7.29.2020

29 iulie,2020/ Ludovic Orban a explicat în deschiderea ședinței de Guvern din această seară care sunt măsurile care vor fi adoptate de Executiv cu privire la combaterea răspândirii virusului


Premierul Ludovic Orban a promis în declarațiile făcute la începutul ședinței de Guvern că se muncește serios pentru absorbția fondurilor europene de 80 de miliarde de euro din cadrul programului de relansare europeană Next Generation.

El a discutat de limitarea programului pentru terase care va fi decisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru acele localități și județe unde există un nivel ridicat de răspândire a virusului. El a amintit propunerea CNSU ca oaspeții la terase să fie numai corespunzător cu numărul de scaune. ”Vom limita numărul clienților la numărul de scaune care există pe terase”, a spus premierul.

Impunerea măștilor și în aer liber în anumite spații și intervale orare. ”Vom împuternici Comitele județene pentru Situații de Urgență de a decide această măsură de obligativitate a măștii”, a adăugat Orban, care a precizat că sunt foarte multe zone aglomerate, piețe, unde se formează cozi, faleze, pe cursele feroviare unde sunt peroanele aglomerate, stații de transport public.

Ministrul Violeta Alexandru a arătat că a pregătit actul pentru dublarea alocațiilor, pe un calendar de creștere de 20 la suta de la 1 septembrie 2020, următoarele etapizat, de două ori pe an, la 1 ianuarie și 1 iulie anul viitor, urmând ca de la 1 iulie 2022 să fie dublată efectiv.

Ludovic Orban i-a cerut de asemenea ministrului Tătaru să utilizeze detașarea medicilor obligatorie dacă aceștia nu se oferă voluntar să acopere zonele unde este un aflux mai mare de bolnavi Covid 19 și i-a dat indicații șefului sănătății cum să elibereze paturile și cum să se pregătească pentru noile valuri de infectați.

sursa:

29 iulie,2020/ Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă este de acord cu amânarea alegerilor locale din cauza epidemiei


La prima conferință de presă de presă de la Cotroceni susținută în această vară, președintele Iohannis a fost întrebat dacă este de acord cu amânarea alegerilor locale.

Președintele a expus faptul că e posibil ca situația epidemiologică să evolueze pozitiv sau negativ, deci o decizie se va lua după ce se va mai urmări evoluția epidemiei, probabil în luna august.

Sunt convins că se pot organiza alegerile cu măsuri de precauție – problema este însă campania electorală”, a spus președintele.

sursa:

29 iulie,2020/ Prima sondă a Chinei aflată în drum spre Marte a trimis marți o fotografie cu Pământul și Luna, a declarat agenția spațială chineză, potrivit AFP.


Imaginea, care arată cele două corpuri cerești pierdute în imensitatea spațiului, a fost luată la 1,2 milioane de kilometri de Pământ, la trei zile de la lansarea misiunii Tianwen-1.

Sonda a decolat joi din centrul de lansare Wenchang, de pe insula tropicală Hainan (sud).

Urmează să ajungă pe orbita lui Marte în februarie 2021. Mai întâi va trebui să facă călătoria lungă Pământ-Marte în aproximativ șapte luni: o distanță de aproximativ 55 de milioane de kilometri.

În mijlocul unei rivalități cu Washingtonul, Beijingul speră să facă în această primă încercare independentă aproape tot ce au reușit Statele Unite în mai multe misiuni de pe Marte din anii '60: așezarea unei sonde pe orbită, coborârea unui lander și un robot controlat de la distanță astfel încât să analizeze suprafața marțiană.

China are deja experiență în acest domeniu: a rulat doi roboți mici pe Lună, „Iepurele de Jade” 1 și 2 - în 2013 și, respectiv, în 2019.

Dar distanța Pământ-Marte este de 140 de ori mai mare decât calea Pământ-Lună.

Potrivit agenției spațiale chineze Tianwen-1 „are condiții bune de zbor până în prezent (..) și funcționează normal”.

sursa:

29 iulie,2020/ SUA au decis să-și retragă din Germania aproape 12.000 de militari


Statele Unite au decis retragerea a 11.900 de militari americani din Germania, pentru a repoziționa o mare parte dintre aceștia în Belgia și Italia, a anunțat miercuri șeful Pentagonului, Mark Esper, transmite AFP.

SUA intenționează de asemenea să repoziționeze trupe în Polonia și statele baltice, dacă se va ajunge la un acord cu aceste țări în privința statutului lor, a precizat secretarul american al Apararii în cursul unei conferințe de presă la Washington.

Esper a dat asigurări că obiectivul este unul strategic, mai ales ca descurajare a Rusiei, dar la numai câteva minute după conferința de presă a șefului Pentagonului, președintele Donald Trump a explicat că această retragere este din cauza refuzului Germaniei de a „plăti mai mult”.

sursa:

29 iulie,2020/ Un general de brigadă, șef al Direcţiei Management Resurse Umane (DMRU) din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) și alți patru ofițeri din STS au fost trimiși în judecată procurorii militari din DNA, într-un dosar vizând fraudarea unor concursuri de accedere în funcţia de ofiţer la STS. În dosar este vizat şi un general de brigadă în rezervă, care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA.



