7.15.2021

Sondaj INSCOP : PSD sare cu patru procente peste PNL, AUR în scădere, dar peste USR-PLUS

 


Remus Ştefureac, directorul INSCOP Research, a publicat pe pagina sa de socializare rezultatele unui sondaj care arată cum s-a modificat intenţia de vot în ultimii doi ani

”În mod normal, în primele 6-12 luni după preluarea guvernării, partidele aflate la putere ar fi trebuit să aibă scoruri semnificativ mai mari decat cele obținute în alegeri. Situația este însă diferită, partidele, aflate la putere având o intentie de vot similară sau chiar sub votul de la alegerile din urmă cu 7 luni. Explicațiile sunt mai multe de la climatul de neîncredere determinat de pandemie, până la sincopele activitatii guvernamentale”, scrie sociologul Remus Ștefureasc, directorul Inscop Research, într-o postare pe Facebook.

Sondajul realizat de INSCOP, care urmărește evoluția votului în perioada mai 2019 – iunie 2021, arată următorul clasament valabil în luna iunie 2021: PSD 30, 2%, PNL 26, 6%, AUR 14, 2 la sută iar USR PLUS 13,2 %.

La momentul actual, USR-PLUS are o intenţie de vot de 13,2 % (iunie 2021), cu un procent mai puţin decât AUR, care are 14,2% intenţie de vot. USR-PLUS a reuşit să mai recupereze din diferenţa din mai 2021, când AUR era cotat cu 15,4% intenţie de vot, iar USR-PLUS doar 11,3%. USR-PLUS s-a mai aflat la un nivel atât de scăzut tocmai în martie 2020, când avea 10,2% intenţie de vot. Şi AUR este în scădere de la începutul anului, în februarie 2021 având 16,7% intenţie de vot.

Prin comparaţie, USR-PLUS a stat cel mai bine în septembrie 2019, cu o intenţie de vot de 24%.

Datele din iunie 2021 sunt extrase din sondajul de opinie ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Partea a II-a, realizat la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro), potrivit G4Media.

Datele au fost culese în perioada 1 -15 iunie 2021, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95 %, la un grad de încredere de 95%.

Rusia ameninţă că nu va mai tolera „provocări” în apele Crimeei

 


Rusia nu va mai tolera „provocări” în apele Crimeei, cum a fost incidentul în care a fost implicat luna trecută distrugătorul britanic HMS Defender, a declarat miercuri secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al preşedinţiei ruse, Mihail Popov.

„Acest tip de acţiuni va fi respins cu metode de o duritate maximă, indiferent cărui stat îi aparţine transgresorul”’, a spus Popov într-un interviu acordat cotidianului Rossiiskaia Gazeta.

Oficialul rus este de părere că incidentul în care a fost implicat, pe 23 iunie, distrugătorul britanic HMS Defender a fost o „provocare premeditată”. Nava a pătruns circa trei kilometri în interiorul apelor ruseşti. Rusia consideră că apele din apropierea Crimeei anexate îi aparţin, în timp ce Londra a dat asigurări că nava sa efectua o traversare paşnică dinspre portul ucrainean Odessa către Georgia. Aceasta, în condițiile în care Marea Britanie, ca și Uniunea Europeană și SUA, nu recunosc anexarea Crimeei de către Rusia, considerând-o ilegală.

„Le sugerăm adversarilor noştri să mediteze foarte adânc dacă merită să desfăşoare astfel de provocări, ţinând cont de capacităţile Forţelor Armate ale Rusiei”, a spus oficialul rus, potrivit Agerpres.

Popov a estimat că, luând în considerare declaraţiile oficialilor britanici, care au insistat asupra „liberei navigaţii”, nu este exclus să continue „acţiunile provocatoare ale navelor britanice”.

„Din nefericire, forţele navale ale ţărilor NATO au fost alese drept instrument de presiune şi provocare contra Rusiei folosind o interpretare arbitrară a dreptului maritim internaţional şi a tradiţiilor navigaţiei”, a mai spus Mihail Popov.

Reamintim că, pe 23 iunie, autoritățile ruse au anunțat că o navă militară rusă a tras focuri de avertisment asupra distrugătorului HMS Defender al Marinei Regale britanice, iar un avion rusesc a lansat bombe în calea sa, după ce nava NATO a intrat în apele ruseşti din Marea Neagră.

Ministerul britanic al Apărării a negat, însă, incidentul, spunând că nava „executa o trecere pașnică prin apele teritoriale ale Ucrainei, conform legislației internaționale”, iar rușii probabil „desfășurau un exercițiu cu trageri de artilerie în Marea Neagră”.

Un corespondent BBC aflat la bordul distrugătorului HMS Defender a spus că vasul de război a fost survolat de mai mult de 20 de avioane rusești și încadrat în mers de două nave rusești de coastă, care s-au apropiat mult, încercând să-l oblige să-și schimbe direcția.

Emmanuel Macron, HUIDUIT de Ziua Franței

 


După pauza de anul trecut provocată de pandemia de COVID-19, Franța a reluat astăzi tradiţia paradei militare de Ziua Naţională, însă prudenţa continuă să fie prezentă într-un moment în care ţara încearcă să evite un al patrulea val epidemic cu foarte contagioasa variantă Delta a coronavirusului. 

În 2020, în plină explozie a pandemiei, defilarea de 14 Iulie a fost anulată pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, fiind înlocuită cu o ceremonie în format redus în Place de la Concorde. Anul acesta, pe celebrul bulevard parizian Champs-Elysées vor reveni militari, drapele şi blindate, dar accesul spectatorilor va fi limitat, cei prezenţi fiind obligaţi să prezinte un paşaport sanitar şi să poarte mască.

