Longevitatea primilor oameni, așa cum este prezentată în Biblie, pare de necrezut (100 - 900 ani).
Mitologia sumeriană, de asemenea, menționează longevitatea neobişnuită antediluviană (perioadă care aparține unei epoci străvechi a omenirii). Pe listele sumeriene apar 7 - 9 regi/înţelepţi antediluvieni care au domnit zeci de mii de ani şi care, evident, îl scot pe Matusalem din concurs. Deşi tentativele de identificare a acestor eroi/semizei sumerieni cu cei 7 - 10 patriarhi biblici antediluvieni sunt încă nesatisfăcătoare, longevitatea acestor regi, de care sumerienii şi akkadienii pretind că au fost conduşi, este de 4 până la de 40 de ori mai mare decât a patriarhilor (regi-preoţi) biblici antediluvieni. Astfel, cifrele biblice arată mult mai modest.
Cartea Geneza (cap. 6) ne arată că prima civilizaţie care a trăit pe pământ era o rasă umană de statură mai înaltă. Nu se specifică ce înălţime ar fi avut aceşti pământeni, dar ni se dă o cheie: erau foarte longevivi, trăind până la aproape un mileniu. Începeau să se reproducă la o vârstă mult mai târzie decât astăzi (cel mai devreme la 65 de ani şi cel mai târziu după vârsta de 180 ani sau chiar la 500 de ani, în cazul lui Noe). Copilăria, adolescenţa, tinereţea, maturitatea şi bătrâneţea, toate erau mai lungi. Ştiind că există un raport proporţional între creşterea organismului şi vârsta medie a reproducerii, observăm că astăzi creşterea în înălţime are loc până la 20-25 de ani.
Dacă antediluvienii deveneau adulţi cu adevărat după 65 de ani, aceasta sugerează că ei creşteau în înălţime până la 65 de ani sau chiar mai mult, ceea ce explică de ce autorul biblic i-a numit „uriaşi”, aşa cum uriaşe erau şi diversele animale preistorice care au trăit în acele timpuri, iar astăzi sunt întâlnite varietăţile lor mai pitice.
Descreşterea în înălţime şi longevitate, care a avut loc în primul mileniu după Potop, potrivit cronologiei biblice, ar putea fi explicată şi prin apariţia unui fenomen genetic degenerativ, cum ar fi ”sindromul de progerie” (sindromul Hutchinson-Gilford), care se manifestă sub forma unei îmbătrâniri rapide, premature a organismului. Până la vârsta de 12-20 de ani, copilul cu progerie trece prin toate fazele de dezvoltare, până la îmbătrânire reală şi moarte. O boală asemănătoare este sindromul Werner, în care maturizarea rapidă începe odată cu pubertatea, iar la 40 de ani, individul are toate simptomele unui om îmbătrânit definitiv.
Suntem, după toate probabilităţile, nişte pitici degeneraţi. Sigur, mult mai informaţi decât strămoşii noștri. Longevitatea noastră a crescut în ultimul secol datorită dezvoltării medicinei, dar efectele secundare ale acestei filozofii medicale, plus alte cauze moderne, ne-ar putea coborî iarăşi longevitatea.
Atunci când vorbim despre longevitate este necesar să ne gândim nu doar la o durată a vieţii excepţional de mare, ci şi la menţinerea unui nivel optim al funcţiilor fiziologice ale trupului şi al funcţiilor cognitive.
Cu toții ne dorim să trăim, precum în poveşti, o „tinerețe fără bătrânețe și o viață fără de moarte” sau măcar „fericiți până la adânci bătrâneți”.
Din vremuri de demult, omenirea a căutat sub diferite forme elixirul tinereții veșnice, elixirul nemuririi. Astăzi, se fac tot mai multe cercetări complexe şi studii ştiinţifice care au ca scop identificarea unor modalităţi practice adecvate prin care omul să devină capabil să-și prelungească viaţa cât mai mult şi să oprească procesul îmbătrânirii.
