12.01.2021

Nadia Comăneci, Laurențiu Reghecampf și mulți alți sportivi au transmis mesaje de Ziua Naţională a României

 


Nadia Comăneci, prima gimnastă notată cu 10, a transmis un mesaj de "La Mulţi Ani!" României, miercuri, de 1 Decembrie. Şi alţi sportivi importanți ai României au transmis mesajele lor cu ocazia Zilei Naționale.

„Zeiţa de la Montreal”, românca multipla campioană olimpică, mondială şi europeană care a scris istorie în gimnastica mondială reuşind primul 10 perfect, a împlinit 60 de ani pe 12 noiembrie 2021.

„La mulți ani, Romania. La mulți ani, dragi români. Oriunde ne aflăm în lume, am fost și vom rămâne mereu romani”, a transmis legendara Nadia Comăneci.

„România suntem toți și fiecare dintre noi poate face ceva pentru a înălța drapelul cât mai sus pe culmile succesului, indiferent de domeniu. La mulți ani, români! La mulți ani, România”, a scris Gică Hagi pe Facebook. Ana Maria Brânză, cea care în vară a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a postat la rândul său un mesaj pe Instagram.

„La mulți ani, România”, a scris și Laurențiu Reghecampf, antrenorul Universității Craiova, care a publicat și o fotografie în care era îmbrăcat în costum tradițional românesc.




FCSB, surpriză pentru fani de Ziua Naţională

FCSB a postat un videoclip cu trei foști jucători străini care au rămas în amintirea suporterilor pentru performanțele lor din tricoul vicecampioanei României, trimițând mesaje emoționante de ziua națională. Este vorba de Federico Piovaccari, Daniel Georgievski și Filipe Teixeira. „Sunt Federico Piovaccari și vreau să îi urez poporului român „La mulți ani!”. Ați rămas în inima mea. Hai roș-albaștrii! La mulți ani, România”, a spus atacantul italian. „Salut! Sunt Daniel Georgievski, vreau să le urez tuturor românilor și fanilor FCSB o zi națională fericită. Am avut norocul să sărbătoresc cu voi atunci când eram acolo, este o zi superbă. Bucurați-vă de ea și sărbătoriți. Voi bea șo eu un pahar, aici în Australia. Distrați-vă! La mulți ani!”, a spus și Daniel Georgievski. „La mulți ani tuturor românilor și roș-albaștrilor. V-am pupat! Aveți grijă de corpurile voastre”, a spus și Filipe Teixeira.

Eclipsa totală de Soare din 4 decembrie 2021

 


În imagine, Eclipsa totală de Soare din 4 decembrie 2021. Am mărit viteza cu 200%, pentru a putea fi sesizată cu ochiul liber. Dacă priviți cu atenție, puteți sesiza mișcarea foarte  lentă a Pământului. Este un spectacol superb. 

Eclipsa totală de Soare, de sâmbătă 4 decembrie 2021, va avea un impact asupra tuturor zodiilor.  

Va fi cea de a 14-a eclipsă totală de Soare din secolul al XXI-lea, dar al 16-lea pasaj al umbrei Lunii pe Pământ, în acest secol. 

Ultima eclipsă de Soare a avut loc pe 10 iunie 2021 și după cea din luna decembrie va urma încă una pe 30 aprilie 2022.

Astrologul Minerva a vorbit, la Antena Stars, despre Eclipsa de Soare din 4 decembrie 2021. Minerva a afirmat că aceasta nu va afecta la nivel individual, ci influența ei se va resimți la nivel de grupuri.

”În special, atenție mare, cei din sistemul telemuncă sunt cei mai favorizați să facă schimbări, să găsească ceva, să pună ceva în practică pornind de la nimic. Să fie atenți la aspectul ăsta. În al doilea rând, încercați să nu mai cumpărați foarte multe alimente pentru că nu o să le mâncați.

Nu este de preferat să luați cu porția, ci atât cât credeți că vă poate ajuta. De evitat abuzurile, mai ales că acum am observat că toate hypermarket-urile au limitat acest tip de cumpărături.”, a afirmat astrologul Minerva.

Conform Minervei, se va simți influența lui Venus Retrograd în carieră și în alte aspecte ale vieții, unde poate provoca neplăceri.

”Ne va putea trage pe dreapta, ne poate duce cu preșul. Apropo de Venus retrograd, atenție poate să rupă relațiile de afaceri, pot să intervină rupturi în relațiile de afaceri. Nu cumpărați case, terenuri că e posibil să vă pară rău după aceea. Aș spune că fiți foarte atenți la sănătate.”

”Eclipsa totală de Soare acționează la nivel general. De aceea spuneam că s-ar putea să ne aflăm în situația ca oamenii să fie pe străzi din nou. Oricum e o nebunie generală pentru că toată lumea creează tensiuni. Sfatul meu este să faceți ce credeți, oricum suntem împărțiți în 'nșpte mii de tabere. Nu este un moment al deciziilor pe termen lung și s-ar putea lua niște hotărâri care să ne facă să luăm foc.”, a mai spus Minerva la Antena Stars.

Eclipsa de Soare din 4 decembrie 2021 va fi cea mai scurtă eclipsă totală. Fenomenul va dura 1 minut și 54 secunde, conform Astro Info.

Eclipsa totală de soare din prima sâmbătă din decembrie va fi vizibilă din Antarctica, iar în Africa de Sud și Atlanticul de Sud va fi observată ca fiind parțială.




LA MULȚI ANI, ROMÂNIA ! LA MULȚI ANI ROMÂNI de pe tot Globul !

 



Ziua Națională a României ! 
Astăzi, 1 Decembrie 2021,  se împlinesc 103 de la Marea Unire. 
Să sărbătorim așa cum este datina din strămoși, fără mască, fără alte restricții.
VĂ DORESC TUTUROR, SĂNĂTATE, MINTE MAI MULTĂ, VIAȚĂ LUNGĂ și BUNĂ !

