12.07.2020

Vot anti-Iohannis

 


Fac pariu că președintele o să apară în fața camerelor cu o falcă mai căzută și cu cocoașa mai ridicată. El pusese de o vizită la PNL, cu declarații pentru televiziuni, ba sunt gata să cred că aveau pregătită și o șampanie. Și pe drum spre PNL s-a întors din drum. A aflat rezultatele dezastruoase ale campaniei sale. I-a scos din groapă și pe PSD – fără să-și dea seama, înjurăturile sale stau la baza votului de redresare a PSD. Și tot el s-a făcut de rîs, cerînd voturi de la electoratul care l-a ales și care să-l urmeze în proiectele sale. Cu-cu! Prin votul de duminică, românii i-au zis un ”du-te singur”. De fapt prin votul lor sancționator pentru PNL și pentru Iohannis, românii l-au oprit pe președinte dintr-o încercare nebună de a deveni comandantul suprem al țării. El să conducăt tot, el să pună și el să fie și parlament, și guvern, și servicii secrete. Romînii, așa ”ne-evoluați” într-ale democrației, i-au dat cu flit la toate proiectele. Și la modificarea Constituției, și la mobilizarea la vot, și pentru promisiunile cu pandemia și la toate celelalte care se mai bîlbăie prin simpluța imaginație a președintelui. Dar hotărîtă tare!

Pentru felul în care au votat, românii merită din partea președintelui un călduros ”Danke shoene, popor român!” L-au ajutat să nu se facă de rahat și să nu doarmă prea mult la Cotroceni! Cele mai fierbinți mulțumiri trebuie adresate în primul rînd electoratului. Și celor care au votat, și celor care s-au temut sau pur și simplu au refuzat să voteze, răspunzînd cu sictir la apelurile insistente, neavenite, nefirești pentru România, enervante și neconvingătoare ale președintelui Klaus Iohannis.

PNL și ”guvernul meu” au ieșit pe locul doi (în ciuda anunțului de învingător făcut de Ludovic Orban) cît pentru gestionarea modestă (ca să nu zic catastrofală!) a pandemiei, cît pentru condiția de preș politic în fața unui președinte autoritar, dar incompetent, vanitos, dar lipsit de idei, arogant și lipsit de preocuparea și vocația unificării.

Klaus Iohannis a crezut orbește în sine, dovedind că este lipsit de comunicare cu țara. Le ține cu încăpățînare pe ale sale și pe cele transmise de la Bruxelles și de la Berlin în vreme ce populația are alte priorități și vorbește o altă limbă. Eșecul promisiunilor sale din această campanie electorală nu este rezultatul renașterii PSD, ci consecința enervării și trezirii electoratului. La insistența de necrezut și de netolerat a președintelui. Electoratul a stat acasă drept răspuns le chemările neconstituționale și o parte s-a dus și a scos pe primul loc partidul pe care președintele îl vedea eliminat din România.

Încă nu ne-a trecut definitiv pe la ureche un glonț cu o putere totalitară în România. Saș încăpțînat, Klaus Iohannis nu se lasă. Dar nici majoritate confortabilă nu are pentru regatul Iohannis.
Pentru că l-a scăpat (și ne-a scăpat!) de un proiect ridicol, președintele ar trebui să spună un călduros și sincer
– Danke Shoen, popor român!

sursa: https://www.cotidianul.ro/vot-anti-iohannis/

IA DE AICI PARAZITULE !

 

Rezultate parțiale: „Partidul meu” e-n cap

 


PSD a câștigat alegerile parlamentare la o distanță mai mare de PNL față decât o arăta exit-poll-ul CURS-Avangarde, conform rezultatelor parțiale. Totodată, partidul AUR are un scor mai mare față de exit-poll.

UPDATE Camera Deputaţilor după numărarea a 94% dintre voturile din ţară

PSD – 29,8%
PNL- 25,11%
USR PLUS – 14,5%
UDMR – 6%
AUR – 8,7%
PMP – 4,6%
Pro România – 4,1%
PER – 1,1%.

Senat după numărarea a 94% dintre voturi

PSD – 30, 2%
PNL- 25,5%
USR PLUS – 15%
UDMR – 6,2%
AUR – 8,8%
PMP – 4,8%
Pro România -4,2%
PER -1,3%

UPDATE După numărarea a 87% din voturi, adică a peste 4,1 milioane de voturi:

Camera Deputaților:

  • PSD – 30%
  • PNL- 24,9%
  • USR PLUS – 14%
  • UDMR – 6,4%
  • AUR – 8,6%
  • PMP – 4,6%
  • Pro România -4,2%
  • PER -1,1%

Senat:

  • PSD – 30,4%
  • PNL-  25,3%
  • USR PLUS – 14,5%
  • UDMR – 6,6%
  • AUR – 8,7%
  • PMP – 4,7%
  • Pro România – 4,2%
  • PER – 1,3%.

