7.17.2020

Trecerea de la MCV la ”Mecanismul de Proteste și Decapitare” La ce servește MCV ?


Mecanismul de Cooperare și Verificare nu numai că este un eșec lamentabil al Comisiei Europene, dar este și profund dăunător luptei împotriva coruptiei. Aceasta este concluzia tot mai frecventă a mai multor analiști și jurnaliști publicați de presa de la Bruxelles, plecând de la situația din Bulgaria.

Ce se întâmplă în Bulgaria, pe scurt. Avem proteste anticorupție la Sofia și Varna, al căror fitil a fost implicarea instituției omoloage a SPP-ului din România în paza și protecția a doi oligarhi corupți, proaspăt exonerați de noul procuror general al țării. Mai avem apoi un scandal pornit de la înregistrări publicate de un anonim în care se pare că premierul bulgar Boiko Borissov amenință să distrugă un politician rival. Iar apoi îl mai avem pe președintele socialist al Bulgariei, Rumen Radev, coborât în mijlocul protestatarilor si acuzând ”mafia” și ”corupția” guvernulu, încurajând protestele și cerând demisia guvernului.

Scandal cu procurori, amenințări și omoloaga SPP din Bulgaria

La jumătatea lunii trecute a erupt un scandal politic, iar protestele se țin lanț de mai bine de o săptămână. Ceva s-a dereglat în sistemul de la Sofia odată cu numirea unui nou procuror general, Ivan Ghesev, la finalul anului trecut, și trecerea predecesorului sau, Sotir Țațarov, în fruntea Comisiei Anticorupție.

Noul procuror general Ghesev a riscat mai mult decât Țațarov și renunțat la urmărirea penala a politicianului Delian Peevski, un oligarh care la 25 de ani ajunsese viceministru, a fost șef al comisiei parlamentare pentru supravegherea serviciilor secrete, ba chiar a fost o scurtă perioadă și director al serviciului intern de informații. Peevski era urmărit penal în dosarul devalizării băncii Corpbank. Procurorul Gheșev a renunțat la urmarirea lui Peevski. Acesta din urma și-a găsit refugiu politic în partidul minorității turce, dominat de Ahmed Dogan, un oligarh ceva mai discret în Bulgaria.

Butoiul cu pulbere al scandalurilor oligarhilor bulgari avea nevoie de un fitil. Iar acest fitil a fost publicarea anonimă pe YouTube, la jumătatea lunii iunie, a unor înregistrări audio în care premierul Boyko Borissov spune că vrea să ”o ardă” pe eurodeputata socialistă Elena Ionceva (fostă jurnalistă, cea care a facut relatat pentru prima data ca premierul Borisov este investigat de poliția catalană pentru spălare de bani. Mai amintim ca Ionceva a fost multa vreme iubita liderului socialist bulgar Serghei Stanișev, fost președinte al PES). Și tot la jumătatea lunii iunie au apărut imagini cu Borissov dormind în biroul reședinței primului-ministru cu un pistol la cap, lângă un dulap plin de bani. Premierul a negat autenticitatea fotografiei, iar despre înregistrari a spus ca sunt editate.

Și a mai fost nevoie de un fitil – Hristo Ivanov, pentru o scurtă perioada ministru al Justiției în guvernarea Borisov și acum militant antiocorupție și președintele partidului de buzunar ”Da Bulgaria”, fără reprezentare parlamentară națională și cu un singur eurodeputat la Bruxelles. Acesta a intrat într-o altercație cu gărzile lui Ahmed Dogan, despre care s-a aflat ulterior că sunt membri ai instituției omoloage SPP-ului din România. Asta a stârnit un nou val de indignare.

Și astfel au început protestele din Bulgaria, soldate până acum cu demiterea de către Borissov a miniștrilor Economiei, Finanțelor și Internelor. Borissov a spus însă limpede că nu va demisiona.

Hocus-pocus la Bruxelles: Președintele pro-rus devine președintele anticorupție

Imaginile cu președintele Bulgariei în mijlocul protestatarilor, spunând ”e timpul să dăm jos mafia din guvern”, par un deja vu pentru români. Poate, dacă era iarnă, Radev ar fi îmbrăcat o geacă roșie. Dar nu este așa! Publicația bruxelleză Politico uită să amintească în articolele aproape laudative de acum despre președintele Radev ce scria despre acesta la momentul preluării funcției, în 2017: ”Candidatul pro-rus îi dă o lovitură premierului în alegerile din Bulgaria”. Radev era făcut tuna cu pământul în presa vestica pentru viziunile sale pro-ruse, pentru că va aservi și mai mult țara Rusiei sub aspect energetic și pentru ca s-a opus oferirii unor atribuții suplimentare serviciilor secrete și procurorilor în urmărirea convorbirilor. Acum, Radev este prezedntat ca un președinte bun pentru Bulgaria, care se pare că și-a început deja campania pentru alegerile din 2021.


La ce servește MCV ?

Ce iarăși nu scrie presa de la Bruxelles este că această Bulgarie condusă de o mafie, după cum este citat președintele Radev, a fost lăudată în raportul MCV din 2019, în timp ce Romania era făcută una cu pământul. Raportul din octombrie 2019 concluziona că Bulgaria a îndeplinit criteriile stabilite de MCV în ce privește independența justiției, cadrul legal și crima organizată.

