9.24.2020

Vladimir Putin, propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021

 


Preşedintele rus Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021, distincţie la care aspiră de asemenea omologul său american Donald Trump, a anunţat joi scriitorul rus Serghei Komkov, potrivit agenţiei EFE, citate de Agerpres.

„Propunerea a fost trimisă pe 9 septembrie şi pe 10 a fost primită de Comitetul Nobel de la Oslo”, a spus Komkov la o conferinţă de presă desfăşurată la agenţia Rosbalt.

Komkov, director al revistei „President”, a susţinut că abia după propunerea sa un parlamentar norvegian a propus ca premiul să-i fie acordat lui Trump pentru contribuţia acestuia la acordul de normalizare a relaţiilor între Israel şi Emiratele Arabe Unite.

Cât despre justificarea iniţiativei sale, scriitorul rus, un susţinător al liderului de la Kremlin, afirmă că aceasta este sprijinită de principalele personalităţi ale culturii şi ştiinţei ruse. „Ca lider al uneia dintre principalele ţări ale lumii, el face un efort maxim pentru menţinerea păcii şi a liniştii nu doar pe teritoriul propriei ţări, ci contribuie activ la soluţionarea paşnică a conflictelor izbucnite pe planetă”, a notat Komkov în scrisoarea trimisă.

El subliniază că în timpul pandemiei de COVID-19 preşedintele Rusiei a dispus trimiterea de ajutoare către circa 30 de ţări, printre care se numără SUA, China, Venezuela, Italia şi Iran.

De asemenea, continuă Serghei Komkov, Putin şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile umanitare şi religioase incluzând cuvântul „Dumnezeu” în Constituţia rusă.

Vorbind despre această propunere, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că ar fi „fantastic” dacă Putin primeşte Nobelul, adăugând că în caz contrar „nu se întâmplă nimic”.

Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace şi în anul 2014, meritul invocat atunci fiind prezentarea planului pentru neutralizarea arsenalului sirian de arme chimice şi evitarea astfel a unei intervenţii militare occidentale.

Până în prezent numai doi ruşi au primit Nobelul pentru Pace, fizicianul şi disidentul Andrei Saharov şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov. Acesta din urmă ar avea astfel dreptul să promoveze candidatura lui Putin, dar este puţin probabil să o facă, dat fiind că el l-a criticat adesea pe actualul lider de la Kremlin, printre altele şi pentru involuţia democratică a Rusiei din ultimii ani.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24305865-vladimir-putin-propus-scriitor-rus-pentru-premiul-nobel-pentru-pace-2021.htm

Sondaj de ultimă oră despre Primăria Capitalei

 


Un sondaj de opinie IRSOP, care măsoară intențiile de vot la alegerile locale de duminică, 27 septembrie 2020, pentru Primăria Capitalei, o dă învingătoare detașată pe Gabriela Firea, candidatul PSD.

Conform cercetării realizate de IRSOP, candidatul PSD, Gabriela Firea, ar obține, la alegerile locale de duminică, un scor de 42% din voturile acordate de bucureșteni, în vreme ce principalul contracandidat al acesteia, Nicușor Dan, susținut de PNL și Alianța USR-PLUS, ar primi doar 35% din voturi.

Pe locurile următoare, în sondajul realizat pentru Primăria Capitalei, s-ar clasa, conform cercetării IRSOP, Traian Băsescu, cu 15% și Călin Popescu Tăriceanu, cu 3%.

Restul candidaților ar însuma, conform IRSOP, împreună, 5% din voturile alegătorilor bucureșteni.

Pe de altă parte, cercetarea mai arată câte procente vor primi partidele politice în lupta pentru Consiliul General al Primăriei Municipiului București, notează evz.ro.

Sondaj IRSOP despre alegerile locale 2020. Rezultatele la Primăria Capitalei

Pe primul loc se situează PSD, cu 26%, urmat de USR și PNL cu 25%, respectiv 21%. În Consiliul General ar mai intra PMP, care ar obține 8% și PRO România, partidul condus de Victor Ponta, cu 6%.

Candidații propuși de ALDE vor obține doar 4%, iar ceilalți candidați, în total, vor aduna alte 10 procente.

Conform comunicatului de presă transmis de IRSOP, pentru acest sondaj, operatorii institutului au intervievat telefonic un număr de 1.010 peraoane în perioada 21 – 23 septembrie 2020.

