10.30.2020

Grecia se cutremură, Turcia se dărâmă

 


Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 120 au fost rănite în oraşul turc Izmir, în urma cutremurului produs în Marea Egee, conform bilanţului preliminar anunţat de autorităţi.

„Potrivit datelor preliminare, patru persoane au murit, iar alte 120 au fost rănite”, a transmis Departamentul turc pentru Situaţii de Urgenţă, conform cotidianului Hurriyet.

Oameni decedați, răniți sau prinși sub dărâmături, plus multe clădiri dărâmate, în orașul turcesc Izmir. Este bilanțul provizoriu a unui cutremur produs în partea elenă a Mării Egee.

În ziua de 30 octombrie 2020, la ora 13:51:29 (ora locală a României), s-a produs în DODECANESE ISLANDS, GREECE un cutremur puternic cu magnitudinea ml 6.5, la adâncimea de 10km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 60km SV de Karabaglar, 64km SV de Izmir, 97km SV de Manisa, 103km V de Aydin, 209km V de Merkezefendi, 213km V de Denizli, 214km SV de Balikesir, 251km V de Usak, 259km E de Athens, 266km E de Piraeus, precizează INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE – DEZVOLTARE PENTRU FIZICA PĂMÂNTULUI

sursa:https://www.cotidianul.ro/grecia-se-cutremura-turcia-se-darama-in-actualizare/

„Coafura PNL rezistă…. Să fie alegeri”

 


Fostul premier Mihai Tudose critică PNL că nu amână alegerile parlamentare în contextul crizei generată de coronavirus: „6500 de noi cazuri azi. Coafura PNL rezistă…. Să fie alegeri”.

„Simplu. 6500 de noi cazuri azi. Coafura PNL rezistă…. Să fie alegeri! Nu contează nimic. Și atunci nu e mai bine ca PNL să facă repede alegeri? Mâine. Până pe la prânz. Ca apoi până spre seară să termine și USR de numărat/ mutat saci cu voturi. Și între timp Orban să depună jurământul. Toate până la ora 20:00 căci atunci trebuie să intre Anisie în direct la tv să spună cum noul guvern PNL decontează transportul elevilor care învață de acasă! Simplu”, scrie pe Facebook Mihai Tudose.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.546 cazuri noi de coronavirus și 103 decese. La terapie intensivă sunt 868 de pacienți. Dintre bolnavi, 917 sunt la ATI

Până vineri, 30 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 235.586 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

sursa:https://www.cotidianul.ro/tudose-dupa-recordul-de-cazuri-coafura-pnl-rezista-sa-fie-alegeri/

Reziliența s-a mutat la populație. I se rupe de orice mesaj venit de la București !

 


Am trecut de 6.400! Nu mai este de glumă. Cine are chef s-o țină cu scenarii, diversiuni și proteste, n-are decît. Contaminații sunt cărați cu microbuzul după ce așteaptă ore întregi să vină o salvare. După 6-7-8 ore de chin și groază, nu le mai arde de nici o glumă. Le piere optimismul definitiv. Iar cînd mai sunt repartizați la Mangalia sau la Orșova, îi apucă plînsul. Unii încearcă să își pună o pilă pentru un pat la Roșiorii de Vede și nu le vine să creadă că este mai prețios decît un altul cu aparat de respirație artificială aflat undeva pe lîngă granița cu Ungaria sau cu Republica Moldova. Destul de tîrziu, Ministerul Sănătății a început demersurile pentru înființarea de secții specializate pentru bolnavii de COVID-19 în cît mai multe spitale. Mulți manageri și doctori se tem și evită. Alții n-au resurse. Abia acum capătă sens și descoperim importanța Unifarm.

Și, tot acum, vedem ce a însemnat și mai înseamnă companiile publice, conduse de clientela politică și neasigurate de mecanisme solide de verificare și control! Cîte un nemernic nehalit poate băga o țară în bălării cu două semnături de pix pus în mîna unui dobitoc. România numără cu disperare ventilatoarele ATI și Unifarmul ține 400 de asemenea aparate cumpărate fără a fi existat o evaluare tehnică specializată a produselor achiziționate. Pe bani împrumutați de la Eximbank și tocați prin contracte cu firme de apartament au fost aduse în țară 400 de aparate de respirat cumpărate cu 50.000 de € bucata, cînd, ele, de fapt, se vînd pe piața externă între 20.000 și 30.000 de € bucata. Socotiți cît face 400 înmulțit cu 20.000!

