7.23.2020

Ajuns la cea de-a 9-a ediție, festivalul Pelicam, desfășurat între 10-19 iulie, a atras peste 10,000 de accesări în cadrul ediției online, cu filme difuzate în premieră națională, în proiecții unice, gratuit, pe platforma oficială. Programul a inclus și sesiuni de Q&A cu realizatorii filmelor, la finalul proiecțiilor, dezbateri live pe teme de mediu cu cineaști și specialiști din domeniul ecologiei, discuții cu activiști tineri de mediu din diferite țări, ateliere online pentru copii și concursuri în parteneriat cu Seneca Ecologos și Glamour România.


'The Last Male on Earth' - Marele câștigător la Pelicam 2020

Cele mai apreciate documentare de mediu din ultimul an au concurat pentru Trofeul Pelicam în cadrul Competiției Internaționale Pelicam. 'The Last Male on Earth' / ‘Ultimul mascul de pe pământ’ (regia Floor van der Meulen) a fost desemnat ‘Cel mai bun documentar’ în cadrul acestei secțiuni competiționale. Filmul spune povestea lui Sudan, ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe pământ, care a murit în 2018. Premiul oferit este în valoare de 2.000 de euro.

Premiat a fost și documentarul lituanian ‘Acid Forest’ / 'Pădurea Acidă' (regia Rugilė Barzdžiukaitė), în cadrul Competiției Eastern Docs. Povestea unei păduri străvechi de pini, transformată radical de populația de cormorani care s-a instalat în aceasta. Premiul Eastern Docs este în valoare de 1.000 de euro.

Documentarului sud-african Jozi Gold / 'Aurul din Johannesburg' (regia Sylvia Vollenhoven & Fredrik Gertten) a primit în cadrul Competiției Internaționale o mențiune specială pentru felul în care prezintă povestea unei persoane care înțelege că micile schimbări pot face diferența. Într-o lume a bărbaților conduși de profit, aspectul fragil al unei femei ascunde o determinare și un angajament nebănuite.





Focus Pelicam la Cinema Elvire Popesco (23 - 24 iulie)

Două dintre cele mai bune documentare de mediu lansate recent, din selecția Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni: ‘The Price of Paradise’ (proiectat în deschiderea festivalului) și ‘You Think the Earth is a Dead Thing’ vor putea fi vizionate în aer liber joi, 23 iulie și vineri, 24 iulie, de la ora 21:00, în cadrul unui Focus Pelicam la Cinema Elvire Popesco, în curtea clădirii istorice a Institutului Francez de pe bulevardul Dacia 77 din Bucureşti.

Biletele la proiecții, în valoare de 20 de lei, pot fi achiziționate online, de pe Eventbook - Cinema Elvire Popesco.

Inițiate din dorința unei întâlniri cu un public pasionat de cinema și interesat de provocările mediului înconjurător, într-un an greu încercat în care festivalul Pelicam s-a desfășurat exclusiv online, cele două proiecții Focus Pelicam la Cinema Elvire Popesco oferă un prilej de conectare la realități internaționale.

Doi frați miliardari vor să cumpere ‘paradisul’ - insula Sark din Canalul Mânecii-, ceea ce declanșează o luptă în mica comunitate. Un conflict global prezentat într-un cadru idilic de documentarul ‘The Price of Paradise’, proiectat joi, 23 iulie, de la ora 21:00.

Vineri, 24 iulie, de la ora 21:00, documentarul ‘You Think the Earth is a Dead Thing’ propune o călătorie în insula Martinica din Marea Caraibelor, unde populația indigenă și-a păstrat medicina tradițională pe bază de plante și ierburi, în ciuda eforturilor colonialiștilor francezi de a o eradica.






40% din testele pentru COVID-19 din ultimele 24 de ore au fost făcute la cerere


În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 20.085 de teste pentru coronavirus, iar 40 la sută dintre acestea au fost făcute la cerere, conform datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică. Joi, pentru a doua zi consecutiv, în România au fost raportate peste 1.000 de noi cazuri de COVID-19, mai exact 1.112.

De la debutul pandemiei și până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.030.692 de teste. Dintre acestea, 20.085 au fost făcute în ultimele 24 de ore - 11.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.107 la cerere.

Datele au fost publicate joi de Grupul de Comunicare Strategică, care începând de astăzi include în raportările oficiale și astfel de informații. De asemenea, de miercuri sunt incluse în raportări informații despre persoanele retestate.

Până astăzi, 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 393 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 2.126 persoane diagnosticate cu COVID-19.

În intervalul 22.07.2020 (10:00) – 23.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 25 de decese ( 16 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Călărași, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.586. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 285 de pacienți.


