5.20.2020

GENOCID împotriva Poporului Român !





SCRISOARE DESCHISĂ, adresată doamnei GABRIELA SCUTEA, Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu GENOCIDUL împotriva Poporului Român în timpul pandemiei de COVID-19 din lunile martie, aprilie și mai 2020

Subsemnatul, Gheorghe Funar, domiciliat în Municipiul Cluj-Napoca, str. _, având C.I.seria __ nr.__, CNP __,  e-mail gheorghe_funar@yahoo.com, telefon __,

După cum bine cunoașteți,  Președintele României Klaus Werner Iohannis a emis Decretul nr.195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul național, argumentând în acest sens că  începând cu mijlocul lunii martie a.c.,  țara se află în război cu temutul virus invizibil SARS-CoV-2.

Codul penal prevede, la art.438, că în cazul în care infracțiunea de genocid este săvârșită în timpul războiului ea se pedepsește cu închisoarea pe viață. Aceeași pedeapsă se aplică și participanților la tentativa de genocid.

Raportat la cele mai sus arătate, în temeiul art.290, Cod procedură penală, formulez prezentul

                                        DENUNȚ PENAL
            solicitându-vă să dispuneți de urgență efectuarea cercetărilor penale și trimiterea în judecată a persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de GENOCID împotriva Poporului Român, în timpul pandemiei de COVID-19 din lunile martie, aprilie și mai 2020.

            Pentru aflarea Adevărului și cercetarea penală a persoanelor vinovate de GENOCID, îmi îngădui să vă solicit să dispuneți audierea următorilor martori:

– Ion-Marcel Velea, ministrul Afacerilor Interne.

– Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

– Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

– Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

– Adrian Streinu Cercel, fost Secretar de Stat la ministerul Sănătății și director al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr.Matei Balș”.

– Horațiu Moldovan, Secretar de Stat la Ministerul Sănătății.

– Nicolae Dragoș Garofil, Secretar de Stat la Ministerul Sănătății.

– Vasile Lucian Pintea, Secretar de Stat la Ministerul Sănătății.

– Romică Andrei Baciu, Secretar de Stat la Ministerul Sănătății.

– Ionel Oprea, Secretar de Stat la Ministerul Sănătății.

– toți membrii Departamentului pentru Situații de Urgență.

– toți miniștrii care au participat la ședințele de la Palatul Cotroceni în legătură cu pandemia de COVID-19 și stabilirea măsurilor pentru combaterea acestei boli.

– Raluca Turcan, vicepremier al României.

– Ludovic Orban, Prim-ministru al României.

– Klaus Werner Iohannis, Președintele României.

            Argumentele care stau la baza acestei solicitări sunt următoarele:

1. Persoanele care au programat și au acționat pentru săvârșirea infracțiunii de GENOCID în România au declarat „Pandemia de COVID-19” pe întreg teritoriul țării noastre, fără nici un temei legal, fără să emită nici un document legal care să constate apariția pandemiei de COVID-19 și fără nicio legătură cu realitatea faptică pe această temă și cu încălcarea dispozițiilor OUG nr.21/2004. Acele persoane nu au întocmit și ca atare nu există o situație reală pe unități administrativ-teritoriale privind persoanele infectate cu SARS-CoV-2 și cele bolnave de COVID-19.

În realitate, o epidemie de coronavirus a fost transformată ilegal în pandemiei de COVID-19 cu scopul de a începe GENOCIDUL împotriva Poporului Român prin care se urmărește în fapt exterminarea unui număr uriaș de români, mai ales a celor care au trecut de vârsta de 65 de ani. Întrucât nu există nici un document legal privind declararea pandemiei de COVID-19 în România, Guvernul Orban nu are nici un cadru legal la dispoziție pentru a acorda 500 euro pe lună personalului medical care s-a aflat în linia întâi în lupta cu coronavirusul, așa cum a promis public premierul țării noastre. Mai există, încă, frica controlului Curții de Conturi și a unei moțiuni de cenzură.

Autorii GENOCIDULUI au săvârșit numeroase fapte penale cu scopul de a distruge o mare parte din populația României prin: uciderea multor români bolnavi cărora le-a fost interzis accesul în spitale sau la asistență medicală; vătămarea integrității fizice și mintale a peste 10.000.000 de români sănătoși care au fost închiși în casă prin ordonanțele militare care le-au restrâns ilegal multe drepturi și libertăți prevăzute în Constituție, cu scopul de a-i înfricoșa, de a-i aduce la disperare și de a le scădea imunitatea; supunerea populației României la condiții de existență de natură să ducă la distrugerea fizică și psihică a acesteia.

Făptașii au invocat următoarele argumente pentru a vorbi de pandemia de COVID-19 în România:

a) Organizația mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemia de COVID-19, în ziua de 11 martie 2020, atunci când în întreaga lume erau aproximativ 160.000 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. Legal, OMS avea posibilitatea să declare pandemia de COVID-19 dacă era infectată mai mult de 1% din populația lumii, adică aproximativ 75.000.000 de oameni.

În primele patru luni din anul 2020, OMS a înregistrat următoarele date referitoare la decesele de: coronavirus – 237.469 persoane; malarie – 327.267 persoane; sinucideri – 257.785 persoane; accidente rutiere – 450.388 persoane; cancer – 2.740.193 persoane; malnutriție – 3.731.427 persoane. Împotriva Adevărului și la comanda Ocultei Mondiale, Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie pentru COVID-19 având ca obiectiv reducerea populației planetei cu 10% (după Bill Gates) și 90% (după Mihail Gorbaciov).

În ziua de 16 martie 2020, în România au fost confirmate 168 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Pentru a se putea declara pandemia de COVID-19 trebuia să existe peste 200.000 de persoane infectate, reprezentând 1% din populația României de circa 20.000.000 locuitori. Pentru că au existat 168 de persoane bolnave de COVID-19, în loc de cel puțin 200.000, s-a spus de către persoane din conducerea Ministerului Sănătății, de la Guvern și de Președintele României că există pandemie de COVID-19. Cunoscând Adevărul, nimeni nu și-a asumat responsabilitatea să semneze un document oficial pentru declararea pandemiei de COVID-19 în România. Cele 168 de cazuri de bolnavi de COVID-19 puteau fi tratate în spitalele existente de boli infecțioase, fără nicio pandemie mediatică cu mascați și izolete, mai puțin pentru vip-uri. La finalul primei luni după instalarea stării de urgență, Președintele Iohannis a organizat la Palatul Cotroceni o conferință de presă unde a prezentat un grafic cu situația numărului bolnavilor de COVID-19 la 1.000.000 de locuitori. România se situa pe ultimul loc în acel grafic, având cele mai puține persoane afectate de această boală, respectiv 600 , comparativ cu Italia care avea 3.000 și Spania cu 5.000 de bolnavi. Cu toate acestea, Președintele Iohannis a prelungit cu încă o lună starea de urgență și după 14 mai a.c., iar din când în când amenință Poporul Român că va reintroduce starea de urgență în următoarele săptămâni, cu toate că aproape au dispărut alte cazuri de îmbolnăviri cu SARS-CoV 2. Dar, GENOCIDUL în România nu poate continua decât în condițiile măsurilor dictatoriale impuse ilegal în timpul stării de urgență și a stării de alertă.

b) După declararea de către Organizația Mondială a Sănătății a pandemiei de COVID-19 , secretarul de stat al Ministerului Sănătății, prof.univ.dr. Adrian-Streinu Cercel a declarat la televiziune că virului care provoacă boala COVID-19 este un virus gripal, specific perioadei reci a anului, care este de zece ori mai puțin periculos decât oricare din virușii gripali cunoscuți. Președintele Românie, Klaus Werner Iohannis  a susținut ideea că acest nou coronavirus nu este foarte periculos și le-a recomandat cetățenilor români să schimbe canalul la televizor dacă se dau informații despre COVID-19. Mai mult, după două luni de stare de urgență în țara noastră, prof.univ.dr.Alexandru Rafila, Președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României ala Organizația Mondială a Sănătății a declarat la televiziune că „nu există coronavirus” în România. În ziua de 18 mai a.c., la Radio România Actualități, la emisiunea care a avut loc între orele 12,00 și 13,00, același Alexandru Rafila a declarat că sunt zile în care în foarte multe județe nu se raportează niciun caz nou de îmbolnăvire de COVID-19, iar în săptămâna precedentă a scăzut cu 30% numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit de COVID-19, comparativ cu săptămâna anterioară.

2. Președintele României Klaus Werner Iohannis a instituit, la solicitarea mediatică a avocaților GENOCIDULUI (unii dintre ei au deținut funcții importante în conducerea Statului Român) starea de urgență pe întreg teritoriul țării noastre, prin emiterea Decretului nr.195 din 16 martie 2020.

