ACASĂ
Etichete
9.27.2020
La ora 17, prezența la vot, alegeri locale 2020
Armenia declară stare de război și mobilizare generală
Autoritățile din Armenia au anunțat stare de război și o mobilizare generale în urma evenimentelor din Karabahul de Munte.
Decizia va intra în vigoare din momentul publicării. Personalul atașt trupelor este îndemnat să se prezinte la comisariatele militare teritoriale, a scris prim-ministrul armean Nikol Pașinean.
Mai devreme, stare de război și mobilizare general au declarat autoritățile autoproclamatei republici Karabahul de Munte.
Situația din Karabahul de Munte s-a agravat pe linia de contact în această dimineață. Potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui republicii nerecunoscute, militarii azeri au atacat localitățile de pe teritoriul Karabahului de Munte, inclusiv capitala acestuia Stepanakert.
Baku și Erevan s-au acuzat reciproc de tensionarea situației. Ministerul Apărării al Azerbadjanului afirmă că focul a fost deschis de partea armeană, iar forțele azere au declanșat o operațiune de contraofensivă. Ministerul Apărării al Armeniei declară că regiunea Karabah a fost supusă unor atacuri aeriene și cu rachete din partea Azerbaidjanului.
Rusia cere încetarea focului
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a îndemnat părțile în conflictul din Karabahul de Muinte să înceteze imediat focul.
Într-un mesaj al diplomației ruse se menționează că situația din zona conflictului din Karabahul de Munte s-a agravat brusc, părțile trag intensiv unul asupra altuia, există informații cu privire la existența unor victim.
“Îndemnăm părțile să înceteze imediat focul și să purceadă la negocieri pentru a stabiliza situația”, se spune în declarația MAE al Rusiei.
sursa:https://ro.sputnik.md/International/20200927/31821424/Armenia-declare-stare-razboi-mobilizare-general.html
Sorin Grindeanu: "PSD a depus plângeri penale împotriva lui Ludovic Orban și Virgil Guran" Coada nu era pentru el, ci doar pentru cetățenii de rând. Nu le este deloc rușine!"
Sorin Grindeanu a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că Partidul Social Democrat (PSD) a depus plângeri penale pe numele premierului Ludovic Orban și secretarului de stat Virgil Guran pentru continuarea campaniei electorale la Dâmbovița, după expirarea termenului legal.
"Este revoltător modul în care Ludovic Orban și miniștri PNL se cred deasupra legii, se cred stăpânii României. Au impus reguli tuturor românilor, dar ei sunt primii care sunt deasupra acestor reguli.
Primii care le-au încălcat și continuă să îi sfideze pe români. Se cred liberi să facă orice.
PSD a depus plângere penală atât împotriva lui Ludovic Orban, cât și împotriva consilierului de stat Virgil Guran, pentru continuarea campaniei electorale la Dâmbovița.
Modelul Orban a fost preluat și de ministrul de Interne, Marcel Vela, care, deși este candidat, nu s-a sfiit să țină conferința de presă la sediul MAI.
Marcel Vela este candidat pe liste la Consiliul Local Caransebeș și Consiliul Județean Caraș-Severin. El este suspendat din comisia de organizare a alegerilor și cu toate acestea a ținut conferința de presă. L-ați văzut mai devreme pe candidatul PNL la Sectorul 3 cu aceeași atitudine de grof.
Coada nu era pentru el, ci doar pentru cetățenii de rând. Nu le este deloc rușine!"
Peste 3,7 milioane de români au votat deja, prezența la vot este de 20,37%
PÎNĂ LA ORA 13, prezența la vot a ajuns la 20,37%. Potrivit AEP, peste 3,7 milioane de români și-au exprimat deja votul.
Veşti bune de la meteorologi: ''Este o zi propice pentru a merge la vot în toată țara!''
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre cum va fi vremea în următoarele ore.
''Avem ceva ploi izolate doar în zona de munte, posibil şi în partea de nord-vest, centru, nord-est a ţării, însă cantităţi cu totul neînsemnate (...) Cel mai bine stăm la acest interval de timp, în partea de sud şi sud-est a ţării, acolo unde precipitaţiile lipsesc.