Nouă ne arde buza după aceste aparate, iar ele stau în depozite pentru că nu știe nimeni dacă sunt bune sau nu, iar managerii de spitale nu vor să arunce banii după ceva produs la dracu-n praznic! La ce ne încălzește dosarul întocmit de DNA și eventualii ani de detenție? Căci de recuperat banii, slabă speranță! Ce-ar fi însemnat ca la achizițiile de ventilatoare ATI din acest an să numărăm 1400 de aparate în loc de 1.000? Și, să putem inventaria la sfîrșitul acestui an aproape 3.000 de asemenea aparate de ventilat. Din păcate, acesta este prețul plasării unor nemernici cu pile în tot felul de responsabilități publice.

N-am nici o îndoială că președintele și primul ministru cunosc situația în care se află populația și sistemul sanitar. Din păcate, comportamentul lor este neconvingător. La ce ne folosește înșiruirea de domenii în care vom cheltui banii care vor sosi de la Comisia Europeană? Probabil că sașii nu au glume cu țiganul care pleacă la vînătoare și își face planuri cu felurile de mîncare pe care le va înfuleca după ce împușcă un iepure! Altfel, nu se explică de ce președintele României, în ciuda faptului că este la zi cu situația existentă, inclusiv cu riscurile evoluției, ne vrăjește (de fapt, încearcă să ne anestezieze îngrijorarea!) cu proiectele pe bani europeni! El își concentrează demersul numai pe alegerile parlamentare din 6 decembrie. Nu pricepe un lucru simplu. Că pericolul este mortal. Și pentru noi și pentru el.

Discordia și obsedantul discurs cu „moarte PSD” nu mai vindecă pe nimeni și nu folosește la nimic. Nu ne duce decît în prăpastie. Mult-mult mai folositoare ar fi o implicare a sa într-o tentativă de mobilizare a populației. Nu cu sloganurile banale, de patefon stricat, ci cu dialoguri, cu întîlniri, cu mobilizarea societății civile și a personalităților din diverse domenii. O Românie cu o populație mobilizată la respectarea regulilor ar ajunge destul de repede la o stagnare și chiar la o descreștere a numărului de persoane contaminate. Ațîțarea la ură și la răzbunare politică dau situației dimensiuni de război!

Din păcate, nici Klaus Iohannis (după ieșirile fără mască de la Bruxelles), nici Ludovic Orban (după aniversarea din biroul său) și nici Marcel Ciolacu (după masa de la Buzău), nu mai sunt în situația de a inspira încredere și de a fi surse de mesaje mobilizatoare!

După ce președintele și premierul au contribuit la popularizarea și tolerarea odiosului slogan ”m…e PSD!” n-au ce face. Se trezesc acum că li se întoarce înzecit. În bîrfe, proteste, înjurături și refuzuri de respectare a regulilor de comportament în societate.
Reziliența (ce cuvînt stupid, străin de fondul principal de cuvinte) s-a mutat la populație. I se rupe de orice mesaj venit de la București!

sursa:https://www.cotidianul.ro/uraganul-covideaza-si-romania/

Veste proastă pentru bucureșteni

 


Nicușor Dan, noul primar general, a anunțat că în Capitală nu va fi târg de Crăciun în această iarnă.

„Nu o să avem târg de Crăciun în această iarnă pentru că suntem într-o situație sanitară excepțională. Suntem în situația în care mor medici și personal sanitar, nu ne permitem să amplificam această pandemie. În anii următori, când vom fi trecut prin această pandemie, așa cum se întâmplă peste tot în lume, o să avem târguri de Crăciun, (…) va fi într-un parteneriat cinstit, comercial, cu operatori privați. Primăria va pune spațiu la dispoziție, aceștia vor plăti o chirie care poate să fie mare/ mică, o sa vedem ce va sune piața în momentul acela și la rândul lor vor subcontracta, vor plăti pentru evenimente culturale”, a spus Nicușor Dan la un post TV.