În loc să fie continuată tratarea celor 168 de bolnavi de COVID-19 și să fie pregătit Ministerul Sănătății pentru primirea și vindecarea unor posibile noi cazuri de îmbolnăviri, s-a trecut de către autorii GENOCIDULUI la o pregătire psihologică a populației, mai ales prin mass-media, asupra pericolelor uriașe, groaznice pe care le generează noul coronavirus SARS-Co-V-2. Cu toate că Organizația Mondială a Sănătății a prevenit, în scris, guvernele din țările membre ale acestei organizații, încă de la începutul lunii martie 2019, despre apariția unei epidemii cu nou coronavirus la începutul anului 2020, Președintele și Guvernele României nu au asigurat tot ce era necesar pentru a combate cu succes anunțata epidemiei și pentru a apăra sănătatea populației. Amândoi (Președintele României și Primul-ministru Orban)au abătut atenția opiniei publice spre alegeri anticipate parlamentare. Chiar și după începutul epidemiei cu noul coronavirus în China, regimul Iohannis-Orban a avut ca principal obiectiv alegerile anticipate.

Din luna martie 2019 și până în martie 2020, autoritățile Statului Român, în mod intenționat, nu au pregătit populația și țara pentru a lupta în războiul împotriva noului coronavirus. Ca urmare, în cele două luni ale stării de urgență (16 martie-14 mai 2020) s-a constatat că nu au fost asigurate și nu au existat cele necesare în lupta contra SARS-Co-V-2, respectiv: echipamente de protecție, aparate de testare, aparate de ventilație, scheme de tratament care să învingă boala gripală, izolete, măști de protecție etc. Toate acestea și multe altele nu au fost asigurate intenționat cu scopul de a se înregistra un număr cât mai mare de îmbolnăviri, contaminări și decese pentru a se susține pandemia mediatică pe tema COVID-ului și a pregăti psihologic populația pentru a accepta să intre în starea de urgență.

Conform Constituției României, articolul 93, Președintele țării are dreptul să instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgență în întreaga țară ori în unele unități administrativ-teritoriale.

            În ziua de 16 martie 2020, prin Decretul nr.195, Președintele Klaus Werner Iohannis a instituit stare de urgență pe teritoriul României, pentru că erau 168 de persoane confirmate cu COVID-19. Logic și legal, starea de urgență putea fi instituită în câteva unități administrativ-teritoriale, în caz că existau argumente solide.

            Cu scopul începerii și desfășurării GENOCIDULUI împotriva Poporului Român după paravanul pandemiei de COVID-19 și încălcând foarte grav dispozițiile Constituției României, Președintele Klaus Werner Iohannis după art.1 din Decretul nr.195/2020 a adăugat ilegal art.2-7, anexa nr. 1 „Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă” având 57 de articole după care urmează anexa nr. 2 „Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate graduală” având 8 articole. Toate prevederile înscrise în Decretul nr.195/2020 după articolul 1 confirmă că a fost pregătit cadrul juridic pentru organizarea și desfășurarea GENOCIDULUI împotriva Poporului Român în timpul stării de urgență.

            Dintre art.2-7 din Decretul nr.195/2020 și cele 65 de articole din cele două anexe pregătite și folosite pentru înfăptuirea GENOCIDULUI exemplific doar art.8 din anexa 2 care obligă „Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor curente”. Ca urmare a acestei prevederi au fost externați imediat bolnavii internați, iar alți bolnavi din timpul stării de urgență (două luni) nu au fost internați, inclusiv bolnavii cronici.

Pe cale de consecință, au murit cu zile un număr foarte mare de bolnavi, mai ales cronici, cărora le-a fost refuzată internarea și tratarea în spitale.

3. Președintele Klaus Werner Iohannis, împreună cu premierul Ludovic Orban, cu încălcarea articolelor 93 și 53 din Constituția României au restrâns și, în multe cazuri, au interzis exercițiul multor drepturi și libertăți fundamentale prin articolele adăugate după art.1 în Decretele nr.195 din 16 martie 2020 și nr.240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României. La art.2 din cele două Decrete privind starea de urgență s-a precizat că este restrâns exercițiul următoarelor drepturi: libera circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor; dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică. Pe lângă acestea, în timpul stării de urgență pentru peste 10.000.000 de români sănătoși, în mod ilegal, prin ordonanțe militare au fost restrânse: dreptul la ocrotirea sănătății; dreptul la muncă; dreptul la informație; libertatea gândirii, a opiniilor și libertatea cultelor religioase; libertatea de exprimare; libertatea economică; nivelul de trai; protecția copiilor și tinerilor; protecția persoanelor cu handicap; accesul la cultură.

            Restrângerea ilegală a multor drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor români s-a făcut intenționat cu scopul, de a se înfăptui GENOCIDUL ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN în cursul anului 2020 și următorii câțiva.

Prin Decretul nr.240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României semnat de Președintele Klaus Werner Iohannis și contrasemnat de Primul-ministru Ludovic Orban a fost mărit de la 57 la 94 numărul articolelor din anexa nr.1 care să asigure cadrul ilegal pentru continuarea GENOCIDULUI împotriva Poporului Român.

4. În cele două luni ale stării de urgență, autorii GENOCIDULUI din România nu au luat nici un fel de măsuri și nu au acționat pentru menținerea și creșterea imunității cetățenilor români, mai ales a celor închiși în case. Ucigașii le-au recomandat românilor să se spele pe mâini, să stea în casă, iar doar afară să păstreze distanțarea socială (?!) de 1 m; 1,5 m și 2 m reprezentând probabil raza de acțiune a virusului invizibil SARS-Co-V-2.

            În timpul stării de asediu, autorii GENOCIDULUI au confirmat că principalii lor dușmani sunt Dumnezeu și Biserica, respectiv persoanele care au trecut de vârsta de 65 de ani! Bisericile au fost închise și păzite de polițiști și jandarmi ca să nu intre în ele credincioșii, mai ales la Sfintele Sărbători de Paști. Prin recenta Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, inițiatorii ei au creat cadrul legal pentru a se putea trece la demolarea bisericilor, dar numai a celor ortodoxe, așa cum a susținut unul dintre martorii pe care i-au propus să fie cercetat și condamnat pentru GENOCID.

În timp ce au fost și sunt închise bisericile în România, milioane de cetățeni români au fost la mari magazine, au circulat cu transportul în comun, inclusiv cu metroul, au fost la piață. Principalul obiectiv urmărit de alogenii și anticreștinii care se afla la conducerea României a fost Biserica. Autorii GENOCIDULUI din România îl urăsc pe Iisus Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu și nu lingurița cu care sunt împărtășiți credincioșii. Pe figurile unora dintre conducătorii GENOCIDULUI din România, când apar la televizor, se vede și se citește ura lor împotriva lui Dumnezeu și a Poporului Român, Adevăratul Popor Sfânt așezat în Grădina Maicii Domnului.

S-a dat consemnul: credincioșii nu au voie la Biserică, la Spitalul sufletelor, în Casa Domnului nostru Iisus Hristos, nici la Paști, nici la Rusalii și nici la Crăciun, în anul 2020.

În timp ce credincioșii români nu au voie să intre în bisericile din România de teama COVID-19 instituită de Regimul alogenilor Iohannis-Orban, în toate țările din Europa sunt deschise bisericile.

Autorii GENOCIDULUI au încălcat art.16 și art.53 din Constituția României și au instituit împotriva Poporului Român discriminare pe criteriu de vârstă. Împotriva cetățenilor cu vârsta mai mare de 65 de ani s-a început și s-a acționat pentru exterminarea lor cât mai rapidă.

Virusul invizibil SARS-Co-V-2 nu alege nici oamenii pe care îi atacă, nici bunurile pe care se așează. El nu cunoaște nici vârsta oamenilor, nu știe citi din cartea de identitate vârsta cetățenilor și nici nu știe număra. Cu toate acestea, prin ordonanțe militare s-a stabilit că românii nu au voie să se adune mai mult de trei persoane (ignorându-se familiile cu doi sau mai mulți copii), iar la înmormântări, botezuri, cununii și nunți nu au voie să participe mai mult de opt persoane. După o lună de stare de asediu, noul coronavirus a învățat înmulțirea cu doi și numărul participanților s-a dublat prin ordonanțe militare.

Hitler și mulți dintre apropiații lui nu și-au putut imagina că unii dintre discipolii lor din România de azi pot fi mult mai perfizi în timpul GENOCIDULUI. Mulți dintre români, mai ales cei cu experiență mai lungă de viață, când văd pe ecranele televizoarelor figurile alogenilor Iohannis, Orban, Tătaru, Cercel și Arafat fac asemănări și deosebiri cu conducătorii Germaniei hitleriste, cu autorii Holocaustului.         

            Cetățenii cu vârsta de peste 65 de ani au fost practic închiși în casă în prima lună a stării de urgență timp de 22 de ore din 24, iar în a doua lună 17 ore. De ce? Pentru a le scădea imunitatea organismului, pentru a nu se putea ajunge la medic și la tratamente medicale, pentru a putea fi bombardați mediatic, mai ales prin televiziune unde pe toate canalele tema de discuție este COVID-19; pentru a nu se putea bucura de libertatea de a ieși la plimbare în parcuri și păduri.

