9.22.2020

S-a rupt lanțul de iubire. Adepții #Rezist și USR+PLUS se vor întoarce împotriva lui Klaus Iohannis ?

 


Cei care urmăresc cu atenție actualitatea politică de la noi au observat poate că așa-numiții „Intelectuali ai lui Băsescu” s-au mutat cu arme și bagaje în tabăra numită generic #Rezist, acolo unde PNL nu are loc decît ca profitor de ocazie, atunci cînd mesajul anti-PSD le folosește de minune. În schimb, USR, trăgînd alături și PLUS-ul lui Cioloș, pare să fie „de acolo”, avînd același „tătuc”: SERVICIILE. Este o situaţie pe care Klaus Iohannis ar trebui s-o ia în calcul şi cred că deja staff-ul său se gîndeşte la acest lucru.

LIICEANU ŞI CĂRTĂRESCU, SUSŢINĂTORI PE FAŢĂ AI USR

Dar situația aceasta nu s-a creat acum, ci a început încă de anul trecut, de la alegerile prezidențiale, cînd Gabriel Liiceanu și Mircea Cărtărescu își anunțau susținerea pentru Dan Barna, liderul USR, și îl trăgeau de urechi pe Theordor Paleologu pentru că ei considerau candidatura sa ca luînd din voturile lui Barna (https://www.cotidianul.ro/paleologu-il-desfiinteaza-pe-liiceanu-pe-motiv-de-dan-barna/).

Scria Gabriel Liiceanu: „Rolul de aliat din umbră al Vioricăi Dăncilă și de susținător prin ricoșeu al lui Cozmin Gușă pare să-i fi revenit lui Toader Paleologu. Cum ajunge în fața unui microfon, Paleologu îl beștelește pe Barna”.

Iar Theodor Paleologu îi răspundea foarte dur: „Teza principală din articolul domnului Liiceanu nu este nimic altceva decît teoria propagandei barniste: Dan Barna nu se prăbușește din pricina propriilor erori și lipsuri, ci pentru că există o conspirație, un dedesubt. Iar această urzeală malefică are un instrument : Theodor Paleologu, “aliatul din umbră al Vioricăi Dăncilă”. Aici ridicolul frizează deja grotescul: mă și vedeți pe mine complotînd cu doamna Dăncilă în mare taină pentru a zădărnici salvarea României de către “singurul politician cu viziune modernă”. Sau imaginați-l pe Traian Băsescu punînd la cale tot felul de machiaverlîcuri în conciliabule secrete cu Fifor, Gușă și Orlando. Dedesubtologia liiceniană e de-a dreptul comică. Ea presupune un total “sacrifizio dell’ intelletto”.

Mircea Cărtărescu, în schimb, recunoștea că a votat cu Dan Barna dar, ca de obicei, o scaldă ca să dea bine în orice variantă: „Am votat cu Dan Barna nu pentru ce este, ci pentru ce nu este: nu e reprezentant al USL, ăsta este lucrul esențial pentru mine. Apoi, mi-am dorit un tur al doilea cu oameni decenți intelectual, sau măcar fluenți în limba română. Într-un fel ar fi arătat confruntarea Barna-Iohannis, altfel o să fie Dăncilă-Iohannis”.

Alegerile prezidenţiale de anul trecut reprezintă doar primul moment în care „elita lui Băsescu” şi-a arătat preferinţa pentru USR. Al doilea moment a ieşit la iveală la începutul acestui an, cînd, odată cu declanşarea crizei Coronavirus, Aceleaşi personaje, Liiceanu şi Cărtărescu, şi-au manifestat public preferinţa pentru USR-istul Vlad Voiculescu în funcţia de coordonator al situaţiei de urgenţă şi chiar în favoarea numirii acestuia ca ministru al Sănătăţii!