11.30.2021

Cine sunt cele PATRU FIRME care se bat să furnizeze concentratoare de oxigen în pandemie

 


DESPRE CELE PATRU FIRME : 

ONAC negociază inclusiv cu Deltamed, acuzată de legături cu Raed Arafat, dar şi cu Vitalaire care a încasat bani în numele a 1.500 de morți de la 41 de case județene, plus București

Sistemul sanitar din România se apropie tot mai mult de limitele sale în pandemia COVID-19, în condiţiile în care aproape 1.900 de paturi ATI sunt ocupate, iar zeci de mii de români s-au infectat cu noul coronavirus în ultimele săptămâni. Chiar şi în această situaţie dificilă, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) întârzie să ia o decizie privind achiziţia a peste 400 de concentratoare de oxigen, necesare spitalelor în prima linie a luptei anti-COVID. Miza este un contract de peste 800.000 de euro. Sunt bani puşi la bătaie, fără organizarea unei licitaţii, fiind invocată urgenţa. Deşi primul anunţ a fost lansat pe 8 octombrie, ONAC a anulat procedura de achiziţie, ulterior, a reluat o alta schimbând cerinţele, iar acum se află în stadiul de evaluare tehnică a ofertelor. În tot acest timp, România a primit ca ajutor sute de concentratoare din partea mai multor state UE, dar şi din partea Serbiei.

Româniatv.net vă prezintă în exclusivitate cine sunt cele patru firme care se bat să furnizeze concentratoare de oxigen în pandemie. ONAC a organizat, marţi, 26 octombrie, şedinţa în care a avut loc deschiderea ofertelor pe care le-a primit la procedura de achiziţie a 440 de concentratoare de mare capacitate pentru suma de 3.960.000,00 lei, adică aproape 802.000 de euro.

Nu mai puţin de 12 firme au trimis oferte la invitaţia de participare lansată de ONAC pe 21 octombrie. Doar patru dintre acestea s-au „calificat” în următoarea etapă a procedurii de achiziţie.

Air Liquide Vitalaire Romania

Deltamed SRL

MEDICAL GAZPLUS SRL

NERAMO DISTRIBUTION SRL

Potrivit procesului verbal de deschidere a ofertelor, Air Liquide Vitalaire Romania a oferit cel mai mic preţ pentru concentratoarele de oxigen, mai exact 7.075,63 lei/buc. Firma a propus să livreze cele 440 de concentratoare pe care ONAC vrea să le cumpere în 84 de zile.

Deşi oferă cel mai mic preţ prin comparaţie cu concurenţa, firma Air Liquide Vitalaire Romania ar putea fi descalificată întrucât termenul de livrare are o pondere de 30% în criteriile de evaluare.




Cine este, însă, Air Liquide Vitalaire Romania? Vitalaire este brandul de aparate de oxigenoterapie al multinaționalei AirLiquide, cu sediul în Franța. În 2016, Vitalaire a escrocat mii de bătrâni care aveau nevoie de butelii de oxigen, conform unei investigaţii realizate de Gazeta Sporturilor.

„3.000 de procese, mii de bolnavi păcăliți, 900.000 de lei plătiți deja ca penalizare de corporația Vitalaire AirLiquide către stat și dosar penal în urma spălărilor de bani, escrocheriilor, fraudei și contabilității duble. Aceasta este istoria adevărată a lui Lucian Bentu, una dintre noile stele ale liberalilor din județul Galați!”, scriau jurnaliştii Gazeta Sporturilor în 2019 despre cazul Vitalaire.

„PNL Galați a devenit un SRL pe bani din care fac parte senatorul George Stângă, șeful tinerilor liberali Pârvu, șeful PNL Tecuci Lucian Costin și Lucian Bentu”, au afirmat, într-o scrisoare trimisă în 2019 către Ludovic Orban, de mai mulți dintre liberalii vechi din județ.

Unul dintre cei mai prosperi lideri ai PNL Galați, Lucian Bentu (40 de ani, din Tecuci), un apropiat al senatorului George Stângă, este cercetat penal pentru spălare de bani și fraudă și a fost dat în judecată în mii de dosare pentru plata unor daune pentru că a excrocat mii de pacienți, majoritatea în vârstă, care sufereau de boli grave, cărora le livra aparate și butelii de oxigen la domiciliu.



Lucian Bentu (drepta) alături de preşedintele Klaus Iohannis – foto: raspunsulcivic.ro


Lucian Bentu, unul dintre noii liberali prosperi din județul Galați, este cercetat penal în calitate de fost director general al firmei de echipamente medicale Vitalaire.

Potrivit jurnalistului Cătălin Tolontan, Lucian Bentu a reușit să convingă corporația Vitalaire AirLiquide, să deschidă o reprezentanță la Iași. Firma lui Lucian Bentu este acuzat că deconta facturi pentru pacienți chiar și după moartea acestora, pentru a lua bani de la Casa de Asigurări de Sănătate.



Lucian Bentu alături de Ludovic Orban, fostul preşedinte PNL – foto: raspunsulcivic.ro


Inspectorii de audit de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate au stabilit că Bentu a decontat, la 41 de case județene de asigurări de sănătate, facturi pentru un număr de peste 1.500 de pacienți decedați.

„Controlul nostru a vizat ultimii trei ani: 2014-2016. Există, în medie, 500 de cazuri pe an în care Vitalaire a decontat pe CNP-ul unor asigurați decedați! Un singur județ, Caraș, nu are nici un caz de mort decontat, pentru că au refuzat să plătească 12 cereri de CNP-uri de morți. Vom trimite datele la Parchet. Intenționăm să extindem controlul pe mai mulți ani”, a precizat Augustus Costache, purtător de cuvânt al CNAS, conform Tolo.ro.

În multe alte cazuri îi încărca pe pacienții în viață cu facturi multiple, cu mult mai mari decât cele reale. Oamenii erau anunțați târziu de existența acestor facturi și dobânzile percepute de Bentu pentru întârzierea plăților ajungeau la 40% pe an. Mai mult, firma lui Bentu a dat în judecată 3.000 de pacienți pentru neplata facturilor, încercând să îi execute silit pe aceștia, majoritatea bătrâni, cu boli grave.

În 2016, Poliția și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au efectuat percheziții la filiala din Iași a Vitalaire și la domiciliul din Tecuci al lui Lucian Bentu. Corporația AirLiquide Vitalaire l-a dat afară pe Bentu, iar firma a plătit urgent către Casa Națională de Asigurări de sănătate despăgubiri în valoare de 900.000 de lei, în încercarea de a reduce efectele penale ale falsurilor.

