Pagină de istorie românească. Români de geniu - NICOLAE GRIGORESCU

 

Nicolae Grigorescu a surprins în tuşe groase şi subţiri tot ce este mai de preţ pentru un popor: istoria, credinţa şi oamenii lui. 

A pictat bisericile, soldaţii şi ţăranii români. Munca lui i-a adus faima, dar numai pe podiumuri, în discursuri publice şi în editoriale de presă. Susţinerea financiară n-a venit şi-a fost forţat să părăsească ţara.

Era trecut de jumătatea secolului al XIX-lea, iar România se înnoise: avea un lider modern, principele Carol I, venit din Vest cu bagajul plin de reforme. 

Se modernizau toate domeniile, se aducea un nou suflu în artă, ba chiar se instaura şi o nouă Constituţie. Toate erau însă parcă în zadar, căci România încă avea titulatura de stat privilegiat în cadrul Imperiului Otoman. 

Chestiunea Orientală şi, mai apoi, războiul ruso-turc au favorizat jocurile românilor. 

La 10 mai 1877, Carol I semna proclamaţia de Independenţă şi intra în război de partea Imperiului ţarist. Pregătirile de război erau mai complexe şi prindeau în organizare mai multe domenii – bugetul de cheltuieli se mărise considerabil, căci tributul care se plătea Porţii era acum direcţionat către bugetul de apărare al ţării. Aşa că, înafară de sectorul militar, administrativ şi de sănătate, statul român, la iniţiativa prim-ministrului Ion C. Brătianu, a investit în documentarişti – artişti şi gazetari care urmau să însoţească armata pe front. 

Această modalitate de a fixa detalii veridice ale acţiunilor militare prin artă plastică datează de undeva din perioada Războiului Crimeei, însă la noi era aplicată pentru prima dată. 

„Un nou pictor se deştepta în Grigorescu“ Toată spuma artiştilor îşi servea patria, „batalionul“ fiind condus de către Carol Popp de Szathmári, pictorul şi fotograful oficial al Casei Regale. 

Unul dintre cei mai de seamă artişti plastici ai perioadei moderne era Nicolae Grigorescu – avea aproape 40 de ani şi se afla la Paris, când a primit invitaţia semnată personal de către generalul-medic Carol Davila, şeful serviciului medical al Armatei. 

Cu toate că suferea de friguri, iar viaţa pe front nu era una tocmai confortabilă, pictorul n-a ezitat nicio clipă şi la jumătatea lunii iunie era prezent la Cartierul General. I s-a oferit o trăsură de campanie, cu trei cai şi mânată de un dorobanţ care era tot ce îi trebuia – mâncare, adăpost şi atelier. 

„În rând cu soldaţii, înfruntând moartea, a privit de aproape toate atrocităţile războiului, a înţeles cine sunt adevăraţii eroi, şi lor le-a închinat toată iubirea şi toată admiraţia sufletului lui; pe ei, pe opincarii aceia uscaţi şi vânjoşi, care se azvârleau cu frenezie în braţele morţii.

În faţa îngrozitoarei tragedii a războiului, un pictor nou se deştepta în Grigorescu“, aşa îl plasează prietenul şi biograful său, Alexandru Vlahuţă – în linia întâi.

Grigorescu venea de la Paris, unde impresionismul era în floare şi unde învăţase să picteze aşa cum vede – fără să-şi imagineze, fără să distorsioneze. Tocmai din acest motiv şi-a dorit să vină pe front. Ce nu a ştiut el, poate, a fost că războiul nu te lasă să alegi. De fapt, nici nu prea ai ce alege sau nu prea ai unde căuta frumosul. 

„Eu aleg, nu corectez. Fac ce-mi place mie, ce corespunde sufletului meu. Că nici n-aş putea să fac altceva. Numai în război am fost silit să ies din hotarele firii mele. Dar acolo aveam o chemare mai presus de arta şi de viaţa mea. Eram în război. Sunt atâtea lucruri frumoase în natură ! […] oricât ne-am strădui, întotdeauna rămânem departe, subt adevăr. Foarte departe... Dar cel puţin, unde nu mai ştim ce să spunem şi cum să spunem, să tăcem – să nu minţim !“, spunea mai târziu pictorul. 

Aşadar, Grigorescu a tăcut şi a spus în pictura sa adevărul Războiului de Independenţă. „El n-are timp să caute o poză academică pentru vreun erou de atelier“ El devine unul dintre observatorii cei mai de seamă ai războiului. Nimic teatral, nimic static – exact ca un fotograf-martor. Trasează tuşe chiar în linia frontului, căci modesta brişcă pe care o primise, care îi servea şi drept atelier, îi permitea să urmeze soldaţii peste tot, în fiece operaţiuni militare. 

Soldatul de rând, soldatul necunoscut – iată eroii picturii sale. Într-o discuţie cu un gazetar corespondent, Grigorescu îi mărturisea: „...soldaţii noştri sunt nişte bravi şi zău c-am avut poftă să viu să-i desenez aci, în această baie de foc”.  Probabil din acest motiv „Atacul de la Smârdan“ este una dintre capodoperele picturii istorice. Poveştile vremii spun că, aflat în faţa tabloului, un general i-ar fi reproşat lui Grigorescu că nu se văd ofiţerii. Replica pictorului, în tonuri de modestie şi ironie a fost: „Sunt înainte. Au ieşit din cadrul pânzei mele”. 

Despre maniera sa de a reda războiul, Barbu Ştefănescu Delavrancea spunea: 

„Într-adevăr, el nu a fost pictorul paradei, ci al luptei adevărate. El vedea masa, iar nu detaliile; soldaţii, iar nu ofiţerii; şi în năpraznica pornire a maselor, n-are timp să caute o poză academică pentru vreun erou de atelier”. 

„Eu aleg, nu corectez. Fac ce-mi place mie, ce corespunde sufletului meu. Că nici n-aş putea să fac altceva. Numai în război am fost silit să ies din hotarele firii mele. Dar acolo aveam o chemare mai presus de arta şi de viaţa mea“. „Santinela“, „Dorobanţul“, „Alarma“ (cunoscută şi drept „Gornistul“), „Spionul“, „Atacul de la Smârdan“ cu multele sale variante sunt documente şi mărturii ale războiului. Grigorescu analiza lupta, gesturile, armamentul, uniforma – toate aşteptate de către public să fie atent şi veridic redate. 

Toate acestea, care astăzi sunt mari capodopere, au fost mici desene realizate în creion, cărbune sau cu peniţa. Crochiurile şi studiile pe care le-a realizat în timpul bătăliilor l-au ajutat pe artist să ducă la bun sfârşit multe opere cu tematică militară, însă nervul şi tragedia pură s-au pierdut. „Numai într-o schiţă poţi rămâne sincer până la sfârşit. Într-un tablou migălit, începi să te observi – iar în momentul acela este mai mult meşteşug decât artă. A face schiţa este cel mai bun lucru. Altceva n-aş vrea să mai fac. Este monstruos a relua un subiect deja tratat; ar fi împotriva naturii să-l sfârşeşti rece, oricum – numai să fie!“, scria pictorul în jurnalul său.

Un moment descris precis, dar la care nu a asistat 

Suprinzător, singurul moment pe care Grigorescu l-a pictat fără să fii participat, dar a cărui acurateţe este de necontestat este chiar „Atacul de la Smârdan“. Plasează acţiunea în câmp deschis şi prezintă infanteriştii Regimentelor 4 şi 6 (nu dorobanţi, cum adesea se comite greşeala), echipaţi şi îmbrăcaţi corespunzător. 

Lucrarea a fost comandată de către Primăria Capitalei chiar la puţin timp după încetarea focului, în primăvara lui 1878. 

Cu toate că nume grele ale picturii româneşti au fost aduse în discuţie, precum Theodor Aman sau Gheorghe Tattarescu (care nu participaseră la război), Grigorescu a primit cele mai multe voturi şi susţinerea unor persoane importante ale vremii, ca generalul Davila sau Mihail Kogălniceanu. 

