6.09.2021

Românii din Diaspora, contracte și condiții de Evul Mediu

 


Cosmin Boiangiu, şeful ELA, a vorbit despre muncitorii sezonieri, în exclusivitate pentru DC NEWS.

"Care sunt principalele sectoare de activitate în care această agenție europeană își va desfășura activitatea, pentru că sunt sectoare economice în care această mobilitate a muncitorilor este mult mai extinsă", a întrebat Claudia Țapardel. 

Muncitorii sezonieri, pe primul loc în proiectele ELA

"Într-adevăr, o să cuprind toate sectoarele. Orice sector este important pentru noi în măsura în care există oameni care să se miște între un stat și altul sau între companii, dar sunt zone în care această mobilitate a muncii este mai pregnantă și am ales deja să ne concentrăm în acest an pe aceste zone prioritare, zone de mare risc cum le considerăm noi, pentru că foarte multe neregularități, abuzuri se întâmplă în aceste zone. Ne vom concentra pe patru mari direcții sau sectoare în acest an.

Primul deja am început să luptăm foarte puternic de la începutul anului, este cel al lucrătorilor sezonieri, al muncitorilor sezonieri, o problemă care a fost evidențiată anul trecut de această criză, de această pandemie. S-a văzut că lucrătorii sezonieri, cei care muncesc pentru un sezon și lucrează în alt stat membru pentru doar un sezon, de obicei în agricultură sau turism, sunt foarte vulnerabili", a declarat Cosmin Boiangiu, în exclusivitate pentru DC NEWS, în emisiunea "Din Culisele Europei".

Românii care au plecat la sparanghel în plină pandemie, contracte și condiții de Evul Mediu

"Eu o să dau un exemplu concret, pentru că sunteți român și cunoașteți povestea de anul trecut a muncitorilor sezonieri români care în plină pandemie au plecat să muncească în agricultură, în Germania și nu numai în agricultură, ci și în producția de alimente sau să spunem în sectorul de asistență socială sau turism: Germania, Austria și alte state membre mult mai dezvoltate. Dar, în momentul în care au ajuns în aceste state membre am observat cu toții că drepturile lor nu au fost respectate. Pornind de la contractele necorespunzătoare de muncă, nici legislației naționale din România, dar nici a celei din Germania, cu atât mai puțin corespunzătoare principiilor europene. Acele contracte de muncă prevedeau niște condiții care se apropiau mai mult de Evul Mediu decât de societatea modernă în care trăim acum, niște condiții de cazare improprii pentru un stil de viață sănătos și la momentul respectiv, evident să noi ne-am auto-sesizat, statul român s-a auto-sesizat, au existat niște discuții bilaterale la nivel de Guvern, între ministrul Muncii și Guvernul german. 

Cred că în momentul de față, având această Agenție Europeană pentru Muncă, cred că avem un instrument în plus ca astfel de situații să nu se repete și cetățeanul român care lucrează în Germania să aibă aceleași drepturi ca un cetățean german care lucrează în același domeniu", a mai spus Claudia Țapardel. 

De ce vor beneficia muncitorii sezonieri care pleacă din România în alte țări

"Acesta este exemplul cel mai bun pentru a ilustra esența mandatului ELA. Acest gen de situații ne motivează pe noi, sunt la baza mandatului nostru și le vom adresa din ce în ce mai multe pe măsură ce ne operaționalizăm capacitatea. De aceea am și început anul și este prima operațiune de anvergură a autorității noastre, cu toate că funcționăm doar la o treime din capacitatea proiectată pe viitor. Dar am ales acest domeniu pentru că a arătat că este o categorie de muncitori foarte vulnerabilă și este necesară o acțiune completă și acțiune cât mai rapidă.

Este și va fi din ce în ce mai bine cu ajutorul ELA. Am mobilizat deja cooperarea a 15 state membre și vom avea acțiuni  multiple, simultane pe toate palierele pentru a ne asigura că drepturile lucrătorilor sezonieri sunt respectate. Vom începe, și acesta este avantajul pe plan european, cu statele de origine de unde pleacă acești muncitori și vom termina cu statele gazdă.

Vom acoperi întregul lanț, de la momentul în care un om decide să plece, până la momentul în care este angajat și începe să-și desfășoare activitatea într-o fermă sau fabrică dintr-un alt stat.

Vom încerca în primul rând să ne asigurăm că toate statele membre oferă informațiile adecvate, despre condițiile de angajare, condițiile de muncă, condițiile contractuale acestor oameni, că cei care intermediază activitatea o fac în mod corect și furnizează aceste informații la timp, înainte să plece muncitorii", a mai spus Cosmin Boiangiu.

Sancțiuni pentru statele care nu respectă drepturile românilor

"Nu, nu avem acest instrument. Nu putem să sancționăm statele membre. Noi lucrăm și vom lucra foarte strâns cu Comisia Europeană, lucrăm deja în acest domeniu și evident că dacă vor fi cazuri în care vom observa să legislația europeană nu este respectată, Comisia Europeană se va sesiza", a spus șeful ELA.

