10.06.2020

Tăriceanu: Numărul de infectări cu COVID e “meșterit”

 


Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu atrage atenția cu privire la cazurile de coronavirus raportate din ultimele zile, susținând că numărul de infectări zilnice cu COVID-19 este zi de zi “meșterit”.

„Dacă mai erau români care credeau că numărul de infectări zilnice cu COVID-19 nu este zi de zi “meșterit” de către guvernanți, sper că ziua de ieri le-a spulberat iluziile. După ce timp de câteva zile cifrele s-au învârtit constant la peste 2000 de infectări pe zi din peste 20.000 de testări, ieri, la puțin peste 6500 de teste, numărul de infectări a fost de 1591!!! Adică aproape 1 din 4! O asemenea creștere a ratei de infectare peste noapte ridică mari semne de întrebare cu privire la modul în care sunt ”distribuite” cazurile pozitive pe zile.
Și nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva în zilele trecute, în care invizibilul Grup de Comunicare Strategică (GCS) a raportat sub 3000 de cazuri pe zi, de fapt cifrele nu erau mult peste ce au anunțat ei, dar nu au vrut să le dea pentru a nu trece de acest prag psihologic al celor 3 mii de cazuri? Și, în schimb, le-au ”reportat” pentru a le adăuga la cifrele aferente zilei de duminică, atunci când, tradițional deja, numărul de cazuri pozitive era mai mic având în vedere și numărul redus de teste?
Cu alte cuvinte, cam ce ne face la alegeri STS-ul cu tabletele ne cam face GCS cu aceste raportări zilnice.
Sunt sigur că aceste minciuni vor ține până după alegerile parlamentare, pentru că până atunci guvernul Iohannis-Orban trebuie să dea bine la popor cu lupta lor eficientă împotriva coronavirusului. Luptă care, în fond, nu există ! Căci la 3000 de cazuri de infectare pe zi nu mai poți mima că iei măsuri doar cât să nu periclitezi planul de a organiza cu orice preț alegeri. La 3000 de cazuri pe zi, reale, sistemul se prăbușește. Și aparenta eficiență a Guvernului Orban odată cu el…”, a scris

sursa:https://www.cotidianul.ro/tariceanu-numarul-de-infectari-cu-covid-e-mesterit/

Curtea de Conturi așteaptă propunerea ta

 


Curtea de Conturi aşteaptă propunerile cetăţenilor privind subiecte relevante în ceea ce priveşte gestionarea banilor publici, pe care instituţia să le includă în programul de activitate pe anul 2021, a anunțat instituția într-un comunicat marţi.

Astfel, Curtea de Conturi „continuă iniţiativa lansată anul trecut dedicată dezvoltării dialogului cu cetăţenii şi cu societatea civilă, în vederea propunerii unor teme care ar putea fi incluse în Programul de activitate al Curţii de Conturi pe anul 2021. Toţi cei interesaţi pot transmite pe adresa de e-mail propuneri.program2021@rcc.ro subiectele de interes pe care le consideră relevante pentru activitatea instituţiei privind buna gestionare a resurselor publice în interesul cetăţeanului”, se precizează în comunicat.

Propunerile pot fi transmise până la data de 30 octombrie 2020. Subiectele propuse vor fi analizate de către structurile de specialitate care vor reţine aspectele din sfera de competenţă a Curţii de Conturi a României, potrivit comunicatului.

Prin această iniţiativă, Curtea de Conturi continuă să aplice angajamentul privind consolidarea responsabilităţii, a transparenţei instituţionale în relaţia cu cetăţenii, precum şi a integrităţii entităţilor guvernamentale şi din sectorul public, principii asumate prin intermediul standardelor ISSAI 12 şi ISSAI 20, emise de către Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI), conform documentului remis de Curtea de Conturi.

Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI) este o organizaţie autonomă, independentă, apolitică şi neguvernamentală, fondată în 1953. Unul dintre obiectivele strategice ale acestui cadru de cooperare profesională la nivel internaţional este dezvoltarea de standarde profesionale unitare (Standarde de Audit, Norme Metodologice, Ghiduri, Manuale, etc.) în domeniul controlului şi auditului finanţelor publice, prin intermediul cărora să se asigure o uniformitate şi o armonizare a modului în care se desfăşoară această activitate pe întregul mapamond.

sursa:https://www.cotidianul.ro/curtea-de-conturi-asteapta-propunerea-ta/

Complotul împotriva lui Donald Trump - ”Avem multe dezvăluiri. Încă n-am ajuns la România. Stați să vedeți când ajungem la România.”

 


În toamna anului trecut, politica americană a fost dominată de impeachmentul președintelui Trump – afacerea Ukrainegate,  presupusa condiționare a unui ajutor pentru Kiev de relansarea unei anchete asupra afacerilor familiei Biden în Ucraina.

La început de octombrie 2019, în urmă cu exact un an, contraatacul la Joe Biden al avocatului lui Trump, fostul primar al New Yorkului Rudy Giuliani, suna astfel: ”Avem multe dezvăluiri. Încă n-am ajuns la România. Stați să vedeți când ajungem la România. Uitați ce mă preocupă: omul e un escroc, un mare escroc și și-a bătut joc de Statele Unite”.