„Eșantionul este reprezentativ pentru populația rezidentă în vârstă de peste 18 ani din București. Toleranța de eșantionare este de +/- 3%. Procentele sunt calculate pentru repondenții care au declarat că vor merge la vot. Prezența la vor ar putea depăși 45%”, se arată în comunicatul IRSOP.

Duminică, 27 septembrie, au fost programate alegerile locale în cadrul cărora vor fi aleși primarii tututor localităților din țară, președinții de consilii județene și consilierii.

Pentru Primăria Generală a Municipiului București se confruntă un număr de 18 candidați, reprezentanți ai mai multor partide. Între aceștia, cei mai bine plasați sunt Gabriela Firea (PSD), primarul în funcție, Nicuşor Dan (independent, sprijinit de PNL, USR și PLUS), Traian Băsescu (PMP), Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE) și Ioan Sîrbu (Alianţa Pro Bucureşti 2020), candidatul susținut de Victor Ponta.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/sondaj-primaria-capitalei-irsop-cine-castiga-alegerile-582621.html

Demisii în masă ale șefilor de secții de votare

 


Fenomen îngrijorător, cu puțin timp înainte de ziua alegerilor locale. Sute de președinți de secții de votare, din fiecare județ, se retrag din aceste funcții. Astfel de decizii au fost luate în ultimele zile la Arad, Botoșani, Bistrița Năsăud.

Președinții secțiilor de vot refuză să mai aibă această calitate. Întrebarea este: au motive întemeiate, personale sau pur și simplu le este teamă de o îmbolnăvire cu COVID-19? La Arad, peste o sută de preşedinţi de secţii de votare sau locţiitori ai acestora au depus cereri de retragere de la alegeri, după ce au fost desemnaţi prin tragere la sorţi.

Aproape 20% dintre preşedinţii secţiilor de votare din judeţul Arad au depus, până miercuri, cereri de retragere de la alegerile locale. Mult mai mulţi decât la alegerile europarlamentare, când în jur de 50 au cerut să fie schimbaţi.

Conform Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Arad, 108 preşedinţi sau locţiitori ai acestora, din cele 437 de secţii de votare din judeţ, s-au retras după ce au fost desemnaţi prin tragere la sorţi computerizată efectuată de Autoritatea Electorală Permanentă, scrie aradon.ro.

De asemenea un val uriaş de retrageri din rândul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor secţiilor de votare la alegerile locale care se vor desfăşura duminica aceasta s-a înregistrat și în Botoșani.

Potrivit proceselor verbale ale Birourilor Electorale Judeţene de Circumscripţie (BECJ) Botoşani publicate pe site-ul Instituţiei Prefectului, din momentul tragerii la sorţi şi până ieri s-au retras 259 de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai celor 427 de secţii de votare. Este vorba de peste 30% din cei chemaţi să asigure coordonarea procesului electoral. Cei mai mulţi retraşi sunt preşedinţii, 141, în timp ce din vicepreşedinţii extraşi iniţial au renunţat 118.

„Cei mai mulţi sunt din cauza incompatibilităţilor dintre ei şi candidaţi. Apoi, un număr foarte mare de experţi electorali au renunţat din motive personale. Nu se poate spune neapărat că au renunţat din cauza pandemiei, pentru că şi la celelalte alegeri erau renunţări. Acum, că sunt mai multe, probabil şi din cauza încărcăturii pe care o au localele”, a declarat un oficial implicat în organizarea alegerilor în ultimii ani, potrivit monitorulbt.ro.

"La alegerile locale de fiecare dată sunt retrageri din aceste funcții, președinți, locțiitori, operatori de calculator sau alți membri ai birourilor electorale deoarece există interdicția ca membri secțiilor de votare să fie rude cu candidații până la gradul al doilea. Sunt niște retrageri normale care sunt gestionate la acest moment foarte bine la nivelul local de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Aceste modificări se mai pot efectua inclusiv în ziua de sâmbătă sau duminică", a spus, în exclusivitate la Antena 3, președintele AEP, Constantin Mitulețu.

Întrebat dacă cei care îți dau demisiile ar putea de fapt să facă acest gest din cauza riscului de a se infecta cu COVID-19, Constantin Mitulețu a răspuns:

"Întotdeauna există posibilitatea ca un cetățean să facă o cerere să o motiveze într-un sens și realitatea din spatele cererii să fie alta, dar noi avem încredere în acești membri ai secțiilor, ai Corpului experților elctorali, cât și în operatori că nu depun o cerere în fals și folosesc tot felul de tertipuri pentru a fi scutiți de această operațiune la alegerile locale".













