2.11.2021

Drulă a făcut un memorandum aprobat de Guvern care vrea să pună bazele despărțirii României de China

 


Noul echipaj marinăresc a ajuns de cart la bordul încercatei nave numită România și face din ce în ce mai multe corecții de direcție. În flecăreala publică despre balta de egolatrie numită Șoșoacă, despre garanțiile de viitor ale unui vaccin care nu are trecut și despre diploma invizibilă a lui Vlad Voiculescu, despre marea chiflă de la Primăria Sectorului 1 acestea trec aproape neobservate deși este vorba de subiecte (cauze) mult mai importante pentru țară. Unele operațiuni par născute din prostia sau din lipsa de experință a politicienilor de școală nouă (USRPLUS), altele, din prostia sau din aranjamentele lor destul de vizibile. Unele vin din chiar inima serviciilor secrete românești, cuplate la cîrlig de cele americane. Altele poartă ștampila de la chiar președintele Klaus Iohannis, mult mai berlinez în opțiunile sale decît ceilalți.

Puțină lume a observat cîteva decizii și semnale importante privitoare la relațiile cu China! Două-trei site-uri au prins informația.

”Guvernul a adoptat în ședința din 27 ianuarie un memorandum care prevede excluderea companiilor chineze de la licitațiile pentru infrastructură, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Memorandumul propus de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, va fi urmat de o ordonanță de guvern care va modifica legea achizițiilor publice, în conformitate cu direcțiile Comisiei Europene”. (G4 Media).

De reținut că mișcarea fost bazată pe un proiect de memorandum (adoptat între timp) inițiat de fostul președinte al inexistentei asociații Pro Infrastructura, sponsorizată la greu și cu discreție de marii constructori europeni.

Dincolo de numele ușor comic și de semnalele privind starea lucrărilor pe diverse drumuri și autostrăzi, Cătălin Drulă nu reprezintă nimic în politica românească. La fel și secretarul său de stat de la Transporturi, adus și el tot de la Pro Infrastructura.

Cine își imaginează că doi ong-iști fără performanțe schimbă politica României, așa, de amorul artei și după proiecțiile lor strategice, se înșeală. Mișcarea lor, îmbrățișată imediat de guvernul Cîțu și urmată de o ieșire la rampă a lui Dan Barna și Dacian Cioloș, trădează un plan mai amplu și o afacere mult mai mare.

Guvernul României și aripa sa useristo-plusistă au decis să se predea cu arme și bagaje (cu proiecte și contracte) marilor companii de construcții în domeniul infrastructurii. Franceze, germane, spaniole sau portugheze, lucrările din România au căzut în întregime pe mîna multinaționalelor din aceste țări. Explicația pare simplă. De la Bruxelles, s-a dat o decizie care permite eliminarea companiior chineze.

”Comunicarea Comisiei Europene nr. 5494 din 2019. Aceasta arată că ”operatorii economici din țări terțe, care nu au un acord care să prevadă deschiderea pieței de achiziții publice a UE sau ale căror produse, servicii și lucrări nu intră sub incidența unui astfel de acord, nu au acces securizat la procedurile de achiziții din UE și pot fi excluși”. UE a încheiat un Acord privind achizițiile publice (AAP) cu 19 state terțe, printre care SUA, Canada, Australia, Japonia, Israel și Moldova, dar China nu este parte semnatară. Ca atare, companiile din China pot fi excluse de la licitațiile public” (G4 Media, 1 februarie ac).

Numai că nu ni s-a transmis în clar că statele europene contribuie la fondurile Uniunii și tot firmele lor trebuie să-i cheltuie și să repatrieze profitul. Ca atare, toți banii trebuie să se întoarcă în țara de origine. La români nu pot rămîne decît cheltuielile cu munca. În ceea ce-i privește pe alții, nici vorbă. Comunicarea Comisiei Europene o aproximează elegant în comunicarea 5494/ 2019: ”nu au acces securizat la procedurile de achiziții din UE și pot fi excluși”.

Comunicarea 5494/2019 pică mai ceva ca o mănușă de bancher pe mîinile lui Dacian Cioloș și Dan Barna în preocuparea lor de a decide banii de la Ministerul Transporturilor. Ce contează dacă Astaldi ia un proiect pe o sumă și termină la cheie alt lot al magistralei de metrou din Drumul Taberei la preț dublu și în termen indefinit? Ce contează că toate contractele ALSTOM în Romania s-au încheiat cu întîrzieri enorme. Important este să scape țara de firmele chineze!

Ne aflăm în fața unei improvizații politice? A unei aventuri sau a unor afaceri mascate de documente europene? Campania zgomotoasă a președintelui Trump că numai ”China este de vină” a fost urmată cu fidelitate la București. După promisiunile lui Klaus Iohannis, făcute în vizita pentru șapca de la Trump, țara noastră și-a asumat campania anti-Huawei, eliminarea chinezilor de la Cernavodă și, după cum arată lucrurile în montajul televizat al lui Barna și Cioloș, se pune la cale și scoaterea firmelor chineze de la infrastructură. Nu întîmplător, Dacian Cioloș vea să scape la Pro TV că „mi-au spus mie francezii”.

Ultimul „organ de informare” al băieților ne anunță un lucru care în România poate trece neobservat. La Beijing, în nici un caz.