Astfel, aşa cum am semnalat la vremea respectivă în „Cotidianul” (https://www.cotidianul.ro/gabriel-liiceanu-il-vrea-pe-vlad-voiculescu-seful-comisiei-coronavirus/), Gabriel Liiceanu dorea ca Vlad Voiculescu, pe care USR îl propunea încă de atunci pentru funcţia de Primar General al Capitalei, să conducă acea comisie anti-coronavirus: „Îi propun așadar, cu modestie cetățenească, celui care va fi fiind prim-ministru, să înceapă această nouă pagină de istorie, prin care competența ar urma să triumfe asupra vanităților, aranjamentelor și hărțuielilor de partid, înființând o „comisie anti-coronavirus” condusă de Vlad Voiculescu. Să i se lase în grijă să gestioneze – așa cum a dovedit că se pricepe – calamitatea care a venit peste noi. Această comisie, cu atribuții clare și puteri pe măsură, ar urma să fie creată de el cu oamenii lui, fiind dependentă numai de prim-ministru și sprijinită direct de cabinetul lui”!

De data aceasta, Mircea Cărtărescu a fost şi mai categoric, propunînd ca soluţie salvatoarea numirea lui Vlad Voiculescu ca ministru al Sănătăţii:



Cînd Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu se exprimă public într-un mod atît de categoric faţă de politică, este clar că, în laboratoarele secrete, se pregăteşte ceva.

DESEMNAREA LUI NICUŞOR DAN LA PRIMĂRIA CAPITALEI, ÎN DEFAVOAREA LUI VLAD VOICULESCU

Cînd cei doi scriitori îl susţineau pe Vlad Voiculescu la începutul crizei Coronavirus pentru funcţii importante în Guvern, acesta era propunerea USR pentru a fi candidat la funcţia de Primar General al Capitalei. De aceea, Liiceanu şi Cărtărescu încercau propulsarea lui Vlad Voiculescu, astfel încît să-i creeze o platformă electorală pentru alegerile locale! Sigur că era la mijloc şi interesul pentru banii „Unchiului Nic”, supranumit „Regele medicamentului”, cel care stă în spatele lui Vlăduţ, dar acest interes era doar o parte a înţelegerii.

Numai că Iohannis şi PNL au decis altfel: Nicuşor Dan a fost preferat să fie candidatul unic al PNL-USR-PLUS la Primăria Capitalei, deşi acesta era deja în afara USR! Ar fi multe de discutat în privinţa acestei alegeri, dar nu este locul aici pentru o astfel de analiză, cert este însă că a fost o adevărată lovitură pentru USR şi susţinătorii săi.

Vă daţi seama, după ce încă de anul trecut Vlad Voiculescu se antrenase pentru aceste alegeri, intrînd în conflict chiar cu Gabriela Firea (Digi24 titra în octombrie: „Război Gabriela Firea – Vlad Voiculescu pe spitalul privat pentru copiii bolnavi de cancer”), desemnarea lui Nicuşor Dan drept candidat al alianţei PNL-USR-PLUS a creat o nemulţumire uriaşă în tabăra talibanilor din USR.

Aşa se face că acum, cînd focul este în curtea lui Nicuşor Dan, nici Gabriel Liiceanu, nici Mircea Cărtărescu nu scot un cuvînt în apărarea sa! Un comentariu al lui Costi Rogozanu, în „Libertatea” poate fi o explicaţie, mai ales că aminteşte de o dezbatere la GDS, în care Liiceanu a sărit la gîtul lui Nicuşor Dan pentru a-l apăra pe Traian Băsescu: „Cînd denunți corupția trebuie să ai grijă, că nu sunt numai pesediști. Nicușor Dan a fost complet domesticit de peneliști, ‘geaba îi dă acum cu ”caracatița PSD”. Eu îmi amintesc că l-am văzut prima oară într-o versiune mai credibilă, la o discuție la GDS cu Băsescu, cînd i-a spus președintelui de atunci că a girat investiții imobiliare corupte și Liiceanu a sărit ca ars să-l apere pe sfîntul Băse”!

Puse cap la cap toate aceste evenimente din trecutul recent sau mai îndepărtat, arată că Nicuşor Dan nu mai este agreat de „elita lui Băsescu”, aceasta preferîndu-l pe Vlad Voiculescu, pe care-l vedeau candidat împotriva Gabrielei Firea.

CONSECINŢELE ALEGERII LUI NICUŞOR DAN

Nu am nici o îndoială că dacă Nicuşor Dan va cîştiga alegerile de duminică „elita lui Băsescu” îl va curta din nou, căci ipocrizia de acest fel îi este caracteristică. Dacă, însă, Nicuşor Dan va pierde, să te ţii, domnule Iohannis!