Având în vedere că mai sunt două zile și jumătate până când se depun cererile pentru solicitarea urnei speciale, considerăm că este nevoie de o măsură urgentă și de organizarea unei campanii de informare intense în perioada rămasă.

 


ONG-ul Expert Forum atrage atenția că până joi după amiază autoritățile electorale și cele din domeniul sănătații nu au publicat instrucțiuni despre cum pot vota alegătorii care au simptome specifice COVID-19, aflați în izolare, dar care nu dețin documente justificative.

„Legea electorală specifică faptul că pot solicita urna specială alegătorii bolnavi sau netransportabili care depun o cerere la secția de votare și care atașează documente justificative. Întrucât există alegători care nu au documente justificative, întrucât sunt informați telefonic de către direcțiile de sănătate publică despre faptul că trebuie să stea în izolare, considerăm că aceștia nu vor putea vota. Mai mult, vor avea dificultăți să voteze și persoanele care nu vor putea părăsi locul de muncă pentru a se deplasa la secția de votare, cum ar fi personalul din sistemul de sănătate, care nu pot solicita urna specială.

Având în vedere că mai sunt două zile și jumătate până când se depun cererile pentru solicitarea urnei speciale, considerăm că este nevoie de o măsură urgentă și de organizarea unei campanii de informare intense în perioada rămasă.

Mai mult, având în vedere că data alegerilor a fost anunțată din luna iulie, ni se pare inadmisibil faptul că până în acest moment Biroul Electoral Central și celelalte instituții implicate în organizarea alegerilor nu au luat o decizie, deși au fost numeroase semnale din public cu privire la această temă. EFOR a transmis acum două zile (marți) o solicitare către BEC[1] pentru a ne comunica cum vor vota alegătorii în această situație, dar nu am primit răspuns până în acest moment.

Mai mult, credem că autoritățile ar trebuie să aibă o strategie clară pentru situația în care nu se vor putea deschide sau se vor închide secții de votare în cazul retragerii membrilor birourilor electorale, întrucât în această situație alegătorii nu își vor putea exprima dreptul de vot. De asemenea, trebuie să existe instrucțiuni clare și detaliate pentru membrii birourilor electorale care vor însoți urna specială în spații cu risc ridicat (de ex. spitale COVID-19, la domiciliul persoanelor diagnosticate cu COVID 19), dar și o strategie pentru cazul în care aceștia nu își vor îndeplini atribuțiile”, mai arată Expert Forum într-un comunicat.

sursa: https://www.cotidianul.ro/expert-forum-nu-e-clar-cum-votam-duminica/

”Președintele a mințit cu nonșalanță”

 


„In conferinta de presa de ieri seara (miercuri seară – nr.), domnul presedinte Johannis a spus ca, daca se majoreaza pensiile cu 40%, asa cum rezulta din lege (o lege promulgata de insasi domnia sa), UE ne va „taia” 3 mld euro. Cica i s-ar fi spus asta „franc”.
In afara de caracterul odios in sine al afirmatiei, trebuie observat ca presedintele a mintit cu non-șalanță, bazandu-se pe (i) supusenia „ziaristilor” din sala si pe (ii) neatentia/lipsa de informatie a omului de rand”, scrie avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.
În continuarea mesajului, Piperea citează ce spune economistul Adrian Câciu si „ce trebuie sa inteleaga tot poporul”:
„Cat despre pierderea a 3 miliarde de euro, da, daca nu ai contractie economică de 6% în 2020 nu iei cele 3 miliarde de euro.
Perversitatea acestei afirmații chiar în asta consta: vrem mai multi bani de la UE trebuie sa scadem economic mai mult. […] dacă nu ne împrumutăm de cele 3 miliarde de euro ca sa decontam kurzarbeit […] da, în accepțiunea unora, pierdem 3 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, unii ne spun că a nu lua bani împrumut este o pierdere”.
„Opozitia, europarlamentarii români si presa independenta ar trebui sa intrebe Comisia Europeana, in mod oficial, daca intr-adevar i s-a spus presedintelui „nostru” ca se taie 3 mld euro daca se dau pensii majorate cu 40%.
In alta ordine de idei, Uniunea Europeana are un caracter social si lupta impotriva excluziunii sociale. Pensionarii români, care primesc o pensie de 1000-1500 de lei lunar (doar 5% dintre ei au pensii mai mari) sunt persoanele cele mai expuse excluziunii sociale. 
Daca UE chiar a amenintat ca taie 3 mld euro in cazul in care un stat membru UE, asa cum e (inca) România, majoreaza pensiile, reducand din riscul excluziunii sociale, inseamna ca UE nu e spatiu social si democratic, al drepturilor omului, ci un club select, al bogatilor egoisti si aroganti, iar noi am nimerit gresit in acest club. Plus ca autoritatile noastre, care se caciulesc etern in fata birocratiei UE, sunt gresit alese si puse sa ne reprezinte”, concluzionează avocatul.

