11.03.2020

Alegerile din SUA (I)

 


La 3 noiembrie (4 noiembrie dimineața în România), americanii nu aleg doar președintele, ci și o bună parte dintre reprezentanții lor în Congres: toți deputații din Camera Reprezentanților și o treime dintre membrii Senatului, ceea ce face ca acest scrutin să fie la fel de important precum cel prezidențial. Cum, numai mâine nu-i poimâine, vom afla deci dacă actualul președinte Donald Trump câștigă un nou mandat, în bună tradiție a alegerilor de după 1992, când republicanul George W.H. Bush a eșuat în tentativa de a rămâne încă patru ani la Casa Albă, sau democratul Joe Biden va învinge, provocându-i rivalului său o înfrângere similară cu cea amintită, când a câștigat Bill Clinton.

Trebuie spus că una dintre multele incertitudine legate de acest scrutin este aceea că rezultatele sale nu vor fi cunoscute imediat ce s-au închis birourile de vot. Unii chiar zic că vor trece ore, zile sau chiar săptămâni pentru a se ști sigur că a câștigat Trump sau Biden. Întrebarea nu e lipsită de temei, chiar dacă suntem în era internetului, și ține chiar de situația internă americană: în această țară birorile de vot sunt situate în zone din diferite fusuri orare, cele din California se închid la 20h00, ora locală, în timp ce cele de pe coasta de Est sunt deja închise de trei sau patru ore! Estimările nu pot fi, așadar naționale, ci doar stat cu stat, ceea ce face dificilă crearea unei imagini generale.

Despre actualul scrutin s-a vorbit enorm înaintea sa, date fiind condițiile speciale create de pandemia actuală în care s-a desfășurat campania electorală și, înainte de toate, cele de viață ale alegătorilor și americanilor, în general. Cu siguranță, indiferent de rezultat, la fel de mult se va vorbi după ele.

Până atunci să notăm că este vorba despre cea mai costisitoare campanie electorală din istoria americană și că numărul celor care au votat anticipat este absolut uluitor, fiind vorba și aici de un record absolut. De asemenea, ca unul care, de peste cinci decenii, lucrez în presa externă, urmărind direct toate confruntările electorale americane de după 1968, iar după 1990 chiar comentându-le, o spun răspicat: nu am mai întâlnit un candidat precum Trump care să aibă împotriva sa marea presă, scrisă, video sau audio, și împotriva căruia partidul advers, cel democrat în cazul de față, să se mobilizat într-o manieră fără precedent, sensibilizând, sau încercând s-o facă, atâtea organizații sau categorii sociale, etc.

Despre toate acestea și despre ceea ce caracterizează actualele alegeri vom vorbi în grupajele noastre.

Cum se desfășoară scrutinul prezidențial ?

În fapt, la alegeri, americanii nu votează direct președintele ci un colegiu electoral format din mari electori care vor desemna ulterior șeful Casei Albe. Este vorba de vot universal indirect. În total, colegiul electoral este format din 538 mari electori repartizați în cele 50 de state ale țării.Ținând seama de populația lor, unele dintre aceste state contează mai mult decât altele. De exemplu, California are 55 mari electori, Texasul 38, iar Florida 29. Invers, Montana sau Dakota de Nord nu au decât 3!

O altă subtilitate a acestui sistem electoral: totul este reglement la ansamblul statelor, excepție făcând Maine și Nebraska, prin formula „winner takes all” (învingătorul ia totul). Adică, dacă un candidat câștigă într-un stat, el câștigă automat toți marii electori. A fost, de pildă, cazul în 2016, când candidatul (recte Hillary Clint on) a câștigat la nivel național (votul popular), dar a pierdut alegerile, el find devansat în statele care contează cel mai mult.

Odată aleși, cei 538 de mari electori se întâlnesc în decembrie, în acest an pe 14, pentru a alege oficial președintele. Pentru ca acesta să fie desemnat este nevoie de votul a cel puțin 270 mari electori.Voturile marilor electori sunt verificate la începutul lui ianuarie, în cadrul unei sesiuni excepționale a Congresului, cu câteva zile înaintea învestirii oficiale a candidatului ales, prevăzută la 20 ianuarie 2021.

Cum spuneam, numărul marilor electori pentru fiecare stat a fost stabilit în funcție de populația acestuia, dar un stat nu poate avea mai puțin de trei mari electori.Această excepție ajută statele mai puțin populate precum Alaska, Wyoming sau Vermont, care au mai mult de patru mari electori prentru un milion de locuitor, acolo unde majoritatea au în medie unul sau doi mari electori la milionul de locuitori: Ohio, Michigan, Washington, Colorado, Florida, Georgia, Carolina de Nord, New York, Pennsylvania, Hawai, Texas, Arizona. În sfârșit, echilibrele politice în anumite state asigură cvasivictoria unei tabere sau a celeilalte (California sau statul New York votează istoric pentru democrați; Alaska sau Alabama pentru republicani). Datorită acestui fapt, ele sunt mai puțin curtate de candidați, dat fiind că victoria lor acolo este asigurată.