”La summit-ul organizat de președintele chinez Xi Jinping, unde majoritatea țărilor au fost reprezentate la nivel de președinte sau premier, România l-a delegat ca participant pe ministrul Economiei, Claudiu Năsui. Acesta este încă un semn că România își consolidează decizia de distanțare față de avansurile politice și economice ale Chinei”. (https://newsweek.ro/international/romania-se-distanteaza-de-china-nasui-desemnat-de-citu-sa-participe-la-summitul-de-la-beijing)

Degeaba ciupitul de Dacian Ciloș încearcă să o dreagă cînd spune „Memorandumul este adresat companiilor europene şi se vorbeşte de restrângeri de participare la licitaţie a unor companii care nu sunt europene, pe anumite tipuri. Nu contează naţionalitatea. Nu e o decizie împotriva vreunui stat, este vorba de o abordare europeană”. Regimul Iohannis sau Guvernul Cîțu, dacă nu cumva aripa progresisto-franceză a acestuia a luat o decizie istorică. România reevealuează tradiționalele relații româno-chineze. Probabil că junii din generația lor nu prea știu mare lucru despre relațiile româno-chineze. Habar n-au ce a însemnat China pentru România, din punctul de vedere al echilibrului dobîndit în perioada de decenii în care țara noastră a jucat între izolarea Europei de Vest și presiunea Uniunii Sovietice! Nu mai vor Cioloș, Barna și cu Drulă să continuăm cooperarea cu chinezii pentru că-i încurcă? Sau marinarii de la Cotroceni și din Piața Victoriei vor să ducă vaporul pe căi șoptite de bruxellezi sau numai din mintea lor?

Pentru ce? Asistăm la o schimbare importantă în politica externă a Românei? Care este proiectul? Și ce pericol reprezintă companiile chineze, în afara amenințării comisionului pentru marile contracte de la Ministerul Transporturilor? Nu cumva ne temem să terminăm prea repede autostrăzile și modernizarea căilor ferate? O fabrică din China produce 6 trenuri pe zi, iar acestea circulă cu 360-380 de kilometri pe oră. Adică, mai repede decît în Franța și Germania!

Și, încă un lucru! România trîntește ușa în nas companiilor chineze, amenințînd o despărțire definitivă într-o relație tradițională în vreme ce prietenii noștri europeni la americani produc componente sau părți la greu în China și apoi aduc la noi în țară ca produse europene originale!

Vine un moment istoric în politica României. Drulă a făcut un memorandum aprobat de Guvern care vrea să pună bazele despărțirii României de China !

”În acest moment, mai multe companii chineze sunt implicate în licitații pentru marile obiective de infrastructură din România. E vorba despre China Railway 14th Bureau Group, Sinohydro Corporation și China Communications Construction Company (CCCC), toate participante la licitațiile pentru tronsoane din autostrada de centură a Bucureștiului, din Autostrada Pitești – Sibiu și drumul expres Pitești – Sibiu, lucrări în valoare totală de peste 3,5 miliarde de euro”.( G4 Media)

sursa:https://www.cotidianul.ro/ne-rupem-definitiv-de-china/

Sorin Cîmpeanu: Nu știu să rezolv problemele din educație fără resurse

 


Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a explicat care este situația actuală a învățământului din România, începând de la numărul infectărilor cu Covid, testarea în școli, dar și bugetul alocat. 

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a intervenit joi seara în direct la România TV unde a explicat care este situația epidemiologică în școlile din România, dar a reacționat și cu privire la declarațiile președintelui Klaus Iohannis despre alocarea unor fonduri suplimentare pentru învățământ. 

”Dacă cineva se aștepta ca pandemia să ia sfârșit o dată cu începerea semestrului doi, mă tem că nu se aștepta corect. Aș vrea să vă spun că numărul de infectări în rândul elevilor, în primele patru zile din cel de-al doilea semestru înseamnă 1 la 10.000. Cu mult, mult mai puțin decât rata generală de infectare. Aș vrea să precizez că sunt opt județe în care nu am avut niciun elev infectat. În același timp, tot ce avem în acest moment, cazuri infectate, sunt infectări pe perioada vacanței, având în vedere perioada de incubație. De acum încolo vom putea vorbi de posibilitatea infectării în școală”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu. 

Teste rapide pentru instituțiile de învățământ

”Testele rapide au ajuns la DSP, pentru că la DSP trebuie să ajungă. În școli trebuie să ajungă testele în măsura în care există cabinete medicale în acele școli și aș vrea să vă spun că 18% din școlile din România au cabinete medicale. Nu e suficient să existe cabinet medical ci trebuie să existe și personal medical. Dacă nu există personal medical nu are cine să aplice testele și dacă nu are cine să aplice testele în școală atunci nu are de ce să ajungă testele în școală. Cred că este simplu. Numărul total maxim de medici care s-a întors în școală este de 788, școlile sunt 17.000. Raportul este mai mult decât trist, dar aceasta este realitatea”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu. 

Fonduri suplimentare pentru învățământ

Întrebat despre banii pe care îi primește Ministerul Educației, Sorin Cîmpeanu a susținut: 

”În bugetul Ministerului Educației, pentru educație, subliniez acest lucru, trebuie să avem un buget măcar cu un leu mai mare decât bugetul pe anul 2020, execuție. Altfel, am spus că nu știu să rezolv problemele din educație fără resurse. Cât despre cifre, regula normală, în măsura în care suntem dispuși să respectăm regulile, este foarte clară. Primul ministru anunță bugetul după care fiecare ministru poate răspunde la absolut orice întrebări despre buget. Dacă fiecare ministru s-ar apuca să comenteze un proiect de buget, sigur nu ar fi bine”, a completat Sorin Cîmpeanu. 