sursa:https://www.cotidianul.ro/piperea-presedintele-a-mintit-cu-nonsalanta/

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului vizând alocațiile, decizând practic că alocațiile copiilor trebuie dublate și nu crescute etapizat.

 


Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării,a respins,ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, „obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că este constituțională, în raport cu criticile formulate, Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii”, se arată într-un comunicat al CCR.

Prima reacție a lui Orban

Premierul Ludovic Orban a sugerat că Executivul nu va dubla alocațiile copiilor, spunând că soluții de atac ale deciziei CCR mai există „cu siguranță”.

„Cu siguranță (mai sunt căi de atac – n.r.). Am mai trăit acest episod. PNL va dubla alocațiile, dar așa cum am hotărât, în cinci trepte. Deocadată e numai un anunț. Așteptăm motivarea, în funcție de care vom decide ce avem de făcut. Din punctul nostru de vedere, creșterea alocațiilor e o prioritate pentru PNL, dar ea trebuie făcută ținând cont de realitatea economică, astfel încât să nu fie o creștere mincinoasă”, a zis Ludovic Orban.

El a mai afirmat că dublarea alocațiilor presupune un efort bugetar de aproximativ 7 miliarde de lei pe an, ceea ce înseamnă o creștere a deficitului semnificativă, de 0,6%.

Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022.

Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis.

Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.

Ludovic Orban a spus în repetate rânduri că guvernul nu îşi permite dublarea alocaţiilor din cauza lipsei de bani de la bugetul de stat.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat demersul liberalilor de a ataca la CCR legea care respinge creșterea etapizată a alocațiilor: „Nu vă crapă obrazul de rușine? Acest guvern incompetent se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor”.

„Dar chiar nu vă crapă obrazul de rușine?! Același Guvern incompetent care a făcut din deschiderea școlilor o mare bătaie de joc se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor! Azi, peneliștii au contestat din nou la Curtea Constituțională legea votată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis. Asta deși CCR le-a mai spus o dată că bat câmpii și că legea votată de PSD este perfect constituțională”, scria pe Facebook Marcel Ciolacu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/breaking-news-ccr-dubleaza-alocatiile-guvernul-mai-la-vale/

MESAJ DE INTERES PUBLIC

 

Clip video de informare referitor la măsuri și acțiuni privind exercitarea dreptului de vot la alegerile locale din anul 2020, realizat de AEP în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, Romania și Ministerul Sănătăţii - România.

Accesațihttps://www.facebook.com/AutoritateaElectoralaPermanenta/videos/342320977097147

Un asteroid va trece față de Pământ la o distanța mai mică decât cea pe care orbitează sateliții tv

 


Astăzi, un asteroid va trece la o distanță foartă mică de Pământ, dar o ciocnire este exclusă. Distanța dintre Terra și asteroid va mai mică decât cea față de Lună sau față de sateliții TV sau meteo, relatează Live Science.

Astronomii spun că asteroidul denumit 2020 SW nu se va ciocni cu Pământul, dar va trece foarte aproape de planeta noastră, mai exact, la o distanță de 27.000 de kilometri- potrivit Centrului pentru Studierea Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California. Acesta nu se va putea vedea, însă, cu ochiul liber.

De exemplu, Luna se află la 384.000 de kilometri de Pământ, iar sateliții TV și meteo sunt situați pe orbită la 35.888 de kilometri distanţă.

Oamenii de ştiinţă nu au precizat dimensiunile exacte ale acestui asteroid, însă estimează că ar avea între 4,4 şi 9,9 metri lungime, conform CNEOS.

Asteroidul 2020 SW a fost descoperit abia săptămâna trecută, la 18 septembrie, de către observatorul Mount Lemmon Survey din Arizona. Asteroidul se deplasează prin spaţiu cu viteza de 27.720 km/h, sau 7,7 km/s.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24304113-asteroid-trece-joi-foarte-aproape-pamant.htm

Primul automobil de înaltă performanță produs în România

 


Ford Puma ST dezvoltă 200 Cai Putere (CP) și sprintează de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde. Acest model devine, astfel, cel mai puternic și mai rapid automobil de serie fabricat vreodată în România și primul SUV Ford Performance produs în Europa de către compania auto americană Ford. Ford Puma ST intră în producția de serie în uzina Ford Craiova în Octombrie 2020, iar livrările către clienții din Europa (inclusiv România) tot atunci.