O să vedem pe parcursul zilei, că aria precipitaţiilor este în diminuare, inclusiv în această parte a ţării, pentru că, până spre sfârşitul orei de încheiere a scrutinului, observăm deja, aria se extinde fără precipitaţii în partea de sud-est a ţării. Sunt cantităţi neînsemnate, poate chiar sub 5 l/mp, cu totul izolat. Așa cum spuneam, până la ora 21, mai mult în zona montană.
Este o zi propice pentru a merge la vot în toată țara!
În București vor fi 24-25 de grade Celsius, soare şi o vreme foarte bună. Observăm deja absenţa precipitaţiilor în cea mai bună parte a ţării, până spre orele 21'', a anunţat Elena Mateescu la Antena 3.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/vesti-bune-de-la-meteorologi-romanii-pot-iesi-la-vot-582836.html
Coadă la unele secții de votare din Capitală / Timpul de așteptare poate fi mai mare din cauza normelor sanitare
La o secție de votare din noul Popești (cartierul nou de blocuri), oamenii stăteau la rând să voteze duminică dimineață.
Situația a fost semnalată la mai multe secții de votare.
De altfel, și premierul Ludovic Orban, care a votat la Şcoala Gimnazială Maica Domnului din Capitală, a stat la rând aproximativ 30 de minute pentru a putea vota. Întrebat despre faptul că a stat la rând, Orban a spus că sunt nişte reguli sanitare care sunt necesare pentru a limita transmiterea. ”Eram pregătit să stau şi mai mult la coadă. Se poate vota pe parcursul întregii zile”, a afirmat premierul. El a precizat că a luat legătura cu reprezentanții MAI și ai AEP să fluidizeze votul pentru ca durata de aşteptare să fie cât mai mică.
Conform normelor impuse de pandemie, alegătorii trebuie să intre pe rând în secția de votare, astfel încât numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, să nu fie mai mare de 15.
După primele trei ore de vot la alegerile locale 2020, la urne s-au prezentat 1.398.356 de persoane, o prezență de 7,64 %, potrivit centralizării Biroului Electoral Central. Acum patru ani, la locale, la ora 10.00 era o prezență la vot de 7,93%. În București, prezența la vot era, la ora 10.00, de 6.06%, față de 4,36% la localele din 2016.
sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24310276-coada-unele-sectii-votare.htm
Dosar penal după un incident în cabinetul unui medic de familie care elibera adeverințe pentru urna mobilă / Verificări și în cazul lipsei unor buletine de vot
Imaginile cu incidentul din cabinetul medicului de familie, care a avut loc sâmbătă seara, au fost făcute publice pe o reţea de socializare, relatează Agerpres.
Potrivit primelor concluzii ale verificărilor, mai multe persoane au pătruns în cabinetul medicului de familie şi şi-au însuşit adeverinţe medicale ce urmau să fie depuse la Biroul Electoral, pentru exercitarea dreptului de vot.
„Se efectuează cercetări pentru loviri şi alte violenţe şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale. (...) La finalizarea cercetărilor, cauza va fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti”, a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, subcomisar Mădălina Epure.
Într-un comunicat transmis duminică de IPJ Argeş se precizează că poliţiştii din Costeşti au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că la un cabinet medical din Bârla medicul ar elibera adeverinţe medicale fără a consulta pacienţii. La scurt timp, poliţiştii au fost sesizaţi de către un pacient aflat în acelaşi cabinet medical că mai multe persoane au pătruns în incintă şi nu îi permit să fie consultat.
„În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, pentru cercetări, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, pentru măsuri de menţinere a ordinii publice şi prevenirea săvârşirii de abateri de la normele de convieţuire socială. Din verificări s-a stabilit că medicul a eliberat mai multe adeverinţe medicale, în baza unor cereri care ar fi fost formulate în cursul aceleiaşi zile, de pacienţi aflaţi în evidenţa medicului de familie în cauză”, se arată în comunicat.
Medicul de familie şi o altă persoană au formulat plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire a unui cadru medical, iar un alt bărbat a formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, primul bărbat care a sunat la 112 a fost amendat cu 2.000 de lei, pentru apelarea nejustificată.
„Cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că persoanele care au pătruns în incinta cabinetului medical şi-ar fi însuşit mai multe adeverinţe medicale, în condiţiile în care termenul pentru depunerea cererilor pentru urna mobilă era ora 20.00, iar în acest fel persoanele în cauză nu au putut formula aceste solicitări”, se mai menţionează în comunicat.
Conform reprezentanţilor IPJ Argeş, se efectuează verificări şi în cazul a două sesizări privind lipsa unor buletine de vot, constatată în momentul primirii lor la birourile electorale de circumscripţie. În aceste cazuri a fost notificat Biroul Electoral Judeţean.
sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24310403-alegeri-locale-2020-incidente-vot-barla-arges.htm
Prezența la vot, până la ora 11.00 Românii au încins urnele de vot. Se votează masiv ! În București, prezență mai mare decât în urmă cu patru ani
Peste 18,2 milioane de români sunt așteptați duminică să voteze la alegerile locale 2020, primele rezultate fiind cele exit-poll și vor fi anunțate la ora 21. În acest an, scrutinul se desfășoară în condiții speciale din cauza epidemiei de coronavirus una dintre marile mize fiind mobilizarea oamenilor la vot, în calculele partidelor, de aceasta depinzând rezultatele alegerilor locale 2020. Hotnews.ro va prezenta la ora 21.00, exit-poll-ul CURS-AVANGARDE, primele rezultate ale alegerilor locale 2020.
Desfășurarea zilei alegerilor locale 2020, rezultate exit-poll la ora 21.00 LIVETEXT:
11.00 Prezența la vot la alegerile locale 2020 este la ora 11.00 de 11,35%, în București votând până la această oră 8,95% dintre alegători, mai mulți decât în urmă cu patru ani când votaseră 7.23%. În topul prezenței rămân județele Teleorman, Olt și Giurgiu, unde peste 16% dintre alegători au mers la urne. Primele rezultate la alegerile locale 2020 vor fi cele exit-poll și vor fi prezentate de HotNews.ro la ora 21.00.
10.53 Sunt cozi la secțiile de votare la alegerile locale 2020 în București, chiar premierul Ludovic Orban așteptând aproape 30 de minute până să ajungă să-și exercite dreptul de vor.
10.00 Prezența la vot la alegerile locale 2020 a fost la ora 10.00 de 7,64%. În București au votat la alegerile locale 2020 doar 6,06% dintre alegători. Capitala fiind pe locul 38 în topul prezenței la vot. Comparativ cu alegerile locale din 2016, prezența în București este mai mare, în urmă cu patru ani, până la ora 10 votând 4,36% dintre alegători. Județele fruntașe la alegerile locale 2020, din punct de vedere al prezenței sunt teleorman - 11,6%, Olt - 11,4% și Giurgiu - 11,2%.
09.43 HARTĂ INTERACTIVĂ Alegeri locale 2020: Prezența la vot în Capitală și în fiecare județ din țară / Primele rezultate la alegerile locale 2020, la ora 21.00
sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24309959-alegeri-locale-2020-rezultate-exit-poll.htm
Niciun vot fără incidente
Nicio masă fără pește suna un slogan care făcea carieră în anii 80. Acum, lucrurile s-au schimbat. Niciun vot fără incidente. Astfel, la alegerile aflate acum în derulare, s-au înregistrat câteva situații care merită relatate. Unele confirmate de poliție, altele, doar semnalate de diversele părți implicate.
Constanța
Polițiștii din Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția 311, unul dintre votanți ar fi distrus mai multe buletine de vot, anunță IPJ Constanța.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că „un bărbat ar fi primit câte un buletin de vot în plus și, după ce ar fi aplicat ștampila cu mențiunea votat, ar fi constatat acest lucru, moment în care ar fi rupt cele două buletine de vot în plus”. Polițiștii fac cercetări pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.
Iar la Costinești, procesul de votare a fost întrerupt timp de o oră la Costineşti, duminică dimineaţă, anunță Antena3. Se pare că buletinele de vot au fost tipărite greşit, mai exact în dreptul numelui unui candidat figureaza sigla unui alt partid.