Cu siguranță ca serviciile secrete din România au intrat imediat în alertă. Ce avea să fie dezvăluit și când? Poate chiar inainte de alegerile prezidențiale americane, cu informațiile păstrate ca un as în mânecă de campania republicană? Pandemia a schimbat însă ecuația electorală – republicanii americani au luat la țintă China. Însă toată munca serviciilor românești pentru reacția la eventualele dezvăluiri poate că nu a fost în zadar. Asta pentru că bătalia politică din SUA se apropie din noua de Europa de Est.

În iunie 2016, în trecuta campanile prezidențială, toată presa americană vorbea despre un nou hacker din România, Guccifer 2.0. Pe un blog nou creat, Guccifer 2.0, presupusul hacker scria: ”Firma de securitate cibernetică CrowdStrike a anunțat că serverele Comitetului Național Democrat au fost atacate de grupuri sofisticate de hackeri. Sunt foarte încântat că această companie mi-a  apreciat abilitățile. Dar a fost foarte simplu, de fapt”.

Este vorba despre celebrul scandal al atacării serverelor Partidului Democrat de către hacker care ar fi lucrat pentru Rusia. Aceasta este versiunea oferită atunci de The Washington Post. În fapt, Guccifer 2.0 a apărut de niciunde la o zi după ce The Washington Post a publicat informația. Imediat, o serie de lingviști au ajuns la concluzia că Guccifer 2.0 nu este român, ci slav, cel mai probabil rus. Deci, totul era demonstrat – Rusia face echipă cu Donald Trump pentru înfrângerea lui Hillary Clinton . De aici avea să și pornească investigatia FBI condusă de Robert Mueller, cea care ar fi trebuit să ducă la impeachment, însă a eșuat lamentabil.

Acum, după mai bine de patru ani și tot în campanie electorală, aflăm că Guccifer 2.0 nu numai că nu era român, ci nici măcar nu exista, că nu a existat un atac al hackerilor ruși și nici măcar un atac cybernetic propriu-zis, ci o înscenare a democraților, carora le trebuia doar o dovadă circumstanțială care să lege campania lui Trump de Rusia.

Toate acestea sunt dezvăluite într-o scrisoare adresată președintelui comisiei pentru Justiție din Senatul SUA, Lindsey Graham, de șeful comunității de informații din SUA, John Ratcliffe. În scrisoare se arată că, în iulie 2016, serviciile secrete din SUA au aflat despre un complot pus la cale de echipa lui Hillary Clinton împotriva lui Donald Trump.

Potrivit propriilor note, directorul de atunci al CIA, John Brennan, i-a prezentat președintelui Barack Obama un memoriu intitulat ”Presupusa aprobare de către Hilary Clinton, pe 26 iulie 2016, a unei propuneri a consilierului său pe politică externă pentru calomnierea lui Donald Trump, declanșând un scandal despre ingerințele serviciilor de securitate ruse”. Ulterior, în septembrie 2016, FBI a primit un memoriu în care se arăta că Hillary Clinton a aprobat o asemenea propunere și că în scenariu era vorba despre implicarea unor hackeri ruși.

Ce s-a întâmplat în 2016, potrivit acestor noi dezvaluiri, nu a fost un atac informatic asupra Partidului Democrat, ci o predare a multor e-mailuri din serverul partidului de către șeful echipei de campanile a lui Clinton, John Podesta. Aceste e-mailuri au fost predate unei entități necunoscute. De aceea a fost nevoie de inventarea lui Guccifer 2.0, care să confirme informațiile oferite de democrați ziarului Washington Post și să dea parfum de credibilitate acuzațiilor de complicitate între echipa lui Trump și Rusia.

Compania de securitate cibernetică CrowdStrike a avut un rol important, căci ea a construit credibilitatea scenariului democraților în ce privește latura tehnică. Compania aceasta este deținută de un om de afaceri rus, membru al Atlantic Council. Acest din urmă think tank a primit finanțare și din Ucraina, de la firma Burisma, cea care l-a angajat în consiliul de administrație pe fiul lui Joe Biden, Hunter Biden. Vicepreședintele pe atunci Joe Biden a ajuns să se laude în public că a făcut presiuni pentru demiterea procurorului general al Ucrainei care ancheta afacerile acestei firme pentru care lucra fiul său.

Interesantă este și mărturia lui James Comey, directorul FBI la momentul 2016, în fața comisiei Senatului pentru serviciile secrete, în ianuarie 2017. Comey a spus atunci că FBI preferă să aibă acces direct la dovezi, ”dacă este posibil”, cu referire la computerele Partidului Democrat care au fost atacate de prezumatul hacker rus. Numai că, spune Comey, acest lucru nu a fost posibil, iar FBI a acceptat să se bazeze pe expertiza efectuată de o companie aleasă de Partidul Democrat – aceeași CrowdStrike, ”o companie foarte respectată”, după spusele fostului director FBI.