Cât de independentă este justiția din Bulgaria și cât de corect a fost raportul MCV o arată acum lăudatul președinte Rumen Radev, care spune: ”E momentul să scoatem mafia din birourile procurorilor, de care mafia se folosește în modul cel mai lipsit de scrupule și care protejează represiune politică”. Simplu, este vorba despre acea ”unitate specială” sau ”brigadă de represalii”, din Parchetul General bulgar despre mulți procurori au vorbit, dar la care la care rapoartele MCV au închis ochii. Această unitate instrumenta dosare împotriva unor indivizi implicați în infracțiuni economice, dsare care au fost folosite ca un mijloc de ”redirecționare” a resurselor lor financiare către partidele aflate la putere. Unitatea specială a procuraturii avea un rol cheie în aceste procese. Majoritatea dosarelor nu duceau la condamnări la închisoare, ci erau ”aruncate la gunoi” după ce urmăriții ajungeau la o înțelegere cu procurorul general.

Acesta este motivul pentru care analiști cât se poate de pro-europeni din Bulgaria, precum Dimitar Becev, susțin că Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost un eșec și trebuie să dispară. ”Și să spunem adevărul. Înregistrări precum cea în care cineva care pare să fie premierul Borissov amenință o eurodeputată într-un scandal privind fraudarea fondurilor UE sunt deseori trecute cu vederea atât la Sofia, cât și la Bruxelles”, scrie Becev pentru Politico.

Da, așa este. Însă nu și în cazul României, în care scandalui mult mai puțin grave duc la un raport MCV catastrofal în 2019. De ce? Pentru că, așa cum o arată protestele din Bulgaria, MCV a dovedit că este un instrument de presiune politică. Pentru că președintele Klaus Iohhanis trebuia să câștige alegerile din Romania, MCV i-a dat o mână de ajutor. Și pentru că guvernul Borissov de la Sofia era văzut bine de Bruxelles, MCV i-a dat și lui o mână de ajutor, câtă vreme ”preferă să se comporte ca niște guvernatori UE într-o colonie”, în cuvintele lui Spasimir Domaradzki, profesor de științe politice la Universitatea Lazarski din Varșovia.

Aceste calcule și strategii de control asupra statelor membre au dus la eșecul MCV, care a început să-și arate adevărata utilitate – schimbarea sau perpetuarea a unor administrații de la periferia UE, în funcție de poziția lor față de Bruxelles.

Și cum va fi atins obiectivul oficial declarat al independenței justiției, anticorupției, dacă MCV-ul și-a demonstrat ineficiența? O spune același Dimitar Becev: ”Lecția învățată de o minoritate vocala din Bulgaria este că schimbarea trebuie făcută de jos în sus. Și, la șapte ani de la numirea oligarhului Delian Peevski  în fruntea serviciului de informații, sunt mulți oameni furioși în Bulgaria, care cred în statul de drept și echitate”. Mecanismele UE au eșuat, iar acum este rândul ”unei minorități vocale” să tragă elitele la răspundere. Cu alte cuvinte, nu se va schimba nimic în Bulgaria, și nici în România. Mecanismul de Cooperare și Verificare va fi înlocuit cu un ”Mecanism de Proteste și Decapitare” a guvernelor ce va avea aceeași funcție – schimbarea sau perpetuarea unor administrații de la periferia UE, în funcție de poziția lor față de Bruxelles.

 sursa:https://www.cotidianul.ro/trecerea-de-la-mcv-la-mecanismul-de-proteste-si-decapitare/

Ludovic Orban nu vrea amânarea alegerilor locale și ar vrea ca toți candidații să poarte mască


Premierul a spus vineri că data alegerilor locale este cea stabilită de Parlament, 27 septembrie, şi a subliniat că şi alte ţări au organizat alegeri în acest an fără ca în urma respectivelor scrutine să rezulte efecte negative asupra sănătăţii.


„Data alegerilor e stabilită de Parlamentul României, data este 27 septembrie. Şi alte ţări au organizat alegeri. Vă dau exemplu: Polonia, Croaţia. În urma organizării alegerilor, nu au rezultat efecte negative asupra sănătăţii. Sigur, depinde şi alegerile cum le organizezi, cum stabileşti regulile de campanie, astfel încât să nu faci adunări publice, să nu existe riscul. Dacă toţi candidaţii poartă mască în interacţiunea cu oamenii, riscul este redus. Organizarea secţiilor de votare, de asemenea, este foarte importantă. În ceea ce ne priveşte, sigur, obiectivul nostru este să reducem numărul de cazuri, să oprim răspândirea infecţiei”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la sediul MAI, întrebat despre alegerile locale în contextul evoluţiei pandemiei de COVID.


Noile linii de atac ale PSD la adresa PNL


„PSD e decis să depună moțiune de cenzură, indiferent că va fi ori nu stare de alertă, după ce CCR a respins tentativa liberalilor de a bloca aplicarea legii”, este prima temă de atac la PNL pe care liderii PSD din teritoriu trebuie să o expună în conferințele de presă din weekend.

Potrivit punctajului consultat de HotNews.ro, liderii PSD trebuie, de asemenea, să insiste pe faptul că social-democrații au mai rezolvat o problemă gravă pe care Guvernul PNL ar fi provocat-o, respectiv legea carantinei și izolării.