Asistenţa va fi redusă la 10.000 de persoane, faţă de 25.000 în vremuri normale. La parada de anul acesta vor participa 5.000 de militari, dintre care 4.300 infanterişti, dar şi 73 de avioane, 24 de elicoptere, 221 de vehicule şi 200 de cai ai Gărzii republicane. Preşedintele Emmanuel Macron va asista alături de şeful de Stat-Major al armatelor, generalul François Lecointre, căruia îi va lua locul peste o săptămână actualul şef de Stat-Major al armatei terestre, Thierry Burkhard, potrivit Agerpres.

Emmanuel Macron, huiduit

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a participat la parada militară şi le-a adus omagii poliţiştilor şi militarilor decedaţi în misiuni, spre marea nemulțumire a francezilor, care l-au huiduit și fluierat.

Prezent la parada organizată pe Bulevardul Champs-Élysées, în centrul Parisului, Emmanuel Macron a coborât de la tribună pentru a-i saluta pe tinerii adunaţi în Piaţa Concorde.

"Vă mulţumesc pentru acest 14 Iulie, felicitări tuturor şi mulţumesc pentru participare", a spus preşedintele Franţei.

România va trebui să reducă cu 12,7% emisiile de gaze cu efect de seră

 


Comisia Europeană a propus miercuri un pachet ambiţios de măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE, împreună cu o distribuire a ţintelor naţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asupra cărora cele 27 de state membre vor avea dezbateri aprinse, relatează Agerpres, citând Reuters.

Printre măsurile propuse de executivul comunitar în vederea atingerii obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% faţă de anul 1990 şi obţinerea neutralităţii climatice în anul 2050 se regăsesc creşterea costurilor pentru emisiile de CO2 generate de încălzire, transporturi şi industrie (inclusiv prin reformarea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii - ETS), taxarea combustibililor destinaţi transporturilor aeriene şi navale, interzicerea din anul 2035 a comercializării autoturismelor noi diesel şi pe benzină, utilizarea sporită a surselor regenerabile de energie (cu obiectivul ca 40 % din energia UE să fie produsă din surse regenerabile până în 2030) concomitent cu reducerea consumului de energie, alinierea politicilor fiscale la obiectivele Pactului verde european, realizarea de campanii de împădurire, etc.

Reducere cu 40% a emisiilor

Actualele norme europene au la bază vechiul obiectiv de reducere a emisiilor poluante cu 40%. Prin urmare, planul prezentat miercuri de Comisia Europeană cuprinde creşteri ale obiectivelor naţionale pentru toate statele membre. Fiecare dintre ele va trebui să-şi reducă emisiile de CO2 în sectoarele precizate - inclusiv transporturile şi încălzirea locuinţelor - cu o măsură calculată pe baza PIB-ului pe locuitor, ceea ce înseamnă că statele mai bogate vor avea procentual ţinte mai mari comparativ cu acelea mai sărace. Totuşi, obiectivele de reducere a emisiilor pentru acestea din urmă au fost sporite cu procente apropiate celor dintâi.

Astfel, Germania, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Luxemburg vor trebui să-şi reducă emisiile cu 50% până în anul 2030 faţă de anul 2005, ţintele lor actuale fiind cuprinse între 38% şi 40%. În acest timp, ţinta de reducere a acestor emisii va creşte în cazul României de la 2% la 12,7%, cea a Ungariei de la 7% la 18,7%, a Poloniei de la 7% la 17,7%, a Republicii Cehe de la 14% la 26%, iar a Bulgariei va creşte la 10% faţă de actuala ţintă de 0% care în cazul acestei ţări înseamnă doar să nu-şi crească emisiile.

Tranziție spre o economie prietenoasă climei

Comisia Europeană a avertizat că planul prezentat miercuri va implica o tranziţie profundă, cu mari schimbări structurale în foarte puţin timp şi va conduce la transformarea economiei şi a societăţii UE în vederea atingerii obiectivelor ambiţioase în materie de climă. Acest plan va fi negociat cu statele membre şi cu Parlamentul European.

Copilul geniu care la 11 ani vrea să obţină nemurirea pentru oameni

 

Laurent Simons are doar 11 ani, dar are deja o diplomă în inginerie electronică şi a absolvit Universitatea de Fizică, aspirând să obţină doctorate şi alte diplome în Chimie şi Medicină.

Care este obiectivul copilului geniu? Nu îl interesează atât de mult titlurile, cât cunoştinţele pe care le acumulează, pentru a reuşi ca oamenii să devină nemuritori, a asigurat el într-un interviu acordat EFE, scrie Agerpres. 

Tocmai a absolvit 'summa cum laude' într-un singur an Fizica la Universitatea din Anvers, unde va continua studiile pentru a obţine un master şi doctoratul, dar colaborând şi cu universităţi din Israel şi SUA.

"Nu contează titlurile, ci cunoştinţele căpătate la aceste materii. A fost o experienţă interesantă. Am început cursurile în aprilie anul trecut în timp ce eram implicat în diferite proiecte. Însă materiile au devenit tot mai interesante şi voiam să ştiu mai multe despre fizica cuantică", a spus el.

Se concentrează mai ales pe fizică

În prezent se concentrează mai ales pe fizică, despre care vorbeşte cu aceeaşi pasiune ca un adult având în spate decenii de carieră. "Cursurile îţi oferă o idee generală despre fizică, iar eu vreau să învăţ detaliile iar pentru aceasta îmi trebuie un master", a explicat Laurent Simons.

"Este foarte interesant şi vreau să folosesc cunoştinţele pentru a-mi atinge obiectivul: să obţin nemurirea. Vreau să fiu capabil să pot înlocui toate organele corpului cu organe create artificial. Disciplinele sunt ca un puzzle uriaş, cu multe piese, dar dacă parcurg materiile, le voi putea interconecta şi genera noi idei", a spus băiatul.