Unii cercetători mai mult sau mai puțin vizionari şi-au pus creativitatea şi inteligenţa în slujba descoperirii secretului longevităţii, urmărind să identifice nu numai care sunt genele şi care sunt mecanismele lor de acţiune, ci şi factorii din structura ființei umane care sunt responsabili cu stoparea procesului îmbătrânirii şi cu creşterea longevităţii.
De-a lungul timpului, unele fiinţe umane au descoperit în felurite moduri, de cele mai multe ori în mod intuitiv, secretul unui stil de viaţă sănătos, care le-a permis să trăiască peste 100 de ani.
Un cercetător intuitiv care este preocupat de prelungirea vieții se inspiră din exemplele pe care le oferă natura.
Shin Kubota, profesor de biologie marină la Universitatea din Kyoto, este şi el convins că omul în general – dar el speră că este vorba și despre el însuşi – va descoperi în scurt timp secretul nemuririi. El apreciază că această descoperire va fi posibilă atunci când omul va înțelege în detaliu procesul amplu al vieții care se desfășoară într-unul dintre cele mai simple organisme vii: meduza.
Prof. Shin Kubota și meduza nemuritoare pe care o studiază
De peste 40 de ani, Shin Kubota studiază ”Turritopsis dohrnii”, o specie de meduză ce este considerată la ora actuală singura creatură terestră nemuritoare.
„Turritopsis este specia cea mai impresionantă din tot regnul animal”, afirmă entuziasmat cercetătorul.
„Cred că am descoperit secretul vieţii sale biologice şi cred totodată că îl putem folosi și aplica în cazul ființelor umane.”
„Meduza Turritopsis este foarte mică, dar totuşi drăguță”, afirmă Shin Kubota. „Cu zeci de tentacule fine precum firele de păr, meduza adultă are dimensiunile unghiei degetului mic de la mână. Cele care navighează în ape mai reci au un trup în formă de clopot de culoare roşie, extraordinar de frumoasă, dar cel mai adesea ele sunt albe şi translucide.”
În fiecare dimineață, timp de trei ore, Shin Kubota îngrijeşte micuța sa menajerie acvatică. Meticulos, el le scoate una câte una din frigider, le schimbă apa, le examinează şi se minunează de fiecare dată de modul în care meduzele înoată, unduindu-se încet în apă, fără zgomot. Cercetătorul le hrăneşte pe fiecare în parte cu o porție infimă de ouă ale crustaceului Artemia salina. „Câteodată, oul este prea mare pentru ca meduza să îl poată ingera. Utilizând microscopul, îl tai în două cu ajutorul unui ac, asemenea unui tată care îi taie mâncarea copilului său, prea mic pentru a o putea mesteca”, se amuză cercetătorul japonez.
În stânga biroului său, etajerele bibliotecii s-au curbat sub greutatea manualelor şi a cărților. „Aceasta este cartea care mi-a bulversat viața”, spune profesorul Kubota, arătând către o enciclopedie de biologie. „Am citit fiecare pagină. Îmi aduc aminte că m-am simțit atras într-un mod irezistibil de arborele filogenetic şi de schema taxonomică. Mi-am spus la un moment dat că misterul vieții nu poate fi descoperit prea ușor la speciile superioare, și că el trebuie să fie ascuns la rădăcina arborelui filogenetic, unde se află meduzele.”
Ca majoritatea hidrozoarelor, meduzele Turritopsis cunosc două mari etape de dezvoltare în viața lor: una inițială, imatură, în care există sub formă de polip şi cealaltă matură, adultă. Un polip seamănă cu o masă vegetală din care cresc structuri în formă de tije care se termină cu muguri.
Trupul meduzei este alcătuit în proporție de 98% apă şi 2% materie uscată. Ea este ușor de recunoscut: are forma unui clopot gelatinos prevăzut cu nişte tentacule moi care se balansează şi care, de cele mai multe ori, au un efect iritant asupra pielii umane.
Ajunsă la maturitate, meduza produce ovule şi spermatozoizi care se combină pentru a crea larve, ce vor forma la rândul lor noi polipi. În marea majoritate a cazurilor, meduza moare după ce se reproduce.