Întrebat de ce la Sibiu se poate și la București, nu, primarul Capitalei a spus că în Capitală „suntem pe marginea prăpastiei”.

„Eu spun cu toată responsabilitatea: noi din punct de vedere sanitar suntem pe marginea prăpastiei, în București. Opinia fermă pe acest subiect este că nu trebuie să avem un târg de Crăciun în această iarnă”, a afirmat primarul general.

sursa:https://www.cotidianul.ro/alta-veste-proasta-pentru-bucuresteni/


Liber la eutanasiere: Încă o țară o legalizează

 


Neozeelandezii au votat în favoarea legalizării eutanasierii, dar nu şi a canabisului, potrivit rezultatelor provizorii anunţate vineri de comisia naţională electorală.

Alegătorii au avut şansa să schimbe în mod semnificativ legislaţia în privinţa celor două problematici în timpul alegerilor generale din 17 octombrie, când au votat şi pentru referendumurile referitoare la autorizarea eutanasierii şi legalizarea canabisului.

Rezultatele provizorii indică faptul că 65.2% dintre votanţi s-au exprimat în favoarea legalizării eutanasierii.

Rezultatul referendumului privind eutanasierea este obligatoriu, iar legea ce va permite unei persoane aflate în fază terminală să solicite moartea asistată va intra în vigoare peste 12 luni. Doi medici trebuie să fie de acord că pacientul este bine informat şi că sunt îndeplinite alte criterii legale. Doar o persoană cu o boală terminală şi cu o estimare a duratei vieţii mai mică de şase luni va fi eligibilă.

Liderul partidului ACT David Seymour, care a prezentat proiectul de lege în parlament, a ţinut un scurt discurs în care a mulţumit celor care l-au susţinut. El a spus că legea va face din Noua Zeelandă o societate „mai amabilă, mai plină de compasiune, mai umană”.

Criminal în libertate, caz teribil !

 


O femeie în vârstă de 38 de ani a murit pe o stradă din Timişoara, după ce persoane necunoscute i-au furat telefonul şi portofelul şi au lovit-o.

Joi seara, trecători au sunat la numărul de urgenţe 112, după ce au observat o femeie care era căzută în mijlocul drumului, în ploaie, pe o stradă întunecată, în vecinătatea unui teren viran. Poliţia şi o ambulanţă au sosit imediat la faţa locului.
S-a descoperit că femeii îi lipsesc telefonul şi portofelul şi prezenta urme de violenţă la nivelul feţei.
Medicii au resuscitat-o pe femeie, însă, în cele din urmă, aceasta a decedat. Potrivit unor informații, victima se întorcea de la serviciu.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi caută acum atacatorii sau atacatorul.

sursa:https://www.cotidianul.ro/criminal-in-libertate-caz-teribil/

Cu ce credeți că se mai ocupă MApN ?

 


Ministerul Apărării Naționale (MApN) a lansat platforma „Inforadar-Portalul Știrilor Corecte”, „dedicată contracarării știrilor false”.

„Inforadar – Portalul Știrilor Corecte, platforma Ministerului Apărării Naționale dedicată contracarării știrilor false, a fost lansată vineri, 30 octombrie, în spațiul virtual, cu ocazia sărbătoririi a 27 de ani de la înființarea Direcției informare și relații publice a MApN.

Portalul, disponibil pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naționale la adresa www.mapn.ro/inforadar, include un set de teme din domeniul apărării aflate pe agenda publică ce necesită un plus de clarificări, rubrici de educare media, sfaturi practice pentru verificarea știrilor, precum și o secțiune de studii și articole dedicată aprofundării conceptului de știri false asociate fenomenului dezinformării”, anunță MApN într-un comunicat de presă.

„Platforma Inforadar este un portal dedicat atât știrilor corecte, cât și un instrument de educare pentru fiecare, în calitate de consumatori de informație, fie prin intermediul presei, fie direct din mediul online. Inforadar își propune să se dezvolte în timp, pe măsură ce vor fi identificate noi teme care, pe baza unor informații oficiale, să fie în mod corect transmise către public”, a declarat colonelul Constantin Spînu, șeful Direcției informare și relații publice a MApN.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cu-ce-credeti-ca-se-mai-ocupa-mapn/

10.29.2020

Se va suspenda campania electorală ?