Ce mesaj trebuie să transmită: „PSD a înlăturat abuzurile din legea trimisă, cu mare întârziere de către Guvernul PNL. Dintr-o lege proastă, cu instrumente opresive puse la dispoziția autorităților, PSD a realizat o lege care pune accentul pe protejarea drepturilor cetățenești, în egală măsură cu protejarea sănătății publice. În timp ce guvernul a vrut să sporească puterea statului, PSD a urmărit apărarea drepturilor cetățenești, pentru prevenirea abuzurilor unei puteri discreționare. În acest sens parlamentarii PSD au introdus în lege garanțiile corespunzătoare”.

Alte teme de atac ale social-democraților se referă la banii pentru asistența socială, indicația fiind să se invoce „hoțiile PNL”.

Premierul Ludovic Orban a declarat că nu există resursele financiare pentru dublarea alocaţiilor copiilor, dar va fi căutată o soluţie pentru ca alocaţiile să crească în acest an. Aceasta a fost prima reacție a lui Orban după ce Curtea Constituțională a respins miercuri contestația Guvernului și a dat undă verde dublării alocațiilor pentru copii, așa cum prevede legea votată de PSD.

"Vom găsi o soluţie împeună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor. Analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie şi vom adopta o variantă care să ducă la creşterea alocaţiilor, dar, sigur, nu la dublarea imediată, pentru că nu există resursele financiare necesare pentru a dubla acum alocaţiile", a declarat Ludovic Orban, joi, răspunzând unei întrebări a unei jurnalist.


S-A TERMINAT ! Trebuie să facem acest pas foarte repede



Europarlamentarul Carmen Avram transmite un mesaj ferm de la Bruxelles.

Carmen Avram a declarat că România trebuie să se concentreze pentru a se ralia politicii europene în ceea ce priveşte protejarea mediului.

"Indiferent ce soluţii găsim, trebuie să le găsim pentru că suntem în ceasul al doisprezecelea. România trebuie să înceapă să trateze mediul drept cea mai importantă politică europeană pentru următoarele decenii. Istoria începe acum, revoluţia începe acum şi sunt fericită că fac parte din această revoluţie pe care o văd desfăşurându-se la Bruxelles.

Nu mai merge! Dacă până acum am dat explicaţii, am propus măsuri, am fost păsuiţi, arătaţi cu degetul, de acum toată Uniunea intră într-o cursă spre atingerea acelor obiective istorice şi cred că noi, dacă nu realizăm ce presupune asta, trebuie să ne mobilizăm. Trebuie să înţeleagă toată lumea că s-a terminat! Viaţa noastră în care ne băteam joc de mediu s-a terminat. Dacă mai vrem să facem parte din secolul XXI trebuie să facem acest pas foarte repede. Mediul este noua politică drapel a UE", a declarat Carmen Avram în cadrul dezbaterii online "Reciclarea, obiectiv ratat? Strategia câștigătoare pentru România".


Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită la Târgul de Sfântul Ilie


Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează în perioada 17 - 19 iulie Târgul de Sfântul Ilie, deschis între orele 10.00 şi 18.00.

Meșteșugari și artiști aduc la târg: obiecte din lemn, ceramică, țesături, împletituri, jucării, podoabe, ouă încondeiate, icoane și multe, multe alte lucruri frumoase pe care le puteți tocmi, în miez de vară, la Muzeul de la Șosea.

Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, cozonacii, mierea de albine ori ierburile de leac, și nici tradiționala țuică.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei, informează organizatorii.

Sfântul Ilie,  sărbătorit pe 20 iulie

 

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea regelui Ahab, căsătorit cu prinţesa feniciană Isabela, începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de credinţa în Baal. Pentru această faptă, proorocul Ilie l-a mustrat pe rege şi a prevestit trei ani şi jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte. După vremea de foamete, Ilie a revenit şi a dovedit poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal au fost ucişi şi foametea a încetat. În timpul vieţii, Ilie a făcut minuni. După moarte, a fost ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului.

Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă - încep să reteze stupii, să ia miere. (Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau)

Olguţa Vasilescu a prezentat unul dintre proiectele cu care vine în faţa alegătorilor.


"Primul dintre proiectele pentru care candidez la Primăria Craiovei este Fan Zone. Craiova are, în acest moment, cel mai frumos centru istoric din România. O mare parte a acestei zone a fost revitalizată de către proprietarii clădirilor şi administraţia locala, în ultimii ani. În perioada următoare, vom extinde suprafaţa reabilitată şi construită, prin amenajarea unei zone pentru fanii echipelor sportive ale Băniei, acolo unde se află în acest moment Piaţa Veche.

Deşi această parte a Craiovei are multe clădiri monument, din păcate, de peste 30 de ani, e în paragină, cu multe chioşcuri vechi şi insalubre şi din această cauză nu e tranzitată. Vor apărea o noua piaţetă unde să se strângă fanii sportului craiovean înainte de a se deplasa la Polivalentă sau la stadion şi mai multe clădiri care vor adăposti restaurante, hoteluri şi magazine de suveniruri, asemeni multor oraşe cu tradiţie în sport. Este un proiect demarat deja şi care va pune Bănia pe harta oraşelor europene de vizitat!", a scris Olguţa Vasilescu pe Facebook.

ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ pune în PERICOL OAMENII care LUCREAZĂ VARA


Milioane de oameni din întreaga lume ar putea fi expuși la niveluri periculoase de stres termic, o problemă serioasă care poate provoca insuficiența organelor.

Conform BBC, mulți dintre aceștia trăiesc în țări încă în dezvoltare, iar muncile pe care le practică îi expun la boli care le pot pune în pericol viața. În activitățile profesionale, acești oameni lucrează în câmp liber sau pe șantier.

Din păcate, încălzirea globală nu face decât să crească șansele ca vremea verii să fie „mult prea fierbinte pentru oameni”. Stresul termic este momentul în care corpul nu mai este capabil să se răcească corespunzător, așa că temperaturile cresc la niveluri care pot cauza insuficiența unor organe foarte importante.



PAGINĂ DE ISTORIE ROMÂNEASCĂ: Un blazon de piatră ce a aparţinut principelui Gabriel Bethlen a fost descoperit în timpul lucrărilor de restaurare a Cetăţii Făgăraş.



Blazonul, cu dimensiunile 100/70 cm, are, central, în scut două păsări de baltă străpunse de o săgeată iar de o parte şi alta, doi lei ce susţin o coroană, pe margine, de jur împrejur, fiind reprezentat un dragon, relatează Agerpres.

Conform reprezentanţilor administratorului cetăţii, din "Inventarul cetăţii" din 1632, realizat la trei ani după moartea principelui, ar reieşi că acest blazon ar fi fost depozitat pe bastionul de sud-est al Toboşarului.

Gabriel Bethlen a fost principe al Transilvaniei în perioada 1613-1629 şi, începând cu 1619, lider al mişcării antihabsburgice din estul şi nordul Ungariei, în contextul Războiului de Treizeci de Ani.

Cetatea Făgăraşului a devenit reşedinţă a principilor Transilvaniei şi centru politico-administrativ al marelui domeniu al Făgăraşului în secolul al XVII-lea.


Descoperire arheologică în cetate


Lucrările la canalizarea curții exterioare, care se desfășoară sub supraveghere arheologică (în cadrul proiectului de restaurare) au dus la o descoperire importantă pentru istoria cetății Făgăraș, și anume un blazon de piatră, ce a aparținut principelui Gabriel Bethlen (1613-1629).
Blazonul dimensiuni 100 cmx70 cm) are, central, în scut două păsări de baltă străpunse de o săgeată, iar de o parte și alta doi lei ce susțin o coroană. 


Lucrările la canalizarea curții exterioare, care se desfășoară sub supraveghere arheologică (în cadrul proiectului de restaurare) au dus la o descoperire importantă pentru istoria cetății Făgăraș, și anume un blazon de piatră, ce a aparținut principelui Gabriel Bethlen (1613-1629).
Blazonul dimensiuni 100 cmx70 cm) are, central, în scut două păsări de baltă străpunse de o săgeată, iar de o parte și alta doi lei ce susțin o coroană. Pe marginea acestui blazon, de jur împrejur un dragon.
În cetate, se mai păstrează încă un blazon al principelui Bethlen din anul 1627, de mici dimensiuni lucrat în stucatură, pe ușa de la loggia de la etajul I (dar mai simplificată – doar cele două păsări de baltă străpunse de săgeată). Totodată, inventarele generale ale cetății (1632, 1637, 1656 și 1676) amintesc, în castel, încăperi cu blazonul principelui, situate la etajul al II-lea, dar care, la acest moment, nu se mai păstrează.
Am încercat să identificăm locul unde era sau trebuia pus acest blazonul de piatră descoperit recent.
Inventarul cetății din 1632 (realizat la trei ani după moartea principelui) menționa că pe bastionul de sud-est (al Toboșarului) era depozitat blazonul de piatră al „răposatului nostru domn, în câteva bucăți pentru bastion”. Desigur, nu pentru cel pe care se găsea (deoarece a fost construit de Bathorești), ci, se pare, pentru cel de nord-est care are o inscripție cu numele provizorului cetății la acea dată – Rethi - și un an – 1625. Anul menționat nu înseamnă anul finalizării bastionului, ci nivelul la care s-a ajuns în acel an și este de presupus că, nefinalizându-se acest bastion, blazonul nu a mai fost pus.
Acest al treilea bastion, singurul fără urechi, este ultimul construit de Gabriel Bethlen și este de presupus că aici dorea principele să pună blazonul.
Amintim că în 1623, principele întocmește un plan de modernizare a fortificațiilor exterioare ale cetății Făgăraș, în 36 de puncte, care prevedea, printre altele și construirea a 3 bastioane (unul dintre acestea – cel de sud-est fusesese construit de către familia Bathory).
Menționăm că amplele lucrări de modernizare ale cetății Făgăraș inițiate de principele Gabriel Bethlen determină înființarea, în cetate, a breslei tâmplarilor și pietrarilor în 1620.
Fără îndoială că cetatea nu și-a spus toată istoria și că, poate, vom mai descoperi lucruri interesante.



Seism cu magnitudinea 6,9 în Papua Noua-Guinee, risc de tsunami


Un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,9 a avut loc astăzi, în zona de est a Papua Noua-Guinee, determinând autoritățile să emită o alertă de risc de tsunami, scrie AFP.

