9.25.2020

Zile furtunoase până la alegeri

 


Meteorologii anunță că de vineri, de la ora 23.00 până duminică la ora 6.00, aproape toată țara este sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină. Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a țării, iar duminică și în rest.

Potrivit ANM, în zona de munte, precum și în Maramureș, Transilvania și local în Oltenia, Muntenia și Moldova, va ploua abundent și vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină și frecvente descărcări electrice).

Cantitățile de apă vor depăși 50 – 60 l/mp și izolat 70 – 90 l/mp.

În județele unde nu va fi cod portocaliu, va fi cod galben de ploi, vijelii și grindină.

Va ploua în toate regiunile, iar cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 l/mp.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice, sâmbătă în nord-vest, centru, sud și la munte, iar seara și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a țării.
Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.

Vântul se va intensifica treptat în toată țara, cu viteze la rafală în general de 45 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100 – 110 km/h.

În Moldova, Muntenia și Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60 – 80 km/h.
Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a țării, iar duminică și în rest.

Vremea se menține caldă, dar va deveni instabilă, în București, în zilele de vineri și sâmbătă, anunță meteorologii. Pentru noaptea de sâmbătă spre duminică sunt prognozate ploi torențiale.

Potrivit ANM, vineri, în Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16 și 18 grade.

Vremea se va menține caldă pentru ultima decadă a lunii, dar va deveni instabilă. Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și în prima parte a nopții, când probabilitatea pentru vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial, va fi ridicată.

Cantitățile de apă vor fi, în general, între 10 și 20 l/mp.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade.

sursa:https://www.cotidianul.ro/zile-furtunoase-pana-la-alegeri/

”Faza e în memoria hard-ului. Nu poate fi ştearsă. Faptele, ca şi probele încriminează. Nu şterg memoria.”

 


Candidatul PSD la primăria Sectorului 3, Aurelian Bădulescu, face noi dezvăluiri despre afacerile prin care s-ar fi sifonat bani de la primăria condusă de Robert Negoiţă. Bădulescu susţine că printr-un om de casă a lui Negoiţă s-au spălat sume mari de bani.

„𝐏𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̧𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚𝐥 𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐭̧𝐢𝐚 𝐒𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫 𝟑 – 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐠𝐫𝐮𝐩𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐍𝐞𝐠𝐨𝐢𝐭̧𝐚̆
Dovezile aici
Procurorii nu fac nimic pentru destructurarea grupului de criminalitate organizată din jurul lui Robert Negoiţă, deşi probele sunt la îndemână.

Peste 20 de milioane de euro, aşa cum am prezentat ieri, în schema de crimă organizată, s-au sifonat din bugetul primăriei sectorului 3 pe amenajările spaţiilor verzi, printr-o suveică de firme controlată de omul de casă al primarului, Florentin Corbuleanu, directorul ADP sector 3.

Astăzi, pentru a le uşura autorităţilor calea spre decaparea grupului infracţional organizat, mergem mai departe pe firul spălării banilor.

Intră piese noi în jocul prezentat ieri.

Pe Bogdan Popa, DNA îl ştie de când îl denunţa pe Sorin Oprescu. Şi firma fratelui său Mihai a participat la caruselul financiar al tocatului ierbii din parc. Urban Design Construct SRL primea prin 2015 contracte pe bandă rulantă de la ADP sector 3. Silviu Popa, tatăl celor doi, Bogdan şi Mihai, era director adjunct la Direcţia Administrarea Domeniului Public – Sector 3 (direcţia care se ocupa de monitorizarea contractului acordat firmei fiilor). Plăţile nu plecau din conturile ADP până ce unul dintre ei nu trecea pe la fratele, fost patron al lui Dinamo. La un moment dat bătrânul a clacat. S-a terminat şi cu relaţia contractuală dintre ADP SA şi URBAN DESIGN CONTRUCT SRL.

Nu toţi rezistă presiunii financiare a şefului grupului.
⚠️ Terenurile de joacă au fost amenajate, mai mult de o treime, de către firma lui Silviu Eana, membru PNL Sector 3, Sigma Design Construct SRL. ⚠️
Pentru că banii se cimentau în jardiniere de beton, Societatea Ara Marab Construct Srl, administrată de Florin Mihăilă, a primit de la Florentin Corbuleanu diverse lucrări de amenajare florală şi de montat sisteme de irigaţii, dar pentru că nu era un cotizant serios, relaţia contractuală nu a fost de lungă durată. Şi aşa Mihăilă nu s-a lăsat până nu a ajus la barosan, pe care l-ar fi uns, prin frate la încheietorile de conturi.
Sinel Anton, patronul AZOCHIM SRL, prieten de familie cu Florentin Corbuleanu, plătea mese grele la un restaurant din Calea Dudeşti, pentru a-şi lua mai rapid banii.
Merită ştiut că toate firmele subcontractoare se subcontractau unele pe altele, astfel ca urma banilor să dispară. Caz tipic de spălare de bani.
Numai că înregistrările de la Monza duc spre barosanul grupului, acolo unde directorul ADP, Florentin Corbuleanu, a făcut imprudenţa de a scrie cifra de 200.000 de lei, pe care i-ar fi dat şpagă direct lui Negoiţă. Faza e în memoria hard-ului. Nu poate fi ştearsă.
Faptele, ca şi probele încriminează. Nu şterg memoria.”, a scris pe Facebook Aurelian Bădulescu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/badulescu-caz-tipic-de-spalare-de-bani/

Fecioarele fac bani, Vărsătorii au parte de mai mult timp liber

 


A venit toamna și odată cu ea noi planuri pentru mulți dintre noi. Luna octombrie vine cu provocări noi pentru toate zodiile. Unii dintre nativi câștigă mai mulți bani, în timp ce alții au mai mare grijă la timpul liber sau la prietenii pe care îi au în jur.

Berbec

O lună plină de provocări. În această lună înveți că spui tot ceea ce gândești, fără să îți fie teamă. În plus, începi să acorzi mai multă atenție detaliilor.

Taur

Vrei să crești pe plan profesional și, prin urmare, începi să faci mai multe eforturi în ceea ce privește locul de muncă. În plus, înveți să îți organizezi mai bine programul, astfel încât să ai timp și pentru persoanele importante din viața ta.