Realizarea operei de mari dimensiuni, pe o pânză de 10 metri pătraţi, a durat şapte ani – abia în aprilie 1885 a fost prezentată publicului. La începutul lunii mai a fost mutată în sala de consiliu a Primăriei, iar în cadrul evenimentului, Nicolae Grigorescu a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei. 

Numărul mare de vizitatori a făcut ca opera să fie dată Pinacotecii, în 1910, intrând şi în patrimoniul naţional. Pentru „Atacul de la Smârdan“, Primăria i-a oferit 10.000 lei plus un teren – teren pe care astăzi este construit Palatul Victoria. 

Grigorescu avea atelierul lui, iar viitoarele expoziţii de la Paris pe care le plănuia nu îi dădeau răgaz să îşi construiască o casă. Aşa că i-a vândut terenul prinţului Grigore Sturdza pentru suma de 100.000 de lei, o sumă fabuloasă la cea vreme. 

„Cum s-aruncau înaintea morţii ! Acolo s-a dovedit ce popor avem noi. Am văzut ofiţeri străini plângând de înduioşare şi admiraţie“ 

Albumul Independenţei, creat degeaba 

Cele mai bune desene şi schiţe, Grigorescu le-a adus laolaltă sub forma unei colecţii de stampe, „Albumul Războiului Independenţei”. 

Însuşi Frédéric Damé, fondatorul primului jurnal de limbă franceză din România, „La Roumanie“, îl sfătuieşte indirect, printr-un editorial: „Doresc ca opera d-lui Grigorescu se se reproducă prin gravuri şi se compună un album, albumul resboiului independenţei române, şi ca, astfel, fiecare, Român sau străin, să poata urma pas cu pas istoria însufleţită a acestui resbel”. 

Grigorescu imprimă albumul tocmai la Paris, pe propria cheltuială. Procedeul era unul nou şi costisitor, fotolitografia, şi s-a realizat chiar în atelierul lui Charles Chardon aîné, calcograful Muzeului Louvre. Prima serie a fost gata în 1879, iar pentru distribuirea ei în toată ţara, pictorul a apelat la ministrul de Interne, Mihail Kogălniceanu. 

Războiul însă trecuse şi nimeni nu mai era interesat de gravuri militare. Şase ani a durat ca Grigorescu să obţină puţinii bani de la prefecţii care au cumpărat sau să primească înapoi albumele. Apoi, a încercat cu scăderea preţului – nici aşa nu a funcţionat. Şi aşa, marele pictor, a ajuns ca la împlinirea a 25 de ani de la obţinerea Independenţei, să le ofere gratis Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice spre a fi distribuite în şcoli.

Toate aceste nedreptăţi au născut dorinţa lui Grigorescu de a pleca definitiv din ţară. Ziarul „Timpul“ anunţa pe prima pagină că în Grădina Episcopiei – grădina Ateneului Român – pictorul îşi va scoate la vânzare toate obiectele de artă deţinute: peste 200 de tablouri, colecţia sa de tapiserii, arme, mare parte a mobilierului şi multe altele. Tot ce agonisise şi crease era acum vândut pe un preţ de nimic, mânat doar de furie şi mâhnire. „M-am prefăcut în negustor ca să-mi vând tot calabalâcul meu de pictor şi să plec mai repede în străinătate”, spunea în acea zi artistul.   

Toate picturile de la Unirea din 1859 s-au pierdut 

Cu mult înainte de cucerirea Independenţei, Nicolae Grigorescu a fost martorul unei alte bucurii istorice a românilor. În ianuarie 1859, viforul şi gerul îi erau companioni pe schelele care înconjurau mănăstirea Agapia. De acolo, de sus, de unde picta sfinţi şi îngeri a auzit vestea cum că Alexandru Ioan Cuza a fost ale domn şi în Ţara Românească, şi în Moldova: „Într-o dimineaţă ne vine vestea că s-a ales Cuza Domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal şi fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. 

Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îţi ieşeau oamenii în drum cu oala plină de vin […] se îmbrăţişau şi încingeau hori în mijlocul drumului“. Pentru o vreme, cuprins de bucurie şi entuziasm, Grigorescu pune pe locul doi pictura bisericească şi îşi dedică măiestria ţării. „Vreo săptămână n-am mai putut lucra. Trimiteam la târg de două ori pe zi după veşti. […] Mi-aduc aminte că stăteam seara până târziu şi făceam desene alegorice despre Unirea Principatelor. 

Vremi de credinţă erau acelea ! Era mai multă iubire între oameni şi mai multă cinste“, îşi amintea peste ani pictorul. Din opere de atunci, pictate sub impuls patriotic, nu a mai rămas nimic. Şi nici nu se ştie ce s-a întâmplat cu ele. Cert este că, sentimentul s-a păstrat, la fel şi imaginile, iar peste ani, cu măiestria şlefuită de studiu, Grigorescu a pus pe pânză atât hora Unirii – simplă, cu oameni dansând entuziasmaţi în praful de la ţară –, cât şi Unirea Principatelor – Moldova şi Ţara Românească îmbrăţişate sub ocrotirea unei Victorii înaripate. Viaţa boemă de la Barbizon Grigorescu a fost un copil simplu. A fost ucenic şi a devenit apoi meşter. Dorinţa lui cea mai arzătoare era însă aceea de a studia. De a studia departe, la Roma sau la Paris. Chiar la împlinirea majoratului îi trimite domnitorului Barbu Ştirbei o petiţie însoţită de pictura „Mihai scăpând stindardul“, cu rugămintea de a-i acorda o bursă de studii înafară. Domnitorul îl refuză, pe motiv că până a ajunge în Vest mai trebuie să studieze şi aici. Tânărul Grigorescu nu îşi permitea nici asta, aşa că acceptă lucrările oferite de către diverse lăcaşe de cult. Aşa se face că, în 1861, Mihail Kogălniceanu, iubitor de artă şi el însuşi artist cu studii la Lunéville, a vizitat mănăstirea Agapia şi a rămas pe loc impresionat de talentul lui Grigorescu – în toamnă, visul i se împlinea şi primea bursa de studii la Paris, la recomandarea politicianului-mecena.

Ajuns în capitala Franţei, Grigorescu a studiat, a studiat, şi a studiat şi mai mult. A fost ucenic în atelierul lui Charles Gleyre, precum şi în cel al lui  Sébastien Cornu, unde a învăţat noţiuni de bază şi tehnici despre care doar auzise. În martie 1962, românul intră la Şcoala de Arte Frumoase – din cei 80 de candidaţi, Grigorescu ocupă locul 45, surclasându-l chiar pe marele Auguste Renoir. Influenţat poate şi de valul impresionist francez, Grigorescu ia de la academism ce consideră că îl ajută să se dezvolte, iar mai apoi îşi găseşte locul acolo unde artiştii uneau arta cu natura: Şcoala de la Barbizon. Departe de aglomeraţia Parisului, în satul Barbizon şi, mai ales, în pădurea Fontainebleau ce-l înconjura, peisagiştii şi-au ancorat atelierele şi nu au creat doar artă, ci un stil de viaţă. „De câte ori nu mă găsea răsăritul soarelui în câmp, cu paleta în mână, şi de câte ori nu mă apuca asfinţitul, lucrând încă seara sub umbra bătrânilor fagi din pădure. Natua de acolo, pădurea, stejarii, stâncile atrăseseră pe Rousseau, Millet, Diaz, Daubigny. Îi întâlneam lucrând, îi vedeam la hanul lui Ganne”, îşi amintea peste ani pictorul român.