Ieșirea lor din locuință s-a putut face numai pe baza unor declarații pe propria răspundere. Inexistența sau nerespectarea declarației și a măsurilor arbitrare stabilite prin ordonanțe militare a fost sancționată cu amenzi, de regulă, de 20.000 lei. Ministrul de Interne a terorizat populația României prin aplicarea de amenzi ilegale la peste 320.000 de cetățeni. O parte dintre cei amendați s-au îmbolnăvit după ce au văzut pentru ce și cu ce sume uriașe au fost amendați. Mulți dintre ei au fost omorâți cu zile. Asasinii lor îi au pe conștiință, dar deocamdată niciunul dintre ei nu a fost cercetat penal și condamnat pentru infracțiuni contra umanității, prevăzute la art.439 din Codul penal. Pentru aceste fapte, Parchetul are obligația să se autosesizeze. Ministrul Afacerilor Interne, Ion-Marcel Vela așteaptă să-l citați pentru a vă oferi foarte multe Adevăruri și exemple concrete.

Curtea Constituțională a stabilit prin decizie că toate amenzile date în timpul stării de asediu pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt ilegale. Toți martorii pe care v-am solicitat să dispuneți să fie audiați știau că nu pot fi date legal amenzi uriașe pe baza ordonanțelor militare. Cu toate acestea le-au aplicat cu scopul de a asigura înfăptuirea programului etapizat și a scenariilor anunțate de câțiva conducători ai Ministerului Sănătății în legătură cu evoluția virusului invizibil în țara noastră. Ei au anunțat când vor fi vârfurile pandemiei de COVID-19, când va crește numărul celor infectați de noul coronavirus, când va veni valul doi al pandemiei de la sfârșitul acestui an. Ei știu că acest virus gripal nu ne va părăsi în următorii ani, ș.a. Ei, de fapt, cunosc etapele GENOCIDULUI împotriva Poporului Român!

            Pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani a fost elaborat programul de exterminare psihologică  și fizică. Prof.univ.dr.Adrian Streinu-Cercel l-a „scăpat” în presă sub titlul „Vacanța mare”. Se pregătește și a început testarea la domiciliu a persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani pentru a depista dacă au sau nu coronavirus. Aparatele de testare au fost astfel fabricate ca să indice că persoanele testate sunt pozitive. Urmează „extragerea” lor de la domiciliu și internarea în spitale, cazarea în hoteluri, lagăre etc. pentru a fi „tratați”, respectiv: pentru a le fi imprimat pe frunte un cod de bare; pentru a le introduce în corp un cip ca să poată fi controlați total; pentru a le face un vaccin care le produce o moarte lentă în următoarele luni; pentru a-i determina să de-a o declarație prin care să accepte vaccinarea lor obligatorie până la sfârșitul vieții.

Autorii GENOCIDULUI din România au constatat că apropiindu-se vara a scăzut și va scădea până la dispariție numărul cetățenilor bolnavi de COVID-19. În această situație au introdus obligativitatea ca oamenii sănătoși să poarte mască de protecție pe față în locurile închise, să poarte mănuși și vara, respectiv pregătesc introducerea purtării ochelarilor sub pretextul de a nu intra virusul în corp prin ochi. La toate acestea se adaugă măsura ilegală a testării temperaturii oamenilor la intrarea în numeroase instituții, magazine, frizerii etc. Este un abuz fără precedent în istoria României testarea stării de sănătate împotriva voinței oamenilor făcută de personalul de pază etc. cu aparate speciale îndreptate spre fruntea oamenilor pentru a le imprima un cod de bare. Prin aceste termoscanare este grav afectată starea de sănătate a oamenilor mai ales în zona capului. Termoscanarea duce la scăderea discernământului, la inversarea procesului de gândire prin afectarea glandei pineale. Această gravă încălcare a drepturilor omului la viață privată, respectiv luarea temperaturii cetățenilor a fost stabilită în mod ilegal prin Hotărârea nr.24 din 14 mai 2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și constituie o etapă prevăzută în GENOCID împotriva Poporului Român, este o măsură fascistă inspirată din înmatricularea evreilor în lagărele de exterminare din timpul Germaniei hitleriste. Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea cu numărul mai sus arătat a modificat și completat Constituția României în ceea ce privește dreptul la viață, precum și Legea votată în Parlament privind instituirea stării de urgență. Acest exemplu confirmă că autorii GENOCIDULUI nu au nicio limită în acțiunile lor vizând exterminarea, pe toate căile, a unui număr cât mai mare de cetățeni români.

            Venirea verii coroborată cu obligativitatea purtării mănușilor și a măștilor pe față raportat și la existența stresului și fricii indusă de COVID-19, va determina la mulți cetățeni creșterea temperaturii corpului la puțin peste 37,3 grade Celsius. După eterna testare, cei care au depășit această temperatură vor fi „săltați” de poliția sanitară și vor fi duși ca animalele în vederea vaccinării și introducerii  unui cip. Urmează o carantină de 14 zile în lagărele amenajate pe stadioane, în săli de sport etc. Cine moare va fi declarat că a murit de COVID-19 .

Este incredibil că Parchetul nu s-a autosesizat și nu a oprit termoscanarea, o etapă a GENOCIDULUI din România anului 2020.

            5. Un instrument folosit în timpul GENOCIDULUI din România îl constituie măștile de protecție. Pe fond, ele nu opresc intrarea virușilor și a bacteriilor în căile respiratorii. Acest Adevăr este ascuns de către cei implicați în GENOCIDUL din țara noastră.

În timpul stării de urgență nu a fost obligatorie purtarea măștii de protecție. În timpul stării de alertă, când a scăzut mult numărul persoanelor bolnave de COVID-19 și al deceselor din această cauză, Regimul Iohannis-Orban-Arafat a introdus ilegal, prin Hotărârea nr.24/2020 a Comitetul Național pentru Situații de Urgență obligativitatea purtării măștii de protecție în spații închise. Probabil că au fost informați și consideră că virusul SARS-Co-V-2 preferă și stă ascuns în spații închise. Cetățenii sănătoși sunt obligați să poarte măști de protecție nu pentru a se proteja de COVID-19  ci pentru a le scădea imunitatea și pentru a se îmbolnăvi de multe alte boli. Specialiștii au stabilit că în urma purtării măștii de protecție crește cantitatea de dioxid de carbon din sânge și cetățenii se pot îmbolnăvi de cancer, diabet, obezitate și pot avea amețeli, stări de confuzie, de depresie, de paranoia, pot avea atacuri de panică, aritmie cardiacă, le pot fi distruși centrii memoriei din creier etc. Practic, se ajunge la o otrăvire a organismului purtătorilor de mască de protecție din cauza blocării oxigenării normale a sângelui.

Regimul Iohannis-Orban-Arafat i-a obligat pe oamenii sănătoși să poarte orice fel de mască pentru a se proteja de alți oameni sănătoși și să stea departe unul de altul, la o distanță de 1-2 m. Între timp, eventualii și foarte puținii bolnavi de COVID-19 sunt internați în spitale sau se află în carantină.

6. Numărul morților de COVID-19 a fost falsificat, în timpul celor două luni ale stării de urgență, cu știința și acordul Regimului Iohannis-Orban-Tătaru-Arafat cu scopul de a-i speria pe oamenii sănătoși ca să stea închiși în case și, totodată, de a le inocula frica produsă de virusul gripal. Au fost date dispoziții, mai ales, la spitale și la medicii care au constatat decesul cetățenilor români ca să scrie că moartea a fost provocată de COVID-19. Ca urmare, așa cum a recunoscut public ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la circa 87% dintre persoanele decedate a fost scris în mod fals în actele de deces că moartea a fost provocată de boala COVID 19. În multe cazuri, relatate în mass-media, aparținătorii decedaților au declarat că medicii le-au oferit bani pentru ca să accepte ca și cauză a morții boala COVID 19, cu toate că cei morți au decedat din cu totul alte cauze, mai ales a unor boli cronice. În realitate, în cele două luni ale stării de urgență în România au murit din cauza COVID-19 circa 140 de persoane și au fost vindecate cu puțin peste 10.000 de persoane. Aceste cifre confirmă faptul că în România nu a fost și nu este o pandemie de COVID -19 ci un GENOCID împotriva Poporului Român. În același interval de timp al stării de urgență au murit zilnic, în medie, 150 de bolnavi de cancer. Cu toate acestea, Regimul Iohannis-Orban-Tătaru-Arafat nu a manifestat nicio grijă față de otrăvirea Poporului Român cu aditivi alimentari cancerigeni. În ultimii 30 de ani au murit din cauza cancerului în România circa 2.000.000 de cetățeni, iar peste 1.000.000 sunt înregistrați ca fiind bolnavi de cancer. Pe această temă Președintele României nu a instituit nicio stare de urgență, nu s-a arătat niciodată îngrijorat de starea de sănătate a celor suferinzi, iar Guvernul Orban nu a instituit starea de asediu.

La jumătatea lunii mai a.c. numărul total al românilor care sunt suspecți de COVID-19, al celor în carantină și al celor internați este de circa 30.000 în toată România.