 


Președintele PSD, Marcel Ciolacu, cheamă experții să explice dacă se poate ține campania electorală sau nu, având în vedere că reprezintă un pericol de răspândire a Covid-19. Potrivit lui Marcel Ciolacu, România ar avea deja peste 6000 de cazuri pe zi, el spunând că trebuie așteptată însă raportarea de astăzi de la ora 13.00 pentru confirmare.

”Specialiștii trebuie să iasă și să spună dacă este oportun sau nu (organizarea campaniei electorale n.r.). Specialiștii au spus că nu ziua votului este problema, ci campania electorală.  Cum poți să stopezi, cu o campanie electorală, valul ascendent de infectări”, a declarat Ciolacu.

Liderul PSD a mai arătat că partidul său nu are o problemă cu data alegerilor, ci cu prioritățile românilor și că în acest moment prioritară este sănătatea oamenilor, nu alegerile.

”Când ai 6000 de infectări pe zi, cum oprești acest trend? Întrebați-l pe Orban, că el le știe pe toate”, a mai spus liderul PSD.

Orban, prins în flagrant de Floriana Jucan !

 


O nouă lovitură dată de cunoscuta jurnalistă și scriitoare Floriana Jucan, fondatoarea ”Q Magazine”.

Floriana Jucan publică un adevărat flagrant în care Orban stă fără mască în mijlocul unui grup numeros, cu ocazia învestirii primarului Nicușor Dan.


”Premierul Ludovic Orban, preşedintele Klaus Iohannis, tot Guvernul României, de opt luni de zile, către români: Păstraţi "distanţa socială"! Evitaţi aglomeraţiile! Purtaţi mască de protecţie!”, comentează Floriana Jucan.

Floriana notează lângă fotografii: ”Acelaşi premier al României, azi, 29 octombrie, la evenimentul de învestire a Primarului General, Nicuşor Dan”.


În plus, Floriana Jucan enumeră și condițiile în care masca poate fi dată jos, conform deciziei CNSU din 26.10.2020:

”În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane”.

Ceea ce, se vede din fotografiile postate, nu se întâmplă în cazul de față. Deci, sfidare pe față a populației, așa se numește atitudinea premierului Orban.

"Am depășit PNL în sondaje. Avem 31%”

 


Conducerea PSD s-a reunit, joi, în ședința Consiliul Național Politic pentru a discuta despre linia de atac pe care partidul o va folosi în campania electorală. În spatele ușilor închise, Marcel Ciolacu le-a spus liderilor social-democrați cum stă partidul în sondaje și care este mesajul electoral pe care aceștia trebuie să-l transmită în teritoriu.


"Am depășit PNL în sondaje. Avem 31%, cu un procent mai mult decât liberalii. USR este în creștere, are 20%. Vă spun că după alegeri intrăm la guvernare. Oamenii noștrii din teritoriu trebuie să știe asta și vreau să le spunem", ar fi spuș Marcel Ciolacu, la ședința CPN, conform surselor Hotnews.ro.
Sondajul prezentat de Ciolacu liderilor ar fi fost efectuat de Vasile Dîncu. "Cifrele prezentate sunt frumoase dar nu și credibile. Suntem în continuare sub PNL. E adevărat că liberalii au mai pierdut ceva dar deocamdată este doar un mesaj de mobilizare pe care noi trebuie să-l folosim pentru electorat", au explicat sursele citate.

În următoarea perioadă PSD își va centra mesajele pe modul în care Guvernul gestionează situația epidemiologică. "Alexandru Rafila va fi comunicatorul partidului care va iesi în conferințe pentru a arăta incompetența și greșelile liberalilor. Suntem pe un trend ascendent al infectărilor și trebuie să taxăm orice prostie făcută de Guvern. Există premisa ca săptămâna viitoare să avem 8000 de cazuri", ar mai fi spus Ciolacu în ședința CPN.

Consiliul Politic Naţional al PSD s-a reunit joi pentru a discuta despre strategia partidului în următoarea perioadă. La ședința s-a decis și excluderea a senatorului Ion Ganea după ce acesta a blocat ședința Senatului în care trebuia introdusă dezbaterea proiectului de lege privind amânarea alegerilor locale.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24384852-ciolacu-catre-pesedisti-depasit-pnl-sondaje-dupa-alegeri-intram-guvernare.htm

Adio, dar rămân !