DNA a anunțat azi miercuri, că în acest dosar au fost trimiși în judecată:
  • Generalul de brigadă Daniel Cosmin Grigore, la data faptelor şeful Direcţiei Management Resurse Umane (DMRU) din STS, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, sub forma instigării;
  • Locotenent colonel (în rezervă) Ana Niţu, la data faptelor şefă a Sectorului Testare Evaluare şi Asistenţă Psihologică din STS, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, sub forma participaţiei improprii;
  • Căpitan Adelina Sofia Aştefan, ofiţer în cadrul DMRU - Biroul Recrutări, pentru complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
  • Căpitan Ana Maria Daniela Berhardt, la data faptei subofiţer în cadrul Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Giurgiu, pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
  • Plutonier major Gabriela Racu, la data faptei subofiţer în cadrul Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Iaşi, pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
  • Liviu Berhardt (soţul inculpatei Ana Maria Daniela Berhardt), la data faptei agent de poliţie în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, pentru cumpărare de influenţă.
Acuzațiile aduse de procurori


Potrivit DNA, infracţiunile au fost comise în perioada iunie 2019 - martie 2020, cu ocazia organizării a trei concursuri de promovare a unor angajaţi STS din Corpul Subofiţerilor în cel al Ofiţerilor.

La organizarea primului concurs, Ana Maria Daniela Berhardt nu ar fi obţinut aviz psihologic favorabil, după susţinerea testării psihologice.

La al doilea concurs, din 23 octombrie 2019, ea ar fi susţinut din nou testarea psihologică, la care, deşi ar fi obţinut aceleaşi rezultate ca la proba anterioară (în condiţiile în care de data aceasta ar fi avut la dispoziţie baterii de teste psihologice identice celor folosite pentru testare), ar fi fost declarată totuşi "apt psihologic pentru a fi încadrat ofiţer în cadrul STS".

Potrivit DNA, acest lucru ar fi fost posibil în urma presiunilor exercitate de către Ana Niţu asupra psihologului examinator, la solicitarea generalului de brigadă Daniel Cosmin Grigore.

"Prin demersurile celor două persoane ar fi fost încălcată independenţa profesională a psihologului examinator reglementată în cuprinsul dispoziţiilor Legii 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog şi ale Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare referitoare la cariera cadrelor militare. Consecinţa directă a încălcării dispoziţiilor legale sus menţionate o reprezintă vătămarea intereselor legale ale STS de a angaja doar persoane care îndeplinesc criteriile legale şi implicit cu competenţele şi abilităţile necesare pentru realizarea sarcinilor de serviciu, corelativ cu obţinerea unui avantaj necuvenit inculpatei Berhardt Ana-Maria-Daniela de a fi numită într-o funcţie de ofiţer pentru care nu îndeplinea condiţiile legale. Chiar şi în aceste condiţii, inculpata Berhardt Ana Maria Daniela nu ar fi promovat testarea la cunoştinţele profesionale, motiv pentru care a fost declarată respinsă", spun procurorii.

La al treilea concurs, din 19 februarie 2020, Adelina Sofia Ştefan ar fi dispus ca Ana Maria Daniela Berhardt să susţină testarea singură, în altă sală faţă de ceilalţi candidaţi. În aceste condiţii, Berhardt ar fi reuşit să promoveze în cele din urmă examenul profesional cu ajutorul Gabrielei Racu, care i-ar fi oferit, prin intermediul telefonului mobil, rezolvarea la mai multe subiecte.

"În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, inculpatul Berhardt Liviu i-ar fi remis, direct sau prin intermediul unei alte persoane, generalului de brigadă, în rezervă, F.N. diverse bunuri în schimbul promisiunii acestuia din urmă că va interveni pe lângă factori de decizie din cadrul STS pentru ca inculpata Berhardt Ana Maria Daniela să ocupe postul de ofiţer. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că influenţa pretinsă a generalului în rezervă F.N. nu a fost una reală", mai spun procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti.

Acorduri de recunoaștere a vinovăției

Conform sursei citate, procurorii militari au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu: F.N. (general de brigadă, în rezervă) pentru trafic de influenţă și M.H.T. (persoană fără calitate specială), pentru cumpărare de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit DNA, cei doi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv:
  • generalul în rezervă F.N. - 1 an şi 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
  • M.H.T. - 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpaţi şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.

sursa:

29 iulie,2020/ Belarus a declarat COVID 19 boală psihică și a exclus-o de la boli infecțioase


Ministerul Sănătății din Belarus a făcut modificări la standardul medical de stat.

Principala inovație a fost extinderea numărului de boli mintale, a căror categorie a fost completată cu COVID-19. Totodată, coronavirusul a fost exclus din categoria bolilor infecțioase. Conform noului standard, toți infectații COVID-19, începând cu 1 august, vor fi tratați în spitale psihiatrice, ceea ce va ajuta la eliberarea paturilor în alte instituții medicale din Belarus.