Pentru continuarea GENOCIDULUI, Regimul Iohannis-Orban-Tătaru-Arafat a introdus în Parlament, în ziua de 11 mai a.c., cu încălcarea dispozițiilor Constituției un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. După votarea legii respective în zilele de 12 și 13 mai a.c., Președintele Iohannis a încălcat grav prevederile Constituției și a promulgat legea imediat, în 14 mai 2020, fără a respecta termenul constituțional de trei zile necesar pentru contestarea acesteia la Curtea Constituțională. Însă, pentru că legea prevede că intră în vigoare după trei zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial, în noaptea de 14 spre 15 mai a.c., Guvernul Orban a adoptat ilegal o ordonanță de urgență cu un text aproape identic cu cel votat în Parlament pentru introducerea stării de alertă. În dimineața zilei de 18 mai a.c., de la ora 7,30, Guvernul Orban a aprobat o Hotărâre privind instaurarea stării de asediu pe tot teritoriul național, cu toate că în peste 3.000 de localități nu există persoane bolnave de COVID-19. În această situație faptică, Legea privind starea de alertă votată în 14 mai a.c. în Parlament dă posibilitatea Guvernului să instituie starea de alertă numai în unitățile administrativ-teritoriale unde există epidemie sau pandemie de COVID-19. Dar, o asemenea situație nu există în nicio localitate din România. Au ieșit din carantină cele câteva localități din județul Suceava și orașul Țăndărei. În aceste zile, în România nu se află nicio localitate în carantină din cauza bolii COVID-19. Cu toate acestea Guvernul insistă, în mod netemeinic și nelegal ca să aprobe Parlamentul Hotărârea sa referitoare la starea de asediu în întreaga Românie. Guvernul nu poate prezenta în Parlament și nici opiniei publice care este situația și care sunt localitățile cu pandemie de COVID-19. Împotriva Adevărului, Guvernul Orban vrea să atragă în cursă și să culpabilizeze Parlamentul în GENOCIDUL din România și i-a solicitat ca prin lege să aprobe, în termen de cinci zile, Hotărârea de Guvern privind starea de alertă în toate unitățile administrativ-teritoriale din România. Toată această nebunie în plan legislativ, cum n-a existat niciodată în ultimii 30 de ani, urmărește o absurditate: să asigure un cadru juridic ilegal și neconstituțional pentru ca să poată continua GENOCIDUL împotriva Poporului Român, după paravanul pandemiei de COVID-19.

            Românii din Țara-mamă și cei umiliți și batjocoriți zilele trecute la reîntoarcerea în România au observat că boala COVID-19 nu a avut curajul să se apropie de Președintele Iohannis, Premierul Ludovic Orban, de membrii Guvernului și de alte personaje implicate în GENOCIDUL din țara noastră. De ce? Cu siguranță că se pregătesc să declare Adevărul la Parchet, în timpul cercetărilor penale. Le-a venit vremea multor persoane vinovate de crime împotriva umanității să dea și ei declarații pe propria răspundere și propria libertate.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și prin unirea românilor de pretutindeni, trebuie oprit rapid GENOCIDUL împotriva Poporului Român, urmaș Poporului Primordial Get, strămoșul real al poporului nostru, Adevăratul Popor Ales de Dumnezeu și așezat, de cel puțin 10.000 de ani, în Grădina Maicii Domnului. Poporul Get a dat omenirii Scrierea Primordială, Alfabetul Primordial, Cifrele Primordiale (cele de la 0 la 9), Religia Primordială monoteistă, Civilizația Primordială, Cultura Primordială și Tradițiile Primordiale.

            Autorii GENOCIDULUI au sperat că pot să ascundă pe vecie aceste Adevăruri în timpul GENOCIDULUI și apoi a Holocaustului împotriva Poporului Român !

            Raportat la considerentele mai sus arătate vă solicit să procedați, în temeiul dispozițiilor legale în materie, la efectuarea de urgență a cercetărilor penale ce se impun cu consecința trimiterii în judecată a persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de GENOCID împotriva Poporului Român, în timpul pandemiei de COVID-19 din lunile martie, aprilie și mai 2020.

                                                                                      Dr. Gheorghe Funar

                                                                                  Cluj-Napoca, 20 mai 2020

sursa: http://www.justitiarul.ro/genocid-impotriva-poporului-roman/?fbclid=IwAR11AW6TnZbZPKB_2kp2VdOHQtX7Pk1Zte-u0Ltwh0zClABenDV-xLTaSqo

LISTA NEAGRĂ A P.N.L. și EPURĂRILE CELOR APROPIAȚI DE P.S.D.




Din cauza gafelor și a prestațiilor, a diferiților miniștri din Guvern, pe lista neagră sunt trecuți ministrul Educației, Monica Anisie, ministrul Muncii, Violeta Alexandru și ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.

Partidul Național Liberal a decis să-l pună pe lista neagră pe ministrul Dezvoltării după ce acesta a luat mai multe decizii controversate. În plus, deciziile acestuia îngreunează impunerea treptat a oamenilor liberarilor în funcții din administrație.
Mai exact, Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, este pus la zid în PNL din cauza deciziilor pe care acesta le-a luat.

PNL dorește ca oamenii puși în funcții din administrație să fie apropiați de partid sau membri, dar care să aibă un CV care să nu genereze certuri. 

Totuși, o parte din liderii liberali nu s-au supus dorinței partidului. Printre aceștia se numără și ministrul Dezvoltării care a fost la un pas de a nu mai fi numit ministru în ultimul Guvern.

Ce spun sursele din conducerea PNL
„La una dintre ultimele şedinţe de partid, Ion Ştefan a fost luat la rost de mai mulţi colegi pentru că a anunţat peste noapte că dă afară sute de oameni din minister şi scoate funcţii la concurs. 
Un vicepreşedinte chiar a avut cuvinte mai dure şi i-a reproşat că din cauza lui nu vor mai putea să facă epurări ale celor apropiaţi de PSD, pentru ca apoi să fie numiţi susţinătorii PNL”, au declarat surse din conducerea PNL pentru adevărul.ro.

Care era planul liberal
Oamenii apropiați partidului urmau să fie puși în funcții după ce șefii din instituții, care nu aveau concurs și cei cu delegațiile, erau îndepărtați.
Funcționarii erau supuși la controale repetate care aveau ca scop înlăturarea acestora.


sursa: https://www.capital.ro/il-dau-afara-ce-ministru-a-fost-pus-pe-lista-neagra-de-pnl.html




5.19.2020

Eugen Orlando Teodorovici aruncă în aer scena politică !




”Acești "lideri" nu au avut curajul de a sancționa abuzurile comise prin încălcarea Constituției de către președintele României, nici ingerința ambasadorului SUA în problemele interne, inclusiv de natură politică”
E.O.Teodorovici, ieșire fulminantă, curaj maxim și față de SUA – aruncă în aer scena politică !

Lipsa personalităților, a liderilor, pare a fi principala problemă a României actuale – și asta o recunosc nu doar analiștii și presa, ci și din ce în ce mai mulți oameni de rând. Iar critica nu se referă la un singur partid – ci la toate.

”Șansa României este să fie condusă de LIDERI”, răspunde ca un ecou Eugen Orlando Teodorovici, care pune direct problema: ”Cu siguranță România ar fi mai puternică și mai prosperă dacă cei care îi conduc destinele ar fi cu adevărat ... LIDERI !”.

Ce înseamnă ca România să fie condusă de LIDERI ? 

Teodorovici aruncă bomba, inclusiv către propriul partid: ”În cele mai importante funcții și demnități publice, precum cea de președinte al țării, de prim-ministru și miniștri, de președinți ai celor două camere ale Parlamentului, președinți de partide parlamentare, parlamentari, șefi ai serviciilor speciale, aleși locali și multe altele” să fie propuși, aleși sau numiți ”oameni care simt, gândesc și acționează “românește”.

Întrebarea fostului președinte executiv al PSD este la fel de directă: ”Oare câți dintre cei care au depus jurământul de credință la învestirea într-o funcție publică îi înțeleg semnificația și în spirit, nu numai în formă ?”.

”Oare câți dintre aceștia își mai amintesc ce au jurat, oare câți dintre ei conștientizează măcar faptul că au depus acest jurământ, în primul rând, în fața poporului român ? 
Și au jurat pe Biblie și Constituția acestei țări ‼️”, întreabă Teodorovici.

Iar după acest preambul, Teodorovici atacă direct conducerea PSD, de care tot mai mulți susținători sunt nemulțumiți. ”Am avut așteptări inclusiv de la actuala conducere a partidul al cărui membru sunt, de multe ori (de prea multe ori !), la fel ca mulți, foarte mulți alți cetățeni români, indiferent de naționalitate, culoare politică, apartenență la un grup minoritar de orice natură, care și-au pus speranțele într-o reprezentare reală în momentele dificile din partea celui mai important partid politic al prezentului istoric din România”, scrie Teodorovici.



Eugen Orlando Teodorovici


”Acești "lideri" nu au avut curajul de a sancționa nici măcar abuzurile comise prin încălcarea Constituției de către președintele României, care erau de natură să favorizeze vădit o anumită parte a scenei politice românești”, scrie Teodorovici – după cum se vede punând în ghilimele cuvântul ”lideri”, de data asta.