Pentru cine lucrează ELA şi ce drepturi garantează

„Misiunea ELA este aceea de a se asigura că libertatea de mișcare a cetățenilor din Uniunea Europeană, mobilitatea muncii, este efectuată într-un mod eficient, într-un mod sănătos, lipsit de abuzuri și răspunde nevoilor economiilor europene. Acesta este lucrul pe care ni-l dorim, să facilităm un cadru uniform, un cadru coerent de aplicare a legislației europene în domeniul mobilității muncii”, a declarat Cosmin Boiangiu, şeful ELA în cadrul unui interviu acordat Claudiei Țapardel. 

Oana Lovin, reclamată de Clotilde Armand la poliţie. Prima reacţie: "O invit la un poligraf"

 


Oana Lovin este acuzată în prezent că i-ar fi tăiat cauciucurile mașinii actualului primar Clotilde Armand. Protestatara neagă cu vehemență și o invită pe Clotilde Armand la un test poligraf. 

„Am avut o părere bună, până la un punct despre doamna Clotilde, doar ca să fiu acuzată că i-am tăiat cauciucurile depășește, efectiv, este de bezna minții. 

Doamna Clotilde cred că nu a fost foarte atentă, pentru că ea când a acuzat această faptă, eu nu eram în localitate. Eram la mine, în Valea Jiului, la o nuntă. Ea a spus că a fost deja la poliție, mai are un precedent cu un domn, care s-a dat inspector și venea să îi ia apărarea. Doamna Clotilde are deja niște precedente”, a declarat Oana Lovin într-o intervenție televizată la România TV. 

„Eu o invit pe doamna Clotilde la un test poligraf, dacă nu are nimic de ascuns. Eu o las pe doamna Clotilde să îmi pună absolut toate întrebările pe care le dorește. Este deja prea mult, o să mă sfătuiesc cu avocatul meu ca să pornesc și eu niște acțiuni împotriva dumneaei, pentru că ce face dumneaei este linșaj mediatic, este hărțuire, este calomnie.

Eu nu am făcut nimic altceva decât să prezint niște date din dosarul pe care îl am, pentru că doamna m-a dat în judecată. Eu nu am făcut decât să prezint și să repet vreo 50 de titluri de ziare, pe care le-am avut în liveurile mele. Nu am scos nimic din context, nu am inventat nimic, au fost pur și simplu informații din spațiul public. De ce doamna Clotilde nu s-a adresat în instanță împotriva acelor publicații?”, a mai spus aceasta.

Premierul armean Nikol Pashinyan îşi dă fiul la schimb pentru prizonierii din Azerbaidjan

 


Premierul armean în exerciţiu, Nikol Pashinyan, a propus Baku să-l dea pe fiul său, Ashot, la schimb pentru toţi prizonierii armeni deţinuţi de Azerbaidjan de la încheierea violenţelor în Nagorno-Karabah în noiembrie trecut, relatează miercuri Agerpres, citând agenţiile de presă EFE şi RBC.

'Am dat ordin organismelor corespunzătoare să propună oficial părţii azere ca fiul meu să fie predat drept ostatic Baku în schimbul prizonierilor noştri', a spus Pashinyan la un miting electoral în regiunea Shirak, în nordul ţării.

Dincolo de contextul electoral, propunerea neobişnuită a lui Pashinyan pentru un tată, citată de portalul armean Mamul.am, intervine după ce fostul preşedinte Serj Sargsyan i-a adus critici premierului interimar pentru lentoarea eforturilor de eliberare a prizonierilor armeni deţinuţi de Azerbaidjan, sugerând că altfel ar fi fost situaţia dacă printre prizonieri s-ar fi aflat şi fiul acestuia.

Fiul premierului, luptător antrenat

Fiul lui Pashinyan însuşi, care a luptat anul trecut alături de voluntarii armeni în războiul din Nagorno-Karabah, s-a declarat dispus să fie predat Azerbaidjanului dacă Baku promite eliberarea tuturor celorlalţi prizonieri armeni.

'Sunt pregătit să fiu predat Azerbaidjanului în schimbul returnării prizonierilor de război armeni şi a celorlalţi cetăţeni armeni deţinuţi cu un alt statut', a scris Ashot Pashinyan pe pagina sa de Facebook.

În luna mai, peste 120 de europarlamentari, între care nouă spanioli din cinci grupuri politice, au trimis o scrisoare comună preşedinţilor Consiliului şi Comisiei Europene, Charles Michel, şi, respectiv, Ursula von der Leyen, cerându-le să contribuie la eliberarea prizonierilor de război armeni încă deţinuţi de Azerbaidjan.

Prizonierii de război armeni ar putea fi eliberați

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Peter Stano, a lansat un apel similar la 28 mai, cerând autorităţilor azere 'eliberarea imediată' a prizonierilor de război armeni. În aceeaşi zi, un apel asemănător a fost lansat de Ambasada SUA la Baku într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al misiunii diplomatice.