„De la începutul acestui an, mulți cetățeni au căutat ajutor medical chiar și cu o ușoară creștere a temperaturii. Mulți oameni citesc site-uri web străine sau urmăresc canale TV străine, unde pseudo-experții vorbesc zilnic despre noi simptome ale coronavirusului. În acest context, mulți oameni cred că sunt bolnavi de o boală și, dacă le iese un test pozitiv, intră în panică. Și asta în condițiile în care testele nu pot fi de încredere, deoarece sunt experimentale. Prin urmare, Ministerul Sănătății a luat singura decizie corectă – să considere COVID-19 o boală mintală cu tratament adecvat “, a declarat primul ministru adjunct al Sănătății din Belarus, Dmitry Pinevich.

În conformitate cu recomandările departamentului, toți cetățenii care solicită îngrijiri medicale de urgență vor fi plasați pentru tratament într-un spital de boli psihice. 

Președintele Belarusiei, Aleksandr Lukashenko, a caracterizat pandemia încă de la început ca fiind “o psihoză generalizată” și a refuzat să ia măsuri de carantină.

29 iulie,2020/ IAȘI, 20 IULIE,2020 - KLAUS IOHANNIS huiduit intens de oameni !






29 iulie,2020/ Vinete la cuptor cu roşii şi mozzarela


Vinetele sunt foarte bogate în antioxidanți, după cum o arată și pigmentul violet. Conțin cupru, vitamina B1, vitamina B3, vitamina B6, vitamina B9 (acid folic), vitamina K, mangan și potasiu. Iar noi vă propunem o reţetă delicioasă, care are ca ingredient principal aceste legume.

Ingrediente: 3 vinete, 6-7 roșii, 300 gr. de mozzarella, 100 g de parmezan, 50 ml de ulei de măsline, 2 căței de usturoi, 1 linguriță de sare, mirodenii: busuioc, oregano.

Mod de preparare: Spălați vinetele, decupați capetele și tăiați-le longitudinal felii, sau rondele. Ungeți-le cu puțin ulei și coaceți-le pe grill sau într-o tigaie. Între timp, preparați sosul de roșii. Tăiați puțin roșiile și opăriți-le scurt (1 minut) cu apă clocotită, apoi decojiți-le și tocați-le bucăți mici. 

Puneți uleiul la încins într-o tigaie și adăugați roșiile. Dați focul la mic și lăsați-le 15-20 de minute. Adăugați sare, busuioc și oregano după gust, amestecați și dați deoparte. Înainte de a pune ingredientele în tavă, trebuie să știți că veți forma trei straturi. De aceea este bine să împărțiți vinetele, sosul de roșii și brânza rasă în trei părți egale. Într-o tavă adâncă de cuptor, puneți 2-3 linguri din sosul de roșii. Puteți folosi și un vas yena lung și adânc. 

Așezați vinetele pe toată suprafața vasului. Adăugați un nou strat de sos de roșii și apoi presărați brânza rasă pe răzătoare (mozzarella și parmezanul). Continuați așa până aveți 3 straturi de sos, vinete și brânză. ultimul strat trebuie să fie de brânză rasă. Introduceți tava în cuptorul încins la 200 de grade Celsius, și lăsați legumele să se coacă jumătate de oră, sau până se rumenesc. 

Puteți servi această mâncare caldă sau rece, de la frigider.

POFTĂ BUNĂ !


29 iulie,2020/ Record de apărători ai mediului, ucişi în Europa ... Statul, dușmanul numărul 1 al mediului.


Se înregistrează un record de apărători ai mediului omorâți anul trecut, în Europa. România este prezentă în raport cu doi pădurari uciși: Liviu Pop ucis în Maramureș și Răducu Gorcioaia, ucis în Iași.

Conform Agent Green, cel mai ridicat număr de protectori ai naturii asasinați în decursul unui singur an a fost consemnat de organizația Global Witness în 2019.

Global Witness publică miercuri raportul anual care prezintă cel mai ridicat număr de activiști de mediu si protectori ai naturii asasinați pe parcursul unui an, raportând 212 de oameni care și-au pierdut viața pentru că și-au apărat moșia și s-au opus distrugerii naturii.

În medie, patru protectori ai naturii au fost omorâți în fiecare săptămână de la crearea Tratatului pentru Climă de la Paris din Decembrie 2015. Însă cei mai mulți sunt reduși la tăcere prin atacuri violente, arestări, amenințări cu moartea sau procese.

Peste jumătate dintre crimele raportate anul trecut s-au întâmplat în doar două țări: Columbia (64) și Filipine (în creștere de la 30 în 2018 la 43 în 2019). Global însă, numărul este cel mai probabil mult mai mare, deoarece foarte multe cazuri nu sunt consemnte niciodată.

Printre activiștii omorâți în 2019 se numără și Datu Kaylo Bontolan, din Filipine, după ce s-a opus mineritului ilegal în zona. Lider al tribului Manobo, a fost unul dintre indigenii uciși în 2019, în timp ce își exercitau apărau ținuturile lorancestrale în fața celor nou veniți să exploateze resursele lor naturale.

Mineritul a fost sectorul cu cele mai multe crime inregistrate la nivel global, cu 50 de cazuri în 2019, urmat de industria agro-chimică, în special în Asia, unde au avut loc 80% dintre atacurile din domeniu.