Cum va obține nemurirea

Laurent Simons nu ştie cum va obţine nemurirea, dar crede că acest lucru poate fi realizat.

Una din piesele acestui puzzle este fizica, despre care el a învăţat suficient pentru a obţine o diplomă cu o medie de 9. Anterior a absolvit ingineria electronică la vârsta de 10 ani, însă un dezacord dintre părinţii lui şi Universitatea din Eindhoven l-au obligat să părăsească facultatea când era "pe sfârşite". Însă acest lucru nu i-a schimbat planurile de a-şi continua studiile ştiinţifice. Nici măcar pandemia nu a avut un efect negativ supra carierei sale academice.

"Nu s-au schimbat multe pentru mine pentru că eu deja învăţam acasă", a explicat el. "A fost chiar mai bine pentru că am urmărit online cursurile şi am continuat să merg la laboratorul universităţii", a mărturisit Laurent.

Ce îi place să facă în timpul liber

La întrebarea ce îi place să facă atunci când nu studiază, răspunsul său a fost clar: "Nu pierd prea mult timp cu studiile", a spus el senin, fiind conştient de dotările sale de geniu care i-au permis să urmeze o facultate de trei ani într-un singur an.

"Dacă ceilalţi copii nu au şcoală sau teme, organizam împreună jocuri video, mai ales în lunile de pandemie când nu puteam să ne vedem. Sau ne uitam împreună la filme, fiecare de la el de acasă. Ne sunăm prin apel video şi facem toţi click pe acelaşi film. Înainte de pandemie îmi plăcea să alerg la carting", mărturiseşte el.

Asemeni altor copii de aceeaşi vârstă cu el, are propriul smartphone, reţele de socializare şi un computer. Neagă faptul că părinţii îl ţin sub control pentru că, spune el, este "un băiat responsabil".

Așteaptă vacanța

Acum aşteaptă ca "maman" şi "papa" să se vaccineze pentru a putea pleca în vacanţă, cum făceau şi înainte de pandemie, la Marbella (Spania), unde părinţii săi au o casă în care au stat ani de-a rândul chiar şi atunci când el era mic.

A învăţat şi câteva limbi străine pentru a-şi putea urma visul. Bunicii lui suferă de probleme cardiace, de aceea vrea să capete cât mai multe cunoştinţe ştiinţifice care să-i permită să creeze în laborator "organe artificiale". Cu ajutorul lor el vrea să obţină nemurirea pentru bunicii lui dar şi ai altor copii, "pentru ca niciun copil să nu fie nevoit să ducă dorul bunicilor lui", asigură el. 

7.14.2021

Gazprom a dat României gaze la cel mai mic preț din Europa

 


Rapoartele de piață ale Comisiei Europene arată că prețul cu care Gazprom a vândut gaze României în primul trimestru al acestui an este cel mai mic din Europa. Despre ce sumă este vorba.

Consumul de gaz în România nu este acoperit în totalitate din producția internă, așa că țara noastră importă gaz.

Alături de Olanda, România este al doilea producător de gaze din Europa.

Astfel, unica sursă de gaze de import rămâne Gazprom, cu toate că, în ultimul timp, ruta de import s-a schimbat. Mai exact, gazele rusești vin acum preponderent în rețeaua românească din sud, prin Bulgaria, și nu din sud-est, via Ucraina, ca până acum. Este vorba despre operaționalizarea gazoductului Turk Stream, prin care gazele rusești ajung în Turcia pe sub Marea Neagră.

Comisia Europeană ia, în statisticile sale trimestriale, ca punct de referință pentru gazele de import din România prețul gazului rusesc la graniță.

Este una dintre puținele piețe unde referința este doar aceasta și ar putea fi și câteva motive pentru asta: importurile de gaze au ca sursă unică sau preponderentă aceeași sursă, prin contracte directe de livrare, la preț negociat, nu de hub, piața locală nu primește gaz din terminalele de LNG, scrie economica.net.

Prețul gazului rusesc importat de România a fost de 13,5 euro/MWh, arată datele Comisiei Europene. Vorbim despre un preț mai mic decât cel al gazului rusesc de pe oricare altă piață calculat pe aceeași metodologie - 16,5 euro în Bulgaria sau 17,5 euro în Ungaria.

Prețul gazului cu sursă Rusia importat de România a avut cel mai mic preț raportat la toate sursele de gaz de pe toate piețele, exceptând gazul azer consumat în Bulgaria, arată același raport.

Reamintim că, pentru primele șase luni ale acestui an, Gazprom Export a anunțat exporturi de 99,9 miliarde de metri cubi, aproape de recordul acestei perioade, de 101,2 miliarde de metri cubi.

Creșterea față de primele șase luni din 2020 este de 25,7%.

Potrivit acestor date, după primele șase luni, România înregistrează cea mai mare creștere a importurilor de gaze de la Gazprom din toată Europa (creștere de 264%) comparativ cu primele șase luni ale anului trecut, dar datele trebuie puse într-un context, scrie economica.net. Potrivit sursei citate, este posibil ca Gazprom să raporteze pentru România numai exporturile realizate prin cei doi furnizori agreați - Gazprom Schwiez și Conef.

În anul 2020, România a importat gaz, tot rusesc, și prin punctul de interconexiune cu Ungaria, ceea ce acum nu se mai întâmplă. Și aceasta pentru că importurile se fac aproape exclusiv din sud, din rețeaua bulgară, iar o parte din ce intră în România ajunge să iasă spre Ungaria.

CANICULĂ și disconfort termic accentuat. Care sunt zonele vizate

 


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabile miercuri şi joi în 34 de judeţe, unele zone fiind afectate total, iar altele parţial.

COD PORTOCALIU de CANICULĂ. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin va fi Cod portocaliu de caniculară şi disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime vor atinge 36 – 39 de grade Celsius, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22 – 20 de grade Celsius.