Câteva dintre caracteristicile tehnice importante sunt:

  • Motor 1.5 EcoBoost, cu trei cilindri, care dezvoltă 200 CP și 320 Nm, cu tehnologie de dezactivare a unui cilindru când mașina rulează lin.
  • Sprint 0-100 km/h în 6,7 secunde
  • Diferențial (Quaife) mecanic cu alunecare limitată (LSD) disponibil opțional
  • Moduri de rulare Eco, Normal, Sport și Track
  • Bară de torsiune cu 40% mai rigidă decât cea de pe Fiesta ST
  • Jante din aliaj ușor de 19 inch
  • Frâne cu 17% mai performante decât pentru un Ford Puma standard
  • Scaune Recaro
  • Anvelope Michelin Pilot Sport 4S


„Adevărații pasionați de șofat nu se vor mulțumi cu o experiență standard, doar pentru că viața cotidiană necesită o mașină mai sensibilă, așa că principala noastră prioritate a fost să facem în așa fel încât Ford Puma ST să fie la fel de încântător și capabil ca orice model ST, fără a sacrifica caracterul practic pe care îl are Puma”, a declarat Stefan Muenzinger, manager Ford Performance, Europa.

Președintele Ford România, Ian Pearson, a declarat pentru 0-100.ro că echipa locală „a luptat mult să vadă Puma ST un proiect realitate”, iar faptul că o asemenea mașină se fabrică în România confirmă angajamentele Ford pe termen lung în ceea ce privește uzina Ford Craiova.

Pentru a marca debutul public al Puma ST, echipa Ford a filmat mașina pe emblematicul Transfăgărășan, rezultatul video putând fi urmărit AICI. Totodată, Puma ST va fi expusă în premieră pe esplanada de la Cluj Arena, în contextul evenimentului Transilvania Rally 2020 organizat în weekend-ul 26-27 Septembrie la Cluj Napoca.

sursa:https://0-100.ro/2020/09/24/premiera-ford-puma-st-primul-automobil-de-inalta-performanta-produs-in-romania/

– Klaus Iohannis vorbește puțin pentru că este sărac la capitolul cuvinte și idei. În două-trei vorbe, descrie situația zilei: -La propoziția a patra sau a cincea, pregătește subiectul care îl interesează. De data aceasta, alegerile!

 


”Dragi romani” trebuie să Mergeți la vot”.

-De ce? Ca problemele de trafic să fie rezolvate!
-Dacă nu aveți probleme de trafic, propoziția rămîne valabilă pentru bucureștenii care trebuie să voteze anti-Firea.
-Votul este sigur, ca toate activitățile din această perioadă care sunt nesigure. Cînd e nevoie să pară în siguranță, totul este în ordine. Cînd e nevoie să alarmeze, totul este periculos.

-”Acum știm care sunt măsurile care permit desfășurarea scrutinului în condiții de siguranță sanitară pentru toți votanții”.

-Adică mască, spalat pe mîini și distanțare!
-Am progresat, ca și în cazul funcționarii școlilor. Guvernul a obținut succese.

”Există norme sanitare stricte și bine gândite pentru ziua votului, astfel încât să avem alegeri cu riscuri minime” (…)”reguli de bază, care, în esență, se rezumă la purtarea corectă a măștii de protecție, păstrarea distanței, evitarea aglomerărilor, igiena mâinilor și dezinfectarea obiectelor folosite în comun, atunci riscul infectării în secțiile de votare este redus la minimum. Practic, din acest punct de vedere, exprimarea votului nu diferă semnificativ de alte activități pe care le facem în viața de zi cu zi, cum ar fi mersul la cumpărături”

-Filosofie de primar care n-are alte argumente și le învîrte pe aceleași.
-Au fost și afirmații inteligente despre campania electorală:

”Mă bucur să constat că, în ciuda condițiilor mai dificile, campania electorală a fost totuși una activă. Acest lucru este un câștig pentru democrația noastră”.

– Țara fiind condusă de doi-trei „culți în cap” a marcat și progrese democratice:

”Am remarcat multe proiecte electorale bune și salut efortul candidaților de a veni în întâmpinarea românilor prin cât mai multe mijloace posibile de comunicare”.