România nu lipsește din raport, fiind menționați pădurarii Liviu Pop, ucis în Maramureș, și Răducu Gorcioaia, ucis în Iași.
Gabriel Păun, fondatorul Agent Green este prezentat drept activistul care a supraviețuit mai multor atacuri și care nu a fost nici astăzi redus la tăcere, continuând alături de Agent Green eforurile pentru a proteja ultimele păduri primare și seculare care reprezintă cele mai importante rezervoare pentru biodiversitate și instrumente pentru combaterea schimbărilor climatice.

„Din păcate trăim într-o țară unde statul este în mod consecvent dușmanul numărul 1 al mediului. Statul român nu i-a pedepsit nici astăzi pe cei care mi-au făcut rău, deși autorii sunt cunoscuți. Ba din contră încearcă să mă reducă la tăcere atât pe mine cât și pe orice îndrăznește să apere natura și deranjează suficient de tare. Pentru bieții pădurari uciși, nu există nici măcar suspecți. Eu am ales să continui această luptă și să dau Statul în judecată. Port alături de Agent Green peste 60 de procese împotriva autorităților române, iar plângerile la Comisia Europeană s-au transformat deja în infringement, autoritățile romne fiind astăzi la un singur pas de Curtea Europeană de Justiție”, a spus Gabriel Păun, fondatorul Agent Green.
Conform sursei citate, printre activiștii care încă lucrează sub amenințare este și Angelica Ortiz, una dintre figurile feminine proeminente Wayuu din La Guajira. Sub amenințări, Angelica se opune de ani întregi celei mai mari mine de cărbuni din America Latină, făcând eforturi să protejeze dreptul la apă al comunităților care trăiesc în regiunile cele mai sărace ale Columbiei.

Rachel Cox, Campaigner la Global Witness spune că „Agricultura și industria combustibililor fosili au fost în mod constant cele care au atras cele mai multe atacuri împotriva luptătorilor pentu natură. Acestea sunt de asemenea industriile care agravează schimbările climatice, prin defrișări și emisii crescute de carbon. Multe dintre crimele de mediu și abuzuri ale drepturilor omului din întreaga lume sunt motivate de exploatarea resurselor naturale, de corupție în politică globală și în sistemul economic. Activiștii de mediu și protectorii naturii sunt oamenii care iau atitudine în această privința.
Dacă vrem realmente vrem să facem planuri pentru o revenire la normal cu mai mult verde, o viață mai sănătoasă și care să aducă într-adevăr bunăstarea oamenilor, trebuie să rezolvăm cauzele atacurilor și să urmăm direcția dată de cei care vor să protejeze natura și să înfrunte schimarile climatice”.

Global Witness arată totodată și modelul care s-a format în timp, al comunităților indigene atacate disproporționat pentru că își apară drepturile și teritoriile – în ciuda studiilor care arată că indigenii și comunitățile locale gestionează pădurile care conțin echivalentul a cel puțîn 33 de ori cantitatea noastră anuală de emisii de carbon. În 2019, doar în Amaon au fost 33 de crime, reprezentand 90% dintre crimele din Brazilia.

Cifrele din 2019 arată de asemenea cum 1 din 10 cazuri din 2019 a fost o femeie. Femeile care protejează natura au de-a face cu amenințări mai specifice, care includ campanii de denigrare cu accent pe viața de familie, conținut explicit sexual sau sexist. Violența sexuală este de asemenea folosită adesea ca o tactică de a reduce la tăcere femeile, cele mai multe cazuri fiind neînregistrate.

În ciuda acestor amenințări violente și a criminalității, protectorii naturii din întreaga lume reușesc să atingă victorii în 2019: testamentul rezilienței, puterii și determinării de care au dat dovadă protejându-și drepturile, mediul și climatul nostru global.

În Ecuador, tribul indigen Waorani a reușit să prevină ca guvernul să liciteze teriroriul lor pentru exploatarea petrolului. În Indonesia, comunitatea indigenă Dayak Iban din centrul Borneo a asigurat deținerea legală a 10 000 de hectare de teren, după o luptă care s-a întins pe mai multe zeci de ani.

De asemenea, într-un caz adus la Tribunalul Suprem al Regatelor Unite de către comunitățile afectate de exploatarea cuprului în minele din Zambia, judecătorul a decis că procesul se poate judeca în tribunalele din Anglia, lucru care ar avea implicații pentru companiile care eșuează să își țină angajamentele publice către comunități și mediu.

Defrișările sunt sectorul cu cea mai rapidă creștere în crime la nivel global din 2018, cu 85% mai multe atacuri înregistrate asupra activiștilor care s-au opus industriei.


29 iulie,2020/Cum se vede piața muncii din Anunțul Telefonic: „Înainte de pandemie primeam un telefon la două zile, azi primesc zece” - spune un patron de supermarket; Avem mai multe candidate pentru bone și menajere decât e nevoie. Doar în construcții se caută în continuare meseriașii.

Mă întrebam, acum câteva luni, când abia debutase pandemia în Europa, iar românii din diaspora dădeau buzna la loc în patrie, dacă asta o fi șansa care ni se oferă ca să schimbăm ceva în modul nostru de viață, în felul în care ne tratăm unii pe ceilalți. Îmbătat oarecum de multiplele dovezi de solidaritate ale comunităților în fața pericolului, și cu curcubeul speranței deasupra capului, mărturisesc că am îndrăznit să mă gândesc chiar că numeroșii profesioniști care au fugit de România în ultimele decenii se vor întoarce acasă și vor descoperi că pot să-și facă meseria și aici, acasă.