Situație epidemiologică școli,11 februarie, ora 18:00

Incidența cumulată în rândul elevilor pe cele 4 zile de la debutul semestrului al II-lea (1 caz de elev confirmat/10.000 elevi) este mult mai mică decât în rândul populației generale. În 8 județe nu s-a înregistrat niciun caz de infectare în rândul elevilor (Argeș, Brăila, Giurgiu, Neamț, Sibiu, Satu Mare, Tulcea și Vâlcea).

Luând în considerare perioada de incubație, primele cazuri de SARS - CoV - 2 identificate în școlile din România au la bază infectarea în săptămâna premergătoare începerii școlii.

Număr total de cazuri la nivel național:

1. Elevi confirmați în perioada 8 - 11 februarie: 244

2. Clase cu activitate suspendată la data de 11 februarie: 171

3. Angajați confirmați în perioada 8 - 11 februarie: 329.

sursa:https://www.dcnews.ro/situatia-invatamantului-romanesc-la-zi--sorin-cimpeanu--nu-stiu-sa-rezolv-problemele-din-educatie-fara-resurse_801318.html

Consiliul Superior al Magistraturii nu susţine desfiinţarea SIIJ.

 


Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. 

Este OFICIAL. Avizul CSM este negativ. Consiliul Superior al Magistraturii nu susţine desfiinţarea SIIJ. 

"Cel mai important considerent este neacordarea garanţiilor de independenţă, dar şi multe alte considerente expuse. Am avizat negativ proiectul de lege. Este a doua oară. S-a mai dat o dată aviz negativ în 2020. Votul a fost clar, 11 la 8. Acestea sunt datele. Ce e de reţinut este că acest aviz nu este unul obligatoriu din punct de vedere formal. Însă în chestiuni care privesc independenţa justiţiei, legiuitorul ar trebui să ţină seama la soluţia normativă", a declarat Victor Alistar, membru CSM, la Antena 3. 

Conform surselor Antena 3, scorul la vot a fost de 11 la 8 pentru păstrarea SIIJ. 

Avizul CSM este consultativ. Decizia finală în ceea ce priveşte desfiinţarea SIIJ se va lua în Parlament. Ministrul Stelian Ion a anunţat încă de la preluarea mandatului că desfiinţarea SIIJ este unul dintre principalele sale obiective.

sursa:https://www.dcnews.ro/csm-aviz-negativ-pentru-desfiintarea-siij-surse-antena-3_801313.html

”Matei Balș” - Bilanțul deceselor a ajuns la 20

 


Un alt deces a fost înregistrat în rândul pacienților care se aflau în Pavilionul V de la Institutul Clinic Matei Balș, în momentul incendiului. Bilanțul a ajuns la 20. 

Ministerul Sănătății a fost informat astăzi despre încă un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Militar Central din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta afecțiuni asociate. 

Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, arată o informare de presă. 

Tot joi, a fost anunțat și decesul cu numărul 19: Un bărbat în vârstă de 65 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București, care era diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta afecțiuni asociate.

sursa:https://www.dcnews.ro/incendiu-matei-bals-bilantul-deceselor-a-ajuns-la-20_801240.html

”Ruptura nu a putut fi evitată. Însă, dacă dn-a Șoșoacă e sinceră în demersul său politic, nu înseamnă că nu ne vom regăsi pe aceleași baricade ale interesului național pe mai departe. Doar că vom fi separați.”

 


Claudiu Târziu a vorbit despre excluderea Dianei Șoșoacă din Alianța pentru Unirea Românilor și despre perspectivele partidului.

Într-o postare pe Facebook, Claudiu Târziu, copreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor, a vorbit despre excluderea Dianei Șoșoacă și despre perspectivele partidului: 

”...Ce mai freamăt, ce mai zbucium...

Excluderea din AUR a d-nei senator Diana Șoșoacă a provocat o avalanșă de reacții pe Fb. De la stupefacție și revoltă pînă la jubilație și urale. Eu unul mă așteptam. Că nu degeaba a intrat dînsa în folclorul urban: este personaj de caricaturi, ironii în versuri și glume video.

Problema celor care acuză AUR pentru această despărțire este de perspectivă. Una eronată, care îi duce la concluzii greșite și la gesturi descalificante, cum ar fi amenințarea că nu mai susțin AUR. Perspectiva lor este că AUR era d-na Diana Șoșoacă și că fără această suprapunere ne aflăm în plină tragedie națională“, precizează copreședintele AUR.

AUR nu este o persoană

„AUR nu e o persoană, ci, așa cum am mai spus, expresia politică a părții patriotice și creștine a poporului român.

Dacă AUR ar fi o persoană, am avea o mare problemă. În AUR și în jurul AUR sînt mii de ostenitori pentru valorile și principiile pe care ni le-am asumat și care ne animă. Nu e deloc în regulă să-i reducem pe aceștia la zero în numele și în beneficiul de imagine ale unei singure persoane.

AUR este o instituție deja, dar este și mai mult: o stare de spirit, care nu poate fi dependentă în mod vital și, deci, fatal de o persoană.

Cei care au aderat la AUR sau care susțin AUR din afara partidului o fac pentru ceea ce avem de apărat și de promovat: națiunea, familia, credința și libertatea, nu în slujba unei persoane, indiferent cine este și indiferent de calitățile și de meritele acesteia.

