În episodul trei, care e primul dintr-o serie foarte mare de câteva mii de episoade, aproape că intrăm în ceață pentru că nimeni nu știe ce-i acela Covrig 19. Toate bune și frumoase. Vărul lui Terente, savant de renume mondial, din Chicago, s-a uitat prin microscopul electronic ce s-a uitat. Nimic n-a văzut, pe cuvânt dacă mint.
Un alt savant de renume mondial, din Germania, care face leapșa cu Rusia în contra Americii, zice că, dimpotrivă, Covrig 19 mișună pretutundeni, pe clanțe, pe ștanțe, pe șenilele tancurilor, da, da, mai ales pe șenile, acolo-i stă lui bine. Moș Teacă din Ferentari vine de la Căprăria Militară, cu aplomb foarte, zice el ce zice despre războiul virusologic.
Dar, o fi Covrig 19 un virus mititel, așa, mititel, îmbrăcățel în proteine și cuante de ARN? Ceața-i gata. Băse îi bagă fitile lui Orban, Cehia bagă fitile Franței, Turcia bagă fitile Greciei, Iohannis nu știe să bage fitile, extratereștrii bagă fitile tuturor, ca mâine poimâine aterizează ăștia și ne-am ars. Madam Calomfirescu se pierde în mulțime, n-o mai zărim.
Brad Pitt ajunge în sfârșit la București. Osho ajunge în sfârșit la București. Dalai Lama ajunge în sfârșit la București. Gabriel Garcia Marquez ajunge în sfârșit la București. Thomas Pynchon ajunge în sfârșit la București. E un tip interesant. Înalt. Cu o privire magică. Cu o mulțime de mistere la purtător. Zice că-l caută pe domnul Mircea Cărtărescu, mă rog, dintr-o pricină plagiatoare. Dar să ne oprim nițel.
Bem cafea, eu și cu mine, pe terasă, Dâmbovița curge leneșă. Trec tot felul de madame. Am în gură un gust sălciu, ceva dinlăuntrul meu are niște amețeli, niște bulversări. Arunc un ochi în străfundul meu și mă pocnește o stare poetică. O madamă, bine mersi, se apropie de masă, se așează pe scaun, cu fața spre Dâmbovița și mă întreabă când mama naibii o să vină Godot. Vine, zic eu, uitându-mă după Stamate care trage o pâlnie după el, așa, avangardistic vorbind. Cum e cu Covrigu’ 19, strigă nu știu care lipind afișe electorale. Pe stația de autobuz le lipește, vântul le ia cu el. Ei, vânt, un vânticel! Da, nici până la ora actuală nu știm cine e autorul acestui Covrig 19. Poate fi foarte bine titlul unei expoziții avangardiste unde expun 19 artiști sponsorizați de Institutul Cultural Român. Ar fi o explicație foarte reușită, zice madam Calomfirescu, ieșită proaspăt de la coafor. Se așează și ea la masă, madama dispare într-un norișor de fum ridicat din trabucul lui Winston Churchill. Winston Churchill stă la vreo două mese mai încolo și-mi tot face semne cu mâna. Credeam că e Boris Johnson. Nu e. Stamate trece din nou pe lângă noi, trăgând voinicește pâlnia, or să iasă din pâlnia asta, pe seară, planete, paparude, un inorog, plăci de patefon, un clarinet, o girafă, o balerină, un pachet de cărți de joc, o chisea cu șerbet, iese și coana Viorica din Sărindar, bat-o norocu’ s-o bată. Coana Viorica are o pricină cu Winston Churchill, drăguțule, ai bătut cale lungă de la Londra până aici să afli mătăluță ce e cu Covrig 19. Acum cică vine nu știu care de la guvern, un tip cu cravată, tuns scurt, cu un zâmbet mișelesc pe figură, să ne zică dacă ne bagă-n starea de urgență sau altcumva. Trece o cometă rozalie, fistichie. Trec și niște medici foarte serioși. Trece și domnul Marin Sorescu și domnul Nichita Stănescu. Trece și băietanul ăla oacheș, de la prăvălie, cu bicicleta lui cea verde cu care tot duce de colo, colo un coș cu covrigi proaspeți, cu mac, cu susan, cu semințe de floarea soarelui, mă scotocesc după un bănuț, stai băiete, unde pedalezi așa, ne luăm cu toții după el, alergăm cu sufletul la gură, de nebuni, alergăm așa, ca niște caraghioși, hei, băiete, stai un pic, stai oleacă, stai o țâră, stai o clipă, stai băiete, unde fugi, băietanul pedalează și mai vârtos, râde în hohote, covrigii sar în coș ca niște păstrăvi lucioși, stai băiete, strigăm noi gâfâind, alergând după el ca niște împielițați, ieșind așa, de nebuni, din istorie, cu totul.
sursa:https://www.cotidianul.ro/covrig-19-istoria-unei-lumi-sarite-de-pe-fix-3/