Revenind la actuala campanie, congresmanul republican Devin Nunes a fost foarte dur la adresa serviciilor americane de intelligence, după ce șeful comunității de informații a trimis scrisoarea mai sus amintită. ”Ce au făcut democrații? Au creat o iluzie maladivă. Asta a fost campania lui Clinton. Apoi au închiriat și avatari ca să o ducă la capăt. L-au plătit pe fostul spion britanic Christopher Steele, care a întocmit ”Dosarul Steele”. Apoi au plătit un presupus spion rus, pentru a-i da un parfum rusesc. Imaginați-vă ce au făcut”. ”Toți congresmanii republicani ar trebui să spună… vrem toate dovezile pe care le au agențiile de informații, altfel poate că e momentul sa închidem aceste agenții”, a spus Nunes.

sursa:https://www.cotidianul.ro/complotul-lui-clinton-impotriva-lui-donald-trump/

Sabia restricțiilor: Ce se întâmplă în trei județe

 


GALAȚI

Restaurantele, cinematografele, teatrele și cazinourile din orașul Galați și din trei comune gălățene se închid timp de o săptămână din cauza înmulțirii numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2. Decizia aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Astfel, autoritățile gălățene au decis să suspende începând de marți până pe 12 octombrie activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor din orașul Galați și din comunele Cuca, Șendreni și Vânători. Restaurantele și cafenelele aflate în pensiunile și hotelurile din localitățile menționate rămân deschise doar pentru clienți. De asemenea, unitățile pot prepara produse care nu se consumă la fața locului.

Timp de o săptămână va fi suspendată și activitatea cazinourilor din Galați. În plus, nu vor fi deschise cinematografele și teatrele, iar spectacolele și evenimentele culturale sunt interzise în toate localitățile menționate.

Măsurile au fost luate în localitățile din județul Galați unde incidența cumulată a cazurilor de infectare în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.

SIBIU

În patru localități din județul Sibiu masca devine obligatorie în spațiul deschis, iar restaurantele și cafenelele se închid, de miercuri, din cauza COVID-19. În jurul școlilor din tot județul devine obligatorie masca de protecție, au anunțat, miercuri, reprezentanții Prefecturii Sibiu.

„La nivelul localităților Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal, având în vedere înregistrarea unei rate de incidență cumulate în 14 zile între 1,5 și 3 la 1000 de locuitori în 4 localități ale județului Sibiu, DSP Sibiu formulează următoarele propuneri: începând cu data de 7 octombrie, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00 se va institui obligația purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura de către toate persoanele aflate pe teritoriul localităților Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal prezente în toate spațiile publice deschise. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Începând cu data de 7 octombrie ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, în localitățile Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal se va interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, precum și funcționarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor și a cluburilor”, a spus Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Sunt exceptate de măsura închiderii zona mall-ului din Șelimbăr cu toate supermarketurile și restaurantele din jur.

De asemenea, fac excepție de la această măsură persoanele cazate în unități hoteliere din cele 4 localități, care pot lua masa în cadrul restaurantelor acestora.

Totodată, se recomandă ca de miercuri, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, lăcașurile de cult din Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal, să desfășoare slujbele religioase în curte, iar credincioșii să poarte masca de protecție şi să păstreze distanța fizică de 2 metri între persoane.

Tot de miercuri, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, se va institui obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe o rază de 100 de metri în jurul tuturor școlilor din județul Sibiu. Excepție de la această măsură fac copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

DÂMBOVIȚA

Purtarea măştii de protecţie în preajma şcolilor din localităţile Titu, Crevedia, Glodeni, Ocniţa, Moţăieni, Perşinari şi Ulmi va fi obligatorie începând din data de 7 octombrie, potrivit unei hotărâri adoptată marţi de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Dâmboviţa.

CJSU Dâmboviţa a mai stabilit restricţionarea activităţilor cu publicul în interiorul clădirilor restaurantelor, cafenelelor şi operatorilor de jocuri de noroc în oraşul Titu în perioada 7 – 13 octombrie şi prelungirea acestor restricţii până pe 13 octombrie în localităţile Crevedia, Glodeni şi Ocniţa.

„Începând cu data de 7 octombrie, până la data de 13 octombrie 2020, se menţin restricţiile, în sensul interzicerii activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc de pe raza următoarelor unităţi administrativ-teritoriale: Crevedia, Glodeni, Ocniţa. Începând cu data de 7 octombrie, până la data de 13 octombrie 2020, se restricţionează în sensul interzicerii activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc de pe raza oraşului Titu”, se arată în hotărârea CJSU Dâmboviţa.

În privinţa obligativităţii purtări măştii de protecţie pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor şcolare, acesta se instituie începând din 7 octombrie în localităţile Titu, Crevedia, Glodeni, Ocniţa, Moţăieni, Perşinari, Ulmi, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă urmând să dispună măsurile necesare pentru semnalizarea corespunzătoare a acestor zone prin marcaje sau anunţuri.

sursa:https://www.cotidianul.ro/sabia-restrictiilor-ce-se-intampla-in-doua-judete/

Savaliuc a reușit, Iohannis ajunge în instanță !

 


După un întreg periplu printre meandrele Justiției, Răzvan Savaliuc a reușit să aducă scandalosul dosar al banilor datorați de Iohannis în instanță - jurnalistul fiind ajutat de un celebru avocat

Cunoscutul jurnalist de investigații aruncă o adevărată NUCLEARĂ: mâine, 7 octombrie, începe la Curtea Supremă ”Procesul 6 case” – ”în care PICCJ a mușamalizat plângerea penală făcută de Lumea Justiției împotriva soților Carmen și Klaus Iohannis”, anunță Savaliuc.


Jurnalistul a apelat în acest caz la un avocat de top – Cătălin Dancu. De aceea, Savaliuc ne asigură că ”Maestrul Cătălin Dancu intră la rupere pentru a demasca ce a ascuns parchetul!”.