La masă cu marii artişti francezi Localul lui Ganne, locul de veselie şi de dezbatere al artiştilor mai există şi astăzi. Printre picturile de pe pereţi şi printre scrijeliturile cu numele fraţilor Goncourt şi cel al marelui Delacroix, stă ortografiat şi „Gregoresco“. Viaţa era boemă, aşa cum ne imaginăm cotidianul artiştilor: „se întâlneau seara la o pipă şi la un pahar de bere, îşi aveau colţul lor, masa lor ştiută: acolo schimbau impresii, discutau artă, aruncând în tunete de glas, cu gesturi largi, gândiri proaspete, repezi, aprinse – adevărate revelaţii. Tânărul cu ochi scânteietori, necunoscutul ce se aşeza cu respect, aproape cu teamă, într-un colţişor, la măsuţa cea mai dosită era Grigorescu“, creionează Alexandru Vlahuţă atmosfera de la Barbizon. În artă, lucrurile se schimbau. „În Franţa pictura îmbracă straie noi... Forma se învecheşte: e ca o haină purtată pe care trebuie să o lepezi”, afirma Grigorescu – era 1865 şi lumea întreagă era şocată la întâlnirea cu „Olympia“ lui Manet. În 1872, lumea artistică din România o cunoaşte pe „Ţiganca de La Ghergani“ – arta se schimba şi la noi. „Toată noaptea visam numai îngeri“   

Nicolae Grigorescu s-a născut pe 15 mai 1838, în satul Pitaru, comuna Potlogi din judeţul Dâmboviţa. Era cel de-al şaselea copil din cei şapte pe care familia Ion şi Ruxandra Grigorescu îi avea. Micul Nicolae avea doar cinci ani când tatăl lui a murit, lăsându-i pe cei mici cu lipsuri şi nevoi. Mama, croitoreasă de meserie, a considerat că le va fi mai bine copiilor la Bucureşti, aşa că, în scurt timp de la moartea tatălui, întreaga familie pleacă la Bucureşti, unde se stabileşte la o rudă apropiată din Mahalaua Cărămidarilor. „... Din umbra aceasta, din cuibuşorul acesta ascuns în fundul unei mahalale din marginea Bucureştilor s-a ridicat marele Grigorescu. 

Singur s-a ridicat. Era un copil delicat, sfios, care se uita în juru-i cu ochii pururea proaspeţi ai nevinovăţiei, ai acelei naivităţi divine care a fost farmecul puterii lui şi care niciodată nu l-a părăsit“, îl descria mai târziu Alexandru Vlahuţă. Cea mai fericită zi Copilăria şi-a petrecut-o vrând, nevrând printre artişti – unchiul şi fratele său pictau biserici. Cât era prea mic, de era nevoit să stea acasă, Ruxandra, mama lui, l-a învăţat să scrie şi să citească. Apoi, când s-a mai mărit, pe la zece ani, s-a băgat în ucenicie la un iconar celebru la acea vreme: Anton Chladek. A stat doi ani la el, unde a cunoscut oameni din înalta societate, dar mai ales fineţea realizării miniaturilor. 

După doi ani s-a întors acasă, pregătit să devină stâlpul familiei: „[...] am început să fac singur iconiţe. Era vară. Duminica mă duceam la obor. Îmi aşterneam hăinuţa jos, îmi întindeam marfa pe ea şi-mi aşteptam muşterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la ţară, mă întrebau cine le-a zugrăvit, le spuneam că eu... şi cumpărau, bieţii oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă după cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveţi, şi când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine, şi m-a întrebat îngrijată de unde-s — că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva, şi s-a întors repede cu faţa spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viaţa mea. Eram mare -aduceam parale în casă, bucurie la ai mei, cu munca mâinilor mele... Cine mai era ca mine!“, îşi amintea peste ani Grigorescu. 

Semnat, NICU Mâna de artist începe să i se formeze, iar oamenii bisericii îl angajează la început pentru diferite picturi. Mici icoane sau picturi murale din acea perioadă el avea să le semneze simplu, într-un colţ: NICU. Una dintre primele sale mari lucrări a fost la mănăstirea Zamfira din Prahova. Acolo s-a îndrăgostit prima dată şi tot acolo şi-a cunoscut mentorul spiritual, bătrânul călugăr Isaia. Despre mica romanţă, pictorul povesteşte: „Eram de 15 ani când meşterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinţii de la catapeteasmă. Acolo, am cunoscut o fetică tot aşa cam de vârsta mea. Foarte frumoasă. Avea nişte ochi mari, albaştri, şi-n toată figura o expresie dulce, de-o cuminţenie îngerească. Şi, nu ştiu cum, că ne-am împrietenit. Seara, când isprăveam de lucru, ne întâlneam în grădina bisericii. Era vară, linişte, frumos ca-n vis”. Tânărul artist o îndrăgeşte atât de mult pe fată încât ea ajunge să fie pictată, lucru observat chiar de meşterul zugrav: „Bravo, mă băiete, să trăieşti! E cel mai frumos înger pe care l-ai făcut tu. Leită Măriuca popii, da parcă-i şi mai frumoasă aici”.

Agapia, trei ani şi-o capodoperă „Toată noaptea visam numai îngeri şi scene religioase. Erau zile în care tot ce făceam, tot ce făcusem mi se părea trist, fără viaţă, fără armonie, şi atunci îmi venea să las toate baltă şi să plec în lume“. Cu toate că uşile închise de care se lovea în încercările sale de a obţine o bursă erau dese, iar pictura bisericească nu o mai vedea decât ca pe o modalitate de a obţine bani, perioada petrecută la mănăstirea Agapia a fost definitorie pentru arta sa. „Trei ani frumoşi în acest loc retras, al cărui nume înseamnă iubire. Toată întârzierea, toată vremea asta de aşteptare, petrecută în ruga cea mai curată a muncii, s-ar zice că e un noviciat — o pregătire a sufletului pentru a putea intra în tainele artei“, spunea Vlahuţă. Pe 2 aprilie 1858, Nicolae Grigorescu semna contractul. Misiunea: pictarea întregii Scripturi. 

Timp de aproape trei ani, pensula lui a prins stilul Renaşterii – liniile, formele şi culorile lui Tizian, da Vinci sau del Sarto pot fi identificate cu uşurinţă. Şi nu acesta este motivul pentru care pictura murală în ulei mănăstirii Agapia este atât de specială. Aura magică şi-o capătă prin prisma chipurilor, căci Grigorescu găseşte sfinţii printre ţărani şi printre oamenii bisericii – cu riduri, cu piele arsă de soare, cu mâini muncite. „[…] cutare măicuţă, uitată de vremi, slabă, cocoşată şi zbârcită ca un hrib, cată azi cu jale la sfânta Varvara, îşi vede tinereţea ei acolo, aidoma gura şi ochii ei de-acum cincizeci de ani, şi zice oftând: «Mare dar ş-aista, Doamne. Eu am să fiu oale şi ulcele, ş-aici... tot aşa am să stau»...“, spunea Grigorescu despre muzele sale. La întâlnirea cu mănăstirea Agapia, oricărui vizitator i-ar fi greu să creadă că toată acea măreţie a fost realizată de mâinile unui tânăr de 20 de ani, care nu calcase în viaţa lui într-un muzeu. El spunea că „icoana cea mai credincioasă, dacă-i făcută cu răceală, dacă n-are aer, spaţiu şi ceva din vibrarea intimă a sufletului prin care a trecut, nu-i decât o fotografie colorată. Sinceritatea lucrează întocmai ca natura – fără compas şi fără cumpănă“. Conform documentelor vremii, pictorul a primit ultima tranşă de bani pe 7 mai 1860, urmând ca până la plecarea sa la Paris, în toamna lui 1861, să mai realizeze o altă operă bisericească de mare anvergură: biserica Puchenii Mari. Doar icoanele au mai supravieţuit timpului; pictura murală s-a degradat din cauza intemperiilor, iar restauratorii nu au fost aleşi pe măsura artisului original. Grigorescu şi-a pus semnătura şi pe icoanele de la biserica din Băicoi sau mănăstirea Căldăruşani – aici există una dintre cele mai complexe icoane din România, „Duminica tuturor sfinţilor“. După biserici, războaie, expoziţii, Paris şi Bucureşti, Nicolae Grigorescu se retrage spre sfârşitul vieţii la Câmpina, mai aproape de natură. A luat la pas împrejurimile şi a pictat cu veridicitate specificul românesc de la sat, cu tot praful drumului şi toată truda ţăranului. Acolo, în atelierul său, astăzi devenit casă memorială, Grigorescu s-a stins din viaţă pe 21 iulie 1907.