OLT
Polițiștii din Olt au deschis un dosar penal pentru fraudă la vot, după ce un bărbat de 28 de ani din comuna Colonești ar fi votat cu actul de identitate al concubinei sale, conform Mediafax. Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 28 de ani din comuna Colonesti, cu reședința în comuna Cungrea, s-a prezentat la o secție de votare din Cungrea, unde ar fi votat folosind actul de identitate al concubinei sale. Ulterior, bărbatul s-a dus la o altă secție de votare, unde a votat folosind propria carte de identitate, susțin polițiștii.
Aceștia fac cercetări la fața locului și au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „fraudă la vot”.
BUCURESTI
Organizația PNL Sector 5 atrage atenția asupra unor tentative de fraudare a votului, la alegerile locale, încă din primele ore de la deschiderea secțiilor de vot.
Reprezentanții PNL în secțiile de votare din Sectorul 5 au descoperit în 3 rânduri (până la ora prezentului comunicat) reprezentanți ai PSD și ALDE care distribuiau, în secție mai multe buletine de vot pentru Primar General și Primar de Sector, către anumiți votanți, anume aleși de ei. Persoanele cărora li s-au înmânat aceste buletine au fost surprinse când încercau să introducă buletinele de vot, ștampilate, în urnele de vot. PNL Sector 5 va face plângere penală și somează PSD și ALDE să înceteze cu manevrele de încălcare a legii.
ALBA
Situație fără precedent. Un secretar de stat în Cadrul Cancelariei Guvernului, consilier al premierului trage semnalul de alarmă. Membru al PMP, Clement Negruț, susține că în județul Alba unde administrația este și la județ și la reședința de județ una liberală, că se pregătește o fraudare masivă a votului. El susține că împreună cu colegii lui au detectat că lipsesc buletine de vot din secții și că sunt cetățeni care vor veni cu ele gata votate. El susține că în acest mod se vor da recompense pentru cei care votează cum trebuie:
”E de noaptea minții ce am fost informat de uni colegi din județ. Lipsesc buletine de vot la verificarea lor în unele secții de vot , și se pare că vor fi uni cetățeni care le vor avea mâine gata stampilate si votate, iar cele care le primesc la secția de votare le pun în buzunar și se vor preda pentru recompensă, ca dovadă ca au introdus în urne buletinul primit. Este incredibil dacă acest scenariu este pus în practică. Rog pe toți colegii să vă contactați dimineață reprezentanții în secțiile de vot și să vă informeze dacă lipsesc buletine de vot și care este numărul total de buletine primite de la prefectură. Dacă există neconcordanțe să depună întâmpinare si să solicite oprirea proceduri de vot până nu se clarifică situația . Nu vă lăsați păcăliți , uni sunt în stare de orice să rămână pe scaunele de primar. Măine vom informa BEJ și instituțiile statului care trebuie să asigure legalitatea desfășurării scrutinului electoral.”, susține Clement Negruț pe pagina sa de facebook.
Incident major la urne, votare suspendată la Costineşti
Alegeri locale 2020. Procesul de votare a fost întrerupt timp de o oră la Costineşti, duminică dimineaţă.
Se pare că buletinele de vot au fost tipărite greşit, mai exact în dreptul numelui unui candidat figureaza sigla unui alt partid.
Peste 18 milioane de români sunt așteptați la urne pentru a-și alege, pentru următorii patru ani, primarii, consilierii locali și județeni și președinții de Consiliu Județean. În total, peste 43.000 de funcții la stat sunt în joc la alegerile de astăzi.
sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/incident-major-la-urne-votare-suspendata-la-costinesti-582821.html
Prezența la vot, mai mare decât la prezidențiale
La o oră de la deschiderea urnelor pentru alegerile locale, duminică, prezenţa la vot este de 1,86%, iar în Bucureşti este 1,65%. Prezenţa la nivel naţional este mai mare decât la alegerile prezidenţiale de anul trecut şi comparabilă cu cea de la localele din 2016.
În Bucureşti, prezenţa la urne este mai mare decât în urmă cu patru ani.
Până la ora 8:00, în ţară votaseră 345.000 alegători, reprezentând 1,86% din total.
173.000 de votanți în 30 de minute. Nici nu s-au deschis urnele de o oră că românii s-au și dus la secție. În prima jumătate de oră după deschiderea urnelor au votat peste 173.000 de alegători în întreaga țară, prezența la urne fiind de 0,95%.