Observatorul american USGS a precizat că seismul a avut loc la ora 12,50 (02,50 GMT) la o adâncime de 85 km, la mai multe sute de kilometri nord-est de capitala Port Moresby.

Deocamdată nu există date legate de eventuale pagube sau victime.

Din cauza precarității mijloacelor de comunicație în Papua Noua-Guinee, a dificultății terenului și a lipsei drumurilor, este nevoie uneori de mai multe zile pentru analizarea impactului catastrofelor naturale în arhipelag.

Papua se află pe Centura de Foc a Pacificului, teatrul unor intense activități vulcanice și seismice.

În februarie 2018, un cutremur de 7,5 în centrul arhipelagului a ucis cel puțin 125 de persoane și a distrus sute de clădiri.


Covid nu atacă pe litoral, el atacă doar în biserici. Covid nu atacă funcționarii publici, ci doar angajații de la privat. Experimentul funcționează perfect.


O remarcă care spune totul despre grija REALĂ a autorităților pentru români !

Dan Tanasa: „Voi ați observat că doar masca este obligatorie, nu și calitatea măștii ? 

Tătaru și Arafat nu sunt interesați de calitatea măștii, poți să-ți pui pe față și o șosetă, important este să ai mutra acoperită.

Sunt mii de modele de măști pe piață dar nimeni nu e deranjat de asta. Ați văzut voi vreo recomandare a lui Arafat legată de calitatea măștii? Ați văzut voi descinderi ale organelor de control care să controleze comercianții cu privire la calitatea măștilor? NU! De ce? Pentru că nu este despre protecția ta, este despre masca pe bot și despre banii pe care îi fac unii.

Ceea ce se întâmplă în acest moment în România nu are nicio legătură cu pandemia. România este un poligon în care se desfășoară experimente sociale pe scară largă. Până acum totul funcționează perfect. Se fură pământuri, se fură păduri, se fură drepturi și libertăți, românii stau liniștiți cu masca pe față la 30 de grad!

Covid nu atacă pe litoral, el atacă doar în biserici. Covid nu atacă funcționarii publici, ci doar angajații de la privat. Experimentul funcționează perfect. 


7.16.2020

Vestea creșterii economice a Chinei în ultimele trei luni bate orice previziuni. Agenția China Nouă se bucura că importurile și exporturile au avut o creștere pozitivă pentru prima dată în acest an.


Cotidianul Poporului din China jubilează: PIB-ul pe trimestrul al doilea a crescut cu 3,2% raportat la aceeași perioadă a anului trecut. Este o creștere înregistrată în perioada de după valul epidemic din China. În primul trimestru al anului, PIB-ul Chinei a scăzut cu 6,8% față de primul trimestru din 2019. Iar 2019 a fost anul cu o creștere economica slabă după standardele chinezești, de 6,1%.

Vestea creșterii economice a Chinei în ultimele trei luni bate orice previziuni. Agenția China Nouă se bucura că importurile și exporturile au avut o creștere pozitivă pentru prima dată în acest an.

Rămân însă semne de întrebare, și niciunul legat de acuratețea procentelor raportate de Beijing. Este vorba despre scăderea vânzărilor pe piața internă din China cu 1,8%, în condițiile în care se aștepta o creștere de circa 0,5%. Și investițiile au scăzut cu 3,1%, din nou mai mult decât estimările. Au crescut doar investițiile în proprietăți imobiliare, iar specialiștii arată că este pe cale să se formeze o bulă imobiliară în China, câtă vreme se pare că doar aici se duc câștigurile populației.

Pentru economistul Michael Every, de la Rabobank, datele despre creșterea economica a Chinei nu înseamnă nimic pozitiv. Și nici măcar bursele din China nu se bucură de o creștere a PIB-ului, dacă este însoțită de o scăderea a consumului.

Este inversul unui banc despre economia sovietică, care nu putea ține pasul cu cererea. Un individ se duce să-și cumpere un automobil. Vânzătorul este total dezinteresat și îi spune sec: ”Nu acceptăm decât plata 100% cash”. Omul scoate o plasă plină cu ruble și o pune pe masă. Vânzătorul numără repede banii și pune: ”Nu avem decat mașini gri”. ”Nicio problemă. Când vine?”, spune clientul. ”Mmm, de azi în cinci ani”, spune vânzătorul, după ce se uită în calendar. ”Dimineața sau după-amiaza?”, întreabă clientul. Atenția vânzătorului e stârnită pentru prima dată. ”De ce-ți pasă? E peste cinci ani”. ”Păi, frigiderul îmi sosește dimineața”, spune clientul.

Revenind la lumea de acum, ce se pregătește pentru un nou Război Rece, ce va afecta și mai mult niște economii oloage , ar trebui să ne întrebăm cât vor mai putea economiile de piață să mențină cererea din partea unor consumatori ale căror salarii nu cresc, iar asta într-o lume în care producția crește mereu. Răspunsul la această întrebare a venit până acum sub forma unor bule economice tragicomice care, de fiecare dată când se sparg, agravează și mai mult situația, inclusiv stabilitatea socioeconomică.