A privit opera sa românească cu mâinile 

Cu Nicolae Grigorescu, destinul a jucat cartea ironiei – pictorul suferea de hipermetropie. Degradarea vederii o simţea de la an la an. Obiectele începeau să îşi piardă conturul, totul devenea neclar, iar efortul de a focaliza era un proces dureros. Ochelarii nu l-au ajutat, însă din vreme în vreme îl păcăleau cu momente de limpezire. Culoarea din pensula lui Grigorescu începe să îşi piardă intensitate în ultima parte a vieţii – cu cât orbea mai mult, cu atât culoarea dispărea mai mult de pe pânză. Portretele devin mai diluate, fără o formă bine definitivă, căpătând astfel o notă mai personală. 

Coincidenţă sau nu, această „perioadă albă“, cum am numit-o specialiştii, este şi cea mai românească. Portretele cu ţărănci, carele cu boi şi pădurile realizate aşa cum învăţase de la Barbizon au fost privite mai mult cu mâinile, considerate de către artist o continuare a ochilor. „Tulburările de vedere, care începuseră să-l îngrijoreze încă de prin 1887, se accentuează. Înceţoşată, privirea lui făcea ca înseşi peisajele să capete o anumită nebulozitate, poetică ce e drept şi uneori asemuitoare câmpiilor noastre dunărene estompate într-un colbuit amurg de vară pictate aproape fără contur, în culori diluate, reduse la tonalităţi alburii, tablourile lui păreau a fi presărate cu o pulbere argintie, cu un dalb zăbranic ce le da acel aspect ceţos care va îndreptăţi pe istoricii de artă de mai târziu să denumească această perioadă «albă». În contrast cu epoca tinereţii şi a maturitătii, când paleta pictorului era de o viguroasă bogăţie cromatică“, îi critica îngăduitor opera Barbu Brezianu. Operele din „perioada albă” au reprezentat, fără îndoială, apogeul maturităţii sale artistice. Însă criticii vremii, descurajaţi de formele difuze, n-au văzut în ele poezia României profunde. Le-au desconsiderat, catalogându-le lucrări de o calitate slabă. Grigorescu n-a mai vândut ca-n tinereţe. La moartea sa, chiar s-a subliniat că nu ar trebui judecat după ultimele sale creaţii - iată, din nou, ironia sorţii.

sursa:https://adevarul.ro/cultura/arte/romani-geniu-nicolae-grigorescu-alungat-tara-indiferenta-romanilor-1_5e5177755163ec427157b9e5/index.html

Cumpănașu: Fiul lui Dincă a fost văzut cu Alexandra, în Italia

 

Alexandru Cumpănașu susține că fiul lui Gheorghe Dincă a fost văzut cu Alexandra Măceșanu, în Italia. 

Potrivit celor spuse de Cumpănașu, o femeie l-a văzut pe fiul lui Gheorghe Dincă în Italia, alături de Alexandra Măceșanu, fata dispărută din luna iulie a anului trecut. Femeia a depus plângere în acest sens, mai susține unchiul Alexandrei Măceșanu. 

„Există o plângere penală depusă de o doamnă. A sunat-o pe Teodora, i-am acordat tot sprijinul nostru. Acea doamnă a declarat că l-a văzut pe Daniel Dincă cu Alexandra”, a declarat Alexandru Cumpănașu la RTV. 

De asemenea, unchiul fetei a precizat că Petruța, femeia care ar fi luat-o pe Luiza din casa lui Gheorghe Dincă, există. 

„Vor fi surprize foarte mari și în instanță. Petruța a lui Dincă există! În cazul nostru, domnul avocat va depune toate probele la instanță sau la Parchet”, a încheiat Cumpănașu. 

sursa:https://www.dcnews.ro/cumpanasu-fiul-lui-dinca-a-fost-vazut-cu-alexandra-in-italia_767825.html

Moartea lui Mototolea șifonează poliția și presa. Scandalul poliției în cazul Mototolea (Pian) este primul mare scandal generat tot de polițiști cu ajutorul ziariștilor interesați sau păcăliți‎.

 

Ziarele și televiziunile au izbutit să umfle scandalul provocat de moartea lui Mototolea pînă la implicarea președintelui Iohannis. În stilul său de a se spăla pe mîini de orice subiect, problemă sau dosar, acesta a cerut poliției să lămurească lucrurile. Iar șefii Poliției, unși bine cu toate uleiurile schimbărilor, dar și speriați de posibile măsuri ale ministrului, au ieșit la rampă fără să spună nimic. Și au scăldat-o, fără să aibă curajul să explice sau să contreze aberațiile promovate de presă. Am mai scris.

Sporul de toxicitate de la Omoruri

Cîteva site-uri și televiziuni, mari consumatoare de știri pe surse de la Serviciul de omoruri al Poliției Capitalei, au intrat într-un joc partizan. Polițiștii de la Omoruri, conduși de comisarul șef Radu Gavriș, beneficiari ai unor sporuri de toxicitate de 50 % din salariu (vorba ceea, și morți, și cauzele, și dosarele lor put ca dracul!), s-au angajat într-un război împotriva conducerii Poliției Capitalei (unde Gavriș este director general adjunct!) Scopul? Promovarea comisarului care susține sporurile de toxicitate, aflat în grațiile jurnaliștilor de peste tot, cărora le furnizează ponturi, știri și materiale.
Ultima lucrătură a comisarului-șef Radu Gavriș o constituie distribuirea înregistrărilor difuzate de ziarul Adevărul. Reporterul a luat filmulețul și informațiile celor de la omoruri pe nemestecate și a lansat atacul menit să ducă la debarcarea conducerii Poliției Capitalei. Numai că elanul investigativ al celor de la Adevărul se dovedește a fi doar un pretext de întărîtare. După toate datele furnizate de către cei care au livrat înregistrările, acestea au fost ridicate de un comisar de la Serviciul Omoruri, condus de Radu Gavriș. Mai exact, înregistrările de pe camerele din zonă au fost ridicate de comisarul șef Bogdan Trandafir, șef de birou la Serviciul Omoruri, pe bază de legitimație, deși din cîte știm, nu există un dosar deschis în legătură cu întîlnirea dintre familia Mototolea și conducătorii Poliției în vederea derulării procesului de înhumare. Întîlnirea a avut loc, dar dosarul legat de aceasta încă nu a fost deschis și nu avem vești despre existența unei Ordonanțe pentru ridicare de probe, emisă de Parchet la solicitarea celor de la Omoruri. Asta dacă nu cumva, în baza unei înțelegeri între procurori și polițiștii de la Omoruri, așa ceva a fost deja pus în mișcare și este ținut în mare secret!

Coarnă: Radu Gavriș s-ar fi opus unor percheziții

Dacă șeful de birou de la Omoruri, comisarul șef Bogdan Trandafir, le-a ridicat și înregistrările au ajuns la dispoziția presei nu mai rămîne decît de tras concluzia că tot cei de la Omoruri au oferit explicațiile și interpretarea imaginilor. Cine au zis ei că este pe înregistrare, aceia au fost preluați de ziariștii de la Adevărul și deferiți publicului. La o privire atentă, nimeni nu poate recunoaște pe cineva. Dacă ar fi zis că a trecut FBI-ul, FBI-ul era! Alți jurnaliști mai precauți le-au mai dres și le-au mai corectat. Alții le-au agravat. După gust și interes!
Scriam într-un alt editorial despre războiul dintre cei de la Serviciul Omoruri, condus de comisarul-șef Radu Gavriș, și sprijiniți, de o parte din mass-media, beneficiară de știri pe veresie.
Din păcate, la conferința de presă de joi, ora 14, de la sediul Poliției, secretarul de stat Bogdan Despescu și Liviu Vasilescu, șeful Poliției, n-au spus absolut nimic. Au scăldat-o! De teama tărăboiului stîrnit de unele site-uri și televiziuni, ne-au făcut doar teoria muncii polițiștilor și ne-au oferit garanții verbale asupra onestității lor. Numai n-au jurat cu mîna pe inimă că nu au nici un fel de combinație cu țiganii. Probabil, se tem de măsurile care ar putea fi luate în urma unui control ajuns la final. N-au avut curajul să spună nici un detaliu despre întîlnirea cu reprezentanții familiei Mototolea (zis Pian), întîlnirea fiind și legală și necesară și eficientă. În urma ei, a fost evitat un pericol și un scandal cu violență. Au preferat să înghită povestea ridicolă cu întîlnirea nocturnă într-o biserică decît să demonstreze circumstanțele discuției, inclusiv locul înțelegerii cu reprezentanții familiei Mototolea.
Cît privește folosirea unui număr semnificativ de jandarmi, pentru a preveni izbucnirea unor violențe, mai ales că circulau informații despre răzbunări și participarea a mii de oameni din toată țara, iarăși nu este un cap de acuzare care să depășească valurile provocate de ziare și televiziuni. Derularea procesiunii funebre trebuia convenită cu familia Mototolea, iar mobilizarea jandarmilor era și ea obligatorie pentru a preveni degenerarea înmormîntării.
De unde vin știrile și revolta jurnaliștilor? Sunt legate de felul în care s-a desfășurat procesiunea cu pricina? Sau din aceleași surse din care au primit și înregistrările ridicate de comisarul șef Bogdan Trandafir? Nu cumva întreg scandalul și celelalte povești despre operațiune sunt dirijate dintr-un singur loc? Adică de la Servicul Omoruri și de la șefii acestuia, agitați de riscul pierderii sporului de toxicitate?