Cine poate fi mare elector? Alin. 2 al art II al Constituției arată că președintele și vicepreședintele sunt aleși de marii electori. Niciun senator, membru al Camerei

Reprezentanților și nicio persoană ce face parte din istituțiile statului nu poate fi numită elector. Înaintea alegerilor, fiecare partid desemnează mari electori potențiali în fiecare stat. Un mare elector trebuie să respecte votul propriului stat? 33 de state plus Districtul Columbia au legi care-i obligă să facă așa ceva, pentru a evita postura „unui mare elector neloial” (faithless elector), prevăzând fie o amendă ( de 500 de dolari în Carolina de Nord) și anularea votului, fie un elector înlocuitor, cum este cazul în Montana, Nevada sau statul Washington. Marii electori fiind desemnați de partide sau de candidați, „trădările” sunt rare. Dar au existat: la alegerile din anul 2000, marea electoare democrată Barbara Lett-Simmonss-a abținut mai curând decât să-i dea votul lui Al Gore. Episodul nu a schimbat cu nimic alegerea pentru că republicanul George W. Bush a câștigat cu 271 de voturi din cele 538. Este posibil să se câștige la voturi și să fie mai puțini mari electori ? Cum spuneam mai înainte, alegerile prezidențiale fiind indirecte este posibil deci să se obțină mai multe voturi la nivelul țării (popular vote), dar să nu se obțină o majoritate a marilor elector în cadrul colegiului electoral. În istoria SUA s-a întâmplat de cinci ori; de două ori în secolul XXI: în anul 2000, când democratul Al Gore a obținut cu 543.896 voturi mai mult decât republicanul George W. Bush, și în 2016, când democrata Hillary Clinton a avut cu 2, 86 milioane voturi mai mult decât republicanul Trump.

Circa 90 milioane de votanți în prealabil

Potrivit datelor publicate sâmbătă și citate de agenția Reuters, 90 milioane de persoane votaseră deja la alegerile prezidențiale dintre cele 270 de milioane cu drept de vot. Nivelul record de voturi anticipate reprezintă circa 67% din numărul total al celor exprimate la scrutinul din 2016 și se explică, atât prin interesul uriaș creat de duelul Donalfd Trump-Joe Biden, cât și prin temerile create de pandemie. Totuși, au existat opinii potrivit cărora acesta din urmă a fost motivul principal al uriașei prezențe la vot anticipate, dar eu cred și în teza privind mobilizarea ieșită din comun, îndeosebi la nivelul tineretului, care cam seamănă cu cea de pe meleagurile românești în cazul prezidențialelor, când s-au înfruntat Ponta și Iohannis.În cea mai mare parte a statelor americane alegătorii au posibilitatea de a vota fie prin corespondență, fie anticipat.

În context reținem că, din numărul de mai sus, mai bine de 54 de milioane de persoane au votat prin corespondență, și în acest caz fiind vorba de un record. Pentru a evita aglomerările în birourile de vot, majoritatea statelor au preferat votul prin corespondență. În unele dintre state, precum California, alegătorii au primit „materialul” necesar acestui tip de vot direct la domiciliul lor; în altele state, materialul trebuia cerut. În funcție de stat, buletinul este deschis imediat după primire și verificat sau în același timp cu buletinele de vot clasic, la sfârșitul alegerilor.

Trump a fost un oponent fervent al votului prin corespondență, acuzând că acesta este la originea unor imense fraude și că este profitabil democraților, lucru pe care niciun studiu nu l-a confirmat. Afluxul excepțional de voturi prin corespondență ar putea, în schimb, să întârzie numărarea acestora. Mai înainte, votul prin corespondență era rezervat anumitor categorii ale populației, precum bolnavii sau bătrânii, mai nou numeroase state au decis să relaxeze aceste reguli spre a evita aglomerările la birourile de vot.

Oricum, cifra totală de 90 de milioane de votanți de până sâmbătă, căreia i se adaugă cei care au mers la urne în acea zi, apoi duminică, luni și marți este una uluitoare într-o țară în care, totuși, populația nu se înghesuia la urne în trecut. În context să mai notăm că și cei doi candidați au votat în prealabil!

Pe de altă parte, agențiile de presă vorbesc insistent despre o stare de tensiune ce domnește în toată țara, odată cu apropierea scrutinului, ele semnalând că numeroși comercianți din mai multe mari orașe se baricadează de teama unor manifestații ce ar putea degenera. În cazul unei curse strânse și al eventualei întârzieri a comunicării rezultatelor, unii se tem că partizanii celor două tabere ar putea ieși masiv în stradă, spre a cere adversarului să abandoneze.

Cu toate astea, sâmbătă, CNN a citat mai mulți responsabili ai Casei Albe potrivit cărora, așa cum este tradiția, ei colaborează cu echipa lui Joe Biden pentru a pregăti o eventuală tranziție.

Miza Senatului

Cum spuneam mai înainte, odată cu scrutinul prezidențial se pune în joc o treime dintre locurile din Senat – 35 mai exact – dintre care 12 sunt deținute de democrați. Or, aceștia ar dori să mai câștige încă patru pentru a schimba majoritatea în favoarea lor. Amănunt și mai important dacă se ține seama că, potrivit datelor afișate de sondaje în favoarea lui Biden, acesta ar putea fi omologat de urne. RFI susține că, în anumite state, șansele democraților nu sunt rele. Din această perspectivă, Colorado, Arizona sau chiar Carolina de Nord vor fi atent urmărite în Ziua Z.