”Înalta Curte trebuie să rețină cauza spre judecare, întrucât la dosar s-au strâns toate probele care dovedesc că soții Iohannis au dobândit cu acte false un imobil care i-a îmbogățit cu 320.000 euro”, scrie Răzvan Savaliuc.

De aceea, jurnalistul crede că ”se poate face dreptate!” și arată că, după o luptă dusă cu tenacitate și curaj la Parchetul General, care a durat mai bine de doi ani, ”redacția Lumea Justiției a reușit ceea ce pentru mulți ar părea imposibil” – aducerea dosarului Iohannis în fața instanței!


Concret, mâine, 7 octombrie, la orele 09.00, la Secția penală a ÎCCJ se  judecă primul termen al dosarului 1120/1/2020 – ”"Procesul 6 case" în care Lumea Justiției a formulat plângere penală împotriva soților Carmen și Klaus Iohannis pentru modul fraudulos în care au dobândit doua imobile în centrul Sibiului”.


”Vom fi prezenți la proces reprezentați de maestrul Cătălin Dancu din Baroul București (cel care a ocupat funcția de consul general al României la New York), unul dintre cei mai curajoși avocați și cei mai buni pledanți la bară”, scrie Savaliuc.

Povestea casei din Sibiu e clară: imobilul a fost închiriat de soții Iohannis unei bănci germane timp de 14 ani (2001 - 2015), timp în care au obținut peste 320.000 euro, fiind apoi dovedit ulterior că a fost dobândit ilegal, cu rea credință.

”Deși întreaga opinie publica a fost informată despre acest proces, Klaus Iohannis nu a înțeles nici până azi să returneze cei 320.000 euro pe care i-a încasat pe nedrept, chiar dacă a recunoscut public că din banii obținuți de la Raiffeisen Bank și-a mai cumpărat "două căsuțe" pe care a pretins că le-a dobândit dând meditații”, amintește Savaliuc.

Răzvan Savaliuc spune ferm: ”avem o singură dorință: soții Iohannis trebuie să fie obligați să dea banii înapoi, iar Statul român trebuie să găsească curajul să îi ceară chiar și cu de-a sila !”.


În articolul publicat de Lumea Justiției găsiți mai multe detalii despre proces și despre scandalul caselor lui Iohannis.


Interesant de văzut dacă PSD, care la un moment dat insista cu recuperarea acestor bani, va mai schița acum vreun gest.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20201006/31929131/Savaliuc-a-reusit-Iohannis-ajunge-in-instanta.htm

”Vă mulțumesc din suflet !”

 


Gabriela Firea a anunțat că 63% dintre cetățenii care au votat-o la alegerile din 27 septembrie sunt femei și le-a mulțumit doamnelor și domnișoarelor pentru alegerea făcută.

Gabriela Firea a promis că oriunde s-ar afla, va continua să lupte pentru sănătate, educație, aer curat, cultură și pentru persoanele vulnerabile. 

„63% dintre persoanele care m-au ales sunt femei. Va multumesc din suflet, doamnelor si domnisoarelor! Voua si barbatilor, chiar daca mai putini - putini dar buni -, care credeti in mine. Ma voi stradui, oriunde m-as afla, sa fiu in continuare alaturi de voi, impartasind aceleasi valori si idealuri : investitiile in sanatate, educatie, aer curat, cultura, persoane vulnerabile, o comunitate plina de caldura sufleteasca si intelegere, in care sa se simta toti acasa!”, este mesajul postat de Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook. 

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/gabriela-firea-63-dintre-persoanele-care-m-au-ales-sunt-femei-va-multumesc-din-suflet-583540.html

Cod galben de ploi, vijelii și grindină în cea mai mare parte a țării

 


Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme rea pentru aproape toată țara, valabilă marți, până la ora 18.00. De asemenea, au emis o nouă avertizare cod galben, valabilă până miercuri, 7 octombrie, ora 06.00.

Potrivit primei avertizări cod galben, instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã în zonele de deal şi de munte, Maramureş, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei şi Moldovei şi nord-vestul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, vijelii şi grindinã.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor depãşi 25...35 l/mp şi izolat 40...60 l/mp.

Al doilea cod galben este valabil de marți, ora 18.00, până miercuri, ora 06.00. În intervalul menţionat, instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã în sudul şi estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei şi local în Moldova.

Vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, vijelii şi izolat grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor depãşi local 25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Prognoza METEO 6 octombrie 2020. Vremea în țară

La această oră, cerul prezintã înnorãri în toate regiunile. Local, în Banat şi zona montanã aferentã, în Oltenia şi în Transilvania se semnaleazã averse şi descãrcãri electrice şi izolat, plouã slab în Moldova. Vântul suflã slab şi moderat, cu unele intensificãri în Carpaţii Meridionali, nordul Olteniei şi în Dobrogea. La ora 09 se înregistrau valori termice cuprinse între 11 grade la Miercurea Ciuc şi Joseni şi 22 de grade la Constanţa, Constanţa-dig, Mangalia, Sulina, Sfântu Gheorghe-Deltã şi Gura Portiţei. Izolat, în estul Transilvaniei se semnaleazã ceaţã.

