O FI VREO MESERIE NOUĂ !?

AGONIE ȘI EXTAZ - POVESTEA ”LACULUI TERMAL” DE LÂNGĂ ORADEA

ROMÂNIA - SINGURUL LOC DIN LUME UNDE SE MAI GĂSESC NUFERI TERMALI

NYMPHAEA LOTUS THERMALIS - popular ”Drețe” sau Floarea de Lotus -  este o specie de nufăr endemică pentru zona Băilor Termale de lângă Oradea - România.

Această specie trăiește în apele Pârâului Peța, din apropierea Băilor „1 Mai” și ”Felix” de lângă Oradea. Caracteristica apelor pârâului este temperatura crescută (ape termale). 

Se consideră că această specie ar fi, probabil, un relict terțiar. Specia a fost descoperită în anul 1789 de botanistul P. Kitaibel. Numele l-a primit ceva mai târziu, în 1908 când J. Tuzson îi dă această denumire datorită asemănării cu Nufărul de Nil. 

Datorită unicității ei (situl Lacul Pețea este singurul areal unde se întâlnește această specie), ”Nymphaea lotus varietatea thermalis” a fost declarată încă din 1931, monument al naturii.

Nuferii și viețuitoarele care trăiesc în aceste ape termale sunt sub protecția legii.

Dar, în ultimii 5-6 ani, această protecție a legii a fost călcată în picioare de ”niște unii” cu capetele pătrate, care au înțeles că democrația le dă voie să facă ce vor ei.

Oficial, autoritățile se laudă că sunt preocupate de protejarea naturii. Iar pentru asta există și un Minister al Mediului, cu o birocrație stufoasă, care toacă bani grei de la buget. 

În plus, răsărite precum ciupercile după ploaie, o droaie de ONG-uri jelesc, desigur, tot pe bani, speciile aflate pe cale de dispariție.

Iar în tot acest timp, chiar sub ochii noștri, s-a derulat, nestingherit, un dezastru ecologic care, dintr-o lovitură, aproape că a șters din cartea vieții trei specii diferite, unice în lume, care au trăit nederanjate pe aceste meleaguri, vreme de sute de mii de ani - ”Nymphaea lotus varietatea thermalis”, (varietate unică în Europa și în lume, relicvă a erei terțiare) , peștele ”Roșioara lui Racoviță”  (specie endemică, ce poartă numele naturalistului român Emil Racoviță) și melcul Melanopsis Parreyssi (supraviețuitor al erei glaciare). 

„România, țară bogată, toți fură și nu se gată“, zice o vorbă de duh, dar, după cum vedem zilnic, al dracului de adevărată. 

În ultimii 28 de ani s-a furat absolut orice:  s-au jefuit pădurile, s-au furat uzine, iar o mulțime de bănci au fost falimentate. Și, până la urmă, direct sau indirect, s-au furat bani din buzunarele noastre, ale tuturor. Dar undeva, în județul Bihor, s-a furat chiar și apă. Ce-i drept, nu este vorba chiar despre apă chioară: la Băile Felix și 1 Mai, s-a furat – și încă se mai fură – apă geotermală.

Aflate la doar câțiva kilometri distanță una de alta, stațiunile Băile Felix și 1 Mai sunt celebre pentru efectele tămăduitoare ale apelor termale de acolo. 

Motiv pentru care sunt considerate „perla îngemănată“ a turismului românesc. Iar blazonul lor, lipit dintotdeauna de ele, este frumusețea stranie, venită, parcă, dintr-o altă lume, a unor flori acvatice. Savanții le-au botezat „Nymphaea lotus, varietatea thermalis“. Localnicii le spun „drețe“. Noi, profanii, ajunși acolo ca turiști ori ca pacienți veniți să-și curățe rugina reumatismelor de pe oase, le zicem nuferi termali.

Alături de nufărul termal trăiesc două vietăți care, chiar dacă nu sunt niște fiare preistorice fioroase, sunt niște fosile vii, specii unice venite și ele din negura timpurilor. 