Gemeni

Îți descoperi noi pasiuni și chiar îți perfecționezi o serie de pasiuni mai vechi. Vrei să te dezvolți pe toate planurile, astfel încât începi să îți acorzi mai multă atenție. Ai din ce în ce mai multă încredere în propria persoană.

Rac

Luna octombrie este despre timp de calitate petrecut în compania persoanelor importante din viața ta. Începi să apreciezi mai mult lucrurile mărunte, iar acest lucru te ajută să privești cu alți ochi lumea. Îți schimbi perspectiva și începi să treci printr-un filtru mai critic lucrurile care se întâmplă în jurul tău.

Leu

Reușești să rezolvi cu ușurință orice problemă îți apare în cale și, în plus, începi să vezi progresele pe care le faci pe plan profesional. De asemenea, pasiunea pe care o ai începe să fie apreciată și de persoane din afara grupului tău de prieteni.

Fecioară

Te-ai confruntat cu tot felul de probleme financiare în ultima perioadă, iar acum începi să le acorzi mai multă atenție și cauți rezolvări. Este recomandat să discuți cu cineva în care ai încredere, înainte să iei o decizie care să se dovedească nu tocmai eficientă.

Balanță

Luna octombrie este una plină de oportunități. Fie că vorbim de oportunități pe plan sentimental, fie că vorbim de oportunități pe plan profesional, încearcă să analizezi bine toate opțiunile pe care le ai înainte să iei o decizie care va avea un impact considerabil în viitor.

Scorpion

O lună plină de energie pozitivă. Începi să acorzi mai multă atenție stilului de viață pe care îl ai, iar deciziile pe care le iei și modul în care îți schimbă viața,  vin însoțite de mult optimism. În plus, ești în centrul atenției peste tot pe unde mergi.

Săgetător

Ai muncit mult în ultima vreme și, în sfârșit, simți că ești apreciat pentru tot efortul depus. În plus, reușești să acorzi mai multă atenție unor proiecte importante pentru tine, dar pe care le-ai lăsat în umbră de ceva timp.

Capricorn

Vrei să analizezi cu atenție tot ce se întâmplă în jurul tău și, în plus , vrei să renunți la persoanele toxice care au intrat în viața ta de-a lungul timpul. Găsești curajul pentru a face aceste schimbări.

Vărsător

Călătorești mai mult și petreci cât de mult timp poți în natură. În plus, reușești să strângi oameni de calitate în jurul tău. Vrei să începi să privești lucrurile altfel.

Pești

Luna octombrie este despre timp petrecut în compania persoanelor importante din viața ta, despre pasiunile pe care le ai și despre o analiză mai atentă a deciziilor pe care le-ai luat de-a lungul timpului. Începi să te gândești mai mult la viitor.

sursa:https://www.antena3.ro/horoscop/horoscop-luna-octombrie-2020-fecioarele-fac-bani-varsatorii-au-parte-de-mai-mult-timp-liber-582354.html?utm_source=slidebox&utm_medium=website&utm_campaign=antena3.ro

Mare atenție ! Pâinea neambalată, contaminată cu COVID

 


Pâinea neambalată poate fi contaminată cu COVID, arată studiile. Cercetătorii se așteptau ca virusul să fie distrus de procesele chimice din pâine, dar spre surprinderea lor, virusul a fost detectat ore bune după contaminare. 

Același studiu arată că virusul poate rămâne și pe ambalaj, însă nu a fost decoperit și la interiorul ambalajului, pe suprafața pâinii.  Autoritățile ar trebui să ia măsuri având în vedere că mai bine de jumătate din cantitatea de pâine din țară este neambalată. Cercetătorii susțin că aceste descoperiri ar putea să facă autoritățile să ia măsuri urgente când vine vorba de securitatea alimentară.

”Noi, românii, avem o meteahnă de a pune mâna pe pâine, așa cu mâna goală! Și după ne răzgândim”

"Painea neambalata ar trebui sa se vanda ambalata sau in mod asistat de un vanzator care sa aiba manusi si toate celelalte echipamente de protectie (si care sa ii puna omului paine intr-o punga - n.red.). Noi, romanii, avem si o meteahna de a pune mana pe paine, asa cu mana goala! Si dupa ne razgandim. Luam alta paine. Luam o chifla. Luam o bagheta. Si asa mai departe... Dupa parerea mea, fie se va vinde ambalat totul, fie - daca nu se poate vinde ambalat - sa se vanda asistat de o persoana. Asta, la sectorul de bake off (unde exista paine proaspata, care nu a fost ambalata deja de producator - n.red.) unde ar fi mai bine sa fie infoliat, in tipla sau in orice alta forma, in asa in fel incat mana mea, a consumatorului, sa nu ajunga in contact direct cu alimentul, fara manusa", a spunea Paul Anghel, directorul executiv al ANPC, la începutul pandemiei.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/mare-atentie-painea-neambalata-contaminata-cu-covid-582649.html

Legătura neașteptată dintre transformarea Saharei în deșert și o mega-secetă de un mileniu la multe mii de kilometri depărtare

 


Analiza stalagmitelor din peșterile aflate în Laos a dus la stabilirea unei legături dintre sfârșitul perioadei în care Sahara era un loc plin cu verdeață și o secetă ce a durat un mileniu și a afectat viața celor care locuiau la 8.000 km depărtare, în Asia de Sud-Est. Deșertificarea Saharei a afectat acum patru - cinci milenii numeroase zone ale lumii, iar specialiștii se referă la această perioadă de referință ca la ”sfârșitul Saharei verzi” sau sfârșitul ”perioadei africane umede”.

Practic, ideea cercetării publicate în revista Nature este că o secetă ce a durat peste un mileniu în Asia de Sud-Est a fost amplificată de transformarea Saharei din stepă, în deșert, acum peste patru mii de ani.

Această secetă a forțat oamenii să se mute în alte zone și să adopte alte strategii de subzistență, pentru a mai rezista schimbărilor.