De aproape trei ani, dosarul e cercetat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Deltamed SRL a mai obţinut un contract cu statul pentru concentratoare de oxigen şi ar vrea să dea lovitura din nou. Firma e deţinută de un afacerist clujean care ar avea legături strânse cu Raed Afarat 

Româniatv.net a mai scris că Deltamed SRL, o firmă despre care surse din piaţă spun că este patronată de un fost coleg de facultate al lui Raed Arafat, a primit pe tavă un contract cu o valoare de 1.130.000 de euro, chiar dacă şeful DSU a negat orice legătură cu afaceristul clujean Dan Vasile Gorgan.


Afaceristul clujean Dan Vasile Gorgan care controlează Deltamed – foto: National



ONAC a acordat fără licitaţie un contract de peste un milion de euro unei firme apropiate lui Raed Arafat. S-a întâmplat în decembrie 2020, când societatea DELTAMED SRL a câştigat un acord cadru privind achiziţia de concentratoare de oxigen. Contractul are o valoare totală de 1.130.000 de euro, conform datelor publice din Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), şi a implicat livrarea a 1.000 de concentratoare de oxigen.

De această dată, DELTAMED SRL vine cu un preţ sub cel estimat de ONAC pentru achiziţia celor 440 de concentratoare de oxigen de mare capacitate. Mai exact, vorbim de 8.000 de lei pe bucată, despre deosebire de suma de 9.000 de lei, estimată de specialiştii ONAC că ar putea fi alocată de la bugetul de stat pentru aceste dispozitive medicale.

De asemenea, DELTAMED SRL susţine că ar putea livra cele 440 de concentratoare într-un termen de 15 zile.

Surse bine informate în domeniul achiziţiilor publice au declarat pentru Româniatv.net că DELTAMED SRL se numără printre firmele „abonate” la licitaţii cu bani publici. De altfel, datele portalului SICAP arată că firma cu sediul în localitatea clujeană Gilău a obţinut 351.748.950 lei, adică peste 70 de milioane de euro din licitaţii diverse instituţii publice numai în 2021.




Cum a ajuns Neramo Distribution, o firmă cu 8 angajaţi şi specializată în instalaţii de încălzire, să livreze concentratoare de oxigen în pandemie 

NERAMO DISTRIBUTION SRL se numără printre cele patru firme care participă la procedura de achiziţie iniţiată de ONAC pentru concentratoare de oxigen. A propus autorităţilor un preţ de 8.900 de lei pe bucată şi un termen de 15 zile pentru livrare.






Dar cine este, de fapt, NERAMO DISTRIBUTION SRL? Firma cu sediul în Craiova a fost înfiinţată în 2004, are opt angajaţi şi obiect de activitate „comerţul ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire”. Mai mult, societatea deținută de Carmen Cremenescu a raportat în 2020 datorii de 5.268.534 de lei, adică peste un milion de euro.




Potrivit România Liberă, NERAMO DISTRIBUTION SRL se ocupă şi cu vânzarea de echipamente tactice și accesorii pentru forțele de ordine (poliție, jandarmerie, etc). De la începutul pandemiei de coronavirus, a reușit să vândă instituțiilor de stat măști de protecție de circa 5 milioane de lei, cu TVA (peste 1 milion de euro). În total, în perioada respectivă firma craioveană a vândut echipamente de protecție de peste 11 milioane de lei, cu TVA (circa 2,35 milioane de euro), doar din achizițiile directe.

Vă întrebaţi cum a fost posibil ca o firmă care până nu demult vindea instalaţii sanitare să vândă statului român echipamente medicale? În rândurile de mai jos vom detalia mecanismul prin care astfel de societăţi reuşesc să câştige contracte cu statul român, fără a participa la licitaţii, unde criteriile de eligibilitate sunt mult mai stricte.

Una dintre condiţiile puse pentru a putea participa la procedura iniţiată de ONAC este deţinerea unui aviz eliberat de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din Romania (ANMDMR). Obţinerea acestui aviz este condiţionată de mai multe criterii, însă odată îndeplinite, firme fără experienţă în domeniul dispozitivelor medicale pot pune pe piaţă “de la teste până la halate, respectiv concentratoare sau ventilatoare, toate sunt dispozitive medicale”, au explicat surse care cunosc procedura de avizare, pentru Romaniatv.net.

“Dacă vrei numai import şi distribuţie, se face un dosar cu lista producătorilor, cu personalul pe care-l ai, cu dovada sediului social a existenţei firmei, cu dovada faptului că oamenii care lucrează în firma respectivă au urmat nişte cursuri de pregătire pe specificul ăsta de distribuţie dispozitive medicale. Sunt câteva firme care fac astfel de cursuri.

În rest, se depune o documentaţie regăsită pe site-ul ANMDMR (…). Cei mai mulţi îşi iau (avizul) pe import şi distribuţie”, a explicat o sursă din interiorul unei companii care se ocupă de importul de produse medicale, pentru Romaniatv.net.

Pentru a obţine, însă avizul de la ANMDMR, firmele trebuie să respecte mai multe cerinţe prevăzute în ordinul de ministru ordinul nr. 566 din aprilie 2020, semnat de Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii de la acea vreme.






Ce prevede legislaţia pentru obţinerea avizului de import şi distribuţie de dispozitive medicale

Pentru a obţine avizul, firmele trebuie “trebuie să aibă la dispoziție, în cadrul propriei organizații, serviciile cel puțin ale unei persoane responsabile de conformitatea cu reglementările specifice domeniului dispozitivelor medicale, aplicabile activității desfășurate de către operatorul economic, care deține expertiza necesară în acest domeniu”.

De asemenea, legislaţia prevede că specialistul în domeniul dispozitivelor medicale trebuie să aibă „diplomă, certificat sau altă dovadă de calificare formală, acordată la absolvirea unor studii universitare sau a unui ciclu de studii recunoscut în România ca fiind echivalent, în drept, medicină, farmacie, inginerie, chimie, fizică sau altă disciplină științifică cu aplicabilitate în domeniul dispozitivelor medicale, precum și cel puțin un an de experiență profesională în activități de reglementare sau în sisteme de management al calității în domeniul dispozitivelor medicale”.

De asemenea, existe cerută „absolvirea unor cursuri de instruire continuă având ca tematică legislația în domeniul dispozitivelor medicale” care sunt efectuate de către firme specializate în acest domeniu.

„Prin instruire continuă se înțelege efectuarea instruirii cel puțin la doi ani”, se mai arată în ordinul de ministru.





Când va anunţa ONAC câştigătorul achiziţiei pentru concentratoare

După deschiderea ofertelor şi analizarea tehnică a acestora, specialiştii ONAC urmează să anunţe cine este câştigătorul procedurii de achiziţie pentru cele 440 de concentratoare de oxigen.