Dar cazul speciei Turritopsis este foarte diferit: chiar imediat după reproducere, aceasta cade pe fundul oceanului, unde trupul ei se strânge și tentaculele se retrag, devenind în scurt timp o masă gelatinoasă informă. După câteva zile, un înveliş exterior acoperă acest agregat celular, din care cresc stoloni (ramuri) care se alungesc tot mai mult, până când devin un polip. Noul polip dă naştere unei noi meduze, iar procesul reîncepe și se poate desfășura fără întrerupere pentru o perioadă indefinită de timp. Acesta este unicul caz cunoscut al unui animal capabil să se reîntoarcă integral până la stadiul de imaturitate sexuală, după ce a atins stadiul de maturitate sexuală. Shin Kubota vrea să înţeleagă acest proces-minune.
Câteva regiuni unde trăiesc cele mai longevive fiinţe umane din lume și secretele longevității lor
Există în lume mai multe regiuni în care fiinţele umane ating vârste impresionante, cu mult peste durata medie de viaţă a oamenilor de pe această planetă. Cercetătorii numesc aceste regiuni „zone albe”. Ele sunt arii geografice în general limitate, în care locuitorii, beneficiind de condiții naturale, superioare de viață, sunt în mod firesc longevivi. Aceste regiuni, în mod evident, nu pot fi caracterizate doar prin prisma unui singur „secret” al tinereții, ci împărtăşesc, toate, anumite similitudini semnificative.
De pildă, locuitorii acestor regiuni trăiesc într-o comuniune intimă cu Natura și au de regulă un regim alimentar sănătos, favorabil vieții îndelungate, aspecte ce contribuie substanțial la menținerea unei stări de sănătate durabile și foarte bune.
Chiar dacă mai există unii cercetători care consideră că genetica joacă un rol important în creșterea duratei de viață a omului, tot mai mulți sunt cei care sunt încredințați că modul de viață are un rol decisiv în această privință. Într-adevăr, în conformitate cu punctul de vedere al „bioconservatorilor”, modul și stilul de viaţă al omului are o pondere de peste 75% în problema longevității.
Hunza, Pakistan
Locuitori din Valea Hunza, trecuți de suta de ani
Dacă în orice altă provincie a Pakistanului speranţa de viaţă atinge circa 50-60 ani, fapt de altfel tipic pentru o ţară din așa-zisa lume a treia, se pare că în Valea Hunza din Pakistan suntem cu toții martorii direcţi ai unui fenomen greu de crezut. Conform investigațiilor întreprinse de numeroşi cercetători, în Valea Hunza trăiesc cei mai longevivi oameni din lume.
Primul dintre cei care şi-a dedicat viaţa analizei amănunțite a așa-numitului „mit al Văii Hunza” a fost americanul Jay Milton Hoffman, care în anul 1960 a fost delegat de către US National Geriatric Society (Asociația Națională de Geriatrie a Statelor Unite) să studieze cauzele şi factorii care determină starea de sănătate şi longevitatea legendară a locuitorilor din Valea Hunza.
Dr. Hoffman şi-a consemnat observațiile într-o lucrare care avea să facă multe valuri în medicina modernă. În volumul său intitulat Hunza: Secrets of the World's Healthiest and Oldest Living People (Hunza: Secretele celor mai sănătoși și mai longevivi oameni din lume) el relatează despre un ţinut în care oamenii nu suferă de bolile specifice populaţiilor occidentale, sedentare şi consumatoare de produse toxice pe post de alimente.
În Valea Hunza nici măcar cei mai bătrâni oameni nu sufereau de boala Parkinson, colesterol mărit, boli de inimă, cancer (cancerul era complet necunoscut în rândul lor), artrită, carii dentare, afecţiuni ale vezicii urinare, diabet, tuberculoză, hipertensiune arterială, alergii, astm, boli de ficat, constipaţie, hemoroizi sau alte sute de afecţiuni care vin ca o ironică notă de plată pentru noi, cei „civilizaţi, avansaţi tehnologic şi atotștiutori” în ignoranţa noastră educată.
