9.21.2020

Cutremur în Suceava, la doar 3 kilometri adâncime

 


Un cutremur cu magnitudine 3,2 grade pe scara Richter s-a produs, luni, în judeţul Suceava. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs luni, la ora 17:19:04 (ora locală a României), în Bucovina, judeţul Suceava, la adâncimea de 3 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 151 km NE de Cluj-Napoca, 175 km NV de Bacau, 189 km V de Iasi, 215 km N de Sibiu, 220 km N de Brasov, 253 km E de Oradea.

Cel mai puternic seism din 2020

Cel mai puternic seism din acest an s-a produs în 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri. Seismul a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter și a fost resimţit şi la Bucureşti.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/cutremur-in-suceava-la-doar-3-kilometri-adancime-582375.ht

”Haideți să izolăm virusul, nu să ne izolăm pe noi !”

 


Adrian Streinu-Cercel a vorbit despre modul în care se poate izola virusul, astfel încât, în 6-8 săptămâni, circulația acestuia să fie oprită.

”În ultima perioadă am văzut mesaje de genul: ”haideți să izolăm virusul, nu să ne izolăm pe noi!”. Absolut corect! Acest slogan este foarte bun. Dar pentru a face acest lucru, trebuie să avem grijă de noi.

Dacă nu avem grijă de noi, nu ne apără nimeni. Oricât de puternic ar fi statul, uitați-vă la SUA, degeaba! Sfatul meu este: haideți să ne protejăm pe noi înșine! Pentru a ne proteja pe noi înșine trebuie să purtăm mască tot timpul. Am ieșit din casă, am ieșit cu masca pe figură.

Masca trebuie să acopere și nasul, și gura! Banda metalică de deasupra trebuie amprentată pe conturul nasului și al obrajilor. Dacă este pusă de formă, lasă zone prin care aerul pătrunde și, o dată cu aerul care pătrunde, evident că poate pătrunde și virusul”, a declarat Adrian Streinu-Cercel.

”În decurs de șase-opt săptămâni, am putea să izolăm circulația virusului”

”Dacă aceste lucruri ar fi puse în practică, în decurs de șase-opt săptămâni, am putea să izolăm circulația virusului”, a mai spus Streinu-Cercel.

”Cei care nu vor să poarte mască, nu au decât să facă ce doresc, dar să-și asume și riscul îmbolnăvirii!”, a subliniat profesorul, potrivit DCNews. 

Adrian Streinu Cercel, despre turnura neașteptată luată de coronavirus. Asta este wow!

Directorul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, s-a declarat îngrijorat de turnura luată de noul coronavirus în ultima perioadă.

”În Spania apar cam 14.000 de cazuri pe zi, iar în Franța 13.000 de cazuri pe zi, ceea ce este cu totul și cu totul alarmant.

Ceea ce este și mai interesant este că Elveția vine ușor din spate cu aproape 500 cazuri noi pe zi. La extremitatea cealaltă este China care a înregistrat 14 cazuri mari și late. Sunt cazuri de import.

Și niciun caz nu a fost înregistrat în ultimele zile, la Beijing, ceea ce este wow! Asta demonstrează că se poate, dar se poate cu disciplină.

Atunci când disciplina lipsește în contextul unei astfel de epidemii, lucrurile iau întorsături neplăcute”, a spus Streinu-Cercel, potrivit DC News. 

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/adrian-streinu-cercel-in-decurs-de-6-8-saptamani-pandemia-ar-putea-fi-gata-haideti-sa-ne-protejam-582352.html

Cristoiu: Guvernul Orban vrea să ne convingă că alegerile parlamentare sunt ca şi câştigate. ”Dacă venim la putere vom face și vom drege...”

 



Ion Cristoiu afirmă că PNL şi premierul Orban folosesc inaugurările începerii unor lucrări, chiar şi la nivelul unei planşe, în scop electoral pentru a da impresia electoratului că acestea au început deja, iar alegerile parlamentare din 6 decembrie sunt o formalitate.

"Cora Muntean a postat pe cristoiublog.ro un filmuleţ care surprinde solemnitatea inaugurării la Iaşi de cătreLudovic Orban şi Nelu Tătaru a locului pe care urmează să se înalţe cîndva măreaţa clădire a Spitalului regional de urgenţă. Pentru a da cît de cît seriozitate acestui moment de umor involuntar gogolian, descinşii în buruieni au fost ajutaţi de o planşă. Nu e prima oară cînd Ludovic Orban se opreşte într-un loc din ţară pentru a visa cu ochii larg deschişi la viitorul de aur al respectivului.

Printre buruieni, în faţa unei planşe, el vorbeşte românilor nu despre ceea ce a făcut pînă acum în cele zece luni de guvernare, ci despre ceea ce va face el în următorii patru ani, după alegerile parlamentare pe care le vede deja cîştigate de pe acum, mai ceva decît vedeau comuniştii în 1944 România cucerită definitiv de ei cu ajutorul frăţesc al sorei mai mari, Uniunea Sovietică. În comentariul Ludovic Orban a transformat în sărbătoare naţională inaugurarea unor planşe ale şantierului despre care nu ştim dacă se va deschide sau nu din 5 septembrie 2020, asemănam campania angajată de Ludovic Orban de a se fuduli cu ceva ce ar putea fi (dacă va obţine majoritatea tare în Parlament după 6 decembrie 2020) cu momentele zise şi de perspectivă a viitorului, obligatorii în orice scriere realist-socialistă:

'Ludovic Orban s-a inspirat din literatura proletcultistă a anilor stalinişti de la noi. Toate romanele, toate piesele de teatru, conţineau în mod obligatoriu ceea ce numea aducerea viitorului în prezent. Eroul pozitiv, activistul de partid, era surprins în capătul unui teren pustiu, plin de buruieni, pe care urma să se ridice o fabrică, un combinat. Preţ de o pagină în faţa ochilor de activist se desfăşura, descris amănunţit combinatul deja construit, forfotind de muncă şi cu steagul partidului fluturînd pe turnuri. Critica de îndrumare numea asta perspectiva viitorului. Prezentul e – cum zicea critica de îndrumare –, plin de buruienile trecutului. Da, dar artistul trebuie să vadă nu prezentul, ci viitorul. Acolo unde în prezent e o groapă de gunoi el trebuie să vadă viitoarea termocentrală.'