De altfel, dacă citiţi cu atenţie articolele politice din diverse publicaţii, veţi observa că editorialiştii din „tabăra Liiceanu” au devenit brusc foarte agresivi la adresa lui Klaus Iohannis! Şi, într-o oarecare măsură, este normal să facă aşa, simţind că Iohannis n-ar mai vrea ca, după alegerile parlamentare, cuvîntul „corupţie” să mai fie folosit atît de des ca atunci cînd îmbrăca el geaca sa roşie.

Alegerile locale se termină duminică, dar vin cele parlamentare, unde miza nu mai este doar înfrîngerea PSD (a avut grijă Marcel Ciolacu ca PSD să nu mai fie jucător principal), ci scorul pe care-l vor obţine PNL şi USR, căci nu este greu de observat că PNL ar prefera o alianţă cu UDMR şi PMP în locul unei alianţe cu USR-PLUS.

Să citim două fragmente de pe site-urile jurnaliştilor #Rezist care devoalează şi mai clar preferinţele electorale. Mai întîi, iată un articol din „Ziariştii” (al lui Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu), semnat „Redacţia”:

În ultimele săptămâni, asperitățile dintre PNL și Alianța USR-PLUS au ieșit tot mai mult în evidență… Membri ai USR-PLUS – atât din conducerea centrală, cât și din teritoriu – s-au lansat în atacuri tot mai virulente la adresa PNL… În acest context, sprijinul USR-PLUS pentru Nicușor Dan în lupta pentru Primăria Bucureștiului pare mai degrabă modest, deși Nicușor Dan este fondatorul USR”.

Al doilea fragment este dintr-un articol al lui Dan Tăpălagă (cel care l-a cam supărat pe Iohannis la ultimele două conferinţe de presă), pe „G4Media”, care are ca punct de plecare tot declaraţia lui Ludovic Orban, prin care sugera că PNL ar putea face o alianţă la guvernare doar cu PMP şi UDMR, deci fără USR:

Prin urmare, Dan Barna și Dacian Cioloș se văd nevoiți să-și radicalizeze discursul la adresa PNL, principalul adversar politic, în speranța că își vor îmbunătăți scorul politic… Podurile dintre cele două partide aruncate acum în aer vor fi tot mai greu de refăcut după alegerile parlamentare, când, foarte probabil, se va pune problema formării unui eventual guvern comun. Liberalii le transmit deja celor de la USR PLUS că, dacă PNL va lua un scor bun la locale, confirmat ulterior la parlamentare, vor încerca să facă majoritate doar cu PMP și UDMR dacă relațiile politice cu Barna și Cioloș continuă să se degradeze”.

Iată, deci, că această confruntare dintre PNL şi alianţa USR-PLUS nu este o invenţie a noastră, din moment ce jurnaliştii cunoscuţi ca fiind oamenii de casă ai PNL susţin acum mai degrabă USR, avînd alături acea fostă „elită a lui Băsescu”, cu Liiceanu şi Cărtărescu, care a devenit deja USR-istă sadea!

Întrebarea este: de ce ar prefera PNL să se rupă de USR? Răspunsul nostru este simplu: pentru că PNL n-ar vrea să-i aibă alături pe talibanii din USR, pe acei radicali care vin din #Rezist cu mesajul anti-corupţie! Să nu uităm că Ludovic Orban însuşi a fost abordat agresiv chiar de „Ceauşescu” de la #Rezist, care-l acuza că agrează traseismul dinspre PSD spre PNL.

Mai concret: PNL i-ar prefera alături la guvernare pe USR-iştii care vor să vină la Putere cu orice preţ, dar nu şi pe talibanii USR care o ţin langa cu anti-corupţia!

Dar nu se ştie încă cine deţine puterea în USR. Aici vor avea de lucrat vîrtos „serviciile”! Ele l-au înlăturat în 2016 pe Nicuşor Dan de la conducerea partidului pe care l-a fondat, aducîndu-l în frunte pe Dan Barna, şi tot ele l-au ales pe Nicuşor Dan candidat comun, împotriva lui Vlad Voiculescu, propus de USR.

Cu un USR în Opoziţie, susţinut de „elita lui Băsescu”, PNL nu s-ar simţi deloc confortabil, mai ales că au deja exemplul atitudinii USR în cazul corupţiei semnalate de Curtea de conturi pe tema achiziţiilor de măşti. Puterea la care visează PNL şi Klaus Iohannis chiar se teme de un USR taliban în Opoziţie, care ar avea alături armata #Rezist şi „elita lui Băsecu”!