Este vorba despre melcul de apă caldă „Melanopsis parreyssi“ și roșioara termală „Scarandinius racovitzai“, un peștișor care trăiește doar aici și a fost botezat astfel în cinstea savantului Emil Racoviță.

Prea puțini dintre noi știu însă că maiestuosul nufăr termal, melcul Melanopsis şi acel peștișor roșu chiar vin din alte lumi, ba chiar din alte timpuri. 

Specialiștii susțin că, în urmă cu milioane de ani, pe vremea când clima era mult mai caldă decât azi, nuferii și cele două mici ființe trăiau peste tot. 

Apoi, în urmă cu vreo câteva zeci de mii de ani, au dispărut de peste tot, răpuse de frigul cumplit din Era glaciară. Cu o singură excepție: cele câteva ochiuri de apă geotermală din Bihor. 

Practic, nuferii, minuscula roșioară și melcul termal trăiesc de o veșnicie în același loc. Erau acolo în urmă cu sute de mii de ani, pe când omul de Neanderthal stăpânea lumea, iar mamuții și rinocerii lânoși hălăduiau peste tot. Apoi, rând pe rând, au dispărut cu toții: neanderthalienii, mamuții și rinocerii. Doar nuferii și cei doi companioni minusculi au rămas pe loc, în iazurile alimentate de apa caldă izvorâtă din inima pământului. 

La prima vedere, Melanopsis este doar un melcișor cu o înfățișare aproape banală. Bineînțeles că nici „Roșioara“ lui Racoviță nu are alura unei fiare fioroase, iar frumusețea de vis a nufărului termal pare a fi ilustrarea vie a ideii de fragilitate. Contrar acestei impresii, cele trei specii sunt însă niște „Nemuritori“ care, vreme de zeci de mii de ani, au câștigat absolut toate luptele cu Timpul. 

Dar asta a fost până acum. Singurii care sunt pe cale să le vină de hac suntem chiar noi, oamenii zilelor noastre. Iar asta, în ciuda faptului că locul acela este protejat de lege.

Din 1932, zona a fost declarată rezervație naturală. Mai aproape de zilele noastre, în anul 2000, „Rezervația Naturală Pârâul Pețea“ a fost reconfirmată ca făcând parte din patrimoniul natural al României, cu statutul de „Arie naturală protejată de interes național“.

Localnicii au descoperit efectul terapeutic al apelor geotermale din zona Pârâului Pețea cu foarte mult timp în urmă. Treptat, aici s-a dezvoltat, pas cu pas, o stațiune balneară celebră. Primele foraje sistematice pentru extracția și exploatarea acelor ape miraculoase s-au făcut prin anii 1885-1886. Tot cam de pe atunci, cercetările oamenilor de știință au descoperit strânsa legătură dintre sursa de apă termală pompată în bazinele stațiunilor balneare Băile Felix și 1 Mai și sursa izvoarelor care alimentează micile lacuri cu nuferi. 

De fapt, situația de acolo este deosebit de complexă. Apele termale, atât cele care alimentează bazinele stațiunilor, cât și lacurile cu nuferi, provin dintr-un zăcământ de mică adâncime. Mult sub el, mai există un zăcământ termal care se întinde până aproape de Oradea. Iar și mai adânc, un altul se întinde spre vest, sub mare parte din teritoriul Ungariei. 

Ani la rând, inclusiv pe vremea comuniștilor, băile 1 Mai și Felix au funcționat foarte bine. Apa geotermală, pompată în bazinele balneare, era folosită doar pentru efectul său terapeutic. Pe timp de iarnă, încălzirea unităților hoteliere de acolo era asigurată prin mijloacele clasice, la fel ca în orice alt loc din țară.

Regimul comunist a extins și a popularizat cele două stațiuni balneare. Și, oricât ar părea de ciudat, nu a neglijat nici lacurile cu nuferi, pe care le-a protejat și le-a prezentat, în ghidurile turistice interne și externe, ca pe o atracție în plus pentru cei veniți să-și vadă de sănătate.

 Dar, imediat după 1990, atât Felix, cât și 1 Mai au intrat în „caruselul“ haoticei noastre „economii de piață“.