Eliberarea prizonierilor armeni se înscrie printre temele actualei campanii electorale în Armenia, unde alegeri legislative anticipate sunt preconizate pentru 20 iunie, primul scrutin după înfrângerea suferită de Erevan în conflictul reizbucnit în Nagorno-Karabah în toamna trecută.

La alegerile parlamentare participă 22 de partide şi patru blocuri electorale.

Potrivit unui recent sondaj, formaţiunea lui Pashinyan, Pactul civic, este creditată cu 22,4% din intenţiile de vot, în timp ce principalul rival al acestuia, blocul 'Armenia', condus de fostul preşedinte Robert Kocearian, ar obţine 20,6%. Spre deosebire de Pashinyan, fost ziarist venit la putere în 2018 pe valul unor proteste antiguvernamentale la Erevan, Kocearian este considerat un politician apropiat de Kremlin şi prieten al preşedintelui Vladimir Putin, potrivit presei ruse.

Cetatea Eternă înecată sub ape

 


O furtună violentă a făcut ravagii pe străzile Romei marți după-amiază, producând inundații pe scară largă, în special în partea de nord a capitalei Italiei.

Una dintre cele mai afectate zone a fost Ponte Milvio, unde a fost inundată o școală locală, pompierii intervenind pentru salvarea a 40 de copii și șase aflați în interior. Canalizarea din Roma nu a mai făcut faţă, iar apa s-a revărsat pe străzi, astfel că maşinile au rămas în mijlocul bălţilor imense, iar pubelele de gunoi au fost purtate de ape.

Au fost raportate inundații severe în mai multe districte, printre care Corso Francia, Prati, Monte Mario și Nomentano. Au afectat mai multe linii de autobuz și stații de metrou din centrul capitalei Italiei.

O persoană cu dizabilități care conducea Ford Fiesta a fost blocată în pasajul subteran inundat al stației San Paolo și a fost salvată de carabinieri, scrie Corriere della Serra. „În câteva minute, au căzut 80 mm de apă, în special în zona de nord a Romei, de trei ori mai mult decât ceea ce fusese estimat de alerta meteo„, a spus un consilier din cadrul primăriei Romei.

Apa a inundat şi centrul istoric al oraşului, inclusiv zona Foro Italico și Farnesina, până la Prati.

150 de intervenții ale pompierilor au fost consemnate în numai câteva ore, iar cea mai mare a acestora a implicat inundații, copaci căzuţi, alunecări de teren și asistență pentru șoferii rămaşi mașinile lor.

Preşedintele PSD spune că nici Orban, nici Cîţu nu sunt premieri buni pentru România.

 


„Propunerile PSD nu au fost asculate. Banii europeni din PNRR  se duc către firmele de consultanţă ale vicepremierului Dan Barna. Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Cîţu ar fi victorie uriaşă pentru Ludovic Orban. Florin Cîţu nu i-a făcut opoziţie serioasă lui Orban.

Cred că nici domnul Orban şi nici domnul Cîţu nu sunt doi premieri buni pentru România. Orban e unul dintre vechii brontozauri. Nu cred că a avut performanţă Orban şi schimbarea lui Cîţu nu a fost benefică. Nu au depăşit nivelul liderilor de partid şi a demnităţii reprezenzentate de cea de premier. Funcţia de premier trebuie să aducă mult mai multe abilităţi pentru a sluji România. Nu cred : nici nu cred că îşi doreşte domnul Orban pentru că nu am comunicat de mult. Nu cred că e o problemă că acest Guvern cade. Nu mă interesază jocul lor intern. Congresul lor e inoportun”, a declarat Marcel Ciolacu.

Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a decis declanşarea procedurilor de alegeri în partid, iar data propusă pentru congres este 25 septembrie, a anunţat, marţi, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că el l-a susținut pe Florin Cîțu să avanseze în cariera politică, de aceea și la Congresul PNL l-ar dori în echipa lui. În PNL se discută foarte serios despre faptul că Florin Cîțu va fi contracandidatul lui Ludovic Orban la Congres.

„Biroul Executiv a luat decizia de a declanşa procedurile de alegeri în PNL. Data propusă pentru congres este 25 septembrie. Numărul total de delegaţi va fi de 5.000. Am stabilit calendarul de alegeri. Congresul PNL nu înseamnă doar alegerea conducerii naţionale, înseamnă alegerea conducerii la toate nivelurile. Ca şi calendar propus: în perioada 1-15 iunie vor avea loc adunările generale ale organizaţiilor locale, care vor alege conducerile PNL la nivel local. În perioada 1 iulie – 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri, conferinţe la care se vor alege conducerile judeţene ale PNL. Între data de 10 august, termenul prevăzut pentru finalizarea alegerilor la nivel judeţean, şi data de 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statutului, pentru campania pentru congres”, a precizat Orban.