Rîndurile de mai sus aparţin publicistului Ion Cristoiu. Oleacă şi scriitor. Nu degeaba toţi marii autori interbelici au făcut publicistică, deseori vecină cu proza. Nu se putea, sub acest semn, să nu mă amuze imaginea premierului Ludovic Orban glosînd pe marginea unei construcţii din viitor, care e doar pe planşetă, într-un loc marcat doar de buruieni.

Istoricul clipei, care e comentatorul politic, vede realităţile din alt unghi decît cel al publicistului sau chiar al scriitorului. El ţine să descopere dincolo de faptele şi vorbele politicienilor, mai ales cînd aceştia sînt angajaţi în bătălia electorală, expresie democratică a luptei pentru putere, tacticile şi strategia, manevra electorală, trucul prin care sînt păcăliţi alegătorii în cadrul Marii partide de Alba Neagra numită scrutin liber şi independent.

Din această perspectivă judecat, şirul de solemnităţi de inaugurări de planşe, de sărbătoriri ale încheierii unor contracte de infrastructură, ba chiar şi ale unor banale contracte de consultanţă, trebuie iscodit şi ca parte a unei campanii declanşate deja de Ludovic Orban pentru scrutinul parlamentar din 6 decembrie 2020.

Orice campanie electorală în care se angajează un partid se defineşte printr-un lung şir de promisiuni. Partidul intră în bătălia pentru putere cu un program zis pentru ţară cuprinzînd făgăduieli de creştere a nivelului de trai, de construcţii măreţe, de reformare a instituţiilor. Alegătorilor li se promite marea cu sarea. În schimb alegătorii sînt invitaţi să vină la urne şi să pună ştampila pe sigla partidului. Aceste făgăduieli, prezente în toate campaniile electorale postdecembriste, au o slăbiciune evidentă:

Folosesc, direct sau sugerat, formula Dacă. Dacă venim la putere, vom face şi vom drege, dacă ne veţi vota vă vom da şi vă vom construi. Acest dacă micşorează puterea de atracţie a făgăduielii. Mai ales că ea e prezentată ca simplă făgăduială, ceea ce şi e de fapt.

Ludovic Orban merge prin ţară şi inaugurează planşe, contracte de infrastructură, începuturi de şosele, bate primul cui al unui şantier care se va ridica în viitor, cîndva. Toate proiectele sale urmează să se concretizeze în viitor. Ca şi proiectele propuse în toate programele electorale. Dintr-un punct de vedere, acţiunile lui Ludovic Orban ţin de zona de făgăduieli electorale.

Ce au ele în plus faţă de tradiţionalele făgăduieli electorale?

Răspunsul trimite la principalul adversar al PNL, Partidul Social Democrat. Normal ar fi ca, în replică, Marcel Ciolacu să meargă prin ţară şi să inaugureze şantiere din viitor. N-o face însă. În primul rînd pentru că PSD, spre deosebire de PNL, n-are pînă acum un program electoral, un şir de făgăduieli. Apoi, şi aici e lucrul cel mai important, chiar dacă ar avea, Marcel Ciolacu nu l-ar putea imita pe Ludovic Orban. De ce? Pentru că PSD nu e la guvernare. Ludovic Orban pune cărămida viitoarelor construcţii ca şef de Guvern.

Toate popasurile sale, deşi strict electorale, sînt din punct de vedere oficial vizitele de lucru ale unui premier pentru a inaugura un nou şantier. Aşa cum se vede cu ochiul liber, el n-a inaugurat schiţa viitorului spital regional Iaşi în calitate de şef al PNL, ci în calitate de premier. În această calitate, el a semnat la 26 august 2020 contractul de elaborare a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie pentru Drumul Expres Găeşti-Ploieşti. Cu acest prilej el a ţinut un discurs despre viitor:

'Punem astăzi bazele proiectului de construcţie a Centurii Găeşti, de care cetăţenii oraşului au atîta nevoie. Obiectivul va fi parte din drumul expres Ploieşti-Găeşti, un drum necesar care urmează să facă legătura între autostrada Bucureşti-Ploieşti, cînd va fi gata, pînă la Braşov şi autostrada A1'.

Semnarea unui contract de elaborare a studiului de fezabilitate nu înseamnă mare lucru faţă de drumul din final. Nu de puţine ori, studiul e făcut degeaba. În cazul lui Ludovic Orban îndoiala în posibilitatea ca proiectul să se concretizeze stă în realitatea alegerilor din 6 decembrie 2020. Cum să zici că pui bazele centurii Găeşti prin simpla semnare a unui contract de studiu de fezabilitate cînd peste două luni şi ceva ai putea să pierzi alegerile şi să nu mai fii la guvernare? A face acest lucru înseamnă a lăsa impresia că ai deja în faţă nu două luni, ci patru ani de guvernare. La Arad s-a desfăşurat solemnitatea „Semnării Acordului de colaborare pentru identificarea surselor de finanţare necesare realizării obiectivului de investiţii: Regenerare patrimonială a Cetăţii Aradului”. Cuvîntarea lui Ludovic Orban a sunat aşa:

'Ne angajăm, după ce am consultat Comisia Europeană, şi după ce vom şti care este structura fondurilor europene pe Programul 2021-2027, că vom identifica resursele financiare necesare pentru finanţarea acestui proiect. Cetatea Aradului este locul în care s-au petrecut evenimente istorice extrem de importante, este o bijuterie care, din păcate, nu a fost scoasă la lumină şi nu a fost pusă în valoare'.