UPDATE Rezultatele după numărarea a 75% din voturi, adică a peste 4,1 milioane de voturi, arată astfel:

  • PSD – 30%
  • PNL- 24,8%
  • USR PLUS – 13,7%
  • UDMR – 6,9%
  • AUR – 8,7%
  • PMP – 4,5%
  • Pro România -4,2%
  • PER -1,1%

Senat:

  • PSD – 30,4%
  • PNL-  25,2%
  • USR PLUS – 14,1%
  • UDMR – 7%
  • AUR – 8,8%
  • PMP – 4,7%
  • Pro România – 4,2%
  • PER – 1,3%


sursa:https://www.cotidianul.ro/breaking-news-primele-rezultate-partiale-partidul-meu-e-n-cap/

12.06.2020

Surpriza alegerilor parlamentare

 


Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a fost înfiinţată în 2019 de către activistul unionist George Simion. Partidul se consideră de dreapta, conservator, patriot şi unionist şi este cunoscut mai ales pentru manifestaţiile din stradă care promovează unirea fostei provinicii româneşti cu România.

AUR este creditat în exit-poll cu 5,2% din voturi.

George Simion a lansat un partid nou, după alegerile europarlamentare din 2019, al cărui program politic are ca priorităţi: familia, patria, credinţa, libertatea. Principalul obiectiv al AUR este propunerea unirii dintre România şi Republica Moldova ca proiect de ţară.

Fondatorul partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a candidat anul trecut ca independent la alegerile europarlamentare sub sloganul „România Mare în Europa”.

La alegerile locale 2020, pentru Primăria Capitalei, din partea AUR a candidat copreşedintele AUR, fostul jurnalist Claudiu Târziu.

Unul dintre membrii AUR este actorul Mircea Diaconu, fost europarlamentar.

Candidaţii AUR din Bucureşti, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, sunt copreşedintele Claudiu Târziu care deschide lista pentru Senat, şi George Simion care deschide lista pentru Camera Deputaţilor.

AUR propune însă doi candidaţi controversaţi, generalul Nicolae Roman şi militarul de carieră Francisc Tobă. Potrivit paginii „Spune nu corupţilor”, generalul Nicolae Roman a participat „la masacrul” contra revoluţionarilor de la Timişoara, iar Francisc Tobă apare în dosarul legat de represiunea Revoluţiei de la Sibiu.

Invitat la Marius Tucă Show, preşedintele AUR, George Simion a vorbit despre alegerile din 6 decembrie, iar prima lege pe care ar da-o fiind la putere ar fi protejarea capitalului românesc pentru agricultori.

„După campania de la europarlamentare din 2019, am candidat independent, conduc un partid conservator care luptă pentru tradiţii. Suntem pentru libertatea de opţiune, considerăm viaţa sacră de la concepere, dar e alegerea fiecărei persoane dacă a face sau nu avort. În TV de ştiri nu mai există libera exprimare, nu am putut intra la nicio televiziune, am făcut campanie pe net.”, a afirmat Simion.

„Noi suntem legaţi de micul producător, de ţăranul român”

„Există asemănări cu USR pe mesajul antisistem, ei reprezintă zona multiculturală, globalismul, federaţie a statelor, noi avem o orientare către conservatorii şi reformiştii europeni. Noi suntem legaţi de micul producător, de ţăranul român, am fost în 15 pieţe, am arătat un lucru evident – toţi erau în supermarket şi ţăranii erau scoşi din pieţe. Am cunoscut pe preşedinţi prin mişcarea noastră unionistă. Nici eu nu credeam că intru în politică, dar ni s-a luat, plin de dezgust de ce se întâmplă în societate. Toată identitatea noastră naţională e călcată în picioare”, a mai spus Simion.

sursa: https://www.cotidianul.ro/cine-este-aur-surpriza-alegerilor-parlamentare/

Declarație superbă despre alegeri și speranță

 


Fostul ministru de Externe dă dovadă și azi că are clasă și demnitate – transmite un mesaj superb, demn de a un om politic de prim rang

Titus Corlățean nu dezamăgește nici în ziua votului, transmițând mesaje banale și populiste. Fostul șef al diplomației pune accent pe demnitate și interes național.