De asemenea, miercuri şi joi va fi în vigoare o avertizare Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă în 29 de judeţe şi Bucureşti.

În aceste zone, valul de căldură va persista, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării.

Meteorologii avertizează că începând din după-amiaza zilei de joi (15 iulie), în jumătatea de vest a ţării instabilitatea atmosferică se va accentua.

Vremea va fi călduroasă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va

situa în jurul valorii 34 de grade, iar cea minimă nu va coborî sub 20 de grade.

15.07.2021 ORA 09:00 – 15.07.2021 ORA 22:00

Disconfortul termic se va menține accentuat, va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade.

UE pregăteşte interzicerea automobilelor pe benzină

 


Sfârşitul automobilelor pe benzină, o taxă pe kerosen în transportul aerian şi reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), Bruxelles-ul urmează să prezinte miercuri un vast pachet legislativ care va permite atingerea obiectivelor climatice ale UE.

UE va prezenta miercuri un set de 12 propuneri care au drept obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe continent cu 55% la orizontul anului 2030, comparativ cu anul 1990. Printre propunerile Bruxelles-ului, care vor face obiectul negocierilor între eurodeputaţi şi statele membre, ar urma să se numere în special oprirea comercializării automobilelor care funcţionează pe benzină începând din 2035. De asemenea, potrivit unei propuneri legislative, planul prevede şi o taxă inedită pe kerosen pentru zborurile în interiorul UE, ceea ce ar putea alarma companiile aeriene, care se tem de o posibilă distorsionare a concurenţei în raport cu restul lumii.

Însă pilonul principal al planului este cea mai mare extindere a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care obligă poluatorii să cumpere certificate care să acopere emisiile lor de CO2, de la lansarea acestui sistem în 2005. Actualul sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) obligă centralele electrice, fabricile şi companiile aeriene cu zboruri în Europa să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare, creând astfel un stimulent financiar ca să polueze mai puţin. Potrivit surselor, oferta de certificate de poluare în sistemul ETS va suferi o diminuare. De asemenea, numărul de certificate care vor intra pe piaţa carbonului din UE în fiecare an va scădea şi el într-un ritm mai rapid.

„Este un pachet climatic istoric. Preţul emisiilor de CO2 va creşte la un nivel care va avea un impact major asupra modelelor economice ale industriilor„, care vor avea interesul de a adopta tehnologii curate, apreciază preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Pascal Canfin.

Copil bătut crunt de două femei într-un parc pe litoral

 


Autoritățile au întocmit dosar penal celor două femei, care luni seara, au bătut cu bestialitate un copil. Motivul teribilului gest a fost faptul că minorul spărgea seminţe şi a înjurat în momentul în care i s-a atras atenţia să nu mai arunce coji pe jos. Copilul a intrat în conflict verbal cu un alt bărbat, în contextul în care cei doi și-au adresat injurii.

În mod absurd, o femeie a alertat autoritățile pentru a reclama comportamentul copilului, însă situația s-a agravat. Aceeași femeie a sunat înapoi la 112 pentru a anunța Poliția că nu mai este nevoie de intervenția forțelor de ordine deoarece scandalul a fost aplanat. În realitate, după cum indică imaginile video surprinse din parcul situat în Eforie Nord, două femei au ţinut să-l pună la punct pe puşti, însă asta înseamnă că au încălcat legea.

În imaginile șocante, se poate vedea cum cele două femeie l-au pus la pământ pe copil și îl lovesc cu picioarele, cu o violență greu de imaginat. În ciuda faptului ca au existat martori la teribilul eveniment, nimeni nu a intervenit pentru a-l ajuta pe minor.

“Se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru lovire sau alte violențe”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Sanda Ladoși i-a făcut parastas de 6 luni lui Bogdan Stanoevici

 


Sanda Ladoși, prietenă și colegă cu regretatul actor Bogdan Stanoevici, nu poate depăși nici acum șocul morții acestuia. Artista i-a făcut o slujbă de pomenire de șase luni și a împărțit pachete cu mâncarea pe care o prefera.

Bogdan Stanoevici a murit în 12 ianuarie 2021, la vârsta de 62 de ani. Actorul a fost inițial depistat cu COVID-19 și internat la Spitalul Sf. Pantelimon, dar starea sănătății sale s-a agravat din cauza unei infecții nosocomiale pe care a luat-o în spital. Pe 24 decembrie 2020, a fost preluat de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală și transferat la Institutul Inimii din Capitală, unde echipa coordonată de prof. dr. Șerban Bubenek a făcut tot posibilul să-l salveze, dar a fost prea târziu.

Sanda Ladoși, colega sa de la Circul Globus, unde au format împreună o echipă managerială, nu-și revine nici acum din șocul pierderii unuia dintre cei mai buni prieteni. La șase luni de la moartea actorului, solista a postat un mesaj sfâșietor în memoria acestuia. 

„Am cunoscut odată un om. Aparent un suflet zburător, dar în esență unul fără egal. Între noi s-a legat o comunicare doar din priviri. Am reușit împreună să atingem realizări ceea ce nici noi nu credeam că suntem în stare. Dacă dau timpul înapoi văd mâna lui Dumnezeu. Într-un timp scurt s-au petrecut împliniri mari. Sunt un om fericit că am avut șansa să fiu alături de el și să creăm împreună. Blând, cald, impecabil orator, iubitor de oameni, aproape princiar prin atitudine, veșnic cu zâmbetul pe buze chiar dacă viața dădea cu el de pământ. Mereu acolo dacă aveai întrebări, probleme și, ca prin minune, dacă stătea în puterea lui le rezolva. Avea ceva angelic în vorba lui, în faptele lui, de aceea cred că Dumnezeu l-a ales”, a scris Sanda Ladoși, pe pagina ei de Facebook.