Joi, 27 august 2020, Ludovic Orban a făcut o vizită la Braşov. Potrivit presei:

'Vizita s-a încheiat la CATTIA, unde oficialilor guvernamentali li s-au prezentat primele imagini ale Spitalului Regional Braşov, o clădire cu şase corpuri, şapte etaje şi heliport, şi o structură de specialităţi medicale care să acopere nevoile tuturor celor trei judeţe pe care le deserveşte, la cele mai moderne standarde.'

La Iaşi, în faţa planşelor, pe locul unde n-a început nici măcar amenajarea de şantier, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a vorbit despre spitalul de urgenţă ca despre o construcţie care va creşte din pămînt în cîteva zile:

'Spitalul va avea două etaje în subteran şi şapte etaje supraterane, un corp orizontal cu structuri de investigaţii, diagnostic, tratament şi trei corpuri care vor asigura structura unităţii sanitare cu paturi. Vom avea 850 de paturi plus 60 de paturi pentru UPU şi 45 de paturi pentru internarea de zi. Se vor găsi 70 de cabinete pentru ambulatoriu şi 19 săli de operaţie'

Lesne de observat trucul electoral. Ludovic Orban n-a ţinut la Iaşi un discurs despre cum va construi PNL un spital regional dacă va cîştiga alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. N-a zis în încheiere:
Votaţi PNL pentru ca acest proiect aflat doar în faza de planşă să prindă viaţă.

A fost la faţa locului pentru a lăsa impresia că deja construcţia a început. Şi că în timp de patru ani după asta el se va ocupa de terminarea acestei construcţii. Guvernul Orban e un guvern minoritar, instalat în octombrie 2020, printr-o Operaţiune Fulger a Sistemului instituţiilor de forţă. Potrivit Constituţiei, el e un guvern de alegeri. 6 decembrie 2020 e din acest punct de vedere o piatră de hotar. Teoretic, PNL poate cîştiga sau poate pierde sau poate obţine un scor prea mic pentru a guverna cu doi trei aliaţi mici, gen PMP, UDMR. Dacă pierde sau dacă USRPLUS obţine un scor mare, peste 15%, toate aceste începuturi, multe dintre ele doar simbolice, rămîn fără urmări. Normal ar fi ca Ludovic Orban să adauge de fiecare dată formula dacă: dacă vom cîştiga, dacă ne votaţi. El nu face asta, ci lasă impresia că tot ceea ce începe acum va fi desăvîrşit pe parcursul a patru ani de mandat. În această strategie alegerile parlamentare trec drept o bagatelă, un moment de rutină care nu merită atenţia PNL.

Manevra a început o dată cu lansarea pe 1 septembrie 2020 a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, intitulat Reclădim România. La vremea respectivă documentul a fost privit ca o creaţie SF, prin angajarea unor proiecte măreţe, mai ales de infrastructură ce nu se pot realiza de azi pe mîine.

Beneficiind de prezenţa lui Klaus Iohannis momentul a marcat debutul campaniei electorale pentru parlamentare. Ea s-ar putea intitula Am început deja reclădirea României. Alegerile parlamentare sînt doar de protocol. Guvernarea a început deja să proiecte a căror realizare se va întinde pe patru ani de acum încolo.

Manevra electorală e deşteaptă.

Exploatînd că se află la Guvernare, PNL îşi prezintă programul electoral ca deja aplicat în realitate. El nu e un şir de făgăduieli a căror îndeplinire depinde de votul la parlamentare. E un şir de decizii guvernamentale deja luate sub semnul acestui program. PNL e primul partid postdecembrist care pretinde că a început transpunerea în practică a făgăduielilor electorale înainte cu mult de fi trecut prin examenul parlamentarelor.

Prezentînd programul Reclădim România ca unul care se aplică deja, PNL sugerează că alegerile din 6 decembrie 2020 sînt o formalitate. De aceea, partidul nu se preocupă de cîştigarea alegerilor, ci de concretizarea programului electoral. În condiţiile unui PSD care a renunţat demult la convingerea că va cîştiga parlamentarele, manevra PNL are drept principal efect sădirea încrederii propriului electorat că victoria e indiscutabilă. O armă deosebit de puternică într-o campanie electorală”, a scris Ion Cristoiu pe cristoiublog.ro.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/cristoiu-guvernul-ludovic-orban-vrea-sa-ne-convinga-ca-alegerile-parlamentare-sunt-ca-si-castigate-582360.html

Celebra masă de șah a lui Nicolae Ceaușescu a fost scoasă la licitație. Care este prețul de pornire

 


Una dintre mesele de şah care i-a aparținul Nicolae Ceauşescu va fi scoasă la vânzare, la 1 octmbrie, prin intermediul unei licitații online. Fostul dictator era mare pasionat de șah, dar și de jocul de cărți și se enerva foarte tare atunci când era bătut la câte o partidă de șah. Avea grijă însă să fure la șeptic.

“Nu accepta să fie contrazis, să piardă la volei sau la şah. Eram partenerul său preferat de şah, mă bătea des, dar mai câştigam şi eu, iar atunci se enerva. La şeptic, fura şepticul”, a povestit fostul ministru de externe al României, Ștefan Andrei.

Masa de şah care va fi scoasă la licitație este de mari dimensiuni, este dotată cu două postamente sculptate. A fost confecţionată într-un atelier românesc, probabil la Arad, din lemn de esenţe diverse, se arată într-un comunicat al casei de licitații Artmark, scrie Libertatea. Piesa de colecţie este însoţită de certificatul de provenienţă RAAPPS şi de vânzare în licitaţiile organizate la începutul anilor 90 pentru lichidarea recuzitei vilelor prezidenţiale și are un preț de pornire de 350 de euro.