În Arizona, democrații au șanse bune să preia scaunul ocupat azi de Martha McSally și să pună capăt dominației republicane din acest stat din Sud. Candidatul lor este fostul astronaut și militar Mark Kelly, care, pe lângă că este foarte popular, ar putea profita și de o anume frustrare a alegătorilor din acest stat câștigat în 2016 de Trump. Nu se exclude ca democrații să provoace surpriză și în alt stat conservator, Georgia, câștigând cel puțin unul dintre cele două locuri puse în joc. Și despre cel din Maine se zice că le este accesibil. O altă dispută pentru postul de senator va stârni o atenție deosebită. Este cea din Carolina de Sud, unde candidatul democrat Jaime Harrison a primit donații record pentru campanie: 57 milioane de dolari, adică dublu față de rivalul său republican, Lindsey Graham. Or, un insucces al acesteia din urmă, o apropiată a lui Trump care este și președinta influentei Comisii Juridice, ar fi nu doar o lovitură pentru partid, ci mai ales pentru președinte. Acum câteva săptămâni sondajele o dădeau perdantă, dar se pare că și-a revenit.

În schimb, în ce privește Alabama, se conturează un eșec pentru democrați, care, în 2017, au câștigat postul după ce ocupantul său republican a demisionat în urma unui scandal sexual. Faptul a fost considerat o anomalie, care, sigur, va fi corectată acum, dat fiind că, deși unele fiefuri republicane încep să scârțâie din încheieturi, altele precum Alabama rămân de neatins.

60 de ani după Kennedy, Biden al doilea președinte catolic din SUA?

E posibil ca alegătorii catolici americani să îl scoată pe Trump de la Casa Albă ? Întrebarea și-o pune publicația pariziană „Journal de Dimanche”, care scrie că, potrivit unui sondaj realizat în septembrie pentru site-ul Vote Common Good, o organizație evanghelică ostilă realegerii lui Trump, Biden ar putea obține 11% de voturi în plus față de Hillary, în 2016, din partea creștinilor înregistrați pe listele electorale din statele-cheie precum Florida, Michigan, Carolina de Nord, Pennsylvania și Wisconsin. Cu mai multe șanse de succes în fața catolicilor, pe care îi reprezintă, decât în fața evangheliștilor, care rămân fideli lui Trump, cel puțin printre practicanții albi ai acestei confesiuni, Biden nu s-a înșelat în această privință.

La începutul lui octombrie, el a realizat trei clipuri de campanie pentru televiziune și rețelele sociale care pun în valoare credința sa catolică și grija pentru „aproapele” sau, precum și respectul pentru „demnitatea” funcției prezidențiale. In unul dintre ele, una dintre membrele parohiei orașului său Wilmington din Delaware declară că Biden este fidel credinței sale pe care o practică în mod regulat. Totuși, relațiile dintre el și biserica catolică americană nu au fost întotdeauna simple. Anul trecut, un preot dintr-o biserică din Carolina de Sud i-a refuzat comuniunea atunci când a participat la slujba de duminică. Pe scurt, votul catolic este divizat, chiar dacă acești credincioșii ssunt foarte uniți

4 întrebări privind cea mai scumpă campania electorală din istorie

Campania electorală 2020 depășește deja toate recordurile de cheltuieli. Cine va cheltui cel mai mult? În campania pentru alegerile prezidențiale, Trump și Biden nu au mai ținut cont de milioanele de dolari cheltuiți pentru publicitate, organizarea de reuniuni publice și deplasări prin țară. Fără limită, sumele angajate în campaniile politice americane sunt în creștere continuă, la fiecare noi alegeri. Deși nu banii garantează victoria, cei doi candidați s-au angajat într-o cursă a cheltuielilor și colectărilor de fonduri. Franceinfo a explicat pentru ce finanțarea campaniei americane bate toate recordurile.

1.Despre ce cheltuieli este vorba? O particularitate a SUA: mai multe campanii electorale se suprapun. Scrutinul din 3 noiembrie nu trimite doar un candidat la Casa Albă. Americanii votează, de asemenea, pentru reînnoirea Camerei Reprezentanților, precum și pentru o treime din senatori. În paralel, numeroase state organizează scrutinuri locale: referendumuri, alegerea de guvernatori și de judecători etc. Center for Responsive Politics, un grup de cercetare privind finanțele politicii americane, evaluează la aproape 11 miliarde de dolari cheltuielile legate de campania din 2020, inclusiv alegerile primare. În 2016, candidații la diversele alegeri au cheltuit 6,5 miliarde de dolari, ceea ce constituia deja un record. La 14 octombrie 2020, 3,5 miliarde de dolari a fost cheltuiți doar pentru campania prezidențială. Biden a adunat 952 milioane de dolari, iar Trump, 601 milioane, potrivit ultimelor cifre prezentate comisiei electorale.

2. Ce candidat a cheltuit cel mai mult? Cel mai cheltuitor nu mai este prezent nici măcar în ultima linie dreaptă, fiind vorba despre miliardarul Michael Bloomberg. Fostul primar democrat al New York-ului a candidat la alegerile primare democrate până în martie, cheltuind mai mult de 1,119 miliarde de dolari. Campania politică cea mai scumpă din istorie. Pentru a-și finanța campania, Bloomberg a cheltuit mai mult de un miliard de dolari din averea sa personală. Doar 900 000 de dolari provin din donațiile militanților săi. Mai mult de jumătate din bugetul său total a fost cheltuit pentru publicitate. Dovadă că banii nu te fac președinte, Bloomberg n-a ocupat decât al treilea sau al patrulea loc în toate statele unde participase la alegerile primare, înainte de a se ralia lui Biden.Tom Steyer, un alt miliardar, s-a angajat și el în alegerile primare democrate, în iulie 2019, înainte de a se retrage din cursă, la 29 februarie 2020. Cu 352 milioane de dolari cheltuiți în șase luni, majoritatea din averea sa personală, acesta se plasează chiar în spatele trio-ului de mai sus.