„Regret profund că nu a fost auzit, că lumea nu a înțeles, deși mesajul era foarte clar. Timpul va dovedi că mare dreptate a avut, dar că lumea este prea speriată și oarbă. De șase luni nu mai este cu noi, dar încă vorbele sale îmi vibrează în suflet și greu înțeleg retragerea lui. Dumnezeu să te odihnească Bogdan, acolo unde ești, poate lumea e mai blândă, mai înțelegătoare, acolo poate ai găsit în sfârșit liniștea ce prea puțin ți-a fost dată pe pământ. Să știi că lumea nu te-a uitat. Lumea te iubește, noi te iubim și ne gândim cu dor la tine. Zbor lin în eternitate, Bogdan Stanoevici ! Să nu ne uiți !”, a mai scris cântăreaţa.

Artista a făcut sâmbătă, 10 iulie, o slujbă de pomenire în memoria actorului la Biserica Logofăt Udriște din Capitală, unde a împărțit pachete cu mâncarea preferată a acestuia, alături de alți colegi ai actorului. Sanda Ladoși și-ar fi dorit să poată să meargă să-și plângă prietenul la cimitir, însă trupul actorului a fost incinerat la crematoriul Vitan Bărzești, iar cenușa a fost dusă în Franța, de către fosta soție: „M-a șocat pierderea lui. Țin și acum la el, îi păstrez vie memoria. I-am făcut slujba de pomenire de șase luni, am împărțit pachete cu ceea ce-i plăcea. I-am ținut și o să-i țin toate pomenile, pentru că așa îmi spune sufletul că trebuie să fac. A fost un act de egoism din partea mamei fiului lui. Am încercat să-i opresc, nu s-a putut. S-a greșit, nu au ținut cont că el era un bun al românilor. Nu i-au respectat dorința, cenușa lui a fost dusă în Franța. Bogdan se întorsese în România, aici visa să trăiască”.

Bogdan Stanoevici a fost ministrul Românilor de Pretutindeni în Guvernul Victor Ponta, manager al Circului Globus și candidat la alegerile prezidențiale din 2019.

La limita sărăciei. Bătrânii sună ”Telefonul Vârstnicului” pentru a cere ajutor financiar și material

 

Linia de sprijin Telefonul Vârstnicului, serviciu social gratuit şi confidenţial dedicat seniorilor din România, a înregistrat în primele şase luni ale anului 7549 de convorbiri telefonice.
În perioada ianuarie - iunie, 1331 de seniori au găsit aici răspunsuri la întrebări şi soluţii la problemele cu care s-au confruntat, primind informaţii utile, sprijin emoţional sau material, ori consiliere psihologică din partea echipei specializate compusă din asistenţi sociali şi psihologi, se arată într-un comunicat de presă.

Pe primul loc în topul nevoilor seniorilor s-a aflat, în continuare, nevoia de informaţii practice exprimată de 464 dintre apelanţi. Neadaptarea la noile tehnologii de comunicare, lipsa acestora, sau izolarea socială conduc la accesul limitat al vârstnicilor la informaţii care le sunt atât de necesare, precum serviciile sociale disponibile în comunitate, contacte utile, informaţii medicale etc. La Telefonul Vârstnicului, o echipă specializată de asistenţi sociali oferă informaţii punctuale, practice şi actualizate, dintr-o bază de date ce include peste 400 de instituţii şi furnizori sociali, publici şi privaţi.
În perioada raportată, 385 de seniori care trăiesc în condiţii dificile de viaţă, şi chiar la limita sărăciei, au solicitat prin intermediul liniei telefonice sprijin financiar şi material. O parte dintre aceste solicitări au fost soluţionate împreună cu parteneri şi sponsori, prin oferirea de tichete sociale, alimente, produse igienico-sanitare etc. Cele mai multe cazuri de la nivel naţional au fost redirecţionate către programe şi iniţiative sociale operate de fundaţii şi instituţii publice din comunităţi.

Pentru 274 de vârstnici, nevoia de îngrijire şi sprijin practic la domiciliu a fost cea care i-a determinat să apeleze linia telefonică. Ajunşi la o vârstă înaintată sau cu o stare de sănătate precară, seniorii sau aparţinătorii acestora au solicitat şi au primit de la echipa Telefonul Vârstnicului informaţii despre asistenţă medicală specializată, îngrijire personală sau sprijin la activităţi de menaj, supraveghere specializată, informaţii despre cămine pentru vârstnici şi procedura de instituţionalizare.
În prima jumătate a anului, 77 de seniori au beneficiat de consiliere psihologică şi sprijin emoţional oferite gratuit de voluntari şi psihologi ai proiectului. În cadrul serviciului de reapelare săptămânală, vârstnicii singuri găsesc un prieten de dialog, îşi împărtăşesc temerile, preocupările şi problemele. Convorbirile telefonice îi ajută să îşi gestioneze şi să depăşească stările de anxietate sau depresie cauzate, în mare parte, de singurătate.
Pentru problema singurătăţii, linia de ajutor Telefonul Vârstnicului vine şi cu alte soluţii: direcţionarea vârstnicilor către centre de zi sau către asociaţii care fac vizite la domiciliu, implicarea în cluburi sau telecluburi unde aceştia pot interacţiona şi socializa şi, nu în ultimul rând, implicarea în activităţi de voluntariat. Programe precum Centrele Generaţii sau Cluburile Seniorilor, care îşi desfăşoară activităţile în mediul on-line, sau chiar prin participare live, după măsurile de relaxare, reprezintă o soluţie pentru vârstnicii care îşi exprimă nevoia de a fi activi şi de participare socială.