“Legea precizează 20 de zile, dar având în vedere urgenţa încercăm săptămâna viitoare, maxim săptămâna viitoare să se atribuie, dar nu ştim câte oferte primim, pentru că şi de acest lucru depinde, cum are timp expertul tehnic să se uite pe propunerile tehnice. Sunt mai mulţi factori de care nu ştim acum”, au explicat reprezentanţii ONAC, pentru Româniatv.net, până la momentul primirii celor patru oferte.

Până ca ONAC să se pronunţe, România a primit săptămâna aceasta din partea Serbiei 170 de concentratoare de oxigen de 5 şi 8 litri. De asemenea, prin Mecanismul European de Protecție Civilă (RescEU), Olanda a trimis ţării noastre 550 de concentratoare de oxigen, iar din partea Poloniei am primit ca donaţie alte 50 de concentratoare.


https://www.romaniatv.net/exclusiv-cine-sunt-cele-patru-firme-care-se-bat-sa-furnizeze-concentratoare-de-oxigen-in-pandemie-onac-negociaza-inclusiv-cu-deltamed-acuzata-de-legaturi-cu-raed-arafat-dar-si-cu-vitalaire-care-a_5924253.html

MONICA POP, atac dur la adresa lui Arafat după apariția tulpinii africane: „E un nespecialist”

 


Monica Pop vine cu un atac dur la adresa lui Raed Arafat. Aceasta se întreabă, pe pagina sa de Facebook, în ce calitate vorbește șeful DSU despre noua tulpină a coronavirusului, și spune despre șeful DSU că este „un nespecialist”.

Monica Popa, atac dur la adresa lui Arafat. Medicul oftalmolog continuă apoi reproșurile la adresa șefului DSU, Raed Arafat.

„Românii știu! Avem ministru al Sănătății un cunoscut profesor doctor de specialitate! De ce și în ce calitate vorbește domnul dr. Arafat, un nespecialist, despre noua tulpină? Va scădea și mai mult credibilitatea!

Ce politică medicală de pandemie este cea condusă de adjunctul ministrului de interne?!

Cea în care se induce panica, teama, opresiunea, depresia, neîncrederea în spitale ,libera circulație a celor vaccinați netestați, care se știe bine că pot raspândi boala?! Netestarea în masă de teama reducerii vaccinării? Pedepsirea celor care spun aceste lucruri? Catalogarea lor într-un registru nereal, mincinos, ca să se poată disculpa pt lanțul de greșeli de atitudine și dezinformare??!! Poliție medicală…”, a spus Monica Pop, pe contul personal de Facebook.

Nu este prima dată când Monica Pop vine cu critici dure la adresa șefului DSU. În urmă doar cu câteva săptămâni, aceasta îl cataloga pe Arafat drept „polițist de oprimare și abuzuri”.

„Scrisoare deschisă către decidenți: Vreți să abateți atenția și să dați vina pentru eșecul vizibil al strategiei din pandemie pe cei cîțiva care au avut curaj și demnitate să vorbească public despre erorile și neadevărurile spuse de decidenți, în frunte cu dr. Arafat.

O armată de civili, poliție și militari, cei care dețineți puterea, admiteți că ați fost atât de slabi și de neconvingători încât v-au învins cîțiva, cîștigând încrederea a 70% din populație? Nu, voi ați pierdut încrederea a 70% din români, prin manevrele voastre”, scria recent Monica Pop.

Cum poţi obţine SUBVENȚIA de peste 5000 de euro la hectar

 


Legumicultorii din România pot primi de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) o subvenţie ce poate ajunge şi la 5.300 de euro la hectar, cu condiţia de a respecta o serie de condiţii.

Ministerul Agriculturii a anunţat cum poţi obţine subvenţia de peste 5000 de euro la hectar dacă sunt cultivate legume în spaţii protejate.

Printre culturile pentru care se va acorda această subvenție se regăsesc cele de roşii, castraveți, ardei, varză sau vinete pentru consum în stare proaspătă, aşa cum reiese dintr-un document de prezentare a intervențiilor din noul Plan Național Strategic, publicat de Ministerul Agriculturii.

Potrivit Agrotv, suprafața estimată care va intra la plata sprijinului cuplat vegetal este de 2.500 hectare.

Condițiile de eligibilitate anunțate de Ministerul Agriculturii sunt:

-fermierul desfășoară o activitate agricolă pe teritoriul României;

-să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha; pentru legume cultivate în sere și solarii, care beneficiază de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03ha;

-să fie fermier activ;

-procentul de sămânță certificată autohtonă utilizată să fie de min. 5% din norma de semnat pe ha pentru fiecare specie;

-să facă dovada că utilizează sămânță certificată însoțită de documentul oficial de calitatea seminței certificată, în conformitate cu legislația în domeniu;

-să facă dovada comercializării unor cantități minime anuale potrivit legislației naționale.

Din estimările oficiale, bugetul total al sprijinului cuplat pentru legumicultori în anul 2023 ar urma să fie de 13.250.000 euro, iar cuantumul pe hectar va fi de 5.300 euro.

Primarul care ne-a furat Crăciunul. Unde ați mai văzut taxă de intrare într-un târg de Crăciun ?

 


Tineretul Social Democrat București îl desființează pe Nicușor Dan, după ce acesta a pus o taxă de intrare la târgul de Crăciun.

”#TheCityOfGrinch#NicușorGrinchTaxa pe bucurie, o lipsă de empatie‼️ Nicușor Dan, primarul care ne-a furat Crăciunul‼️ Unde ați mai văzut taxă la intrarea într-un târg de Crăciun ❓

Taxarea accesului, impusă de Nicușor Grinch la mini-târgul de Crăciun reprezintă o bătaie de joc la adresa oamenilor! #RUȘINE #NicușorDan #Grinch”, se arată în postarea Tineretului Social Demmocrat.

De altfel, Nicușor Dan nu poate merge la Târgul de Crăciun Bucureşti ce se va desfăşura în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie, pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, deși este organizat chiar de el.

Motivul: intrarea se face în baza certificatului de vaccinare, iar primarul nu vrea să se vaccineze. În plus, pentru prima dată, accesul la Târg este și contracost, scrie stiripesurse.ro.