Cum a ajuns, de fapt, COVID în România și CINE l-a adus. Studiu de ultim moment.


Cercetătorii de la The Royal Society au realizat un studiu pentru a demonstra cum a ajuns COVID-19 în România și cine l-a adus. Iată ce au descoperit. 

Un nou studiu realizat de membrii ai The Royal Society arată modul în care a pătruns COVID-19 în România și modul în care a ajuns în spitale. Aceștia susțin că a fost adus de cetățeni care se întorceau în țară din nordul Italiei și ciclurile locale de transmisie au fost precedate de cazuri importate, predominant din Italia.

“Cercetările noastre sunt în conformitate cu alte articole anterioare care ilustrează importurile de cazuri din Italia, cum ar fi Bolivia, Brazilia, Austria, Croația și Spania . Pentru România, această rută de import de cazuri nu este surprinzătoare, deoarece Italia a fost, cel puțin în ultimele două decenii, principala destinație de migrație pentru români. Majoritatea imigranților români se află în nordul Italiei și, în special, în teritoriile puternic afectate din Lombardia, Emilia-Romagna, Piemonte și Veneto (aceste patru regiuni italiene reprezintă 47,3% din totalul românilor care locuiesc în Italia)”, au declarat cercetătorii. 





Cât a durat de la sosirea în țară, până la prima confirmare



Mai mult, cercetătorii subliniază faptul că, în medie, a durat între 4 - 8 zile de la sosirea în România și până la confirmarea COVID-19. Pe de altă parte, intervalul de timp dintre sosire (cercuri roșii) și confirmarea COVID-19 (cercuri albastre) a avut tendința să scadă în special după 11 martie (figura 1a). Reducerea decalajelor de timp poate arăta că autoritățile române au îmbunătățit detectarea cazului COVID-19.





Spitalele au avut cel mai mult de suferit

 

Din tot acest circuit, cel mai mult au avut de suferit spitalele, care au devenit în scurt timp focare de infecție, din cauza lipsei echipamentelor suficiente sau a procedurilor.

“Riscul de răspândire a infecțiilor cu COVID-19 în spitalele românești ilustrate de rețelele de transmitere timpurie este susținut de date oficiale recente. De exemplu, în 19 aprilie, în România, rata de infecție raportată oficial în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății a fost de 12,7% (981 de lucrători medicali la un total de 7707 cazuri). În Italia (regiunea Lombardiei) și Spania, două dintre cele mai afectate teritorii europene, la 23 aprilie, rata personalului medical a fost estimată la 20%”, se arată în studiul de la The Royal Society.


Ce indică principalele rezultate



“Principalele rezultate indică faptul că românii care au călătorit, în principal, din Italia până în România au fost principala sursă de răspândire a coronavirusului în țară. Întoarcerea lor a dat naștere rețelelor locale de transmisie COVID-19 de la om la un număr limitat de lanțuri. Cel mai frecvent mod de transmitere a virusului în aceste rețele a fost nosocomial, ceea ce sugerează mai degrabă o circulație locală și delimitată geografic. COVID-19 răspândit în România nu s-a produs prin rețele de transmisie inter-oraș sau inter-provincii de la om la om. Cauza principală a importurilor de cazuri multiple paralele independente din străinătate în toate județele administrative”, este concluzia la care au ajuns specialiștii. 


Românii i-au lăsat pe nemți cu ochii în Soare. Patronii au rămas cu sparanghelul și căpșunele pe CÂMP


Situația deosebită legată de coronavirus a avut efecte negative asupra culturilor de sparanghel și căpșune din Germania. Publicațiile germane scriu despre faptul că din cauza lipsei forței de muncă la cules, recolta este mult mai mică în acest an. 

Sezonul de sparanghel și căpșuni a fost unul deosebit de dificil în acest an. Unul dintre patronii de ferme care a reușit să-și salveze culturile, Karsten Otte, a făcut eforturi uriașe pentru a reuși să-și culeagă recolta în acest an: a plătit sume importante de bani pentru a aduce mai mulți culegători din România, deși situația plecărilor din țară nu era deloc una roz.


Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, i-a făcut ieri o vizită ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, la sediul instituției.


Conform unui comunicat postat pe site-ul Ambasadei, cei doi au discutat despre ”recentele progrese privind statul de drept şi lupta împotriva traficului de persoane, precum şi despre eforturile de digitalizare pentru îmbunătăţirea fluxului de informaţii dintre structurile româneşti şi americane de aplicare a legii”.


