9.28.2020

Ploi și vijelii în aproape toată țara: ''Vorbim de un ciclon foarte activ !''

 


Ploile şi furtunile lovesc în forţă în mai mult de jumătate din ţară. Meteorologii au emis chiar acum o nouă atenţionare. Mihai Timu, meteorolog de serviciu, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre codul galben de ploi care va intra în vigoare de astăzi, de la ora 18 şi care este valabil până mâine la ora 14.

''Să ne aducem aminte că luna septembrie ne-a adus temperaturi de vară în mare parte din ţară. Şi în cursul zilei de astăzi vor  mai fi temperaturi de vară, adică peste 25 de grade, mai ales în partea de sud şi sud-est a României. De la noapte încolo, lucrurile se schimbă.

Vorbim de un ciclon foarte activ prezent la vest şi sud-vest de ţara noastră şi care ne va influenţa începând din această seară şi în zilele următoare

Acesta este motivul pentru care a trebuit să emitem această atenţionare de cod galben care intră în vigoare de la ora 18 şi este valabilă până mâine la ora 14. Ea vizează instabilitatea atmosferică temporară accentuată şi ploi însemnate cantitativ.

În acest interval, ne aşteptăm ca în Oltenia, Moldova, local în Muntenia, Transilvania şi Maramureş să avem perioade cu averse, chiar descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului'', a anunţat meteorologul Mihai Timu.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/ploi-si-vijelii-in-aproape-toata-tara-vorbim-de-un-ciclon-foarte-activ-582951.htm

Ce-i de înţeles când se votează în municipiu USR-Plus iar în sat un primar PSD mort. Lecţii pentru 6 decembrie 2020

 


Dincolo de anecdotică, alegerile astea locale aveau de răspuns la două mari întrebări, decisive şi pentru cele parlamentare din 6 decembrie. Prima: mai persistă în electoratul român “efectul Dragnea”, adică respingerea instinctivă a PSD ca partid toxic pentru statul de drept, în acele locuri unde votul nu poate fi controlat cu reţele teritoriale clientelare? Efectul s-a creat în cei aproape trei ani de demonstraţii de stradă împotriva tendinţelor autoritare şi anti-europene ce începeau să semene cu sultanismul lui Ceauşescu şi a fost decisiv în anul electoral 2019, atât la europarlamentare cât şi la prezidenţiale.

Evident, echipa de lideri PSD din epoca post-Dragnea spera ca acest efect să se fi resorbit în anul care a trecut de când omul a dispărut din scenă iar criza Covid-19 să fi mutat atenţia votanţilor în altă parte. De aia s-a mers tot timpul cu batista pe ţambal, amânându-se clarificările interne. E drept, unii dintre ei au simţit că ceva nu-i în regulă şi s-au ferit de asocierea cu partidul în campanie (Gabriela Firea, Robert Negoiţă) ori au sărit în alte bărci de salvare (Mihai Chirica). Dar nimeni nu putea evalua cât de mult mai contează efectul Dragnea în realitate.

Votul de ieri a dat răspunsul: da, efectul Dragnea încă persistă – şi încă mai puternic decât au anticipat sondajele, analizele lui Vasile Dâncu sau chiar cei mai fanatici adversari ai PSD. Aceasta e o concluzie puternică pentru luna decembrie, în funcţie de care toate partidele îşi vor calibra strategia şi mesajul. Desigur, liderii PSD sunt obligaţi să rămână optimişti şi vor declara acum, paradoxal, victoria, ca aseară la Bucureşti. Vor număra totalurile de voturi, vor aduce la matcă fii rătăcitori ca Negoiţă, vor încerca blaturi în Consilii peste tot unde găsesc deschidere şi vor număra primarii de comună victorioşi.

Dar asta nu păcăleşte pe nimeni, desigur, nici chiar propriul activ de partid, care se confruntă acum cu perspectiva înjumătăţirii locurilor în politică şi administraţie. Afacerile lor vor fi preluate ostil de PNL în multe locuri (de exemplu Iaşi, Constanţa, etc), dacă nu reuşesc să negocieze cu câştigătorii blaturile de care pomeneam mai sus. Fiefurile lor stabile au rămas Oltenia şi Muntenia săracă, dar asta nu-i va ajuta mult în decembrie, când voturile de aici vor fi diluate de diaspora. Nu poate exista ilustrare mai bună pentru votul PSD în anul 2020 decât victoria glorioasă de la Deveselu, cu 63%, pe mâna unui primar mort. Această alegere-parastas (real, lumea din sat s-a dus în cimitir după vot să onoreze alesul) vine aproape ca un motto politic pentru partid, în faza actuală.

