Premierul Florin Cîţu a catalogat drept "un risc real" posibilitatea ca preţurile la energie să crească în iarna următoare, dar pericolul vine şi de pe plan extern.
Rezervele de gaze naturale ale Uniunii Europene sunt sub nivelurile normale, iar dacă nu sunt umplute până în luna octombrie, cele 27 de ţări ale blocului comunitar s-ar putea confrunta cu preţuri asemănătoare iernii trecute, relatează Politico.
Europa „merge pe sârmă” în contextul în care are rezerve încă mici de gaze naturale, a declarat Jack Sharples, cercetător în cadrul Institutului Oxford pentru studii energetice.
În urmă cu an rezervele erau pline, ceea ce a permis ţărilor blocului european să reziste în mod confortabil unei ierni neobişnuit de lungi, care a dus la creşterea preţurilor în ianuarie 2021.
În prezent, facilităţile de depozitare din UE sunt umplute la o capacitate de doar 60%, care reprezintă aproximativ 70 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Ar fi nevoie să se ajungă la cel puţin 80 de miliarde de metri cubi până la 1 octombrie pentru a asigura un tampon adecvat împotriva fluctuaţiilor pieţei în timpul iernii, a spus Jack Sharples, potrivit Digi 24 care citează Politico.
În martie 2020, Europa era plină de gaze ieftine şi a anulat transporturile americane de gaze naturale lichefiate (GNL), care ar fi asigurat o cantitate de gaze mai mare decât era necesară la momentul acela în întreaga Uniune.
Potrivit platformei de tranzacţionare a gazelor naturale din Olanda (TTF), preţurile gazelor naturale au crescut în prezent la 15 dolari pe metrul cub.
Unul dintre motivele creşterii de preţuri este faptul că pe piaţa globală a crescut producţia industrială din acest an. Un altul ar fi factori neaşteptaţi, cum ar fi dezastrele naturale şi întreruperile, după cum susţine Mike Fulwood, cercetător în cadrul Institutul Oxford din Marea Britanie.
„Probabil că am pierdut anual o aprovizionare de aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat, care reprezintă cam 5% din piaţă”, a adăugat Fulwood.
În Europa, zăcământul de gaz „Troll” din Norvegia, considerat a fi cel mai mare din Europa, a pierdut cantităţi însemnate de gaz în urma întreţinerii neplanificate din 27 iulie, determinând operatorul Equinor să accelereze producţia în alte locuri pentru a încerca să compenseze volumele reduse.
Pe 6 august, compania rusească Gazprom, aflată în proprietatea statului rus, a redus de asemenea în mod dramatic transporturile de gaze naturale prin conducta Yamal, care trece prin Belarus şi Polonia.
Gazprom a început să îşi retragă rezervele de gaze naturale depozitate în UE pentru a-şi îndeplini livrările contractate, agravând astfel şi mai mult problema stocării europene a gazelor naturale.
Cîţu : E un risc real de a avea o creştere a preţului energiei la iarnă şi am cerut şi ministrului Energiei, dar vom avea discuţii şi în coaliţia de guvernare să grăbim legea consumatorului vulnerabil
Primul ministru Florin Cîţu consideră că există „un risc real” ca sursele de energie să aibă tarife mai mari în iarna care urmează, iar în acest context anunţă că doreşte adoptarea mai rapid a legii consumatorului vulnerabil, care i-ar putea sprijini financiar pe cei cu venituri mici în ceea ce priveşte plata facturilor la energie. Astfel, Cîţu doreşte ca legea care se află la Camera Deputaţilor şi care este programată a intra în vigoare anul viitor să producă efecte de la începutul anului.
Premierul Florin Cîţu a afirmat că doreşte să găsească soluţii pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte creşterea tarifelor la sursele de energie, el arătând că a discutat cu actorii din domeniu pentru a înţelege cât din majorările de tarife se datorează dereglementării pieţei şi cât se datorează altor cauze.
„Pentru termen mediu şi lung soluţiile sunt investiţiile. Nu există altă soluţie. Dacă vrem să rezolvăm problema producţiei de energie şi să nu avem aceste fluctuaţii ale pieţei ai nevoie de o capacitate de producţie internă mai mare. (…) În plus, trebuie să creştem şi conectivitatea, pentru că şi aici ajută, sunt ţări în UE care au energie, la un moment dat, mai ieftină şi putem să importăm de acolo mai ieftin”, a declarat Florin Cîţu, joi seară, la TVR.
Conform proiectului de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie realizat de Ministerul Muncii, consumatorii consideraţi vulnerabili pot primi ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, pentru gaze naturale pentru energie electrică sau combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este, conform proiectului, de 810 lei/persoană în cazul familiei şi de 1.445 lei în cazul persoanei singure.
Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat este, conform aceluiaşi proiect, de 250 lei/lună pentru gaze naturale; de 500 lei/lună pentru energie electrică şi de 80 lei/lună pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.