Afirmația privind ”recentele progrese privind statul de drept” este ilară, chiar absurdă, având în vedere că guvernului i-au fost anulate de CCR acte normative exact pentru încălcarea drepturilor omului ! Poate data viitoare ne lămurește Ambasadorul Zuckerman !

Pe de altă parte, ambasadorul i-a lăudat pe ministrul Cătălin Predoiu şi pe procurorul general Gabriela Scutea ”pentru foarte strânsa cooperare dintre agenţiile româneşti şi americane de aplicare a legii”.


”Această cooperare a condus la mai multe arestări recente de mare notorietate, ale unor infractori implicaţi în criminalitate organizată, în trafic de persoane, în infracţionalitate cibernetică, în comerţ ilicit cu droguri şi în infracţiuni financiare”, transmite Ambasada SUA.

Probabil se referă și la mafioții din Craiova care, nu se știe cum, dar făceau ”afaceri” de senzație în SUA, sub ochii autorităților !

Dar, atenție - ambasadorul a lăudat de asemenea ”eforturile neobosite” ale ministrului de ”a corecta regresele înregistrate în aplicarea statului de drept sub guvernul anterior” şi de ”a transforma măsurile de luptă împotriva traficului de persoane” într-o prioritate !

Pe care ”regrese” le corectează Predoiu ? Singurul pe care tot încearcă să-l ”îndrepte” prin eliminare, sfidând CSM, este… SIIJ ! Să spună Zuckerman dacă la asta se referă, ca să vedem cum calcă el voința forului magistraților, CSM !

”Ministrul Predoiu este lider în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate - îi suntem recunoscători pentru dedicare”, spune Zuckerman. Cu prima parte… ne dorim să se îndeplinească, dar cu a doua, la ce se referă ? La îngroparea cazului Alexandra sau a celui cu Luiza? Adică a cazului Caracal, cu orice legătură cu Deveselu ar avea?!...

Cert este că în privința atacului la PSD – ”guvernul trecut” – el se bazează probabil pe cearta între cei doi miniștri al Justiției, Birchall și Toader, care își aruncă acuzații în văzul lumii, deci și al atentului Zuckerman. Da, de ce nu spune Zuckerman, ”a corecta regresele înregistrate în aplicarea statului de drept sub miniștrii Justiției anteriori” ?! Știu, există vaiete, că Dragnea sau Dăncilă impuneau… dar cine crede că un ditamai ministru e cocoș (sau găină) de tablă, în bătaia vântului ?...

În concluzie, sunt convins că, nici de această dată, PSD Ciolacu nu va avea o replică. Doar a vorbit stăpânul coloniei, nu ?...


sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200723/31033791/Zuckerman-recidiveaz-nou-atac-la-ridicol-la-PSD-alimentat-chiar-de-doi-foti-minitri.html

ÎNTR-UN MINUT ÎNȚELEGEȚI ADEVĂRUL DESPRE MILIARDELE DE LA UE. MINCIUNA NU A ȚINUT MULT !


Revenirea lui Klaus Iohannis de la Bruxelles a fost însoțită de o petardă mediatică în ceea ce privește „bomba” celor 80 de miliarde care se rostogolesc peste noi. Potrivit economistului Dan Diaconu, organele media au ventilat știrea astfel încât tot prostovanul să aibă impresia că Bruxelles-ul tocmai ce-a hotărât să reverse fântâna abundenței peste noi. Acesta explică și care este realitatea. Fără doar și poate e de-a dreptul tragică. Acesta afirmă: fondurile primite reprezintă nu o firimitură scăpată de la masa bogatului, ci promisiunea că de la masa bogaților va scăpa o firimitură.

”Ca să înțelegeți exact cum stau lucrurile, o să vă explic în continuare toată povestea. Voi începe prin a vă aminti că, în timp ce restul delegațiilor erau blindate cu experți, Plăvanul nostru a mers acolo singur, însoțit de câțiva sepepiști și de ilustra sa geantă. Apoi, mai trebuie să mai constatăm un element: marea majoritate a șefilor de guvern participanți la summit au declarat înainte de plecare cu ce mandat pleacă și ce anume urmăresc. Plăvanul, neavând niciun plan, nu a declarat nimic. Doar el a mers acolo strict pentru a lua, cu umilință, ceea ce i se dă, fără a ridica nicio obiecție. Slugoi până la capăt.