A doua întrebare decisivă, relevantă în toată Europa, este dacă nu cumva în 2020 se încheie “decada polarizării şi indignării” începută la marea criză economică din 2008-09, cu manifestul “Indignez-vous”, mişcarea Occupy, slogane populiste anti-elită şi apoi polarizarea în oglindă pe dreapta: tribalism, politici nativiste, de tabără cultural-ideologică, efectul Trump, Brexit. Deja sunt semne pe continent că mişcările anti-europene sunt azi în reflux; alegerile prezidenţiale de peste o lună vor face lucrurile mai clare şi în SUA.

Dacă se confirmă, asta ar însemna o întoarcere a electoratelor la un vot pentru decenţă şi competenţă, în defavoarea celui identitar, gălăgios şi populist care a fost pe val în ultimii zece ani. Poate criza Covid-19 a avut rolul ei: a speriat lumea suficient cât să se vadă că tribalismele, politica tip show şi gargara anti-elite, asociate cu incompetenţa administrativă, omoară oameni. La această întrebare importantă pentru politica globală România a dat ieri un răspuns: pentru competenţă, pe un mesaj politic centrist şi clar pro-occidental, chiar atunci când cetăţenii nu prea ştiau mare lucru despre candidatul propus. Din nou, lecţiile pentru decembrie sunt clare.

Primii beneficiari ai acestui trend sunt desigur cei de la USR-Plus: au câştigat spectaculos câteva mari municipii, contra prognozelor şi la diferenţe mai mari decât se aşteptau. Gafele şi stângăciile de pe alocuri n-au mai contat, acoperite de votul politic pentru schimbare. Unde au ieşit pe locurile 2 sau 3 vor trimite destui oameni în Consilii ca să aibă acolo o masă critică de membri şcolarizaţi în politică. Mai important, au reuşit asta în alegerile cele mai grele pentru ei: localele, în care nu votează diaspora sau grosul studenţilor din centre universitare, fără viză de reşedinţă. Până la urmă au fost cei mai avantajaţi de amânarea scrutinului local din iunie în septembrie: noii lor aleşi locali n-au timp să facă mari gafe până în 6 decembrie iar vântul schimbării bate în pânzele lor. Cu diaspora şi studenţi, PNL va avea viaţă grea la parlamentare în Sibiu, Iaşi, Constanţa sau alte locuri unde acum a ieşit relativ bine.

Peste aşteptări a ieşit Băsescu, care într-o lună şi-a dus partidul din marja de eroare la 7% şi l-a băgat în CGMB. Ceea ce n-a reuşit prin negociere cu ceilalţi a făcut pe cont propriu; e posibil ca Nicuşor Dan să aibă nevoie de PMP pentru o majoritate stabilă în Consiliul General. A fost un joc riscant pentru dreapta, căreia i-a trecut pe la ureche glonţul slobozit din ruleta rusească a lui Băsescu: el a luat realmente voturi de la Nicuşor Dan şi, mai ales, de la PNL. Norocul tuturor a fost că în Bucureşti majoritatea tăcută, nedetectată de sondaje, era a lui Nicuşor, nu a Gabrielei Firea. Evident, n-aveţi impresia că Băsescu va sta degeaba pe 6 decembrie, nu?

PNL iese din aceste alegeri locale ca cel mai eterogen şi federalizat partid pe care l-a avut vreodată România. In primul rând, e meritul lui Ludovic Orban că a acceptat să facă ce trebuie la Bucureşti, spre deosebire de predecesorii săi la fiasco-ul din 2016, deoarece, ca şi atunci Capitala dă tonul pentru parlamentarele care urmează. Fără decizia premierului nu s-ar fi făcut coaliţia în spatele lui Nicuşor, la fel cum fără pasul elegant în spate al lui Vlad Voiculescu ar fi fost mari probleme ulterior. Din fericire raţiunea a triumfat în toate părţile şi “modelul Budapesta” de alianţă electorală pro-occidentală pentru primăria capitalei ţării s-a putut aplica şi la noi (aşa cum recomanda EFOR aici la începutul anului, în scepticismul general, şi cum a presat ulterior în toate ocaziile).