Și, continuă Teodorovici , ”nici reprezentanții celorlalte partide, care au nerușinarea de a se numi pe ei înșiși continuatori ai ilustrului Ion I.C. Brătianu, nu s-au înghesuit în a-și asuma curajul adoptării unor poziții, deși au fost multe momente în care vocea lor ar fi trebuit să se facă auzită”.
”Și aș da exemplu doar ingerința ambasadorului SUA în problemele interne, inclusiv de natură politică, ale statului român‼️”, punctează curajos Eugen Teodorovici.

Ori, așa ceva nu s-a mai auzit de pe vremea lui Liviu Dragnea – și atunci cu mai multă „perdea”.

În schimb, cum acționează acum liderii, inclusiv ai PSD ? ”Ce să vezi ? Mulți dintre “liderii” partidului meu parcă se tem, se rușinează, se ascund de noi !”, spune fostul șef al Finanțelor.

”Dincolo de “uscăturile” fiecărui partid, de lucrurile mai puțin bune făcute de unii sau de alții la un moment sau altul, ceea ce contează sunt lucrurile bune făcute pentru țară de un partid sau altul și, mai ales, este important ca fiecare să-și recunoască, să-și asume și să evite, pe viitor, greșelile trecutului ‼️”, scrie Teodorovici.

Iar întrebările finanțistului vin una după alta: ”Cum, de cine și de ce să-ți fie teamă ? De ce să te rușinezi sa-ți aperi și să-ți reprezinți cu cinste partidul al cărui lider vrei să fii ? Cum să nu conștientizezi că luptându-te pentru partid te lupți, de fapt, și pentru țară ?”.

”Pentru adevărații lideri, lupta pentru țara înseamna și lupta pentru partid dar ... nu este cazul !”, trage o primă concluzie devastatoare Teodorovici.

Argumentele sale se referă la meritele indiscutabile ale PSD privind aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, care ”poartă “marca” PSD”, dar și la ”prima președinție a Consiliului Uniunii Europene asigurată ireproșabil de guvernarea social-democrată”.

”Când mediul economic din România recunoaște că a făcut cu adevărat business în această țară în baza măsurilor luate de social-democrați (este adevărat, de social-democrații cu gândire “liberală”), când ai fost singurul partid care s-a luptat și se luptă în continuare (sper!) pentru protejarea veniturilor pululației și multe, foarte multe alte lucruri bune pentru români și România, cum să nu înțelegi, să simți, să trăiești, să te lupți (cu ceilalți!), să-i aperi, să-i protejezi, să-i reprezinți pe cei care așteaptă asta de la tine ?”, întreabă Teodorovici.
Și da, am așteptat, la fel ca mulți alți români, recunoaște Teodorovici, ”să văd o poziție din partea clasei politice românești”.

”Dar am văzut cum conducătorii partidului aflat acum la guvernare caută îngenuncheați să "pupe inelul" întins cu superioritate și aroganță de către cei a căror bunăvoință și susținere speră să o câștige”, spune fostul ministrul omițând – sau lăsând să se înțeleagă din text – că și PSD Ciolacu a făcut același lucru ! .

Mai ales că el singur spune că la Cotroceni nu a văzut un LIDER, ci doar un președinte ”exclusiv preocupat de lupta politică internă și incapabil să ia atitudine, măcar declarativ, în fața oricăror fapte și acțiuni, interne sau externe, menite să aducă atingere în orice fel intereselor poporului român și ale României, un președinte gata să-și sacrifice cetățenii în favoarea promovării intereselor economice ale altui stat european‼️”.

Un mesaj extrem de curajos – pe bună dreptate ”fulminant” – care va da foc multor politicieni și care, în opinia mea, este o declarație de angajament politic, de participare la o bătălie politică a lui Eugen Orlando Teodorovici, unul dintre cei mai apreciați oameni politici actuali. Unul dintre prea puținii lideri.


sursa: https://ro.sputnik.md/analytics/20200519/30293009/Teodorovici-curaj-maxim-fata-de-SUA-arunca-in-aer-scena-politica.html?fbclid=IwAR0NbWOAI7_XNOiMdxAkoIK-MzPFOsg_4R-ioHDbtD27l3wUM5J7-SFsrP4


Raport ECLJ - ”Toate duc la George Soros ! CEDO nu scapă !”




Toate duc la George Soros, direct sau indirect !

Un raport vine să ridice semne de întrebare cu privire la independența judecătorilor CEDO și transparența deciziilor lor, în contextul afilierii la diferite ONG-uri. 

”Acest raport arată că cel puțin 22 din cei 100 de judecători permanenți care au fost prezenți la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), între 2009 și 2019, sunt foști oficiali sau colaboratori a șapte ONG-uri care sunt extrem de active în fața Curții. 

Doisprezece judecători sunt conectați la rețeaua Open Society Foundation (OSF), șapte la comitetele de la Helsinki, cinci la Comisia Internațională a Juriștilor, trei la Amnesty International și unul la Human Rights Watch, Interights și A.I.R.E. Rețeaua Open Society se distinge prin numărul de judecători asociați acesteia și prin faptul că finanțează celelalte șase organizații menționate în acest raport. (...) 

Această situație pune în discuție independența Curții și imparțialitatea judecătorilor și contravine regulilor pe care CEDO însăși le impune statelor în acest domeniu. 

Este cu atât mai problematic cu cât puterea Curții este excepțională.(...) Este necesar să remediem această situație. 
În acest scop, ar trebui acordată o atenție sporită în special alegerii candidaților pentru funcțiile de judecător, evitând numirea activiștilor. 

Acest raport propune, de asemenea, soluții pentru a asigura transparența intereselor și a legăturilor dintre solicitanți, judecători și ONG-uri și formalizează procedurile de retragere și de respingere.”,  arată un raport despre ONG-uri și judecătorii CEDO pe anii 2009-2019. 

Raportul a fost publicat în februarie 2020 și este semnat de Grégor Puppinck, directorul ECLJ (Centrul European pentru Drept și Justiție), și Delphine Loiseau, asociată în cercetare la ECLJ.

Sub conducerea lui George Soros, Open Society susține persoane și organizații de pe tot globul care luptă pentru libertatea de exprimare, guvernarea responsabilă și societățile care promovează dreptatea și egalitatea - arată site-ul fundației. 

„ECLJ este o organizație neguvernamentală internațională înființată în 1998 și dedicată promovării și protecției drepturilor omului în Europa.

CEDO nu scapă ! 

Război clar. ECLJ îl vrea pe Soros AFARĂ: APEL către avocați

ECLJ continuă lupta pentru a fi ”curațată” CEDO de judecătorii cu legături în ONG-urile lui George Soros. 

ECLJ a publicat un raport care a dezvăluit legăturile între judecătorii CEDO și ONG-urile lui George Soros, subliniind, astfel, conflictul de interes, pentru că respectivii judecători s-au pronunțat în cazuri în care ar fi trebuit să se abțină, ce aveau legătură cu fundațiile și ONG-urile sponsorizate de miliardarul american cu origini în Ungaria. 

Acum, ECLJ revine cu un apel către avocați: ”Este și responsabilitatea avocaților să apere integritatea instituțiilor judiciare. Îi invităm, prin urmare, să semneze ”Apelul Avocaților” în care noi solicităm CEDO să facă pașii necesari pentru a restabili independența și imparțialitatea judecătorilor săi”. Apelul nu doar denunță problemele, dar face și recomandări. Peste 100 de prestigioși juriști au semnat apelul, printre care un fost judecător CEDO din Slovenia, un academician din Spania, rector de Academie, un decan de Universitate, profesori de drept, avocați.

Pe lângă apelul avocaților inițiat de ECLJ, a fost inițiată și o petiție ”Putting an End to Conflicts of Interest at the ECHR" care poate fi semnată de oricine.

Apelul avocaților pentru independență și imparțialitate în CEDO prevede și măsuri care ar trebui luate precum declarații de interese pentru judecătorii CEDO, stabilirea de proceduri eficiente de retragere, informarea părților, în avans, cu privire la componența Camerei, impunerea obligației judecătorilor de a informa președintele în cazul în care pot exista îndoieli cu privire la independența sau imparțialitatea lor. 

Directorul ECLJ a avut o reacție imediată, dură, după o numire controversată în CEDO, ca răspuns la un raport devastator care arată legăturile unor judecători cu George Soros. 

”La două luni de la publicare, CEDO a răspuns la raportul ECLJ care dezvăluia existența conflictelor de interese în cazul a 18 judecători de la Strasbourg, care au legături cu șapte ONG-uri susține de George Soros. 
Printre cele șapte ONG-uri se numără și bogata și controversata funcație Open Society” arată un mail primit de DCNEWS chiar de la Grégor Puppinck, directorul ECLJ (Centrul European pentru Drept și Justiție), autorul raportului despre legăturile judecătorilor din CEDO cu George Soros. 