Și-acum să analizăm radiografia fondurilor europene primite. Cei 79.9 miliarde de euro sunt compuși din două sume:
1. 46.4 mld. EUR reprezintă fonduri nerambursabile din bugetul multianual 2021-2027. Fondurile sunt destinate mai multor axe precum: politica de coeziune, politica agricolă, green deal. Într-un scenariu pesimist România ar fi trebuit să primească un minim de 50 mld. EUR, iar într-unul optimist 65-70 mld EUR(aceasta ar fi fost suma cu care România ar fi trebuit să meargă la negocieri);
2. 33.5 mld. EUR provin din Pachetul de Relansare Economică, având o structură puțin mai ciudată:
* 16.8 mld. EUR sunt granturi(fonduri nerambursabile);
* 16.7 mld. EUR sunt împrumuturi acordate de către Comisia Europeană în „condiții avantajoase”.

Asupra acestui ultim punct trebuie să ne focusăm atenția în mod special întrucât, din punctul meu de vedere, a fost cel mai superficial tratat. În loc să se pregătească serios, Plăvanul le-a ordonat lacheilor săi din Guvern să umfle cifra infectărilor gândindu-se că în acest mod vor da lovitura. Cu alte cuvinte, în loc de pregătire solidă, au făcut un joc de alba-neagra demantelat imediat de serviciile secrete care – în cazul celor puternici – lucrează în folosul statelor care le finanțează. Așa se face că, la summit, prima chestiune care a picat a fost alocarea unei părți din pachet printr-un algoritm raportat la noul val de îmbolnăviri.

În cadrul Pachetului de Relansare Economică, România ar fi trebuit să țintească un minim de 30 mld EUR granturi și cel puțin 20 mld. EUR împrumuturi. Fiind o economie periferică, România este afectată direct de scăderea activității economice proprii, iar indirect de scăderea economiilor partenere din interiorul UE. Partea proastă e că dependența noastră de UE face ca cele două lovituri pe care le încasăm să acționeze la fel de dezastruos și cu aproximativ aceeași intensitate asupra noastră. De aceea ar fi trebuit să țintim către 40 mld EUR granturi și 30 mld. EUR împrumuturi. Un asemenea pachet nu e deloc greu de justificat.

Punând cap la cap ne rezultă că România trebuia să meargă la negocieri cu solicitări de 70 mld. EUR din bugetul multianual și alte 70 mld EUR din Pachetul de Relansare Economică(40 mld EUR granturi + 30 mld EUR împrumuturi). Rezultă un maxim de 140 mld EUR „la prima strigare”. În ceea ce privește minimul, România n-ar fi trebuit să scadă sub 50 mld EUR din Bugetul multianual și 50 mld EUR din fondul de redresare. Așadar, un total de minim 100 mld. EUR.

Acum ne rezultă limpede că, în realitate, România a pierdut cel puțin 20% din minimul targetat, obținând puțin peste 50% din suma pe care trebuia să o arunce în joc la negocieri. De ce s-a întâmplat asta e simplu: din servilism și trădare națională. Pierderile înregistrate de România la aceste negocieri au fost compensate, din păcate, doar de o propagandă acerbă, instrumentatată de instituțiile de presă care, mai nou, trăiesc aproape exclusiv din subvenții de la stat, chestiune unică în istorie ! V-aș aminti că și pe vremea comuniștilor instituțiile de presă se auto-finanțau, trăind cu mult mai capitalist decât cele din ziua de azi.

Să punem totuși cap la cap informațiile pe care le avem și să înțelegem cu ce ne-am ales de fapt. Din cele 79.9 mld. EUR avem un net de fonduri primite de doar 63,2 mld EUR(restul sunt împrumuturi). Dacă însă scădem din această sumă contribuția României de 12 mld EUR ne rezultă că suma netă obținută de Plăvan este de doar 51.2 mld EUR! Adică undeva aproape de minimul pe care ar fi trebuit să-l obținem din bugetul multianual! E de-a dreptul jenant.

Însă asta nu-i totul. Ar mai trebui amintit un aspect, anume că statele puternice au reușit impunerea unui mecanism prin intermediul căruia pot bloca acordarea fondurilor pe motive de „stat de drept”. Chestiunea nu trebuie tratată cu superficialitate, mai ales în condițiile în care două dintre asociațiile #rezist ale magistraților tocmai ce-au mușcat din bucile prezidențiale pe motiv că în România nu se respectă statul de drept. Fix aici ar trebui să vă concentrați întrucât, în scurt timp, veți constata cum firimiturile căzute de la masa bogaților se vor dovedi a fi – așa cum am mai spus – doar firimituri promise, nicidecum aruncate săracilor. De ce spun asta e cât se poate de simplu: Olanda ne blochează accesul la Schengen pe motiv de nerespectare a statului de drept, în condițiile în care această condiție nu a existat la aderare. Vă imaginați ce va fi acum când condiția e inclusă în pachet?