Aceasta se regăseşte între cele aproximativ 300 de obiecte decorative de colecţie care vor fi scoate la vânzare în Licitaţia de design de interior. Printre acestea se numără garnituri pentru salon, colecţii de sticle Galle, Daum Nancy ori Murano, paravane Rococo sau pictate pe piele de Cordoba, lămpi Mid Century Modern, ceasuri Ormolu de şemineu sau vase din materiale rare. Până pe 1 octombrie piesele de colecţie pot fi vizitate gratuit la Palatul Cesianu-Racoviţă.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/celebra-masa-de-sah-a-lui-nicolae-ceausescu-a-fost-scoasa-la-licitatie-care-este-pretul-de-pornire-582363.html

Ion Țiriac, propunere pentru Guvern: ”Mâine dimineață dau 30 de milioane de euro !”

 


Omul de afaceri Ion Țiriac e dispus să ofere 30 de milioane de euro pentru o nouă Sală Polivalentă în București și un nou stadion Dinamo. Are o singură condiție!

Ion Țiriac vrea ca Guvernul României să pună tot 30 de milioane de euro și construcția să se facă după planurile alese de el.

Afaceristul spune că va copia planurile unei săli din SUA.

”Spune-i dumneata Guvernului dumitale că mâine dimineață eu le pun 30 de milioane de euro pe masă și cinci hectare atât pentru un stadion Dinamo modernizat, cât și pentru o sală modernizată. Să vină ei cu 30 de milioane de euro, nu mai mult! 

Ion Țiriac: Cu 60 de milioane, fac o sală polivalentă de 18-20.000 de locuri, dar o fac exact cum vreau eu! 

Eu sunt extraordinar de inteligent când sunt prost. Când sunt prost, nu fac altceva decât să mă duc în Statele Unite, unde sunt vreo 500 de săli, și aleg: «Nu, nu, nu, nu, p-asta o vreau!». Nu există o capitală eurpeană care să n-aibă un lăcaș polivalent pentru expoziții, pentru sport. Dar cu cine vorbești, că n-ai cu cine vorbi?”, a izbucnit Ion Țiriac în interviul GSP

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/ion-tiriac-propunere-pentru-guvern-maine-dimineata-dau-30-de-milioane-de-euro-582366.html

Puțintică răbdare ! Nelu Tătaru zice când o luăm la vale

 


Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că „speră” ca din a doua jumătate a lunii octombrie România să intre pe o pantă descendentă a numărului de cazuri de COVID-19.

Însă, a zis Tătaru, pentru ca acest lucru să se întâmple, populaţia trebuie să respecte regulile de combatere şi prevenire a răspândirii infecţiei cu COVID-19.

„Avem o lună septembrie destul de încărcată: redeschiderea şcolilor, cinematografelor, sălilor de spectacole, reîntoarcerea din concedii, aglomerarea mijloacelor de transport în comun, campania electorală, alegerile de pe 27 septembrie. Fiecare din aceste activităţi are nişte norme de aplicare şi funcţionare în vederea bunei desfăşurări şi cu riscurile cât mai mici. Respectarea acestor reguli înseamnă rămânerea pe un platou, în jur la 1.500 cazuri, sau alternând în jurul acestei cifre. Dacă menţinem, atunci putem să ne gândim în a doua jumătate a lunii octombrie că putem avea şi o pantă descendentă. Mergem, deocamdată, pe acel platou. Suntem pe a doua cocoaşă a primul val pandemic. Sperăm să putem gestiona cu bine şi acest început de şcoală. În măsura în care rămânem în acelaşi registru, sperăm ca în a doua jumătate a lunii octombrie să mergem pe o pantă descendentă”, a spus ministrul la Piatra-Neamţ.

Nelu Tătaru a precizat că o evaluare completă asupra efectelor redeschiderii şcolilor va fi gata la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie.

„Deocamdată gestionăm toate cazurile şi cele care apar noi în urma testărilor. Dar reperele noastre rămân adresabilitatea la unităţile de primiri urgenţe, terapie intensivă şi numărul de decese”, a spus ministrul Sănătăţii.

sursa:https://www.cotidianul.ro/putintica-rabdare-nelu-tataru-zice-cand-o-luam-la-vale/

Scandal „în stil terorist” în Mehedinți

 


Campania electorală dă să explodeze la propriu dacă stăm să-i credem pe politicieni.  Ministrul Economiei, Virgil Popescu, de pildă, susține că social-democrații dintr-o localitate din Mehedinți că au încercat să incendieze mașinile unor liberali: „Incredibil la ce atacuri în stil terorist se pretează cei de la PSD Mehedinți”.

„INCREDIBIL la ce atacuri în stil terorist se pretează cei de la PSD Mehedinți! De aceea vin și transmit clar: NU vom tolera acțiunile de intimidare la adresa unor membri PNL! Tentativa de incendiere a mașinilor unor colegi liberali, de la Livezile, este un act violent, care nu trebuie tolerat de nimeni! Atacul în stil terorist a fost pus la cale de fiul unui candidat PSD la Consiliul Local din comuna Livezile! Nu pot să cred că primarul PSD Adrian Nănuți și Aladin Georgescu permit așa ceva! Vreți să moară oameni!?!?! Totodată, am încredere că autoritățile își vor face treaba, iar cel care a încercat să facă asta va fi pedepsit potrivit legii. Iar faptul că există grade de rudenie între oficiali din Poliția Mehedinți și primarul PSD de la Livezile este doar o coincidență și nu are nimic de a face cu încercarea de a nu le permite criminaliștilor să se prezinte la locul faptei! Asta și sper! Că este doar o coincidență! Și stau să mă întreb: cum este posibil ca în anul 2020 să asistăm la asemenea atacuri de tip terorist, care pot pune în pericol viața unor oameni!?! Fac un apel clar pentru toată lumea: să fim civilizați! Fără atacuri de tip terorist și acțiuni de intimidare pe perioada campaniei electorale! Și un mesaj pentru contracandidații de la PSD: chiar dacă ne veți da foc, PNL va câștiga pentru că mehedințenii văd de ce mizerii sunteți în stare!”, a scris pe Facebook Virgil Popescu.