”Am votat astăzi din respect și din solidaritate cu toți dâmbovițenii și cu toți românii care poate astăzi trec prin clipe mai dificile, prin încercări”, declară Corlățean. ”Am votat din solidaritate și pentru a-i susține pe toți cei care astăzi poate că nu mai au o speranță”.

De asemenea, Corlățean spune că a votat ”cu gândul la copiii noștri și pentru ca dreptul lor la educație să nu le mai fie încălcat”.

”Am votat din respect și din solidaritate pentru toți cei care muncesc cinstit în România, pentru producătorii români care au fost alungați în stradă, în frig, dar și pentru a-i putea ajuta prin redeschiderea imediată a piețelor”, scrie Corlățean. ”Am votat pentru a putea ajuta rapid mediul economic, întreprinzătorii din România care au nevoie atât de mult de sprijin concret pentru a-și salva afacerile, pentru a păstra locurile de muncă”.

Mai mult, Corlățean subliniază – „Am votat din respect și din solidaritate pentru toți salariații care muncesc cinstit în #România”.

Titus Corlățean nu uită nici cel mai spinos aspect al ultimelor săptămâni – blocarea creștinilor de a participa la slujbe, în biserici, dar și de a avea parte de sărbătoarea Crăciunului.

”Am votat cu credință, am votat, nu în ultimul rând, pentru ca nimeni să nu îndrăznească să răpească bucuria sărbătorilor de Crăciun și pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească să mai intimideze această țară, pentru ca nimeni să nu împiedice pe români să se bucure de credința lor creștină strămoșească”, a scris Titus Corlățean pe pagina de Facebook.

În esență, un discurs motivațional, demn și elevat – ”pentru a reda speranța României și românilor!”


O curte federală i-a dat câștig lui Trump

 


O Curte de Apel i-a dat câștig de cauză președintelui în exercițiu al SUA, Donald Trump. Aproximativ 3,6 miliarde de dolari vor fi alocați acolo unde își dorește acesta.

Președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump are câștig de cauză în hotărârea unei Curți de Apel de a redirecționa fondurile militare către zidul de frontieră cu Mexicul. Vineri, Circuitul al 5-lea de la Curtea a votat cu 2/1 faptul că președintele are dreptul să aloce peste 3,6 miliarde de dolari din proiecte de construcții militare pentru a finanța zidul de frontieră din ținutul El Paso, Texas.

Cei doi judecători care s-au pronunțat în favoarea administrației au declarat că oponenții planului nu pot dovedi că proiectul este unul rău. Președintele Trump a susținut în mod constant că ridicarea zidului este necesară pentru a atenua amenințarea reprezentată de imigrația ilegală. „Este o urgență națională extraordinară”, a spus Trump. „Luna trecută, peste 76.000 de migranți ilegali au ajuns la granița noastră”, a mai precizat acesta.

"Oamenii urăsc cuvântul invazie, dar asta este. O invazie a drogurilor, a infractorilor și a oamenilor de care nu avem nicio idee cine sunt, dar îi capturăm pentru că securitatea frontierelor este atât de bună”, a mai spus președintele în exercițiu, potrivit OANN.


sursa:https://www.dcnews.ro/o-curte-federala-i-a-dat-castig-lui-trump-banii-vor-fi-alocati_788453.html

Morți, amenzi și foc de armă la alegeri

 


Incidente macabre în ziua votării. La o secție din sectorul 3 al Capitalei un bătrân și-a pierdut viața.

Procesul de votare a fost întrerupt, duminică, la Secţia nr. 643 din Capitală, după ce o persoană care s-a prezentat la urne a decedat, a declarat, presei purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti nr. 42, Mariana Stancu-Ţipişcă.

Potrivit acesteia, s-a sunat la 112, urmând ca Serviciul Omoruri să efectueze cercetarea în cauză. Potrivit televiziunilor, bărbatului i s-a făcut rău chiar în timp ce se afla în cabina de vot.

Este a doua persoană care și-a pierdut viața duminică în secția de votare duminică. Un bărbat de 81 de ani a murit duminică, în curtea unei secții de votare din județul Argeș. Incidentul s-a produs în localitatea argeșeană Teiu. Medicii de pe ambulanță au încercat să îl resusciteze, dar nu au avut succes.

Cât despre alte incidente, iată ce spune MAI, prin purtătorul de cuvânt Monica Dajbog

MAI, la ora 15.00

„Până la acest moment, au fost înregistrate 101 sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În fiecare caz, au fost demarate imediat cercetări. Până acum, 30 nu s-au confirmat.