Sfântă, dulce naivitate !

Am fost adus la realitate zilele trecute de un amic, patron de firmă de construcții, care mi-a povestit o întâmplare care poate părea hazlie, dacă n-ar fi tristă. Omul are mereu nevoie de meseriași pe șantier și pentru scurt timp îndrăznise și el să creadă că vor începe să-i sune telefoanele și i se va cere de muncă. Pandemie, nepandemie, el nu și-a permis să sisteze lucrul pe șantiere. Într-o zi chiar i-a sunat telefonul și o voce cu accent german i-a zis că a citit anunțul din Anunțul Telefonic și era interesat de condiții. Când au ajuns la salariu, interlocutorul a început brusc să uite limba română și i-a zis că în Germania, de banii ăștia nici nu ieșea din schlafanzug (pijama). Ăsta a fost de altfel singurul telefon primit de la un „stranier”, cum îi place lui să le spună celor plecați. În rest, zice amicul, „nu ni s-au întors meseriașii, ci tot necalificații ăia care fac fițe, deși nu știu să facă nimic”.

Multe CV-uri, puține locuri de muncă

Cele câteva luni de pandemie au schimbat totuși raportul de forțe pe piața muncii celor rămași acasă, cel puțin în acele ramuri în care nu era necesară neapărat o calificare. Oamenii care și-au pierdut locul de muncă sunt nevoiți să accepte salarii mai mici, dacă vor să muncească, și nu mai fac nazuri la condiții, iar cei care pe timp de vară migrau din Capitală spre litoral, ca să-și rotunjească veniturile, s-au văzut siliți să țină cu dinții de posturile pe care le ocupau deja, pentru că, după cum se vede, nu se știe cât durează pandemia asta. Frica, și nerostită, se simte pândind tăcut din spatele fiecărei cereri de loc de muncă în căutarea unei oferte. Iar angajatorii zic mersi, desi nici lor nu le e chiar bine.

După cum vă spuneam deja de luna trecută, noi la Anunțul Telefonic am observat că în secțiunea locurilor de muncă, din ziar și site, se produc mișcări ample. Numărul de anunțuri a crescut vertiginos în iunie, la peste 5.300 față de nici 2.000 câte fuseseră în aprilie, dar mai ales a crescut numărul CV-urilor depuse la anunțuri direct pe site – peste 3.300, de unde înainte de pandemie abia dacă depășeau 1.000. Era clar că piața a început să se dezmorțească, dar numărul de locuri de muncă disponibile încă nu ere suficient ca să dea de lucru tuturor gurilor deschise.

Din luna iunie, de când am început să retipărim și ziarul, am avut ocazia să schimb câteva vorbe și cu unii dintre colaboratorii noștri fideli de la rubrica de locuri de muncă, angajatori care mai mereu sunt în căutare de forță de muncă. Eram curios cum au trecut peste perioada asta și dacă o consideră încheiată, acum că aparent am revenit la normal, doar că ne atârnă zilnic deasupra capului sabia asta a numărului de cazuri Covid 19.

După bagatelizarea virusului vine al doilea val de frică

Domnul C. administrează un lanț de supermarket-uri și unități de „impinge tava” prin locuri cu vad, cum ar fi Piața Unirii, dar și câteva prin cartiere bucureștene. Îmi povestește că s-a descurcat mai bine decât alții în perioada asta, că putea fi și mai rău, de exemplu să aibă unități doar în zona de birouri din Pipera, care au fost moarte câteva luni. Dar el a avut noroc cu magazinele de cartier, care au mers binișor. Spune că și magazinele lui din preajma unei mănăstiri celebre, care în mod normal ar fi trebuit să „rupă locul în două” în perioada pascală, au scăzut de o sută de ori ca volum de vânzări. „Cine să vină la magazine ca să cumpere după 10 seara, în stare de urgență, în afară de jandarmii care patrulau?!”

Personalul s-a comportat firesc, zice domnul C. În prima perioadă unii și-au dorit, de frică, să rămână acasă. Și-au luat concediu. După două săptămâni, foamea a biruit frica și s-au cerut la loc la lucru. „Pe unii am putut să-i luăm, că magazinele de cartier mergeau bine. Pe alții, nu. Apoi unora li s-a schimbat comportamentul. De unde la început le-a fost teamă, ulterior au început să bagatelizeze virusul, au prins din nou curaj, au început să zică că pleacă, că se duc în alte părți… Acum văd că vine un al doilea val de frică.”

Frica a dat și o altă turnură migrației forței de muncă din alimentația publică. Un patron de supermarket, care mereu are un deficit de 10% de personal, e bucuros să a reușit să-și păstreze cât de cât oamenii vara asta, spre deosebire de alte veri: „Văd că nu mai există plecatul la mare, la muncă sezonieră. Înainte, de prin luna mai, și cei mai buni și drăguți oameni deveneau deodată interesați de plecat la mare. Acum nu se mai întâmplă asta, ba chiar sună unii care aveau programat să lucreze la mare și nu se mai duc, vor să rămână pe aci. Frica asta le-a schimbat comportamentul. Nu sunt mulțumiți de ce li se întâmplă, dar nici nu mai e ca înainte, când tot comentau, li se părea că muncesc prea mult și sunt plătiți prea puțin. De frică stau toți și așteaptă!”