3.De unde vin milioanele de dolari? În comparație cu alte țări precum Franța, sumele angajate în campaniile electorale din SUA nu sunt plafonate. Excepție fac sumele provenite din banul public. În acest caz, cheltuielile nu trebuie să depășească 84 milioane de dolari. Candidații preferă, logic, să se lipsească de banul public. Majoritatea resurselor de care dispun ei provin din donațiile susținătorilor lor și ale comitetelor locale ale partidelor, prezente în fiecare stat. În afara acestor comitete, există și comitete de acțiune politică („political action committies” sau PAC) a căror misiune este aceea de a aduna fonduri. Acestea apără adesea anumite scopuri, mai curând decât un partid, de exemplu drepturile persoanelor LGBT sau cel de a deține arme.

Pretendenții la Casa Albă beneficiază, de asemenea, de un sprijin indirect: comitetele externe. Începând cu 2010, întreprinderile naționale și străine au dreptul de a finanța campaniile electorale, în virtutea dreptului la exprimare, cu condiția de a nu dona direct candidaților, de unde și formula de „comitet extern”. Două tipuri de structuri permit acest lucru: Super PAC și asociațiile. Potrivit legii americane, acestea nu trebuie să colaboreze cu partidul sau candidatul, de aceea ele se ocupă mai mult de spoturile publicitare favorabile sau nefavorabile. Mai mult de 275 de milioane de dolari au fost astfel cheltuite pentru finanțarea campaniilor anti-Trup.

Printre acestea se află și asociația Lincoln Project, o grupare de republicani care se opun președintelui în funcție. Intitulată „It s morning in America”(Este doliu în America), această publicitate este o referire ironică la campania lui Ronald Reagan din 1984: „It s morning again in America” (Este din nou dimineață în America). „Aceste grupări independente sunt libere să lanseze mesajele pe care le doresc, dar cum nu există un control, ele nu sunt întotdeauna în favoarea candidatului pe care îl susțin”, declară prof. Francois Vergniolle de Chantal, de la Universitatea din Paris, specialist în politica americană.

Pentru a-și încuraja favoritul, asociațiile utilizează, de asemenea, mijloace deturnate, pentru că legea le interzice să spună cu cine votează. Imposibil pentru o asociație pentru apărarea mediului, de exemplu, să strige „votați Biden” într-un clip publicitar. „În schimb, ea poate spune că susține acordul de la Paris privind clima și că Trump s-a retras din acest acord”, nuanțează Vergniolle de Chantal. Candidații au, de asemenea, dreptul să împrumute bani sau să își utilizeze averea personală. Ceea ce a avantajat candidatul Michael Bloomberg la alegerile primare democrate și ar putea face și Trump, dacă fondurile i-ar lipsi în ultima linie dreaptă.

4.Cum sunt încadrate cheltuielile? Acestea sunt supravegheate de Comisia federală electorală, FEC, creată în 1974. Cei șase membri ai acestei comisii, propuși de președinte și aprobați de Senat, trebuie să controleze originea sumelor primite de candidați și legalitatea cheltuielilor. În practică, FEC nu a funcționat niciodată, arăta Chantal. „Cu un număr par de membri, există întotdeauna trei republicani și trei democrați care rămân pe poziție și nicio decizie nu se ia atunci când există un litigiu”, spune specialistul francez. Comisia este chiar în șomaj tehnic din iulie 2020. Îi lipsesc trei membri, caci mandatele acestora au expirat, iar Trump nu a propus alți candidați în Senat pentru înlocuirea lor. Campaign Legal Center, asociație specializată în supravegherea cheltuielilor în campaniile politice, a depus, de altfel, o plângere împotriva lui Trump în fața comisiei, la 28 iulie 2020, acuzându-l de spălarea a 170 milioane de dolari, adunați în contul campaniei sale, prin intermediul întreprinderilor administrate de Brad Pascale, fost director de campanie al lui Trump. În absența unui cvorum spre a se se reuni, comisia nu a putut examina dosarul și nici cele 350 de alte cereri existente deja.

Dumitru Constantin

sursa:https://www.cotidianul.ro/alegerile-din-sua-i/

11.02.2020

Zuckerman, tupeu unic în istorie ! Umilire totală a românilor

 


Un nou episod prin care ambasadorul SUA a vrut să arate cine e șeful „la toate” – acum dă indicații precise ce să facă Nicușor Dan la Capitală.

Relația de subordonare a României față de SUA capătă noi dimensiuni!, Pe scurt, astăzi, premierul Orban și primarul Nicușor Dan au fost chemați de Zuckerman pentru a primi indicații ce să facă la Primăria Capitalei.

Și, în primul rând, le-a trasat o sarcină clară: desfiinţarea companiilor deţinute de municipalitate!


”Este nevoie de desfiinţarea companiilor deţinute de municipalitate”, a spus Zuckerman, subliniind că ”au existat decizii ale instanţelor în trecut referitoare la desfiinţarea acestor companii, dar ele continuă să funcţioneze. Sunt o sursă de privilegii politice, înăbuşă competiţia şi nu sunt bune pentru cetăţenii Bucureştiului”.