Telefonul Vârstnicului este singura linie telefonică gratuită şi confidenţială dedicată persoanelor vârstnice, accesibilă la nivel naţional. Apelurile se pot face la 0800 460 001, iar de luni până vineri, între orele 08.00 - 20.00 şi sâmbăta între 08:00 - 16:00, o echipă de specialişti răspunde cu suflet celor în nevoie şi le oferă soluţii la problemele cu care se confruntă.

„Primul-ministru foloseşte banii românilor pentru a cumpăra voturi la congres”

 

Marcel Ciolacu a făcut declaraţii explozive, marţi seară, la România Tv. Preşedintele PSD îl acuză pe premierul Florin Cîţu că se foloseşte de banii românilor pentru a cumpăra voturi la congresul PNL.
Marcel Ciolacu îi acuză pe Ludovic Orban şi pe Florin Cîţu că se folosesc de banii românilor pentru a-i oferi drept mită la alegerile din interiorul PNL.
„A inceput mita. Ei confundă banii românilor cu bani pe care să-i foloseasca in vreo lupta electorala din interiorul PNL. Este ilegal si imoral sa faci asa ceva. Eram obisnuiti de la domnul Orban care  aloca bani primarilor PNL ca mita pentru a obţine voturile românilor. Acum trecem la next level.  Primul ministru, care se lupta cu domnul Orban, foloseste banii românilor pentru a cumpăra voturi la congres.

Noi realizam in ce penibilitate ne-au adus acesti clovni? Ii vezi cu bodyguarzi la sedinte, se stropesc cu apă,. Unde a ajuns România dintr-un circ si o dorinta a unui presedinte de ţară de a avea guvernul său? Nu inteleg de ce nu intervine. Nu se mai poate continua asa. Uitati-va si in tabara cealalta. Ciolos ataca PNNR-ul Ungariei. Nu vrei să te ocupi de Ghinea pe care l-ai pus tu la Fonduri Europene? Aia e problema, nu ce se întâmplă la noi.

Eu cred că despre PNNR-ul României o să vorbim şi in octombrie. El a fost scos din analiza pentru că nu indeplineşte niciun fel de condiţii. Au venit obiectiile secretizate de domnul Ghinea, de parcă ar lua împrumuturile pentru el, să-şi repare casa. Se vor afla acele documente, deoarce nu sunt documente secrete. Urmează să primim toate informaţiile.  „, a declarat liderul PSD la România Tv.
Liderul PSD este revoltat de declaraţiile făcute de fostul ministru Alexandru Nazare privind deficitul de 13 miliarde de lei.

„Au disparut 50 de miliarde de euro. Nimeni nu vine sa explice ce s-a facut cu acesti bani. PNDL-ul este blocat, investitii nu avem, vine dl nazare si spune ca e o gaura de 13 miliarde de lei. Cum să ai gaura dacă ai împrumutat 50 de miliarde de euro. Ai tocat 50 de miliarde de euro şi deja suntem pe minus. Am ajuns la gradul de indatorare de 50 la sută. Am plecat de la 37. In momentul acesta, totul pleacă de la aceasta datorie externă şi de la aceste imprumuturi făcute in mod aberant.”, a mai precizat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu exclude o viitoare aliaţă PSD-PNL.

„Este exclus ca PSD să facă Guvern cu PNL. Domnul Orban a zis că partidul care câştiga alegerile trebuie să propună primul ministru, după care s-a răzgândit. Vă reamintesc că domnul Iohannis si-a dorit guvernul său. Nu ma intereseaza ce se intamplă în coalitie. Au transformat guvernul în guvern de coalitie, acum l-au transformat în pusculita pentru alegerile interne. Daca dumneazvoastră credeti ca eu o să le cer colegilor mei să intrăm intr-o asemenea aventură, cu astfel de oameni, vă înselati.

Este exclus ca PSD să susţină vreun guvern minoritar PNL sau sa intre la guvernare cu PNL. Exista si alte instrumente democratice. Sunt algerile anticipate. In momentul în care incalci spiritul Constitutiei si vrei sa faci regulile dupa cum poftesit, uitati ca au venit si consecintelele. Nici eu nu ma asteptam să fie atat de incompetenti. Nu poti să furi cand un popor intreg e in suferinta. Unde sunt cele 50 de miliarde? In momentul asta legea spune clar: inghetarea pensiilor, a salariilor. Sunt venituri mai mici si in zona privata”, a mai precizat liderul PSD.
iderul PSD a dezvăluit în emisiunea lui Victor Ciutacu faptul că nu a mai vorbit deloc cu preşedintele Iohannis în ultimele şapte luni.

„Nu am avut nicio discuţie cu preşedintele României. Eu nu vreau să-l deranjez pe preşedinte, o fi având, are treabă cu guvernarea. E Guvernul său, o vedem această guvernare. Ştiţi foarte bine, şi-a dorit ca acest PSD să dispară, această ciumă roşie, să nu mai aibă niciun cuvânt de spus şi aşa mai departe”, a afirmat liderul PSD.

De asemenea, acesta a admis că în mod normal ar trebui să existe discuţii între oficialii partidelor din opoziţie şi preşedintele ţării.

„Nu asta este normalitatea, categoric că nu aceasta este normalitatea. Ar trebui întâlniri normale, în care se iese şi se spune ce s-a discutat, sau parte din ce s-a discutat. Nu trebuiesc întâlniri secrete, ascunse. Adică, în toată lumea… Am făcut apel să facem acorduri pe sănătate, pe învăţământ, cum am fost respinşi înseamnă că, după cum vede, Guvernul le ştie pe toate. Şi vedem în ce situaţie s-a ajuns acum”, a mai adăugat Ciolacu la România TV.
Reamintim că fostul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare, reclamă un deficit de 13 miliarde de lei pe partea de cheltuieli, bani care trebuie găsiţi până la finalul anului.