Lanțul trofic financiar se rupe, ”dinozaurii” sunt amenințați

Cât despre creșterea PIB-ului Chinei, presa occidentală arată ca ea este generată de scăderea prețului petrolului și a altor materii prime importate de China, ceea ce a dus la un excedent comercial. În contabilitatea unui stat, un excendent comercial mai important este considerat creștere economică. Asta nu înseamnă însă că economia chineza își revine cu adevărat, câtă vreme cererea internă scade în mod vizibil, iar restul lumii se îndreaptă spre o criză de pe urma căreia va suferi și China dependentă de exporturi.

Analiști mai pesimiști vorbesc despre o adevărată ”iarnă nucleară” ce stă să vina. Dinozaurii (în zilele noastre marile companii și marii acționari) nu au dispărut din cauza undei de șoc produsă de impactul cu vreun meteorit, ci din cauza dispariției plantelor în timpul ”iernii nucleare”. Or, acum poate urma o ”iarnă nucleară financiară”, scrie jurnalistul și scriitorul Charles Hugh Smith.

În ciuda speranțelor alimentate constant legate de descoperirea unui vaccin, acest vaccin nu va putea schimba câteva realități. Prima este scăderea drastică a încrederii consumatorilor – ei nu mai vor să cheltuiască, ci să economisească – iar acesta poate fi echivalentul pomenitei ”ierni nucleare financiare”. A doua realitate este incertitudinea legată de un vaccin și eficacitatea sa, ceea ce duce și la o incertudine legată de comportamentul comsumatorilor. A treia realitate este că un asemenea comportament al consumatorilor va face ca puține companii să supraviețuiască ”iernii nucleare financiare”. A patra realitate este că planurile naționale de relansare economică și pomparea banilor de către băncile centrale, mai cu seamă de către Federal Reserve din SUA, au făcut ca acțiunile să fie supraevaluate; reevaluarea acțiunilor va lovi grav băncile.

Întregul lanț trofic al marilor companii, al marilor proprietari imobiliari, al agențiilor guvernamentale depinde de revenirea companiilor măcar la veniturile realizate în 2019. Altfel, oamenii simpli, angajații acestor companii, nu-și vor mai putea plăti chiriile, iar prorietarii imobiliari nu-și vor mai putea plăti ipoticile, băncile vor suferi, iar administrațiile locale vor rămâne cu tot mai puține impozite colectate. ”Straturile cele mai de jos al lanțului trofic financiar mor deja, iar fiecare entitate care depinde de ele este condamnată: dacă micile afaceri mor, atunci vor distruge și firmele de distribuție, și băncile, și pe proprietari. Iar dacă și aceștia dispar, atunci vor fi amenințați  ”marii prădători”: Big Tech, sănătatea, turismul, veniturile locale, educația”, scrie Charles Hugh Smith.

”Recuperarea” de după criza financiară din 2008-2009 a depins foarte mult de supracomsum, supracreditare și supraspeculă, scrie Charles Hugh Smith. Acum, consumul, împrumuturile și specula se reduc la ceea ce în urmă cu două generații ar fi fost nivelul ”normal”, însă economia se va prăbuși, pentru că a devenit complet dependentă de supracomsum, supracreditare și supraspeculă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/un-nou-razboi-rece-ca-in-bancurile-sovietice/

Avocatul Poporului intervine în criza care afectează mii de români


Avocatul Poporului a emis o Recomandare adresată ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, având în vedere lipsa de pe piaţă a medicamentului Euthyrox necesar persoanelor cu afecţiuni la glanda tiroidă, subliniind importanţa luării unor măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei tratamentelor deficitare.

„Ministrul Sănătăţii, în exercitarea atribuţiilor conferite de legislaţia în vigoare, să dispună măsurile necesare pentru prevenirea, identificarea rapidă şi soluţionarea crizelor de medicamente, respectiv pentru gestionarea eficientă a situaţiei medicamentelor deficitare”, prevede recomandarea postată, joi, pe site-ul AP.

Avocatul Poporului recomandă ministrului Sănătăţii să dispună măsurile legale care se impun pentru ca Sistemul electronic de raportare a stocurilor (SER) să fie unul funcţional, pentru a declanşa nivelul naţional de alertă şi pentru a se putea proceda la luarea de măsuri adecvate, în vederea preîntâmpinării lipsei de pe piaţă a medicamentelor.

De asemenea, se recomandă luarea măsurilor legale necesare pentru ca Mecanismul de preîntâmpinare a lipsei de pe piaţă a medicamentelor descris în Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 269/2017 să devină funcţional.

„Ministrul Sănătăţii să dispună ca Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale să procedeze la identificarea şi aplicarea sancţiunilor pentru nerespectarea obligaţiei de serviciu public conform legii în vigoare atât la nivelul companiei care deţine autorizaţia de punere pe piaţă, cât şi la nivelul distribuitorilor angro, mai exact respectarea obligaţiei de asigurare de stocuri adecvate şi continue care să asigure necesarul din respectivul medicament, pe tot cuprinsul ţării, conform prevederilor art. 699 pct. 19 şi art. 804 alin. (2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată”, prevede recomandarea.

Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu, după ce, pe 25 martie, Observatorul de Covasna a publicat un articol din care reiese că există o criză la nivel naţional de Euthyrox.

În vederea soluţionării sesizării din oficiu, au fost întreprinse demersuri la Ministerul Sănătăţii şi la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR).