Domnul C. admite că față de luna februarie lucrurile s-au schimbat total pe piața muncii. Oamenii caută de lucru. „Înainte primeam un telefon la două zile, la anunțul pe care îl am la voi, azi primesc zece. Problema e că ăia care sună nu sunt neapărat ce am eu nevoie. Unii cer să primească banii jos la trei zile. Alții vor să vină la mine lucrători comerciali pentru că nu le merge cafeneaua sau știu eu pe unde mai lucrau. Păi eu am nevoie de oameni în putere. Doamna drăguță de la cafenea, aș angaja-o, dar ea nu poate să care baxuri de apă la mine. Ce să-i fac?”

Mulți candidați cu studii superioare pe un post de bonă sau de menajeră

O colaboratoare care administrează mai multe terase și locuri de luat masa prin mall-uri spune că acum are de unde alege personal, pentru că cererile de locuri de muncă sunt duble față de ofertă. Mulți candidați sună, vin la interviu nu mai au pretențiile dinainte, că e salariul prea mic, programul prea lung, locul prea departe de casă… Ba chiar acum am scăzut salariile, cam cu 100 de euro, de la 2.500 la 2.000 de lei, pentru că și nouă ne-au scăzut vânzările. Dacă înainte făceam 40 de milioane acum fac 12 milioane. Dar să vedem cum va fi după ce se redeschid mall-urile. Atunci toată lumea va avea nevoie de personal și probabil că iar o să ne batem pe oameni”.

Doamna G. recrutează de când se știe bone și menajere, în general pentru o piață destul de pretențioasă. Și mereu se plângea de deficit de candidați. A fost o scurtă perioadă în care am stat toți acasă și ne-am făcut singuri curățenie și ne-am gestionat odraslele, apoi ne-am revenit. La întoarcerea din starea de urgență doamna G. s-a văzut bombardată de cereri de locuri de muncă.

De pe 18 mai am reînceput activitatea și am constatat că dacă cererea a rămas la fel, avem candidate mult mai multe. S-au închis multe școli, grădinițe, și personalul caută disperat de lucru. Iar ca o particularitate pe care începusem s-o observ și înainte, dar acum parcă s-a accentuat, avem foarte mulți candidați cu studii superioare, mult mai mulți decât înainte. Singurul lucru care deocamdată a rămas neschimbat sunt salariile, deși clienții noștri sperau că vor scădea, că vine criza, dar deocamdată nu a venit. Deși avem de unde alege candidați, salariile au rămas neschimbate.”

Poate e doar o chestiune de tranziție, mai vedem la toamnă.

N-a sunat niciunul întors din străinătate, nu ni s-au întors valorile!

Singurii care n-au văzut venind belșugul de după pandemie sunt oamenii din construcții, unde, cum spuneam la început, penuria de meșteri rămâne în continuare un flagel.

Domnul I. are câteva șantiere pe lângă București și lunar are nevoie de șase-șapte oameni. Că găsește greu meseriași nici nu mai zice, că fiecare și-i ține pe ăia buni cu dinții și salarii măricele, dar mereu mi se plânge că nici necalificații nu vor să mai vină la un salariu de 2.362 de lei în mână. „Ce criză, ce pandemie, eu văd că pe oameni nu i-a speriat nicio criză. Vor în continuare bani cât mai mulți, program cât mai scurt și servici aproape de casă. I-am spus unuia care a sunat adineauri la anunț că am șantierul în Pipera și a refuzat, zicea că e departe, că el stă în Pantelimon și căuta ceva mai aproape de casă. Și la 7 dimineața îi văd la cârciumi, când trec spre șantier. Oameni tineri, de 30 și ceva de ani, cu berea în față. Câtă vreme statul le dă ajutoare nu vin să muncească la mine.”

Situația e aceeași pe toate șantierele. Domnul B. caută în perioada asta instalatori, dar lunile trecute căutase dulgheri și fierari. El nu vede vreo diferență între perioada dinainte de Covid 19 și asta de acum, pentru că tot cu oamenii ăia lucrează. „Noi am angajat și în urgență și-n alertă, și sub alertă, la fel de greu ne e să găsim oameni calificați. Pe mine nu m-a sunat niciunul întors din străinătate, așa că nu vă mai amăgiți că ni se întorc valorile, că nu se întorc. Tot din ăștia necalificații vin, 80% dintre cei care mă sună sunt necalificați. Dar vor salarii mari. Păi cum să le dau dacă nu știu să facă nimic?”.

Bine măcar că a anunțat Guvernul că majorează plafonul la prima casă. Constructorii sunt bucuroși că va fi de lucru în continuare, dezvoltatorii se bucură și ei. Dar despre bucuria lor, poate în episodul următor. Deocamdată vă las cu întrebarea asta care încă se mai învârte și în capul meu: învățăm ceva din pandemia asta, schimbăm ceva sau continuăm ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic?


Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de 30 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici.

Articol susținut de Anunțul


29 iulie,2020/ Explozie urmată de un incendiu într-un bloc din cartierul bucureștean Giulești


O explozie urmată de un incendiu a avut loc azi, miercuri dimineața, într-un bloc din Capitală, transmite ISUBIF. Salvatorii au acordat primul ajutor unei fete de 14 ani care s-a intoxicat cu fum.

„Intervenim în Calea Giulești 42 unde s-a produs o explozie urmată de incendiu într-un apartament aflat la parterul blocului”, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF)

„S-au constituit echipe de căutare-salvare pentru verificarea etajelor superioare unde s-a degajat mult fum”, conchide sursa menționată.


29.07.20 : Am intrat oficial în perioada electorală pentru locale



Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că miercuri începe perioada electorală aferentă alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 27 septembrie.

Principalele repere calendaristice ale acestei perioade sunt următoarele:

2 august – constituirea Biroului Electoral Central;

7 – 11 august: perioada de înregistrare a alianţelor electorale;

7 – 18 august – perioda de depunere a candidaturilor;

8 august – constituirea birourilor electorale de circumscripţie;

24 august – rămânerea definitivă a candidaturilor;

22 septembrie – tipărirea buletinelor de vot;

22 septembrie – desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora, prin tragere la sorți computerizată;

26 septembrie, ora 7:00 – încheierea campaniei electorale;

27 septembrie, ora 7:00 – începerea votării;

27 septembrie, ora 21:00 – încheierea votării.



29 iulie,2020 - Orban, atac voalat la PSD de Ziua Imnului


Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional.

În mesajul său, vorbind despre Imnul Naţional şi despre modul în care a fost acesta cântat la marile evenimente ale României, Ludovic Orban a făcut referire şi la manifestările şi protestele care au avut loc în ultimii ani, în timpul guvernării PSD.

"S-a întâmplat şi în istoria recentă a României, în timpul Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, sau la manifestaţiile de la începutul anului 2017, din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, când românii s-au opus încercării unor interese din sfera politică de a schimba legile Justiţiei în detrimentul democraţiei şi al statului de drept. Mesajul de unitate şi curaj al Imnului nostru naţional ne va da mereu puterea de a ne păstra direcţia către viitorul pe care ni-l dorim: o Românie sigură, modernă, cu cetăţeni prosperi, o Românie ataşată valorilor euroatlantice, o Românie apreciată de partenerii noştri externi şi de lumea largă", a transmis Ludovic Orban.


Cât de periculos este asteroidul 2009 PQ1 pentru Pământ. Corpul ceresc se va apropia de glob la o distanță de șapte ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună.


Asteroidul PQ1 nu este periculos pentru Pământ, astfel de corpuri cerești trec aproape de globul pământesc destul de des, a declarat pentru RIA Novosti Ekaterina Efremova, doctorand în cadrul Departamentului Sistemului Solar al Institutului de Astronomie al Academiei Ruse de Științe (INASAN).


Anterior, în spațiul public apăruseră informații, cu referire la NASA, că pe 5 august asteroidul PQ1 2009 cu o dimensiune de la 84 până la 190 de metri se va apropia de Pământ.


De menționat, corpul ceresc se va apropia de glob la o distanță de șapte ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună.


”Ca în majoritatea unor astfel de cazuri, nu are de ce să ne fie frică, el va trece la o distanță foarte mare”, a explicat ea.

Asteroidul 2009 PQ1va trece la o depărtare de aproximativ 4 milioane de Kilometri de planeta Pământ. Astfel de apropieri, potrivit ei, sunt destul de multe. ”Va zbura mai departe și totul va fi minunat”, a menționat Efremova.

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20200729/31098752/asteroid-pq1-pamant-pericol.html

Asta a declarat Nelu Tătaru după scandalul testelor false. Acesta este ministrul Sănătății. Nu sunt necesare alte comentarii !


Scandalul testărilor pozitive ale celor de la clubul CFR Cluj se lasă cu procese grele în instanță. Dar, chestiunea mai gravă este că incidentul pune sub semnul întrebării întregul sistem de testare – așa cum e el pus în aplicare în România.

Aseară, întrebat de cazul testărilor pozitive, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a încercat o explicație… dar nu a ieșit decât o bălmăjeală !


”Aceste teste Real Time PCR, teste moleculare, au o sensibilitate destul de mare, 99%, dar trebuie să ne gândim că niște teste pozitive pot să fie fals pozitive (?!) sau niște teste negative să fie fals negative (?!), în funcție și de aparat, în funcție și de parametri acestuia, în funcție și de tehnicianul care operează aceste aparate”, a declarat Tătaru la RTV.

Tradusă, explicația lui Tătaru ar suna așa, albul este alb și negrul este negru, ”cu o precizie de 99%”, dar trebuie să ne gândim că albul poate fi fals alb, dar de fapt să fie negru - sau negrul să fie fals negru, dar de fapt să fie alb! Vorba lui Mircea Badea – bă, ești prost?! Sigur, situația poate fi așa doar dacă… aparatele sunt butaforice iar tehnicienii sunt orbi!