În afara hotelurilor rămase de pe vremea lui Ceaușescu, zona a fost luată cu asalt de tot soiul de întreprinzători mai mari sau mai mărunți. Iar în ultimele două decenii, acolo au răsărit, precum ciupercile după ploaie, hoteluri particulare, saloane terapeutice, Spa-uri, pensiuni și tot soiul de alte locuri de agrement. 

Dar și viloaie de neam prost, ridicate de „îmbogățiții tranziției“. 

Asta nu ar conta prea mult: din păcate, investițiile imobiliare sunt domeniul cel mai vizibil al „capitalismului“ românesc. 

În plus, în Felix s-a înființat Aqua President, un loc de distracție de tip Aqua Land, care se mândrește că este deschis tot timpul anului și funcționează folosind „binecunoscuta apă termală din renumita stațiune balneară Băile Felix“.

Problema constă în faptul că toate acestea utilizează și sunt încălzite cu apă caldă extrasă prin foraje de mică adâncime, direct din pânza freatică ce alimentează și izvoarele termale din Rezervația Naturală Pârâul Pețea. 

Este drept că și în Ungaria există o stațiune balneară similară, dotată chiar și cu un Aqua Land. Da, dar spre deosebire de noi, ungurii extrag apa caldă din pânza freatică geotermală cea mai adâncă, cea care conține rezerve practic inepuizabile.

Rămas pe lista zonelor protejate, ba chiar avansat la rangul de rezervație de interes european, Lacul cu Nuferi (zis și Ochiul Mare) din Rezervația Naturală Pârâul Pețea este acum arie naturală protejată, inclusă integral în situl „Natura 2000“, sub indicativul ROSCI0098 – Lacul Pețea.

Oficial, cei care-i poartă de grijă sunt specialiștii de la Muzeul Țării Crișurilor, care este și custodele oficial al rezervației.

Primele semne ale unui dezastru care avea să se extindă nestingherit au apărut la sfârșitul anului 2011, când, între 7 și 30 decembrie, specialiști însărcinați cu monitorizarea situației din zonă au constatat existența unor mari modificări de debit a apei geotermale, urmată de scăderi alarmante ale nivelului și temperaturii apei din Lacul cu Nuferi (Ochiul Mare), parte a Rezervației Naturale Pârâul Pețea.

Atunci, între 19 și 27 decembrie, măsurătorile realizate de angajații unei firme specializate în cercetări geofizice au demonstrat că „lacul nu mai are aport de apă geotermală“ sau, altfel spus, izvoarele de pe fundul lacului au secat și nu mai aduc la suprafață apa caldă, fără de care nuferii termali, „roșioara lui Racoviță“ și melcul „Melanopsis“ nu pot supraviețui.

Concret, specialiștii au anunțat atunci: „Temperatura apei a fost de 10-11 grade Celsius, situație în care fauna și flora endemică termofilă din lac sunt în pericol de dispariție“. 

Tot ceea ce s-a mai putut face atunci a fost pomparea de apă termală, de la un foraj apropiat, în zona izvoarelor sublacustre din Ochiul Mare. Dar asta n-a însemnat mare lucru.

Tot atunci au fost capturate 87 de exemplare de roşioară şi 50 de exemplare de melc termal. Ulterior, specialiștii au anunțat că „indivizii capturaţi au fost ţinuţi în acvarii biotop, urmărindu-se pe cât posibil reconstituirea condiţiilor din mediul natural“. 

Iar în cazul „roșioarei lui Racoviță“, s-a procedat chiar și la fertilizarea „in vitro“, în urma căreia au rezultat circa cinci mii de pui. Mai mult decât atât, specialiștii au recurs și la congelarea în azot lichid a unei anumite cantități de „lapți“ (sperma) de la o parte a masculilor capturați. Apoi, în aprilie 2014, 820 de indivizi au fost eliberaţi în Ochiul Mare, dar, în vara acelui an, scăderea nivelului din lac s-a accentuat chiar şi în sezonul cald, ceea ce a ucis o bună parte a peștilor obţinuţi în captivitate. 

