Sute de persoane ostile restricţiilor decise pentru combaterea COVID-19 au sfidat duminică interdicţia de a demonstra şi s-au adunat ilegal pe străzile din Berlin, provocând ciocniri cu poliţia, relatează AFP.
Poliţia a declarat că unii manifestanţi au "hărţuit şi atacat" agenţi în cartierul Charlottenburg, din vestul capitalei germane, şi au ignorat barajele din oraş.
'Ei au încercat să spargă lanţul poliţiei. Asta a dus la utilizarea de gaze iritante şi bastoane şi la violenţe fizice', a postat pe Twitter poliţia din Berlin, precizând că mai multe persoane au fost arestate.
Manifestarea a fost organizată de mişcarea 'Querdenker', care s-a impus ca principala voce critică împotriva restricţiilor sanitare impuse în Germania.
Justiţia a interzis mai multe manifestaţii prevăzute în acest weekend, în special pe cea de duminică care ar fi urmat să reunească circa 22.500 de persoane.
Tribunalul a estimat că nu poate autoriza organizarea acestor manifestaţii de teamă că participanţii vor încălca regulile referitoare la portul măştii şi la distanţarea socială, în contextul în care numărul de infectări cu COVID-19 este din nou în creştere în Germania.
Poliţia din Berlin a desfăşurat peste 2.000 de agenţi în ţinută antirevoltă în tot oraşul, preconizând manifestaţii interzise.
Unii manifestanţi agitau pancarte cu mesajul 'Libertate' sau 'Nu dictaturii corona' şi foarte puţine măşti puteau fi văzute în mulţime.
Mişcarea Querdenker reuneşte membri ai extremei stângi, adepţi ai teoriei conspiraţiei, critici ai vaccinării, precum şi susţinători ai extremei drepte. Manifestaţiile lor atrag mii, uneori zeci de mii de persoane. Multe dintre aceste manifestaţii au degenerat în violenţe, scrie Agerpres.
Proteste și în Franța
Amintim faptul că zeci de mii de oameni au protestat din nou, sămbâtă, în Franța împotriva restricțiilor, permisului sanitar, vaccinării, dar și contra președintelui Emmanuel Macron și a premierului Jean Castex.
Este al treilea weekend consecutiv în care francezii au ieșit pe străzile Parisului, fiind extrem de nemulțumiți de deciziile impuse de autoritățile din Hexagon. Cetățenii afișează mai multe pancarte cu mesaje anti-restricții și scandează 'Libertate!' și 'Macron, demisia!'.
Sâmbăta trecută, protestele au adunat 161.000 de oameni şi 110.000 cu o săptămână mai devreme. La Paris, o primă manifestaţie a mai multor mii persoane a fost marcată de ciocniri cu poliţia.
Peste 3.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru a încadra marşurile, la o săptămână după ce manifestanţii au invadat bulevardul Champs-Elysees, unde accesul era blocat sâmbătă. La Rennes (vest), manifestaţia a atras 2.900 de persoane, 'fără incidente în acest stadiu', a declarat prefectura la începutul după-amiezii, o creştere a mobilizării faţă de sâmbăta trecută (2.200 de persoane).