Și, atenție la sublinierea imperativă a lui Zuckerman: ”Aşteptăm rezolvarea acestor probleme!”.

Așteptăm… cine? Cine sunt cei care așteaptă? Descifrarea acestui mister apare tot din spusele lui Zuckerman:

”Aşteptăm să lucrăm cu noul primar în mai multe proiecte”, iar companiile municipale ”sunt o sursă de privilegii politice, înăbuşă competiţia”.

Competiția ?! Păi tocmai ambasadorul SUA vorbește de ”competiție” când SUA elimină competitorii pe cale ”strategică”?! Atât tupeu !


E clar ce doresc americanii pe care îi reprezintă Zuckerman – să preia contracte și lucrări pe care le execută acum companiile municipale!


”Suntem determinați să ajutăm în orice mod posibil”, spus Zuckerman, referitor la anumite ”probleme” ale Capitalei, inclusiv legate de infrastructură. Adică domeniul în care sunt cei mai mulți bani.


Atitudinea lui Nicușor Dan și a lui Orban a fost umilă, ascultând obedient și manifestându-și acordul formal față de absolut tot ce a spus Zuckerman.


O altă atitudine sfidătoare a fost locul unde a avut loc conferința și întâlnirea: pe terenul dobândit ilegal de Puiu Popoviciu, prin act de corupție condamnată în justiție ! Pe un asemenea teren se află ambasada SUA – și mă întreb cum se simt oare susținătorii ”anticorupție” ai lui Nicușor Dan văzând asta ?!


Se poate umilință mai mare ? Dar a existat vreodată o mai mare dovadă de tupeu decât o face acum ambasadorul SUA ? A fost vreodată România mai umilită decât acum ?!


Întrebare de baraj: va reacționa PSD, acuzat din nou de Zuckerman ? Dar Gabi Firea, direct vizată de ambasadorul SUA ?

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201102/32298251/Zuckerman-tupeu-unic-in-istorie-Umilire-totala-a-romanilor.html

Ion Țiriac este unul dintre militanții importului vaccinului rusesc în România

 


Ion Țiriac este unul dintre militanții importului vaccinului rusesc în România, în lupta cu pandemia de COVID-19. 
"Toată lumea "ha, ha, ha", "hi, hi, hi" cu vaccinul rusesc. Nu, nene! Mâine dimineață, dacă mi-l dau, eu îl iau. Nu mai aștept să-l am pe ăla chinez, american, tătăresc sau românesc. Ăla care a dat vaccinul și pare că e în regulă, sprijiniți-l să facă pentru întreg globul! Unde suntem? Suntem acum într-o "ciorbă" cu toții. 
Venind înapoi la situația de astăzi, ce facem? După părerea mea, e corect să încerci să trăiești cu problema pe care o ai. Dacă nu... în 6 luni, fiule, o să avem niște huliganisme și niște lupte exact cum spun ăștia că așteaptă un război civil în Statele Unite. Ferească Dumnezeu să vină, dar când nu mai ai apă, când nu mai ai papa și nu știu ce, treburile ies din contextul normal”, a afirmat Ion Țiriac pentru gsp.ro

sursa:https://www.dcnews.ro/ion-tiriac-reactie-fulminanta-cu-vaccinul-covid-toata-lumea-ha-ha-ha-hi-hi-hi-suntem-intr-o-ciorba_781537.html

PROFILUL criminalului din Giurgiu. Detalii-cheie care schimbă tot

 


Psihologul Radu Leca a analizat informațiile apărute în presă, după crima înfiorătoare din Giurgiu, și a schițat profilul criminalului. 

”În lumina informaţiilor prezentate de media, în ceea ce priveşte crima din Giurgiu, până la data de 2 noiembrie 2020, ştim următoarele lucruri certe despre criminal (şi crimă):

1. Făptașul are discernământ. Victima a fost bătută, ucisă şi introdusă într-o valiză. Criminalul este strategic, fix ca într-un joc online.

2. Nu avem de-a face cu un criminal slab educat. Făptaşul ştie ce înseamnă amprentă, urmă, contaminarea cadavrului.

3. Criminalul ar fi putut avea o relaţie (ascunsă) cu victima. Victima a fost bătută. Respectiv criminalul era furios. De ce ar fi fost furios? Ce anume i-a alimentat furia?

4. Crima poate fi o fantezie pusă în practică? Da! De către cine? De către o persoană total neaşteptată (prin vârstă şi aspect).

5. Criminalul care iși incendiază victima, ca să-i acopere trăsăturile omeneşti, fuge de la locul faptei. Dar cuprins de nelinişte şi dorind să controleze tot, se întoarce să vadă cine găseşte victima şi se interesează despre faptă.

6. Criminalul se teme că poate fi prins, ceea ce înseamnă că în universul victimei, pentru o perioadă, acesta a existat/văzut de terţi.

7. Nu este un criminal în serie, dar în lumina rezultatelor din viitorul apropiat al autorităţilor, el poate lovi din nou ca să îşi demonstreze valoarea/superioritarea.” este analiza psihologului Radu Leca, pentru DCNews. 