În Valea Hunza nu sunt spitale, farmacii, aziluri de nebuni, secții de poliţie sau închisori și nici infracționalitate violentă ori cerşetori. Aceşti oameni nu sunt, nici pe departe, prea „barbari” sau săraci ca să construiască sedii pentru astfel de instituții, ci pur şi simplu nu au nevoie de aceste instituții specifice „civilizației” moderne.
În Valea Hunza se întâlnesc aproape la tot pasul oameni cu vârste de peste 100 de ani, iar specialiștii nu mai prididesc să facă analize și măsurători care să-i ajute să descopere și să înțeleagă secretul acestei longevități uluitoare.
Aici oamenii mor fie în urma accidentelor, fie de bătrâneţe, la vârste extrem de înaintate și în niciun caz din cauza bolilor degenerative, precum se petrece cu bătrânii din Occident.
Dar cea mai mare surpriză a medicinei moderne a apărut în urma investigării cazurilor de naștere, des întâlnite, în care mamele aveau 60-70 de ani, iar taţii 70-90 de ani. Pare greu de crezut, nu-i așa ?
Studiile au arătat că acest miracol al vieţii este posibil datorită acțiunii combinate a unor factori benefici pentru sănătate, cum ar fi alimentaţia preponderent vegetariană, calitatea superioară a aerului şi a apei și munca fizică susținută.
La vârste la care alţi oameni se află în postura unor bunici, care abia se deplasează cu ajutorul bastonului sau al scaunului cu rotile, bătrânii din valea Hunza pot încă să procreeze și muncesc cot la cot cu tinerii.
La început, autorităţile pakistaneze au refuzat să ia la cunoștință această situaţie neobişnuită, chiar comentând ironic că pruncii nou-născuți ai bătrânilor de 80 ani aparţineau, de fapt, unor tineri din aceleași sate. Dar testele de paternitate efectuate în laboratoare din Marea Britanie şi SUA au certificat faptul că nu era vorba de mituri şi zvonuri, ci totul era adevărul adevărat, iar bătrânii octogenari erau, într-adevăr, taţii nou-născuţilor.
Care este secretul sănătății, al vigorii și al longevității neobișnuite a locuitorilor din zonă ?
Cercetătorii au ajuns la concluzia că acesta poate fi explicat, în primul rând, prin consumarea unei mari părți a alimentelor în stare crudă, fără ca acestea să fie gătite sau prelucrate cu ajutorul focului.
Verdețurile sunt mâncate pe loc, imediat ce sunt culese. De fapt, în anotimpul cald, hrana zilnică a locuitorilor din valea Hunza este compusă din peste 80% legume şi fructe, ce sunt consumate în stare crudă.
Se crede că unul dintre secretele longevităţii de invidiat ale băştinaşilor constă în consumarea în cantităţi mari a caiselor, fructe bogate în vitamina B17. Caisul este unul dintre pomii fructiferi care s-au adaptat la condițiile climatice aspre din regiune.
Caisele sunt consumate în stare crudă în anotimpul cald, iar cele care nu pot fi consumate sunt pregătite pentru iarnă într-un mod original. Caisele rămase sunt tăiate în două şi puse la uscat pe tăvi uriaşe de lemn, care sunt urcate apoi pe acoperișul caselor, fiind uscate la soarele timid de vară, ceea ce conservă principiile active, vitaminele şi mineralele din valoroasele fructe.
La fel sunt preparate şi cireşele sau prunele.
Sâmburii de caise sunt sparţi, iar miezul lor este adunat cu mare grijă. După ce este uscat tot la Soare, miezul sâmburilor este măcinat, iar din această făină femeile pregătesc aluat pentru pâine şi prăjituri tradiţionale.
Diverse fructe puse la soare pentru a se usca
Un alt secret al longevităţii rezidă, probabil, în modalitatea „neortodoxă” prin care localnicii îşi gătesc tradiționala pâine. Pentru pregătirea ei, băştinaşii macină cu ajutorul unor mori simple de piatră boabele de grâu, orz şi hrișcă. Făina rezultată este amestecată cu ulei, miere, melasă, lapte de soia, sare de mare, scorţişoară, nucşoară, suc proaspăt de lămâie şi portocale, ouă, ulei de măsline, praf de curry, pătrunjel, ghimbir şi banane uscate, multe dintre aceste ingrediente fiind obţinute de băștinaşi prin intermediul trocului.