Medic din Germania, judecat pentru vaccinarea cu Pfizer a unui copil de 9 ani

 


Un doctor din oraşul german Augsburg a fost concediat de la un centru de vaccinare şi a fost adus în faţa instanţei după administrarea unui vaccin împotriva coronavirus la un copil cu vârsta de 9 ani.

Poliţia bavareză a declarat marţi că au fost deschise proceduri împotriva unui medic din Germania sub suspiciunea de vătămare fizică rezultată din neglijenţă şi membrii personalului la centru vor fi interogaţi cu privire la incident.

Fata de 9 ani şi-a însoţit tatăl la centru pentru vaccinare. Un avocat de la centrul de vaccinare a declarat că respectivul medic a apreciat în mod greşit că copilul era un pacient cu risc ridicat care avea nevoie de vaccin şi că incidentul a fost un eşec individual din partea medicului, fapt ce a stârnit polemici în Germania.

Potrivit tatălui, copilul nu a avut până acum niciun efect advers. ”Nu este nimic în neregulă cu ea”, a spus el, potrivit publicaţiei Augsburger Allgemeine.

În Germania, numai copiii cu vârste de peste 12 ani pot fi vaccinaţi cu BioNTech /Pfizer. Producătorul vaccinului efectuează în prezent studii clinice cu privire la limita vârstei de vaccinare. Anterior, la finalul săptămânii trecute, Comisia Permanentă pentru Vaccinare din Germania (STIKO) a transmis că argumentele în favoarea vaccinării copiilor de peste 12 ani nu sunt suficiente şi ezită să dea o recomandare în acest sens. „Toate rezultatele sunt de așa natură încât cu siguranță nu se poate obține un argument în favoarea unei vaccinări generale a tuturor copiilor sănătoși„, spunea Thomas Mertens, directorul acestei autorităţi.

Consiliul Legislativ a dat AVIZ NEGATIV proiectului de interzicere a cumulului pensie-salariu la stat

 


Proiectul de interzicere a cumulului pensie-salariu, aviz negativ de la Consiliul Legislativ. Proiectul va fi discutat, miercuri, şi în Consiliul Economic şi Social, acolo unde urmează a fi dat un alt aviz. Dacă și acesta va fi negativ, Guvernul poate merge, totuşi, mai departe cu acest proiect, întrucât e vorba de un aviz consultativ.

Aviz favorabil cu observații și propuneri nr. 410/08.06.2021 referitor la proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni

Aviz favorabil nr. 411/08.06.2021 referitor la proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Memorandumului de Înţelegere privind cooperarea între Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Justiţiei din Regatul Haşemit al Iordaniei semnat la Amman, la 4 aprilie 2021.

Aviz favorabil nr. 412/08.06.2021 referitor la proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Acordului între Ministerul Apărării Naţionale din România, reprezentat prin Statul Major al Apărării şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii, reprezentat prin Comandamentul Central al SUA privind statutul ofiţerilor de legătură, semnat la Tampa, la 5 februarie 2021 şi la Bucureşti, la 11 martie 2021.

Aviz negativ nr. 413/08.06.2021 referitor la proiectul de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Guvernul va discuta, în ședința de miercuri, un proiect de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare.

-Angajații la stat și la privat pot opta, după ce împlinesc vârsta de pensionare, să muncească în continuare până la vârsta de 70 de ani.

-Posibilitatea muncii până la 70 de ani nu este o obligație pentru angajați, ci doar o opțiune de care beneficiază aceștia

-Bugetarii care aleg să muncească după ce ies la pensie nu vor mai primi pensia pe perioada în care muncesc. Nu același lucru se întâmplă în sectorul privat, unde angajații pot cumula pensia cu salariu.

-Angajații care au optat să muncească până la 70 ani pot să renunțe în orice moment la alegerea făcută și să rămână la pensie.

„Rușine ție, Brăila !” Scenă de groază la Grădina Zoologică din Brăila

 


O scenă de groază a fost suprinsă de un vizitator al Grădinii Zoologice din Brăila. Persoana a fotografiat un leu și o leoică, îngrozitor de slabi, care zăceau pe cimentul unei cuști de doar câțiva metri pătrați, în condiții precare. Imaginea, care le înfățișează pe cele două animale sălbatice emaciate, a fost postată pe social-media și a stârnit un val de revoltă printre internauți.

„Prima oară la zoo Brăila…dezamăgită”, a afirmat persoana care a făcut poza. Majoritatea celor care au comentat la imaginea cu cei doi lei subnutriți fac apel la Poliția Animalelor. Oamenii cer instituției să investigheze situația de la Grădina Zoologică din Brăila.

„Faceți reclamație la Politia Animalelor! ! De ce s-a înființat ?”, îndeamnă un utilizator.

„Apelati la Partidul Verde Brăila să vă sprijine și anunțați și Poliția Română Veterinară!!!” a comentat o altă persoană, oripilată de imaginea celor două animale chinuite.