Cu siguranță, jurnaliștilor nu le-a fost explicată însă povestea intervenției de la Complexul Europa, din 31 iulie, coordonată de șeful, același comisar-șef Radu Gavriș, feblețea ziaristelor de televiziune. În data de 31 iulie 2019, Știrile Protv difuzau următoarea știre:

”Aproximativ şapte sute de poliţişti şi 250 de jandarmi participă, miercuri, la un control în Complexul Europa din Bucureşti, fiind vizate infracţiuni de natură economică şi judiciară. Percheziţii au loc şi la locaţii din judeţele Ilfov şi Ialomiţa. Activitatea infracţională a fost monitorizată încă din luna februarie, iar o sută de persoane vor fi duse la audieri.
«Aproximativ 700 de poliţişti, din toate structurile Poliţiei Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, acţionează într-un complex comercial situat pe raza sectorului 2. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar ce vizează săvârşirea mai multor infracţiuni, atât de natură economică, cât şi judiciară», a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei”.

Polițiștii și jandarmii adunați dau cifra de 950. Adică, aproape o mie de oameni au fost folosiți pentru combaterea infracțiunilor economice de la Europa! Să te minunezi, nu alta, mai ales că Ziare.com (organ și al celor de la Omoruri) scrie:

” La începutul lunii iulie, a fost luata decizia de a acționa, iar data acțiunii complexe a fost fixată pentru 31 iulie. La ea au participat aproximativ 700 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 2, si 250 de jandarmi…..Dupa finalizarea operatiunii, cei trei proprietari ai terenului pe care se afla Complexul Europa s-au apucat de curatenie. Unul dintre ei a finalizat demolarile si evacuarea molozului. La ceilalti doi, operatiunile sunt in curs”. (Ziare.com, 6 sept.2019).

Nu știu ce ați înțeles din acest fragment de știre pozitivă de pe Ziare.com? Întreaga operațiune de curățenie de la Complexul Europa din Capitală a avut loc după o sentință definitivă obținută de proprietarii Maria Salitră și Dumitru Nicolae- Niro privind propriteatea asupra terenurilor din respectivul complex. Numai că preluarea terenurilor nu s-a efectuat de un executor judecătoresc și de un reprezentantul primăriei, ci pe cheltuiala și cu eforturile Poliției Capitalei, după ce aceasta a mai și pregătit terenul cu o lună înainte. După unele informații, ministrul de atunci, Carmen Dan, i-ar fi cerut comisarului-șef Radu Gavriș să conducă operațiunea, iar acesta ar fi emis dispoziția (care ar trebui să existe!). Drept pentru care, vreme de 60 de zile, Radu Gavriș a mobilizat sute de oameni pentru gestionarea curățirii de terenuri, socotite de Poliție ca fiind „Zonă de siguranță specială”.
Și proprietarii s-au ales cu terenurile golite de cașcarabete, Poliția Capialei a raportat un succes și a cheltuit sume importante într-o operațiune de așa-zis cadou acoperit de lege.
Încep să iasă la iveală diverse interese și alunecări ale oamenilor din poliție. Disputele dintre ei nu fac decît să sporească transparența unor operațiuni dubioase sau misterioase. Ceea ce nu este rău!

Scandalul provocat de moartea și de înmormîntarea lui Mototolea a scos la lumină nu doar clanurile ci și ambițiile de putere din Poliția Capitalei și, pe alocuri, au umplut-o de sînge! Din păcate, cam același lucru se petrece și cu jurnaliștii de la televiziunile și ziarele folosite pentru umflarea și direcționarea scandalului!

Scandalul poliției în cazul Mototolea (Pian) este primul mare scandal generat tot de polițiști cu ajutorul ziariștilor interesați sau păcăliți‎.

sursa:https://www.cotidianul.ro/moartea-lui-mototolea-sifoneaza-politia-si-presa/

Tot mai înfricoșător președintele țării

 

Perspectiva alegerilor dă guvernanților o schimbare de atitudine în ce privește deschiderea anului școlar la pachet cu relatările din industria HORECA. Se vede că nu întâmplator lucrurile au fost lăsate într-o lipsă de deligență administrativă totală. Practic, statul n-a mișcat un deget decât în sensul sancțiunilor care nu pot fi asimilate, în context decât ca un veritabil abuz de putere și rea credință.Declanșarea campaniei electorale îi oferă președintelui prilejul să emită alte și alte sfaturi, în subsidiar încurajând abordări contrare. Este suficient să constați afluența din Secțiile de votare, densitatea pe unitate de timp a unor manevre cu potențial epidemic, pentru a nu mai exista niciun dubiu că alegerile sunt compromise în mod intenționat. Epidemia a schimbat deja comportamentul public în plan personal, iar presedintele țării și companionii politici caută să profite de împrejurări și efectele lor.

Nu este de competența președintelui să supervizeze situații din domeniul sănătății publice, nici dacă ar fi chirurg de cea mai înaltă calificare. Alegerile și campania electorală ar trebui să fie ultimul capitol în acest moment. Costurile morale și practice ale acestei mișcări interesate, în direcția promovării răspândirii bolilor, rămân în sarcina viitorilor câștigători ca un minus de credibilitate, subminând însăși autoritatea publică și așa scoasă din adevarul ei.

Relaxarea de acum a președintelui este identică celei de la începutul epidemiei in China, când se pronunța a fi o simplă gripă care nu trebuie luată in serios. Și atunci, și acum presedintele Iohannis vorbea după Instrucțiunile primite. În măsura în care vedem deja o suspectă scădere a ratei infectărilor, adaugată unui guvern numit pe fondul pericolului epidemic, nu ne putem aștepta la alegeri corecte. Lipsa de eficiență și utilitate publică a guvernului Orban este dovada că pandemia a fost folosită ca manipulare politică în loc să asistăm la acțiuni de protecție națională, altele decât amenzile și redundanta și relevantă spălare a mâinilor.

In fapt, presedintele Iohannis s-a aflat în poziția de felcer de serviciu, la fel cu toată armata sa PSD – PNL. Nici ministrul sănătății, Nelu Tătaru, nu s-a ridicat peste această calitate, oricâte măsuri administrative a luat în această perioadă, și oricâte merite i se pot totuși atribui. Toată echipa lui Iohannis, din care acum face parte și PSD, au un scop: împărțirea puterii în condiții excepționale.

Dintre toți, cel mai penibil pare a fi președintele, care se vede deja un mare maestru de ceremonii. Într-atât de încântat este de rolul pe care îl joacă încât omul este cumva înfricoșător, se pare purtător definitiv al unui mesaj pe care l-a avut după tragedia de la Clubul “ Colectiv”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tot-mai-infricosator-presedintele-tarii/

Vezi ce se clocește ! Activarea diasporei la parlamentare

 

Un senator USR  va depune, în zilele următoare, un proiect pentru a modifica Legea privind organizarea alegerilor parlamentare, astfel încât cetățenii români din diaspora să beneficieze, din nou, de regulile şi procedurile aplicate la alegerile prezidenţiale din 2019, adică să voteze mai multe zile.