Pe de altă parte, nu poate exista diferenţă mai mare în interiorul unui partid decât vedem azi între organizaţia PNL Bucureşti, de exemplu, şi altele de prin ţară, care aduc foarte tare a PSD nereformat. Pentru prima, personajul ilustrativ e Ciprian Ciucu, noul primar de la Sectorul 6, “ONG-ist sorosist” cum ar spune Antenele, pe care mulţi l-au votat poate crezând că e membru USR: el e dintre cei care au câştigat la o diferenţă peste aşteptări. Pentru ceilalţi, avem exponatele Robu (Timişoara) sau Scripcaru (Braşov), expiraţi penalizaţi de trendul cel nou; cazul notoriu de traseism-blatism de la Iaşi; ori alţi baroni de modă veche răspândiţi prin judeţe.

Da, PNL a câştigat multe Consilii Judeţene, dar şi pentru că pe alocuri a avut coaliţii ca la Bucureşti cu USR-Plus, care au preferat în schimb primăria municipiului reşedinţă (ca la Bacău). Pe 6 decembrie se va juca altfel, cu cuţitele pe masă. Ludovic Orban va avea o misiune grea la întocmirea listelor pentru Parlament, pentru că traseiştii, beizadelele şi prinţesele moştenitoare din partid, de genul celor pe care îi vânează azi Valeriu Nicolae pentru CV-uri fake, vor fi temă predilectă în campania care începe.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-24313486-inteles-cand-voteaza-municipiu-usr-plus-iar-sat-primar-psd-mort-lectii-pentru-6-decembrie.htm

Dan Tudorache: Am în plus 200 de voturi față de Clotilde Armand

 


Dan Tudorache, candidatul PSD la primăria Sectorului 1, susține că a obținut mai multe voturi decât contracandidata sa de la USR, Clotilde Armand. Tudorache a scris pe contul său de Facebook că ar avea 200 de voturi în plus.

"❗️Breaking news❗️
După terminarea numărătorii paralele, am în plus 200 de voturi față de Clotilde Armand!
Așteptăm rezultatele oficiale de la BEC!", a scris Dan Tudorache.

Dacă s-ar adeveri ce spune Tudorache, practic s-ar repeta situația de acum 4 ani, când Clotilde Armand a fost dată învingătoare în seara alegerilor, însă a doua zi dimineață, după numărarea voturilor, s-a constatat că, de fapt, a pierdut la o diferență mică de voturi.

Datele exit-poll de aseară o arătau câștigătoare pe Clotilde Armand cu 48%, față de 36,5% Dan Tudorache.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24313545-dan-tudorache-breaking-news-plus-200-voturi-fata-clotilde-armand.htm

Primarul a murit după ce a aflat rezultatul alegerilor

 


Primarul comunei Sadova, din județul Dolj, Eugen Safta (PMP), care a câştigat un nou mandat, a decedat în noaptea de duminică spre luni, la puţin timp după ce a aflat rezultatul alegerilor.

Potrivit unor surse medicale, edilul a suferit un infarct şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Eugen Safta câştigase un nou mandat de primar cu 44,98%, la o diferenţă de 127 de voturi faţă de principalul său contracandidat de la PNL.

sursa:https://www.cotidianul.ro/inca-o-drama-primarul-a-murit-dupa-ce-a-aflat-rezultatul-alegerilor/

„Dreptatea a învins! Noi am învins!”

 


Cristian Popescu Piedone e noul primar al Sectorului 5.

Piedone, fost primar al sectorului 4, a câştigat în faţa candidatului PNL – USR, Cristian Băcanu, care a recunoscut victoria adversarului său.

„Cetăţenii din Sectorul 5 au ales altfel. După finalizarea numărătorii paralele, noul primar al sectorului este Piedone. Le mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi care au avut încredere în mine. Le mulţumesc colegilor din PNL care au muncit foarte mult pentru pregătirea acestor alegeri”, a scris Băcanu, pe pagina de Facebook.