Cel mai controversat judecător, numit președinte de secție la CEDO

CEDO a răspuns nu contestând faptele, dezvăluirile care au scandalizat toată Europa, nici adoptând măsurile necesare de prevenire a recurenței unor asemenea conflicte de interese, nici atât prin sancționarea acestor judecători, așa cum ar fi făcut orice autoritate disciplinară judiciară națională, mai arată mail-ul primit. 
Sursa citată continuă prin a preciza că răspunsul CEDO a fost chiar în direcția opusă: ”numind cel mai controversat judecător, pe bulgarul Yonko Grozev, în postul important de președinte de secție”, arată mail-ul primit. 
Yonko Grozev a fost șeful Open Society Justice Initiative din Bulgaria, dar și membru fondator al Helsinki Committee. 

Grégor Puppinck scrie că ”Grozev și-a petrecut întreaga carieră ca avocat și activist în ONG-uri apropiate de George Soros sau finanțate de el până când a devenit unul dintre liderii mondiali ai Open Society, specializată în utilizarea instituțiilor judiciare în scopuri politice (Open Society Justice Initiative)”.

”Pussy Riot, dreptate la CEDO după numirea avocatului lor în funcția de judecător”
 ”El a devenit cunoscut, printre altele, ca avocat pentru un grup de femei punk (Pussy Riot) care au comis un act de sacrilegiu în Catedrala din Moscova.” mai precizează liderul ECLJ. 

Totodată, el amintește că-n 2014 a fost contestată modalitatea de numire a lui Grozev în CEDO, pentru că trei membri din comitetului de selecție din Bulgaria erau colegi de ONG cu acesta. O plângere a fost făcută în acest sens, dar a fost respinsă. 

Liderul ECLJ mai atrage atenția că după numirea lui Grozev la CEDO, el fiind un ”activist fără experiență de magistrat”, ”noii săi colegi s-au pronunțat în favoarea cauzei Pussy Riot și au ordonat Rusiei să îi plătească, așa cum este obișnuit, o despăgubire substanțială.”

Conform sursei citate, în 9 cazuri în care a fost avocat sau în care s-a implicat ONG-ul din care făcea parte, judecătorul CEDO s-a retras, dar în alte 10 a rămas. 

”O astfel de conduită constituie o încălcare gravă și repetată a obligațiilor etice de bază ale judecătorului. În orice stat guvernat de statul de drept, autorul unor astfel de încălcări ar fi pasibil de sancțiuni disciplinare severe. Mai mult, în urma publicării raportului, ministrul bulgar al Justiției a ridicat public posibilitatea demiterii lui Yonko Grozev, subliniind, în același timp, decizia aparține CEDO” arată sursa citată. 

Solidaritate în CEDO ?

Yonko Grozev s-a arătat revoltat, în timp ce a subliniat că dacă el ar fi demis, ar trebui să fie toți ceilalți 17 judecători din raport. ”În mod clar, alegerea sa ca președintele de secție i-a dat dreptate. Foștii judecători care au citit și au aprobat raportul înainte de publicarea sa au avertizat ECLJ despre această reacție probabilă de apărare reciprocă.” transmite ECLJ. 

Șocant este că bulgarul este, în urma alegerii sale ca președinte de secție, ”deontologul secției și cel care va decide singur, de la caz la caz, dacă va invita, permite sau refuza intervenția ONG-urilor în cazuri.”

ECLJ mai subliniază că CEDO ”nu este supus niciunei contra-puteri sau autorităților de supraveghere. Are ultimul cuvânt. (...) Alegerea lui Yonko Grozev în funcția de președinte de secție confirmă puterea anumitor rețele de influență în cadrul CEDO.”

Singurul organism care poate exercita o anumită putere asupra CEDO, în absența supravegherii, este Comitetul Miniștrilor, organismul diplomatic care reunește ambasadorii celor 47 de state membre ale Consiliului Europei, care se pare că a fost sesizat în această cauză. Ei denunță problema sistematică a conflictelor de interese între ONG-uri și judecători ai CEDO. 


sursa: https://www.dcnews.ro/cedo-nu-scapa-razboi-clar-eclj-il-vrea-pe-soros-afara-apel-catre-avocati_749227.html?fbclid=IwAR1hTSwbOF5BmphcfwvzYkj0CspnGFnuI75SXccPgsjfL9wiK0ntbWKQ57Y





5.18.2020

E DE PRUNĂ TEMPERATURA !








ULTIMUL BASTION AL GLOBALISMULUI ÎN EUROPA, ESTE ROMÂNIA !




ROMÂNIA, ULTIMUL BASTION AL GLOBALISMULUI ÎN EUROPA

Nu trebuie să fii mare academician sau vreun profet ca să vezi că, în Europa, majoritatea națiunilor au făcut un pas înapoi când a venit vorba de globalismul sălbatic, și încet, încet, se uită spre interior, spre națiune, spre suveranitatea proprie.

Lăsând la o parte Germania și Franța – cele mai naționaliste și suverane țări europene – vedem că și alte țări au realizat că, globalismul nu este chiar atât de sănătos și de benefic precum le era prezentat. 

Țările care contează cu adevărat, cele care au economii puternice, sunt, de fapt, cele care au îmbrățișat naționalismul și au ales o cale semi-globalistă, dar cu un suveranism bine conturat. 

Ungaria și Polonia – ca să vorbim de state foste socialiste – fac deja de mult timp diferența dintre verticalitate și slugărnicie, așa că le-a fost simplu să aleagă prima variantă. 

Cehia și Slovacia, precum și țări din fosta Iugoslavie, sunt, de asemenea, pe un drum al suveranității, chiar dacă vedem că, în Muntenegru și parțial în Cehia, influența americană se vede încă destul de puternic. 

Chiar și în Ucraina observăm o rezistență a politicienilor împotriva globalismului agresiv al FMI și, chiar dacă știm că nu va rezista presiunilor, Ucraina dă dovadă că începe să vadă dezastrul care urmează predării necondiționate globaliștilor. 

Lupta este acerbă, și, cel mai interesant, țările care o duc cel mai bine din punct de vedere economic și nu numai,  sunt tocmai acelea care au dezvoltat naționalismul la umbra globalismului.

Se spune că Franța și Germania conduc Europa. Așa și este. Au un PIB foarte bun. De ce ? Pentru că îl formează cu banii pe care îi extrag din țări precum România, Bulgaria, Ucraina, Grecia etc. 
Credeți că în Franța PIB-ul se realizează ca la noi, pe sistemul ,,haideți să vedem ce taxe le mai punem proștilor” ?  Nu, se analizează mai întâi valoarea sumelor aduse în țară de companiile care produc afară, gen Peugeot, Renault etc. Abia apoi se ia în considerare o eventuală aplicare a unor noi taxe populației. 

În Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia sau SUA e la fel. 

Voi știți, dragi români, câte firme poloneze fac bani la noi, în România, și repartizează profitul în țara lor ?  Multe.  În schimb, câte firme românești merg afară și produc bani pe care îi aduc în țară ?  Eu zic că nu le putem număra nici măcar pe degetele de la o mână.

Asta e treaba cu globalismul. E bun dacă aduci bani în țară, dar e păgubos pentru cei care nu produc, pentru coloniile precum România. 

Naționalismul francez, german sau polonez este bine cunoscut. Cel rusesc sau sârbesc, la fel. 
Croații, italienii și spaniolii sunt la fel de antiglobaliști. 

Noi, românii, nu suntem pentru că naționalismul ar afecta afacerile multinaționalelor care extrag capital financiar de la noi. De aceea oameni precum agenții de influență de prin USR, PNL și chiar PSD, nu vor să își strice afacerile, așa că luptă pe viață și pe moarte pentru ca patriotismul să nu existe în România. 

Credeți că Vadim Tudor a murit prematur și sărac, degeaba ?  A fost lovit cu toată puterea, iar poporul i-a dat lovitura de grație cu indiferența de care a dat dovadă. 
Pentru că poporul este needucat, nu înțelege că Germania și Franța sunt atât de bogate pentru că au conductele bine înfipte și în finanțele României, și extrag tot ce se poate și de aici, precum din întreaga lume. 

Cât de greu să fie pentru acest popor să înțeleagă asta ?

Credeți că Ciolacu, Orban, Iohannis, Andrei Caramitru resping naționalismul fără motiv ? Nu, ei lovesc în naționalism pentru că dacă sistemul lor corupt și putred cade, ei vor ajunge la închisoare sau vor muri de foame. 
Nu e greu de înțeles, dar este greu de digerat, se pare. Voi, ăștia cărora nu vă priește naționalismul și strâmbați din nas, dacă nu vă îmbogățiți de pe urma acestui sistem, ori sunteți proști, ori legume.

La nivel european, România este ultimul bastion solid al globalismului. De ce ? Pentru că, spre deosebire de alte țări, aici nu mai există nimic românesc, nimic care să reacționeze la distrugerea generalizată a statului român. Nu există ! Tot ce a existat a fost distrus de sistemul pe care îl vedeți, și îngropat de poporul fericit. 