Se efectuează cercetări cu privire la 10 infracțiuni electorale.

De asemenea, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale:  11 avertismente scrise și amenzi în valoare de 85.000 de lei.

Permiteți-mi să prezint câteva exemple relevante.

Polițiștii din Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că primarul unei localități distribuie diverse pachete cetățenilor. Se efectuează  cercetări.

La rândul lor, polițiștii din Cluj efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot față de două persoane care au votat fără a avea acest drept.

Cu privire la aspectele semnalate la un post de televiziune referitoare la faptul că, la trei secții de vot din Capitală, ar fi procese verbale semnate în alb, vă pot preciza că, la acest moment, polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea stării de fapt.

În județul Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din județul Hunedoara cu privire la faptul că nu a fost lăsat să voteze la o secție de votare din municipiul Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul respectiv nu avea reședință și deci nici drept de vot în județul Bistrița-Năsăud. A fost sancționat cu avertisment scris, pentru alertarea falsă a autorităților.

Președintele unei secții de votare din județul Suceava a sesizat poliția cu privire la faptul că un alegător nu s-a conformat dispozițiilor sale cu privire menținerea ordinii în localul de vot, l-a bruscat și a adresat injurii membrilor comisiei de votare. Alegătorul a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.500 de lei.

În zona unui local de vot din București, o persoană a tulburat ordinea publică, dându-și jos și masca de protecție. Persoana în cauză a fost amendată cu 500 de lei pentru nepurtarea măștii și cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice.

Tot în municipiul București, în urma unei sesizări în care se semnala că în proximitatea unor secții de votare din sectorul 2, este parcat un autoturism care are afișată sigla unui partid politic, polițiștii au stabilit că autoturismul avea pe interior, în loc vizibil, sigla partidului politic respectiv. Posesorul autoturismului a fost identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.500 de lei.

La nivel național au fost înregistrate mai multe sesizări de continuare a propagandei electorale prin intermediul rețelelor de socializare. Vă reamintesc că pentru această faptă se poate aplica o amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.

O persoană din localitatea Pașcani a intrat cu materiale electorale în sediul unei secții de votare fiind sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei pentru continuarea propagandei electorale și cu 2.500 de lei pentru că nu a respectat măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Un bărbat din jud. Vâlcea a fost amendat cu 3.500 de lei  pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și nerespectarea măsurilor sanitare de protecție individuală. Bărbatul s-a prezentat la secția de votare fără a purta mască de protecție, iar în momentul în care i-a fost oferită una la intrarea în secție a devenit recalcitrant și a tulburat ordinea și liniștea publică.

Au fost și trei situații în care alegătorii și-au fotografiat buletinul de vot în cabina de votare. Toți trei au fost sancționați.

În județul Prahova, la secția de votare din localitatea Malu Roșu s-a produs un incendiu la coșul de fum. Procesul de votare a fost suspendat temporar pentru a permite pompierilor să intervină, dar apoi a fost reluat fără probleme.

Pentru desfășurarea în condiții optime a procesului electoral, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a pus la dispoziția unei secții de votare din localitatea Florinta un generator până la remedierea defecțiunilor apărute la sistemul de alimentare cu energie electrică.

Din păcate, au fost înregistrate și două decese și 8 cazuri medicale, două dintre persoane având nevoie de îngrijiri medicale la spital.

MAI, la ora 12.00 despre incidentele la vot 

”Au fost înregistrate 29 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. Ca urmare a verificărilor efectuate până la acest moment, 10 sesizări nu se confirmă.

Până la această oră, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale dintre care amenzi în valoare de 15.000 de lei și 2 avertismente scrise.

Au fost sesizate și 5 fapte de natură penală.

În Dâmbovița a fost înregistrată o sesizare cu privire la o posibilă infracțiune de corupere a alegătorilor cu alimente. Se fac verificări.

În județul Maramureș, polițiștii cercetează un bărbat care s-a prezentat pentru a vota, deși și-a pierdut cetățenia română în urmă cu 25 de ani și nu mai avea drept de vot.

Polițiștii din județul Brăila au fost sesizați de către primarul unei localități cu privire la faptul că un bărbat ar transporta persoane într-o altă localitate pentru a vota pe listele suplimentare, oferindu-le bani în acest sens. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

Într-o secție de votare dintr-o comună din județul Giurgiu, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, a fost sesizat faptul că în secția respectivă votează câte 3 persoane în același timp, în aceeași cabină de vot. Polițiștii efectuează verificări cu privire la cele semnalate.