Piedone a obţinut 27,25% din voturi, iar Cristian Băcanu (PNL-USR-PLUS) a fost votat de 24,84% dintre alegători.

Actualul primar, Daniel Florea, candidat PSD, a obţinut 24,84% din sufragii.

La rândul său, Cristian Popescu Piedone a transmis un mesaj pe Facebook luni dimineață prin care își reclamă victoria la alegerile de duminică. 

”Judecata poporului a decis! Dragi prieteni, adevărul a învins! Dreptatea a învins! Noi am învins! Împreună! În timp ce restul candidaților au avut în spate partide care au investit sume uriașe în campaniile electorale, eu v-am avut pe voi, locuitorii Sectorului 5! Cel mai important aliat! Singurul aliat care contează! Pentru voi m-am înscris în această cursă, pentru copiii voștri și pentru sectorul acesta care merită să iasă la lumină! Copiii din Sectorul 5 merită să crească frumos și în siguranță! Seniorii din Sectorul 5 merită să trăiască decent după o viață de muncă! Voi toți meritați să fiți tratați cu respect! V-am cerut să aveți încredere în mine și nu m-ați dezamăgit! Va promit că nici eu nu vă voi dezamăgi! Mă apuc de treabă! Meritați să trăiți într-un sector în care părerea voastră contează, în care sunteți ascultați! Lucrurile se vor schimba, dragi prieteni! Voi fi 24/24 printre voi, împreună vom găsi rezolvare la problemele care vă macină de atâta amar de vreme. Vin către primărie! Vin cu poporul, cu locuitorii din sectorul 5! Primăria este de fapt a oamenilor! Iar voi, necuraților, plecați acasă! Ați făcut suficient rău! Dumnezeu a fost de partea noastră! Cu credință și încredere începem munca!”, a scris Piedone luni dimineață.

Piedone este condamnat în primă instanță în dosarul Colectiv, la 8 ani și 6 luni de închisoare cu executare

sursa:https://www.cotidianul.ro/piedone-scoate-capul-dreptatea-a-invins-noi-am-invins/

Cetățenii mai deștepți decât politicienii

 



1. Spre marea surprindere a politicienilor, cetățenii nu s-au speriat de pandemie. S-au organizat cu calm, au respectat regulile, nu s-au agitat din cauza așteptării și au votat după criterii practice. Exceptînd locurile (puține) în care spiritul de mahala a izbucnit (nu violent) alegerile au curs normal. Chiar mai bine decît ne indicau toate premisele.

2. Cetățenii au taxat vorbăria, fudulia și tupeul. Cazurile Gabrielei Firea (PSD) și a lui Nicolae Robu (PNL) sunt elocvente. Gabriela Firea a ocupat televiziunile cu cu declarații, cu mesaje și cu tot soiul de realizări. A pus la cale un bombardament media care în loc să-i aducă voturi și simpatie i-au adus ostilitate și neîncredere. Rămîne de cercetat enorma cheltuială făcută de Firea cu companiile sale si cu cheltuielile nebune pentru publicitate.

3. Victoria de la București atît de trîmbițată de PNL și USR PLUS este mai degrabă semnul trezirii și creșterii unui electorat din noile generații, în vreme ce electoratul clasic al PSD-ului s-a împuținat și s-a speriat de boală. Nu proiectul lui Nicușor Dan (cam inexistent!) i-a adus victoria, ci slăbiciunile concurenței și speranțele bucureștenilor într-un altfel de București.

4. Victoria lui Nicușor Dan și scorul mare obținut de USR la Consiliu general înseamnă o enormă gură de oxigen politic pentru tot frontul politic din spatele lui Klaus Iohannis. Pe de o parte, crește un val politic, pe de alta, incompetența PNL și eșecurile de la guvernare trec netaxate și nebăgate în seamă.

5. Succesul PSD clamat de Marcel Ciolacu este unul amuzant. Cel mai mare succes al său este că a scăpat de principalul său concurent, care ar fi putut să declanșeze eliminarea sa de la conducerea PSD la puțin după cîștigarea alegerilor. Mă refer la Gabriela Firea!