O tânără cu vârsta între 15 și 25 de ani a fost ucisă cu cruzime și pusă într-o valiză care a fost ulterior incendiată la marginea unui drum. Până acum, nu se știe identitatea tinerei. 


sursa:https://www.dcnews.ro/profilul-criminalului-din-giurgiu-psihologul-radu-leca-analiza-exploziva-detalii-cheie-care-pot-schimba-tot_781559.html

Mai multe proiecte imobiliare controversate aprobate de administrația Firea în ultimele zile de mandat



Administrația Firea a aprobat în ultimele zile de mandat, după alegerile de pe 27 septembrie, mai multe proiecte imobiliare controversate. Este vorba despre un bloc de 6 etaje pe Calea Victoriei, între 6 clădiri monument istoric, un bloc de 4 etaje pe Șoseaua Kiseleff, în locul unei case superbe demolate în 2010, în baza unei autorizații emise ilegal de fostul primar Sorin Oprescu, două blocuri de 4 etaje, unul pe Calea Moșilor zona veche și unul pe strada Docenților, ambele zone protejate, un bloc de 4 etaje pe bd. Aviatorilor. Planurile urbanistice se află în dezbatere publică până aproape de finalul lunii noiembrie, apoi trebuie să fie discutate de Consiliul General, ultimul pas înainte de aprobare. Nicușor Dan și noul Consiliu General trebuie să decidă ce se va întâmpla cu ele.

Calea Victoriei 192 A - un bloc de 6 etaje între 6 clădiri monument istoric, vizavi de Casa Vernescu

Proiectul imobiliar avizat prevede construirea unui bloc cu 3 subsoluri, parter și 6 etaje pe Calea Victoriei 192 A, între 6 clădiri monument istoric. Înălțimea maxim admisă în zonă este de 16 m, iar blocul avizat de administrația Firea are o înălțime de 26,5 m.

Avizul de urbanism a fost dat de fostul arhitect șef Ștefan Dumitrașcu pe 1 octombrie 2020, practic după alegeri, iar referatul de aprobare a fost semnat de Gabriela Firea pe 6 octombrie.

Inițiatorul proiectului este District Development SRL, iar proiectant Western Outdoor.

Acum proiectul se află în dezbatere publică până pe 19 noiembrie, apoi trebuie supus aprobării Consiliului General.

Bloc de 4 etaje pe Șoseaua Kiseleff 39

Proiectul imobiliar propune construirea unui bloc de 4 etaje, în locul casei interbelice demolate în 2010, în baza unei autorizații emise ilegal de fostul primar Sorin Oprescu. Instanța a anulat autorizația în 2012, la cererea Asociației Salvați Bucureștiul, dar casa era deja demolată.

Avizul de urbanism pentru proiectul imobiliar a fost dat pe 29 septembrie de arhitectul șef Ștefan Dumitrașcu. Inițiatorul proiectului este Business Management System, iar proiectant MT Spacetime.

Șoseaua Kiseleff este zonă protejată, în jurul terenului pe care ar urma să se construiască blocul fiind mai multe clădiri monument istoric, vile superbe construite în urmă cu circa 100 de ani.

Proiectul se află în consultare publică până pe 20 noiembrie 2020, apoi va fi supus aprobării Consiliului General


Aviatorilor 58 - bloc de 4 etaje pentru Sorin Crețeanu


Proiectul imobiliar avizat de Primăria Capitalei prevede construirea unui bloc de 4 etaje pe bd. Aviatorilor 58. Avizul de urbanism a fost semnat de arhitectul șef, Ștefan Dumitrașcu, pe 8 octombrie 2020. Bulevardul Aviatorilor este zonă protejată, iar înălțimea maxim admisă este de 16 m.
Beneficiarii proiectului sunt Sorin Crețeanu, Simona Crețeanu și Aviatorilor 58 Proiect. Proiectant: Ante.ARH.

Calea Moșilor 60 - un bloc de 4 etaje


Proiectul imobiliar avizat de administrația Firea prevede construirea unui bloc de 4 etaje pe Calea Moșilor 60, înălțimea maximă fiind de 16,6 m. Terenul se află în zona protejată Calea Moșilor, înălțimea maxim admisă fiind de 13 m.

Avizul de urbanism a fost semnat de arhitectul șef Ștefan Dumitrașcu pe 29 septembrie 2020, după alegeri. Inițiatorul proiectului este Laser Mania, iar proiectant CPCP Studio.

Bloc de 4 etaje pe strada Docenților


Avizul de urbanism a fost semnat de arhitectul șef Ștefan Dumitrașcu pe 30 septembrie 2020. Inițiatorul proiectului este Engage Investments, iar proiectant KXL Studio. Terenul se află în zona protejată Parcelarea Jianu, iar înălțimea maxim admisă este de 13 m.


Avizul de urbanism a fost dat pe 30 septembrie 2020.


Blocuri de 11 etaje pe bd Mărășești 2 - în spatele Bibliotecii Naționale


Planul urbanistic prevede construirea unui ansamblu de blocuri cu înălțimi cuprinse între 4 și 11 etaje pe bd. Mărășești nr. 2, în spatele Bibliotecii Naționale. O parte din teren este zonă protejată, pe bd. Mărășești fiind mai multe clădiri construite în urmă cu peste 100 de ani.