Poate că analiza aceasta este cam complicată acum, dar e normal pentru că lucrurile sînt în desfăşurare, situaţia este încă fluidă, putînd oricînd s-o ia pe cărări nebănuite acum.

Cert este însă că predarea PSD-ului în mîinile lui Iohannis cu ajutorul masiv al lui Marcel Ciolacu nu este suficientă pentru satisfacţia lui Klaus Iohannis. La orizont se anunţă o confruntare cu talibanii din USR, în cazul în care aceştia vor alege sau vor fi nevoiţi să meargă pe alt drum decît alături de PNL la guvernare.

Cu USR în Opoziţie, cu armata jurnaliştilor #Rezist împotrivă, susţinuţi şi de fosta „elită a lui Băsescu”, PNL-ului îi va fi dor de PSD! Pentru a evita o asemenea situaţie, „serviciile”vor avea un rol decisiv, astfel încît să regleze relaţiile dintre PNL şi USR, într-o operaţiune ce s-ar putea numi „îmblînzirea scorpiei”, la fel ca în comedia cu acelaşi nume a lui Shakespeare:

Puterea-i slăbiciune şi toate au hotar.

Cînd el îşi zice: „Vino!”, în loc să-l duşmăneşti,

Întreabă-l blînd: „Stăpîne, te-ascult, ce-mi porunceşti?

sursa:https://www.cotidianul.ro/adeptii-rezist-si-usrplus-se-vor-intoarce-impotriva-lui-klaus-iohannis/

Je suis Panarama

 


Nicuşor Dan e convins că atacurile contra sa au în spate o regie coordonată de Gabriela Firea. Chiar dacă n-ar fi aşa (nu ştiu, poate e), aşa îi impune paranoia politică să gândească. Nu-i trece prin cap lui Nicuşor că ar putea exista destui dezvoltatori imobiliari supăraţi din pricina litigiilor provocate de ONG-urile sale?

Acestor oameni de afaceri, unii cam interlopizaţi, Nicuşor Dan n-ar îndrăzni să le spună „panarame”. Unor femei le-a spus aşa. I-a ieşit arama balcanică prin obraz? Sigur i-au plecat câteva voturi din Balcani. Aici, în Balcania, ipocrit au ba, ţinem să fim respectuoşi cu femeile. Nu prea suntem respectuoşi cu animalele. În schimb, oengistul Nicuşor apără tot felul de vietăţi în contra intereselor dezvoltării imobiliare din Bucureşti, şi anume o face într-o „cruciadă” care te obligă să te întrebi dacă nu cumva drepturile animalelor au fost create şi pentru ca asasinii economici profesionişti să aibă în trusa lor de unelte posibilitatea de a sabota dezvoltarea din unele ţări spre a apăra pârşul de pădure, broasca verde şi aşa mai departe. Numeroase echipe sorosiste sunt specializate în exploatarea pe scară largă a oportunităţilor oferite de aceste drepturi pentru non-persoane.
Câte din cele 400 de procese deschise de Nicuşor Dan în Bucureşti au la baza litigiilor pe care pretind că le constată chestiuni de apărare a animalelor? Mai bine de jumătate. Cercetaţi deciziile judecătoreşti.

I-ar spune Nicuşor Dan broscuţei verzi „panaramă”? Doamne fereşte! Ar trebui să se dea în judecată pe sine dacă ar comite această… blasfemie.
S-ar prea putea să nu producă efecte electorale flagranţa juridică a dezvăluirilor recente despre ceea ce pare a fi o fabrică de escrocherii condusă de Nicuşor Dan. Dar vorba „panaramă” ar putea să producă. Multe femei pesediste care au trecut într-o stare de lehamite (pe care o numim absenteism) vor ieşi din pasivitate pentru a pedepsi această mârlănie.