Alții, care au văzut imaginea leilor înfometați, îndeamnă cetățenii să nu viziteze deloc Grădinile Zoologice, în speranța că această atitudine va duce la interzicerea acestor instituții în România.

„Ce rușinos, cum să te duci la Zoo, sa vezi, ce? Suferința bietelor animale? Nu mai duceți copii la Zoo, ce pot sa vadă, doar nepăsarea oamenilor vis-a-vis de animale. Rușine ție, Brăila!”, a fost reacția vehementă a unei femei de pe un grup pentru Protecția Animalelor.

Nu este prima dată când Grădina Zoologică din Brăila este criticată pentru condițiile în care animalele sunt ținute. În urmă cu un an, Tudor – Tim Ionescu, fostul iubit al Oanei Zăvoranu, a postat o filmare de la Grădina Zoologică din Brăila, cu un leu subnutrit și neîngrijit, care răgea de foame. Tudor – Tim Ionescu se pronunța la acea vreme în favoarea unui proiect de lege care ar desființa grădinile zoologice tradiționale.

„Ascultați strigătul disperat a unui leu de la #Zoo #Braila, unde animalele suferă de lipsă de îngrijire, atenție, mâncare și mai ales spațiu suficient. Aceste locuri nu fac onoare civilizației pe care o pretindem, iar eu unul vreau să ducem în Parlament un proiect pentru desființarea acestor închisori de animale și captivitate să mai fie permisă doar în parcuri naturale.”, a postat Tudi pe pagina de socializare.

6.08.2021

Din 63 de decese de sau cu covid declarate oficial azi, 47 sunt din alte perioade

 


Din 63 de decese de/cu covid declarate oficial azi, 47 sunt din alte perioade (bine măcar că nu le-au contabilizat pe cele din perioada cruciadelor). 

”47 dintre aceste decese sunt anterioare [...] și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 6 decese s-au produs în luna septembrie 2020, 26 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 3 în februarie 2021, 1 în martie 2021 și 1 în aprilie 2021, în județele Bihor, Cluj, Neamț și Vâlcea”. 

Se întreabă cineva ce verificări s-au efectuat ? Vreo autopsie, vreo analiză criminalistică ? Nț. Nu se întreabă nimeni, că nu e voie de la stăpânire - tre' să ne bazăm exclusiv pe informațiile oficiale. Este, însă, evident pentru orice inteligență medie că DSP a luat din nou la mână hârțogăria și a reîncadrat cauza decesului, contrar constatării medicului care a constat, illo tempore, decesul. 

Și, cică, să ne bazăm pe ce spun medicii, că sunt specialiști ... 

Păi noi încă avem încredere în medici, iar autoritățile - nț. 

Pe de altă parte, numărul infecțiilor detectate azi este fix 89. De mai mult de o săptămână, numărul zilnic de infecții detectate este de sub 250. Indicele de infectare la mia de locuitori,  corespunzător ultimelor 14 zile, este azi de sub 0,2 în toate județele și regiunile țării. 

Așadar, stimați „luptători” contra pandemiei, de ce nu faceți un bine umanității declarând că ați invins la wresteling mexican, ridicând starea de alertă ? Uite, promit aici că o să declar că voi ați dat de pământ cu virusul cel turbat !

Nu de alta, dar regulile omese sunt în sensul că, la astfel de cifre, nu mai există răspândire comunitară a agentului patogen, deci nu mai există pandemie/epidemie. 

Până și minciunile lui Fauci, cel atât de înverșunat susținut de feisbuc & co, de bilgheiț și de J. R. Biden, a fost nevoit să recunoască trei mari minciuni - că virusul nu putea scăpa din laboratorul unde era fabricat, că nu asimptomaticii au transmis boala, ci simptomaticii (omul a zis că a fost și el obosit la un moment dar și de aia a pus un „a” lângă „simptomatic”, din greșeală; faptul că Arafat și comp au luat greșeala ca literă de biblie progresistă, băgând în spital orice „asimptomatic” prindea și țănând la porțile spitalului adevărații bolnavi, în suferință și umilință, e altă proveste, demnă de „Dineul cu proști”) și că măștile nu sunt deloc utile prevenției răspândirii virusului (deși Arafat și Streiunu-Cercel ne puneau să ținem măști ermetice pe figură chiar și la masa de Crăciun, iar Tătaru Nelu ne cerea să punem 2 măști, ca să fie bine...).   

De aceea, și minciunile și exagerările voastre vor fi devoalate, că omu' a cam început să se trezească din transa indusă de voi prin frică și amenințare.

Încetați, așadar, să ne mai insultați inteligența. 

GHEORGHE PIPEREA 

Macron, lovit intenționat. Opoziția, reacție uluitoare

 


Incident incredibil în Franța. Președintele Emmanuel Macron a fost plesnit peste față în timp ce încerca o baie de mulțime.

Șeful statului francez a fost agresat de un individ, marţi, în cursul unei deplasări, iar agenţii serviciilor de securitate au anunţat reţinerea a doi suspecţi după incident.

