De la izbucnirea crizei din Afganistan, în Statele Unite asistăm la un fenomen fără precedent: subalternii și aliații politici ai lui Biden (inclusiv fidelul CNN), toți cei care l-au făcut președinte, se întorc cu agresivitate împotriva lui. Un editorial pătrunzător și lucid al lui Tucker Carlson de la Fox News a fost publicat de activenews.ro
Am aflat o grămadă de lucruri în ultimele cinci zile. Poate cel mai important lucru pe care l-am aflat este că Joe Biden nu este capabil să conducă țara.
Joe Biden e senil. Să spui asta în gura mare nu reprezintă un atac la adresa lui Biden. Orice om de omenie simte compătimire pentru Biden, văzându-l cum privește în gol sau se clatină ca un bețiv care încearcă să traverseze o stradă înghețată atunci când se apleacă asupra declarațiilor pregătite dinainte.
Nu este nici o bucurie să asiști la așa ceva. Oricare dintre noi am putea ajunge așa într-o zi. Nu este vina lui Joe Biden că nu poate gândi limpede. Este un rechizitoriu la adresa celor din jurul lui.
În lunile dinaintea alegerilor din noiembrie, chiar și familia lui Biden știa perfect că acesta se află într-un profund declin cognitiv. Erau îngrijorați. Au spus și altora că sunt îngrijorați. Așa am aflat și noi.
Dar nu au făcut nimic pentru a-l împiedica pe Biden să participe la alegerile prezidențiale. Nici Ron Klain, care este acum șef de cabinet la Casa Albă. Klain cunoaște foarte bine senilitatea lui Biden. Lucrează împreună în fiecare zi.
Același lucru este valabil pentru Mike Donilon, Gene Sperling (ambii consilieri prezidențiali), Susan Rice (șefa Consiliului de Politică Internă) și restul persoanelor care iau decizii în țara asta. inclusiv Barack Obama. Toți știu. Sunt tipi duri, cinici și lucizi. Au lucrat cu Joe Biden timp de mulți ani. Nici unul dintre ei nu are vreo umbră de îndoială că este terminat. Acum a devenit evident și pentru restul țării.
Orice observator atent a remarcat asta dinainte, evident. Însă, până de curând, părea să nu conteze prea mult.
L-am văzut pe Biden la televiziune zâmbind forțat și mormăind. Era acolo pentru a ne reaminti să purtăm măscuța, să ne punem centura de siguranță sau s-o lăsăm mai moale cu sarea din mâncare.
Nimic din toate astea nu părea amenințător. Sunt chestii de care vorbesc în mod normal bătrânii: „Aveți grijă pe-afară, copii !”
Însă, săptămâna trecută, ni s-a amintit ce mărunte sunt grijile noastre interne. Nevroze apărute din narcisism. Un virus chinezesc? Să fim serioși! Nu este deloc cel mai înfricoșător lucru care se petrece în lume acum. Nici pe departe.
Întreaga armată a Statelor Unite tocmai a fost umilită de niște țărani analfabeți cu turbane – și dacă asta nu era suficient de rușinos, mulți dintre ei purtau puștile abandonate de noi.
Asta te face să-ți pui întrebări serioase în legătură cu viitorul Occidentului și cine ne va înlocui când vom pleca.
Cineva din rândurile puterii ar trebui probabil să se gândească la asta și la multe alte lucruri.
Ce vom face când chinezii vor acționa în sfârșit împotriva Taiwanului? Cum vom reacționa când va apărea o provocare serioasă la adresa dolarului american ca monedă a rezervei mondiale? Etc. etc.
Adică sunt probleme mari și numeroase care contează infinit mai mult decât dacă porți masca pe nas în avionul spre Tucson.
Este rușinos, este jenant când te gândești cât de ușuratici și cât de în rahat până în gât am fost în ultimii ani.