În concluzie, AUR nu este Diana Șoșoacă și nimeni altcineva. AUR sîntem toți cei care lucrăm în sensul valorilor și principiilor AUR în structurile AUR sau în sprijinul AUR. Cine crede altceva este într-o eroare majoră și mă tem că nu este AUR.

Cît despre opinia că despărțirea AUR de d-na Șoșoacă ar fi o nenorocire, să nu ne pierdem cu firea. Diferențele dintre noi erau ireconciliabile și, în ciuda prețuirii noastre pentru anumite calități ale domniei sale, precum și a tentativelor de a ajunge la o modalitate de colaborare convenabilă ambelor părți, ruptura nu a putut fi evitată. Însă, dacă dn-a Șoșoacă e sinceră în demersul său politic, nu înseamnă că nu ne vom regăsi pe aceleași baricade ale interesului național pe mai departe. Doar că vom fi separați.

În felul acesta, d-na Șoșoacă și-a cîștigat o mai mare libertate de manifestare, pentru că, în mod evident, regulile partidului o incomodau, iar AUR își va putea derula mai departe proiectul politic potrivit strategiei, stilisticii și normelor sale. S-ar zice că toată lumea va fi mai în largul ei.

Nu văd deci nici o tragedie și nu înțeleg care sînt mecanismele care declanșează atîta patimă între susținătorii AUR și grupul de fani ai d-nei senator.

Nu în ultimul rînd, trebuie spus că o astfel de acțiune separată în Parlament era prevăzută încă de la început, de cînd am făcut înțelegerea electorală cu PNR, din partea căreia a venit pe listele noastre și vocala senatoare. Era o posibilitate care a devenit realitate. Să ne întoarcem, așadar, la treabă“, conchide Claudiu Târziu pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.dcnews.ro/excluderea-dianei-sosoaca-claudiu-tarziu-aur-este-o-stare-de-spirit-nu-este-o-persoana_801250.html

Mihai Lasca, deputatul dat afară din AUR

 


Mihai Lasca, al doilea parlamentar exclus din AUR, a vorbit despre cerințele pe care partidul le-ar fi avut asupra sa.

„În urma comunicatului prezentat pe pagina Alianței Pentru Unirea Românilor, cu privire la excluderea mea din aceasta formațiune politică, aduc la cunoștință opiniei publice adevăratele motive ale excluderii mele din acest partid:

1. Încă din ziua aflării rezultatelor alegerilor pe județul Bihor, am fost înștiințat de ,,pretinsul" președinte George Simion, că am fost înlăturat din funcția de președinte a Filialei Bihor, fără nici un motiv întemeiat si înlocuit cu o altă persoană care nu a contribuit în nici un fel la succesul acestei campanii electorale.

2. Legat de afirmațiile defăimătoare la adresa mea apărute în spatiul public, țin să menționez că nu exista o decizie definitivă și irevocabilă de condamnare la adresa mea, din partea instanțelor judecătorești din România. Acuzațiile care mi se aduc în presă invocate ca unul din motivele excluderii din acest partid, vizează viata mea personală făcând referire la acțiunile mele in apărarea integrității familiei și nu au legătură cu activitatea mea politică.

3. Nesupunerea mea cu privire la modul de cheltuire a sumei forfetare, alocate de către Parlamentul României in calitate de deputat, pentru susținerea cheltuielilor cabinetului parlamentar din teritoriu și refuzul meu de a semna anumite contracte abuzive impuse de către conducerea partidului constituie un alt motiv.

4. Încercările mele de a dialoga cu cei din conducere au fost sortite eșecului din cauza atitudinii dictatoriale a domnului George Simion pe care au observat-o mai multi colegi.

MOTIVUL REAL al excluderii mele este că nu am vrut să particip la interesele ascunse ale lui George Simion. Am intrat în acest proiect cu inima deschisă, din dragoste și credință pentru acest popor, având convingerea că pot să pun umărul la schimbarea în bine a acestei țări, iar dacă nu sunt lăsat să fac acest lucru în cadrul acestui partid o voi face pe cont propriu respectând jurământul depus la învestirea mea în calitate de parlamentar al acestei țări.

Reiau jurământul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza:

"Jur, în numele Prea Sfintei Treimi și în fața țărei mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei, că în toată domnia-mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă și pe cei ce m-au iubit și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor! "Jurământul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza“, precizează acesta pe pagina de Facebook.

sursa:https://www.dcnews.ro/mihai-lasca-deputatul-dat-afara-din-aur-nu-am-vrut-sa-particip-la-interesele-ascunse-ale-lui-george-simion_801261.html

Polei şi viscol în România. Avertismentul drumarilor

 


"Atenţie şoferi ! Cod galben de polei şi cod portocaliu de vânt !", atenţionează CNAIR. 

"Pentru perioada, 11 februarie, ora 12:00 - 12 februarie, ora 18:00, a fost extins codul galben de polei şi ninsori viscolite în nord-vest, nord, centru, est şi sud-estul ţării şi a fost emis un cod portocaliu de vânt şi viscol în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Amintim că, în aceste regiuni, în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) vor fi precipitaţii în majoritatea lor, la început ploi apoi predominant ninsori. Se va depune un strat de zăpadă, pe alocuri consistent, iar local se va semnala polei sau gheţuş.

Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, amplificând senzaţia de frig, cu viteze de 55...65 km/h şi temporar peste 70...80 km/h, mai ales în centru, sud şi est. În Moldova, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureş şi la munte temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată. În acelaşi timp, intensificări ale vântului vor mai fi şi pe parcursul zilei de sâmbătă (13 februarie), dar pe arii mai restrânse şi în special în zonele de munte şi în Moldova.