Marine Le Pen, unul dintre liderii opoziţiei din Franţa, a condamnat vehement, marţi, agresiunea care l-a vizat pe preşedintele Emmanuel Macron, catalogând incidentul drept „inadmisibil”.

„Este inadmisibil să fie atacat fizic preşedintele Republicii. Eu sunt principala opozantă a lui Emmanuel Macron, dar este preşedinte. Îl putem combate politic, dar nu putem îngădui nici cea mai mică violenţă la adresa lui”, a afirmat Marine Le Pen, prin Twitter.

„Chiar dacă dezbaterile politice pot fi dure, nu trebuie în niciun caz să tolerăm violenţa fizică. Condamn ferm agresiunea fizică intolerabilă care l-a vizat pe preşedintele Republicii”, a subliniat Marine Le Pen, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională.

„După vaccinare, pielea oamenilor se va umple de solzi”

 


Stareţul Mănăstirii Nechit din Neamţ i-a îndemnat pe oameni să nu se vaccineze întrucât efectele adverse ar fi teribile, în opinia sa. Cei vaccinaţi ar deveni zombi şi s-ar acoperi de solzi, prevede Înaltul prelat.

„Este orice, vaccin nu este. Toți cei care și-au făcut vaccinul să se aștepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficiență renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie. Nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi, exact cum îi vedem pe cei drogați.

Dacă mintea nu va mai funcționa la capacitatea normală, ai atentat la Dumnezeu. După vaccinare și în combinație cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești. Nu va exista nici o explicație cu privire la originea acestei boli. Oamenii se vor umple de solzi și cancere de sânge. Se vor umple cu răni, din care va curge lichid. Sfinţii părinţi ne profeţesc: Copiii mei, oamenii îşi vor pierde libertatea de gândire, vor fi inactivi, lucrarea celui rău va rezista, oamenii vor muri după vaccinare. Planul lor criminal, de genocid în lume, te va face să nu mai fii conştient de tine însuţi şi nici de Creatorul tău”, spune părintele.

Reamintim că, la începutul acestui an, Patriarhul Daniel le-a cerut preoţilor să se informeze despre vaccinarea anti-covid. Patriarhia a trimis un document în care se precizează că fiecare eparhie va primi un material informativ referitor la vaccinarea anti-covid.

Decizia a fost luată de Patriarhia Română după ce Secretariatul de Stat pentru Culte a trimis la Cancelaria Sfântului Sinod un material informativ intitulat ”Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”, o broșură de 18 pagini care clarifică, din punct de vedere medical, mai multe aspecte cu privire la subiectul vaccinării românilor împotriva virusului SARS­ CoV-2.

Patriarhul le-a cerut ierarhilor din Sfântul Sinod să transmită broșura către ”personalul clerical și neclerical din eparhie (ierarhi, preoți, diaconi, cântăreți bisericești, vânzători/gestionari, asistenți sociali etc., de la centrul eparhial, parohii și mănăstiri), astfel încât aceștia să aibă acces în cel mai scurt timp la informațiile și clarificările oferite de specialiști pentru a putea decide în cunoștință de cauză dacă doresc să se vaccineze”.

POTOP și FURTUNĂ în CAPITALĂ. Străzi inundate în urma ploilor torenţiale

 


Mai multe străzi din Capitală au fost inundate în urma ploilor torenţiale. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare meteo de vreme rea în mai multe judeţe din ţară.

Potrivit meteorologilor, în cursul după-amiezelor și al serilor de marți, miercuri, joi și vineri (08, 09, 10 și 11 iunie) vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 5…15 l/mp și izolat posibil peste 20…25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi de 26…27 de grade, iar cele minime de 13…16 grade.

AVERTIZARE METEO.  COD GALBEN: Interval de valabilitate: 08 iunie, ora 11:00 – 08 iunie, ora 21:00

În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și Orientali, Oltenia, vestul și nordul Munteniei și estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul Munteniei, precum și în Dobrogea și Moldova, dar pentru intervale mai scurte de timp.

În intervalul 08 iunie, ora 11:00 – 11 iunie, ora 23:00, meteorologii au emis o informate meteo de instabilitate atmosferică. În perioada menţionată, sunt aşteptate averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.

Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârșitul săptămânii.

CASCADA BIGĂR A CEDAT SUB PROPRIA GREUTATE

 


Un perete al cascadei Bigăr din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, cu o înălţime de aproximativ 4 metri, s-a surpat luni după-amiază. Potrivit reprezentanţilor Romsilva, Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate şi volum şi a cedat sub propria greutate.