Târgul de Crăciun Bucureşti se va desfăşura în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie, pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, iar accesul se va face pe bază de bilet, informează vineri Primăria Capitalei.

Totodată, fostul primar al Capitalei Gabriela Firea i-a solicitat acum două zile edilului Nicuşor Dan să anuleze taxa de intrare de 7 lei pentru accesul în Târgul de Crăciun, de la Piaţa Universităţii, care se aplică inclusiv copiilor peste 12 ani.

Primăria Capitalei a anunţat noi reguli mde la Târgul de Crăciun din Piaţa Universităţii, reglementate printr-o hotărâre emisă de către Guvern. Prin urmare, de sâmbătă, capacitatea evenimentului Bucharest Christmas Market din Piata Universităţii este limitată la 1.000 de persoane simultan, iar programul se va încheia la ora 21.00, în fiecare seară.

În cadrul evenimentului organizat prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, vizitatorii vor putea achiziţiona produse artizanale, globuri pictate manual, clopoţei, coroniţe, decoraţiuni şi ornamente. Nu vor lipsi nici aromele specifice sezonului: cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde.

„Evenimentul îi va purta pe cei mici printr-un tărâm de poveste, unde vor putea face plimbări în carusel şi se vor întâlni cu Moş Crăciun şi elfii săi, care vor sosi negreşit în târg, pe 17 decembrie, să le asculte dorinţele”, se arată în comunicatul primăriei.

Pentru „o gestionare adecvată a numărului de vizitatori”, accesul în târg se va face pe bază de bilet, care va acoperi, de asemenea, o parte din costurile organizării evenimentului.

Premierul Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre certificatul verde COVID-19

 


Premierul Nicolae Ciucă a dat de înţeles că ar vrea implementarea certificatului verde COVID-19 în România.

„Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament şi în momentul în care va fi aprobat de către Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să fie aplicat. Nu estimez, acum, un timp legat de procedura parlamentară care trebuie urmată”, a declarat, marţi, premierul Nicolae Ciucă, potrivit Dcnews.

Întrebat dacă certificatul verde COVID-19 va putea fi eliberat şi persoanelor care dovedesc că au trecut prin boală, pe baza unui test privind anticorpii, premierul Nicolae Ciucă a răspuns:

„Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia și persoanele care au trecut prin boală”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Cât despre eliberarea certificatului verde COVID-19 după 10 zile de la prima doză de vaccin, Nicolae Ciucă a afirmat că nu a discutat despre acest subiect cu ministrul Sănătăţii.

„Urmează să vină cu o propunere concretă care să fie inclusă în proiectul din Camera Deputaților”, a afirmat prim-ministrul.

Proiectul legislativ prin care certificatul verde COVID-19 ar urma să devină obligatoriu în România ar trebui adoptat până la sfârşitul acestui an, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila,

Introducerea acestei măsuri va fi făcută în baza unui algoritm stabilit de specialişti.

„Şi fac aşa un disclaimer, nu se mai spune certificatul verde, pentru că certificatul verde original – ca să înţeleagă toată lumea – se referă la documentul adoptat de către Parlamentul European şi se referă la călătoria între statele membre, certificatul COVID, care a făcut atât de mult…, în prezent un subiect de interes şi de dezbatere, şi de foarte multe ori de controverse în spaţiu public, vom încerca să găsim pentru el o soluţie legislativă, care să stabilească un cadru foarte clar pentru toată lumea, iar introducerea acestui certificat verde să poată să fie făcută atunci când există o creştere susţinută, un anumit interval de timp, de exemplu trei săptămâni iar renunţarea la utilizarea acestui certificat verde complet, adică presupune vaccinare, testare sau trecerea prin boală, să fie făcut atunci când există o scădere mai multe săptămâni consecutiv şi se atinge un anumit nivel al incidenţei cumulate. Toate aceste lucruri, detaliile tehnice, dacă vreţi, cifrele vor fi stabilite de colegii de specialitate de la Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

11.29.2021

RUGĂCIUNE către Sfântul Apostol ANDREI, ocrotitorul României - 30 NOIEMBRIE 2021

 


În această zi, este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României şi mare făcător de minuni. Rugăciunea către acest mare sfânt al creştinătăţii este mai puternică dacă este citită în ziua praznicului. Se citeşte pentru sănătate şi pentru viaţă ferită de toată răutatea.

Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru, ambii fiind primii ucenici ai lui Hristos, scrie crestinortodox.ro. După Pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorți, Apostolii au primit teritoriile unde urmau să predice. Astfel, Sfântului Apostol Andrei i-au revenit Scytia și Asia Mică.

Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Anul morţii sale nu este cunoscut cu exactitate, însă se presupune că ar fi fost fie în perioada persecuțiilor lui Nero (54-68), fie în cea a persecuţiilor împăratului Domitian (81-96). Potrivit tradiției, a fost răstignit pe o cruce în formă de „X”.

În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât că ziua Sfântului Andrei să fie marcată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997, a fost proclamat „Ocrotitorul României”.

Moaștele Sfântului Apostol Andrei au fost aduse din Patras la Constantinopol prin anii 356-357. La puțin timp după Cruciada a IV-a, din anul 1204, cardinalul Petru din Capua a hotărât ca moaștele să fie duse în Italia și așezate în catedrala din Amalfi. În anul 1462, în timpul Papei Pius II, capul Sfântului Apostol Andrei a fost așezat într-o biserică din Roma. Pe 30 noiembrie 1976, Papa Paul al VI-lea a dăruit capul Sfântului Andrei bisericii din Patras.

Părticele din moaștele Sfântului Andrei se găsesc la Peștera Sfântului Andrei, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț, catedrala arhiepiscopală din Galați, biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea și în mănăstirile Neamț, Secu și Hurezi.

Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei pentru sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

METEO pentru următoarele două săptămâni

 


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi ninsoare viscolită, valabilă până marţi dimineaţa în zonele înalte din nouă judeţe.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 noiembrie, ora 14:00 – 30 noiembrie, ora 3:00, în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h şi pe alocuri va ninge viscolit. Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vrancea.
În acelaşi timp, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de intensificări temporare ale vântului în restul teritorului.
Astfel, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum şi în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marţi (30 noiembrie) şi în sud-vestul teritoriului.
Se vor înregistra rafale în general de 50 – 70 km/h, în timp ce pe crestele Carpaţilor Meridionali, începând din dimineaţa zilei de marţi (30 noiembrie), de peste 80 – 100 km/h şi temporar va ninge.
Valorile termice medii prognozate pentru următoarele două săptămâni (29 noiembrie – 12 decembrie) vor fi, în general, în tendinţă de scădere la nivelul întregii ţări, în timp ce precipitaţiile sub formă de ploaie, la început moderate cantitativ, se vor transforma în ninsori, mai ales în zonele montane, arată estimările publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

PROGNOZA METEO În Banat, la începutul intervalului, valorile termice vor fi în scădere astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 3 grade şi cea a minimelor de la -1 la zero grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 12 grade, iar cea a minimelor spre 5 grade. Vremea se va răci între 3 şi 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 3 – 4 grade şi ale minimelor de la -1 la -2 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 5 grade şi o medie a minimelor cuprinsă între -2 şi zero grade. Vor cădea precipitaţii moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie şi mixte, în general slabe şi cu caracter temporar, începând din 2 decembrie şi până la sfârşitul perioadei de referinţă.

PROGNOZA METEO În regiunea Crişanei, la începutul intervalului, valorile termice vor fi în scădere astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 3 grade şi cea a minimelor între -1 şi -2 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 11 grade, iar cea a minimelor spre 5 grade. Vremea se va răci între 3 şi 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 3 grade şi ale minimelor în jurul a -2 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 4 grade şi o medie a minimelor cuprinsă între -2 şi zero grade. Vor cădea precipitaţii local însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie şi mixte, în general slabe şi cu caracter temporar, începând din 2 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni.

PROGNOZA METEO În Transilvania, valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de două grade şi cea a minimelor între -3 şi -4 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 10 grade, iar cea a minimelor spre două grade. Vremea se va răci între 3 şi 5 decembrie, până la medii ale maximelor termice de două grade şi ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a două grade şi o medie a minimelor cuprinsă între -4 şi -2 grade. Vor cădea precipitaţii în general slabe cantitativ, la început predominant sub formă de
ploaie, apoi ploaie, lapoviţă şi ninsoare în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie şi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, temporar, din 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni.

PROGNOZA METEO În Maramureş, valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de două grade şi cea a minimelor de la -1 la -2 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 9 grade, iar cea a minimelor spre 3 grade. Vremea se va răci între 3 şi 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 2 – 3 grade şi ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a două săptămână de prognoză va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 3 grade şi o medie a minimelor cuprinsă între -3 şi -1 grad. Vor cădea precipitaţii moderate cantitativ, la început predominant sub formă de ploaie, apoi ploaie, lapoviţă şi ninsoare în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie şi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, temporar, din 2 decembrie şi până la intervalului analizat.

PROGNOZA METEO În Moldova, după o primă zi a intervalului, în medie cu valori termice diurne de 12 grade şi minime de 5 – 6 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 3 grade, în medie şi minime de la -2 la zero grade. În perioada 1 – 3 decembrie, valorile termice vor marca o creştere, media maximelor ajungând la 10 – 11 grade şi a minimelor în jurul valorii de 3 grade. Pentru următoarele zile şi până pe 12 decembrie sunt estimate medii ale maximelor termice de 2 – 4 grade şi ale minimelor între -3 şi -2 grade. Se vor semnala ploi slabe în ziua de 29 noiembrie, iar local şi temporar, începând cu 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

PROGNOZA METEO În Dobrogea, după o vreme deosebit de caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 16 grade şi minime în jurul a 8 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 7 grade, în medie şi minime în jurul a zero grade. În perioada 1 – 3 decembrie, vremea se va încălzi astfel că media maximelor va ajunge la 14 – 15 grade şi a minimelor va fi în jurul a 6 grade. Pentru următoarele zile şi până pe 12 decembrie sunt estimate medii ale maximelor termice de 7 – 9 grade şi cea a minimelor de 1 – 3 grade. Se vor semnala ploi moderate în zilele de 29 şi 30 noiembrie, iar local şi temporar, începând cu 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni, se vor semnala precipitaţii în general slabe, predominant sub formă de ploaie.

PROGNOZA METEO În Muntenia, în prima zi a intervalului se vor înregistra, în medie, valori termice maxime de 14 grade şi minime de 6 – 7 grade, însă pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 6 grade, în medie şi minime în jurul a zero grade. În perioada 1 – 3 decembrie, vremea se va încălzi, iar media maximelor va ajunge la 14 – 15 grade şi a minimelor se va situa în jurul a 3 grade. Pentru următoarele zile şi până pe 12 decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de 5 – 6 grade şi ale minimelor de la -2 la zero grade. Se vor semnala ploi în general slabe în zilele de 29 şi 30 noiembrie, iar local şi temporar, începând cu 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni, se vor semnala precipitaţii în general slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

PROGNOZA METEO În Oltenia, după o vreme caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 11 grade şi minime de 5 – 7 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 5 grade, în medie şi minime în jurul a zero grade. În perioada 1 – 3 decembrie, vremea se va încălzi, iar media maximelor va ajunge la 10 – 11 grade şi a minimelor se va situa în jurul a 3 grade. Pentru următoarele zile şi până pe 12 decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de 4 – 5 grade şi ale minimelor de la -2 la zero grade. Se vor semnala ploi în general slabe în 29 noiembrie şi izolat pe 30 noiembrie, iar local şi temporar, începând cu 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni, se vor semnala precipitaţii în general slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

PROGNOZA METEO La munte, în primele două zile, media temperaturilor maxime va scădea de la 0 – 2 grade la -5 grade, iar cea a minimelor de la -1 grad la -7 grade. În perioada 1 – 3 decembrie, vremea se va încălzi. Valorile termice maxime vor atinge, în medie, de 3 grade, iar media minimelor nocturne va urca spre -1 grad. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice între -2 şi zero grade şi ale minimelor de la -7 la -5 grade. Se vor semnala zilnic precipitaţii, la început mixte, apoi predominant sub formă de ninsoare, iar local şi temporar, cu o probabilitate mai ridicată în intervalele 30 noiembrie – 1 decembrie şi 3 – 9 decembrie, ninsorile moderate cantitativ pot să depună strat de zăpadă.

Autostrada Sebeș-Turda va fi deschisă complet începând de mâine

 


Autostrada Sebeș-Turda va fi deschisă complet începând de marţi, 30 noiembrie. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat că au mai rămas de terminat doar "câteva lucruri minore", iar de mâine se va putea circula şi pe lotul 2, "fără festivisme" şi "fără tăieri de panglici".