Pentru perioada, 11 februarie, ora 18:00 - 12 februarie, ora 18:00, a fost emis un cod portocaliu de vânt şi viscol în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

În intervalul menţionat, în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1500 m vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 110...130 km/h. În noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) va ninge viscolit, apoi zăpada va fi spulberată puternic. Temporar vizibilitatea va fi redusă semnificativ, sub 50 m.

Facem apel la conducătorii auto să circule cu atenţie şi prudenţă, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.

Precizăm că toate direcţiile regionale ale CNAIR sunt mobilizate şi vor interveni unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă", transmite CNAIR.

sursa:https://www.dcnews.ro/polei-si-viscol-in-romania-avertismentul-drumarilor_801260.html

”Dragi români, stați în case și urlați pe facebook, salvați-vă viețile dacă mai aveți ce, în timp ce țara e în cădere liberă...”

 


Senatoarea Diana Șoșoacă e în fruntea unei manifestații în fața Ministerului Justiției, face declarații fulminante.

În fața Ministerului Justiției a izbucnit un protest spontan împotriva desființării Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, dar și pentru răspunderea magistraților.

Protestul se desfășoară în condițiile în care, la ora 11, începe ședința CSM unde se va discuta proiectul de desființare a SIIJ.

După începerea protestului a apărut și senatoarea Diana Șoșoacă, politicianul cel mai mediatizat al momentului.

”Marine Le Pen de România” a precizat că nu este organizatorul protestului”. ”Dumneavoastră, televiziunile, sunteți organizatori”.

”Mi-au spus să îmi pun botniță și am spus că nu ascult de recomandări - am și eu filtrul meu de gândire”, a spus Șoșoacă, subliniind ironic – ”Pe o plandemie și o mascaradă, eu nu am de ce să îmi pun botniță!”.

Diana Șoșoacă a spus că este necesară tragerea la răspundere a unor magistrați, subliniind că sunt mulți magistrați corecți, care doresc asta! Senatoarea a făcut apel la ministrul Justiției, ca de la avocat la avocat, să nu uite umilințele pe care justițiabilii și avocații le suportă în unele instanțe.

”Cei care sunt aici, în fața ministerului, sunt adevărați eroi. Din păcate, România e mai mult pe Facebook, nu în stradă. Ieșiți în stradă să vă apărați țara !”, a declarat Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă a plecat apoi la Senat, declarându-se sceptică în privința viitorului Comisiei de Cercetare a Abuzurilor după ce AUR o va înlocui din funcția de președinte. ”Nu va mai reprezenta nimic”, spune senatoarea, care consideră că Parlamentul va fi ”corect politic”.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210211/33581755/live-video-sosoaca-protesteaza-ministerul-justitiei-siij.html

Percheziții DNA de amploare la Apele Române Iași

 


Ca urmare a dezvăluirilor privitoare la angajările pe criterii politice, DNA face percheziții la Apele Române Iași.

Procurorii DNA și jandarmii au descins la sediul instituției și fac verificări, ca urmare a faptului că, potrivit surselor mass-media, la nivelul județelor din țară PNL a pus pe posturi de conducere oameni fără pregătire în domeniu.

De asemenea, sunt percheziții și în Suceava, iar procurorii vorbesc de niște infracțiuni săvârșite în perioada martie 2020 - 2021. Perchezițiile au sediul Apelor Române Iași, la primăria Vatra Moldoviței din Suceava și la primăria Victoria. De asemenea, perchezițiile de la Vatra Moldoviței vizează modul în care tânăra angajată la Apele Române a fost angajată inițial la primărie unde a ocupat, prin concurs, funcția de administrator public al primăriei.

sursa:https://www.dcnews.ro/perchezitii-dna-de-amploare-la-apele-romane-iasi_801175.html

PROTESTE LA MINISTERUL JUSTIȚIEI ”JOS LABELE DE PE SIIJ !”

 


Zeci de oameni s-au strâns să își arate indignarea față de decizia coaliției de guvernare de a desființa SIIJ. Printre protestatari se află și senatorul Diana Șoșoacă.

''Totul este o miză ! Totul este legat de politică !'' a declarat senatorul Diana Șoșoacă, la România TV.

Protestul survine în contextul în care plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută, joi, raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, precum și avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea acestei secţii.

Amintim că în urmă cu o lună, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, declara că este posibil ca în luna martie să fie desfiinţată SIIJ.

sursa:https://www.dcnews.ro/sosoaca-protesteaza-in-fata-ministerului-justitiei-impotriva-desfiintarii-siij_801165.html

CENZURĂ neo-marxistă în Senatul României - IATĂ MOTIVUL REAL pentru care senatoarea DIANA IVANOVICI ȘOȘOACĂ a fost EXCLUSĂ din A.U.R.

 


Execuția fulgerătoare a Dianei Șoșoacă a surprins – iată ce a declarat senatoarea în plenul Senatului și a fost oprită dur – iar cei de la AUR au trecut imediat la excluderea ei.

”Nucleara” zilei de ieri a fost excluderea bruscă a Dianei Șoșoacă din AUR, fapt care a uluit susținătorii grupării.  Asta pentru că, în discursul și manifestările Dianei Șoșoacă se regăseau foarte mulți susținători ai AUR !