Avizul de urbanism pentru proiect a fost semnat de arhitectul șef Ștefan Dumitrașcu pe 22 septembrie 2020. Inițiatorul proiectului este Dib Com Inter, iar proiectant Western Outdoor.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-24392157-administratia-firea-aprobat-ultimele-zile-mandat-mai-multe-proiecte-imobiliare-controversate-printre-care-bloc-6-etaje-calea-victoriei-vizavi-casa-vernescu-unul-4-etaje-kiseleff-bloc-similar-aviatoril.ht

Crește bilanțul victimelor seismului de vineri

 


Crește bilanțul victimelor seismului produs vineri în nordul insulei elene Samos. Cutremurul, care a afectat cel mai rău orașul turcesc Izmir, a lăsat în urmă sute de clădiri afectate.

Autorităţile turce au declarat că 79 de persoane şi-au pierdut viaţa în Izmir, iar doi adolescenţi au murit pe insula greacă Samos.

Peste 3.500 de corturi şi 13.000 de paturi au fost livrate pentru a oferi adăpost temporar persoanelor afectate, conform Autorităţii turce pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă (AFAD), care a precizat că 962 de persoane au fost rănite în urma seismului de vineri.

Până în prezent au fost externate din spitale peste 740 de persoane, a mai spus AFAD.

Turcia este situată la intersecţia mai multor falii geologice şi este predispusă la cutremure. În 1999, două seisme puternice au dus la moartea a 18.000 de persoane în nord-vestul Turciei.

Seismul de vineri care, potrivit Institutului Kandilli, cu sediul la Istanbul, a avut o magnitudine de 6,9, a avut epicentrul în Marea Egee, la nord-est de Samos.

sursa:https://www.cotidianul.ro/creste-bilantul-victimelor-seismului-de-vineri/

Rămîne cum AU stabilit ! Vin alegerile parlamentare și numărătoarea se va face tot la STS

 


În plină campanie elctorală, m-am trezit cu un telefon de la cineva din Teleorman. Zicea că a lucrat, la un moment dat, la Evenimentul zilei. Și voia să-mi spună despre o nedreptate care se petrece în comuna sa (jur că nu-mi mai aduc aminte numele!). Și îmi spunea că primarul în funcție a înregistrat 200 de cetățeni cu vize de flotant iar pe dînsul nu-l lasă să înregistreze nici unul. I-am propus să anunțe Poliția și să îmi trimită măcar o dovadă că respectivii au fost înregstrați ca flotanți numai pentru alegeri. Și, atunci, putem publica despre situația existentă în comuna respectivă.
-Păi noi vrem să-i aprobe și pe ai noștri!
Nu încălcarea legii era o problemă, ci faptul că primarul nu permitea jongleria electorală și pentru adversarii săi.
Golănia asta electorală cu flotanții este veche. A apărut o dată cu navetismul electoral de după 1990. Nu știu cum este în alte țări, dar, la noi se practică peste tot. Fenomenul este cunoscut ca obținerea de certificate și scutiri medicale.
În chiar 27 septembrie, la Dobroești (Ilfov), premierul Ludovic Orban avea să declare:

-”Vom introduce prevederea pe care noi am vrut să o introducem când ne-am angajat răspunderea ca şi guvern, care, din păcate, nu a fost adoptată pentru că atunci a trecut moţiunea de cenzură şi, anume, aceea ca să nu se mai permită cu 6 luni înainte de alegeri să se facă vize de flotant. E evident că acest proces de acordare a vizelor de flotant până în ziua votului este un proces de turism electoral”. Omul a fost și este în temă.

Tot în recentele alegeri locale, PNL a acuzat PSD că în județul Dolj folosește tehnica vizei de flotant. Nu mai reproduc din comunicat. A apărut chiar o înregistrare cu primarul PSD din comuna Radovan care se lăuda că are 80 de flotanți și nu se lasă pînă nu ajunge la 150. În același timp, în județul Bacău, primarul PNL al comunei Secuieni a fost acuzat de folosirea a 200 de vize de flotant pentru alegerile locale. Se vorbește de un dosar penal. S-o vedem și pe asta! În județul Constanța, numărul vizelor de flotant din acest an este de 5300. Nu se știe cîte sunt pentru alegeri și cîte din nevoi reale. Se spune că acestea vor fi cercetate de poliția locală. Și, ce dacă descoperă că au fost înregistrate în scop electoral? Mai schimbă cineva rezultatul oficial al alegerilor? Cine are chef să cerceteze și cum să verifice diferențele de 4-5-10 voturi cînd s-a jonglat cu sutele! Ce procuror și ce judecător își pierd vremea cu așa ceva? Același lucru a fost semnalat și în Timiș, în comunele Bara și Secaș, unde primarii au umflat listele cu flotanți.
Am dat aceste exemple pentru toate grupările politice și pentru toate zonele geografice al României. Fenomenul este public și generalizat. El ne arată că un vot contează doar în teorie. În practică, nici vorbă. Se jonglează cu zeci și sute de voturi măsluite și nimeni nu face nimic.
Se așterne tăcerea peste încurcăturile și jongleriile de la alegerile locale. Bătălia pentru un vot rămîne un vis, în vreme ce numărarea farmaceutică pentru unul singur care face diferența rămîne doar o iluzie.
Tot tărăboiul electoral devine ridicol numai cînd vedem cum a fost tratată de justiție brambureala de la Sectorul 1.
Învîrteala electorală (jonglerie, șarlatanie, iluzionism politic, furt electoral etc) este cunoscută și de Autoritatea Electorală Permanentă și la Biroul Electoral Central. În luna septembrie, a fost emisă o reglementare, corectată cîteva zile mai tîrziu. Și, cu toate acestea, ea nu este de natură să curme jongleria. 