Așadar, a fost un eșec. Iar în ceea ce priveşte reproducerea în captivitate a melcului termal, succesul a fost mult mai limitat: s-au obținut circa 70 de pui, afectaţi însă de mortalitate masivă. 

Pe 1 octombrie 2014 au fost capturați ultimii supravieţuitori ai roşioarei termale în mediul ei natural: 50 de pui (probabil dintre cei eliberaţi în aprilie), care au ajuns în acvariul de la muzeu, alături de adulţi. 

În ceea ce privește melcul Melanopsis, nu s-au găsit supraviețuitori. Situație în care specialiștii au anunțat că, în prezent, cele două specii au dispărut din natură, fiind reprezentate doar de câteva zeci de indivizi aflați încă în acvarii.

În ceea ce privește cauzele acestui fenomen, concluzia specialiștilor a fost clară: „După 1990, monitorizarea exploatării apei geotermale a scăpat total de sub control, realizându-se peste 100 de foraje ilegale pentru a deservi unele dintre vilele și pensiunile cu piscine construite în stațiunile Băile 1 Mai și Băile Felix.

Aceste foraje ilegale influențează atât exploatarea zăcământului de către concesionar, cât și funcționarea ecosistemului termal din aria naturală protejată“.

Cine sunt cei care au făcut acele foraje ilegale și, mai ales, cine au fost „protectorii“ din umbră care i-au ajutat să exploateze în acest mod sălbatic o rezervație naturală de interes european ?

Greu de spus acum, după aproape trei decenii de jaf.

Este clar că toți acești întreprinzători „de japcă“ au avut protectori din lumea politică. Sau, cum a declarat, la un moment dat, unul dintre specialiștii muzeului, „protectorii lor provin din toate partidele care s-au perindat la putere din 1990 încoace. Toate partidele, fără nicio excepție !“.

Așadar, este vorba despre foraje ilegale, executate de „geambașii geotermali“ din Bihor.

Acum, când rezervația se află în pragul dezastrului, specialiștii consideră că singura ei salvare poate veni doar din aplicarea strictă a legislației existente.

Dar și prin găsirea și sancționarea celor ce au executat foraje fără permis sau licență, în conformitate cu Legea minelor nr. 85 din 18 martie 2003. Ei mai afirmă că, „în această situație, pentru identificarea forajelor ilegale, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, cea abilitată conform Legii nr. 85/2003, art. 59, alin. 1, trebuie să solicite sprijin și date de la Administrația Bazinală de Apă Crișuri, de la Garda Națională de Mediu și, dacă va fi necesar, chiar și de la DNA, Parchet și SRI“.

Scăderea nivelului apei a fost remarcată în decembrie 2011, când specialiştii Muzeului Ţării Crişurilor (MŢC), custodele rezervaţiei, au constatat, de asemenea, că şi temperatura apei scăzuse, de la 30 la doar 10 grade. Biologii au trecut lacul pe "aparate", ca pe un pacient bolnav, alimentându-l cu apă termală dintr-un foraj exploatat de SC Turism Felix. Tot atunci, MŢC a informat Ministerul Mediului, cu care încheiase convenţia de custodie, că dispariţia apei în lac îi depăşeşte competenţele, zăcământul termal fiind în răspunderea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).

Singurul lucru care mai spală ceva din ruşinea distrugerii unei rezervaţii milenare este că, datorită unei finanţări acordate de un şeic din Abu Dhabi, Mohamed bin Zayed, sute de exemplare de roşioară şi melc termal trăiesc acum în acvarii ale specialiştilor din Oradea, Galaţi şi Gödöllő (Ungaria). Un mediu artificial, nefiresc, dar care măcar le permite supravieţuirea.

Nufărul termal a fost salvat şi el, mulţumită unui cercetător al Universităţii orădene, Cristian Blidar, care a reuşit, pe cont propriu, cultivarea lui in vitro, procedeu nemaiutilizat până acum.

Întrebarea se impune de la sine: cine este vinovat pentru uriaşul dezastru ? 

De la bun început, muzeografii orădeni i-au învinuit pe proprietarii de vile şi pensiuni din cele două staţiuni, care ar exploata apă termală prin foraje ilegale.