„Românii din străinătate vor pierde toate beneficiile de la prezidenţiale, datorită cărora au fost eliminate cozile uriaşe de la secţiile de votare, dacă legislaţia electorală nu va fi urgent actualizată”, spune senatorul USR Radu Mihail.

Modificările propuse de USR vizează:

– desfăşurarea votului în străinătate pe mai multe zile;

– liste electronice în străinătate şi semnătura alegătorilor direct pe tabletă;

– votarea după ora 21.00 unde există alegători la coadă;

– dreptul partidelor la câte un reprezentant şi doi supleanţi în fiecare secţie de votare, aceştia având posibilitatea să facă schimb între ei în zilele de votare;

– posibilitatea creşterii numărului membrilor secţiei de votare în străinătate până la 15, în caz de necesitate.

– abrogarea alineatului (6) din articolul 42, conform căruia alegătorii care nu se înregistrează online pot vota doar la secţiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare şi institutele culturale din străinătate ale României.

– reducerea pragului de semnături de la 1% la 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţa în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători.

„În afară de încurajarea masivă a votului prin corespondenţă, este foarte important să avem acelaşi număr de secţii de votare deschise în străinătate ca la alegerile prezidenţiale. Acest lucru va încuraja ieşirea românilor la vot, le va asigura condiţiile necesare pentru a vota în siguranţă în aceasta perioadă plină de incertitudini, cu riscuri importante de restricţii legate de pandemie. Nu ne putem permite în niciun caz înghesuiala la cozi la ambasade şi consulate sau în puţine secţii de votare. Românii din diaspora trebuie să poată vota uşor la cele mai importante alegeri din ciclul electoral, cele parlamentare, unde pot avea un cuvânt greu de spus în transformarea României”, a mai spus senatorul USR.

sursa:https://www.cotidianul.ro/activarea-diasporei-la-parlamentare-vezi-ce-se-cloceste/

Au dat cu o mână şi au luat cu alta

 

Restaurantele și cafenelele se redeschid și la interior, începând din 1 septembrie. Măsura se aplică în județele unde incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, a stabilit Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

De asemenea, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hătărâre prin care se limitează, la nivel național, programul de funcționare a teraselor între orele 6.00-24.00.

De la 1 septembrie, va crește și numărul de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spațiu închis, respectiv 100 în spațiu deschis.

„Se aprobă organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 50 de persoane în interior şi de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii”, a mai stabilit CNSU.

Conform documentului citate, se menţine măsura privind suspendarea activităţii cluburilor, discotecilor şi a barurilor în interiorul clădirilor.

„Art. 7 – (1) Activităţile instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii. (2) În condiţiile alin. (1) organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, fără a depăşi 50 % din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţe/municipiul Bucureşti este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori”, arată sursa citată.

Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie, conform CNSU.

sursa:https://www.cotidianul.ro/au-dat-cu-o-mana-si-au-luat-cu-alta/

Actrița Carmen Tănase, cel mai demn și frumos mesaj către Iohannis și Orban !

 

Un mesaj superb, cu reverberații în toate domeniile, nu doar în teatru și spectacol: ”Haideți să nu mai fim spectatori la propria noastră viață; noi suntem actorii principali și cerem respect, demnitate”

Una dintre cele mai apreciate actrițe ale momentului, Carmen Tănase, a publicat o ”Scrisoare deschisă adresată domnului președinte al României Klaus Iohannis, domnului prim-ministru Ludovic Orban, domnilor senatori și deputați, domnilor miniștri, vouă tuturor spectatorilor”.

De fapt, Carmen Tănase îi ridică pe toți la rangul de ”spectatori”, deci de iubitori de artă. 

”Salut, dragă spectatorule, sunt Carmen Tanase”, scrie simplu artista.

 ”Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că numai cine n-a plâns sau n-a râs niciodată într-o sală de spectacol, își poate imagina că actul cultural este doar un lux de care lumea se poate lipsi - el există de mii de ani și este esențial în evoluția civilizației umane”, subliniază de la început artista.

Într-o formulare subtilă, Carmen Tănase subliniază că se adresează ”spectatorului” pentru că ”fără tine spectacolul nu există”.

 ”Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că trecem împreună printr-o perioadă tulbure, în care societatea riscă să rămână fără cultură, iar o societate fără cultură riscă să se prăbușească”, scrie Carmen Tănase.

Vă imaginați cumva că urmează cunoscuta cerere de subvenții, de finanțare, cu care v-au obișnuit mai tinerii actori sau interpreți? Nu, nici pomeneală, Carmen Tănase nu cere bani, ci dreptul la profesie !

 ”Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că cei care conduc îți permit accesul în mall-uri, în biserică, la casino, în mijloacele de transport în comun, în piețe și în multe alte locuri aglomerate, dar nu și în sala de spectacol - cei care conduc interzic artiștilor drepul la muncă, iar nouă tuturor dreptul la cultură”.

În acest sens, artista se adresează spectatorului în ideea ”să ne unim vocile și să cerem celor care ne conduc să explice aceste decizii dramatice și, mai ales, să redeschidă cât mai curând sălile de spectacol”.

Și urmează un mesaj superb, cu reverberații în toate domeniile, nu doar în teatru și spectacol:

 ”Haideți să nu mai fim spectatori la propria noastră viață; noi suntem actorii principali și cerem respect, demnitate, dreptul de a munci și dreptul la educație și cultură”, scrie Carmen Tănase, încheind acest mesaj superb cu cuvintele cele mai potrivite: ”Avem nevoie de spectacol, avem DREPTUL la cultură!”.

Ca un post script, atât președintele României cât și ministrul Culturii au reacționat la scurt timp după scrisoarea artistei, anunțând – deocamdată destul de vag – redeschiderea teatrelor după 1 septembrie sau după 15 septembrie. E un prim pas.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200827/31455387/Actrita-Carmen-Tanase-mesaj-Iohannis-Orban.htm

O demisie de top la Bruxelles dă peste cap totul

 

Oare Orban și Iohannis vor spune ceva despre această situație ? Sau va ieși din nou Florin Cîțu anunțând că vom avea ”o explozie” economică ?!

Aseară, Comisarului pentru Comerț, irlandezul Phil Hogan, și-a dat demisia, în urma unui scandal privind ieșirea din izolare și participarea la un dineu. 

Pe 19 august, Phil Hogan a participat la un dineu organizat de un club de golf în Irlanda, încălcând regulile privind autoizolarea la revenirea din Bruxelles. La eveniment au participat aproximativ 80 de persoane. De menționat că, în prealabil, Hogan a făcut un test Covid-19, care a ieşit negativ – și numai după asta a ieşit din izolare.

Multă lume a asociat gafa Comisarului Hogan, cu gestul premierului Ludovic Orban. Dar chestiunea e mult mai serioasă și gravă pentru Guvernul României – iar Carmen Avram scoate asta în evidență.

 Europarlamentarul român arată că Phil Hogan, ”unul dintre cei mai apreciați membri ai Comisiei Europene”, a demisionat pentru că a încălcat măsurile anti-covid și ”ca un politician adevărat, Hogan a recunoscut că a greşit şi că îi e ruşine”.

Carmen Avram întreabă ironic ”Vă mai amintiți fotografia cu guvernul la whisky, în Palatul Victoria ?”.

Dar, lăsând ironia la o parte, situația e mult mai gravă – fondurile pentru redresare vor întârzia !

”Partea proastă e că, în plină agitație legată de pandemie şi criză economică, va fi nevoie de o remaniere a Comisiei Europene, fapt care ar putea întârzia măsurile pentru redresarea Europei”, scrie Carmen Avram !

De fapt, apare și o altă întrebare – Orban și Iohannis vor spune ceva despre această situație? Sau va ieși din nou Florin Cîțu anunțând că vom avea ”o explozie” economică ?!

Iar apropo de Orban și miniștri prezenți la cheful din Guvern (nu la un club de golf!), exemplul Irlandei este edificator:

 ”În urma scandalului, botezat de presă "golfgate", şi-a dat demisia şi ministrul irlandez al agriculturii, iar câțiva politicieni de top au fost excluşi din partidele din care făceau parte”, scrie Carmen Avram. Dar, evident, Orban, Aurescu, Popescu și ceilalți nu le pasă de Europa decât atunci când le convine !