Părerea mea e că negocierile amintite de Plăvan n-au fost nereușite ci de-a dreptul dezastruoase. Veți constata cum, în scurt timp, pe lângă incapacitatea noastră de absorbție(vinovată și instrumentată atât din interior, dar și din exterior) vom avea de-a face și cu refuzul unor plăți pe motive inventate de „funcționare a statului de drept”. Și, din nou, atunci când li se va cere, eroii #rezist vor ieși să se târâie cu curul în piață, finanțați de cei care au interesul să ne condamne la subdezvoltare.

Sper că explicațiile mele au fost cât se poate de clare, astfel încât să judecați singuri ce-a fost cu balonul de săpun arătat de Plăvan și lustruit de propagandă. Un balon de săpun, indiferent ce i-ai face, tot un balon de săpun rămâne, iar când se sparge, odată cu el se duc și iluziile celor care au picat în capcana mirajului său”, a explicat Dan Diaconu.

sursa:http://vavedem.com/intr-un-minut-intelegeti-adevarul-despre-miliardele-de-la-ue-minciuna-nu-a-tinut-mult/

PLANUL LUI IOHANNIS PENTRU PUTEREA ABSOLUTĂ - Două zile de vot, complet nejustificate, nu vor face altceva decât să deschidă calea unei fraude electorale de proporții.


Jurnalistul Valentin Boeru atrage atenția într-un editorial din National că liberalii pregătesc o manevră pentru a câștiga alegerile locale și parlamentare. Aceștia sunt speriați că și disperați că vine vremea decontului pentru abuzurile comise, pentru afacerile murdare desfășurate la adăpostul stărilor de urgență și de alertă, pentru haosul creat de guvernarea aiuristică, or tocmai asta încearcă să evite.

În opinia jurnalistului, singura lor șansă de a ocoli pușcăria rămâne păstrarea puterii. Iar pentru asta sunt în stare să facă orice și să rămână pe poziții. Primul pas, alegerile locale, unde trebuie să câștige la un scor zdrobitor. De ele depinde câștigarea alegerilor parlamentare, fapt ce le-ar aduce satisfacția unei guvernări după bunul lor plac. Este ceea ce își dorește și Iohannis, artizanul manevrelor care să-i ducă liberalii la victorie.

”Deși, pe deoparte, Guvernul Orban face mare tapaj cu epidemia de coronavirus, pe de altă parte nu renunță la alegeri. Cifrele pe care Grupul de Comunicare Strategică le anunță zilnic nu mai sunt crezute de multă vreme. Degeaba apar la televizor Vela, Tătaru, Arafat sau alți proroci prăpăstioși ai Covid, nu mai au credit. Orban a ajuns să se contrazică singur în opinii. Vrea alegeri, invocând Constituția, regulile democrației și legi făcute pe genunchi și votate de urgență în Parlament. Este limpede că le vrea, dar nu știe cum să rezolve problema aglomerării.

A încercat inclusiv intimidarea prin prezentarea de cifre prăpăstioase și prin emisiuni făcute de tot soiul de vânduți pe la televiziunile mituite, având ca țintă populația vârstnică. A mizat pe faptul că pensionarii, recunoscuți pentru opțiunile lor majoritar pesediste, se vor speria de pericolul contaminării și nu vor mai ieși la vot. Din teritoriu, însă, informațiile arătau că lumea nu se lasă timorată și vrea să voteze.

Așa a apărut varianta celor două zile de vot, care-și face loc tot mai mult. Manevra nu îi aparține, este opera lui Iohannis, mai bine zis a celor care-i întorc cheița. Tot scenariul are ca punct de plecare laitmotivul fals cu grija față de sănătatea populației. Aceeași care, de-a lungul timpului, politicieni și câțiva ziariști mai curajoși i-au demonstrat că nu l-a preocupat atât de mult pe cât pretinde.Teoretic, Opoziția ar trebui să se opună prelungirii votului dincolo de data stabilită. Nu se știe însă dacă se va întâmpla așa ceva. Întotdeauna, jocurile din culise au arătat altceva. Două zile de vot, complet nejustificate, nu vor face altceva decât să deschidă calea unei fraude electorale de proporții.

