizeaza glucoza, insulina;

• Elimina procesele inflamatorii de la nivelul intregului organism;

• Regleaza activitatea sistemului imunitar;

• Imbunatatesc digestia;

• Vindeca boli ale tractului gastrointestinal;

• Trateaza efectele unui accident vascular cerebral;

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” iti vei putea dezvolta increderea in sine, vei elimina stresul si tensiunea si vei gasi armonia interioara.

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” se pot vindeca mai multe boli, inclusiv banalul sughit, constipatia, gastrita sau incontinenta.

Se recomanda masarea acestui punct dimineata, inainte de pranz, de noua ori intr-o miscare circulara, in sensul acelor de ceasornic, pentru fiecare picior. Masajul, impreuna cu pregatirea o sa dureze in jur de 10 minute.

Inainte de a incepe masajul ar trebui sa te afli intr-o pozitie confortabila, relaxat. Calmeaza-ti respiratia si concentreaza-te asupra sentimentelor tale. Relaxeaza-te !

Poti masa punctul Zu San Li in fiecare zi, dar cel mai bun efect se obtine in timpul cu Luna Noua.

Opt zile de la inceperea perioadei de Luna Noua maseaza acest punct:

• dimineata, alternativ pe fiecare picior in sensul acelor de ceasornic. Aceasta este cea mai buna perioada pentru a-ti consolida imunitatea, pentru a imbunatati activitatea organelor si pentru a incetini procesul de imbatranire.

• inainte de masa de pranz, alternativ pe fiecare picior, in sensul acelor de ceasornic cu scopul de a-ti imbunatati tonusul general, memoria, activitatea sistemului cardiovascular si activitatea sistemului digestiv.

• dupa masa de pranz, simultan pe ambele picioare, in sensul acelor de ceasornic cu scopul de a elimina stresul, nervozitatea, iritabilitatea, durerile de cap si pentru a scapa de tulburarile de somn.

• Seara (nu tarziu), alternativ pe fiecare picior, in sensul invers al acelor de ceasornic, cu scopul de a-ti stimula metabolismul si de a sprijini eliminarea kilogramelor in plus si a tesutului adipos.sursa: http://paramedicina-energetica-in-aura

Ah ! ce frumoase-s serile de toamnă !

SEARĂ DE TOAMNĂ

Ah ! ce frumoase-s serile de toamnă !
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arată-n deal, cu faţa purpurie,
A nopţilor fermecătoare Doamnă.
Pe câmpul veşted tainic ea-mprăştie
Strălucitoarea-i negură albastră,
O, Doamne sfânt ! Ce pană mult măiastră
Atâta farmec ar putea descrie !
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
În umbra lui mă simt prins de tristeţe:
Există oare-atâta frumuseţe
În fire, — aşa cum o simţi tu, poetul ?
Ori suntem pradă — o ! gândire-amară !
De-a simţurilor noastre amăgire
Ce-aruncă-un văl frumos peste-o neştire,
Şi totuşi, Doamne, ce frumoasă seară !


Autor, DUILIU ZAMFIRESCU

ÎN 2017, LEUL ROMÂNESC A ÎMPLINIT 182 DE ANI DE EXISTENȚĂ

ANUL ACESTA, 2017, LEUL ROMÂNESC A ÎMPLINIT 182 DE ANI DE EXISTENȚĂ

Leul a fost instituit ca monedă oficială a românilor la data de 16 septembrie 1835, prin decizia lui Alexandru Ghica, domnul Ţării Româneşti.

Primele monede au fost bătute abia în 1867, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când a aparut legea prin care era înfiinţat sistemul monetar românesc.

Prin Legea monetară adoptată la 22 aprilie 1867 a fost instituit Leul ca monedă naţională, egal cu 100 de bani (moneda divizionară) şi tot atunci Principatele Unite au adoptat sistemul monetar zecimal şi metric al Uniunii Monetare Latine.

1867 a fost şi anul în care leul a fost cel mai puternic din istorie. La acea dată cu un singur leu se puteau cumpăra zece pâini, în timp ce un litru de vin costa 0,40 lei, un kilogram de carne 0,34 lei, iar kilogramul de cartofi era 0,05 lei.

De unde vine denumirea de “Leu”.

Istoria Leului Românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele Dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “Leu”.
Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.

Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc.

De la löwenthaler, pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar.

Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite, la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger.
La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doar şfanţ.
Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”.
O altă monedă era paraua otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, Leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale.
Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină.
În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei.

După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar din nou Înalta Poartă s-a opus.

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat.

La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat.

În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Prima Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa statului român de a îşi căpăta independența. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare.

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională Leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani.
Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint.
Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.
Minsitrul de finanțe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fără a ține seama de pretențiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulație în 1868, având efigia domnitorului și inscripția ”Carol I domnitorul românilor”. Tirajul a fost de doar 200 de piese. Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de la Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa.
Imediat după emitere, a urmat protestul Porții, precum și al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului român periculoasă pentru siguranța Austro-Ungariei care stăpânea Transilvania și Bucovina. Sub presiunea celor două Mari Puteri, monedele au fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de argint, fără a cuprinde însă ”semnul” menit să evidențieze suzeranitatea sultanului.

Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.

sursa: http://www.identitatea.ro

UN COLȚ DE PĂDURE ROMÂNEASCĂ CARE ÎNCĂ TRĂIEȘTE ...

Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătălie pentru întregirea neamului

MONUMENTUL EROILOR din ARMA GENIULUI, cunoscut și sub denumirea de STATUIA GENIULUI ”LEUL”, este un monument din Bucureşti, sector 5, situat la intersecţia bulevardelor Iuliu Maniu şi Geniului, în faţa Palatului Cotroceni. 

Numele statuii a dat numele pieţei din apropierea acesteia, Piaţa Leu, precum şi numele campusului studenţesc din zonă, Campusul Studenţesc Leu. 

Monumentul, opera sculptorului Spiridon Georgescu, a fost sculptat în 1926 şi inaugurat în 1929. Este închinat militarilor din arma geniului căzuţi în Primului Război Mondial, în timpul luptelor pentru întregirea neamului.
Monumentul a fost ridicat din iniţiativa generalului Constantin Ştefănescu-Amza, comandantul Şcoalelor şi Centrului de Instrucţie al Geniului. 

Comitetul de iniţiativă, aflat sub conducerea lui Constantin Ştefănescu-Amza, s-a îngrijit de acţiunile pentru strângerea de fonduri, necesare ridicării monumentului, definitivarea acestuia, amplasarea și dezvelirea din anul 1929. 

Una din acțiunile prin care au fost strânse fondurile derulării proiectului a fost punerea spre vânzare a unei cărți poștale, realizată la Atelierele Mârvan din București, care ilustra macheta viitorului monument.
În 7 iulie 1929, anul în care a fost dezvelită statuia, „Revista Geniului“ tipărită la București, a publicat un număr festiv cu ocazia inaugurării monumentului.
Grupul statuar este format dintr-un leu, care simbolizează forţa, patru soldaţi de geniu (un pionier, un transmisionist, un pontonier şi un soldat din trupele de căi ferate), în mărime naturală, amplasaţi pe cele patru colţuri ale soclului, panouri cu basoreliefuri şi literele prin care se menţionează cui îi este închinat monumentul.
Soclul monumentului este format din piatră artificială şi are forma unui trunchi de piramidă. 

Leul executat în bronz, situat în vârful monumentului, este amplasat pe o ţeavă de tun şi pe o cască militară aparţinând armatelor inamice.
Pe cele 4 laturi ale soclului sunt aplicate diferite basoreliefuri, reprezentând scene din luptele ostaşilor genişti. Alături de aceste scene sunt prezente şi inscripţii ce amintesc de eroismul ostaşilor români căzuţi pe câmpul de luptă între anii 1916-1918, în special de cele care au avut loc la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz.
Pe una din laturile monumentului este inscripţionat următorul mesaj:
„ Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătălie pentru întregirea neamului.”

sursa: http://enciclopediaromaniei.ro

NOBILUL DAC DIN AEROPORTUL ”OTOPENI”

AEROPORTUL ”OTOPENI”, ÎNCEPÂND CU LUNA SEPTEMBRIE 2017 ȘI PÂNĂ LA SFÂRȘITUL VEACURILOR VA FI PĂZIT DE STATUIA NOBILULUI DAC DECEBAL
În Aeroportul Otopeni, cel mai mare al țării, pe culoarul care leagă terminalele Plecări și Sosiri, Asociația Identitate Culturală Contemporană a dezvelit o statuie: bustul unui nobil dac. De fapt, este portretul lui Decebal. Deci, de-acum înainte, de fiecare dată când vei merge cu avionul, vei avea ocazia sa citești despre daci și să duci peste hotare aceste învățături.

Bustul din aeroport este așezat într-un colt, înconjurat de niște panouri cu imagini cu daci celebri (Burebista, Decebal), pe care sunt menționate câteva momente importante din istoria acestei civilizații. Oamenii care au făcut-o au anunțat și că strâng donații pentru o statuie în mărime naturală a unui dac.

De ce un dac în aeroport ?

Valentin Iordache, directorul adjunct al Aeroportului, spune următoarele:
„Ne gândim că, dacă punem faptele la locul lor și atragem atenția pasagerilor, români sau străini, asupra unor simboluri esențiale pentru identitatea noastră, dăm contur viitorului. Ne uităm la origini și prindem încredere, inspirație, viziune pentru ziua de maine”

În anul 2016, AICC a lansat proiectul «Vreau un dac in Bucuresti», o replică a unei statui antice amplasată în Grădinile Boboli din Florența, ce reprezintă un dac. Laura Ostafe, reprezentanta ICC, a adus explicații suplimentare:
„Proiectul are o dublă conotație: identitară și culturală. Discutăm despre un moment important dedicat spațiului cultural românesc. În București nu exista niciun monument dedicat civilizației dacice. Amplasarea unei statui de dac îmbogățește cultural Bucureștiul. Este un act de normalitate și în strânsă legatură cu spațiul european bucureștean."

sursa: https://www.vice.com

MUNȚII APUSENI - ROMÂNIA