Dacă aşa se va întâmpla, ar fi o poveste exemplară despre mobilizarea noastră emoţională pentru votare. Votăm democratic, adică în cunoştinţă de cauză, dar numai dacă avem o cauză uşor de pus la suflet. Proiecte? E greu să le înţelegi. Jigniri inadmisibile? Asta da.
Cum s-ar putea numi o astfel de democraţie? Propun să nu-i dăm nume, ci să o considerăm o jignire inadmisibilă a democraţiei adevărate.
Corupţia e o temă elitistă, greu de înţeles dacă nu e vopsită ca propagandă. Escrocheriile mari sunt sofisticate. Nici occidentalii nu mai reacţionează ca altădată la inegalităţile subtile. Peste tot, nivelul discernământului coboară prăpăstios. Această dihanie nu e ajutată să devină mai subtilă. Dimpotrivă. Sunt pe drum zilele când spiritul public nu se va mai mobiliza decât pe teme de telenovelă (la noi, de manea).

sursa:https://www.cotidianul.ro/je-suis-panarama/

25% dintre accidentele rutiere se petrec în primele trei minute ale călătoriei

 


Aceasta este concluzia unui studiu care a analizat milioane de călătorii cu mașina.

Studiul a fost realizat în Australia în perioada 2018-2019 și a analizat 3,2 milioane de călătorii cu maşina și 1.986 de accidente rutiere. Au participat 40.000 de şoferi și una dintre concluzii a fost că pe traseele scurte crește riscul de a se produce un accident.

În cifre, studiul a demonstrat că 25% dintre accidente s-au produs în primele trei minute de la urcarea la volan, iar alte 14% în primele şase minute.

De aceea, cercetatorii spun că şoferii trebuie încurajaţi să renunţe la maşină pentru deplasări scurte şi să ia bicicleta sau să meargă pe jos. Asta ar însemna o scădere cu 40% a numărului de accidente.

Pentru călătoriile mai lungi, experții recomandă planificare și pauze. În plus, șoferii sunt sfătuiți să renunțe la obiceiul de a folosi telefonul mobil în timpul deplasării. 26% dintre accidente se produc din cauza acestuia.

sursa:https://www.cotidianul.ro/stiai-asta-despre-accidentele-rutiere/

Lavrov, la ONU: Lumea s-a săturat de linii de demarcație

 


Șeful Ministerului rus de Externe a declarat că, de la an la an, devine din ce în ce mai dificil de a face față problemelor globale, în condițiile unei lipse de unitate a comunității mondiale.

Lumea de astăzi are nevoie de întrajutorare și cooperare reciprocă, a declarat ministrul rus de Externe Sergei Lavrov într-un mesaj video adresat în numele țărilor CTSC, în cadrul Adunării Generale a ONU.

”Din păcate, astăzi conflictele armate continuă să se dezlănțuie în diverse regiuni ale lumii. La acestea se adaugă amenințările acute ale vremurilor noastre: terorismul internațional, drogurile și criminalitate cibernetică, schimbările climatice. fenomenele de criză în sferele socio-economice și în alte domenii”, a menționat Lavrov, citat de RIA Novosti.

Potrivit acestuia, de la an la an, devine din ce în ce mai dificil să se facă față problemelor globale, în special în contextul lipsei de unitate a comunității mondiale. El a adăugat că această situație este cauzată în mare măsură de refuzul unor țări de a lua în calcul interesele legitime ale altor state.

Ministrul a menționat că are loc impunerea unor concepte și standarde precum „ordinea mondială bazată pe reguli” în paralel cu încercările de a interveni în treburile interne ale statelor, utilizarea sancțiunilor unilaterale care încalcă prerogativele Consiliului de Securitate al ONU, manifestările de intoleranță și ură.


”Dar cursul natural al istoriei nu poate fi schimbat. Astăzi, pe arena internațională are loc consolidarea unor noi centre de creștere economică, se consolidează nevoia de a soluționa conflictele armate exclusiv prin mijloace pașnice, interdependența crește. Lumea s-a săturat de linii de demarcații, de împărțirea statelor în ”prieteni” și ”dușmani”, lumea are nevoie de dezvoltarea asistenței și cooperării reciproce. Cu alte cuvinte, obiectivele formulate în urmă cu 75 de ani, în timpul creării ONU, devin din ce în ce mai relevante", a subliniat ministrul.

Lavrov a numit absurde încercările de a revizui istoria, de a minimaliza rolul popoarelor care au avut o contribuție decisivă la victoria asupra fascismului. El a îndemnat să nu fie date uitării lecțiile din trecut, să fie onorat efortul soldaților-eliberatori, să die asigurată păstrarea monumentelor ridicate în cinstea lor.