Dacă la referendumul pe justiție, care a durat numai o zi, ne-am trezit cu neștiutori de carte care au înțeles perfect întrebările, aceleași pe care nici Klaus Iohannis nu a fost în stare să le reproducă fără prompter, cam ce se poate întâmpla în două zile ? Dacă la europarlamentare am văzut cum UDMR a câștigat locuri în județe în care nu există picior de maghiar, de ce n-am vedea cum fiefurile PSD cad pe capete și lumea, brusc, votează PNL în neștire ?”, a scris jurnalistul Valentin Boeru.

sursa:http://vavedem.com/planul-lui-iohannis-pentru-puterea-absoluta-ce-manevra-ne-pregatim-de-frauda/?fbclid=IwAR2aFWMo_MmH6An4Wh53-CY7yKc0Y7_1uYZhXepkTXFyfJnm1HLj8yapsa

7.22.2020

Un act degradant, rasist, lipsit de etică pentru întreaga civilizație umană din Europa și din S.U.A. : GRĂDINILE ZOOLOGICE UMANE


La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, expoziția șocantă a oamenilor de diferite etnii a devenit la modă în Occident, în special în imperiile coloniale ale Marii Britanii, ale Franței și ale Germaniei, precum și în S.U.A.  

Unul dintre factorii care au contribuit la popularitatea acestor grădini zoologice umane, a fost faptul că aceștia au prezentat popoare „exotice” din diferite părți ale lumii. 





Deși grădina zoologică umană este un fenomen recent, rădăcinile sale pot fi urmărite mult mai departe în timp, începând cu expoziția ”artistică” a popoarelor exotice din alte regate. 





Pe mormântul dinastiei XIX, faraonul Seti I din Egipt, există o reprezentare murală cu cele patru rase diferite ale lumii, adică egiptene, libiene, asiatice și nubiene. O astfel de reprezentare este văzută și în arta Imperiului Ahemenid. 



Un nubian, un sirian și un egiptean, desenat de un artist necunoscut pe un mural din mormântul lui Seti I; Copie a lui Heinrich von Minutoli 1820. Rețineți că tonurile pielii se datorează ilustratorului secolului al XIX-lea, nu originalului din Egiptul Antic



Expozițiile de ”artă” au devenit ulterior expoziții regale  la Roma. Acest lucru a fost menit să arate victoria Romei asupra dușmanilor ei și să atragă curiozitățile oamenilor dornici să vadă acești oameni ciudați din alte țări. 

Unii dintre cei mai cunoscuți captivi, care au defilat în timpul unui triumf roman, au fost Cleopatra Selene a-II-a, Alexander Helios și Ptolemeu Philadelphus (fiii lui Mark Antony și Cleopatra), Caractacus (un șef britanic care a luptat împotriva Romei) și liderul lui Vercingetorix (galicul). care a fost învins de Iulius Cezar.

În timpul perioadei de explorare, exploratorii spanioli și portughezi adesea au adus plante, animale și chiar străini, pentru a demonstra că au avut succes în călătoriile lor.

Aceste exponate erau însă accesibile numai elitelor, întrucât erau afișate doar în curțile regale. 

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, a avea slujitori de descendență non-europeană a fost un semn al bogăției, pentru un aristocrat european. Încă o dată, numai elitele au avut contact cu acești „exotici”.

Lucrurile s-au schimbat la începutul secolului al XIX-lea. Între 1810 și 1815, o femeie sud-africană cu numele de Saartjie Baartman (peiorativ cunoscută sub numele de Venus Hottentot), a fost expusă la Londra și Paris ca un „spectacol anormal”. Aceasta a fost prima oară în care o persoană străină, a fost expusă pentru divertismentul maselor europene și a servit ca un precursor al grădinilor zoologice umane, care au fost numite „expuneri etnologice”.




În prima jumătate a secolului al XIX-lea, străini ca Baartman s-au prezentat la târguri și carnavaluri unde au fost expuse alte „spectacole anormale”. 

În această perioadă, a fost accentuată diferența dintre străini și publicul european. 

Distincția dintre „normal” și „anormal” a fost înlocuită cu una „civilizată” și „sălbatică” în a doua jumătate a secolului, ca urmare a Noului Imperialism.




Un grup de aborigeni prinși în Australia, care fac turnee în Europa și America la spectacolele „curios uman” ale PT Barnum & Bailey la circ, unde au fost înfățișați ca sălbatici și canibali înverșunați



Pe măsură ce puterile europene au început să înființeze colonii în întreaga lume, în special în Africa, a existat un apetit din ce în ce mai mare în rândul publicului din țara lor pentru afișarea popoarelor cucerite, care erau percepute ca fiind mai puțin civilizate decât ei înșiși. 

Guvernele europene erau mai mult decât gata să satisfacă această cerere, iar popoarele autohtone au apărut la majoritatea târgurilor și expozițiilor internaționale organizate în acea perioadă. 