Vicepreședintele unei secții de votare, de pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, a sesizat faptul că, în fața locației de votare s-ar afla 50 de cetățeni care ar fi fost plătiți, de anumite formațiuni politice, să își exercite dreptul la vot. Se efectuează verificări.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 4.500 de lei pentru continuarea propagandei electorale, de către un candidat la alegeri.

La o secție de votare din București, procesul electoral a fost suspendat temporar după ce un membru al biroului electoral, reprezentant al unui partid politic, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Bărbatul făcuse testul ieri și a primit azi rezultatul.

Polițiștii argeșeni au fost sesizați prin 112 despre faptul că un viceprimar transportă, cu autoturismul, oameni la vot. La fața locului au constatat însă că cele semnalate nu se confirmă, întrucât cel în cauză transporta 2 persoane, care îi erau și rude, cu dificultăți locomotorii, la solicitarea acestora, fără a le influența opțiunea de vot.

În municipiul București, mai mulți cetățeni au reclamat că în apropierea localului de vot este parcat un autoturism care are afișată sigla unui partid politic. A fost trimisă grupa operativă la fața locului, pentru efectuarea de verificări.

Au fost înregistrate și cazuri medicale și din păcate un deces. La o secție de  votare din localitatea Teiu, județul Argeș, un bărbat, în vârstă de 80 ani, a leșinat în curtea secției de votare. La sosirea echipajelor de intervenție acesta era în stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor echipei medicale, a fost declarat decedat.

MAI, la ora 9.30 despre incidentele la vot

”Până la acest moment au fost sesizate câteva incidente, dar care nu au afectat desfășurarea votului.

În municipiul București un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgență  după ce a sunat la 112 pentru a reclama faptul că o altă persoană nu purta mască de protecție. De fapt, în urma verificărilor, s-a constatat că aspectele reclamate nu se confirmă.

Tot la nivelul Capitalei, 3 membri ai birourilor electorale de la secții diferite au avut nevoie de îngrijiri medicale: doi pentru lipotimii și al treilea pentru că s-a tăiat cu caterul la mână. Persoanele sunt conștiente și au fost asistate medical la fața locului.

La o secție de votare din municipiul Brăila, o persoană a reclamat faptul că a primit un buletin care avea aplicată ștampila de vot. La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare pentru efectuarea de verificări.

Un polițist din jud. Gorj a raportat faptul că după preluarea pazei unei secții de votare, aflându-se singur într-o încăpere a imobilului, alta decât cea în care este amplasată secția de votare, a executat în mod accidental un foc de armă. Incidentul s-a produs înainte de deschiderea secției de vot. Nu au rezultat decât pagube materiale.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul IPJ pentru a efectua verificări cu privire la acest incident.


sursa:https://www.cotidianul.ro/alegeri-cu-amenzi-incidente-si-foc-de-arma/

12.05.2020

Primul video cu dovada fraudei electorale din SUA

 


Avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, Rudy Giuliani, a prezentat Senatului din Georgia o înregistrare video CCTV de la o secție de votare a statului, relatează CBS. El susține că video-ul constituie o dovadă a fraudei electorale în acest stat.

Fostul primar al New York-ului și consilierul lui Donald Trump Rudy Giuliani au mers în Georgia pentru a prezenta Subcomisiei judiciare a Senatului statului o filmare care poate constitui o dovadă fraudei electorale. Înregistrarea video este de la secţia de votare State Farm Arena din Atlanta, cel mai mare centru de votare al statului.

Vedeți filmul aici https://twitter.com/RudyGiuliani?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1334585579510652928%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fro.sputnik.md%2FInternational%2F20201204%2F32760134%2FAvocatul-lui-Trump-primul-video-cu-dovada-fraudei-electorale.html



​„Înregistrările video din Georgia arată valize pline cu buletine de vot scoase de sub o masă după ce supraveghetorii au cerut celor care numărau voturile să iasă din cameră, iar patru persoane au rămas pentru a continua să numere voturile”, a comentat avocatul pe Twitter.

Potrivit canalului CBS, care a analizat video-ul, într-adevăr sunt scoase cel puțin patru cutii cu buletine de sub masă, totul în absența unui supraveghetor local. Fiecare dintre aceste cutii poate conţine până la 6.000 de buletine de vot, pentru un total de 24.000 de voturi potențiale.

În acest stat, Joe Biden l-a învins pe Donald Trump cu o diferență de 12.500 de voturi, după ce, în comparație cu Trump, a primit de două ori mai multe voturi prin buletinele trimise prin poștă, potrivit secretarului de stat al Georgiei.