Climat de acum câteva milenii a fost ”reconstruită” analizând nivelul izotopilor de carbon și de oxigen din stalagmitele ce se găsesc în peșterile din nordul statului Laos. Aceste date au fost combinate cu simulările climatice computerizate ce le-au permis să estimeze impactul pe termen lung al procesului de transformare a climei în nordul Africii (într-o zonă aridă).

Concluzia este că reducerea numărului de plante ce creșteau în nordul Africii acum patru milenii a dus și la o creștere a concentrației de praf atmosferic, acest praf răcind Oceanul Indian și ajungând spre est până în zona Laos-ului și comportându-se precum un fenomen de genul El Nino din ziua de azi. Praful a modificat acțiunea musonului, reducând mult cantitatea de precipitații ce a căzut în aceea zonă. Musonul este un vânt tropical periodic care bate alternativ în regiunea Oceanului Indian, iarna dinspre continent și vara dinspre ocean. Musonul de vară aduce precipitații puternice între aprilie și septembrie, dar în anii când este ”dereglat”, oamenii au de suferit.

Studiul oferă prima dovadă puternică a faptului că există o legătură între deșertificarea Saharei și seceta care s-a produs 8.000 km mai la est.

Această secetă prelungă ar putea corespunde cu ceea ce istoricii numesc "missing millennia" (mileniul lipsă) din Asia de Sud-Est, o perioadă din care lipsesc aproape total dovezile arheologice în interiorul acelei zone, comparativ cu alte perioade istorice.

Antropologii și arheologii au studiat efectele pe care transformarea Saharei într-o zonă aridă le-a avut asupra diverselor civilizații, ipotezele indicând că a avut un cuvânt de spus în prăbușirea Imperiului Akkadian, în reducerea urbanizării în zona de nord a Indiei și Pakistanului și în răspândirea pastoralismului în regiunea Nilului.

Studiul a fost realizat de cercetători de la University of California, Irvine, University of Pennsylvania, University of New Jersey și instituții din afara SUA.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24243664-legatura-neasteptata-dintre-transformarea-saharei-desert-mega-seceta-mileniu-multe-mii-kilometri-mai-est.htm

Mai mulți pacienți ai unui centru medical au fost anunțați, prin SMS, că au COVID-19, deși nici nu se testaseră pentru așa ceva

 

Este anchetă la Complexul Multifuncţional Caraiman, după ce mai mulţi pacienţi au primit un SMS fals în care erau anunţaţi că sunt pozitivi la testul pentru COVID-19. În realitate, pacienţii aveau test negativ sau nici măcar nu au făcut testul pentru COVID-19.

Mirela s-a testat la Complexul Multifuncţional Caraiman și povesteşte ce a simţit în clipa în care a primit un SMS în care era anunţată că testul ei pentru COVID-19 este pozitiv, deşi aflase recent că nu are COVID-19, potrivit Mediafax.

„Am avut buletinul de analize cu rezultatul negativ, iar la două zile de când am primit rezultatul am primit acest SMS de la un număr format din 4 cifre, iniţial m-am gândit că este un robot ceva, de-al spitalului, un număr care nu putea fi apelat sau răspuns la mesaj, în care îmi spunea data exactă, ziua, ora la care am făcut, şi faptul că sunt pozitivă. Panică, asta am simţit, m-am gândit că mi-au greşit rezultatul, în secunda doi am pus mâna pe telefon şi am sunat la clinică, doamnele erau nedumerite, pentru că nu era numărul lor şi nu era normal să se întâmple aşa ceva. Şi aşa trăim în contextul actual nişte vremuri foarte grele, era tot ce ne mai lipsea”, povesteşte Mirela.

„Rezultatul analizelor laboratorului B al Complexului Multifuncţional Caraiman din data de 22 septembrie este Pozitiv” - asta a aflat, joi, cu stupoare printr-un SMS un alt pacient care s-a testat la Caraiman, un complex medical multifuncţional de stat destinat persoanelor cu venituri reduse.

Testul pacientului este însă negativ, nu pozitiv, cum scria în mesaj. Alţi pacienţi care s-au tratat aici au primit acelaşi mesaj, că sunt bolnavi de COVID-19, deşi nici măcar nu au făcut testul, ci doar au făcut aici diferite tipuri de investigaţii medicale.

Managerul Centrului spune că deja a intervenit Poliţia, pentru a afla cine şi de ce ar face un asemenea gest.

„O parte din acei pacienţi au efectuat testarea de COVID-19 la Caraiman, dar o parte au beneficiat doar de servicii medicale care nu aveau treabă cu testarea, cum ar fi fizioterapie, kinetoterapie, un consult la cardiologie, un consult la ORL. Noi acum suntem în verificări cu această situaţie care s-a creat în jurul orei 11.30, când primii pacienţi s-au panicat şi ne-au sunat”, spune Livia Gomes, directorul Centrului Medical Caraiman.

Deocamdată nu se ştie concret câţi oameni au primit acest SMS fals, în care sunt anunţaţi că sunt pozitivi pentru COVID-19. Cert este că numărul celor care se tratează aici este foarte mare.

„Noi avem până la momentul ăsta numai pe o lună de zile un număr de 4.000 de pacienţi”, a precizat Livia Gomes.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/mai-multi-pacienti-ai-unui-centru-medical-au-fost-anuntati-ca-au-covid-19-desi-nici-nu-se-testasera-582627.html

Votarea - reguli de protecţie sanitară impuse de autorităţi în contextul pandemiei - purtarea măştii, dezinfectarea, păstrarea distanţei fizice de minimum un metru între participanţii la procesul electoral.

 


Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege primarii, preşedinţii de consilii judeţene, dar şi pe cei care vor face parte, timp de patru ani, din consiliile locale şi judeţene. Cetăţenii îşi pot exercita dreptul de a alege în 18.794 de secţii de votare organizate la nivel naţional, dintre care peste 1.200 în Capitală, cele mai multe în sectoarele 3 şi 6. Pandemia de COVID-19 a determinat noi reguli de desfăşurare a votului de duminică, pentru prima dată românii fiind nevoiţi să respecte anumite măsuri de protecţie sanitară, pentru a evita răspândirea noului coronavirus.