Pâinea rezultată este coaptă pe jumătate în tipsii mari de metal, astfel încât principiile active, vitaminele şi elementele nutritive să nu fie distruse de temperaturile mari din cuptor.
Aerul rece şi altitudinea ridicată fac ca microbii şi bacteriile să fie aproape inexistente. Rozătoarele şi insectele care transmit diverse boli sunt necunoscute în Valea Hunza. Alimentele nu sunt niciodată procesate sau rafinate. Aici nimeni nu consumă zahăr, ci miere, care este foarte preţuită.
Lacul Shimshal, din valea Hunza (după cum puteţi observa forma, neîntâmplătoare, a lacului, este cea de inimă).
În sfârșit, poate cel mai mare secret al sănătăţii şi longevităţii acestor oameni constă, de fapt, în simpla şi banala apă care provine din gheţarul Ultar. Analizele de laborator au arătat că apa din gheţarul Văii Hunza este foarte bogată în potasiu, cesiu, ioni de hidrogen și alte minerale alcaline, ea fiind din acest motiv foarte alcalină, aspect care, în ultimă instanţă, previne apariția cancerului și întârzie apariția bătrâneții.
Cercetările întreprinse de savantul român Henri Coandă și de cercetătorul american Patrick Flanagan au evidențiat faptul că apa din Valea Hunza este în mod natural structurată în microclusteri moleculari (aglomerări moleculare ordonate), ceea ce îi conferă un potențial vital foarte ridicat.
Okinawa, Japonia
Locuitorii acestei insule japoneze se mândresc cu un loc privilegiat pe lista regiunilor aşa-zis albe. În acest loc există foarte puține cazuri de boală Alzheimer, boli cardio-vasculare şi cancer la sân, cu 80% mai puține decât în Statele Unite ale Americii. Regimul alimentar al acestor oameni a fost studiat în detaliu. Dieta lor conține fructe proaspete, precum ananas, citrice, pepeni, dar şi cartofi dulci, alge, tofu, legume verzi şi plante medicinale. Locuitorii respectă tradiția culturală „hara hachi bu”, care constă în a mânca la fiecare masă o cantitate moderată de alimente, ce nu depășește niciodată 80% din capacitatea stomacului.
Persoanele în vârstă sunt active, muncesc în cadrul fermelor locale şi fac în mod regulat exerciții fizice în aer liber.
Andorra
Situat între Spania şi Franța, principatul Andorra are 84.000 de locuitori şi este una dintre regiunile de pe glob unde se înregistrează numeroase cazuri de persoane longevive.
Locuitorii beneficiază de apă sănătoasă şi de un regim alimentar mediteranean deosebit de sănătos. Nivelul redus de stres este legat de stabilitatea socială şi de siguranța regiunii, un loc unde nu există armată şi unde rata şomajului este nulă.
Persoanele în vârstă au la dispoziție centre de activitate şi de recreere. Mulți dintre locuitorii din Andorra se înscriu, printre altele, la cursuri de artă plastică.
Ikaria. Grecia
Locuitorii insulei muntoase a Ikariei din Marea Egee ating frecvent vârsta de 90 de ani, proporția celor care ating această vârstă la suta de locuitori fiind de 40 de ori mai mare decât în cazul americanilor. Medicii atribuie forma lor fizică uimitoare regimului alimentar sănătos, care nu conține deloc carne şi zahăr, ci foarte multe cereale integrale, cartofi şi legume.
De asemenea, locuitorii consumă de-a lungul întregii lor vieți mult lapte de capră şi preparate din cele peste 150 de plante medicinale din zonă. Cei mai mulţi dintre ei au grădini și își dedică o mare parte din timp activităţii fizice efectuate în mijlocul naturii, printre arbori şi plante.
Nicoya, Costa Rica
Pentru cei 75.000 de locuitori ai peninsulei Nicoya, viața aproape că nu s-a modificat în ultimii 100 de ani. Ei se simt foarte apropiați unii de ceilalți, urmează un regim alimentar pe bază de alimente proaspete şi plante medicinale şi consideră că munca fizică este esențială pentru o viață de bună calitate.