Noi nu mai avem nimic românesc în noi. Ne batem joc de noi, de valorile noastre, de originile noastre. Pentru ce ? 
Pentru că lipsa educației a făcut ca cei care vin din urmă să nu aibă nici cea mai mică idee unde se află pe hartă sau în timp. 
Chiar dacă și-au depozitat creierul pe google, memoria românilor nu este nici pe departe capabilă să înțeleagă că vine o vreme în care o să îți dorești să ai o casă, un loc unde să revii, și pe care nu o să îl mai găsești. 

O să vină o vreme când, bătrâni fiind, românii vor vedea că, din cauza prostiei lor inimaginabile, au distrus viitorul copiilor lor.

Acum, acești indivizi ale căror rezonanțe naziste se observă în limbaj și în gesturi, sunt încă tineri, frumoși și oarecum liberi. Vor veni și vremuri mai grele pentru ei și vor preda ștafeta. 

Ce este, însă, cu adevărat trist, este că acest sistem nenorocit își găsește mereu alți tineri frumoși și liberi care să îl predea mai departe altei generații, astfel încât și copiii celor care ne distrug acum națiunea să trăiască la fel de bine.

Care este soluția pentru a evita asta ? Să renaști tu, ca națiune ! Să vezi că globalismul e bun când mergi tu peste alții, nu când vin alții peste tine. 
Să te trezești tu, române, și să schimbi ceva în viața ta. Pentru că altfel, tu, cel care ești acum tânăr, frumos și liber, o să fii ținut prizonier în propria frică și neputință de către acei tineri frumoși și liberi, care vin în urma ta, mult mai proști și inconștienți ca tine.

Donald Trump a spus că viitorul este al națiunilor. Și are dreptate !

sursa: https://www.revistaromaniamare.ro/romania-ultimul-bastion-al-globalismului-in-europa-1r?fbclid=IwAR3VsQX7s4nvnIkXPueIFMDwhVcggkyAypPbh1CCEiBtT8IYOtQnE9nwLwo


A GRIJĂ DE TINE și de COPIII TĂI ROMÂNE !




5.17.2020

Victorie uriașă. Bill Gates, Fauci și Big Pharma au pierdut !




O victorie uriașă. Bill Gates, Fauci și Big Pharma au pierdut un proces extrem de important, in 14 mai 2020, intentat de Robert Kennedy și Del Bigtree, cel care a făcut documentarul Vaxxed.

Curtea Supremă a SUA a decis că vaccinarea nu va fi obligatorie și, mai mult decât atât, a decretat că multe vaccinuri nu sunt sigure ! 

Asta se spune în acest videoclip !
Accesați linkul de mai jos !





sursa: 


Terorista de la Timişoara, jurase credință fundamentaliștilor și se oferise să lupte alături de ei




“Terorista” de la Timişoara, care încerca să aducă luptători ISIS în România, este mama a trei copii și locuiește într-o cocioabă.

Surse judiciare au dezvăluit că suspecta de terorism, în vârstă de 33 de ani, trăia într-o sărăcie lucie şi i-a abandonat pe cei mici la o casă de plasament, pe motiv că nu avea cu ce să-i crească, potrivit gândul.ro.

Totuşi, ea reușise să-şi cumpere un laptop, DVD-uri și un card de memorie. 

Membrii ISIS o învățaseră cum să folosească internetul în așa fel încât să fie greu de depistat. Ca urmare, își ștersese contul de Facebook, care conținea date reale și crease mai multe conturi false, dar și 21 de conturi de mail pe care le folosea prin rotație.

Anchetatorii bănuiesc că frustrările acumulate de ea, din cauza lipsurilor, se concretizaseră într-o ură fără leac împotriva valorilor occidentale. Ca urmare, a fost ușor sedusă de politica fundamentaliștilor religioși care au reușit s-o convingă de faptul că, în realitate, este o persoană importantă.

Aceasta, spun procurorii DIICOT, jurase credință fundamentaliștilor și se oferise să lupte alături de ei, pe viață și pe moarte, împotriva puterilor Occidentale și tuturor necredincioșilor, cu toate că, practic, suspecta de terorism nu se convertise, încă, la islam.

Deși inofensivă la prima vedere, anchetatorii au decis că intervină în forță ieri, în momentul în care SRI a stabilit că aceasta s-a oferit să faciliteze accesul pe teritoriul României a membrilor ISIS care ținuseră legătura cu ea.

Pusă în fața probelor, suspecta ar fi spus că, din punctul ei de vedere, nu ar fi comis niciun act de terorism.

Tânăra în vârstă de 33 de ani, din Timișoara, bănuită de legături strânse cu teroriști ai grupării ISIS, a fost săltată joi de mascați și condusă la audieri la sediul DIICOT Timișoara.

Tânăra din Timișoara ar fi luat legătura, în ultima perioadă, cu mai mulți indivizi afiliați grupării teroriste ISIS pe care i-ar fi invitat în România.

Pentru a putea face acest lucru, tânăra a învățat limba arabă și a reușit astfel să comunice cu membri ai grupării teroriste.


sursa: https://www.ziuadevest.ro/terorista-de-la-timisoara-care-incerca-sa-aduca-luptatori-isis-in-romania-este-mama-a-trei-copii-si-locuieste-intr-o-cocioaba/?fbclid=IwAR0g6iGQoz5t9HGenhCot9TqvELMtiQ6y2976LgnngL8xCGaciXJGu7zXmE

SEMNEAZĂ PETIȚIA ! VOCEA TA SE VA AUZI LA CASA ALBĂ !





Pe măsură ce analizăm evenimentele din jurul pandemiei „COVID-19”, diverse întrebări rămân fără răspuns. 

Pe 18 octombrie 2019, cu doar câteva săptămâni înainte de declararea punctului zero la Wuhan, China, au avut loc două evenimente majore. Unul este „Evenimentul 201”, celălalt se referă la  „Jocurile Mondiale Militare”,  desfășurate în alt loc  decât Wuhan.

De atunci a fost inițiată o presiune la nivel mondial, pentru vaccinuri și urmărire biometrică.

Pe primul plan se află Bill Gates, care și-a declarat public interesul pentru „reducerea creșterii populației” cu 10-15%, prin intermediul vaccinării. 

Gates, UNICEF și OMS au fost deja acuzați de sterilizarea intenționată a copiilor din Kenya prin utilizarea unui antigen HCG ascuns în vaccinurile împotriva tetanosului.

Congresul și toate celelalte organe de conducere își fac datoria, până la finalizarea unei anchete amănunțite și publice.




OMS rămâne fără banii americanilor ! Donald Trump nu mai finanțează teroarea !





Donald Trump a anunțat că taie finanțarea pentru OMS, unul dintre giranții cei mai importanți ai panicii care a pus gheara pe Pământ și pe sufletele noastre.

Dacă OMS nu a putut manageria o criză tranformând-o în noua tiranie mondială, atunci nu ne este de nici un folos. 

Nu avem nevoie de un organism care, în afară de a proslăvi măsurile criminale luate de regimul dictatorial de la Beijing, nu a făcut decât să bage lumea în sperieți !

Acest mare exemplu trebuie urmat cât mai repede și în România. 

Drepturile și libertățile cetățenești trebuie reinstaurate rapid, cu garanții suplimentare că nimeni nu va mai putea știrbi însăși esența democrației!

Toate organismele-căpușă, precum acest Grup pentru Comunicare Strategică, trebuie desființate numaidecât și membrii puși să plătească cu vârf și îndesat pentru știrile false și propagarea panicii, una dintre armele cele mai perfide și care aduc atingere direct siguranței naționale.

Guvernul antiromân și președintele vândut să dea seama în Afacerea Sparanghelul !

Armata să se întoarcă în cazărmi și poliției să i se ridice atribuțiile de amendare după bunul plac al românilor.

Ne-am recâștigat democrația în sângerosul decembrie 1989 și acum o gașcă de neica-nimeni și-a bătut joc de noi și de buna noastră credință!

Aceste lucruri trebuie să înceteze, poporul trebuie să își reintre în drepturi și trebuie înlăturate toate formele de represiune care au început să încolțească, susținute vehement de chiar președintele Sparanghel !

Nu mai putem să îi lăsăm să ne calce în picioare !
Trăisacă singurul stăpân al României: Neamul Românesc !
Ninel PEIA


sursa: https://bpnews.ro/2020/04/15/trump-nu-mai-finanteaza-teroarea-oms-ramane-fara-banii-americanilor/#.XsDn32gzbIU







Cine răspunde pentru cei care s-au sinucis crezând că au COVID – 19 și că viața lor li s-a terminat ?





Un Nuremberg pentru Iohannis, Orban, Vela, Tătaru, Manciu, și alți călăi ! Pușcărie pe viață! Naziștii, la beci !

Orban, Vela, curentați zilnic de micul tiran Wuhannis, au pus Poliția cu cizmele pe gâtul românilor, ca o juntă din America Centrală sau ca în Sudan. Incalificabil ! Tătaru și gașca lui, prin mâna perversă a GCS , au băgat România în sperieți.



Oameni buni, România a trăit, zilele trecute, un coșmar totalitar. Mai mult, un absurd kafkian. 

Niște târâie-brâu, cu ifose de mari conducători de Neam și-au bătut joc de tot ceea reprezintă câștigurile democrației pentru noi. 