Tot ca urmare a pandemiei, alegerile, care trebuiau să aibă loc în iunie, au fost amânate, mandatul actualilor aleşi locali fiind prelungit.

  • Consiliile locale, judeţene, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. În Bucureşti, alegătorii votează pentru desemnarea consiliului local şi primarului sectorului, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi primarului general. Consiliile locale şi judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, primarul general şi preşedintele consiliului judeţean se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.
  • Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 iulie era de 18.983.585, potrivit ultimei informări a Autorităţii Electorale Permanente. Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.251.611 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 731.974 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.
  • Cine votează şi ce documente sunt necesare Au dreptul de a alege cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor; cetăţenii români care nu au fost puşi sub interdicţie sau cărora nu le-a fost interzisă exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă; cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România. La alegerile locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz. Alegătorii votează numai la secţia la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţa şi unde sunt înscrişi în lista electorală permanentă (alegătorii cetăţeni români) sau în copia de pe lista electorală complementară (alegătorii cetăţeni ai Uniunii Europene).
  • Potrivit BEC, alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu şi a solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reşedinţă şi se prezintă la vot la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă.


La scrutinul de duminică, cetăţenii români îşi exercită dreptul de vot pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu sau paşaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din şcolile militare - carnetul de serviciu militar. Actele trebuie să fie valabile în ziua votării. Alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie - 27 septembrie îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia, a stabilit Biroul Electoral Central.

Totodată, cetăţenii Uniunii Europene înscrişi în lista electorală complementară îşi pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea. Alegătorul european care nu este înscris în lista electorală complementară poate vota în baza documentului ce îi atestă identitatea emis de statul membru al Uniunii Europene al cărui cetăţean este, însoţit de documentul privind adresa în România sau în baza certificatului de înregistrare sau a cărţii de rezidenţă permanentă, fiind înscris în lista electorală suplimentară, precizează BEC.

Centrele de eliberare a actelor de identitate - deschise Centrele de eliberare a actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora funcţionează după un program prelungit. Mai exact, vor lucra sâmbătă, în intervalul orar 8,00 - 16,00, iar duminică - între orele 7,00 şi 21,00. Cartea de identitate se eliberează pe baza cererii scrise a solicitantului şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită astfel:

- Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor - Municipiul Bucureşti - la ghişeul biroului de evidenţă a persoanelor sau la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP)

În situaţia în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.) se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune şi trei fotografii 3/4 cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca în cazul cărţilor de identitate, potrivit PMB.

Şi Inspectoratul General pentru Imigrări a prelungit programul de lucru cu publicul, în preziua şi ziua alegerilor, venind în sprijinul cetăţenilor Uniunii Europene care doresc eliberarea certificatelor de înregistrare a rezidenţei în vederea participării la vot.

Astfel, programul de lucru al structurilor pentru imigrări, din întreaga ţară, este prelungit, sâmbătă, între orele 8,00 şi 16,00, şi duminică, între orele 7,00 şi 21,00, pentru a răspunde cererilor de înregistrare a rezidenţei formulate de către cetăţenii UE.

Cetăţenii Uniunii Europene care doresc eliberarea certificatelor de înregistrare a rezidenţei trebuie să prezinte o cerere scrisă, însoţită de documentele justificative în funcţie de scopul şederii pe teritoriul României. Certificatul de înregistrare se emite în aceeaşi zi şi este valabil pentru o perioadă de până la 5 ani, dar nu mai puţin de un an. De asemenea, europenii pot vota şi în baza cărţii de rezidenţă permanentă, document care atestă rezidenţa de lungă durată", precizează IGI.

Cum se desfășoară votarea de duminică

Secţiile de votare se vor deschide duminică, la ora 7,00, şi se închid la ora 21,00. Alegătorii care, la ora 21,00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot.

Votarea se desfăşoară după anumite reguli de protecţie sanitară impuse de autorităţi în contextul pandemiei, care presupun purtarea măştii, dezinfectarea, dar şi păstrarea distanţei fizice de minimum un metru între participanţii la procesul electoral.

În ceea ce priveşte imobilul în care se află secţia de votare, trebuie avute în vedere o serie de reguli, prevăzute în Ordinul 1.594/2020:

- afişarea în locuri vizibile a regulilor de protecţie individuală, de distanţare fizică, de igienă şi de acces în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;

- stabilirea, pe cât posibil, a unor circuite separate de intrare şi de ieşire în sediul secţiei, precum şi marcarea corespunzătoare a acestora cu indicatoare;

- marcarea locurilor de staţionare în sediul secţiei de votare şi în afara acestuia, astfel încât să se asigure menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţii la procesul electoral;

- amplasarea, în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, a flacoanelor cu dezinfectant pe bază de alcool, pentru mâini, precum şi a recipientelor cu saci menajeri (ce vor fi schimbaţi periodic) în care se vor arunca măştile şi mănuşile folosite;

- asigurarea personalului tehnic care va măsura temperatura participanţilor la procesul electoral, la intrarea în sediul secţiei de votare, şi care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia;

- locurile membrilor biroului electoral al secţiei de votare şi al operatorului de calculator în localul de vot vor rămâne fixe pe toată durata votării, aceştia trebuind să evite, pe cât posibil, să schimbe locurile între ei;

- la intrarea în localul de vot va fi organizat un spaţiu dedicat pentru dezinfecţia mâinilor alegătorilor, dotat cu flacoane cu dezinfectant pe bază de alcool şi şerveţele de hârtie;

- pe toată durata votării şi a desfăşurării activităţii biroului electoral al secţiei de votare se va asigura aerisirea localului de vot, prin menţinerea deschisă a ferestrei/ ferestrelor; în cazul în care aerisirea permanentă a localului de vot nu este posibilă, acesta va fi aerisit prin deschiderea ferestrei/ ferestrelor cel puţin 10 minute la fiecare două ore; dacă imobilul unde este amenajat localul de vot nu permite deschiderea ferestrelor şi este prevăzut cu instalaţie centralizată de ventilaţie, se vor lua măsuri ca instalaţia să nu fie setată pe recircularea aerului.