Printr-o adresă din 19 iunie, ministerul a comunicat că, începând cu luna februarie, au fost semnalate primele discontinuităţi din partea pacienţilor privind aprovizionarea cu Euthyrox, indiferent de forma farmaceutică.

Pe 23 aprilie, ANMDMR a transmis Ministerului Sănătăţii un raport privind disponibilitatea pe piaţa din România a Euthyrox comprimate.

ANMDMR a reţinut în concluziile raportului preliminar înaintat ministerului pe 30 aprilie că Merck România SRL, în calitate de deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă, nu gestionează corespunzător procesul de planificare a producţiei, fiind necesar să implementeze măsuri adecvate.

Merck România SRL a luat decizia să crească cantităţile care vor fi puse pe piaţă în lunile mai-iunie, având în vedere că planificarea producţiei se face cu 4 luni înainte.

Printr-o adresă din 2 iulie, ANMDMR a comunicat Avocatului Poporului că, în condiţiile în care, până la acea dată, prin Sistemul electronic de raportare a stocurilor nu se declanşează nivelul naţional de alertă, este practic imposibilă aplicarea de măsuri adecvate pentru preîntâmpinarea lipsei de pe piaţă a medicamentelor.

Potrivit ANMDMR, numărul sesizărilor privind lipsa medicamentelor pe bază de levotiroxină, Euthyrox comprimate şi Accu-Thyrox soluţie orală a fost relativ mic în ianuarie şi februarie 2020, crescând brusc în martie. ANMDMR a precizat că, în aceste condiţii, a început, de la sfârşitul lunii februarie, o amplă activitate de monitorizare a situaţiei disponibilităţii acestor medicamente pe piaţă, cu scopul dispunerii de măsuri pentru asigurarea necesarului.

„Ţara noastră se situează în zona endemică în cazul bolilor tiroidiene, numărul persoanelor cu probleme de tiroidă ridicându-se la aproximativ 738.000 de pacienţi adulţi cu hipotiroidism şi 20.000 de copii (potrivit datelor citate de Ministerul Sănătăţii). Prin urmare, pentru mulţi bolnavi care folosesc Euthyrox lipsa acestui medicament de pe piaţă reprezintă o problemă deosebit de gravă. Euthyroxul este un medicament esenţial pentru pacienţii cu afecţiuni ale tiroidei. Or, bolnavi de tiroidă au început a semnala lipsa medicamentului (…) încă din februarie 2020, reclamaţiile crescând brusc în luna martie 2020. Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat prin art. 34 din Constituţia României, iar statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”, se subliniază în Recomandarea Avocatului Poporului.

sursa:https://www.cotidianul.ro/avocatul-poporului-intervine-in-criza-care-afecteaza-mii-de-romani/

Incendii în apropierea capitalei Greciei, Atena


Două incendii de vegetaţie au izbucnit, joi, în apropierea capitalei Greciei, Atena, unele zone fiind evacuate preventiv, anunţă autorităţile elene, citat de publicaţia online Ekathimerini.com şi de agenţia de presă AMNA.

Un incendiu afectează zona Pounta-Zeza, situată la circa 35 de kilometri sud de Atena. Localităţile Agrileza, Kamariza, Agios Gerasimos şi Sounio au fost evacuate preventiv.

La locul incendiului au fost mobilizaţi aproximativ 50 de pompieri, 19 autospeciale, patru elicoptere şi două avioane.

Un incendiu de vegetaţie mai mic afectează zona Metamorfosi (Messinia), unde au fost mobilizate 13 autospeciale de pompieri, două avioane şi un elicopter, scrie Mediafax. 

sursa:https://www.dcnews.ro/localitati-evacuate-in-grecia-incendii-de-proportii_759999.html

A doua execuţie federală în SUA din ultimii 17 ani a avut loc. Este vorba despre un bărbat care a violat, ucis, dezmembrat şi incendiat o minoră.



Autorităţile americane au dus la îndeplinire joi a doua execuţie la nivel federal în decurs de o săptămână, după 17 ani de pauză. Avocaţii condamnatului, un bărbat de 68 de ani, au încercat fără succes să oprească execuţia argumentând că acesta suferă de demenţă şi nu mai înţelege pedeapsa aplicată, transmite Reuters, scrie Agerpres. 

Wesley Purkey a fost condamnat în 2003 în statul Missouri pentru că a violat şi ucis o fată de 16 ani, după care i-a dezmembrat cadavrul şi l-a ars într-un iaz septic. Bărbatul a fost declarat mort la ora locală 8.19 (12.19 GMT), în camera de execuţii a închisorii federale din Terre Haute, Indiana, a menţionat purtătoarea de cuvânt Kristie Breshears.


Ce au încercat avocații



Avocaţii săi au încercat să convingă instanţa că Purkey are creierul afectat de Alzheimer şi, deşi a acceptat responsabilitatea crimei, nu mai este capabil să înţeleagă motivul executării sale, care dacă ar fi pusă în aplicare ar constitui o încălcare a legii fundamentale a SUA.

Execuţia de joi a fost precedată de cea a lui Daniel Lee, tot la Terre Haute, înainte de care guvernul american a mai executat din 1963 doar trei condamnaţi, între 2001 şi 2003.