De partea cealaltă, președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, spune că fiul candidatului formațiunii din Livezile a fost agresat de simpatizanții PNL. Precizările au venit după ce ministrul Economiei, Virgil Popescu, i-a acuzat pe social-democrați.

Președintele PSD Mehedinți spune că scandalul a pornit la un botez, iar candidat PNL la Primăria Livezile este chiar fratele ministrului Virgil Popescu, cel care face, de fapt, acuzațiile.

„PNL ascunde violența simpatizanților prin acuzații la adresa PSD. Din informațiile pe care le-am primit de la fața locului, la Livezile, ar fi fost vorba despre un scandal între un grup de persoane, simpatizanți PNL și fiul unuia dintre candidații PSD la Consiliul Local Livezile. Din păcate, totul a degenerat în acte de violență. S-au făcut două apeluri la 112, primul care anunța scandalul, făcut chiar de victimă, iar cel de-al doilea a anunțat incendierea autoturismului. Ne punem întrebarea, cum putea un bărbat transportat la spital cu ambulanța, cu traumatism cranio-facial, hemoragie conjunctivală și contuzii lombare, să mai incendieze mașina? Este o întrebare la care trebuie să răspundă autoritățile competente, în speță, Poliția Mehedinți. Cerem ca ancheta să fie făcută cu celeritate, astfel încât, să fie trași la răspundere vinovații, iar noi, să fim informați cu privire la cele întâmplate”, scrie pe Facebook Aladin Georgescu, președintele PSD Mehedinți.

El menționează că victima transportată la spital le-a declarat anchetatorilor luni, că a fost agresată de un grup de simpatizanți ai Partidului Național Liberal care se aflau la un botez și erau în stare de ebrietate.

„Ca să ascundă faptul că l-au lovit, lovituri în urma cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale, au înscenat incendierea mașinii. De altfel, se pare că în autoturismul pretins incendiat s-a găsit și o țigară, dar, repet, toate aceste detalii, trebuie să le confirme poliția. În altă ordine de idei, am intrat în ultima săptămână de campanie electorală și asistăm, nu doar în Mehedinți, ci în toate județele unde Partidul Național Liberal nu are șanse să câștige alegerile, la o serie de atacuri și provocări, prin care încearcă să denigreze membrii Partidului Social – Democrat. În speța de la Mehedinți, cumnatul ministrului Virgil Popescu este candidat la funcția de primar în Livezile și de aici se pot trage, cu ușurință, concluziile! Nu este exclus ca tocmai candidatul PNL să fie unul dintre agresori! Îi asigur pe mehedințeni că din partea PSD nu au existat acte de violență nici în cazul acestui incident și mă dezic de astfel de practici! Noi am venit în fața oamenilor, cu fapte! Așteptam din partea PNL aceeași abordare, dar cum le lipsesc realizările, recurg la acuzații fanteziste”, adaugă liderul PSD Mehedinți.

El susține că incidentul nu a fost un caz singular.

„Membrii PNL au fost protagoniștii altei agresiuni petrecută în cursul săptămânii trecute, la Șimian, când un membru al echipei de campanie a PSD a fost amenințat cu sabia de un candidat PNL la funcția de consilier local. Cazul este, de asemenea, în cercetarea polițiștilor și așteptăm cât mai repede să fie făcute publice rezultatele”, conchide social-democratul.

sursa:https://www.cotidianul.ro/scandal-in-stil-terorist-in-mehedinti/

Simona Halep, ridicând trofeul de la Roma !

 


Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o luni pe Karolina Pliskova, 4 WTA, și a devenit în premieră campioană la Roma. Românca a făcut un prim set perfect, adjudecându-și-l cu 6-0! Setul doi a început cu un schimb de break-uri, apoi Simona a făcut iar break. Imediat după acea, când era condusă cu 6-0 și 2-1, Pliskova s-a retras din meci, acuzând unele dureri la spate.

Partida a durat doar 31 de minute.

Pentru Halep acesta este titlul cu numărul 22 al carierei și al treilea din acest an, după Dubai și Praga. Simona a mai jucat în cariera sa alte două finale la Roma, pierdute în fața Elinei Svitolina.

Calificarea în finala de la Roma este recompensată cu un premiu de 150.000 de euro şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA.

Reacția Simonei după meci

„Mulțumesc tuturor că ați venit. A fost frumos să joc pentru două zile la rând cu public în tribune. S-a simțit energia voastră.  Sunt vremuri dificile, dar chiar m-am bucurat să fiți aici. Felicitări Karolinei, în mod sigurul nu e modul în care ți-ai fi dorit să termini acest turneu. Sper să-ți revii cât mai rapid, recuperare ușoară, să ne vedem în finala de la Roland Garros!

După două finale disputate, am putut în sfârșit să câștig acest titlu. În 2013, am fost foarte fericită pentru acea semifinală reușită la Roma. Am mai jucat două trofee aici, în sfârșit am reușit să pun mâna pe acest minunat trofeu. Mulțumesc tuturor, mulțumesc organizatorilor turneului care au fost foarte atenți cu noi. Bineînțeles, mulțumesc mult echipei mele”, a spus Simona Halep la finalul meciului.

Reacția Karolinei

„A fost drăguţ să joc cu fani în tribune, vă mulţumesc că aţi venit. Am avut meciuri extraordinare aici. Bineînţeles, sunt dezamăgită că nu am putut să termin jocul de azi, dar Simo e prea puternică şi ar fi trebuit să fiu pregătită sută la sută ca să joc un meci bun împotriva ei. Felicitări pentru toată săptămâna, cred că meriţi titlul! Felicitări şi echipei tale. E greu să ţii turnee în vremurile acestea, dar organizarea a fost a fost extraordinară, m-am bucurat să fiu aici. Să faci turneul posibil a fost o treabă uimitoare. Vă mulţumesc foarte mult”, a spus și Pliskova, în discursul de la finalul meciului.