Măsuri extraordinare pentru membrii secțiilor de votare


Şi pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal - SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior au fost instituite anumite măsuri:

- se supun unui triaj observaţional şi termometrizării, cu termometru noncontact, atât în preziua votării (unde este cazul), cât şi la începerea activităţii; persoanele febrile (cu temperatura de peste 37,3°C) sau cu simptome respiratorii evidente (tuse, rinoree, dificultăţi în respiraţie) nu vor avea acces în sediul secţiei de votare şi vor fi înlocuite de către autorităţile şi/ sau organismele competente;

- trebuie să poarte masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;

- trebuie să menţină o distanţă fizică de minimum un metru faţă de celelalte persoane care participă la procesul electoral;

- trebuie să îşi spele şi/ sau dezinfecteze frecvent mâinile sau să poarte mănuşi; în cazul în care poartă mănuşi, acestea vor fi schimbate frecvent, evitându-se atingerea feţei;

- trebuie să evite, pe cât posibil, contactul direct cu alte persoane, să îşi dezinfecteze mâinile după fiecare contact direct cu alte persoane care participă la procesul electoral şi să îşi schimbe masca la fiecare patru ore sau ori de câte ori este nevoie;

- îşi vor putea da masca jos pentru a consuma, cu precauţie, băuturi sau alimente, asigurându-se că menţin o distanţă de minimum 1,5 metri faţă de alte persoane;

- în cazul în care, în timpul desfăşurării activităţii în sediul secţiei de votare, dezvoltă febră şi/ sau simptomatologie de tip respirator (de exemplu tuse, rinoree, dificultăţi în respiraţie) sau alte simptome de boală infecţioasă (vărsături, diaree, mialgii, stare generală modificată), vor anunţa preşedintele biroului electoral al secţiei de votare; persoana simptomatică va fi izolată într-o sală separată, evitând contactul cu alegătorii sau cu alte persoane, şi va fi supravegheată, de la distanţă, până când va fi preluată de personalul medical; locul şi obiectele atinse de persoanele simptomatice vor fi dezinfectate imediat, prin pulverizare cu un dezinfectant pe bază de alcool şi prin ştergere cu o lavetă curată ce va fi aruncată după folosire, iar preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, va contacta serviciul 112 în vederea trimiterii ambulanţei, iar apoi biroul electoral de circumscripţie, pentru a solicita, dacă este cazul, înlocuirea persoanei simptomatice;

- preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15. (Sursa: Agerpres)

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24306946-alegeri-locale-vremea-pandemiei-peste-18-milioane-alegatori-sunt-asteptati-urne-tot-trebuie-stii-despre-masurile-exceptionale-votare.htm

În Ilfov, recurs la poleiala lui Hubert Thuma

 


Niţă Mihai Sandu, candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean Ilfov, îl acuză pe contracandidatul PNL, Hubert Thuma, că şi-a construit imaginea prin impostură. Social democratul susţine că în declaraţiile de avere ale cabdidatului liberal sunt cel puţin opt infracţiuni.

„Ne-am dorit o campanie bazată pe dezbateri, pe proiecte, pe demersuri necesare realizării lor. Însă, am fost nevoiți să vă arătăm adevărata fată a contracandidatului nostru propus de PNL pentru că am rămas siderați de minciuna, impostura și falsul pe care este construită indubitabil imaginea sa, a scris, pe Facebook, Niţă Mihai Sandu.

„Hubert Thuma a fugit cu lașitate de orice confruntare. Conform principiilor lui existențiale, împarte lumea în proști și șmecheri. Expresia lui favorită este: “oricine și orice are un preț”. Electoratul din Ilfov nu poate fi împărțit în proști și șmecheri și nu poate fi cumpărat.
Hubert Thuma! Așa ai ajuns Președinte PNL Ilfov?

Nu poți vinde minciuna, incompetența și lozinci la nesfârșit oamenilor.
In Ilfov NU SE POATE fenta legea!
In Ilfov NU SE POATE cumpără conștiința oamenilor!
In Ilfov NU SE POATE mima asistența medicală!

Iți lipsește noblețea pe care o insinuezi vorbindu-le ilfovenilor de pe treptele Palatului Mogoșoaia și arogându-ți poziții de influență pe care nu le deții. Poleială. Poleială din nou.

Modul disprețuitor în care minți în declarații arată ca te șimți intangibil și crezi că tu și păpușarii tăi sunteți mai presus de lege. Te înșeli Hubert Thuma și păpușarii vor fi dezamăgiți! Alegătorii nu vor vota un farseur, care ascunde banii și eludează fiscul, în timp ce ei își drămuiesc veniturile și-și plătesc impozitele.

Hubert Thuma! Un expert judiciar în fiscalitate, culmea, membru PNL, mi-a relatat că, în declarațiile tale de avere, de altfel documente oficiale publice, se regăsesc cel puțin opt infracțiuni.
Nu raportezi bunurile mobile și imobile.
NU raportezi activele deținute.
Nu raportezi venituri, ani de zile.
Nu raportezi datoriile și împrumuturile.
Nu raportezi veniturile soției.

Ai rupt coperțile codului penal, Hubert Thuma !
Falsul în declarații se pedepsește de legea penală și mai ai o condamnare cu suspendare!
Asta este bătaie de joc și dispreț total al PNL față de lege și față de cetățeni.
Dragi ilfoveni, cine îl protejează dacă atâția ani de zile nu i-a verificat nimeni declarațiile de avere?
De unde vin toate aceste donații? Și pentru ce?

Ce a promis în schimbul lor, Hubert Thuma?