6. Nu înțeleg care sunt argumentele care au adus victoria obținută de Clotilde Armand la Sectorul 1. Nici corupția și nici proiectul nu au fost argumentele sale. Ba este printre puținii candidați care au fost lovizi de dezvăluiri care ar fi putut duce la retragerea din cursă chiar înainte de vot.

7. Si totuși, bucureștenii nu sunt ingrați. Iubesc spectacolul, dar nu ignoră și nu-i taxează pe cei care nu sunt vedete, dar muncesc pe brînci. Dimpotrivă, la alegerile de primari, Daniel Băluță (sectorul 4) cel mai antivedetă dintre toți candidații, a cîștigat cu procentul cel mai mare. În fapt, într-un mandat, omul a schimbat fața Sectorului 4. Și oamenii au văzut asta și l-au răsplătit cu voturi!

8. Alegerile locale marchează o creștere neașteptată a partidului de intelligence USR PLUS. Pe lîngă el, și PNL-ul se umflă în pene și încearcă să se lipească la valul puternic, care nu este provocat pentru relansarea liberalilor. Creșterea USR-PLUS vine din moda internațională, din servicii și din uzura partidelor clasice.

9. Inexplicabil comportamentul ingrat al ieșenilor. În Capitala Moldovei cu toți intelectualii săi au votat un pesedist incult și hrăpăreț.

10. Alegerile din România vor face înconjurul lumii. Primarul decedat de la Deveselu (fără bombe, cartușe și rachete) a fost declarat cîștigător net al unei competiții politice la care n-a luat parte nici ca stafie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cetatenii-mai-destepti-ca-politicienii/

FELICITĂRI BUCUREȘTENILOR CARE AU IEȘIT LA VOT, PENTRU LOCALELE din 2020 ! FELICITĂRI CELOR DIN ȚARĂ CARE AU VOTAT PENTRU ROMÂNIA !

 


NIMIC NU AM PIERDUT, NIMIC NU AM CÂȘTIGAT ! Așa pare la prima vedere. De data aceasta, însă, am aflat că UNIREA și VOINȚA FACE PUTEREA. 

DRAGII MEI, TOATE PIEDICILE din FAȚA ROMÂNILOR, - S.R.I.-ul, MULTINAȚIONALELE, INTERLOPII, SLUGILE GLOBALISTE - POT FI ÎNVINSE numai dacă NE MOBILIZĂM în UNIRE și în VOINȚĂ !

SĂ AVEM SĂNĂTATE ! 💓 TRĂIASCĂ ROMÂNIA ! 💓

9.27.2020

BRAVO BUCUREȘTI ! AȚI PUS MUCII ÎN FASOLE de DATA ASTA !

 


SE PARE CĂ BUCUREȘTENILOR LE ERA DOR DE NIȘTE MUCI, CĂ ÎN REST AVEAU DE TOATE !


Rezultate exit-poll alegeri locale 2020 București. Nicușor Dan a câștigat Primăria Capitalei cu 47,2%

 


Rezultate exit-poll alegeri locale 2020. Cine a câștigat Primăria București? Singurul exit-poll din România a fost prezentat de Antena 3, duminică, 27 septembrie 2020, la ora 21.00.

Potrivit singurului exit poll din România, primele rezultate ale alegerilor locale 2020 pentru Primăria București sunt următoarele:

Nicușor Dan - 47,2%

Gabriela Firea - 39%

Nicușor Dan va fi următorul primar al Capitalei pentru următorii patru ani.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/rezultate-exit-poll-alegeri-locale-2020-bucuresti-582760.html

Alegeri cu miză uriașă

 


Alegeri locale 2020. Prezență surprinzătoare la vot ! 

Peste 8,3 milioane de români au votat, prezența la urne depășește 45%


Prezența la vot la ora 20.00 - 44,58%. 8.156.841 de români au votat.

Cererea de prelungire a votului, la unele secții de votare, a fost respinsă de către BEC.

