Doi urşi au intrat, joi, în curtea unei pensiuni din Săcele, judeţul Braşov. Prefectura Braşov a anunţat că, joi, în jurul orei 13.00, Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov a fost sesizat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 despre faptul că în curtea Pensiunii Genţiana, situată pe strada Valea Doftanei din zona Brădet, municipiul Săcele, se află doi urşi.
Jandarmii ajunşi la pensiune au constatat că sesizarea se confirmă şi au cerut intervenţia ”Echipei de Intervenţie Rapidă Specializată”, formată ca urmare a Hotărârii nr. 1/2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prin care s-a aprobat Procedura privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de animalele sălbatice periculoase la nivelul judeţului Braşov.
„Întrucât timp de aproximativ două ore nu s-a reuşit îndepărtarea celor doi urşi, s-a luat decizia tranchilizării lor, sub coordonarea unui medic veterinar, şi ulterior mutării acestora în zona de pădure. După tranchilizare, Echipa de Intervenţie Rapidă Specializată, însoţită de echipajul de jandarmi, a mutat urşii pe acelaşi fond forestier, la o distanţă de aproximativ 10 km în pădure, în zona Babarunca, pe drumul forestier Valea Tărlungul Mare – Ciocuri”, a precizat sursa citată.
Echipa de Intervenţie Rapidă Specializată a rămas acolo pentru monitorizarea urşilor, aceştia trezindu-se din tranchilizare şi îndepărtându-se în pădure.
Numărul apelurilor la 112 din cauza urşilor a crescut de 10 ori în ultimii 5 ani, a declarat, joi, Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, subliniind că legislaţia trebuie schimbată astfel încât în cazurile de forţă majoră „să putem interveni prompt în interesul omului”.
„Trebuie să acceptăm realitatea şi cea mai mare greşeală este sau ar fi să negăm evidenţele. Evidenţele arată că în ultimii 5 ani numărul apelurilor la 112 din cauza urşilor care sunt prezenţi în locuinţe, gospodării, pe stradă, a crescut de 10 ori faţă de 2016. 2021 va fi anul care va marca această creştere de 10 ori şi nu vorbim de o senzaţie, vorbim de mii de animale ucise în 5 ani. Am făcut statistica pe ultimii 5 ani pentru că este exact perioada în care intervenţia umană a fost redusă la minim şi perioada în care fenomenul a luat amploare. Am avut parte de foarte multă dezinformare în ultima perioadă în legătură cu evidenţele care erau chiar în statisticile ministerului”, a precizat Barna Tzancos la Digi 24.