„In analiza executiei la luna mai, transmisa premierului, evidentiam un necesar de 13 miliarde lei pe partea de cheltuieli. Aceste cheltuieli trebuie obligatoriu acoperite pana la sfarsitul anului, din care cel mai mare cuantum vizează domeniul sănătatii.

Veniturile sunt in crestere cu 23% fata de aceeasi perioada a anului trecut, insa, indiferent de cat de optimist este scenariul economic, cresterea veniturilor nu egalează acest necesar de cheltuieli”, spune Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.

Fostul ministrul al Finanţelor, demis de Cîţu, avertizează că „este imperativ sa facem economiii, iar eventuale alocari pentru proiecte noi pot determina o crestere a deficitului asumat”.

„Din suma vehiculata de 12 miliarde, care ar ramane neutilizata la luna iunie, trebuie tinut cont de faptul ca 7 miliarde lei sunt fonduri europene. Aceasta suma nu poate fi considerata sub nici o forma economisita, daca vrem sa ajungem la prognoza de absorbtie pentru 2021”, a mai transmis Alexandru Nazare.

Fostul ministru al Finanţelor îl avertizează pe premierul Cîţu că „este o formă de respect faţă de primari să facem bine calculele”, înainte de a le promite bani pentru investiţii.

„In acest sens, este evident si o forma de respect fata de primari sa facem bine calculele, inainte sa discutam despre o suma sau alta destinata programelor de investitii, de altfel atat de necesare.
Rectificarea bugetara se elaboreaza de catre Ministerul Finantelor pe baza analizei gradului de încasarea a veniturilor și a gradului de execuție a cheltuielilor pe primele 6 luni ale anului bugetar, precum și a propunerilor ordonatorilor principali de credite si a actelor normative în vigoare.

Aceasta se aproba in Guvern, insa principiile ei pot fi prezentate in forurile de decizie ale partidului, pentru ca modul in care rectificarea este intocmita poate antrena consecinte economice si politice importante, prin modificarea parametrilor angajati de Romania in relatie cu Comisia Europeana si partenerii internationali”, conchide Alexandru Nazare.

Creşterea porcinelor în exploataţii în aer liber ar putea fi interzisă

 

 

Creşterea porcinelor în exploataţii în aer liber s-a dovedit a avea un înalt grad de risc de infectare cu virusul pestei porcine africane, din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesară interzicerea acestei forme de creştere a porcinelor în perioada în care pe teritoriul României evoluează focare de PPA, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă elaborat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

„Contextul actual al evoluţiei pestei porcine africane (PPA) în România impune urgent luarea de măsuri mai riguroase pentru combaterea acestei boli. Pierderile economice generate de evoluţia PPA sunt extrem de mari, numai sumele pentru acordarea de despăgubirilor se ridică la aproape 50 de milioane de euro anual, la care se adaugă şi dezechilibrarea balanţei comerciale datorită blocării comerţului cu porci şi produse din carne pe piaţa europeană sau la export. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), instituţia responsabilă pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor, îşi concentrează toate eforturile pentru a împiedica răspândirea acestei boli. Chiar în condiţiile în care scăderea numărului de focare este semnificativă, de la 1.220 de focare active în septembrie 2019 la 101 în prezent, măsurile trebuie menţinute şi intensificate pentru că pericolul este permanent prezent. Pentru a îmbunătăţi controlul acestei boli, ANSVSA a iniţiat mai multe proiecte legislative la elaborarea cărora a colaborat şi s-a consultat cu toate entităţile implicate, instituţii, dar şi asociaţii de crescători, producători şi procesatori”, se arată într-un comunicat al ANSVSA, remis marţi.
Potrivit sursei citate, ultimul dintre acestea este un proiect de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) pentru stabilirea unor măsuri privind creşterea porcinelor, pentru aprobarea programului pentru supravegherea, prevenirea şi controlul pestei porcine africane în România, precum şi pentru modificarea unor acte normative.
„Focarele de PPA pot fi controlate numai dacă sunt stabilite şi aplicate măsurile de biosecuritate pentru fiecare tip de exploataţie, iar atunci când acestea nu se respectă trebuie luate măsuri de sancţionare drastice. Aceasta, în condiţiile în care 50% din cele 4,1 milioane de capete de porci crescuţi pe teritoriul României se află în exploataţii non-profesionale. Având în vedere specificul virusului pestei porcine africane, pentru care nu există vaccin, respectarea unor măsuri minime de biosecuritate este una dintre cele mai importante modalităţi de prevenire”, afirmă ANSVSA.
Deşi exploataţiile comerciale respectă cerinţele de trasabilitate şi biosecuritate, atrag atenţia reprezentanţii instituţiei, cele mai recente focare au apărut în cazul acestor unităţi atunci când se aflau în zona de restricţie, ca urmare a vecinătăţii lor cu focare din gospodăriile populaţiei.
„Responsabilizarea deţinătorilor de porcine din gospodăriile populaţiei şi verificarea respectării obligaţiilor acestora privind sănătatea, bunăstarea, regulile minime de biosecuritate şi mişcare animalelor au un rol deosebit de important în vederea prevenirii evoluţiei pestei porcine africane. În completarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolii, se impune limitarea activităţilor de comercializare a porcinelor din exploataţiile non-comerciale. De asemenea, creşterea porcinelor în exploataţii în aer liber s-a dovedit a avea un înalt grad de risc de infectare din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesară interzicerea acestei forme de creştere a porcinelor în perioada în care pe teritoriul României evoluează focare de PPA”, se mai spune în comunicat.
Conform ANSVSA, aplicarea prevederilor formei finale a actului normativ, după adoptare, va fi precedată de o campanie de informare şi de consiliere a crescătorilor de porcine privind importanţa aplicării şi respectării normelor minime de biosecuritate.
„Respectarea cerinţelor minime de biosecuritate îi va feri pe crescători de pătrunderea virusului în gospodărie, de îmbolnăvirea şi de pierderea animalelor. Este important de subliniat că responsabilitatea combaterii PPA revine tuturor instituţiilor din România, cu responsabilităţi în domeniu (ANSVSA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Autorităţile Publice Locale şi nu în ultimul rând crescătorii de porcine), boala nu poate fi gestionată exclusiv de serviciile sanitare veterinare. Menţionăm că acest proiect de act normativ se află în procedură de avizare interministerială şi poate suferi modificări”, precizează ANSVSA.