Astăzi, instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã îndeosebi în Maramureş, Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Banatului, Crişanei şi a Moldovei şi local în Muntenia. Cerul va avea înnorãri şi vor fi perioade cu averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, vijelii şi grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor depãşi, local 20...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp . Temperaturile maxime, mai coborâte faţã de ziua precedentã, mai ales în vest, sud-vest, nord şi centru, se vor încadra între 18 şi 31 de grade.

Prognoza METEO 6 octombrie 2020. Vremea în Capitală

Marți dimineața, cerul este mai mult noros, iar vântul suflã slab. La ora 09 se înregistrau 19 grade.

Astăzi, vremea se va menţine deosebit de caldã pentru aceastã datã, deşi valorile termice vor fi mai coborâte faţã de ziua precedentã. Cerul va fi temporar noros, iar din a doua parte a zilei probabilitatea pentru averse, descãrcãri electrice şi intensificãri ale vântului va fi în creştere. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 27 de grade.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/cod-galben-de-ploi-vijelii-si-grindina-in-cea-mai-mare-parte-a-tarii-583541.html

Poliția română - Controale sub acoperire pentru cei care nu respectă regulile COVID

 


Polițiști în civil vor efectua controale și-i vor amenda pe cei care nu respectă regulile anti-COVID-19. Decizia a fost luată la nivel guvernamental pe motiv că s-a constatat că anumite grupuri se conformează regulilor doar în prezența forțelor de ordine.

Potrivit unor surse guvernamentale, în aceste operațiuni vor fi mobilizați 20% dintre polițiști.

De asemenea, s-a luat decizia înființării unui telverde la care poate fi sesizată de către cetățeni nerespectarea măsurilor sanitare. Mai mult, reclamanții pot trimite și materiale foto/video necesare pentru aplicarea de amenzi, deschiderea de cercetări sau adoptarea altor măsuri sancționatorii. Numărul telverde este 0800.800.165.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24332788-controale-sub-acoperire-politisti-civil-trimisi-amendezi-cei-care-nu-respecta-regulile-anti-covid.htm

În conceptul politicii externe a Germaniei, sfărâmarea statelor mici şi mijlocii a fost obiectivul politic ale acestei supradimensionate puteri pentru estul Europei. Dar poate au făcut un calcul greşit.

 


Preocupările autorităţilor îndreptăţite să asigure integritatea statului român nu trebuie să se focalizeze doar pe Ținutul Secuiesc. „Revoluția bunei guvernări”, sloganul câștigător de la Primăria Timișoara, ridică unele semne de întrebare care merită analizate cu maximă luciditate.

Asistăm, cumva, la un plan B al Berlinului, după ce planul A, cu Klaus Iohannis, a eșuat? Dar, care ar fi acest plan B şi ce să fi eșuat cu planul A? Este posibil ca Iohannis să fi câștigat cu un nume german încrederea Cancelariei, lăsând impresia unui fidel al Germaniei, dar, în realitate, să fi dus o politică românească, mai puțin pe gustul nemților? Dacă da, injectarea directă a unui om crescut pentru România devenea obligatorie, în spiritul tradiției. Am să mă explic.

Aș putea spune că Dominic Fritz a zburat sub radar ani de zile, până a ajuns să câştige primăria metropolei bănăţene. După ce a fost consilier la Agenția Germană pentru Colaborare Internațională (Gesellschaft für internationale Zusammenarbeit), a ocupat funcția de șef de cabinet al fostului președinte al Germaniei Horst Köhler (2004-2010). Perceput de unii drept un monument viu al imperialismului german şi supranumit „stafia de la Palatul Bellevue”, Köhler a părăsit funcţia de şef al statului după ce nenumăraţi politicieni şi intelectuali i-au bătut obrazul pentru derapajele dintr-un interviu despre rolul armatei germane.

Foarte interesant este că, după ce şi-a dat bacalaureatul la o şcoala a iezuiţilor, la o vârstă la care nu se gândea la măiestria în spionaj al acestui Ordin monastic, Fritz și-a căutat caută norocul la o instituţie care, sub pretextul dezvoltării şi colaborării, a avut şi agenţi din rândurile serviciului de informaţii externe al Germaniei (BND). Și ce să vezi, a ajuns exact la pupitrul de comenzi al unui pensionar visător la măreţia patriei mumă! Ar putea spune că, sătul până peste cap de servicii şi imperialişti, a decis să salveze Timişoara de corupţie şi să aducă bănăţenilor curăţenie. Ar putea, dar e credibil?

Oare interviul care a pus capac preşedinţiei Köhler este după nouă ani elementul l-a determinat pe Fritz să renunţe la şefia de cabinet şi să se dedice României?

În acel interviu fulminant, preşedintele în funcţie spunea ceva ce, după al Doilea Război Mondial, nu a mai fost rostit de niciun politican german:

“Suntem la fel ca şi o pătură largă a societăţii pe drumul de a înţelege că o ţară de mărimea noastră, cu orientarea spre comerţul exterior şi ca atare dependentă de străinătate să ştie, că în caz de îndoială, sau de urgenţă este necesară şi o operaţiune militară, pentru a ne apăra interesele, precum rutele comerciale, sau a preveni instabilităţi regionale care cu siguranţă ar afecta negativ şansele noastre prin comerţ, locuri de muncă sau venit. Toate acestea trebuiesc discutate, iar eu nu cred ca suntem pe un drum prost.”