După această bazaconie cu care încearcă parcă să tragă de timp, Tătaru continuă cu o nouă bătaie de câmpi fără sens, în cazul de față: ”La început am plecat cu un singur aparat cu 100 de teste și acum suntem la 133 de puncte de testare unde se pot face până la 28.000 de teste pe zi”.

”Nu trebuie să uităm că în primele două, trei zile, poți avea un test negativ, deși ești infectat. (?!) După cele trei zile poate apărea un test pozitiv. (?!) Din ce am discutat și cu colegii mei din Europa, există și erori de 2-3%, deși unii au găsit ca rezultate fals negative care pot fi mai frecvente decât cele fals pozitive și pot fi până la 30% în unele laboratoare din vest” (?!).

Asta a declarat Nelu Tătaru la RTV. Acesta este ministrul Sănătății. Nu sunt necesare alte comentarii!

Dar, e clar – trebuie ca șeful CNSU – premierul Ludovic Orban, să dea o explicație – de fapt, să dea socoteală românilor – despre cazul de la Cluj ! Altfel, într-adevăr, NU se mai poate vorbi de credibilitatea Guvernului și a autorităților din Pandemie !

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200729/31097783/tataru-reactie-testari-cluj-napoca.html

Ciolacu dizolvă o întreagă organizație județeană ! Ciolacu putea afla din sursă sigură situația – nu de acum, ci de mult timp – și putea rezolva situația… dacă dorea. E un scandal uriaș, care vine în momentul în care începe strângerea de semnături pentru alegerile locale.


Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a făcut un anunț surprinzător, chiar șocant! Va propune în ședința CExN de mâine, 30 iulie, dizolvarea organizației PSD Ilfov! Motivul este la fel de șocant – a aflat din presă că organizația ar fi fost ”capturată” de lumea interlopă!

”Voi propune în Comitetul Executiv dizolvarea acestei organizații, chiar dacă suntem în prag de alegeri”, spune Ciolacu, care este ”ferm convins că avem capacitatea de a face o echipă rapid acolo să fim pregătiți de alegeri”.

În privința situației sesizate, liderul PSD spune ferm – ”Este inadmisibil așa ceva. Am aflat și eu din presă. Nu am crezut așa ceva”.

La finele săptămânii trecute, Rise Project a publicat o amplă anchetă din care reiese că Organizaţia PSD Ilfov ar fi fost capturată de Clanul Sportivilor! În investigația apar mai multe argumente serioase, cum ar fi mărturia unui primar PSD sau o  înregistrare audio. Imixtiunea interlopă ar avea ca scop atât controlul zonei, cât și afaceri imobiliare de milioane de euro.


”Am avut o discuție cu președintele organizației acum aproximativ o lună”, a declarat aseară Marcel Ciolacu, la TVR1. ”I-am spus că în echipa dânsului este o persoană asupra căreia sunt foarte multe bănuieli de implicări într-o anumită zonă care nu ne reprezintă și chiar i-am spus să ia măsurile necesare de a fi schimbat din funcția de secretar executiv”.

De atunci, ”nu am mai comunicat cu domnul președintele, o să comunic în cadrul partidului și voi propunere dizolvarea organizației”, a declarat Marcel Ciolacu.

De precizat că primarul din Popeşti-Leordeni, Petre Iacob, a dezvăluit – ”este adevărat – PSD astăzi este condus în Ilfov de clanurile interlope ale Capitalei”.


”Din disperarea de a nu pierde puterea din mână, oamenii politici din Partidul Social Democrat au acceptat pentru început interlopii în viaţa politică, oferindu-le susţinere în funcţii înalte, iar astăzi nu-i mai poţi deosebi unii de alţii, interlopii devenind oameni politici şi oamenii politici devenind interlopi (…)” – spune primarul PSD.

Investigația Rise Project o puteți citi aici

În aceste condiții, scandalul confirmat de însuși Marcel Ciolacu este uriaș – iar intenția liderului interimar este extrem de riscantă. Pe de-o parte, dacă se confirmă ancheta, mutarea sa poate fi considerată curajoasă, dar aruncă un blam extrem de grav asupra întregului PSD.


Pe de altă parte, dacă nu se confirmă acuzațiile presei și ale primarului, ci e vorba de jocuri de interese înaintea alegerilor, Ciolacu riscă să distrugă, fără motiv, o organizație întreagă.

Ciudat este că de PSD Ilfov a răspuns o perioadă Gabriela Firea, al cărei soț, Florentin Pandele, este unul dintre cei mai puternici și influenți edili și politicieni din Ilfov – deci cu siguranță cunoaște perfect situația!

Cu alte cuvinte, Ciolacu putea afla din sursă sigură situația de la Ilfov – nu de acum, ci de mult timp. Deci, el putea rezolva situația… dacă dorea… sau dacă avea suficientă putere. Iar faptul că nu ar fi știut nimic, ci ”a aflat din presă”, este o poveste pe care nu o poate crede nici un om cu mintea acasă!

Oricum este un scandal uriaș, care vine exact în momentul în care începe strângerea de semnături pentru alegerile locale.


sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200729/31097749/PSD-Ciolacu-dizolva-o-organizatie-judeteana.html