„Cascada Bigăr s-a format în timp, prin depunerea carbonatului de calciu din apele Izbucului Bigăr, care a fost acoperit de un covor de muşchi. Carbonatul de calciu pietrifică acest covor de muşchi, care se regenerează cu noi straturi de muşchi vii, astfel încât o cascadă de acest tip creşte permanent în dimensiuni. Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate şi volum şi a cedat sub propria greutate. Menţionăm că această cascadă este într-o dinamică naturală permanentă şi în timp se va regenera, prin depunerea unor noi straturi de muşchi pietrificat. De altfel, o cascadă de acelaşi tip, cascada Moceriş, tot din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, a suferit o surpare similară în urmă cu cinci ani, iar în zona cascadei Bigăr există urme ale unor astfel de fenomene similare petrecute în trecut”, explică reprezentanţii Regiei.

Potrivit acestora, Cascada Bigăr, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din zona Banatului, se afla în Zona de Protecţie Integrală a Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, în Rezervaţia Naturală „Izvorul Bigăr”, o zonă în care intervenţia umană este minimă, iar procesele naturale trebuie să se desfăşoare liber, acesta fiind motivul pentru care administraţia parcului nu a intervenit cu măsuri invazive, respectiv construcţii care să sprijine structura de travertin a cascadei, o astfel de intervenţie împiedicând procesele naturale.

Sursa citată subliniază că Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa a luat toate măsurile posibile de protecţie a cascadei Bigăr, cu avizul Consiliului Ştiinţific al parcului, respectiv îndepărtarea a doi arbori uscaţi care s-ar fi putut prăbuşi peste cascada Bigăr. Singurele construcţii din zona cascadei Bigăr au fost cele pentru a asigura infrastructura de vizitare a obiectivului turistic, avizate de Consiliul Ştiinţific al parcului, acestea fiind amplasate la o distanţă care să nu afecteze cascada.

„Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva respinge cu fermitate acuzaţiile false şi lipsite de orice fundament ştiinţific ale unui ghid de turism, care a lansat în spaţiul public informaţia cum că o lucrare de captare parţială a izvorului Bigăr pentru păstrăvăria Valea Miniş, realizată în urmă cu 33 de ani, ar fi provocat prăbuşirea peretelui cascadei Bigăr. Cantitatea de apă care să favorizeze depunerile carbonatului de calciu trebuie să fie una moderată pentru a facilita acest proces natural, deci nu o eventuală micşorare a debitului de apă ar fi dus la surparea peretelui cascadei. Garda Naţională de Mediu şi Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate au fost informate imediat de către administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa despre producerea acestui eveniment. Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, cu sprijinul Consiliului Ştiinţific, va identifica măsurile ce trebuie luate în continuare”, mai precizează Romsilva.

Cum se întâlnea Bill Gates cu femeile. Un angajat Microsoft rupe tăcerea

 


Un angajat Microsoft rupe tăcerea şi face dezvăluiri incredibile despre escapdele miliardarului.
După ce au apărut zvonuri legate de infidelităţile omului de afaceri, un angajat de la compania Microsoft face dezvăluiri. Americanul  cu o avere netă estimată, în mai 2021, la 146 miliarde de dolari venea la birou cu o limuzină Mercedes, după care folosea o altă maşină, un model Porsche, care se spune că ar fi un adevărat „aspirator de femei”.
Miliardarul pleca la volanul unui astfel de automobil sport chiar în timpul programului de lucru, susţine unul dintre angajaţi, care a subliniat că în birourile Microsoft devenise evident ce făcea Gates.
„Cu toții am presupus că asta se întâmpla când era cu femei. Știam că există multe întâlniri externe care nu erau în calendarul său”, a precizat sursa, potrivit Daily Mail.
Totuşi, o altă sursă a declarat pentru Vanity Fair că „schema Porsche” pe care ar fi folosit-o Gates pentru amante nu reprezintă decât un zvon: „El este unul dintre cei mai programați oameni de pe planetă și nu a dispărut niciodată din birou.” Alte surse au declarat presei că Bill și Melinda trăiau vieți separate de mai mulţi ani înainte ca ea să solicite divorțul în mai.
Gates este renumit pentru colecţia sa de mașini, având o preferinţă specială pentru Porsche. Recent a cumpărat un Porsche Taycan, o mașină electrică. Miliardarul a deținut anterior un Porsche 911 din 1979 și un Porsche 959 Sports – dintre care au existat doar 337.
Bill Gates a dezvăluit motivul divorţului de Melinda şi a descris căsătoria ca fiind „lipsită de iubire”. Această mărturisire a fost făcută de miliardar prietenilor de golf, înainte ca vestea separării să fie făcută publică.
„Bill a vorbit, în urmă cu ceva timp, cu prietenii apropiați pe terenul de golf şi le-a spus că mariajul a fost lipsit de iubire, că s-a terminat de ceva timp și că trăiesc vieți separate”, a declarat o sursă pentru New York Post.

Doi poliţişti români din Marea Britanie au făcut o gafă uriașă după ce au petrecut un weekend în România.

 


Doi poliţişti de origine română din Regatul Unit au fost amendaţi cu câte 2.000 de lire sterline după ce au făcut o călătorie în România. Cei doi sunt acum judecaţi de Tribunalul din Westminster.