România, pe lista de aşteptare la aprobarea PNRR

 

Miniştrii europeni ai Finanţelor urmează să aprobe marţi planurile de redresare pentru 12 state membre. Procedura va deschide calea pentru prima tranşă de granturi şi împrumuturi din programul UE destinat stimulării investiţiilor.
Cât privește țara noastră, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, susține că draftul Planului Național de Redresare și Reziliență al României va fi aprobat de Comisie în septembrie, iar în octombrie va fi aprobat de miniștrii statelor UE în cadrul Consiliului ECOFIN. Astfel, în luna noiembrie 2021 Comisia Europeană va disponibiliza pentru România 1,3 miliarde de euro, sub formă de avans, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
La reuniunea de la Bruxelles, miniştrii de Finanţe din UE au dat marţi undă verde planurilor de redresare pregătite de Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Slovacia şi Spania. E vorba de primul lot de aprobări.
La finele lunii iunie, Comisia Europeană a trimis miniştrilor europeni de Finanţe o evaluare pozitivă cu privire la primele 12 planuri de redresare. Ulterior, la începutul lunii iulie, a emis o evaluare pozitivă cu privire la planurile trimise de Slovenia, Cipru, Croaţia şi Lituania. Această a doua evaluare urmează a fi analizată de miniştrii Finanţelor la finele acestei luni.
Planurile naţionale de redresare au nevoie de aprobarea unei majorităţi calificate a guvernelor UE, ceea ce înseamnă că este puţin probabil să fie blocate. „Nu ne aşteptăm la surprize”, a spus un oficial european implicat în procesul de aprobare.
La sosirea sa la reuniunea de la Bruxelles, comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a confirmat faptul că marţi vor fi aprobate primele 12 planuri de redresare. Apoi, vor începe să curgă banii. „În săptămânile următoare vor fi eliberate pre-finanţările pentru aceste 12 ţări”, spune Gentiloni.
Pre-finanţările reprezintă 13% din cele aproape 700 miliarde de euro puse la dispoziţie de UE sub formă de granturi şi împrumuturi în cadrul unei mecanism extraordinar de relansare post-pandemie. Banii vor fi plătiţi în decurs de două luni după aprobarea de către miniştri de Finanţe.
Mecanismul de redresare şi rezilienţă alocă 29,9 miliarde de euro pentru România. Comisia Europeană ar putea aproba la începutul toamnei Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, iar în acel moment ţara va primi prima tranşă de 13% din sumă, a declarat la începutul acestei luni Marius Vasiliu, secretar de stat, în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Un CICLON a doborât hectare de pădure la Suceava

 

Mii de arbori au fost smulşi sau rupţi de vânt şi puşi la pământ, pe raza Ocolului Silvic Gura Humorului. Copaci cu rădăcini adânc înfipte în sol au căzut precum piesele de domino în faţa naturii dezlănţuite.

Un ciclon a doborât mii de copaci în Suceava. Fenomenul, catalogat de specialiști ca fiind un ciclon format local a făcut prăpăd în apropiere de Gura Humorului, în zona Poiana Micului, pe o culme dinspre localitatea Vama, acolo unde mii de arbori au fost smulşi din pământ în timp ce alţii au fost rupţi chiar și la un metru deasupra pământului.

Potrivit autorităţilor, fenomenul extrem de neobişnuit a distrus în masă 14 hectare de pădure veche de aproximativ 60 de ani. Mii de copaci au fost pur şi simplu smulşi din rădăcină.

Silvicultorii au estimat pagubele la 4.500 de metri cubi de masă lemnoasă, dar inventarierea este în curs. “Doborâturile de vânt s-au înregistrat în cadrul ocolului Silvic Gura Humorului, la unitatea de producție 4 – Poiana Micului. Toate elementele indică formarea unui ciclon care a distrus 14 hectare de pădure în masă – aproximativ 3.500 de mc de masă lemnoasă, plus alţi 1.000 de metri cubi dispersați în alte parcele,  a precizat șeful Biroului Fond Forestier din cadrul Direcției Silvice Suceava, anunţă Monitorul de Suceava.

7.13.2021

Lovitură pentru cei care locuiesc la bloc

 


Schimbări importante pentru proprietarii de apartamente. Până în decembrie vor trebuie să-şi monteze repartitoare, altfel riscă amenzi usturătoare.

Toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică vor trebui să aibă montate contoare pentru căldură. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni proiectul de legea care instituie această obligaţie pentru proprietarii de apartamente.

„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă (…) tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, se arată în textul legii.

Practic, vizate sunt doar spaţiile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament.

Proiect de lege prevede că se va introduce și o amendă între 500 și 1.000 de lei pentru proprietarii care nu vor respecta termenul-limită, potrivit avocatnet.ro.

„Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 121/2014, cu modificările și completările ulterioare, și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei nerespectarea termenului limită privind montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri”, după cum scrie în document, însă această prevedere va figura nu în Legea nr. 121/2014, ci în Legea nr. 325/2006.

Montarea contoarelor sau, după caz, a repartitoarelor va fi obligatorie indiferent că este vorba de apartamente de locuit sau spaţii cu altă destinaţie (de exemplu, sediu de firmă sau magazin).