Se hrănesc în principal cu tortilla (o varietate de lipie pregătită din boabe de porumb), fasole şi sucuri de legume. Apa lor este bogată în elemente minerale, aspect ce contribuie la buna sănătate a articulațiilor și a organismului în general. Grație climatului uscat şi însorit, nu există practic cazuri de boli respiratorii în rândul acestor oameni.
Vilcabamba, un sat din sudul Ecuadorului, este adesea supranumit „Valea centenarilor” sau „Paradisul tinereții veșnice”. În anul 1950, un studiu efectuat în această regiune a arătat că nu există decât foarte puține boli cronice şi că nu sunt deloc rare cazurile de oameni ce au depășit vârsta de 120 de ani.
Persoanele în vârstă muncesc în ferme și realizează munci manuale. Locuitorii acestei regiuni practic nu mănâncă produse de origine animală şi consumă legume proaspete, diferite fructe și plante cu proprietăți terapeutice. Apa pe care o beau, bogată în minerale şi puternic ionizată, provine din munții din regiunea respectivă.
La vârste înaintate, locuitorii au o luciditate mentală de invidiat, sunt sănătoși și desfăşoară în mod constant o bogată activitate fizică.
Un sfat încurajator pe care îl putem urma fiecare dintre noi
Cunoscând existența tuturor acestor cazuri remarcabile de ființe umane longevive, ce trăiesc în comunități cu un regim și un stil de viață sănătos, natural și firesc în zone nepoluate, în care așa-zisa civilizație modernă încă nu a pătruns, putem fi, la rândul nostru, inspirați să ne îmbunătățim stilul de viaţă.
Deoarece nu este posibil să ne mutăm pur și simplu într-una dintre aceste zone, abandonând viața pe care o duceam până acum, nu ne rămâne decât să punem și noi în aplicare învățăturile extrem de simple pe care ni le putem însuși, observând experiența de viață a acestor comunități longevive care încă mai există în anumite locuri mai izolate din lume.
Regulile de aur ale vieții îndelungate și sănătoase pornesc de la o alimentaţie simplă, naturală, de la consumul unei ape curate și sănătoase şi de la un exerciţiu fizic adecvat.
Un stil de viață cât mai firesc și mai sănătos are drept consecință creşterea longevității.
Este însă nevoie să trecem la transformări radicale în mentalitatea noastră, în modul în care tratăm apa și hrana, ca și mediul înconjurător. Niciodată nu este prea târziu ca să facem transformări benefice în această direcție.
Câtă vreme privim, însă, toate cele ce ne înconjoară ca pe niște simple obiecte neînsuflețite, consumabile și dispensabile, nu vom avea decât de pierdut și ne vom scurta implicit viața.
Este necesar ca tot mai multe ființe umane de pe această planetă să înțeleagă că existența într-un mediu natural și nepoluat este o condiție fără de care o viață îndelungată și sănătoasă nu este posibilă.
Deloc întâmplător, un geniu de talia lui Viktor Schauberger afirma că planeta Pământ este o ființă vie, ca și apa care hrănește și susține toate formele de viață, iar calitatea vieții noastre depinde de respectul pe care i-l acordăm.
Înţeleptul Seneca afirma odinioară: „Cât trăieşti, învață să trăieşti!”, mesaj ce este încă de actualitate pentru omul contemporan.
Esența vieții umane este exact ceea ce nu poate fi calculat: dragostea, spiritualitatea, poezia, înțelepciunea, muzica, tandrețea, altruismul, generozitatea, solidaritatea umană. Toate acestea, care nu pot fi calculate sunt, puțin câte puțin, evacuate din peisaj.
HAIDEȚI SĂ NE ÎNTOARCEM LA VECHILE OBICEIURI, SĂ RESPECTĂM NATURA ȘI SĂ TRĂIM ALĂTURI DE NATURĂ... ASTFEL VOM DEVENI MAI UMANI, MAI SĂNĂTOȘI, MAI LONGEVIVI ...
surse: http://spirituletern.blogspot.ro; https://semneletimpului.ro