Este pentru prima dată când echipa juridică a președintelui prezintă dovezi legate de presupusa fraudă electorală. De asemenea, experți și martori au venit să confirme vulnerabilitățile sistemului de vot și cazuri de nereguli.

„Verificați semnăturile”

Fostul primar al New York-ului i-a îndemnat apoi pe parlamentarii din subcomisie să nu certifice rezultatele din Georgia. „Sunteţi ultimii arbitri care trebuie să stabilească cine sunt alegătorii și dacă procesul este corect sau nu”, a declarat acesta.

„Sunteți responsabili dacă este prezentată o declarație falsă și frauduloasă guvernului Statelor Unite. Și este clar că rezultatul pe care îl aveți în acest moment este greșit”, a mai spus Giuliani, citat şi de Sputnik France. De asemenea, el i-a invitat să verifice semnătura tuturor buletinelor de vot poștale, susținând că zeci de mii de astfel de buletine au fost trimise ilegal.


sursa:https://ro.sputnik.md/International/20201204/32760134/Avocatul-lui-Trump-primul-video-cu-dovada-fraudei-electorale.html

5 Decembrie 2020 - ULTIMELE ȘTIRI DIN S.U.A.

 


Așa cum știți cu toții presa globalistă din România nu va scoate nici un sunet despre VICTORIA lui DONALD TRUMP la alegerile din 2020.

Din fericire există în lume multe alte CANALE de COMUNICARE care reușesc să răspândească, în toată lumea, veștile BUNE,  la timp și netrunchiate.

De exemplu canalele de comunicare ale Chinei ne aduc vești din oră în oră.

O știre pe care foarte mulți dintre dumneavoastră o așteaptă cu sufletul la gură este aceea prin care se anunță că  STATELE UNITE au comunicat deja VEȘTI MAJORE privind rezultatele interesante obținute de președintele DONALD TRUMP la alegerile din 3 noiembrie 2020.

De asemenea, au fost făcute publice toate  buletinele frauduloase ale lui J. BIDEN.

SPLENDID !  Pentru O LUME MAI BUNĂ !

Cum pot câștiga românii alegerile din 6 decembrie

 