Serii de procese



Lee, Purkey şi alţi condamnaţi la moarte s-au numărat între iniţiatorii unei serii de procese care au contestat legalitatea noului "protocol" guvernamental anunţat acum un an în baza căruia injecţia letală cu un mix de trei substanţe a fost înlocuită cu o injecţie doar pe bază de pentobarbital.

Un judecător federal a fost de acord cu opinia unui expert medical, citat de avocaţii condamnaţilor, în sensul că folosirea acestei substanţe ar putea încălca interzicerea prin constituţie a "tratamentelor crude şi neobişnuite" prin faptul că produce o senzaţie dureroasă de înec, generată de umplerea plămânilor cu lichid, înainte ca persoana supusă respectivului tratament să-şi piardă cunoştinţa. 









ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Aproape 600 de locuri, scoase la concurs


Absolvenţii de liceu care vor să devină poliţişti trebuie să ştie că înscrierile la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza încep vineri, 17 iulie 2020. 

ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Începând de vineri și până pe 27 iulie, persoanele interesate, care îndeplinesc condițiile de recrutare, se pot înscrie la concursul de admitere la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”. Cererile de înscriere se pot depune, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Recrutarea candidaților se realizează de structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare (unități de recrutare), aflate în unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și de structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare din aparatul central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale și specialității pentru care optează candidații – poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educațională și de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate.

ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Candidații care optează pentru locurile Poliției de Frontieră și nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat sunt recrutați de structurile de resurse umane din unitățile cu sarcini de recrutare din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române unde aceștia locuiesc, potrivit domiciliului/reședinței înscrise în cartea de identitate, scrie Mediafax. 

Înscrieri Academia de Poliţie. Aproape 600 de locuri disponibile

 

ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. În acest an, vor fi scoase la concurs 588 de locuri, dintre care 100 cu taxă, la Facultățile de Poliție, de Poliție de Frontieră, de Jandarmi, de Științe Juridice și Administrative și de Pompieri.

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii legale şi criterii specifice, conform Ordinului m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Ordinului m.a.i. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările și completările ulterioare.

Toate detaliile despre procedura de admitere, numărul de locuri aprobate pe facultăți, formularele și documentele necesare completării dosarului de recrutare și alte date de interes sunt postate pe site-urile Ministerului Afacerilor Interne  Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, inspectoratelor generale și ale unităților de recrutare.

Dată limită pentru dosarul de recrutare

 

ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun documentele solicitate până la data de 04 august 2020. Tot până la aceeași dată, se va realiza evaluarea psihologică a candidaților la unitatea de recrutare, conform planificării. Avizul psihologic va fi introdus în dosarul de recrutare de către compartimentul de specialitate.

Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidații declarați apt psihologic, în perioada 28 iulie – 07 august 2020 (data operațiunii bancare), potrivit precizărilor publicate pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la secțiunea Admitere.

Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 24 - 29 august 2020, iar proba de evaluare a cunoștințelor între 01 - 02 septembrie 2020. Ambele probe vor avea loc la centrele zonale de selecție, potrivit arondării unităților de recrutare.

ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Repartizarea și planificarea pentru susținerea probelor se realizează de către Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și sunt aduse la cunoștința candidaților, în timp util, prin postarea acestora pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, precum și al celorlalte centre zonale de selecție.

În vederea susținerii probelor de admitere, candidații vor avea asupra lor cartea de identitate/pașaportul, iar în cazul probei de evaluare a performanței fizice și echipamentul sportiv necesar. Rezultatele obținute de candidați se centralizează la Academia de Poliție și se afișează pe site, în ordinea mediilor obținute la proba de evaluare a cunoștințelor. Contestațiile la proba de evaluare a cunoștințelor se transmit online la adresa admitere@academiadepolitie.ro, în data de 05 septembrie 2020 și se soluționează la sediul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, în perioada 06 - 07 septembrie 2020.

ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Urmează examinarea medicală care se va realiza, în perioada 08 – 24 septembrie 2020, potrivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr. 105/2020, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba scrisă. Academia de Poliție afișează, la finalul fiecărei zile, situația candidaților care au finalizat examinarea medicală, succesiv, până la completarea numărului de locuri scoase la concursul de admitere. Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, până la data de 26 septembrie 2020.

Activitățile organizate în vederea recrutării și selecției candidaților vor fi desfășurate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a potențialelor îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 în rândul candidaților și a personalului implicat.


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat decizia în ceea ce îl priveşte pe procurorul Mircea Negulescu



Instanţa a decis control judiciar pentru Mircea Negulescu, procurorul zis şi Portocală. Acesta fusese reţinut iniţial pentru 24 de ore şi ţinut în Arestul Central, transmite Antena 3. 

Un semnal în acest sens fusese tras şi de analistul politic Bogdan Chirieac. 

"S-a petrecut un accident regretabil. SIIJ, care nu e lăsată să funcţioneze, a făcut acest gest. Cu siguranţă, completul de judecată de mâine îl va elibera pe dl Portocală, deoarece se încalcă o lege importantă din războiul româno-român: niciunul dintre torţionari nu trebuie să răspundă în faţa legii. De asta îl vor elibera. (...) Eu cred că dl Portocală va fi eliberat mâine", declara Bogdan Chirieac miercuri seara la Antena 3.