Cei doi tineri, un bărbat de 27 și o femeie de 21 de ani, au petrecut în luna octombrie trei zile în România, timp în care și-au vizitat părinții, iar apoi s-au întors în Londra fără să intre în izolare. Ei au fost aduşi în faţa instanţei fiind acuzaţi că au încălcat regulile carantinei şi nu au stat în izolare, după ce au călătorit în România, notează Evening Standard.

Ceea ce i-a dat de gol au fost chiar imaginile pe care le-au publicat pe rețelele de socializare, lucru care i-a costat foarte mult. 

Colegii lor de muncă au fost cei care au remarcat gafa românilor, iar unul dintre ei chiar a depus mărturie, după ce, anterior, i-a pârât superiorilor. 

Ce au spus românii la proces

La proces, românul s-a apărat şi a spus că nu a fost informat că trebuie să intre în carantină, în condiţiile în care a fost plecat mai puţin de 72 de ore. El a mai fost acuzat că a minţit iniţial şi a spus că nu a fost plecat din Regatul Unit. În schimb, fata şi-ar fi cerut scuze pentru că nu a respectat izolarea şi a spus că nu ştia nici ea că sunt obligaţi să stea timp de 14 zile în izolare. 

Cei doi români mai sunt acuzaţi că nu au plătit amenda, câte 1.000 de lire sterline pentru fiecare, motiv pentru care acum sunt urmăriţi penal şi riscă să fie daţi afară din Poliţie. În plus, sunt obligaţi să plătească o amendă dublă, plus câte 290 de lire, bani care înseamnă cheltuieli de judecată şi taxe.

Cazul lor nu e singular

Potrivit aceleiași surse, cazul lor nu este unic și au existat nenumărate alte cazuri şi abateri în cadrul Poliţiei din Marea Britanie.

Un alt bărbat, în vârstă de 52 de ani, a refuzat să se autoizoleze în luna decembrie, după ce s-a întors dintr-o călătorie în Nigeria.

În plus, aceleași probleme le-a mai avut tot un bărbat de 30 de ani, care a fost amendat cu 1.173 de lire sterline de către instanţă după ce a fost dat de gol de către un vecin, care a anunţat Poliţia că nu a respectat regulile de carantină. El a fost prins în timp ce primea musafiri la el acasă, la două săptămâni de la întoarcerea din Albania.

Razie la nivel internaţional după decriptarea comunicaţiilor crimei organizate

 


Sute de persoane au fost arestate în întreaga lume în cursul unei uriaşe operaţiuni internaţionale de poliţie împotriva criminalităţii organizate, posibilă prin decriptarea comunicaţiilor codificate între infractori, a anunţat marţi poliţia federală australiană, notează AFP. 

Această operaţiune a fost declanşată de poliţia din mai multe ţări din Europa, din Statele Unite, Australia şi Noua Zeelandă, care a reuşit să decodifice, în timp real şi timp de trei ani, mii de comunicaţii criptate în cadrul grupărilor criminale de tot felul, a indicat poliţia australiană într-un comunicat.

La rândul său, poliţia neozeelandeză a descris operaţiunea drept 'cea mai sofisticată din lume efectuată până în prezent de forţele de ordine împotriva crimei organizate'. Interceptarea masivă a mesajelor a fost posibilă cu ajutorul unei aplicaţii numite ANoM, de care se serveau infractori din întreaga lume pentru a comunica în mod formă criptat, dar care era de fapt controlată de FBI, poliţia federală americană.

Mesajele se refereau în special la proiecte de asasinat şi trafic de droguri şi de arme, a precizat poliţia australiană care a arestat 224 de persoane din toate regiunile ţării. 'Sute de persoane au fost arestate' în afara Australiei, a adăugat aceeaşi sursă. Poliţia din Noua Zeelandă a anunţat arestarea a 35 de persoane, mai ales pentru trafic de droguri şi spălare de bani.

Aplicaţia ANoM era instalată pe telefoane mobile care, lipsite de orice altă funcţionalitate, se tranzacţionau pe piaţa neagră. Un telefon de acest tip putea comunica numai cu un alt telefon care conţinea aplicaţia. 'Un criminal trebuia să cunoască un alt criminal pentru a obţine acest material', a explicat poliţia australiană într-un comunicat.

'Aparatele au circulat şi popularitatea lor a crescut în rândul infractorilor, care aveau încredere în legitimitatea aplicaţiei, deoarece marile figuri ale crimei organizate erau garanţi ai integrităţii acesteia', a adăugat sursa. 'Aceşti influenceri criminali au pus poliţia federală australiană în buzunarul a sute de presupuşi infractori', şi-a exprimat mulţumirea şeful poliţiei australiene, Reece Kershaw, în comunicat.

'Practic, ei şi-au pus cătuşele de la unul la altul adoptând şi având încredere în ANoM şi comunicând deschis, neştiind că îi ascultăm tot timpul', a adăugat el. Operaţiunea a primit numele de cod 'Ironside' în Australia şi 'Trojan Shield' la nivel mondial, precizează Agerpres.