Deși cred cu tărie că vor fi alegeri anticipate în 2021, în teorie, duminica asta este ultima ocazie de a vota și a face să conteze votul tău, până în 2024. Sunt 4 ani cât un secol – lumea noastră s-ar putea transforma fundamental până atunci, până într-atât încât să nu mai fie nevoie să votezi vreodată, fie pentru că nu mai ai rating social pozitiv, fie pentru că nu va mai fi nevoie, de vreme ce se va fi instaurat domnia prin lege a plutocrației.
Acumularea de putere și concentrarea omniprezentului control social și politic în mâinile unei singure persoane, vătaf eficient al suzeranilor săi neo-feudali, se poate finaliza cu „succes” în 6 decembrie, dacă domnul Iohannis va fi primit și parlamentul „său” printr-un vot cvadruplu viciat – implicarea sa anti-constituțională în activitatea guvernului și în campania electorală, pandemia execrabil gestionată, menită a amplifica frica și a atrage atenția asupra minunatelor ”autorități” pandemice, utilizarea unei cifre electorale false (sunt mai mulți alegători decât suntem trăitori pe aceste meleaguri – o spune chiar Avocatul Poporului) și, mai ales, boicotul, frica și delăsarea populară în raport de alegeri.
Nu impresionează pe nimeni frica ta de infectare. Nu ai înțeles încă? Pentru alegeri, totul este permis, pentru viața normală, totul este interzis. După alegeri vei fi din nou arestat la domiciliu.
Nu, nu sancționezi pe nimeni cu dezinteresul tău pentru alegeri sau boicotând ostentativ alegerile. Nu există prag minimal de prezență pentru validarea alegerilor – se pot valida mandate de parlamentar și cu 20% prezență la vot. Mai mult chiar, cu cât lipsește mai multă lume de la vot, cu atât regizorii scenariului acestor alegeri absurde vor putea fi mai în largul lor să fure și să fraudeze pentru a atinge scopul lui Iohannis, scop afișat fără teamă de Constituție, cu fermitate și cu insistență de robot telefonic – obținerea parlamentului „său”.
De ce îi trebuie lui Iohannis și parlamentul „său”, în condițiile în care are deja toate serviciile secrete la îndemână, alături de guvern și șefimea justiției, precum și toată susținerea neo-feudalilor economici și a ambasadelor semnificative de la București?
Iohannis vrea modificarea Constituției. Vrea Constituția „sa”. A spus-o clar, de nenumărate ori. Pentru modificarea Constituției are nevoie de o majoritate calificată (2/3 din numărul parlamentarilor) și de o opoziție docilă. De aceea este nevoie ca pe_se_de să fie trimis în istorie, să fie neutralizat.
Pentru a bara această tentativă despotică, pentru a mai putea spera într-o Constituție – redută, care nu poate fi doborâtă de orice moft al cuiva, pentru a ne menține încrederea în democrație și viitor și atașamentul față de drepturile și libertățile cetățenești, este nevoie de un echilibru al puterilor în stat, de un echilibru în Parlament. Este nevoie să NU votați cu puterea. Alianța din jurul lui Iohannis, alianța „sa” politică, formată din PNL și USR Plus și serviciile secrete, ar trebui să NU obțină în 6 decembrie mai mult de 55% din voturi, iar parlamentul să fie dotat cu o opoziție puternică, serioasă, capabilă să îi cenzureze lui Iohannis tentațiile despotice și derapajele anti-constituționale.
Prima condiție în acest demers – mergeți la vot. Dacă tot vă garantează Iohannis și Orban că nu există posibilitatea infectării, atunci faceți-le o surpriză neplăcută – ei se așteaptă să faceți fix invers, să nu mergeți la vot. Exact acesta a fost obiectivul managementului fricii, bine garnisit cu bani publici pentru publicitate.
A doua condiție – nu votați cu partidele mici, care vi se par alternative la PSD. Cu 2-3 la sută nu se intră în Parlament. Aceste procente se duc la PNL și USR, adică fix la partidele globaliste și progresiste contra cărora aveți impresia că luptați votând cu aceste partide mici, anti-globaliste și suveraniste. Nu doar că vă irosiți votul; i-l faceți cadou lui Iohannis (și alianței sale).
Cei mai mulți dintre cei care se află pe această pagină știu ce părere am eu despre Ciolacu și despre unii lideri actuali ai PSD. Știu și ce părere am despre corupție. Evident că nici nu o să îi susțin pe Ciolacu sau pe ciracii săi, nici nu o să șterg cu buretele trecutul gri/negru al unora dintre liderii PSD (trecut care, de altfel, îi și face vulnerabili în fața lui Iohannis).
Dar, pentru că nu există alternativă viabilă (efectul TINA – there is NO alternative – este prezent și în politică, nu numai în economie), sunt nevoit să spun că votul pentru PSD este preferabil și votului pentru alianța politică a lui Iohannis, și votului pentru partidele mici, emuli ai PSD.
În definitiv, PSD se poate reforma din interior, mai ales dacă nu ia locul unu la alegeri (caz în care Ciolacu va trebui să demisioneze, așa cum a promis public). Dar democrația, odată eșuată în tiranie, nu se mai poate recupera decât printr-o nouă revoluție.
Pentru debitorii supra-îndatorați și consumatorii din București am un mesaj – motivul special pentru care mă exprim în favoarea votului pentru PSD este necesitatea ca Daniel Zamfir să rămână în Parlament.
Dacă PSD va lua, în București, mai puțin de 27%, Daniel Zamfir nu intră în Parlament. Un procent de 2-3% pe care îl acordați partidelor mici, emuli ai PSD, este pierdut de PSD și, deci, de Daniel Zamfir, în favoarea USR. Adică, exact în favoarea partidului care, mai violent chiar decât PNL, a susținut băncile și cămătarii în contra intereselor consumatorilor și înspre ruina debitorilor.
Pentru cei care au uitat, Daniel Zamfir este inițiatorul unor legi esențiale pentru protecția consumatorilor, cele mai importante fiind Legea dării în plată și Legea protecției consumatorilor contra dobânzilor excesive (una ditre cele 4 legi anti-cămătărie), legi scrise de mine. Aceste legi nu ar fi putut trece de Parlament fără votul PSD (care a fost unanim), întrucât alianța politică a dlui Iohannis, PNL + USR Plus li s-au opus cu vehemență, ba chiar cu violența, amenințări și plângeri la DNA (ca și când acele legi, care nu fac decât să încerce să ușureze povara debitorilor, ar fi fost amenințări existențiale pentru ei). Mai mult chiar, cu un guvern ultra-majoritar PNL + USR Plus, Legea dării în plată și legile anti-cămătărie au toate “șansele” să fie neutralizate. Cu un asemenea guvern, 10 ani de muncă a mea și 5 ani de muncă a lui Daniel Zamfir devin zadarnici.
Fără prezența lui Daniel Zamfir în Parlament, vaietele consumatorilor și ideile mele care vin în întâmpinarea acestora nu vor mai fi auzite/receptate de nimeni.
Nu va mai exista o platformă de sprijin pentru oamenii sărăciți de abuzul de putere economică al băncilor și cămătarilor.
Dincolo de prietenia mea cu Daniel Zamfir (care mă onorează), este un om drept și principial. Din păcate, votul uninominal, care ne-ar fi permis să îl vită DOAR pe Zamfir, nu mai există. Sistemul actual e sistemul vechi – votul pe liste de partid. Așa că nu putem decât să încercăm să fim PRAGMATICI.
PS Cele de mai sus reprezintă o analiză politică, având în mare parte caracter obiectiv (pentru că se bazează pe fapte) și în mică măsură caracter subiectiv. Dar, cum am mai spus, din când în când, sistemul democrației îți permite să fii subiectiv – iar acest „din când în când” e acum, când trebuie să votăm. Vă urez inspirație bună pentru duminică! Iar celor care vor sări să mă acuze din nou de „apropiere” de PSD, le spun că nu îmi voi organiza viața și opțiunile de vot după dorințele lor. Sunt matur și – culmea – vaccinat de fro 50 de ani, știu să stau pe propriile picioare.