Dar, toată mișcarea  fulger de ieri a plecat de la o declarație de la tribuna Senatului a Dianei Șoșoacă – care a fost oprită nu doar de președinta Anca Dragu (USR) – ci și de colegul… de la AUR, vicepreședintele Senatului, Sorin Lavric.

Ce a declarat Diana Șoșoacă și a dus la reacția violentă contra sa ? Ei bine, în cadrul declarațiilor politice, senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă a cerut ”să se oprească campania de vaccinare care ucide poporul român”.

Site-ul Ortodox.info arată că senatoarea a prezentat ”statisticile de pe site-ul Pfizer, care cuprindeau 41 149 de efecte adverse, dintre care 77% la femei – în mare parte afecțiuni endocrine, avorturi spontane, afecțiuni ale sistemului reproductiv”.

Cu toate că președinta Senatului, Anca Dragu, i-a tăiat microfonul – deși se obișnuiește să fie lăsat vorbitorul să își termine speech-ul, în limite rezonabile de timp – Diana Șoșoacă, posesoare a unei voci impresionante ca volum, și-a continuat tirada:

”Femeile sunt omorâte și se distruge matricea națională a poporului român ! Puteți să mă amendați, puteți să faceți ce vreți, adevărul va ieși la iveală ! Omorâți România pas cu pas, vaccinând femeile, care duce la sterilitate”, a declarat senatoarea.

Menționăm că, aseară, senatoarea Diana Șoșoacă a fost exclusă din AUR, decizia fiind luată, conform mai multor declarații, la inițiativa co-președintelui Claudiu Târziu și a vicepreședintelui Sorin Lavric.

Excluderea senatoarei a generat o adevărată furtună în mediul online și a suscitat atenția maximă a presei.


sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210211/33578944/Iat-CE-a-dezvluit-Diana-Sosoaca-n-Senat-de-au-sarit-pe-ea.html

Carmen Avram i-a pregătit o ”surpriză” lui Cîțu la Bruxelles! Exact unde îl doare

 


Azi și mâine, Florin Cîțu are întâlniri de lucru la Bruxelles, iar europarlamentarul PSD Carmen Avram i-a pregătit o surpriză prin intermediul unor ”profesioniști autentici”

După cum s-a anunțat, pe 11 și 12 februarie, premierul Florin Cîțu efectuează o vizită de lucru la Bruxelles, unde va avea întâlniri la nivel de lideri și comisari europeni.

Vizat va fi Bugetul României, ca și ținta de deficit – dar, după alte informații de la Bruxelles, ar putea exista și alte pretenții europene.

În aceste condiții, Carmen Avram, unul dintre cei mai activi europarlamentari, anunță că i-a pregătit controversatului premier român o surpriză.

”Dl. Cîțu vine mâine la Bruxelles, să întâlnească niște profesioniști autentici - să vadă și el cum se face treaba, cu adevărat, și nu după ureche”, a notat Carmen Avram aseară târziu.

Așa că, scrie europarlamentarul, ”l-am rugat pe unul dintre comisarii pe care îi va întâlni să îi adreseze dlui premier o întrebare”.

Despre cine este vorba ? ”Nu spui cine, nu spui ce. Să fie surpriză !”, scrie Carmen Avram.

Cel mai probabil este vorba de comisarul european pentru agricultură, polonezul Janusz Wojciechowski, unul dintre cei mai mari apărători ai fermelor individuale – capitol la care România stă jalnic.

În plus, în condițiile în care bugetul 2021 nu prevede creșteri pentru Agricultură, este de presupus că Wojciechowski va da cu Cîțu de pământ ! Să simtă… gustul agriculturii !

Pe 11 și 12 februarie, prim-ministrul Florin Cîțu va avea la Bruxelles întrevederi cu înalți oficiali europeni, cu președinții Consiliului European, Charles Michel, Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și al Parlamentului European, David Sassoli, precum și cu vicepreședinții executivi ai Comisiei Europene Frans Timmermans, Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210211/33578863/Carmen-Avram-i-a-pregtit-o-surpriz-lui-Cu-la-Bruxelles-Exact-unde-l-doare.html

Ce ascunde scandalul de la Cancun ?

 


În ciuda faptului că reținerea celor 200 de români pe aeroportul din Cancun a stîrnit un scandal enorm, n-am aflat mare lucru. Compatrioții noștri au fost doar șocați de tratamentul inuman aplicat unor români plecați să-și petreacă vacanța pe riviera mexicană. Ba, cu acest prilej, a mai fost scoasă în evidență strădania ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, de a rezolva situația celor retinuți în condiții revoltătoare pe aeroportul mexican. Imediat, Externele au anunțat deplasarea unui consul de la Miami și ministrul Aurescu și-a sunat omologul cerînd tratament onorabil pentru cetățenii români și evaluarea cazurilor la modul individual. Din cele relalate de presă, a reieșit că românii au fost lăsați să plece, fiind reținuți doar 5 dintre aceștia care n-au convins la discuțiile individuale.

Ici-colo, în presa română, au apărut mici relatări despre o grupre infracțională extrem de activă în zona Cancun. Membrii acesteia se ocupau cu clonatul cardurilor și cu trafic de persoane. Cînd, în vara 2019, au fost arestați mai mulți membri ai grupării româno-mexicane, procurorii și polițiștii din țara noastră au dat repede un comunicat de presă. S-au grăbit să arate populației succesul și eforturile lor de combatere a crimei organizate. Au dat fuga la perchziții în municipiul Craiova și în două comune din județul Dolj, de unde se trăgeau unii dintre membrii clanului respectiv. Ba, pentru a scoate în evidență hărnicia lor, au anunțat presa că au săpat pe alocuri în grădina unuia, fără a ne da date despre ce au găsit și ce au preluat cu proces verbal. Iar presa a reținut doar săpatul în grădină și niște alegații despre legăturile oltenilor cu celebrul El Chapo, șeful clanului Sinaloa, deținut acum într-o închisoare americană. Le-a fost suficient !