Voi expune pe rând PĂREREA MEA despre această mascaradă națională.

Cenzura presei. O crimă pentru care cer pușcărie pentru factorii decidenți.

Site-ul BPNews.ro a fost închis până azi, 15 mai 2020. Decizia a fost luată de o tumoare numită Grupul de Comunicare Strategică (GCS), aprobată de ANCOM și pusă în aplicare pe loc. 

Dar, de ce a fost închis acest site ?

Pentru două articole de opinie semnate chiar de mine, Ninel PEIA. Nu era vorba despre răspândirea vreunei informații care să distrugă economia națională, să facă loc vreunei invazii armate înspre București și nici nu proslăveam nazismul sau comunismul. Nu. 

Erau două articole de opinie semnate de un președinte de partid, înființat cât de poate de legal. 

BPNews.ro a fost închis pentru că așa au vrut mușchii unui brigand, lacheu și pupător de dos prezidential, numit Andi MANCIU, șeful GCS. O târâtoare băloasă aflată în slujba altui neica-nimeni, unul, Iohannis.




Închiderea BPNews.ro și a altor site-uri se numește cenzură și, din decembrie 1989, este interzisă prin însăși Constituție, unde se stipulează garantarea libertății de exprimare, deci a opiniei. 
Erau două articole unde îmi spuneam, sincer părerea. Pentru asta  a fost pedepsit site-ul care mi-a găzduit opiniile. Acest lucru încalcă un drept fundamental al omului, deci trebuie pedepsită pentru ca nimeni să nu mai încerce asemenea mârșăvie. Manciu, nu scapi carcalac de canal ce ești, o să plătești pentru tot ce ai făcut.

Vinovați sunt Iohannis, cel care l-a pus pe Manciu șef la GCS, Guvernul, deci Orban și Vela, care a aprobat asemenea măsuri, Grindeanu ca șef al ANCOM, pentru că s-a complăcut în această acțiune. Și mai sunt mulți alții, am o listă completă !

Totul însă pleacă de la cap, de unde se împute peștele. De la Iohannis, care l-a făcut boier pe un puști numit Andi Manciu, tânăr ale cărui circumvoluțiuni sunt bântuite de stafia lui Goebbels. 
Mizeria de președinte, lipsit total de simțul dreptății, și căruia i-a fost scoasă empatia din inima lui de teuton pârât, și-a construit mica lui juntă dictatorială. 

Dar să revenim la cenzura micului Goebbels. Stârpitura habar n-are că, în toată lumea, ca să închizi un site de informații și opinii, ai nevoie de o hotărâre judecătorească, nu numai de nervii lui și ai lui Iohannis.

Ca atare, voi porni toate demersurile pentru a-i aduce la Tribunal pe cei care, încălcând Constituția, abuzând de starea de urgență (care nu stipulează extirparea dreptului la informație și la liberă exprimare) au închis BPNews. Sper să se alăture acestui demers și alți jurnaliști, editorialiști, editori sau cititori care au avut de pierdut din cauza unui neghiob pe nume Manciu ! 

Sper să obțin pușcărie pentru nemernic și ceilalți care i-au aprobat demersul !

Transformarea Puterii în Dictatură. Se cere un Nuremberg românesc !

La chemarea unui înalt funcționar public, recte Iohannis, Guvernul a căzut în cur de admirație și s-a și apucat să pună în practică măsuri coercitive fără egal din 1989 încoace ! Într-o bătaie de joc de neiertat !

Mă voi referi, în cazul androidului fără cord de la Cotroceni, doar la o frază: ”Stați în casă ! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări” ! Frisoane au zguduit Poporul la auzul acestor cuvinte. Vi se pare o recomandare ? Eu zic că sună a AMENINȚARE, deloc voalată, ci pe față ! De la Ceaușescu, nimeni nu a mai amenințat Neamul Românesc. Robotul trebuie să plătească !

Puterea, incluzând Președinția, a derapat grav de la calea democratică obligând Poporul la recluziune, și folosind ca unealtă coercitivă amenzile, crescute înfiorător. 

Puterea de constrângere a fost transferată samavolnic către Poliția Națională și către Poliția locală care au abuzat de asemenea cadou, bătându-și joc de populație ! 

Cuantumul amenzilor ne-a făcut de râs pe întreg mapamondul. Am fost ciuca bătăii de joc a partenerilor noștri strategici de peste Ocean. Și curcile au râs de noi !

Aberațiile au continuat în ritm susținut ! 
Guvernul a scos Armata pe străzi de parcă am fi fost atacați de vreun un alt stat. Dar Armata a fost scoasă împotriva Poporului, fie el bolnav sau nu, ceea ce nu este legal. 
Armata apără Poporul, imbecililor ! În unele localități, forțele speciale au afișat armament de război și muniție de luptă, deși acolo nu se petreceau infracțiuni grave și nici revolte antistatale.
Mai mult de trei oameni nu puteau sta la taclale, în spații publice. În decembrie 1989, era vorba despre doi. Așa hotărâse Ceaușescu. De la doi la trei. Cu ce se deosebește în acest caz Iohannis – SARS de Ceașcă ? Dacă erau patru, deveneau o amenințare ? Pentru cine ? Poate doar pentru ei, mizerabilii zilei. Eventual.

Orban, Vela, curentați zilnic de micul tiran Wuhannis, au pus Poliția cu cizmele pe gâtul românilor, ca o juntă din America Centrală sau ca în Sudan. Incalificabil !  

Tătaru și gașca lui, prin mâna perversă a GCS , au băgat România în sperieți. Cine răspunde pentru cei care au făcut atacuri de panică sau s-au îmbolnăvit de inimă ? Cine răspunde pentru cei care s-au sinucis crezând că au COVID – 19 și că viața li s-a terminat ? Cine răspunde pentru cei care au murit fară sa aiba asistență medicală Acestea sunt fapte, nu vorbe. Le știm toți, le-am văzut toți, le-am simțit toți !

Pe scurt, Orban, Vela, Tătaru, Iohannis, membrii GCS, toți cei care nu s-au opus acestor măsuri abuzive și intruzive, care au modificat viețile românilor, economia și bunul mers al lucrurilor în Țară, trebuie să plătească. 
Au pus economia pe butuci, i-au privat pe români de soare și aer, au dat amenzi în bășcălie, au scos ilegal Armata din cazărmi, au îmbolnăvit de frică Poporul, au tăiat surse de informare legitime ! 
Se cere un Nuremberg românesc. Poate chiar la Târgoviște, unde a plătit Odiosul și Sinistra! 
Dreptate pentru Neamul Românesc, pușcărie pentru tiranii de tinichea și slugile lor veroase!
Panica indusă cu bună știință în populație prin minciună și ocolirea faptelor. Pușcărie pentru nemernicii care au încurajat acest lucru !
Cu bună știință s-a indus panică în populație. Cel mai eficient a fost înfăptuit acest ticălos lucru prin raportările mincinoase la GCS privind numărul de decese din cauza lui COVID – 19. Și aici Manciu – Gobbels și-a dat măsura de nevertebrată slugarnică, preșul marelui tiran de azbest Wuhannis.
Pe aceste liste ale rușinii au fost trecuți mai toți morții, pentru că așa a vrut un Guvern iresponsabil, decerebrat, condus de lacheul personal al robotului Klaus, dușmanul românilor. Săptămâni la rând, în România s-a murit numai de COVID ! 

A făcut cineva septicemie, gata e COVID. O hemoragie internă ? Curat COVID ! Așa au isterizat populația. În acest timp, s-au ocolit subiecte arzătoare precum lipsa de medicamete pentru cancer, epidemia de rujeolă, sau cum luptăm împotriva nosocomialelor și alte asemenea nenorociri !
La această acțiune criminală a GCS s-a adăugat și planul ”Vacanța Mare”, conceput de somitatea Streinu-Cercel,  care prevedea băgarea în lagăre a bătrânilor. Să moară departe de ai lor, departe de casă, să nu se știe de ce au murit de fapt. Ce poate fi mai odios în 2020 ?
Să dispară cei care au făptuit împotriva Neamului Românesc ! Toți trebuie să plătească, să ajungă la mila Poporului, să fie scuipați și numele lor să fie șterse din mințile românilor, ca niște blestemați ce sunt !
Cerem un Nuremberg al pandemiei din România ! Minciunile să iasă la iveală. Abuzurile să fie pedepsite exemplar ! Apucăturile tiranice să fie înfierate și arătate ca exemple de mizerie morală și lipsă de conștiință ! Să se retragă cetățenia română celor care s-au dovedit împotiva speranțelor și dorințelor Poporului. Noii torționari să fie aruncați în temnițe în numele Neamului Românesc ! Să se facă dreptate pentru cei mulți !
Ninel PEIA
Președinte Partidul Neamul Românesc


sursa: https://bpnews.ro/2020/05/15/un-nuremberg-pentru-iohannis-orban-vela-tataru-manciu-si-alti-calai-puscarie-pe-viata-nazistii-la-beci/#.XsDSGGgzbIU