-Doar PSD-ul este o adunătură de nemernici care folosește tehnici odioase:

„Am văzut însă și cum unii competitori recurg la obișnuitele lor tactici retrograde”.

– Pe neașteptate, Klaus Iohannis și-a adus aminte de proiectul lui de țară, de „România educată” și s-a speriat de oglindă:

”Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi mințiți, în timp ce bugetele locale sunt risipite, iar comunitățile stagnează în subdezvoltare”.

-Nu luptă el pînă la transpirație pentru progresul nației? Cum să fie el un mincinos? De ce să se gîndească „dragi români” la Ludovic Orban și la Vasile Cîțu? Moarte PSD!!!! Și a zis:

”Aceiași politicieni se folosesc de majoritatea pe care o au în Parlament încă pentru a promova tot felul de legi electoraliste și populiste, știind foarte bine că sunt inaplicabile în această perioadă de criză sanitară majoră, în care bugetul de stat este deja pus sub mare presiune. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită și să condamne generații întregi să plătească aceste costuri immense”.

-Zis și făcut. După transformarea României într-o țară normală, cu oamenii care s-au descuiat la minte este la doi pași. Mulți gîndesc deja ca președintele:

”Acest mod cinic de a face politică este de domeniul trecutului. România trebuie să progreseze, iar votul este cel mai important instrument pentru a impune o direcție nouă, pozitivă”.

-Dragi romani, trebuie să-i votați pe „cinstiții” lui Klaus Iohannis:

”Avem multe modele de administrații locale de succes, de comunități care în patru sau opt ani au cunoscut transformări majore în bine”.

– Președintele Iohannis și-a adus aminte și de apa caldă:

”Avem și exemple unde administrațiile locale au eșuat lamentabil în a garanta până și accesul cetățenilor la utilitățile de bază”.

-Dacă „dragii români” din Piața Victoriei nu ies la vot, cîștigă PSD-ul. Dacă renunță la weekend, Nicușor Dan mai are șanse:

”De aceea, vă încurajez, dragi români, mergeți la vot în număr cât mai mare și alegeți-i pe cei care pot să facă ceva pentru dezvoltarea orașului sau a comunei în care trăiți!”

– Ca de obicei, președintele este fericit să fie întrebat despre lucruri care îl excită și îl întărîtă și este plin de elan cînd încearcă să ne lumineze:

”Nu văd motive pentru un așa-numit lockdown, adică o situație în care cetățenii sunt obligată să stea la domiciliu, însă da, vedem și la noi și în altă parte cum totuși numărul de infectări este din păcate în creștere și de aceea subliniez de fiecare dată: noi putem să stăpânim răspândirea epidemie dacă respectăm acele reguli simple, arhicunoscute – purtatul măștii, distanța, evitarea aglomerărilor și, sigur, igiena mâinilor”.

-După părerea mea, era imposibil ca președintele să treacă peste votul din Parlament cu majorarea pensiilor:

”Ceea ce ieri (n.red- marți) a votat o majoritate condusă de un PSD total iresponsabil ar împovăra – doar ca să vă dați seama despre ce vorbim – bugetul pentru anul viitor cu 6% din PIB”.

-Avînd în vedere că procurorii s-au speriat de activitatea SIIJ și există riscul ca ei să nu mai execute ordinele binomului, a fost readusă în discuție desființarea periculoasei Secții:

(Jurnalist)….Știu că dumneavoastră ați declarat cu ceva timp în urmă că este o chestiune care trebuie rezolvată și că va fi rezolvată. Când va fi ea rezolvată?
-Iată ce zace în puțul gîndirii președintelui României:

„În primul rând, când am citit această… este o propunere a avocatului general. Decizia va fi luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Dar aceste propuneri sunt, și nu întâmplător, exact lucrurile pe care le-am spus și eu, pe care le-a spus și PNL, pe care le-a spus și societatea civilă când PSD s-a apucat să distrugă legile justiției, încercând să pună mâna pe justiție. Mă bucură că iată, avocatul general de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene are exact aceeași opinie pe care am avut-o și eu”.