Potrivit ministrului rus de Externe, în condiții moderne, ONU ar trebui să rămână o structură eficientă care să desfășoare o activitate bine coordonată în strictă conformitate cu carta sa; nu ar trebui să se permită ”diluarea” mandatelor principalelor organisme ale sistemului ONU și să se dubleze competențele, fapt care doar va tergiversa atingerea obiectivelor dorite.

Așa cum a remarcat Lavraov, una dintre principalele sarcini ale comunității mondiale ar trebui să rămână soluționarea conflictelor exclusiv prin mijloace pașnice și diplomatice în cadrul negocierilor bazate pe dreptul internațional, iar o prioritate necondiționată ar trebui să fie extinderea cooperării în lupta împotriva terorismului și fuziunea acesteia cu criminalitatea organizată.

De asemenea, ministrul a cerut să fie oprite încercările de a slăbi sistemul de control al armelor, dezarmarea și neproliferarea pentru a menține stabilitatea globală.

sursa:https://ro.sputnik.md/Rusia/20200922/31765445/Lavrov-ONU-Lumea-linii-de-demarcatie.html

Salvatorii animalelor fără stăpân. Mii de suflete nevinovate au fost salvate

 


Doi medici veterinari sunt de aproape zece ani îngeri păzitori pentru animalele nimănui sau ai căror stăpâni nu îşi permit intervenţiile medicale care le pot salva viaţa.

Aurelian Ştefan şi fratele său au fondat Center of Hope, un spital veterinar modern în localitatea Pasărea din Ilfov. Aici au salvat mii de vieţi şi au ajutat mii de animale să se pună pe picioare atunci când nimeni nu le mai dădea vreo şansă.

Mai mult, au iniţiat campanii de sterilizare gratuite, au adunat animale din mahala şi adăposturi improvizate în condiţii precare şi le-au redat şansa la o viaţă normală. Aurelian Ștefan a vorbit la „Eroul Zilei” spitalul de animale unic în România. 

„Povestea a început în momentul în care ne-am dat seama că pentru cei mai nefericiți cățeluși sau pisicuțe nu există nicio șansă la viață, atunci când oamenii lor nu au posibilitatea să-i ducă la veterinar. Am spus noi suntem medici veterinari și să facem ceva în legătură cu acestă problemă, să facem un proiect direct în care să dăm o șansă acestor căței care altfel ar suferi foarte mult și pe durară.

Adoptați, nu cumpărați!

Ne-a ajutat foarte mult social media și munca noastră de 15 ani, pentru că mereu am atras atenția asupra părții nevăzute a vieții animalelor, și anume suferința animalelor care au nevoie de doctor. Prin postări frecvente și adevărate am ajuns să reușim să balansăm acest proiect pe care l-am pornit acum mai bine de 10 ani de zile. La început eram doar eu cu fratele meu iar acum avem 17 oameni implicați la Pasărea Piteasca și 10 la Craiova. 

Undeva într-un sat în care nu se întâmpla nimic acum avem probabil cel mai frumos spital de animale din România. Avem și noi limitele noastre dar există multe afecțiuni pe care le tratăm cu succes. 

În primul rând trebuie să dai de la tine și să inspiri pe alții să ajute. De Paște anul trecut când am mers la Londra, unde era cel mai mare maraton caritabil de pe planeta acesta și acolo cauza animalelor din România a fost prezentă. Oamenii ne pot găsi pe Facebook, Instagram. Cel mai important însă este că oamenii pot face ceva în comunitatea lor, pot să nu mai lase pisicile să fete, să nu se uite la un cățel să dea doar mâncare, pentru că acel cățeluș se va înmulți. Toată lumea trebuie să fie atentă, să nu cumpere animale ci să adopte”, a pus Aurelian Ștefan la Antena 3. 

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/social/salvatorii-animalelor-fara-stapan-mii-de-suflete-nevinovate-au-fost-salvate-cand-nimeni-nu-le-mai-582415.html

Liberalii, criticați dur de unul de-al lor

 


Liberalii și modul în care vorbesc unii dintre reprezentanții acestei formațiuni politice sunt aspru criticați de un senior al politicii românești.  Ajuns la venerabila etate de 97 de ani, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici nu a vrut să tacă după ce Nicuşor Dan a numit-o pe Gabriela Firea „panaramă”, iar Rareş Bogdan a numit-o pe Renate Weber „nenorocită ordinară” şi „mizerabilă”.