Simona Halep – Karolina Pliskova, 6-0, 2-1

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-simona-halep-ridicand-trofeul-de-la-roma/

Mană cerească pentru profesori: plus 2.000 de lei lunar

 


Senatul a adoptat luni un proiect prin care se acordă în perioada stării de urgenţă şi de alertă stimulente de risc cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de 2.000 de lei lunar şi personalului nedidactic şi auxiliar – 1.500 de lei lunar.

Au fost 85 voturi „pentru”, 25 împotrivă şi 13 abţineri.

Propunerea legislativă pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ pe întreaga durată a stării de alertă şi urgenţă, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului SARS-COV 2, a fost iniţiată de parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Alfred Simonis, Robert Cazanciuc şi Radu Preda.

„Cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei lunar, respectiv de 1.500 lei lunar, acordat pe toată durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului”, prevede propunerea legislativă amendată în Senat.

Conform propunerii legislative, stimulentul de risc nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asigurătorii pentru muncă.

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, guvernul va emite normele de aplicare ale legii, se mai arată în proiectul de act normativ.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

sursa:https://www.cotidianul.ro/mana-cereasca-pentru-profesori-2-000-de-lei-lunar/

Pleșoianu nimicește PNL - și provocare pentru Zuckerman !

 


Probe fără tăgadă scoase la iveală de Pleșoianu - Este chiar și o provocare pentru Adrian Zuckerman să comenteze aceste probe

Liviu Pleșoianu continuă să uimească prin probele pe care le scoate la iveală – adevărate lovituri mortale pentru PNL, pentru că sunt fără putință de tăgadă!

De data asta, Liviu Pleșoianu vine cu probe video care îl vizează chiar pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. E vorba de declarații incendiare ale acestuia despre actualul candidat al… PNL (și USR), Nicușor Dan!

Este vorba de două înregistrări cu declarații din 2016.

În prima, ministrul PNL al Justiției, spune: ”DOI BANI nu dau pe sondajele domnului BAN... pardon... DAN! Domnu' Dan se ocupă acuma de sondaje, își pregătește încă un sondaj în care cu siguranță va fi chiar și înaintea doamnei Firea...”.

Menționăm că ministrul Predoiu este considerat unul dintre autorii poreclei lui Nicușor Dan – ”plicușor ban”.

”...Deci actualul ministru PNL al Justiției spunea, scârbit, că "NU DĂ DOI BANI" pe sondajele lui Nicușor "BAN... pardon... DAN"!? :))))) Absolut magnific!”, comentează Liciu Pleșoianu.


VIDEO: Ministrul PNL al Justiției, Cătălin PREDOIU, 2016: "DOI BANI nu dau pe sondajele domnului BAN... pardon... DAN! Domnu' Dan se ocupă acuma de sondaje, își pregătește încă un sondaj în care cu siguranță va fi chiar și înaintea doamnei Firea..."

...Deci actualul ministru PNL al Justiției spunea, scârbit, că "NU DĂ DOI BANI" pe sondajele lui Nicușor "BAN... pardon... DAN"!? )))) Absolut magnific!

Video:https://www.facebook.com/watch/?v=1037245816695573&t=23


sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200921/31743930/Plesoianu-nimiceste-PNL-si-provocare-pentru-Zuckerman.html

Parlamentul se reunește marți pentru rectificarea bugetară / PSD presează Guvernul pentru majorarea pensiilor și a salariilor profesorilor

 


Camera Deputaților și Senatul se reunesc, marți, în ședință de plen comun pentru aprobarea rectificării bugetare. PSD a modificat ordonanța Guvernului în comisiile de specialitate astfel încât, Executivul ar putea fi obligat să crească pensiile cu 40% de la 1 septembrie și să majoreze salariile profesorilor în acest an.


Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis luni ca ședința de plen comună pentru rectificarea bugetară să se desfășoare la ora 13.00.

Comisiile de buget ale celor două Camere au dat pe 16 septembrie raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare. PSD a impus un amendament care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii, care prevede creşterea acestuia cu 40%.

De asemenea, tot la propunerea PSD s-a reintrodus creșterea salariilor profesorilor din acest an. De precizat este că Guvernul prin OUG privind rectificarea bugetară, a redus majorarea pensiilor la 14% și a amânat pentru anul viitor creșterea salariilor profesorilor.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24298303-parlamentul-reuneste-marti-pentru-rectificarea-bugetara-psd-preseaza-guvernul-pentru-majorarea-pensiilor-salariilor-profesorilor.htm

Cum s-au spălat în bănci sume astronomice de bani murdari

 
Sume astronomice de bani murdari au trecut ani de zile prin cele mai mari instituţii bancare din lume, dezvăluie o investigaţie internaţională a Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), care denunţă insuficienţele de reglementare din sectorul bancar, scrie Huffington Post.

„Profiturile obţinute din droguri, averile deturnate ale ţărilor în curs de dezvoltare şi bani câştigaţi din piramide Ponzi au reuşit să treacă prin aceste instituţii financiare, în ciuda avertismentelor propriilor angajaţi ai băncilor”, rezultă din ancheta la care au lucrat 108 instituţii media din 88 de ţări.

Ancheta se bazează pe mii de „rapoarte de activitate suspectă” (SAR) făcute de poliţia financiară a Trezoreriei SUA, FinCen.
Fişierele FinCEN au identificat cel puţin 2000 de miliarde de dolari în tranzacţii suspecte între 2000 şi 2017, dintre care 514 miliarde de dolari se referă la JPMorgan Bank şi 1,3 trilioane de dolari la Deutsche Bank. Aceste rapoarte de activitate suspectă ridică îndoieli cu privire la originea fondurilor, dar nu constituie neapărat dovezi de fraudă.