Tot ce putem spune cu siguranță în acest stadiu este că Joe Biden nu va lua nici una dintre marile decizii în viitor. Biden nu este capabil să fie președinte în timpul unei crize. Atunci cine va fi? Nu putem răspunde. Însă, dacă te uiți atent, este clar că lucrurile se schimbă cu rapiditate la Washington.
Oamenii din jurul lui Biden se îndepărtează de el fără mari menajamente. De ce se produce asta acum? Acesta a fost planul de la început? Partidul care îi detestă pe albi și-a dat în sfârșit seama că este condus de unul? Din nou, nu cunoaștem răspunsul. Însă semnele sunt peste tot și sunt frapante.
Unii dintre cei mai importanți reprezentanți ai administrației, numiți de el, îl contrazic pe Biden în public. Dacă urmărești știrile politice este șocant să vezi așa ceva. Asta reprezintă o încălcare a celei dintâi și mai severe reguli aplicate în timpul oricărui președinte: nu submina poziția șefului.
Însă, deodată, au început să facă exact asta, și o fac pe față. La numai câteva ore după ce Joe Biden ne-a dat asigurări că lucrurile sunt în regulă în Afganistan, de pildă, Lloyd Austin, secretarul său pentru Apărare, a descris situația ca pe un dezastru. Apoi, Austin a repetat, pentru a sublinia mai bine.
Alții fac același lucru. Biden ne-a spus în după amiaza asta că cetățenii americani nu au nici o dificultate să ajungă la aeroportul din Kabul:
JOE BIDEN : Nu avem nici un indiciu că nu au putut ajunge în Kabul la aeroport. Am încheiat un acord cu talibanii. Le-au permis să ajungă. Este în interesul lor să îi lase să treacă.
Deci președintele a mers la televiziune pentru a ne spune că totul este în regulă cu americanii la Kabul. Însă, la nici o oră după, purtătorul de cuvânt al Pentagonului ne-a spus că nu este adevărat.
În realitate, americanii sunt bătuți la Kabul.
REPORTER: Secretarul Austin, cu ocazia unei teleconferințe cu reprezentanții din Cameră, tocmai a declarat că există rapoarte potrivit cărora americanii ar fi fost bătuți de talibani la Kabul. Armata americană a primit ordin să rămână la aeroport și să nu meargă să-i protejeze?
JOHN KIRBY: Cred că am discutat despre asta de-a lungul întregului briefing. Și le-am comunicat talibanilor că este absolut inacceptabil acest lucru, că dorim trecere liberă pe la punctele lor de control pentru americanii care au documente. Și, în general, acest lucru se întâmplă.
Deci președintele ne spune că avem un acord solid cu talibanii și că totul e în regulă. O oră mai târziu, John Kirby ne spune că suntem foarte îngrijorați de ce fac talibanii.
Într-o administrație normală, cu un președinte care are de gând să-și ducă până la capăt mandatul complet de patru ani, ceea ce tocmai ați văzut ar fi calificat drept un scandal. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului ar avea neplăceri mari. Și-a contrazis șeful, omul care ar trebui să controleze întreaga ramură executivă a guvernului. Însă, așa cum am arătat, lucrurile se schimbă cu rapiditate.
Astăzi, Biden ne-a spus că Al-Qaida a fost izgonită din Afganistan:
JOE BIDEN: Ce interes mai avem în Afganistan, în prezent, din moment ce Al-Qaida nu mai e? Am mers în Afganistan cu scopul expres să scăpăm de Al-Qaida din Afganistan, ca și de Ossama Bin Laden. Și asta am făcut.
Din nou, la doar o oră după ce a spus asta, președintele Statelor Unite este contrazis public de către subalternul său, același purtător de cuvânt al Pentagonului:
JOHN KIRBY: Știm că Al-Qaida este prezentă, la fel ca și ISIS, în Afganistan, și am vorbit despre asta de ceva vreme.
KATHY GRIFFIN (CNN): Dar președintele tocmai a declarat că nu există Al-Qaida în Afganistan. Pare să nu fie adevărat.