Începând cu ora 21.00, puteți afla rezultatele singurului exit-poll din România, pentru fiecare județ și oraș din România, prin intermediul hărții interactive AICI: https://www.antena3.ro/alegeri2020/B

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri2020/B

Prezența la vot, alegeri locale, la ora 19

 


Până la ora 19.00, la alegerile locale 2020 s-au prezentat 7.589.587 de alegători, o prezență de 41,48%, potrivit centralizării Biroului Electoral Central. La localele din 2016, la aceeași oră era o prezență de 42,93% (7.866.567 de alegători). 
În București, prezența la vot era, la ora 19.00, de 31,86 % ( 579.578 de alegători), față de 27,63% (493.793) la localele din 2016.

Surpriză de alegeri

 

O surpriză de alegeri, a nins în România – ba chiar s-a depus un strat de zăpadă într-una dintre cele mai frumoase zone din țară

Meteorologii au înregistrat prima ninsoare semnificativă din acest sezon, în zona munților Parâng – pe cea mai înaltă șosea din țară, Transalpina, care atinge cota 2200 în pasul Urdele.

Transalpina e ”acoperită cu un strat consistent de zăpadă, transmite DIGI24, care precizează că ”temperatura a scăzut până la un grad Celsius, iar ploaia s-a transformat în lapoviţă şi chiar în ninsoare pe alocuri”.

Sursa citată atrage atenția că anul trecut, prima ninsoare s-a înregistrat abia la finalul lunii octombrie.

sursa:https://ro.sputnik.md/society/20200927/31823484/Surpriza-de-alegeri-a-NINS-strat-consistent-de-zapada.html

Date de tip exit-poll: Cine conduce în București

 


Primele informații despre cum ar fi votat bucureștenii până duminică după-amiază. Informațiile sunt contradictorii.

Gabriela Firea are cinci procente în fața lui Nicușor Dan, potrivit mediei sondajelor de tip exit-poll la ora 14.00, susține consultantul politic Cozmin Gușă.

„BREAKING NEWS BUCUREȘTI!

Media scorurilor Exit Pollurilor pe București la orele 14.00, așa cum le-am aflat “pe surse”:
Gabi Firea 45%
Nicușor Dan 40%
Traian Băsescu 11%
Restul mult sub 5%, unii chiar cu 0%!
USR-PLUS 36%
PSD 32%
PNL 19%
PMP 5%
Restul sub 5%.
KEEP IN TOUCH!”, a scris Gușă pe Facebook.
Pe de altă parte, site-ul stiripesurse.ro scrie, citând analize pe datele de tip exit-poll că la ora 16.00 la Primăria Capitalei, Nicușor Dan are un avans, ambii candidați fiind peste 40%, însă tendința este una favorabilă lui Nicușor Dan.
Traian Băsescu s-ar fi apropiat de 10%, însă restul candidaților rămân sub 5%.

sursa:https://www.cotidianul.ro/date-de-tip-exit-poll-cine-conduce-in-bucuresti/

E groasă, haideți la vot. În București peste tot lupta e foarte strânsă

 


Liderul USR, Dan Barna, face apel la oameni să meargă la vot, spunând că "este groasă" și că pentru București toate sondajele arată că peste tot lupta este foarte strânsă.

"E groasă. Haideți la Vot. O zi cât următorii patru ani", a scris Barna pe Facebook.


El a transmis un mesaj video, în timp ce se întoarce cu mașina de la Sibiu, unde a votat, la București, făcând apel la oameni să meargă la vot.

El afirmă că pentru București toate sondajele arată că peste tot lupta este foarte strânsă și că niște sute de voturi vor decide ce fel de capitală vom avea pentru următorii 4 ani.

"Nu s-a câștigat nimic, nimic nu s-a pierdut la vot. Trebuie să mergem să votăm în continuare. Toate sondajele pe care le văd, despre care nu pot să vorbesc acum, arată că în București peste tot lupta e foarte strânsă. De aceea ideea că vi se pare vouă că lucrurile s-au rezolvat dacă ați fost să votați nu e suficientă. Mobilizați-vă pe toate canalele de care dispuneți. Luați-vă telefonul, luați ultimele 20 de apeluri, sunați-vă preietenii și întrebați-i dacă au mers la vot. Dacă mergeți pe stradă, întrebați-i pe oamenii din jurul vostru dacă au votat și dacă nu au făcut-o, încurajați-i să meargă să voteze. Va fi o luptă care se va decide între un număr foarte mic de voturi, probabil niște sute sau maxim mii de voturi. Niște sute de voturi vor decide ce fel de capitală vom avea pentru următorii 4 ani (...) Trebuie să ne mobilizăm în minutele și orele următoare cu toate resursele", mai afirmă liderul USR.