În vara anului 2012, în urma controalelor dispuse de prefectul Claudiu Pop pe această temă, din 161 de foraje verificate doar 6 s-au dovedit pe lângă lege şi au fost închise. Apa din lac a continuat însă să scadă.

În februarie 2013, după ce lacul termal a îngheţat, Ministerul Mediului a format o comisie de specialişti care a dat un verdict mai plauzibil: nivelul de exploatare a apei termale e mai alert decât ritmul de refacere al resurselor. Altfel spus, se consumă prea multă apă în comparaţie cu capacitatea de regenerare a zăcământului. Concluzie previzibilă în condiţiile în care după 1989 nimeni nu a ţinut cont de acest detaliu.

Singurul studiu pe această temă arăta în anii 70 că un consum maxim admis era de 210 litri/secundă cumulat în cele două staţiuni, respectiv 90 l/s în Oradea. Or, în august 2014, în Băi existau 13 foraje, din care 8 exploatau 300 l/s, iar alte 12 foraje funcţionau în oraş, debitul acestora nefiind făcut public.

În toamna lui 2014, prefectul Claudiu Pop a cerut ANRM limitarea exploatărilor, dar juriştii Agenţiei s-au opus. Motivul ? Licenţele acordate proprietarilor forajelor nu permiteau limitarea debitelor.

În timp ce rezervaţia agoniza, MŢC şi ANRM nu au reuşit să colaboreze, ba chiar au acţionat fără a se coordona între ele. Muzeografii au dat impresia că dau bir cu fugiţii, cerând rezilierea custodiei, pe motiv că, odată rămasă rezervaţia fără apa termală, au rămas şi ei fără obiectul muncii. 

Ministerul Mediului încă nu a răspuns cererii, iar muzeografii spun că de fapt nu fug de răspundere, ci doar încearcă astfel să forţeze ANRM să ia decizii.

Geologi ai Universităţii Bucureşti au montat în toate forajele licenţiate din Băile 1 Mai şi Felix, pe cheltuiala proprietarilor, senzori care transmit în timp real date privind nivelul, temperatura şi conductivitatea electrică a apei, scopul fiind acela de a stabili mărimea şi capacitatea de regenerare a zăcământului. Numai că, pentru ca datele obţinute să fie folositoare, specialiştii spun că au nevoie şi de un foraj nou, de monitorizare, la limita rezervaţiei. Cum ANRM n-a alocat fondurile necesare, studiul a fost suspendat.

Practic, din Oradea până la Bucureşti, specialiştii şi oficialii din administraţie şi-au dovedit neputinţa. Şi, deşi toţi se feresc să admită că rezervaţia a murit, adevărul e că pagubele sunt ireversibile şi că, de fapt, rezervaţia mai există doar în acte.

Așa arăta Lacul Termal Peța în anul 2014

Constatarea oficială a dezastrului nu ar fi doar ruşinoasă, ci şi extrem de costisitoare, deoarece în această situaţie Uniunea Europeană ar putea declanşa procedura de infrigement asupra României, stabilind sancţiuni uriaşe pentru încălcarea obligaţiilor de a proteja o arie naturală unică de interes european.

„Este o situaţie critică ... Suprafaţa s-a restrâns strict în jurul izvorului. Practic, e o mică baltă”, afirma Radu Huza, responsabil de arii protejate la Muzeul Ţării Crişurilor.

ȘI TOTUȘI, O MINUNE S-A ÎNTÂMPLAT ! 

FORȚA DE REGENERARE A NATURII ESTE IMPRESIONANTĂ !

În anul 2016, semne de viaţă la Lacul cu Nuferi. La începutul lunii martie izvoarele rezervaţiei au repornit. 

"Izvoarele termale au repornit, semn că s-a reglat într-un fel în această perioadă exploatarea şi, dacă se menţine exploatarea la acelaşi nivel, s-ar putea să vedem nuferii înfloriţi anul acest pe lac", spune Radu Huza, fostul custode al Rezervaţiei Lacul cu Nuferi.