Pe listele electorale sunt înscriși 18,295 milioane de alegători.
În mediul urban au votat peste 86.000 de persoane, iar în mediul rural peste 87.000 de persoane.
Printre județele fruntașe la vot se numără Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, iar Harghita și Covasna consemnează cele mai reduse procente de prezență.
La ultimele alegegri locale, în 2016, Biroul Electoral Central a înregistrat la ora 21.00, când s-au închis secțiile de votare, o prezență la vot la nivel național de 48,43%
sursa:https://www.cotidianul.ro/173-000-de-votanti-in-30-de-minute/
După prima oră au votat peste 341.261 de alegători (1,8%)
Peste 18,2 milioane de români sunt așteptați duminică să voteze la alegerile locale 2020, primele rezultate fiind cele exit-poll și vor fi anunțate la ora 21. În acest an, scrutinul se desfășoară în condiții speciale din cauza epidemiei de coronavirus una dintre marile mize fiind mobilizarea oamenilor la vot, în calculele partidelor, de aceasta depinzând rezultatele alegerilor locale 2020.
Peste 341.000 de persoane s-au prezentat deja la urne / Județele cu cele mai mari și mai mici prezențe la vot
În urban s-au prezentat la secțiile electorale 167.434 de alegători, iar în rural 173.827.
Cea mai mare prezență la vot era, după prima oră, în județele Giurgiu - 2,79%, Olt - 2,79%, Teleorman - 2,75%, Ilfov - 2,64% și Călărași.
Cele mici prezențe la vot s-au consemnat, până la ora 08.00, în Harghita - 0,93%, Covasna - 1,10%, Vaslui - 1,36%, Sibiu -1,42% și Bistrița Năsăud 1,43%.
Cei mai mulți votanți s-au prezentat la urne în București 30.525 (1,67%) și județele COnstanța 13.520 (2,17%) și Prahova 12.685 (1,93%)
Anchetă în Argeș, după dispariția a 800 de buletine de vot
La Primăria Curtea de Argeş lipsesc circa 400 de buletine de vot din pachetele care au plecat de la Instituţia Prefectului.
La Biroul Electoral de Circumscripţie Curtea de Argeş, poliţiştii fac verificări.
Potrivit IPJ Argeş, nu doar în Curtea de Argeş s-a constatat dispariţia unor buletine de vot, ci şi într-o comună din apropiere unde lipsesc tot aproximativ 400 de bucăţi din lotul venit de la Prefectură.
"Se fac cercetări", spune Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.
JOS SATANIȘTII CARE NE ”CONDUCE” !
Aici este un dezacord gramatical. Dar cui îi pasă astăzi de tehnicități?
Acordul gramatical este acordul unui întreg secol, secolul 20, între utilizatori, între limba scrisă și cea vorbită. Este o întreagă istorie a felului în care s-a ajuns la un astfel de acord, la felul în care trebuia să înveți să folosești acordul. Gramatica a devenit un fapt de bun simț și civilizație. Cine făcea dezacorduri, era analfabet. Acordul gramatical ieri? Astăzi e tagul google.
Tu azi gugălești. Gugălești? Ești indexat.
Nu știi să gugălești, eșți analfabet-google. Nu te indexează niciun dumnezeu. Adică, nu caută nimeni după cuvintele tale. Este chestie de utilizare. Cuvintele de ieri sunt tagurile de astăzi. Au mai multă valoare, nu? Se cheamă “cuvinte cheie”, nu-s cuvinte pur și simplu. Iar cine gugălește corect este victoriosul. Cine nu, bâjbâie, o ia razna. Caută, se rătăcește. Nu-i în jocuri, implicit, NECURATUL isibagacoditza, nu face bani. Să pui cuvinte improprii, să dai chiar c-un dezacord pe gugăl n-are importanță, ba chiar multe lucruri doar așa sunt recunoscute. Dece? Fiindcă cine a postat a fost atât de influent încât să fie preluat în mii, milioane de postări. Relația de principiu nu se face cu gramatica secolului trecut, ci cu interesul, emotia declansata de postarea din 2020. Gramatica este pusa pe bara, chiar exclusă. Sau cel puțin gramaticele celorlalte limbi afară de engleza, americana, chineza, spaniola. Dar cum postacii de pe gugăl sunt tineri, cu precădere, ei exclud română, de exemplu, pentru că se raportează la limbile care le sunt utile.