Iată hotărîrea:

”Art. 1 – Art. 2 alin.(2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020 se completează după cum urmează:
„(2) Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu și a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reședință, votează numai la secția de votare unde este arondată strada la care își are reședința menționată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reședință șu se prezintă la votla secția de votre la care este arondată adresa de reședință” 

Rămîne cum au stabilit! Chiar mai rău decît atît! Vin alegerile parlamentare și numărătoarea se va face tot la STS: Cîți ani cîștigătorul va fi stabilit tot la servicii și tot la președinte, alegerile din România rămîn un eveniment de ochii lumii.
Mai zice Ludovic Orban ceva? Dar Marcel Ciolacu?
Un prieten cu boală pe măsluirea numărului de voturi îmi zice că liniștea așternută acum peste incoerența procesului electoral ascunde altceva.
-Au intrat în faza negocierilor. Cine cîte voturi obține și cu cine se aliază!

sursa:https://www.cotidianul.ro/afacerea-flotantilor-si-numararea-voturilor/

Cine câștigă de pe urma izolării

 


La finalul lunii martie, la scurt timp după declararea pandemiei, președintele SUA a semnat legea prin care oferea sprijin financiar americanilor izolați la domiciliu (o majorare a ajutorului de șomaj și un cec de 1.200 de dolari pentru fiecare adult), dar în special pentru marile corporații. Din totalul de 2,2 trilioane de dolari, 500 de miliarde s-au îndreptat către marile corporații și 350 de miliarde către IMM-uri.

Din acel moment, în ciuda crizei induse de închiderea economiei, bursele nu au mers decât în sus. Mulți economiști au apreciat că a fost un moment de răscruce, momentul din care politica financiară americană a început să fie condusă de Federal Reserve, sistemul bancar central. A fost momentul începând din care Fed a început să cumpere obligațiuni ale marilor companii, pentru a le ajuta să rămână pe linia de plutire. A fos momentul în care a dispărut legătura între ceea ce guvernul încasează și ceea ce poate cheltui.

Aceasta înseamnă că alegerile din SUA au foarte puțină importanță pentru marile corporații și pentru bursă. Federal Reserve, care nu poate fi controlată de președinte, are de ales între prăbușirea piețelor și împrumutarea în continuare a marilor corporații. Primul scenariu este de neconceput. Prin urmare, marile companii vor fi împrumutate, indiferent de cine va fi ales președinte.

Această situație mai semnalează un lucru important, subliniat de mulți analiști, însă nu de la tribuna presei de mainstream. Acum însă, cea mai mare banca comercială din SUA, JP Morgan, spune același lucru: oricât de păguboase ar fi pentru oamenii de rând, restricțiile impuse în timpul pandemiei fac bine acționarilor și burselor, cel puțin pe termen mediu. ”Deși are un impact negativ pe termen scurt, izolarea și reducerea creșterii economice pot duce la creșterea acțiunilor pe termen mediu și lung, prin intermediul relaxarii cantitative și al creării de lichidități”, se arată într-un document al JP Morgan, citat de Finanz.dk. Este un exercițiu de sinceritate dusă până la cinism din partea băncii americane.

Plecând de la această viziune, scrie Finanz.dk, se poate spune că o președinție cât mai disfucțională ar fi in avantajul marilor acționari și al marilor corporații. O președinție paralizată, așa cum a fost mult timp administrația Trump, va face ca politica financiară să treacă tot mai mult în seama Federal Reserve. De altfel, așa se și explică de ce indicii bursieri sunt la un nivel record, în timp ce economia americană a trecut printr-o perioadă de creștere modestă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/sinceritate-pana-la-cinism-cine-castiga-de-pe-urma-izolarii/

Plângere penală împotriva lui Orban

 


Premierul Ludovic Orban s-ar putea trezi cu o plângere penală pentru abuz în serviciu și nu numai. Gabriela Firea îl acuză pe Orban de corupție și abuz în serviciu, șantaj și cumpărare de voturi pentru că nu a alocat bani Capitalei.

„Premierul a anunțat, în dispreț total față de cetățeni, că recunoaște că a subfinanțat Primăria București doar pentru a câștiga politic candidatul dreptei unite. Ceea ce a recunoscut premierul are conotație juridică. Sunt mai multe încălcări ale legislației. Îl transformă pe Ludovic Orban direct în inculpat pentru cel puțin trei infracțiuni – corupție și abuz în serviciu, șantaj și cumpărare de voturi. Este inacceptabil ca un prim-ministru al României să lipsească de resurse cetățenii unui oraș doar pentru a avea avantaje politice. Ne dorim ca instituțiile statului să reacționeze și să sancționeze faptele încă prim-ministrului Orban”, spune Gabriela Firea, care mai afirmă că se gîndește serios să depună plîngere.

Reacția Gabrielei Firea vine după ce, într-o discuție dintre Ludovic Orban și Nicușor Dan, surprinsă de jurnaliștii de la recorder.ro, premierul ar fi afirmat:

„Le-am spus că acum am încredere să transfer banii în contul Primăriei pentru încălzire, nu să caut soluții să se ducă banii la ELCEN”.

Adică, mai pe scurt, Orban recunoaște deschis sabotajul împotriva fostului primar al Capitalei, Gabriela Firea.

sursa:https://www.cotidianul.ro/orban-risca-o-plangere-penala-dupa-ce-s-a-scapat-ca-a-sabotat-o-pe-firea/