Dacă facem o mică incursiune în presa mexicană descoperim că povestea este și mai veche și mai complicată și vine pînă în Romania unde Rechinul (…) începuse investiții imobiliare la Craiova (terenuri și două hoteluri). Grupul s-a constituit în Mexic prin 2012 și a fost identificat ca desfășurînd mai multe genuri de infracțiuni. Prima a fost clonarea de carduri apartinînd turiștilor și scoaterea de pe ele a unor sume. Grupul românesc a ajuns să deschidă o firmă de amplasat și reparat automate bancare, ajungînd, la un moment dat, să dețină cîteva sute de automate marcate cu logo-ul unei bănci mexicane. O altă infracțiune a grupului era și traficul de persoane spre SUA pe ruta România-Cancun-SUA. Oltenii alcătuiau și o filieră de pătrundere ilegală pe teritoriul SUA. Informațiile depre implicarea celor din gruparea românească în distribuția de droguri nu au fost încă dovedite. În plină urmărire de către serviciile secrete mexicane și americane, scandalul a izbucnit în cel mai românesc stil. Vă promitem, în Cotidianul, două dintre cele mai importante articole apărute în presa mexicană despre banda din România.

Șeful grupului, poreclit Rechinul, s-a stricat cu partenerul său Marcu pentru că acesta avea un mare succes la femei.  La rândul său, Aurelian Marcu era nemulțumit de procentul mic al beneficiilor sale în afacere. Se spune că Aurelian Marcu ar fi dezvăluit, în 2019, toate detaliile despre activitatea grupului de la Craiova unui ziarist american, drept pentru care a și fost împușcat. Scandalul românilor din Mexic a fost subiect cu mare succes de presă. Rechinul (El Tiburon), alias Florian Tudor, a închiriat pagini întregi în ziare pentru a convinge publicul mexican că este victima corupției din Romania și din Mexic.

Citind presa mexicană și comunicatele de presă din cele două țări, înțelegem că este vorba despre activitatea infracțională desfășurată timp de cîțiva ani în Mexic, România și SUA, cu vărsare de bani la Craiova (se vorbește de sute de milioane, chiar de 1,2 miliarde dolari SUA). Nu știau nici SRI și nici DIE despre acest traseu al infracțiunii ? La Craiova, unde dosarul unei fete dispărute a stat în sertar cu lunile, nu existau informații depre această filieră infracțională ?? Investițiile grupului de la Cancun ar fi bătut și la ochii unei găini chioare. Dacă un cetățean oarecare ar fi cerut asemenea autorizații și ar fi făcut asemenea achiziții, cu siguranță, toată liota de inspectori și ofițeri din Craiova s-ar fi repezit să ia o șpagă! Pe cei care aduceau sute de milioane de dolari din Mexic și care mai duceau și oameni (tot pe bani!) să-i treacă în SUA nu i-a descoperit nimeni !?

Nu pot să cred că vigilenții noștri ofițeri de informații au stat gură cască în fața acestei rețele. Mai degrabă, sunt tentat să cred că au avut și ei parte și s-au făcut a nu băga de seamă. Nu întîmplător, Florian Tudor (Rechinul) în paginile de publicitate cumpărate în presa mexicană vorbește despre corupția din România.

Și, încă un lucru ! Românii (procurorii și polițiștii) s-au tot lăudat cu rolul lor în neutralizarea acestei grupări infracționale. Dacă ar fi fost adevărat, atunci, cu siguranță, mexicanii și FBI-ul ar fi colaborat cu ei la reținerea celor 200 de turiști și nu i-ar fi oprit decît pe cei care se aflau în vizorul operațiunii Caraibe.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ce-ascunde-scandalul-de-la-cancun/

„Cîţu, eşti un mincinos ! Ce încredere să mai aibă europenii să îţi dea pe mână 30 de miliarde de euro ...”

 


Liderul PSD Marcel Ciolacu îl face mincinos pe premierul Florin Cîţu,  reproșându-i că atât el, cât şi coaliţia de guvernare, au votat în decembrie în Parlament programul de guvernare care prevedea creşterea pensiilor în acest an, nu în 2022, cum au anunțat acum.

„Cîţu, eşti un mincinos ! Ce încredere să mai aibă europenii să îţi dea pe mâna 30 de miliarde de euro, când tu îţi minţi cu neruşinare proprii cetăţeni.

1. PSD ţi-a scris programul de guvernare, mincinosule ?! Voi şi coaliţia voastră de ţepari şi incompetenţi v-aţi votat în decembrie în Parlament programul de guvernare care prevedea negru pe alb creşterea pensiilor în 2021 !!!! După mai puţin de două luni vii şi dai vina pe PSD că nu le mai poţi creşte, nefericitule ! Cine te mai înţelege ?!