Cu toate acestea, este rezonabil să credem că cele 2.000 de miliarde de dolari din tranzacţiile suspecte identificate sunt doar o picătură în oceanul de bani murdari care circulă în băncile din întreaga lume.

Ancheta indică în special cinci mari bănci – JPMorgan Chase, HSBC, Standard Chartered, Deutsche Bank şi Bank of New York Mellon – acuzate că au continuat să tranziteze fonduri de la suspecţi criminali chiar şi după ce aceştia au fost urmăriţi penal sau condamnaţi pentru abateri financiare.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-s-au-spalat-in-banci-sume-astronomice-de-bani-murdari

Iohannis se dă huța cu trenul

 


Acțiuni prezidențiale de campanie în serie. După ce au inaugurat bucata de metrou și bucata de autostradă săptămâna trecută,  Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Lucian Bode au purces luni la o nouă acțiune cu iz electoral.

Cei trei au testat luni trenul pe ruta Gara de Nord – Aeroportul International Henri Coandă.

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat în urmă cu o săptămână că linia de cale ferată Gara de Nod-Aeroportul Otopeni ar putea fi dată în folosință în 12 decembrie, odată cu noul mers al trenurilor. El spune că distanța dintre Gara de Nord și Aeroport va fi parcursă în 15-17 minute.

Acestă linie de tren trebuia să fie gata în iunie 2020 pentru Campionatul European de Fotbal Euro 2020, însă au amânat termenul.

După ce a testat linia de cale ferată, Klaus Iohannis a criticat guvernările anterioare că nu au avut „voință politică” pentru a folosi banii UE.

„Iată că planul de relansare economică pe care l-am elaborat cu guvernul Orban începe să-și arate și partea practică. Pentru a sublinia importanța dezvoltării infrastructurii feroviare, am participat la un test pe singura linia nouă de cale ferată construită construită din 84 încoace. Noi dorim să dezvoltăm aeroportul internațional, dorim să îi dăm amploare, dar pentru asta e nevoie să poți să ajungi în aeroport în condiții foarte bune, în condiții predictibile și pentru asta legătura de la Gara de Nord până la aeroport este absolut esențială. Este evident că în acest fel și în acest ritm vom reuși să modernizăm infrastructura din România. Nu întâmplător am participat în ultimele zile la metrou, la autostradă și acum la testarea acestei noi căi ferate. Dezvoltarea infrastructurii de transport este fundația pe care se clădește planul de relansare economică”, a zis Klaus Iohannis.

„România are nevoie de o dezvoltare economică sustenabilă, puternică și pentru asta e nevoie de infrastructură de transport. Pentru a putea realiza infrastructură de transport avem o șansă enormă că putem să folosim bani europeni care ne sunt puși la dispoziție. Trebuie să recunoaștem că bani europeni am avut și până acum, dar voință politică a fost puțină. dacă ne gândim că din 2016 până 2019 s-a realizat doar 11% și în niciun an s-a realizat tot restul – linia este ca și finalizată, putem să ne dăm seama cam care e voința politică și putința politică. Sunt convins că acesta va fi ritmul impus pentru anii următori, care va schimba fața României în sens pozitiv”, a mai spus Iohannis.

sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-se-da-huta-cu-trenul/

Nicuşor Dan recidivează într-o nouă înregistrare

 


Dana Budeanu a prezentat o înregistrare video cu Nicuşor Dan, în care candidatul PNL-USRPLUS apare alături de Cătălin Grigore, de la Sud Rezidenţial, prietenul din copilărie al lui Nica, şeful Clanului Sportivilor, potrivit stiripesurse.ro.

„Sub Rezidenţial. În 2011 fostele sere Berceni trec printr-un PUZ la categoria ‘curţi, construcţii’. Până în 2018 pe acest teren s-a construit. În 2018, în aprilie, trece PUZ-ul domnului Nica, şeful Clanului Sportivilor. La opt luni de la aprobarea acestui PUZ, domnul Nicuşor Dan, prin cele două asociaţii ale dânsului, contestă PUZ-ul pe motivul că este spaţiu verde. Nu a contestat PUZ-ul din 2011, a contestat doar PUZ-ul din 2018, bucăţica domnului Nica. S-a dus să salveze un colţişor. Procedura de atac este una perversă, pentru că tu în momentul în care ataci astfel pierzi sigur. Specialitatea caracatiţei domnului Nicuşor Dan este să piardă în urma unei înţelegeri. Ca să pierzi, tu dai în judecată în aşa fel încât să poţi să pierzi. Din secunda în care tu ataci PUZ-ul, ăia nu mai pot să vândă, dar pot construi în continuare. Ăla trebuie să ajungă la un acord cu tine, pentru că la cartea funciară apare acest litigiu”, spune Dana Budeanu.

„Eu îl întreb pe domnul Nicuşor Dan, pe care îl aveţi pe aceste imagini, împreună cu domnul Cătălin Grigore (Sud Rezidenţial), în momentul în care ai depus această acţiune împotriva PUZ-ului, până în momentul în care te-ai întâlnit cu domnul Cătălin Grigore şi din acel moment până în momentul în care pe 19 august 2020 ai pierdut procesul cu Sud Rezidenţial, cum te-ai înţeles”, mai spune Dana Budeanu.

„Mai cunoaşteţi pe cineva care să ţină în teroare toţi rezvoltatori imobiliari din România? Toţi ăia care au sute de milioane de euro trebuie să ajungă la o înţelegere cu Nicuşor Dan. Nicuşor Dan stă la mese, în birouri, îl sună pe el toţi interlopii. Pentru oricine, ăştia sunt periculoşi. Nicuşor Dan stă cu toţi la masă. E şmecher rău. Ăsta e cel mai mare mafiot. Păi pe cine ai, băi băiatule, în spate dacă ţie nu ţi se întâmplă nimic? Faci trafic de influenţă pe telefon. A arestat Kovesi 100 numai pe treaba asta. Cine să fie în spatele lui Nicuşor Dan?”, spune Dana Budeanu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/531975-2/

9.20.2020

Horoscopul runelor pentru săptămâna 21-27 septembrie

 


Numerologul Mihai Voropchievici :

Berbec. Este sfătuit să aibă răbdare. Vrea să le rezolve pe toate, dar să nu forţeze mâna norocului, pentru că rezolvările vor veni doar atunci când vor avea răbdare să aştepte.