Am constatat cu uimire că în cadrul campaniei electorale se folosesc în ultima vreme aspecte de limbaj de o vulgaritate inacceptabilă într-o societate civilizată. Adresarea mai ales către femei cu epitete insultătoare este mai mult decât o insultă la adresa persoanelor respecte, ci şi la adresa alegătorilor. În plus, e vorba de o discriminare de nepermis în vremurile noastre. Îmi pare rău că am trăit atât de mult încât să văd o degradare aşa de mare, culturală şi morală, a clasei politice„, afirmă Constantin Bălăceanu-Stolnici într-o înregistrare video publicată pe Facebook de Lazăr Gigel, directorul executiv CIADO România.

Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut la 6 iulie 1923, la București, fiind descendent al vechii familii boiereşti a Bălăcenilor.

În 1992, fiind o voce extrem de respectată în societatea civilă, şi liberal vechi şi convins – chiar dacă neînregimentat, el a fost ales lider al Grupului de Reformă Morală din PNL.

sursa:https://www.cotidianul.ro/liberalii-criticati-dur-de-unul-de-al-lor/

Argumentul lui Piperea: „Banii de pensii nu sunt bani aruncați pe fereastră”

 


Atat BNR, cat si Consiliul fiscal sustin, in mod oficial, ca majorarea pensiilor cu 40% ar fi un risc sistemic.

Daca as fi populist, as spune asa – mentinerea pensiilor speciale/ocupationale la niveluri incredibil de ridicate si cumulul pensiilor cu salariul de la stat (inclusiv – sau mai ales – in cazul sefiimii BNR si a Consiliului fiscal) sunt adevaratele riscuri sistemice. Da’ nu sunt populist, deci nu zic.


Ce zic este ca, daca veniturile statului s-ar colecta integral si la timp* si daca banii adunati cu țărâita la buget ar fi chletuiti pe ceea ce realmente merita din punct de vedere social, economic si strategic**, ar fi bani suficienti pentru pensii, alocatii, majorari salariale pentru profesori, investitii in infrastructura educationala si sanitara etc.


Mai zic ca banii de pensii nu sunt bani aruncati pe fereastra, asa cum sunt fondurile de rezerva alocate cumpărării de primari si ajutoarele de stat pentru multinationalele care exporta profitul pentru a nu plati taxe. 

Banii de pensii, alocatii, salarii sunt bani care se duc in consum, care consum genereaza comert, tva si locuri de munca, venituri din profesii liberale sau activitati independente, care nu exista decât daca exista comert. Cei care au venituri nu sunt poveri pentru buget, ci surse de alimentare a bugetului. Trebuie sa fii deosebit de prost sau de rau intentionat sa nu observi asta.


Dar ce conteaza este doar linia de stat si de partid. Daca pensionarii-salariați-patroni-academicieni din BNR si din Consiliul fiscal (doua institutii conduse de doi fosti colaboratori/lucratori ai securitatii comuniste) au stabilit parcursul auster al economiei, pentru a determina, astfel, auto-invitarea FMI ca sa ne „salveze” din nou, asa cum ne-a distrus in 2009-2010, asa vor arata rapoartele ziselor institutii publice in urmatoarele 6-12 luni.

*de exemplu, 20% din veniturile din tva sunt ratate de marii finantisti din guvernul de dreapta; sunt zeci de companii, publice sau private, care nu achita de ani de zile cas si cass, pentru ca fie statul le acorda scutiri si esalonari pe banda rulanta, fie sunt in insolventa de zece ani sau chiar mai mult – cei curiosi sunt invitati sa analizeze situatia de la mediafax, realitatea media, remin, fortus, compania energetica a huilei; in fine, in pandemie, ultra-competentul guvern de driapta a acceptat sa nu execute silit corporatii pline de bani si resurse si sa nu le aplice penalitati si majorari de intarziere, generand gauri in incasari de mai mult de 25% din total
**s-a cumparat cu bani publici o banca privata greceasca; s-au alocat zeci de miliarde unor proiecte ratate (IMM Invest) sau afaceri private financiare (subventii pentru companii de garantii financiare si pentru IFN-uri); s-a cheltuit ilegal un miliard de euro in achizitiile pandemice (constatare Curtea de Conturi); s-au platit cu prioritate si chiar in avans despagubiri pentru imobile nationalizate (dar nu masei mari de pagubiti, ci rudelor, pretenarilor si sponsorilor politici – nu uitati ca familia ministrului de finante a determinat desfiintarea directiei juridice a MF pentru ca juristii de acolo se opuneau platii de despagubiri solicitate de acestia in justitie); s-au dat ajutoare de stat de juma’ de miliard de euro pe an companiilor energofage etc.