-Pentru ce merita ascultată această conferință de presă? A arătat mai mult a montaj de întrebări, zicerile președintelui fiind de o cumplită banalitate. Nu a conținut nimic nou! Și, totuși, el ne-a transmis un lucru important și periculos, bine fixat în capul său de fizician. Legile trebuie schimbate:

”Poate vă amintiți, exact acestea au fost argumentele cu care am atacat, la vremea respectivă, modificările împinse de PSD la legile justiției. Este o încurajare pentru noi și vă amintiți că am spus acum câteva săptămâni că legile justiției în această toamnă trebuie să intre în discuție și trebuie să fi reparate. Eu voi insista și cred că voi avea oarece succes ca imediat după alegeri de la Ministerul Justiției să apară propunerile pentru discuția publică, baza discuției publice, pentru a repara legile justiției, pentru a reda viteză luptei anticorupție, pentru a face procedurile transparente și până la urmă pentru a garanta magistraților independența lor prevăzută în Constituție”.

-Adică să devină independenți ca pe vremea lui Traian Băsescu și la fel de independenți cum sunt cei agățați sau slugarnici pe vremea lui Klaus Iohannis!

-Cam acestea sunt picăturile mai importante din apa de ploaie a conferinței de presă a lui Klaus Iohannis, marcată de „Dragi români!”și de „Mergeți la vot!

sursa:https://www.cotidianul.ro/observatii-asupra-discursului-prezidential/

Trump refuză să garanteze transferul paşnic al puterii

 


Preşedintele Donald Trump a refuzat, în cadrul unei conferinţe de presă de la Casa Albă, să garanteze transferul paşnic al puterii în cazul în care ar pierde alegerile prezidenţiale din noiembrie în faţa lui Joe Biden.

Întrebat în cadrul conferinţei dacă se obligă să respecte cel mai de bază principiu al guvernării democratice din Statele Unite, preşedintele Trump a răspuns: „Ei bine, va trebui să vedem ce se întâmplă”.

În sondaje, Donald Trump se află în spatele contracandidatului său la poziţia de preşedinte SUA, Joe Biden. Actualul preşedinte prefigurează un eventual eşec şi acuză sistemul de vot prin e-mail de anul acesta: ”Ştiţi că m-am plâns foarte puternic de buletinele de vot şi că buletinele de vot sunt un dezastru”.

Trump susţine în mod frecvent că buletinele de vot prin e-mail sunt vulnerabile la frauda în masă şi sunt încurajate de democraţi care au făcut aranjamente pentru a pierde alegerile. Cu toate acestea, nu există dovezi care să susţină afirmaţiile domnului Trump.

„Scăpaţi de buletinele de vot şi veţi avea un transfer foarte paşnic. Sincer nu va fi un transfer. Va exista o continuare”, a declarat încrezător actualul preşedinte.

sursa:https://www.cotidianul.ro/trump-refuza-sa-garanteze-transferul-pasnic-al-puterii/

Marii producători de maşini intră în războiul comercial

 


Mari companii producătoare de autovehicule – Tesla, Volvo, Ford și Mercedes Benz – dau în judecată guvernul SUA pentru taxele de import pe care le-a impus componentelor fabricate în China, relatează BBC.

SUA și China desfășoară un război comercial prin impozitarea suplimentară a bunurilor și a serviciilor reciproce. Tensiunile dintre Washington și Beijing au crescut rapid în ultimele săptămâni, în principal în ceea ce privește firmele de tehnologie.

Companiile auto s-au adresat Curții de Comerț Internațional din New York.

Mercedes-Benz a acuzat Washingtonul, în plângerea sa, de „desfășurarea unui război comercial fără precedent, nelimitat, care a afectat importuri de peste 500 de miliarde de dolari din Republica Populară Chineză”.

În documentele depuse, Tesla a numit tarifele „arbitrare” iar fondatorul companiei Elon Musk solicită ca tarifele să fie anulate, alături de o „rambursare, cu dobândă” a taxelor de import plătite.

Războiul comercial a început în 2018 între cele mai mari două economii din lume. Președintele american Donald Trump a acuzat China de practici comerciale neloiale și furt de proprietate intelectuală. În China, există percepția că America încearcă să-i reducă ascensiunea ca putere economică globală.

La începutul acestui an, cele două state au semnat „prima fază” a unui acord menit să încheie parțial disputa. Washingtonul a renunțat la tarifele aplicate unor importuri din China în valoare de 160 miliarde dolari, în special produsele electronice de larg consum.

Cu toate acestea, tensiunile dintre cele două națiuni au crescut masiv de atunci.