Taur. I-a pus Dumnezeu mâna în portofel. Semnifică fertilitate şi belşug. Peste puţin timp, visele Taurilor se vor împlini. O săptămână în care vă puteţi vedea visul cu ochii.

Gemeni. Pot afla răspunsurile la multe întrebări care îi frământă. Primesc răspunsuri, doar dacă vor vorbi cu cei din jur. Cereţi ajutorul şi rezolvaţi problemele. Nu sunteţi voi centrul Universului şi nu găsiţi rezolvare, ci numai cu ajutorul celorlalţi.

Rac. Are chef de mutare. Şi din casă şi din serviciu. Vor acţiona foarte favorabil. Schimbarea locului de muncă sau a casei.

Leu. Este impetuos şi ştie ce face. Trebuie să abordeze altfel toate problemele care îl interesează. Trebuie să schimbe tactica şi să nu mai acţioneze cum au acţionat până acum. Nu e mare filozofie.

Fecioară. Veţi da lovitura şi se produce un salt şi rapid şi calitativ în existenţa voastră. Profitaţi de acest salt!

Balanţă. E pregătită să înceapă o viaţă nouă, un soi de revigoare pe toate planurile. Balanţa o să fie mai mult cu talerul pe sus, decât pe jos. E bucurie mare, axul vibrează de fericire!

Scorpion. O suită de schimbări majore dar şi într-un viitor apropiat. Schimbări majore în poziţie socială, în tot ce înseamnă job, parte financiară şi nu în ultimul rând pe plan amoros. Schimbări super benefice şi mari.

Săgetător. Au început să le ia ceasul înainte. Au simbolul dragostei, ceva nou, fierbinte, o dragoste nouă, pasională.

Capricorn. Simbolul protecţiei divine. Vă faceţi să vă simţiţi în siguranţă în săptămâna următoare. Săptămâna trecută a fost cu încercări de atenţionare pe stare de sănătate, de toate, poveşti şi cu ceva multă muncă. Protecţie divină şi împotriva ochilor răi, forţelor malefice.

Vărsător. Preia ce a vrut Capricornul acum două săptămâni. Are nevoie să îşi dozeze forţa, puterea, tăria. Este o săptămână mai anevoioasă, mai cu încercări în toate domeniile. Fiţi puternici şi rezistenţi. Luaţi-o mai încet şi nu vă repeziţi.

Peşti. Iar îşi fac bagajul şi vor o călătorie. Sunt cu gândul la vacanţă. Să vă simţiţi bine şi să veniţi cu bateriile încărcate !

sursa:https://www.antena3.ro/horoscop/horoscop-rune-21-21-septembrie-2020-cu-mihai-voropchievici-gemenii-primesc-raspunsuri-iar-582271.html?utm_source=slidebox&utm_medium=website&utm_campaign=antena3.ro

Scandal privind vaccinarea obligatorie COVID

 


Un ordin al Ministerului Sănătăţii a stârnit reacţii dure printre cei care sunt împotriva vaccinării. Cei care au studiat atent acest ordin, spun că nu prevede imunizarea obligatorie în cazul descoperirii vaccinului pentru COVID-19. De alfel, în ordin se menţionează clar că este necesară exprimarea acceptului părinţilor, cu privire la imunizare.

Ordinul comun între Ministerului Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei precizează faptul că elevii ar putea fi imunzaţi în cazul descopeririii unui ser împotriva SARS CoV-2. În acest ordin este menţionat că acest lucru va fi posibil, doar dacă părinţii vor fi de acord.

Contestatarii susţin însă că este doar o metodă a guvernanţilor de a introduce vaccinarea obligatorie în rândul elevilor.

Avocaţii spun că nu există aşa ceva, mai ales că guvernanţii se bazează pe o lege din anul 2006, o lege contestată şi atunci.

'Acest Guvern încearcă să adopte această lege obligatorie a vaccinării obligatorii, cumva ascunsă de anumite prevederi care ar acoperi un aşa-zis consimţământ al părinţilor.

De peste patru ani de zile de încearcă adoptarea legislaţiei vaccinării oblogatorii împotriva cărora o mare parte din avocaţi au luptat împotriva lui (...) În ceea ce priveşte acest ordin, acesta nu a fost încă adoptat, a fost pus în discuţie şi în urmă cu câteva zile a avut loc la solicitarea noastră, a oamenilor, a avocaţilor şi a ascociaţiilor medicilor, o aşa-zisă întâlnire cu Ministerul de o jumătate de oră, 100 de persoane. Acesta nu este nici măcar transparenţă decizională. Nu s-a ajuns la niciun rezultat cu Ministerul.

Această vaccinare obligatorie nu poate fi instituită doar printr-un ordin, ci doar printr-o lege!

(...) Este o obligativitate ascunsă a vaccinării, în condiţiile în care, în cele 155 de pagini ale ordinului se menţionează clar că părinţii vor fi puşi să aducă acele carnete de vaccinare din vaccinarea aşa-zisă obligatorie spun ei, dar nu este obligatorie. Ministerul recomandă vaccinările! Nu suntem anti-vaccinişti, pentru că toţi ne-am vaccinat copiii de anumite boli (...) Înainte se făceau vaccinuri, nu şapte într-unul şi nu cu consistenţa pe care o acum, în care pui inclusiv resturi de ADN, ARN, de avortoni, ş.a.m.d. Erau mult mai curate şi le făcea Institutul Cantacuzino'', a spus Diana Ivanovici, avocat.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/scandal-privind-vaccinarea-obligatorie-covid-582309.html