Nu este singurul îndemn la măreţie imperială al fostului prea timid preşedinte. În monografia „Vecinătăţile din est ale Germaniei”, apărută în 2009, domnul Köhler susţine despre coloniile germane din est următoarele idei emblematice:

„Pentru înţelegerea istoriei şi culturii germane este indispensabilă înţelegerea istoriei şi culturii germane a fostului est german. Pentru acest lucru girează nume precum Andreas Gorphius, Immanuel Kant, Johann Gottfried Herder, Joseph von Eichendorff, E.T.A. Hoffmann şi Käthe Kollwitz. La fel şi oraşe precum Marienburg în Prusia Orientală, Sala Centenarului din Breslau (Wroclaw/PL), Biserica Păcii în Schweidnitz (Svídnice/CZ) şi Jauer (Jawo/PL) – ele toate aparţin astăzi patrimoniului mondial dar rămân încă parte a moştenirii noastre culturale, chiar dacă irevocabil nu mai fac parte de Germania, oraşe precum Posen (Poznań/PL), Reval (Tallin/EST) şi Riga (LV) se întorc înapoi pe harta comună. Şi cu ele amintirile vărsate pentru aportul cultural german în estul Europei.”

Pentru o mai bună înţelegere a celor afirmate, am trecut în paranteză denumirile actuale ale localităţilor la care s-a referit Köhler. Nu numai că a folosit numele vechi germane ale oraşelor!! El a schițat o extindere a Germanităţii în Europa care nu a existat niciodată la nivelul politicii de stat asumate. Să fabulezi despre o hartă a Germanităţii care să includă zone cotropite de Cavalerii Teutoni, precum Ţările Baltice (în text se referă la Letonia si Estonia) în urmă cu sute de ani, este dovada lipsei de respect pentru Europa zilelor noastre. A confunda Germania cu Germanitatea este precum ai confunda Islamul cu Islamismul. Iar de la teorie la practică este o cale la fel de lungă precum de la biroul fostului preşedinte până la Primăria Timişoara. Sau nu?

Dar cum vi se pare tot propunerea sa ca soldaţii să poarte mai des uniformele, iar cetăţenii să cânte imnul la oricare ocazie? În ceea ce priveşte imnul, nu i-o poţi lua in nume de rău, fiindcă atât el, cât şi fosta primă doamnă cântă într-un cor şi e firesc să aibă o inclinaţie pentru muzică. Dar a îndemna soldaţii să poarte mai des uniforme într-o ţară unde bocancul cam tremură… este totuşi riscant.

Dar să revenim la percepţia fostului angajator al noului primar asupra istoriei. Câte popoare măreţe mai venerează edificiile arhitectonice ridicate de nişte cavaleri cotropitori? Vor mai trece câteva sute de ani şi vom venera şi Wehrmachtul, ca pe un promotor al civilizaţiei? Cavalerii teutoni zboară, azi, sub radar şi nu mai vin călare pe armăsari, ca în urmo cu opt sute de ani.

România zilelor noastre este încorsetată de nişte sintagme extrem de periculoase şi nocive pentru sentimentul naţional al poporului. Răstălmăcirea istoriei, precum am relatat mai sus, duce la elogierea cotropirii în numele civilizaţiei. Nici măcar Marea Britanie nu-şi permite o astfel de perspectivă a propriului trecut colonial! Mă îndoiesc că ar rămâne fără ecou dacă Elisabeta a II-a ar publica într-o carte despre colonialismul britanic astfel de glorificări!

Toxic pentru întregul est al Europei este concepţia de promovare a dezvoltării cu sprijin, prin management şi înţelepciune germană. Prin Uniunea Europeană s-a strecurat cel mai otrăvitor mit al dezvoltării unor înapoiaţi prin ajutorul unei naţiuni superioare. Dacă aţi crezut o secundă că determinismul istoric a lui Hegel este doar un subiect dintr-o cartea prăfuita, v-aţi înşelat! El s-a păstrat timp de aproape două secole şi a ajuns, prin politica UE, la nivel de dogmă de stat, rostită de politicieni occidentali fără ca să li se înroşească obrajii.

Modernizarea României constă în emanciparea naţiunii de a se considera egală printre egali şi a respinge ideea de învăţăminte sfinte rostite de la apus. Altfel, statalitatea românească riscă să dispară de pe hartă. Doar au mai dispărut naţiuni care şi-au găsit menirea în a slujii şi a adula!

Cum să procedezi cu un stat care îţi spune mai frumos, ori mai cu toţi dinţii, că ori îi accepţi regulile pieţii, ori pe cele ale baionetelor?

În conceptul politicii externe a Germaniei, cel puţin în ceea ce citim în materiale declasificate ale MAE Berlin, sfărâmarea statelor mici şi mijlocii a fost obiectivul politic ale acestei supradimensionate puteri pentru estul Europei. Dar poate au făcut un calcul greşit. Au conceput un stat care fără comerţ exterior e pe ducă, iar ca să-şi atingă scopul comercial, misionează cu bani grei şi multă ştiinţă. Sfatul meu ar fi să trăiască mai modest şi să consume mai multe din roadele propriului pământ. Ar ocroti mediul, dar, mai ales, vecinii.