Cine sprijină acest personaj care se crede deasupra legii?
Potențialul lfovului nu mai trebuie risipit prin buzunarele păpușarilor și șmecherilor. S-a terminat! Ilfovul trebuie să fie al ilfovenilor.
Vreau o comunitate care să aloce resursele corect în folosul membrilor ei. Vreau să ne dezvoltăm în șiguranță și să ne bucurăm de munca noastră. Vreau ca educația copiilor noștri să se facă la cel mai înalt nivel. Vreau ca firmele mari care activează la noi să aibă facilitățile necesare dezvoltării, iar pătura mijlocie să ajungă motorul progresului. Vreau un mediu curat și civilizat. Vreau oameni sănatoși. Voi face totul ca în Ilfov să se poată trăi la nivelul civilizației occidentale.
V-am arătat că PNL a trimis în această competiție pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Ilfov un personaj în totalitate fals și va trebui să alegem între puterea pe care o dă priceperea, transparența și solidaritatea în promovarea interesului public și perspectiva de a fi vânduți unul câte unul prin împrumuturi și inginerii financiare ale păpușarilor.
Hubert Thuma!
Asumă-ți falsa identitate!
Asumă-ți lipsa de competență managerială!
Asumă-ți impostura și rușinea fată de lipsa de performanță!
Asumă-ți penalitatea!
Asumă-ți originile!”, a scris pe Facebook, Niţă Mihai Sandu, candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean Ilfov.

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-in-ilfov-recurs-la-poleiala-lui-hubert-thuma/

Dezvăluiri devastatoare despre Nicușor Dan

 


Oana Zamfir a prezentat, joi seară, la Sinteza zilei, un interviu exclusiv cu reprezentantul legal al proprietarilor unui ansamblu rezidențial. Acesta dezvăluie, sub protecția anonimatului, modul în care Nicușor Dan negocia cu dezvoltatorii pentru a obține beneficii clare: bani, apartamente.

"A fost șocant și pentru mine, deși eram bine documentată. să aflu că întâlnirile lui Nicușor Dan cu dezvoltatorii imobiliari se poartă și înainte să se facă acțiunea în instanță. Și întâlnirea are ca scop, chiar în fața terenului unde urma să se facă construcția, un negoț: 'dă-mi și mie o bucată de teren, că vreau să fac un părculeț pentru copii'. Pe numele cui?

De aici o să vedeți că e vorba de mai mult, e vorba de bani, e vorba de apartamente și cel mai important lucru e că aceste fapte și aceste negocieri au fost aduse la cunoștința instanțelor și parchetelor", a spus Oana Zamfir.

"Dânsul ne-a contactat pe noi în ideea de a avea o discuție înainte de a promova o acțiune de anulare a autorizației de construcție, de altfel, acordată legal în acea perioadă. Înainte de a se promova începrea construcției. Am înțeles că, înainte de inițierea începerii construcției avusese o înțelegere prealabilă cu unul dintre proprietarii terenului, în sensul acordării unei suprafețe de teren pentru un parc de joacă sau ceva de genul", a spus martorul.

Acesta afirmă că proprietari ai respectivului loc de joacă ar fi trebuit să fie Nicușor Dan și Florin Pârvu. Aceștia nu au primit terenul și după ceva timp Nicușor Dan i-a chemat în instanță pentru anularea autorizației de construcție.

"Însă, față de discuția pe care am avut-o anterior, eu consider că această acțiune a fost promovată pentru un eventual șantaj. De la acel moment mi-au mai venit fel de fel, să zic așa, propuneri, în sensul unor eventuale sume de bani, după care s-a discutat eventualitatea unor apartamente pentru a se renunța la acest demers", a adăugat martorul.

Aceste propuneri erau de această fată făcute prin interpuși.

"În permanență ne aduceau la cunoștință fel de fel de propuneri. Era vorba de patru apartamente, dacă nu mă înșel", a spus acesta.

Interviul pe larg, în materialul video prezentat, joi, la Sinteza zilei de Mihai Gâdea și Oana Zamfir:

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/interviu-exclusiv-la-sinteza-zilei-un-martor-sub-acoperire-dezvaluiri-devastatoare-despre-nicusor-582640.html

Obiectiv turistic ascuns în țara noastră: fundul de mare unde au locuit dinozaurii

 


Vara aceasta, cei mai mulţi dintre români şi-au petrecut vacanţa în țară. Iar una dintre atracţii a fost "Canionul Şapte Scări" din apropierea Braşovului. Georgiana Mihăilă, a fost și ea acolo în concediu și ceea ce a are să ne arate cu siguranță vă va impresiona.

La aproape 150 de kilometri de Bucureşti şi doar la vreo 10 de Braşov, se află Canionul Șapte Scări. Până la destinaţie, drumul este de o frumuseţe extraordinară. Potecile te duc printr-o pădure deasă de-a lungul unui râu. Iar din loc în loc, sunt zone de relaxare unde vizitatorii îşi pot trage sufletul şi pot admira priveliştea cu cele trei cascade mai mici care preced canionul. 

Canionul Șapte Scări este cel mai mare din Europa de Est. Iniţial, a fost un fund de mare, unde se spune că au locuit dinozaurii. Astăzi, este o atracţie turistică la care merită să ajungi măcar o dată în viată. Lungimea totală este de 160 de metri şi este situat la o altitudine de peste 1000 de metri. Defileul este format din şapte scări din metal cu înălţimi între 2,5 şi 15 metri.

Pe lângă peisajul spectaculos, canionul este recunoscut pentru minunile pe care le face asupra psihicului. Aerul este ozonat, iar împreună cu zgomotul apei constituie combinaţia perfectă pentru recuperare psihologică și relaxare. În trecut, potrivit legendei, drumeţiile până la canion erau folosite şi ca test pentru tinerele care urma să se mărite.

Feciorii din sat îşi supuneau iubitele la două probe. Una era să le aducă în plimbare până la canion să vadă dacă sunt puternice şi nu cedează fizic. Apoi, după ce urcau împreună cele şapte scări, stăteau o noapte deasupra canionului. Dacă nu se certau deloc, atunci erau meniţi să fie împreună toată viaţa. 

sursa:https://www.antena3.ro/life/numai-de-bine/obiectiv-turistic-ascuns-in-tara-noastra-fundul-de-mare-unde-au-locuit-dinozaurii-582428.html

Cum devine România un Turn Babel. O prevedere dementă, care dinamitează pur și simplu idea de stat național unitar

 


România se pregătește să fie singura țară din lume care eliberează acte de stare civilă în 21 limbi, una dintre acestea fiind limba romani, scrie jurnalistul Dan Tănasă pe blogul său. Un proiect de lege adoptat luni de Senat permite cetățenilor români membri ai minorităților naționale să solicite oficierea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiția ca ofițerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.