Cu toate acestea, afișarea de „sălbatici” în grădinile zoologice umane nu s-a limitat doar la Europa. În Statele Unite, de exemplu, târgul mondial din St. Louis din 1904 a prezentat o serie de „exponate vii”, incluzând peste 1.000 de filipinezi dintr-o duzină de triburi situate în sate recreate. În Japonia, a fost organizată o expoziție de coreeni, care erau reprezentați ca fiind canibali, în 1903, cu șapte ani înainte de colonizarea japoneză în Coreea.






Africani expuși la Expoziția Jubileului din 1914 în Christiania Oslo, Norvegia.



Grădinile zoologice umane au început să-și piardă popularitatea în secolul XX. 

Unul dintre ultimele cazuri ale fenomenului s-a produs în 1958, la Târgul Mondial de la Bruxelles, unde a fost prezentat un sat congolez. 

Grădinile zoologice umane au fost criticate, pentru că erau degradante, rasiste și lipsite de etică, dar aceste critici nu par să facă acest fenomen să-și piardă atracție. 



Expoziția din 1958, la Bruxelles, Belgia,





sursa:https://www.ancient-origins.es/historia-tradiciones-antiguas/zoologicos-humanos-005147

𝐀𝐓𝐄𝐍𝐓𝐈𝐄 - 𝐓𝐑𝐄𝐙𝐈𝐓𝐈-𝐕Ă...!!! "Poliția Franceză a spus: ”𝐒𝐭𝐨𝐩, 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 î𝐧 𝐬𝐥𝐮𝐣𝐛𝐚 𝐜𝐞𝐭ăț𝐞𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐧𝐮 𝐚 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫"...!!! 𝐏𝐄 𝐂Â𝐍𝐃 și în ROMÂNIA, POLIȚIA VA FI ÎN SLUJBA CETĂȚEANULUI, CEL CARE LE PLĂTEȘTE SALARIILE ?



Candidat surpriză la Primăria Capitalei: numele care răstoarnă toate calculele


Potrivit jurnalistului Dan Andronic, Pro România ar fi gata să îl arunce în bătălia pentru Capitală pe doctorul Alexandru Rafila.

Un candidat propriu al partidului condus de Victor Ponta ar însemna că negocierile dintre Pro România și PSD s-au blocat, participarea cu un candidat separat față de PSD însemnând o lovitură împotriva candidatului PSD Gabriela Firea.

Știrea a fost lansată de Dan Andronic în Evenimentul Zilei și s-ar putea ca scurgerea informației să fie o ultimă încercare a lui Ponta de a forța mâna PSD-ului la negocieri, arătând că are o alternativă care îi va încurca foarte tare pe social-democrați la alegerile din București.

Negocierea nu se face, desigur, doar pentru alegerile locale, ci are în vedere scrutinul parlamentar, iar Ponta cere mult, având avantajul că Pro România culege voturi în principal din bazinul PSD.

Candidatul pe care l-ar propune Pro România la Primăria Generală București, prof. dr. Alexandru Rafila, a devenit cunoscut publicului larg o dată cu epidemia de coronavirus, dar are un CV impresionant.

Prof. Rafila este şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti.

Prin introducerea lui în jocul politic, calculele pentru București sunt date peste cap, și apare și o nouă formulă de candidat, selectat din rândurile cadrelor medicale care au apărut în prim plan o dată cu epidemia.


sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200722/31028725/Candidat-surpriza-Primaria-Capitalei-numele-rastoarna-calculele.htm


Liderul ALDE face o analiză nemiloasă a mult lăudaților bani europeni și spune că aceștia vor fi aprobați doar dacă o parte din banii daţi se vor întoarce, sub forma unor contracte grase, către companiile din acele ţări. ”Lipsit de vână, de inspiraţie şi de echipă, dl Iohannis nu a cerut nimic, nu a spus nimic şi a acceptat ce i s-a dat! Deci nu vorbim de nici un fel de succes personal al dlui Iohannis, aşa cum trâmbiţeaza presa de partid, ci vorbim despre un eşec de proporţii care ne va urmări mult timp de acum chiar şi dupa ce actualul preşedinte va părăsi Palatul Cotroceni!”, își încheie Tăriceanu observațiile pe marginea summit-ului de la Bruxelles


Călin Popescu Tăriceanu a publicat pe Mediafax o analiză a acordului european în care spune că preşedintele Klaus Iohannis a suferit la Bruxelles un eşec de proporţii la negocierea sumelor care vor reveni României prin bugetul multianual şi prin programul de relansare.

”Ca o primă remarca m-aş opri la strategia 'marelui licurici' pe care văd că domnul Iohannis a preluat-o din mers de la predecesorul său. Ideea de a nu avea opinii proprii, de a nu îţi susţine cauza bazându-te pe 'fratele mai mare' nu prea functionează, mai ales în vremuri de criză”, arată Tăriceanu în editorialul său.