sursa: https://www.cotidianul.ro/analiza-lui-piperea-de-ce-sa-mergem-la-vot/

„Este un moment istoric” la americani

 


Camera inferioară a Congresului american a aprobat vineri un proiect de lege privind eliminarea canabisului de pe lista federală a drogurilor periculoase, un pas istoric către legalizarea marijuanei în Statele Unite, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Textul a fost aprobat (228 voturi pentru, 164 contra) de Camera Reprezentanţilor, unde era apărat de democraţii majoritari. Dar are şanse foarte mari să fie blocat în Senat, controlat în prezent de republicani.

Legea ar dezincrimina la nivel federal deţinerea de canabis, considerat de agenţia de luptă antidrog (Drug Enforcement Administration, DEA) ca fiind echivalent cu LSD, cocaina sau heroina, chiar dacă utilizarea sa este legală în grade diferite în numeroase state americane.

De asemenea, ar anula condamnările federale pentru infracţiunile minore la legislaţia privind stupefiantele, care conduce, potrivit susţinătorilor proiectului de lege, la încarcerare în masă afectând în special minorităţile.

Potrivit organizaţiei pro-canabis NORML, este prima dată în ultimii 50 de ani când o cameră a Congresului a reexaminat clasificarea canabisului.

„Este un moment istoric”, a salutat înainte de vot reprezentanta democrată de Hawaii, Tulsi Gabbard. Este „un pas spre sfârşitul costisitorului şi distrugătorului război american împotriva drogurilor, care a făcut din americani obişnuiţi criminali, a distrus familii şi a ruinat atâtea vieţi”, a explicat ea.

Proiectul de lege ar introduce, de asemenea, o taxă de 5% asupra vânzării canabisului şi a derivaţilor acestuia, pentru a finanţa reintegrarea deţinuţilor condamnaţi şi ajutor pentru punctele legale de vânzare a canabisului, o industrie în plină expansiune în valoare de mai multe miliarde de dolari.

Potrivit unor sondaje recente, peste două treimi dintre americani sunt în favoarea legalizării canabisului.

În practică însă, canabisul nu ar fi legal în toată ţara, pentru că diferitele state vor deţine în continuare controlul propriei legislaţii antidrog.

Consumul de canabis din motive medicale este legal în 33 din cele 50 de state, precum şi în Washington, iar în 11 state şi în capitala federală pentru uz recreativ.

„Cele mai multe arestări legate de canabis sunt pentru simpla posesie şi sunt făcute potrivit legii statelor americane de către poliţia din aceste state”, a subliniat avocatul specializat Vince Sliwoski, de la cabinetul Harris-Bricken.

Opozanţii textului au insistat asupra pericolului dependenţei, în special în rândul tinerilor, şi au criticat prioritatea acordată acestui vot în detrimentul negocierilor privind un plan amplu de relansare a economiei, afectată de pandemia de coronavirus.

Votul a avut loc la două zile după o altă decizie istorică la ONU. Comisia Naţiunilor Unite privind stupefiantele a aprobat miercuri 

sursa: https://www.cotidianul.ro/este-un-moment-istoric-la-americani/