Și nici PSD nu pare să reacționeze la această situație.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200827/31456500/Carmen-Avram-veste-cumplit-Guvernului-O-demisie-de-top-la-Bruxelles-d-peste-cap-totul.html

Maimuțe, girafe, rinoceri, struți și tigri cu dinți-sabie - Fosilele descoperite într-un sit din VÂLCEA arată ce faună diversă exista în urmă cu două milioane de ani

 

Maimuțe mari, girafe cu gât scurt, tigri cu dinți-sabie, rinoceri sau pangolini. Pare o enumerare dintr-un film de animație, însă este vorba de fosile descoperite într-un sit paleontologic din Vâlcea, numit Grăunceanu și re-analizate în SUA. O echipă de la University of Arkansas studiază de 8 ani sit-ul și spune că este unul dintre cele mai valoroase din Europa, dând o colecție uimitoare de fosile din pleistocen. Grăunceanu este cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est.

O analiză a fosilelor descoperite în anii 60 la sit-ul Grăunceanu de pe valea râului Olteț, în Vâlcea, arată o diversitate uimitoare a faunei. În afara de animalele exotice enumerate mai sus, au fost descoperite și fosile de struți, elani, bizoni și cerbi sau specii înrudite cu acestea.

Toate aceste animale au trăit acum două milioane de ani, la începutul perioadei denumită pleistocen de către geologi. Fosilele au fost descoperite în anii 60 în urma unor alunecări de teren cauzate de tăierea pădurilor dintr-o zonă în care s-au intensificat atunci activitățile agricole.

Arheologi și paleontologi de la Institutul de Speologie Emil Racoviță din București au făcut cercetări, au prelevat fosilele și o serie de lucrări au fost scrise în anii 70 și 80. Apoi, explică cei de la University of Arkansas, s-a pierdut interesul timp de 20-30 de ani pentru aceste sit-uri și fiindcă o parte din fosile nu au mai putut fi găsite. La fel, s-au rătăcit și o parte dintre documentele întocmite de cercetătorii români acum peste 50 de ani.

Din 2012 însă o echipă internațională din SUA, România, Suedia și Franța a re-analizat și re-catalogat fosilele stocate la București, s-au făcut noi identificări și au urmat și runde noi în teren. Au fost identificate și fosile de pangolin, un animal care în prezent este pe cale de dispariție, fiind vânat fără milă pentru solzii folosiți în medicina tradițională asiatică

”Era o comunitate faunistică extrem de diversă. Am descoperit mai multe animale a căror prezență nu fusese până acum asociată cu această zonă și multe dintre ele nu se mai găsesc în prezent în Europa. Evident că sunt importante chiar și numai aceste descoperiri, însă au implicații și asupra oamenilor timpurii care migrau spre continent în acele vremuri”, spune Claire Terhune, profesor de antropologie la University of Arkansas.

Sit-ul arheologic a fost descoperit în anii 60 de o echipă condusă de arheologul Constantin S. Nicolaescu - Plopşor și se găsea pe Valea Oltețului, în comuna Tetoiu, sat Bugiulești.

Lucrarea a fost publicată în revista Quaternary International sub titlul ”Early Pleistocene fauna of the Olteţ River Valley of Romania: Biochronological and biogeographic implications”.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-arheologie-24250570-maimute-girafe-rinoceri-struti-tigri-dinti-sabie-fosilele-descoperite-intr-sit-din-valcea-arata-fauna-diversa-exista-urma-doua-milioane-ani.htm

Ministrul Sănătăţii se aşteaptă la o scădere treptată a numărului de cazuri de COVID-19

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că se aşteaptă la scăderea numărului de cazuri de COVID-19, dar că scăderea nu va fi una rapidă, ci treptată, de la o săptămână la alta. Alte 1.504 de cazuri noi de coronavirus - un record absolut - au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a peste 25.000 de teste efectuate.

"Ne aşteptăm la o scădere a numărului de cazuri. Nu foarte rapidă, dar va fi o scădere de la o săptămână la alta. Am simţit acest lucru în ultimele două săptămâni, dar nu am scăpat de pericol. Condiţiile rămân aceleaşi. Nu în spital se tranşează această pandemie", a declarat ministrul Sănătății, la Digi 24.

Potrivit acestuia, în jur 150 - 170 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus sunt ventilaţi mecanic.

"Avem în acest moment în jur de 1.050 de paturi de terapie intensivă COVID complet utilate, dedicate patologiei COVID. Avem până în 500 de cazuri zilnic aflate în această terapie intensivă şi până în 150 - 170 de cazuri care necesită ventilaţie mecanică invazivă", a explicat Tătaru.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24254467-ministrul-sanatatii-asteapta-scadere-treptata-numarului-cazuri-covid-19-cati-pacienti-sunt-ventilati-mecanic.htm

130 de puncte de sutură la față și mai are un singur dinte

 

Ciclistul Fabio Jakobsen (Deceuninck Quick Step), care a suferit un accident grav în Turul Poloniei şi a fost în comă, a avut nevoie de 130 de puncte de sutură la faţă, mai are un singur dinte şi o coardă vocală încă îi este paralizată, a anunţat managerul său, Patrick Lefevre, care l-a vizitat pe sportiv la spital, relatează Le Figaro.

“Medicii au scos 130 de puncte de sutură de pe faţa sa. Mai are un singur dinte şi o coardă vocală încă îi este paralizată. Încă nu ştie să respire corect.

Este într-o stare mai proastă decât Remco Evenepoel (care a căzut în urmă cu zece zile în Turul Lombardiei). Fracturile lui Remco ar trebui să se vindece în şase săptămâni, însă în cazul lui Fabio Jakobsen, medicii vorbesc despre o convalescenţă de câteva luni”, a explicat Lefevre.

Un accident grav a avut loc, la 5 august, în etapa I a Turului Poloniei, desfăşurată între Chorzow şi Katowice (195 de kilometri), cu doar câţiva metri înaintea liniei de sosire.

Doi ciclişti olandezi au fost implicaţi în acest accident, Dylan Groenewegen (Jumbo-Visma), în vârstă de 27 de ani, şi Fabio Jakobsen (Deceuninck-Quick Step), 23 de ani.

La sprint, pe un fals-plat în coborâre, la viteza de aproximativ 80 de kilometri/oră, Groenewegen era la conducere cu câţiva metri de linia de sosire când i-a tăiat calea lui Jakobsen, care încerca să-l depăşească prin dreapta.

Groenewegen s-a ciocnit cu Jakobsen, iar acesta din urmă a fost proiectat violent în panourile publicitare de pe marginea drumului, lovind şi un oficial, transmite News.ro.

Jakobsen a fost reanimat pe loc, apoi transportat la spital în stare gravă. La spital, rutierul a fost operat la faţă timp de câteva ore şi a fost plasat în comă artificială.

sursa:https://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-24254359-fabio-jakobsen-ciclism-accident-grav-turul-poloniei-mai-are-singur-dinte.htm

Clotilde Armand ia dreptul copiilor la educație !

 

Clotilde Armand, fost consilier al Primăriei Sectorului 1 și actual candidat la funcția de primar la aceeași Instituție, din partea USR Plus în alianță cu PNL, a pornit într-un război halucinant împotriva copiilor. Aceasta nu doar contestă oferirea tabletelor elevilor, pentru școala online, în mod gratuit, ci anunță că depune o plângere la Parchet.

Primarul Dan Tudorache a anunțat încă de la sfârșitul anului școlar, care s-a desfășurat cu greutăți mari în plină pandemie, că va face toate eforturile necesare pentru achiziționarea de tablete electronice, astfel încât, dacă noul an va debuta tot în pandemie, elevii să-și poată continua studiul prin programele online.