Proiectul de lege mai obligă Serviciul public comunitar local de evidența persoanelor să elibereze la cerere cetățenilor minoritari certificate bilingve de naștere, căsătorie sau deces.

Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr.41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, adoptat luni de Senat, conține și două articole introduse în proiect de Comisia pentru administrație publică din Senat, la inițiativa senatorului UDMR Cseke Attila:

Art. 30 alin. 2 din proiectul de lege adoptat de Senat prevede faptul că „Persoanele care apartin minoritatilor nationale pot solicita celebrarea casatoriei in limba lor materna, cu condiția ca ofiterul de stare civila sau cel care oficiaza casatoria sa cunoasca aceasta limba”.

Care sunt implicațiile adoptării acestui articol? Nu este greu de anticipat faptul că dacă acest proiect va fi adoptat și de Camera Deputaților cu acest articol inserat de UDMR, în zonele controlate de UDMR se va trece rapid la oficierea căsătoriilor în limba maghiară. Deși vorbim despre o ceremonie care se oficiază de un reprezentant al statului român în interiorul unei instituții publice, căsătoriile se vor oficia în limba maghiară.

Mai mult, această prevedere va constitui și temeiul legal pentru forțarea angajării de vorbitori de limbă maghiară în zonele în care există un număr mai redus de etnici maghiari. În lipsa unui prag similar celui de 20% din Codul administrativ, orice primărie din România va fi nevoită să aibe vorbitori de limba maghiară, spre exemplu, dacă în acel UAT locuiesc etnici maghiari care solicită oficierea căsătoriei în limba minoritară.

Acest articol adoptat de Senatul României deschide calea spre alte și alte revendicări de acest tip. Va urma, probabil, ca ofițerul de stare civilă să nu mai poarte eșarfa tricoloră ci să fie obligat să poate o eșarfă care să reprezinte drapelul de stat al țării-mamă pentru a nu-i deranja pe etnicii minoritari, obligați să suporte oficializarea căsătoriei în limba oficială de stat și în prezența drapelului României. Apoi, probabil că UDMR va solicita și va obține ca la astfel de ceremonii să se intoneze imnul de stat al țării-mamă etc..

Art. 10 alin. 2 din proiectul de lege adoptat de Senat prevede faptul că „Serviciul public comunitar local de evidenta persoanelor sau, dupa caz, ofiterul de stare civila din cadrul primariei unitatii administrate teritoriale, elibereaza, la cererea persoanei in cauza, apartinand unei minoritati nationale, certificate de nastere, casatorie sau deces, bilingve, pentru care formularul tipizat, alaturi de limba romana, este intocmit si in limba minoritatii nationale respective”.

Care sunt implicațiile adoptării acestui articol? Aici vorbim deja despre o prevedere dementă, care dinamitează pur și simplu idea de stat național unitar. Deși Constituția României vorbește despre o singură limbă oficială de stat, limba română, senatorii s-au gândit că nu este nicio problemă dacă statul român emite documente oficiale de stare civilă în 21 de limbi, spre exemplu, în limba romani, limba maghiară sau limba rusă (România recunoaște oficial 18 minorități naționale, detalii aici).

România va fi astfel singura țară din lume care va emite acte oficiale de stare civilă în 21 de limbi (18 limbi minoritare, limba oficială de stat, limba franceză și limba engleză) și singura țară din lume care va emite acte de stare civilă în limba romani.

Citește articolul integral AICI

sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-devine-romania-un-turn-babel/

TOAMNA ESTE ATÂT DE FRUMOASĂ, dar MIZERIA POLITICĂ care ne ÎNCONJOARĂ este de NESUPORTAT !

 


23 august 1944… 30 decembrie 1947… 22 decembrie 1989…

De talia acestor evenimente istorice s-a petrecut unul în 2012, dar încă nu a fost conştientizat ca atare. Atunci, în 2012, a apărut o masă critică activă care nu se mai simţea reprezentată de niciun partid postcomunist. Evenimentul a luat forma unor proteste de stradă ce s-au desfăşurat sub lozinca „PDL-PSD, aceeaşi mizerie”. PNL n-a înţeles că era inclus şi el în ciorbă.

Singurele instanţe care au înţeles că nu se năştea o mişcare antipolitică, ci o masă care îşi caută o nouă reprezentare au fost SRI, Dan Diaconescu şi Dan Voiculescu. SRI a acţionat lent. Dan Diaconescu a pornit imediat formarea unui partid nou, primul care s-ar fi născut de jos în sus. Dan Voiculescu a pornit, de sus în jos, formarea unui nou fel de alianţă politică.

USL-ul gândit de Dan Voiculescu s-a bucurat de o receptare electorală impresionantă. PP-DD, partidul format de jos în sus, a fost sabotat de SRI prin masive infiltrări. USL-ul a fost spart prin intrigi construite în cercul relaţiei dintre cei doi lideri ai alianţei.

Într-un târziu, SRI a preluat modelul PP-DD (care era deja pulverizat) şi a purces la formarea USR. În acelaşi timp, directorul SRI, George Maior, nemulţumit de spiritul „aceeaşi mizerie” al USR, a încercat să pregătească un partid pentru interesele sale personale. Această nouă formaţiune cu oameni vechi urma să fie o combinaţie dintr-un partiduleţ condus de generalul Oprea şi un alt partiduleţ condus de Victor Ponta. Linia asta de constructivism politic s-a prăbuşit sub victoria prezidenţială a lui Klaus Werner Iohannis în 2014, o dramaturgie politică germano-coldistă.

Noul preşedinte s-a trezit în vârful bucatelor înainte ca proaspăta ciorbă a USR-ului să fie bine fiartă. De aceea a trebuit să lucreze o vreme cu un guvern tehnocrat. Aceşti tehnocraţi erau pregătiţi să pună mâna pe USR, care, fiind o construcţie de jos în sus, încă nu era ceea ce-şi doreau serviciile să fie, şi anume o formaţiune care ar fi acceptat să colaboreze cu „mizeria” PNL.

