Schimbarea textelor are, în mod fals, o legătură, impusă violent, cu furia maselor hotărâte în schimbarea violentă, zice profesorul Bebe Spiridon, întâlnindu-mă în Piața Matache. După ce-ai rupt textele cele vechi, te trezeşti împresurat de texte şi anunţi, cu pioşenie sau revoltă, revoluţia continuă. Dar nimic mai neadevărat! Discontinuitatea, hazardul, entropia şi alte câteva te înşală, prin aparenţă, pe tine, spiritul insurgent.
Citirea textelor, ce-i drept, reclamă anumite reguli de joc. Acceptarea lor nu înseamnă altceva decât alterarea unor grade de libertate. A vorbi despre libertate, pare a fi un act suprem. Magicianul pare a fi în contra Diavolului. Sau poate că este dincolo de el.
Diavolul produce numeroase texte deşi, în mod paradoxal, el nu ştie să scrie, Aici pare a fi vulnerabilitatea lui. El evită să se angajeze. Pervers şi diabolic, el propune textele sale spre citire şi interpretare zornăind chei false.
Textele lui sunt frumoase. Amăgitoare. Chiar spumoase. Dacă le răsfoieşti îţi rămâne pe degete pucioasă. Ai zice că poluează bunul simţ. Dar asta nu-i nimic din ceea ce este. Diavolul are şi el darul ubicuităţii asemenea magicianului. Lasă o amprentă, o dâră fumegândă. Şi el fiinţă fabuloasă. Înger căzut. Aruncându-se temerar sub zidurile Cetăţii Ideale încercând s-o surpe prin foc şi cutremur. Înger renegat.
L-a produs Singularitatea Esenţială în dauna plictisului cosmic. A fost luat în custodie vremelnică aici, pe Pământ. Diavolul nu se arată magicianului şi tocmai de aceea magicianul vorbeşte foarte rar despre el. Ai zice că e un rău necesar. Dar asta nu-i nimic din ceea ce este. El este Răul dar şi suma tuturor relelor. Din acest punct de vedere Diavolul pare a avea un destin tragico-comic. Când roşu pesedist până la incandescent, când galben penelist, când negru ca smoala.
El trece val-vârtej prin corpuri. Pentru a i se sustrage unii au inventat decorporalitatea ca remediu ultim, au inventat autoritatea electorală falsă.
Şi au căzut în capcană. Banii, fiinţe nevolnice, par a fi ochii Diavolului, galbenii. Nimic mai fals. Diavolul nu are ochi aşa cum nu are nici mâini, nici picioare. Aici pare să fie lipsa de asemănare cu omul. Căutându-l pe Diavol prin corpuri vezi doar urma fumegândă. Desfăşurând acest înţeles am putea schimba planurile căci Diavolul siluieşte textele produse de altcineva aşa cum încearcă să siluiască bietele corpuri.
El perverteşte semnatarul afirmând că textele sale sunt semnate cu sânge. Îl culpabilizează abil. Dar asta nu e nimic din ceea ce este. Diavolul construieşte spaţiul culpabilizator. Spaţiul poate fi un orăşel de provincie, o catacombă, biroul anchetatorului, o sală de dans sau însuşi Absolutul. Diavolul are în lucrarea lui textul cel mai dificil, suma de texte, mulţimea. În elanul lor eroic, tragico-comic, masele înfruntă Diavolul la nivel epidermic. Cu pietre, cu sticle incendiare, cu furnici.
Diavolul construieşte metodic câmpul de bătălie. Dar vânzoleşte textele. Le încurcă uneori. Câmpul îl porţionează cu metodă dar eroii sunt aleşi la întâmplare. Diavolul mizează pe hazard. Iar hazardul îi joacă feste. În asta constă lipsa de asemănare cu Singularitatea Esenţială. Aici e diferenţa, aici e valoarea supremă. Dar spaţiul închis, între limite, între pereţi, podea şi tavan e câmp de bătălie?! Limita estompează zgomotul lumii, tumultul. Diavolul se închide în sine şi ia forma mobilelor, a unor raze de soare sau de Lună, îţi pune în faţă textul fundamental despre uitare, în spaţiul închis eşti uitat de toţi şi de toate.
Eşti părăsit. În schimb vor aplauda eroismul tău, împotrivirea ta. Sunt acolo, trecători grăbiţi pe stradă, chipurile sunt alături de tine. Dar să fie oare eroism sau pur şi simplu orbire, orbire? Numai Magicianul îşi poate aservi corporalitatea unei forme închise fără a-şi reduce gradele de libertate. Numai Magicianul, construind stările entropice, îl poate anula, îl poate şterge din Text pe Diavol. Magicianul nu se află în contradicţie cu Diavolul şi din acest punct de vedere nu-l domină pe acesta. Însă îl poate anula.
Diavolul nici nu este şi tocmai de aceea poate lipsi din Text. El e construit din plictis şi turnat într-o formă virtuală. E operator într-un plan ascuns. Un hiatus mobil în câmpul informaţional. Spre deosebire, magicianul ar putea fi una din stările informaţionale ale Singularităţii Esenţiale. Aşa cum gândurile, zâmbetele şi faptele noastre sunt expresia unei stări informaţionale. Chiar Universul întreg este o astfel de expresie.
Și profesorul Bebe Spiridon dispare luat pe sus de o manifestație electorală pesedistă, useristă, penelistă, nu mai știu cu exactitate.