 


Marian Oprișan, liderul grupului PSD din Consiliul Județean, și Ionel Cel Mare au fost aleși, în ședința de joi a legislativului județean, vicepreședinți ai Consiliului Județean, relatează Monitorul de Vrancea. În același timp, USR Vrancea acuză PNL de un posibil blat, spunând că două voturi l-au ajutat pe Oprișan să devină vicepreședinte: de la ALDE sau PNL și cere PNL să anunțe cum au votat consilierii partidului.

Votul a fost secret, iar propunerea PNL - USR, respectiv Mihăiță Lepădatu, a fost respinsă.

USR Vrancea a scris pe pagina sa de Facebook că două voturi l-au ajutat pe Oprișan să devină vicepreședinte: de la ALDE sau PNL.

”Votul a fost secret, dar vechea tradiție USL-istă precum și trecutul PSD-ist și apropiat de Marian Oprișan al lui Catalin Toma ne ridică mari semne de îndoială cu privire la modul cum au votat consilierii PNL. Este desigur posibil ca cele două voturi ale lui Oprișan să vină și de la consilierii ALDE, care a avut o alianță de durată cu PSD”, a scris USR Vrancea.

Astfel USR Vrancea cere public conducerii PNL să anunțe cum au votat consilierii partidului astăzi și să ia măsuri urgente dacă vreun consilier liberal l-a votat astăzi pe Marian Oprișan în funcția de vicepreședinte.

”Mai ales în contextul în care reprezentanții PNL au primit astăzi mai multe funcții în instituții cheie din subordinea CJ, în timp ce reprezentanții USR PLUS nu au fost votați”, mai arată mesajul USR Vrancea.

Reamintim că după 20 de ani la șefia CJ Vrancea, Oprișan a fost înfrânt de candidatul PNL Cătălin Toma la alegerile locale.

În judeţul Vrancea a fost o prezenţă la vot de 50.13% (156.117 voturi), scrie News.ro. După centralizarea a 98% din voturi, Cătălin Dumitru Toma, sustinut de PNL si USR-PLUS, a adunat 41.54% din voturi (63.209), iar baronul PSD Marian Oprişan a obtinut 37.9% din voturi (57.648).

Marian Oprișan, în vârstă de 55 de ani, era considerat unul dintre "greii" PSD, el fiind în partid încă din vremea FSN-ului lui Ion Iliescu, mai exact din 1990. Doi ani mai târziu a devenit membru fondator al Frontului Democrat al Salvării Naţionale din România și a fost numit la conducerea filialei din Vrancea.

După 17 ani în care a fost președinte al PSD Vrancea și a făcut parte și din conducerea națională a partidului, Oprișan a fost înlocuit din funcție. La Vrancea a preluat interimar conducerea PSD Marcel Ciolacu.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24384779-adio-dar-raman-baronul-psd-marian-oprisan-care-piedut-sefia-vrancea-fost-ales-vicepresedinte-usr-acuza-pnl-posibil-blat.htm

În maxim o lună, cazurile COVID se pot dubla, iar mortalitatea - tripla

 


Medicul Alexandru Rafila a atras atenţia joi, când România a sărit de 6.000 de cazuri noi de COVID în 24 de ore, că dacă nu se iau măsuri corecte, numărul bolnavilor s-ar putea dubla în mai puţin de o lună.

Astfel, a continuat reprezentantul României la OMS, presiunea pe sistemul sanitar va fi şi mai mare, posibil să nu mai facă faţă tuturor cazurilor, astfel că mortalitatea s-ar putea dubla sau chiar tripla.

"Constatăm în fiecare săptămână un salt de 1.000 de cazuri, lucrul acesta pune presiune pe capacitatea de a acorda asistenţă medicală specializată.

În mod clar, în momenul de faţă trebuie acţionat la nivelul sistemului de sănătate publică, pentru că e singurul loc unde putem să identificăm mai devreme cazurile şi să testăm contacţii (...). Cu cât facem lucrul acesta mai rapid şi nu aşteptăm zile să obţinem rezultatul unui suspect, cu atât putem să ţinem lucrurile sub control.