Unde ne aflăm? La ora aceasta, liderii PNL sunt atât de nemulţumiţi de lipsa de obedienţă a liderilor USR încât ameninţă că vor forma un guvern nou, după parlamentare, fără să apeleze la USR. Pentru ca aşa ceva să fie posibil, PNL are nevoie de o victorie la parlamentare cum a fost aceea a PSD în decembrie 2016.

Ce vreau să spun? Masa critică „aceeaşi mizerie” nu mai are multe de înghiţit şi are a realiza că aşteptările sale au fost manipulate şi înşelate. Protestele care au izbucnit spontan în 2012 nu au cum să fie ultima spontaneitate a acestei mase de români. Daţi-mi voie să fac o predicţie: această masă nu mai are a avea altă ţintă decât preşedintele ţării; când ultima ţintă are să fie SRI, vom avea o nouă stare revoluţionară.

Acum, iată că mişcarea „aceeaşi mizerie” s-a trezit ea însăşi băgată într-o mare mizerie. Una încununată cu decizia clanurilor interlope de a susţine alegerea lui Nicuşor Dan, frate de nădejde al interlopilor acestei lumi superactive în afacerile imobiliare. Masa nemulţumiţilor fără afaceri a rămas din nou fără o reprezentare politică onorabilă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/aceeasi-mizerie-2/

9.24.2020

”E falsă ideea că UE ne va tăia alocările. "Bocitoarele" care se opun creșterii alocațiilor, sunt pe statul de plată al FMI

 


Liderul ALDE a reacționat, joi, pe Facebook, la declarațiile făcute de politicienii guvernamentali și analiștii economici care susțin că dublarea alocațiilor pentru copii va afecta grav economia și va determina Uniunea Europeană să taie fondurile pentru țara noastră. Dublarea alocațiilor a primit, tot joi, undă verde de la Curtea Constituțională.

"Eu pe băieții ăștia îi cam știu de prin 2005, atunci când la fel își smulgeau cămașa de pe ei când am introdus cota unică sau când am dublat pensiile. Sunt aceiași băieți spilcuiți, aflați pe ștatele de plată ale Fondului Monetar, mâncători de sandwich-uri la recepțiile ambasadelor străine, în principiu niște oameni care nu au avut niciodată vreun angajat, nu au plătit vreun salariu sau TVA la stat!", susține Tăriceanu.

Potrivit liderului ALDE, este vorba despre aceleași persoane care prevesteau sfârșitul României când a fost redusă cota unică la 10% sau când TVA a scăzut la 19%.

"Haideți să le luăm pe rând. Nimic din ce prevesteau bocitoarele astea nu s-a întâmplat! Nici când am dublat pensiile, nici când am dublat alocațiile (la propunerea PNL) și nimic rău nu se va întâmpla nici când vom dubla din nou alocațiile și vom crește pensiile cu 40%, așa cum spune legea. Nu se va întâmpla dintr-un motiv simplu: acum nu avem o criză de bani, acum avem o criză de idei proaspete și de proiecte care să fie finanțate! Acești bani care vor ajunge la părinți sau la bunici vor reveni destul de repede în piață și vor finanța zeci de mii de locuri de muncă (..) Acești bani vor menține în mișcare roțile economiei naționale până când economia globală va reporni", crede fostul prim-ministru.

Tăriceanu: e falsă ideea că UE ne va tăia alocările

El a respins și afirmația președintelui Iohannis, conform căruia "România va pierde 3 miliarde de euro din alocările de la UE" în urma creșterii cheltuielilor sociale.

"Merită să-i reamintim președintelui că România este membru cu drepturi depline în UE și fondurile de care beneficiem le luăm pentru că ni se cuvin și nu pentru că UE ne-ar face vreun favor!", a concluzionat Tăriceanu:

sursa:https://www.antena3.ro/politica/tariceanu-atac-la-bocitoarele-care-se-opun-cresterii-alocatiilor-sunt-pe-statul-de-plata-al-fmi-582602.html

DNA începe audierile în cazul lui Nicuşor Dan. Cristian Zărescu le-a adus procurorilor înregistrările convorbirilor.

 


Fostul jurnalist Cristian Zărescu, ajuns între timp funcţionar public la primăria Sectorului 4, s-a prezentat astăzi la sediul DNA unde a dat explicaţii despre înregistrările discuţiilor cu Nicuşor Dan, pe tema demolării clădirii deţinute de omul de afaceri Mihai Mitrache, zis "Câine", în Orăşelul Copiilor din Capitală

Cristian Zărescu, fostul consilier al primarului PSD din Sectorul 4, a declarat la sediul DNA că procurorii i-au cerut să vină cu ceea ce constituie probă în dosar.

Nicusor Dan, candidatul susţinut de Alianţa USR-PLUS-PNL la primăria Capitalei a fost denunţat la DNA de parlamentarii PSD care solicită începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a acestuia, menţionând inclusiv înregistrarea audio a convorbirii dintre Nicuşor Dan şi Cristian Zărescu.

„Mi-au pus mai multe întrebări legate de modalitatea în care au fost făcute aceste înregistrări. Deocamdată mi-au cerut să pun la dispoziție aceste înregistrări pe un suport audio. Nu am pus la dispoziţie celor de la DNA, decât ce deja a apărut în presă. Sunt 4 înregistrări”, declarat Cristian Zărescu, la ieșirea de la DNA

Cristian Zărescu a decis să facă publice convorbirile cu Nicuşor Dan, în urma ameninţărilor primite de la controversatul om de afaceri Mihai Mitrache

"Domnul Mitrache ne-a transmis prin numeroase ameninţări că o să aibă el grijă de noi, că o să vină cu Nicuşor Dan, că are el ac de cojocul nostru. În acel moment m-am gândit să fac aceste întregistrări. După ce am văzut că, domnul Nicuşor Dan girează prin telefoanele pe care mi le-a dat, girează ceea ce domnul Mihai Mitrache a susţinut de foarte multe ori, şi anume că o să se răzbune pe noi.", a încheiat Cristian Zărescu.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/dna-incepe-audierile-in-cazul-lui-nicusor-dan-cristian-zarescu-le-a-adus-procurorilor-582590.html