Lotul 2 din Autostrada Sebeș-Turda (A10) va fi dat în circulaţie marţi după-amiază, cu restricţii pe un singur kilometru. În acea zonă, traficul se va desfăşura pe o singură bandă, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

„Aşa cum v-am spus vineri, am fost să verific ce se întâmplă pe lotul 2 Sebeş – Turda. Azi de dimineaţă i-am chemat la minister pe cei care se ocupă direct şi care sunt beneficiarii – şi anume CNAIR – şi având în vedere că mai sunt câteva lucruri minore care pot fi terminate până mâine, odată cu finalizarea acestor lucrări, mâine după masă se va da drumul la lotul 2 Sebeş – Turda, cu restricţiile pe care le-am anunţat inclusiv de vineri, şi anume acel kilometru unde va fi circulaţia pe o singură bandă.

Vreau ca aceste lucruri să se desfăşoare normal. Domnul director Pistol vă anunţ că, odată terminată acea să zicem predare – primire sau dare în circulaţie, lucrurile trebuie să se desfăşoare normal, cum trebuie şi de acum încolo. Fără festivisme, fără tăieri de panglici, fără chestiuni care nu-şi au locul, pentru că nu e loc de festivism. Datoria statului faţă de cetăţeni este una mare, de 30 de ani. Am făcut lucrul acesta pe repede-înainte, pentru că exista riscul să mai stăm 3-4-5-6 zile cu lucrările terminate şi nefolosit acel tronson”, a declarat luni Sorin Grindeanu, conform Agerpres.

Ministrul Transporturilor a subliniat că s-au luat toate măsurile de siguranţă pentru darea în trafic a acestui lot.

„Am verificat personal, am luat toate măsurile de siguranţă şi am discutat cu colegii din minister. Imediat cum sunt finalizate ultimele (lucrări – n. r.), care sunt minore şi pot fi făcute până mâine, acest tronson va fi dat în circulaţie, astfel încât de la Sebeş la Cluj să se poată circula în regim de autostradă, cu acele restricţii”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Lotul 2 Sebeş-Turda are o lungime de 24,25 km şi va lega Alba Iulia Nord şi Aiud.

Lotul 2 al Autostrăzii Sebeş – Turda este singurul aflat în construcţie. Pe loturile 3 şi 4 se circulă de câţiva ani şi pe lotul 1, dat în folosinţă de câteva luni, au mai rămas circa doi kilometri de finalizat.

TEODOR MELEȘCANU : ”Potrivit legii, personalul Serviciului de Informaţii Externe nu poate să facă parte din partide”

 


Teodor Meleșcanu, fostul şef al Serviciului de Informații Externe, a dezvăluit că, în calitate de director al serviciului secret extern, avea informaţii potrivit cărora Victor Ponta urma să piardă alegerile prezidenţiale din 2014.

De altfel, Teodor Meleşcanu l-a şi sfătuit pe Victor Ponta că „nu e bine” să candideze pentru că „nu poate câştiga”.

Fostul şef SIE a fost întrebat dacă relaţia de prietenie cu Ilie Sârbu l-a determinat să fie apropiat de Victor Ponta (ginerele lui Ilie Sârbu) sau dacă ”a avut ordin din partea structurii de informații să îl protejeze pe Ponta”. Meleşcanu a explicat că a avut o discuţie cu Victor Ponta şi cu socrul său, la Vila Lac I.

„Victor Ponta era în campania electorală atunci. Dacă unii zic că a fost (n.r. ofițer SIE), habar n-am, nu ține de directorul SIE. Asta nu înseamnă că nu există legături cu domnul Sârbu, am fost colegi în Parlament, dar niciodată prieteni. Eu personal am avut o discuție cu Victor Ponta și socrul său la Vila Lac 1 și i-am spus foarte clar și deschis că nu poate fi ales și nu poate câștiga alegerile pentru că lucrurile stau altfel.

Era un punct de vedere ca rezultat al informațiilor din toate părțile. În calitate de șef SIE știam că nu va câștiga și i-am zis. A zis că bine, vom merge înainte. I-am zis că nu e bine să candideze pentru că nu va câștiga. Sunt informațiile mele, nu sunt pentru televizor”, a declarat Teodor Meleșcanu, la Kanal D, conform G4Media.

De asemenea, întrebat dacă s-a folosit de şefia SIE ca să ”îi șteargă urmele” lui Victor Ponta, pe care fostul președinte Traian Băsescu l-a acuzat că e ofițer acoperit SIE, Teodor Meleșcanu a subliniat că descoperirea unui ofițer de informații este faptă penală.

„Potrivit legii, descoperirea unui ofițer de informații este faptă penală. I-am făcut lui Traian Băsescu o scrisoare în care i-am prezentat toate prevederile legale. Cei acoperiți nu-i știe nimeni, decât o persoană care l-a luat în primire. Altfel ar fi o mascaradă cu ceea ce înseamnă agenții acoperiți. Dânsul mi-a răspuns, am mai trimis o a doua scrisoare cu elementele astea despre modul de funcționare a serviciului, a mai cerut încă o dată, deci scrisoarea a treia, trei scrisori am trimis, ultima dată am fost personal cu ea și i-am zis că dacă sunt probleme demisia e pe masă”, a mai precizat Teodor Meleșcanu, conform sursei citate.

Potrivit legii, personalul Serviciului de Informaţii Externe nu poate să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora.

11.28.2021

DIANA ȘOȘOACĂ și GIGI BECALI, nu cred că Patriarhul s-a vaccinat

 


Gigi Becali a declarat că nu crede că Patriarhul Daniel s-ar fi vaccinat, o opinie similară venind și din partea senatoarei Diana Șoșoacă

Gigi Becali a reacționat după anunțul laconic făcut de Patriarhul Daniel că s-ar fi vaccinat anti-COVID-19. Într-o declarație pentru publicația Impact.

Becali a arătat că nu crede în anunțul Patriarhului.

„Anunţul patriarhului cum că s-ar fi vaccinat m-a surprins! Recunosc acest lucru! Şi m-a surprins fiindcă vaccinarea e un act de lepădare de credinţă. De aceea nu cred că patriarhul s-a vaccinat! De ce spun că nu cred că patriarhul nu s-a vaccinat? Din modul în care a vorbit cu presa. Am văzut cu toţii că nu a dorit să spună prea multe despre asta, ba la final a spus chiar gata. Adică, voi cei din presă, lăsaţi-mă! V-a spus asta ca să scape de voi şi de povestea asta!”, a declarat Gigi Becali.