La începutul acestei luni, Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a decis că tarifele impuse de SUA asupra mărfurilor chineze sunt „neconforme” cu normele comerciale internaționale. OMC a declarat că SUA nu au furnizat dovezi că afirmațiile sale privind furtul tehnologic și ajutorul de stat justificau creșterea taxelor vamale.

sursa:https://www.cotidianul.ro/marii-producatori-de-masini-intervin-in-razboiul-comercial-cu-china/

Cum s-a mișcat economia în luna august 2020. Tranzacțiile imobiliare au luat un serios avânt, urmate de construcții

 


Agricultura, sănătatea și transporturile sunt sectoarele economice care s-au contractat cel mai puternic în august față de iulie, afacerile scăzând cu 46% în agricultură, cu 21% în sănătate și cu 19% în cazul transportatorilor, arată datele Barometrului SmartBill. Conform datelor din Barometru, doar două sectoare au fost pe plus în august (comparativ cu iulie): Activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport (care include închirierile și leasingul) și Activitati de spectacole, culturale si recreative.



Față de august 2019, marii perdanți rămân activitățile de spectacole (scădere de 47%) și hotelierii (minus 32%) în vreme ce tranzacțiile imobiliare au urcat vertiginos (64%), alături de sectorul construcțiilor (un modest 6%). E drept, în august s-a lansat oficial și programul Noua Casă, care dinamizează sectorul ipotecar, dar nu putem pune pe seama lui creșterea puternică a imobiliarelor.

La modul general, afacerile au scăzut în august cu 13,8% față de iulie și cu 3,76% față de august 2019.



Pe regiuni, cea mai mare scădere în ritm lunar (august/iulie) s-a înregistrat în Sud-Vest Oltenia (29%), Vest (20%), și Centru (15%). În București scăderea a fost de 11% în ritm lunar și de 4% august 2020/august 2019.

N.Red: Statistica prezentată este rezultatul unei analize efectuată pe un eșantion compus din peste 20.000 de afaceri cu abonament SmartBill activ și cu istoric din ianuarie 2019 și până în prezent. Numărul de firme depășește orice eșantion utilizat până acum într-un sondaj. Barometrul SmartBill este singurul instrument care masoara in timp real pulsul IMM-urilor din Romania (evolutia cifrei de afaceri). Urmarindu-l, putem observa impactul crizei asupra IMM-urilor, momentul în care economia începe sa isi revina si viteza cu care o va face.

sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24304246-cum-miscat-economia-luna-august-tranzactiile-imobiliare-luat-serios-avant-urmate-constructii-marii-perdanti-raman-cei-din-domeniul-spectacolelor-agricultura.htm

O veste bună pentru iubitorii muntelui

 


Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM) a obţinut omologarea celor 27 de trasee turistice montane din cei mai vechi munţi din România şi a început luna aceasta procedura pentru certificarea unui nou traseu.

Directorul APNMM, Viorel Roşca, a declarat pentru Agerpres că noul traseu are o lungime de 12 kilometri, va pleca din zona mănăstirii Celic-Dere şi se va opri în satul Alba.

„Munţii Măcinului reprezintă o sinteză floristică a două continente, iar acest traseu este o sinteză peisagistică şi floristică a tot ceea ce înseamnă Munţii Măcinului. Altfel spus, este o concentrare nemaiîntâlnită, un tărâm de basm izolat, plin de bogăţie în ceea ce priveşte biodiversitatea”, a apreciat directorul Roşca.

Noul traseu turistic străbate două rezervaţii naturale mai puţin cunoscute, Edirlen şi Carasanteche, în zonă aflându-se şi cetatea Edirlen.

„Este o cetate din secolul VIII e.n. care făcea legătura dintre Aegyssus, Tulcea, şi cetăţile din nordul Dobrogei, Noviodunum, Troesmis”, a mai spus directorul APNMM.

Viorel Roşca a menţionat că doreşte să promoveze turismul şi în această zonă a parcului naţional în condiţiile în care este mai puţin favorizată, ca urmare a poziţionării geografice.

„Acolo există o armonie între om şi natură şi-i invităm pe cei interesaţi să descopere comunitatea şi natura”, a menţionat directorul Roşca.

Cu cele peste 3.450 de specii de floră şi faună, dar şi cu suprafeţe importante de vegetaţie stepică, Parcul Naţional Munţii Măcinului, declarat Rezervaţie a Biosferei în anul 1998, este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene şi balcanice.

Munţii Măcinului au o deosebită importanţă între formaţiunile muntoase din România, fiind cei mai vechi munţi din ţara noastră.

sursa:https://www.cotidianul.ro/o-veste-buna-pentru-iubitorii-muntelui/