2. Spui că vor creşte totuşi în 2022, dar nu le spui românilor că asta înseamnă MAXIM 4 % (inflatia medie 2.4-2.6% plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat adica 1- 1.4%). Şi nici asta măcar nu se ştie când în 2022. Probabil în decembrie, cu plata în 2023 !!! Nu le arunca firimituri oamenilor care au muncit o viaţă, că şi tu ai părinţi, Cîţule! Lasă-i în pace, dacă nu eşti capabil să înţelegi că pensiile nu sunt pomană !

N-ai bani ?! Nu mai furaţi. Nu mai angajaţi cohorte de chelneriţe şi miss-uri la stat. Nu vă mai îmbuibaţi prin toate consiliile de administraţie! Nu mai politizaţi! Nu mai inventati noi funcţii la stat, aşa cum e cu secretarii generali de la prefecturi. Nu mai fiţi proşti!

Da, nu mai fiţi proşti!!! Sunteţi de un an jumate la guvernare şi tot ce faceţi este să schelălăiţi patetic că «PSD e de vină». ZERO soluţii! Dacă nu sunteţi în stare, plecaţi. Lăsaţi-ne! PSD a demonstrat că poate aduce creştere economică, că poate creşte veniturile românilor, că poate susţine mediul de afaceri. Voi nu puteţi nimic. Plecaţi ! Nu mai tăiaţi !”, a scris Ciolacu miercuri pe Facebook.

Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat că pensiile vor creşte de la data de 1 ianuarie 2022.

„La baza creşterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263 şi anume compensarea în proporţie de 100% a pierderii puterii de cumpărare, ca urmare a inflaţiei şi de asemenea creşterea puterii de cumpărare prin creşterea punctului de pensie cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie”, a adăugat preşedintele liberalilor.

sursa:https://www.cotidianul.ro/chiar-asa-cum-i-au-mintit-pe-pensionari/

2.10.2021

Vine gerul -20 de grade ! Ce se așteaptă de la SEN

 


Prognoza meteo arată că va urma o săptămână  de ger cu temperaturi care coboară și la minus 20 de grade, dar autoritățile spun că sunt pregătite, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei, instituția care acoperă Comandamentul de Iarnă. Sistemul Energetic Național ar fi pregătit pentru situația meteo deosebită, potrivit unui comunicat, Transgaz, Transelectrica, grupurile termo fiind pregătite să gestioneze situația.

“Miercuri, 10 februarie, s-a organizat ședința Comandamentului de Iarnă coordonată la nivelul ministerului Energiei de către Secretarul de Stat, Niculae Havrileț. La ședință au participat cei mai importanți actori ai sectorului energetic care mențin în funcțiune Sistemul Energetic Național și asigură furnizarea continuă și în siguranță. Din partea Comandamentului, transmitem că, începând cu ziua de vineri, până pe o durată de șapte-opt zile, România va traversa un șoc termic cu minime nocturne de până la – 20 de grade, pe alocuri chiar mai scăzute. De asemenea, temperatura diurnă va avea un nivel negativ de până la – 8 grade. Sistemul Energetic este pregătit pentru traversarea acestui șoc termic. Toți actorii esențiali care asigură funcționarea Sistemului Energetic Național au precizat că sunt pregătiți pentru perioada care urmează. CE Oltenia  va funcționa normal, iar în cazuri deosebite va fi pus la dispoziție un grup de producție de energie electrică de la Turceni”, se arată în comunicat.

Menționăm că atât Translectrica, cât și Transgaz, au capacitatea de a asigura importurile și exporturile de energie, având conexiuni cu vecinii și piețele regionale și că, încă o dată, se dovedește necesitatea de a avea grupuri pe cărbune, cum e CE Oltenia, pentru că, în situații deosebite, acestea sunt cele care se pot porni cel mai rapid și funcționează bandă. România, dar și toată UE, „au pus însă cruce” cărbunelui, pe motiv de poluare, iar închiderea grupurilor de profil trebuie să se facă pe repede înainte. Prin urmare, România nu mai are decât puțin timp de a găsi noi soluții de generare a electricității care să funcționeze ca reglatori de sistem. Acum, din total MW instalați, cărbunele acoperă încă 30%.

sursa:https://www.cotidianul.ro/vine-gerul-ce-se-asteapta-de-la-sen/

Teodosie, din dragoste pentru Sfântul Haralambie

 


În plină pandemie, ÎPS Teodosie  a organizat o slujbă și o procesiune, miercuri, la Constanţa pentru cinstirea Sfântului Haralambie, la care au participat zeci de oameni.

Arhiepiscopul Tomisului chiar a mulţumit Primăriei Constanţa, care a dat aviz favorabil pentru eveniment.

Arhiepiscopia Tomisului organizează o amplă sărbătoare dedicată Sfântului Haralambie. Timp de trei zile, începând de marți până joi, au loc mai multe slujbe, dar și un concert de muzică religioasă și o procesiune pe străzile orașului Constanța, se preciza pe pagina de FB a Arhiepiscopiei.

La manifestări a fost invitat să participe și PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Miercuri dimineață, acesta va fi întâmpinat de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul unei ceremonii publice.

„Preoții și credincioșii parohiei Sfântul Haralambie din Constanța vor întâmpina doi ierarhi la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (zona vapor), apoi vor merge în procesiune la biserică, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu invitatul său, PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului”, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Programul evenimentului organizat de Arhiepiscopia Tomisului mai cuprinde Concertul de pricesne, care va avea loc marți, la ora 19.00, la biserica „Sf. Haralambie” din Constanța. Evenimentul religios se va încheia joi, înainte de miezul nopții. La ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ips-teodosie-scoate-oamenii-in-strada/