Oricum, pare că este destul de greu de trăit acolo, din moment ce până şi nemţii se refugiază în România şi ajung primari. Sunt sigur că acest fenomen din Pădurea Neagra ne va preocupa câteva decenii. Întrebare: Are lozinca „Banatu-i fruncea” potențialul sa arunce în aer România?

sursa:https://www.cotidianul.ro/este-primarul-timisoarei-un-proiect-al-serviciilor-secrete-germane/


 


Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost externat luni seară, după ce a petrecut trei nopţi în Centrul medical Walter Reed, situat la periferia oraşului Washington, urmând să continue la Casa Albă tratamentul anticoronavirus.

Donald Trump a părăsit luni la ora locală 18.40 (marţi, 1.40, ora României) Centrul medical militar Walter Reed şi va fi transferat la Casa Albă.

Preşedintele SUA a salutat simpatizanţii şi jurnaliştii adunaţi în faţa spitalului.

Cu puţin timp înainte de a ieşi din spital, Donald Trump a transmis prin Twitter: „Revenim rapid la campania electorală. Presa de ştiri false difuzează doar sondaje false”.

Anterior, Donald Trump anunţase că urma să fie externat: „Mă simt foarte bine. Nu vă temeţi de Covid, nu îl lăsaţi să vă domine viaţa! Am dezvoltat, în timpul Administraţiei Trump, medicamente şi cunoştinţe medicale extraordinare. Mă simt mai bine decât acum 20 de ani!”.

Medicii preşedintelui SUA au confirmat că starea acestuia s-a îmbunătăţit. Donald Trump urmează să continue la Casa Albă tratamentul anticoronavirus, conform unor surse medicale citate de site-ul de ştiri Axios.com.

Preşedintele SUA a petrecut trei nopţi în Centrul medical militar Walter Reed, situat la periferia oraşului Washington.

Starea de sănătate a preşedintelui SUA, Donald Trump, infectat cu noul coronavirus, a fost vineri mai gravă decât oficialii de la Washington au dezvăluit public, a recunoscut Mark Meadows, şeful Cancelariei Preşedinţiei Statelor Unite. „Vă pot spune că cel mai important lucru pe care îl vedem este că acum nu mai are febră şi că este foarte bine din punctul de vedere al nivelului de oxigen”, a declarat Mark Meadows într-un interviu acordat postului Fox News sâmbătă seară (duminică dimineaţă, ora României). „Ieri dimineaţă (vineri dimineaţă – n.red.), eram foarte îngrijoraţi de aceste lucruri. Avea febră, iar nivelul oxigenului scăzuse rapid. Totuşi, în stilul său tipic, acest preşedinte era pe picioare şi se plimba prin salon

sursa:https://www.cotidianul.ro/donald-trump-a-fost-externat/

Iohannis a convocat CSAT online

 


Președintele Klaus Iohannis a convocat, marți, de la ora 13.00, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc în sistem de videoconferință.

„Marți, 6 octombrie a.c., începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele Klaus Iohannis, în sistem de videoconferință”, anunță Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la analiza strategică a Apărării, Carta Albă a Apărării, planul de implementare a Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 și riscurile, amenințările și vulnerabilitățile la adresa securității naționale, prognozate pentru anul 2021.

„În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, mai transmite Președinția.

Ultima ședință a CSAT a avut loc pe 27 mai, când s-a făcut analiza noii Strategii Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024.

sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-a-convocat-csat-online/

Patriarhia reacţionează la restricţiile impuse pentru sărbătorile religioase

 


Măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea unor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea societății românești, arată Patriarhia Română într-un comunicat.

„Înțelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităților sunt justificate exclusiv de creșterea alarmantă a numărului de pacienți cu Covid, de necesara prevenire și diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secțiilor ATI din spitale.

Din perspectiva prezervării unor libertăți intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești.

Măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi, precum și de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituții. Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România.
Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne implicată într-un mod fără precendent și fără termen de comparație inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar și multor spitale din România”, arată comunicatul Patriarhiei.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis că organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase va fi permisă numai cu participarea oamenilor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă.
Sărbătorile Iașului și manifestările legate de sărbătoarea Sfintei Parascheva trebuie gestionate „cu anumite rețineri”, declara recent ministrul Nelu Tătaru.

sursa:https://www.cotidianul.ro/patriarhia-reactioneaza-la-restrictiile-impuse-pentru-sarbatorile-religioase/

Omul bate cîmpii, nu contează ce zice, iar noi avem treabă.

 


„Se pare că datoria curentă a Primăriei Capitalei este undeva la 4 miliarde lei. Să vedem care e eșalonarea plăților, astfel încît să menținem corabia la suprafață”.

Aceasta este declarația publică a primarului Nicușor Dan. A mai spus el că pe bucureșteni îi așteaptă o iarnă grea. Afirmația a fost făcută înainte de comunicarea rezultatului final. Dacă ar fi fost vorba despre un începător în politică, despre un lipitor de afișe, mai treacă-meargă. Omul bate cîmpii, nu contează ce zice, iar noi avem treabă. Dar este vorba de noul primar al Capitalei, de omul care umblă noaptea pe la Cotroceni. Adică de omul de încredere al președintelui Klaus Iohannis, de mîndria alegerilor pentru liberali. Și, pe deasupra, doctor în matematică !