El observă că subiectul principal nu a fost despre câţi bani ia fiecare ţară, ci mai ales despre cum controlează cei mari banii pe care îi vor lua cei mai mici.

”Aşa că 'donatorii' au inventat un sistem de clauze destul de vagi şi imprecise care condiţioneaza primirea acestor bani. Ştim cu toţii despre clauza respectării statului de drept! Sperăm doar că statul de drept nu este cel în care serviciile, instanţele şi parchetele sunt într-o mare frăţie şi trag, împreună, sforile justiţiei! Mai sperăm şi că liderii Uniunii recunosc, chiar dacă le e ruşine să admită, că reîntoarcerea la protocoalele secrete este împotriva unui stat de drept şi nu în favoarea lui!”, atrage atenția Tăriceanu.

Dar liderul ALDE atrage atenția și asupra clauzelor mai puţin spectaculoase, dar mult mai periculoase, cum e de exemplu faptul ca aceşti bani, chiar alocaţi fiind, sunt supuși aprobării ulterioare, adică trebuie validaţi de 55% din ţările membre care să reprezinte minimum 65% din populația totală a Uniunii!


”Vă las pe dvs să socotiţi care ar fi aceste ţări, dar în traducere liberă eu citesc cam aşa: dacă o parte din banii daţi se vor întoarce, sub forma unor contracte grase, către companiile din acele ţări, atunci o să se aprobe aceste cheltuieli. Dacă nu, alocarea o să se blocheze! Prietenii ştiu de ce!”, pune Tăriceanu punctul pe i.

Mai departe, liderul ALDE spune că se știu care sunt ţările care au companii naţionale sau multinaţionale care lucrează în România.


”Că fac şosele, poduri, căi ferate, spitale sau vând echipamente, ele sunt beneficiarele indirecte ale acestor bani europeni. Ce fel de companii capabile să presteze contracte în alte ţări are România? Probabil că le numărăm pe degetele de la o mână!”, face Tăriceanu calculul banilor europeni.

El mai observă că întârzierea în adoptarea sumelor alocate nu a venit de la îngrijorarea că aceste fonduri vor pune pe butuci Uniunea, ci de oportunitatea folosită de unele ţări de a-şi mai micşora contribuţia la bugetul UE.

”Nu pot decât să privesc cu invidie şi chiar admiraţie felul în care Olanda, Austria, Suedia, Finlanda şi Danemarca, subtil şi ingenios împinse în faţă de “fratele mai mare”, şi-au jucat cărţile obţinând în final, pentru ele şi doar pentru ele, reduceri importante la contribuţiile pentru UE”, își continuă Tăriceanu analiza.

Dar, aceste reduceri obţinute de ei le vom compensa cu toţii prin mărirea procentului din PIB pe care îl vom plăti la bugetul UE, arată liderul ALDE.

El mai face comparații și cu privire la suma obţinută de România: suntem a şasea ţară ca populaţie, a şaptea ca suprafaţă şi am primit aproximativ 4% din alocări. Polonia, care este într-adevăr mai mare decât noi, a obţinut dublul sumei noastre. Grecia care este jumătate cât noi a obţinut cam aceeaşi sumă ca noi (72 miliarde euro).


”Probabil că am fi putut obţine mai mult dacă nu am fi stat cu capul plecat, dacă dl Iohannis ar fi avut competenţa si dorinţa să facă ceva pentru România!”, remarcă supărat Tăriceanu.

Liderul ALDE atrage atenția că modelul de a trimite un 'Preşedinte Ficus' să negocieze la Bruxelles continuă să fie o idee foarte proastă!

Pe fostul premier îl deranjează însă nu doar suma alocată mă deranjează, ci faptul că aceşti bani au foarte multe condiţionări politice şi mai ales că aceşti bani întârzie nepermis de mult.


”Lipsit de vână, de inspiraţie şi de echipă, dl Iohannis nu a cerut nimic, nu a spus nimic şi a acceptat ce i s-a dat! Deci nu vorbim de nici un fel de succes personal al dlui Iohannis, aşa cum trâmbiţeaza presa de partid, ci vorbim despre un eşec de proporţii care ne va urmări mult timp de acum chiar şi dupa ce actualul preşedinte va părăsi Palatul Cotroceni!”, își încheie Tăriceanu observațiile pe marginea summit-ului de la Bruxelles.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200722/31029010/Tariceanu-parte-banii-europeni-dati-Romaniei-intoarce-companiile-straine.html