El mai spune că o prezență foarte bună la vot dă șansă orașelor să avem oameni în care avem încredere.

"E o miză importantă ca dupa ora 21.00 să putem să avem un rezultat pentru care copiii noștri să ne mulțumească. Nu mai avem nicio scuză. Dacă nu am participat la vot nu avem ce comenta în următorii 4 ani (...) Împreună putem să facem bine această țară. Nu e nimic clarificat, nu e nicio victorie obținută la aceste mom. (...)Trebuie să mergem la vot", adaugă liderul USR.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24311201-video-dan-barna-groasa-haideti-vot-bucuresti-peste-tot-lupta-foarte-stransa.htm

Simona Halep, record oficial chiar de ziua ei, după victoria de la Roland Garros

 


În ziua în care a împlinit 29 de ani, Simona Halep (2 WTA) a spulberat-o pe Sara Torribes Tormo (70 WTA) în primul tur de la Roland Garros, scor 6-4, 6-0, dar a stabilit și un record personal.

Românca a bifat a 15-a victorie consecutivă. Ultima înfrângere a Simonei a avut loc pe 30 ianuarie 2020, când a pierdut în fața jucătoarei Garbine Muguruza, în semifinale la Australian Open.

De atunci, chiar dacă a fost și perioada pandemiei de coronavirus, Halep a câștigat trei turnee: Dubai, Praga și Roma.

În plus, dacă va câștiga și Roland Garros, Halep e sigură că va reveni pe prima poziție WTA.

De o oră și 22 de minute a avut nevoie Simona Halep pentru a trece de Sara Torribes Tormo, în primul tur de la Roland Garros.

Pe zgura pariziană, acolo unde Halep a triumfat în 2018 și a jucat o finală în 2017, Sara Torribes Tormo a reușit să pună probleme doar la începutul meciului, când a condus de două ori cu break.

Simona s-a adaptat rapid tactic și a început să pună scurte și să vină mai des la fileu. În plus, Halep a trebuit să se adapteze din mers și la condițiile meteo, prntru că vremea a fost una ploiasă, însă pentru prima la Roland Garros a beneficiat de un acoperiș retractabil la arena principală.

După ce a reglat toate aceste aspecte, Halep a închis meciul cu 10 game-uri la rând câștigate.

În turul secund, Halep va întâlni învingătoarea dintre Irina Begui și Jill Teichman.

sursa:https://www.digisport.ro/tenis/ce-spectacol-simona-halep-record-oficial-chiar-de-ziua-ei-dupa-victoria-de-la-roland-garros-916175

Ministerul de Interne cere BEC prelungirea votării după ora 21.00 în secțiile aglomerate

 


Ministerul Afacerilor Interne a cerut, duminică, printr-o notă adresată Biroului Electoral Central (BEC), prelungirea votării după ora 21.00 în secţiile de votare unde procesul a fost îngreunat din cauza măsurilor anti-COVID-19.


MAI a solicitat BEC prelungirea votului după ora 21.00 acolo unde vor fi persoane în apropierea secțiilor care vor dori să voteze.

”Tinând cont de îngreunarea exercitării votului pentru respectarea măsurilor de protecţie sanitară, vă adresăm rugămintea să analizaţi şi să dispuneţi posibilitatea prelungirii votării după ora 21.00, acolo unde există persoane care aşteaptă în proximitatea localului secţiei de votare (curtea exterioară a localului, alei şi trotuare) şi doresc să îşi exercite dreptul de vot”, cere MAI, într-o notă semnată de secretarul de stat Gheorghe Sorescu, transmite Mediafax.

Potrivit adresei înaintate BEC, solicitarea vine după ce în mass-media au apărut informaţii referitoare „la unele situații punctuale existente la nivelul secțiilor de votare generate de măsurile necesare în contextul pandemiei COVID-19”.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24311282-ministerul-interne-cere-bec-prelungirea-votarii-dupa-ora-21-00.htm