Explicația pentru care Primăria Sectorului 1 a luat decizia de a oferi tablete gratuite tuturor celor 45.000 de elevi din teritoriul său este simplă: copiii din mediile defavorizate trebuie ajutați, dar mai mult, toți școlarii trebuie să aibă acces la educație în mod egal. În spatele proiectului s-au aflat și argumente date de informaticieni, care susțin că degeaba unii copii au deja tablete, dacă acestea nu au specificațiile necesare bunei funcționalități, să fie compatibile cu programele și aplicațiile. În asentiment au fost și părinții, dar și cadrele didactice, care au făcut solicitări în acest sens.

Proiectul a fost pus pe roate, prin negociere directă, iar suma alocată este de 16 milioane de euro. După un simplu calcul, o tabletă ar ajunge să coste circa 355 de euro per bucată, adică circa 1.700 de lei/tableta. Un preț decent pentru un gadget de ultimă generație, dotat corespunzător (procesor optim, tastatură externă, cartelă SIM cu abonament etc). Cele cu un preț mai mic intră la categoria „chinezării”, iar funcționalitatea lor lasă de dorit.

Totodată, surse din Primărie spun că licitația este în plină desfășurare, deci nu a ajuns la final, iar prețul per tabletă ar putea să fie chiar mai mic!

Clotilde Armand lovește în aliații ei de la PNL: „N-am să-i las să facă asta!”

sursa:https://www.qmagazine.ro/clotilde-armand-ia-dreptul-copiilor-la-educatie-vrea-sa-interzica-acordarea-de-tablete-elevilor/

Se prăbușește atotputernicul dolar ?

 

”Veștile despre moarte mea sunt mult exagerate”, spunea Mark Twain, în 1897, după ce un ziar american i-a publicat necrologul. Acum, veștile despre moartea dolarului sunt și ele mult exagerate, consideră Nouriel Roubini, profesor de economie la New York University.

”Recenta depreciere a dolarului a generat temeri că și-ar putea pierde rolul de valută de rezervă a lumii. Apoi, pe lângă relaxarea cantitativă puternică făcută de Federal Reserve – care amenință să devalorizeze și mai mult cea mai importantă monedă a lumii – prețul aurului și inflația au crescut și ele.

Însă, pentru a-l parafraza pe Mark Twain, veștile despre moartea dolarului sunt mult exagerate. Recenta vulnerabilitate a dolarului este dată de factori ciclici și pe termen scurt. Pe termen lung, situația se complică: dolarul are atât puncte tari, cât și puncte slabe care pot sau nu pot să-i submineze poziția globală”, scrie Roubini pentru Project Syndicate.

”Printre factorii negativi pe termen lung se numără politica monetară extrem de laxă a Federal Reserve. SUA monetizează deficite bugetare tot mai mari, iar Federal Reserve acceptă asta mult mai ușor decât alte mari bănci centrale. Dolarul tinde să crească înainte de crize și viceversa. De aceea valoare lui a crescut în timpul panicii legate de covid, în februarie-martie, iar din aprilie a început să scadă.

În plus, unele state dezvoltate din Europa și unele țări în curs de dezvoltare (precum China și alte state din Asia) reușesc să lupte cu covid-19 mai bine decât SUA, iar asta poate însemna că refacerea lor economică va fi mai solidă. Problemele din sectorul sănătății publice și viitoarele vulnerabilități economice ale SUA sunt factori care contribuie la slăbiciunea actuală a dolarului.

Mai trebuie să repetăm că, înainte de pandemie, dolarul s-a apreciat cu peste 30% față de 2011, ținând cont de inflație. Această apreciere a dolarului a fost necesară pentru a menține competitivitatea comerțului american, pentru că SUA au un deficit extern tot mai mare și dobânzile nu sunt suficient de mari pentru a finanța injecțiile de capital.

Chiar dacă dolarul se poate aprecia din nou – așa cum arată ultimele date – el poate fi lovit de un al doilea val al pandemiei care nu ar putea fi controlat și care ar face mai multe victime, în lipsa unui vaccin eficient.

Și acum despre factorii care pot duce la menținerea dominației globale a dolarului pe termen mediu și lung. Dolarul va continua să beneficieze de un sistem foarte flexibil al ratelor de schimb, de controlul limitat al capitalului și de niște piete ale obligațiunilor foarte mari și lichide. Mai simplu spus, nu există o alternativă limpede la dolar care să servească drept monedă de schimb, de rezervă.

Apoi, cu toată lovitura dată de pandemie, rata potențială de creștere a economiei SUA este de 2%, ceea ce este mai mult decât în cazul altor economii dezvoltate, unde ea abia se apropie de 1%. Economia SUA rămâne dinamică și competitivă în multe ramuri industriale cheie, precum tehnologia, biotehnologia, industria farmaceutică, sănătatea, serviciile financiare. Toate aceste ramuri vor atrage influxuri de capital din străinătate.

Orice țară care își dorește să ia locul SUA ar trebui să se întrebe dacă vrea să ajungă să aibă o monedă puternică și niște deficite de cont curent pe măsura puterii acestei monede, deficite care să satisfacă cererea globală pentru obligațiunile suverane ale acestei țări. Acest scenariu nu este atractiv nici pentru Europa, nici pentru China și nici pentru Japonia, pentru că toate sunt mari exportatori și ar fi dezavantajate de o monedă puternică.

În condițiile actuale, SUA își poate menține ”privilegiul exorbitant” de a emite cele mai sigure obligațiuni suverane pe termen lung, pe care orice investitor vrea să le aibă în portofoliul lui.

Întrebarea este ce factori ar putea submina poziția mondială a dolarului. În primul rând, dacă SUA își va monetiza în continuare deficitele bugetare tot mai mari, asta ducând la deficite externe tot mai mari, atunci dolarul va fi devalorizat din cauza inflației și nu va mai fi atât de atractiv ca rezervă valutară. Acesta este un risc tot mai mare.

Un alt risc este pierderea hegemoniei geopolitice de către SUA, hegemonia care acum este principalul motiv pentru care multe țări folosesc în primul rând dolarul. Nu este nimic nou ca moneda unui hegemon să fie moneda în care sunt denominate rezervele valutare ale lumii. Așa a fost cu Spania în secolul 16, cu Olanda în secolul 17, cu Franța în secolul 18 și cu Marea Britanie în secolul 19.

Dacă următoarele decenii vor aduce ceea ce deja unii numesc ”secolul chinesezc”, atunci dolarul va cădea, în timp ce yuanul (renminbi) va fi în ascensiune.

Tranformarea dolarului în armă, prin intermediul sancțiunilor comerciale, tehnologice și financiare, ar putea grăbi o asemenea tranziție către yuan. Iar aceste sancțiuni vor continua, cel mai probabil, chiar dacă americanii vor alege un alt președinte în noiembrie. Asta pentru că Războiul Rece dintre SUA și China este o tendință pe termen lung, iar rivalii strategici ai SUA (Rusia și China), la fel ca și aliații SUA, încep deja să recurgă la alte monede, pentru a se feri de activele în dolari care pot fi sancționate sau sechestrate de Statele Unite.

În același timp, China a făcut ca rata de schimb a yuanului să fie mai flexibilă, a redus controlul capitalului și a creat niște piețe pentru obligațiuni mai mari. China a convins mai mulți parteneri să folosească moneda chineză ca mijloc de plată și de rezervă valutară.

China construiește o alternativă la sistemul dominat de Vest SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunications) și vrea să aibă și o moneda digitală care să poata fi extinsă la nivel internațional în cele din urmă. Giganții chinezi din domeniul hight tech creează deja platforme de comerț online și plăți digitale pe care sa le poată adopta și alte țări.

Așadar, pentru moment, poziția dolarului este asigurată, însă în anii și în deceniile ce urmează dolarul va înfrunta provocări semnificative. Este adevărat, nici sistemul economic al Chinei (capitalism de stat cu control financiar) și nici regimul politic tehnocratic-autoritar nu este atrăgător pentru Vest.

Însă modelul chinez a devenit deja atractiv pentru multe țări în curs de dezvoltare care nu sunt chiar democratice. Cu timpul, puterea economică, financiară, tehnologică și geopolitică a Chinei se va extinde, iar moneda chineză va ajunge în tot ai multe părți ale lumii.”

sursa:https://www.cotidianul.ro/roubini-se-prabuseste-atotputernicul-dolar/