https://www.economica.net/raport-bnr-cre-terea-pensiilor-cu…


sursa:https://www.cotidianul.ro/argumentul-lui-piperea-banii-de-pensii-nu-sunt-bani-aruncati-pe-fereastra

„Nicușor, tocmai ți-ai dat (pan)arama pe față!”

 


„Nicușor, tocmai ți-ai dat (pan)arama pe față! Ai trei monstruozități de caracter pe care le-ai afișat public în doar câteva secunde“, scrie pe Facebook deputatul PSD Liviu Pleșoianu. Politicianul îl acuză pe Nicușor Dan de „mârlănie”, „minciună” și „ipocrizie”, după jignirea uluitoare adusă Gabrielei Firea.
Nicușor, tocmai ți-ai dat (pan)arama pe față!
Ai trei monstruozități de caracter pe care le-ai afișat public în doar câteva secunde:
1. MÂRLĂNIE… Numești „panaramă” o femeie. Indiferent la cine te-ai referit, e un act josnic, mai ales din postura ta, de candidat la Primăria Capitalei! Ți-aș spune multe, dar mă voi rezuma să citez din colega ta Clotilde Armand. Aceasta tocmai a fost numită – ce să vezi – tot „panaramă” de către un agent de pază, în urmă cu doar câteva zile. Ce a scris colega ta Armand despre asta? A scris așa: „agentul de pază al magazinului a început să fie agresiv verbal cu mine strigând: ”Panaramă!” (…) Comportament mizerabil. (…) nu mă las intimidată de prostia agresivă”.
…Deci, domnule Nicușor, tocmai ți-ai dat (pan)arama pe față manifestând, conform colegei tale Clotilde Armand, un „comportament MIZERABIL”!
2. MINCIUNĂ… Realizând că ai călcat grav în străchini, ai încercat să „te scoți” într-un mod absolut PENIBIL! După ce ai afirmat că nu vrei ca unei fetițe să „i se spună că o panaramă este mare vedetă”, ai revenit și ai spus că nu te-ai referit la „interpretarea vulgară a cuvântului panaramă”, ci la „interpretarea comună de persoană ridicolă care caută scandalul”.
…Cât de PENIBIL ești, Nicușoare! Păi dacă nu vrei să i se spună unei fetițe că e vedetă o „panaramă”, nu e clar atunci că te refereai EXACT la sensul VULGAR („femeie de moravuri ușoare”)!? Chiar ai impresia că sunt toți imbecili și că vor accepta explicațiile ILOGICE și absolut RIDICOLE pe care te chinui acum să le dai?
E absolut LAMENTABIL ce faci! Băsescu, cu toată mârlănia lui absolut insuportabilă, e măcar un MÂRLAN ASUMAT. Tu nici măcar asta nu ești, Nicușoare…
3. IPOCRIZIE…
Prin 2017, pozai în marele bărbat revoltat de limbajul „suburban” la adresa unei femei. Le spuneai oamenilor cum ai ieșit tu din sala de plen pentru că ai constatat „jigniri din partea unui bărbat la adresa unei femei”. Spuneai că „lucrul acesta nu trebuie să se mai întâmple”.
…Cât de IPOCRIT POȚI fi, Nicușoare!
Poți fi mândru de tine. În doar câteva secunde, ai reușit să faci dovada unor monstruozități de caracter pe care nu le mai poți ascunde de acum oricât te-ai strădui!
Tocmai ți-ai dat (pan)arama pe față, Nicușor Dan!”, a scris politicianul , care a ținut să posteze o luare de poziție a lui Nicușor Dan din mai 2017.


sursa:https://www.cotidianul.ro/nicusor-si-a-dat-panarama-pe-fata/