Ei bine, matematicianul cu poftă de dreptate și put‎ere lucrează cu „se pare“ cînd este vorba despre sume astronomice. Nu știe care este cifra exactă. „Se pare” înseamnă că a auzit-o pe la colțuri. Altfel, nu văd de ce doctorul în matematici lucrează cu „se pare”.
Se pare că trei înmulțit cu trei ar face nouă? Se pare că Nicușor Dan a cîștigat alegerile! Se pare că l-au ajutat și serviciile și au lucrat pentru el la greu. Se pare că C. Gușă a avut dreptate. Se pare că sutele de procese deschise de organizația condusă de el (Salvați Bucureștiul) au fost doar un instrument de presiune. Dacă le abandonează și retrage plîngerile înseamnă că ele erau doar țîfna și găselnița unui închipuit contorsionat. Iar, dacă le menține, nu-i decît dovada absurdului în care s-a aventurat. Se pare ca Nicușor Dan este aerian.
Se pare că previziunile sale despre 10-15 spargeri pe zi în rețeaua de încălzire a Capitalei sunt doar previziunile unui ins care a exersat la bătut cîmpii iar acum, fără să aibă date corecte despre starea Bucureștilor‎, se aventurează în profeții.
De mîine sau de poimîine, adică d‎e marți sau miercuri, Nicușor Dan va fi primar. Un fel de primar!
Să vedem ce va face Nicușor Dan cu datele exacte!
Se pare că ciufulitul matematician de altădată a dat în boala filosofării și a politichiei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/se-pare-ca-nicusor-dan/

Solul Capitalei înghite 2.200 tone de apă caldă pe oră

 


Rețeaua de termoficare a Capitalei, operată de Termoenergetica, urmașa defunctei Radet, pierde în prezent 2.200 tone de apă caldă pe oră, de trei ori mai mult decât în 2016, când pierderile erau de 800 de tone/oră. Anul trecut, în sol se scurgeau 1.200 de tone/oră de apă caldă.

Din această cauză, sistemul de încălzire al Bucureștiului funcționează la limita de avarie, susțin reprezentanții producătorului de căldură ELCEN, societate deținută de Ministerul Economiei. Pierderile din ce în ce mai mari sunt generate de insuficiența investițiilor în rețeaua de conducte. S-au înlocuit doar 18% din rețeaua de transport și 13% din rețeaua de distribuție de la începutul anului 2000, iar restul rețelei este dinainte de 1989. În ultimii 6 ani s-au investit circa 130 milioane de lei în rețeaua de termoficare. În schimb, Primăria Capitalei a plătit subvenții în valoare de 3,6 miliarde lei către fosta RADET pentru a acoperi diferența dintre prețul real al gigacaloriei și prețul plătit de populație. Subvenția este una dintre cele mai mari din țară, peste jumătate din prețul gigacaloriei.

În lipsa investițiilor, avariile se înmulțesc (cam 3.500 pe an). Din cauză că nu există capacitate de tratare pentru toată cantitatea de apă de adaos care trebuie reintrodusă în sistem, se folosește și apă netratată, care deteriorează și mai mult conductele sau echipamentele ELCEN. Presiunea la care livrează ELCEN agentul termic e de trei ori mai mică acum decât în urmă cu câțiva ani, pentru că altminteri conductele RADET n-ar face față.

Tarifele sunt practic înghețate din 2011, în condițiile în care costurile au crescut, iar subvențiile curente nu sunt plătite; drept urmare, nici RADET, nici ELCEN nu au bani de investiții, deși la ELCEN există echipamente și din 1964 și capacitățile de producție riscă să rămână fără autorizații de mediu, iar conductele RADET sunt vechi și ciuruite.

Primarul încă în funcție, Gabriela Firea, continuă să spună că lipsa apei calde în Capitală este din vina CET-urilor operate de către ELCEN. „Toată perioada de campanie şi precampanie s-a oprit intenţionat apa caldă de către Guvern, furnizând cu picătura prin CET-uri, ca să fie ostilă faţă de mine populaţia, deşi agentul termic este produs de către CET-uri, care aparţin de Guvern”.

Drept răspuns, oficialii ELCEN spun primarul Firea este principalul vinovat pentru situația dezastruoasă a termoficării. ”Dorim să precizăm încă de la început că orice formă de ostilitate a populației față de Primăria Municipiului București în timpul mandatului Gabrielei Firea în legătură cu lipsa apei calde, se datorează de fapt dezinteresului total pe care aceasta, împreună cu echipa sa, l-au manifestat în cei 4 ani de mandat față de termoficarea din București, preferând să cheltuiască banii publici pe orice altceva decât pentru modernizarea rețelelor aflate într-o stare tehnică gravă”, susțin oficialii ELCEN. Cheltuielile uriașe investite in imaginea Gabrielei Firea în defavoarea investițiilor, incapacitatea de a atrage fondurile europene nerambursabile esențiale pentru modernizarea rețelelor, precum și nerespectarea în mod repetat a obligațiilor de plată pentru energia termică livrată sunt cauzele manifestării ostilității opiniei publice față de acest mandat dezastruos pentru București, mai spun aceștia.

Termoenergetica înregistrează datorii restante față de ELCEN în sumă de aproximativ 400 milioane de lei, situație ce pune în pericol furnizarea agentului termic în sezonul rece viitor.

sursa:https://www.cotidianul.ro/solul-capitalei-inghite-2-200-tone-de-apa-calda-pe-ora/