Rafila: Săptămânal, avem un salt de 1.000 de cazuri noi. Trebuie acţionat la nivelul sistemului de sănătate publică

Dacă numărul de cazuri va creşte foarte mult, atunci o să pierdem şi această oportunitate, pentru că sistemul de sănătate publică şi aşa e de multe ori depăşit de numărul actual de cazuri.

Dacă se dublează, de exemplu, numărul de cazuri, capacitatea şi calitatea intervenţiei scad foarte mult. În maxim o lună poate veni dublarea, poate în şi mai puţin timp (...).

Rafila: În Capitală, o cincime din cazurile înregistrate în România. E foarte mult

În Bucureşti, avem o cincime din cazurile înregistrate în România, ceea ce este foarte mult, iar Bucureştiul este un oraş dinamic, mult transport public.

În ce priveşte mortalitatea, noi am plecat de pe un loc nefavorabil, locul 1 sau 2 în ultimele luni, deşi nu aveam multe cazuri. O să vedeţi, pe măsură ce aceste cifre cresc şi sistemul de sănătate nu mai poate absorbi pacienţii, mortalitatea se va dubla sau se va tripla.

În 2-3 săptămâni, cifrele vor fi foarte importante în percepţia publicului, pentru că mortalitatea va creşte şi oricâte eforturi vom face, dacă nu oprim creşterea, asistenţa medicală va fi limitată din punct de vedere al posibităţilor", a spus medicul Alexandru Rafila, joi, la Antena 3.

Record absolut de COVID în România

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de coronavirus și 83 de decese, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Până joi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane bolnave de COVID şi 6.764 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/alexandru-rafila-cazurile-covid-dublare-peste-o-luna-mortalitatea-triplare-585212.html

Cei mai buni votanţi PNL la alegerile parlamentare sunt morţii de COVID

 


Ion Cristoiu a făcut o analiză a discursului de miercuri seară a președintelui Klaus Iohannis și afirmă că acesta are un „caracter sinistru, unic în lume”. Jurnalistul afirmă că șeful statului, ajutat de sistemul instituţiilor de forţă, va folosi morţii de COVID pentru a obţine victoria PNL la alegeri.

„Orban nu are realizări în sensul că sunt tot mai puţine infectări. Nu, Guvernul Orban are măreţe realizări în tot mai multe infectări şi în crearea condiţiilor pentru ca tot mai multe infectări să beneficieze de terapie intensivă şi, fireşte de cimitire. De ce? Păi să vă spun de ce. Cei mai buni votanţi pentru PNL pe 6 decembrie sunt morţii.

Deci dl. Klaus Iohannis avea chiar o anumită bucurie în ce spunea el, tot mai multe infectări şi tot mai multă terapie intensivă şi tot mai mulţi morţi înseamnă tot mai multe voturi”, susţineCristoiu, în „Jurnalul meu video”, de pe cristoiublog.ro.

Jurnalistul mai spune că PNL şi președintele Iohannis au ajutorul serviciilor secrete pentru a contabiliza voturile victimelor COVID, astfel încât liberalii să câştige alegerile parlamentare cu majoritate, iar şeful statului să aibă, în sfârşit, şi „Parlamentul meu”.

„Pentru că acuma ăia de la SRI, şi de la STS, şi de la SPP care pregătesc victoria zdrobitoare cu 58% a PNL (…) la ora actuală se pregătesc, se fac liste, zice Hellvig.

Mai dă unul din ăia morţi şi pe la PSD să nu pută, şi la USR. Dar, din 10 morţi, opt votează cu PNL. 

Deci dl. Klaus Iohannis ne-a anunţat. 

Vor avea loc alegeri, în perspectiva alegerilor va creşte numărul de infectări, crescând numărul de infectări, va creşte numărul de oameni care vor ajunge în ultima fază, la terapie intensivă, şi vor fi tot mai mulţi morţi, şi dacă vor fi tot mai mulţi morţi, vor fi tot mai mulţi votanţi pentru PNL pentru a asigura majoritatea absolută a partidului meu, pentru ca Iohannis să aibă şi Parlamentul meu”, a mai spus Cristoiu.

Klaus Iohannis a recunoscut, miercuri, că este îngrijorat de numărul mare de persoane internate la ATI și de numărul ridicat de decese din cauza COVID-19.