KIRBY: Ceea ce nu credem – ceea ce considerăm este că nu există o prezență suficient de importantă pentru a reprezenta o amenințare pentru Statele Unite, așa cum era pe 11 septembrie, acum 20 de ani.
Este exact opusul a ceea ce a declarat Biden. Principalul purtător de cuvânt al celei mai puternice agenții a guvernului ne informează că președintele Statelor Unite habar n-are ce vorbește.
Nu vezi așa ceva în fiecare zi. De fapt, nu vezi niciodată.
Dar nu numai subalternii lui Biden par să se întoarcă în public împotriva lui. Același lucru îl fac și unii dintre aliații săi politici. Neo-conservatorii – liberali care au folosit Partidul Republican în scopuri personale timp de decenii, înainte de a-l abandona la sosirea lui Trump – îl atacă acum pe Joe Biden deschis și de o manieră agresivă. Cel mai elocvent este cazul CNN.
CLARISSA WARD: Este o debandată absolută. Și l-am auzit pe președintele Biden spunând ieri la ABC News că nu este un eșec. Și cred că o mulțime de oameni din afara acestui aeroport, mai ales cei care recurg la gesturi extreme, de care am vorbit, ar dori să știe: dacă ăsta nu este un eșec, atunci cum anume arată un eșec?
Deci, Joe Biden a eșuat. Și minte. Asta ne spune CNN. Cu greu poți exagera importanța acestui lucru. CNN nu este o televiziune de știri. Este o organizație politică. Realizatorii și reporterii săi nu decid singuri ce spun în fața camerei. Li se spune, cu lux de amănunte, în fiecare dimineață din săptămână, într-o teleconferință cu comandantul lor, Jeff Zucker.
Nu există independență intelectuală la CNN. „Uite ce cred eu.” Nu. Este un front unit. O singură voce pentru întreaga sectă.
Când CNN își schimbă poziția în legătură cu ceva, toți o schimbă ca unul. Spun exact ce li se cere să spună.
Și acum spun ceva foarte, foarte diferit. Uitați-vă la această persoană, o fostă membră a echipei de dimineață, de la o stație de succes din Yakima, Washington.
În zilele bune, ea acționează probabil pe baza unui IQ funcțional de 85. Este corect așadar să presupunem că nu își creează singură materialul. Și, totuși, iat-o vizibil indignată, în direct, vorbind despre cât de incompetent este Joe Biden:
BRIANNA KEILAR: Căderea rapidă a Afganistanului a uluit administrația Biden și, sincer, întreaga țară. Iar numeroase promisiuni, predicții și declarații ale președintelui și ale Casei Albe vin să îl bântuie.
Ce se întâmplă aici? Aceștia sunt oamenii care au făcut efectiv ca Joe Biden să fie ales. Fără ei, nu ar fi președinte. Și acum, după numai șapte luni, ne spun că a eșuat personal? Nu are nici un sens.
Afganistanul nu este primul dezastru al lui Biden. Până la această oră, frontiera de Sud (a SUA) s-a prăbușit, vaccinurile COVID nu funcționează, inflația a scăpat de sub control și întreaga populație de școlari a țării nu a mai fost educată de mai bine de un an.
Toate astea s-au petrecut. Dar nici una dintre ele nu a părut să deranjeze CNN câtuși de puțin. De fapt, și-au menajat forțele pentru a ataca pe oricine observa aceste lucruri.
Însă acum, brusc, realizatorii lor plâng în direct din cauză că americanii sunt blocați în Afganistan. Nu îi bagă de seamă pe cei 70.000 care mor zilnic de supradoze de droguri. Însă, acum, toți par să fi fost cuprinși de o furie gălăgioasă.
Considerați-ne cinici, însă nu credem o iotă. Altceva se petrece aici. Nu știm încă ce anume, însă este destul de evident, scrie activenews.ro.