Becali a ținut să precizeze că el nu îl judecă pe Patriarh pentru că e prea mic pentru aşa ceva, în comparaţie cu patriarhul.

”Nu sunt în măsură să judec actele Patriarhului. Dar Gigi Becali susţine că Patriarhul ştie el însuşi şi chiar mai bine decât mine că a te vaccina e un act de lepădare. De aceea nu cred în anunţul patriarhului!”, a adăugat omul de afaceri.

Ce spune Diana Șoșoacă despre vaccinarea Patriarhului

Și senatoarea Diana Șoșoacă pune la îndoială vaccinarea Patrairhului Daniel. Dacă s-a vaccinat cu Sfânta Împărtășanie și Patriarhul?, a emis o ipoteză incendiară Diana Șoșoacă, într-o declarație pentru aceeași publicație.

”Mi-l amintesc pe arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, vorbind despre faptul că înalții prelați, preoții și călugării se vaccinează din sfântul potir. Adică, la fiecare liturghie, la sfânta împărtășanie. Oare dacă și Patriarhul a făcut același lucru și s-a vaccinat din sfântul potir”, a explicat Șoșoacă posibilitatea unui joc de cuvinte al Patriarhului ca să închidă gura presei.

Cutremur cu magitudinea 7,5 în PERU

 


Un cutremur cu magnitudinea 7,5 s-a produs, astăzi duminică, în nordul Peru, a anunţat Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS).

Cutremurul a avut epicentrul la circa 40 de kilometri nord de oraşul de coastă Barranca şi s-a produs la o adâncime de peste 100 de kilometri, potrivit USGS.

Pentru moment nu au fost raportate persoane rănite şi nici pagube materiale în urma seismului, care a fost resimţit până în capitala Lima.

Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), care anunţase anterior o magnitudine de 7,3 a seismului, a precizat într-un mesaj pe Twitter că seismul s-a produs într-o regiune foarte puţin populată din pădurea amazoniană.

Adrian Năstase, avertisment pentru PSD după alianța cu PNL-UDMR

 


Fostul premier social-democrat vorbește despre provocările pe care PSD le va avea în perioada următoare.

„Multi au considerat că intrarea PSD la guvernare este o mare eroare. Este adevarat, din punct de vedere elctoral nu a reprezentat o idee foarte buna. Pe de alta parte, poti asista nepasator la adancirea crizelor in care guvernul coalitiei anterioare adusese tara? Poti asista nepasator la orientarea anti-nationala pe care mai ales componenta USR o imprimase guvernarii? Evident ca nu.

PSD va trebui, in opinia mea, să dovedeasca, prin masuri concrete, că propunerile din domeniul economic si social propuse vor face diferenta si vor genera incredere si speranta. Va fi complicat pentru ca opozitia din parlament, formata din AUR si USR, se va mobiliza si va radicaliza segmentele de nemultumiti din populatie. Pe de alta parte, insuccese partiale vor genera reactii de opozitie interna in PSD si PNL.

Deocamdata, s-a pus la punct un mecanism de functionare a coalitiei la nivel central.

Ce se va intampla insa la nivel local? In anumite judete/localitati, s-au construit anumite majoritati care nu vor urma, in mod necesar, intelegerile de la centru.

Un test important il va reprezenta construirea noului buget. La fel, gestionarea masurilor de reforma cuprinse in PNRR.

Noul guvern va trebui sa gestioneze nu doar crizele existente ci si pe cele care vor apare in curând in domeniul sanitar, economic si social. Va urma o perioada complicata…”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Pelerinaj impresionat la Prislop. Mii de credincioși au venit la mormântul lui Arsenie Boca, la 32 de ani de la moartea lui

 


Pelerinii au luat cu asalt, azi, duminică, mormântul lui Arsenie Boca de la Prislop. Astăzi, 29 noiembrie, s-au împlinit 32 de ani de când preotul s-a stins.

Deși regulile de restricție nu au fost destul de multe, românii prezenți aici nu s-au sinchisit să le respecte. Peste 5.000 de oameni au venit la mormântul său de la Mănăstirea Prislop.

Încă de dimineață, traficul rutier pe ultimii kilometri ai drumului spre mănăstire a fost aproape paralizat. Pelerinii au fost nevoiţi să îşi lase maşinile pe marginea şoselei, chiar şi la peste trei kilometri de schit, până în mijlocul satului Silvaşu de Sus.

„Anul trecut, când am fost la parastasul părintelui Arsenie Boca, erau peste tot numai garduri, de la intrare până la mormântul părintelui. Jandarmii şi preoţii stăteau din loc în loc să ne îndrume pe unde să mergem, ne spuneau să păstrăm distanţa între noi şi ne ofereau spirt să ne dezinfectăm mâinile. Acum, sunt mai mulţi pelerini, dar lumea s-a mai relaxat”, relatează una dintre pelerine, pentru Adevărul.

Arsenie Boca, născut în 1910 în satul Vaţa de Sus (judeţul Hunedoara) a fost preot, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, călugărul a intrat pe lista neagră autorităţilor comuniste, fiind arestat şi închis de mai multe ori, sub acuzaţii că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare.

A fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, a fost trimis apoi să muncească la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în lagărele destinate zecilor de mii de deţinuţi politici, iar până la mijlocul anilor 1950 a mai trecut prin închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Duhovnicul a murit la 28 noiembrie 1989, în Sinaia, la vârsta de 79 de ani, iar potrivit dorinţei sale a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, în 4 decembrie 1989. Aici slujise în anii ´50, înainte ca autorităţile comuniste să îl trimită în închisori şi apoi îi interzică să mai îmbrace straiele preoţeşti.

„La înmormântarea lui au venit câţiva localnici. Era lume puţină, nimeni nu îşi închipuia că peste ani, părintele va fi aşa iubit de români”, îşi amintea una dintre vârstnicele din Silvaşul de Sus, care l-au întâlnit pe Arsenie Boca. Din anii 2000, mitul călugărului Arsenie Boca a luat amploare, iar numărul tot mai mare de pelerini a adus prosperitate mănăstirii, vizitată în ultimii ani, de mii de oameni la fiecare sfârşit de săptămână şi în zilele de sărbătoare.