„Pandemia nu se răspândește matematic. Pandemia se răspândește prin contact de la persoană la persoană. (...) Pe de alta parte știm cu toții că numărul de teste este diferit de la o zi la alta și în weekend, în mod natural, numărul de testări este ceva mai mic. De acolo apar alte fluctuații. Ceea ce mă îngrijorează este numărul de internări, numărul de persoane la terapie intensivă și, da, regretabil numărul de decese”, a declarat Klaus Iohannis.

sursa:https://www.antena3.ro/politica/cristoiu-alegeri-parlamentare-2020-pnl-iohannis-585222.

„Am regăsit același om puternic și semeț, pe care cei care îl hulesc astăzi și îi pronunță numele în șoaptă, nu mai pridideau să-l complimenteze”

 



Gabriela Firea a fost intrebată, joi, în cadrul unei conferințe de presă, dacă mai ține legătura cu fostul lider al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a cărui zi de naștere a fost miercuri. "Stiti ce zi a fost ieri?", a întrebat-o jurnalistul.

"Miercuri, 28 octombrie", a răspuns amuzată Gabriela Firea. "A fost ziua fostului președinte PSD, Liviu Dragnea. Mai țineți legătura cu dânsul? Dar cu partenera acestuia, au fost discuții în spațiul public despre faptul că urma să le fiți nași", a continuat jurnalistul întrebarea.

Gabriela Firea a răspuns: "M-am gândit că mă întrebați de Andrei Șaguna, care a fost canonizat pe 29 octombrie, în urmă cu nouă ani. (...) Nu mai țin legătura cu el, nici cu partenera dânsului. M-a emoționat postarea Irinei (citește mesajul Irinei Tănase, AICI), îmi pare rău că este acolo unde este și nu doresc asta nimănui.

Nu am ținut legătura pentru că nu aveam de ce. Nu cred ca e ea vinovată pentru ce s-a întâmplat politic. Indiferent că au fost discuții că cineva sfătuia pe altcineva, e vorba să ne asumăm", a spus prim-vicepresedintele PSD, Gabriela Firea.

Irina Tănase, mesaj emoționant pentru Liviu Dragnea, în ziua în care fostul lider PSD a împlinit 58 de ani

Iubita fostului președinte PSD Liviu Dragnea a postat, miercuri seara, pe Instagram, un mesaj de ziua acestuia. Irina Tănase i-a transmis că îi lipsește și că își dorește ca acesta să iasă sănătos din închisoare. Irina Tănase a postat, pe rețeaua de socializare și o imagine în care apare îmbrăcată cu halatul lui Liviu Dragnea.

„În seara asta, m-am îmbrăcat cu halatul tău, pentru că mi-am dorit să te simt cât mai aproape. Și Pinkie toarce lipită de el, sigur că și ei îi este dor de tine. Îmi lipsești atât de mult că nu pot descrie în cuvinte cât de tare mă doare sufletul, te iubesc și îmi doresc să ieși de acolo sănătos și cât mai curând, să vii înapoi acasă, la noi!”, a scris Irina Tănase, iubita fostului lider PSD.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în 27 mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

Mărturisirea tristă făcută de Carmen Dan după ce a vorbit cu fostul lider PSD de ziua acestuia

Și Carmen Dan a mărturisit, miercuri seară, că a vorbit la telefon cu Liviu Dragnea. Fostul ministru de interne a scris pe Facebook că a regăsit același "om puternic și semeț, pe care cei care îl hulesc astăzi și îi pronunță numele în șoaptă, nu mai pridideau să-l complimenteze".

Dan spune că a vrut să facă gestul de a-l suna pe fostul lider PSD în închisoare pentru că și anul acesta, ca și în ultimii 20 de ani a ales să fie „aproape, atât cât s-a putut, de omul Liviu Dragnea, căruia i-am urat mulți ani cu sănătate, alături de cei dragi”.