Și atunci, albinuța mea, iubita mea căpățână ce este cu acest “JOS SATANIȘTII CARE NE CONDUCE!”?
Simplu. Un om supărat și-a folosit toată ura pentru a scrie ce văd toți ce-i ce trec pe lângă zidul de pe strada Nerva Traian. Dominanta emoțională a copleșit gramatica. Dar mai e ceva.
Cei care trec prin fața înscrisului nu le pasă de acord gramatical, ci de mesaj.
Aici am facut o: Greseala? o ironie intenționată? este umor involuntar? Nu conteaza pentru că mesajul contează. Reluăm articolul / Toți sunt într-un acord: sunt sataniști la conducere, ei trebuie dați jos!. Deci, nu contează gramatica ci adevărul fundamental JOS SATANIȘTII! Acum ce-i ăla JOS nu ne băgăm. “Jos” este votați, să fie alungați din poziții de decizie.
Să privim cuvântul “SATANIST”. Ce-i satanistul?
E omul diavolului, nu al lui Dumnezeu. Satanist e răul, deci. Satanistul a dovedit în multe cazuri că are un acord cu satan, nu cu Dumnezeu. Deci, “cei care ne conduce” sunt răi. Mesajul-emoția "este" puternicâ.
Revin, la ce ne folosește gramatica? La nimic, uite. Pentru ca gramatica a fost inlocuita cu emoția.
Dar mai ese si altceva. Avem convingerea că la conducere sunt sataniștii. Mulți sunt, câtă frunză și iarbă. Convingerea este o ștampilă bazată pe repetate "indexări" negative. A făcut asta, a făcut aia, nu ne dă apă caldă. E satanist.
Deci, cel care a scris JOS SATANIȘTII CARE NE CONDUCE! se crede un dumnezeu/Dumnezeul. Stie el bine cine-s sataniștii.
Ce vreau eu să demonstrez cu acest articol? Nimic.
Dar acum, albinuța mea, iubita mea căpățână chiar nu te gândești și tu?
Păi, ce eu vreau ca la conducere să mai fie sataniști?
Aha, uite, intru în complicații. În politică. Articolul ăsta este despre cum emoția copleșește gramatica. Oare?
Mimi pasă de emoțiu și de vot, albinuzo, hubito! Alege! Mergi la vot, pardon, la hot! Ai intzelez? / Aici am facut o: Greseala? o ironie intenționată? este umor involuntar? Nu conteaza pentru că mesajul contează. S-a terminat articolul
sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24309083-jos-satanistii-care-conduce-emotia-hai-votul.htm
Cazul în care, deși s-au aplicat mai multe ștampile pe el, buletinul de vot este valid
- ştampila cu menţiunea "Votat" este aplicată în interiorul unui singur patrulater;
- ştampila cu menţiunea "Votat" depăşeşte limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă (inclusiv situaţia în care ştampila atinge doar un patrulater);
- ştampila cu menţiunea "Votat" este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletinul de vot);
- ştampila cu menţiunea "Votat" este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot alegătorul a aplicat una sau mai multe ştampile fără să atingă vreun alt patrulater.
- buletinul pe care nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare;
- buletinul de vot care are alt model decât cel legal; buletinul pe care a fost aplicată o ştampilă cu menţiunea ''Votat'' care are alt model decât cel legal aprobat;
- buletinul pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea ''Votat'';
- buletinul pe care ştampila cu menţiunea ''Votat'' este aplicată în două sau mai multe patrulatere;
- buletinul pe care ştampila cu menţiunea ''Votat'' este aplicată în două sau mai multe patrulatere, chiar dacă unele ştampile au fost tăiate/ anulate de alegător;
- buletinul pe care ştampila cu menţiunea ''Votat'' a fost aplicată în exteriorul patrulaterelor şi nu atinge niciun patrulater;
- buletinul de vot pe care ştampila cu menţiunea ''Votat'' atinge două sau mai multe patrulatere.