„Am regăsit același om puternic și semeț, pe care cei care îl hulesc astăzi și îi pronunță numele în șoaptă, nu mai pridideau să-l complimenteze, mai ales în această zi”, a mai scris Carmen Dan.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/mesajul-transmis-de-gabriela-firea-cu-ocazia-zilei-de-nastere-a-lui-liviu-dragnea-585217.html

Merkel, PUSĂ LA ZID din cauza planului de lockdown

 


Parlamentarii de opoziție din Legislativul de la Berlin au criticat-o pe Angela Merkel în timp ce aceasta își prezenta planul pentru un al doilea lockdown. Astfel, planul Angelei Merkel a vizat mai multe sectoare economice. De luni, barurile, restaurantele, teatrele, piscinele și sălile de fitness se vor închide timp de o lună, iar adunările publice vor fi limitate la două familii sau până la zece persoane. De asemenea, hotelurile sunt sfătuiți să nu găzduiască turiști. Cu toate acestea, școlile, creșele și magazinele vor rămâne deschise.

Angela Merkel a declarat că Germania se află într-o „situație dramatică” , mai ales acum când începe sezonul rece. Numărul pacienților cu COVID-19 la terapie intensivă s-a dublat în ultimele zece zile. În același timp, cancelarul a precizat că spitalele vor fi copleșite „în câteva săptămâni”, cu excepția cazului în care vor fi luate măsuri suplimentare pentru a reduce răspândirea virusului.

 Țipete în Parlamentul german
 
Reprezentanții Alternative für Deutschland (AfD), partid de dreapta, dar și Partidul Democrat Liberal au acuzat-o pe Angela Merkel că vrea să instaureze un al doilea lockdown, care ar afecta foarte mult industria germană. 

„Considerăm că închiderea a sectorului cultural și celui gastronomic, practic întreaga viață a cetățenilor noștri, este excesivă și inadecvată”, a declarat co-președintele AfD, Alexander Gauland. 

Agenția de combatere a bolilor din Germania a înregistrat un număr record de 16.774 de noi infecții în ultimele 24 de ore, deși pentru moment rata infecției în Germania este considerabil mai mică decât în ​​țările vecine, de exemplu Franța sau Belgia, potrivit TheGuardian.


”Cine poate produce SURPRIZA”

 


Dan Dungaciu, analist de politică externă, a vorbit despre posibilitatea câștigării unor state-cheie de către Donald Trump. Acesta a vorbit despre votul subteran și spirala tăcerii, în contextul în care un institut de sondare, care a prezis victoria din 2016, îl dă favorit pe Donald Trump și la alegerile din 2020. Iată ce a spus Dan Dungaciu:

„Companiile mici, care efectuează sondaje locale, în încercarea de a-și face loc pe piața sociologică, speră la eșecul marilor companii prin prisma analizei rezultatelor cantitative prin grile foarte sofisticate calitative. Încearcă să pondereze rezultatul brut al realității cantitative. Ei își dau seama că e posibil să intervină și alte lucruri. Așa numitul vot timid sau spirala tăcerii a existat și în 2016. De data aceasta, în presa americană, Donald Trump a fost făcut în toate felurile, inclusiv un președinte rasist. Mutarea dezbaterii în zona Trump vs. Black lives matter sau comunități etnice afro-americane au generat această etichetă pe Donald Trump. Când cineva îți spune că e președinte rasist, chiar dacă votezi cu el, nu vei spune chestia public. O să devii și mai timid, sociologic, inclusiv în sondajele de opinie“, consideră analistul.

 Votul timid poate produce surpriza

 „S-ar putea ca votul timid să creeze o surpriză, tocmai ca urmare a diabolizării lui Trump. A fost mai pregnant ca în 2016. Astfel, trebuie să ne așteptăm că oamenii să nu vorbească public despre Donald Trump, dar că s-ar putea să voteze în consecință. În America nu contează votul general, dacă ești victorios în state precum Florida, Minnesota, Pennsylvania, câștigi alegerile, chiar dacă la numărul total de voturi stai mai prost decât concurentul.

 Chiar zilele trecute, Donald Trump a avut trei întâlniri mari cu alegătorii din Pennsylvania pentru că e un stat crucial ce trebuie câștigat. Trump a pedalat exact pe aceste state pe care vrea să le câștige. Dacă le va câștiga, inclusiv datorită votului timid, el poate să ajungă președinte pentru a doua oară, în pofida multor prognoze făcute de multe institute de sondaje care, cel puțin până astăzi, sunt extrem de respectate“, a conchis analistul.