"Datorită precipitaţiilor care au fost în ultima perioadă - se vede o activitate minimă a izvorului sublacustru. A crescut apa în rezervaţie şi avem speranţe că va creşte în continuare", spune Monika Ciupleu, consilier în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor.

Lacul a fost aproape să dispară complet în luna decembrie, când lipsa de precipitaţii şi secarea izvoarelor a compromis o bună parte din habitat. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor au decis atunci alimentarea artificială a lacului dintr-un puţ cu apă termală.

Nufărul termal, unic pentru faptul că este o plantă tropicală care trăieşte într-o zonă cu climă temperată, şi peştele Roşioara lui Racoviţă au fost salvaţi de specialişti şi sunt acum crescuţi în condiţii de laborator. Pentru ca rezervaţia să nu ajungă, din nou, în situaţia de a seca, specialiştii spun că există o singură posibilitate:

"Reducerea exploatării în limitele de refacere naturală a zăcământului."

"Aici trebuie o hotărâre politică şi după aceea o acţiune drastică a Procuraturii. Trebuie închise toate forajele, dar asta înseamnă război cu cea mai puternică parte a societăţii româneşti, oamenii cu bani", este de părere Ioan Cohuţ, expert în geotermalism.

Rezervaţia, rămasă fără custode după ce fostul administrator, Muzeul Ţării Crişurilor, a renunţat la responsabilitate, ar putea trece în subordinea Primăriei Oradea. Autorităţile lucrează acum la documentaţia necesară preluării Lacului cu Nuferi, care va trebui aprobată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

"Ne dorim să revitalizăm turistic întreaga zonă şi să conservăm toate habitatele naturale de acolo, atât flora, cât şi fauna. Vom dori să colaborăm în viitor şi cu Muzeul Ţării Crişurilor şi să păstrăm îngrijită această zonă care a fost lăsată în paragină în ultimii ani", a precizat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Anul trecut, o echipă de cercetători de la Facultatea de Geologie şi Geofizică Bucureşti şi de la Asociaţia Hidrogeologilor din România au monitorizat toate forajele, dar şi rezervaţia. Atunci, experţii au decis să reducă debitele exploatărilor cu 30% pentru ca lacul să nu sece definitiv.


Anul 2017

Nufărul termal înfloreşte acum în Băile Felix - Salvat de la dispariţie.

Turiştii care ajung la Băile Felix pot admira, din nou, nufărul termal într-unul din bazinele alimentate cu apă termală din centrul staţiunii. Aflat în pericol să dispară după ce apa din Rezervaţia Naturală "Pârâul Peţea" din Băile 1 Mai a secat, nufărul termal a fost relocat de o echipă de cercetători în bazinul pus la dispoziţie de Turism Felix SA.

 

Nufărul alb (Nymphaea alba)

Graţie eforturilor făcute de o echipă de cercetători coordonată de Cristian F. Blidar, şef de lucrări la Catedra de Biologie a Facultăţii de Ştiinţe (Universitatea din Oradea), doctor în domeniul biotehnologiilor vegetale, nufărul termal are şanse de supravieţuire. Mai exact, Cristian F. Blidar a reuşit reproducerea in vitro a nufărului termal, după care a căutat un habitat propice dezvoltării şi înmulţirii naturale unde să poată fi relocat.

În sprijinul cerecetătorilor orădeni a venit Turism Felix SA, care le-a pus la dispoziţie unul dintre cele patru bazine de la Lacul cu Nuferi din staţiunea Băile Felix. "Soluţia a fost transplantarea a o parte din plantele obţinute în laborator în unul din cele patru bazine din Băile Felix aflate în administrarea companiei Turism Felix SA. În acest microclimat unic în Europa cresc acum specii ca nufărul alb (Nymphaea alba), lotusul sacru (Nelumbo nucifera) şi chiparosul de baltă (Taxodium distichum).

Lotusul sacru (Nelumbo nucifera)

Chiparosul de baltă (Taxodium distichum).

Alegerea nu a fost întâmplătoare: apele geotermale din staţiune având similitudini importante cu cele din locul de baştină al Nymphaea lotus var. thermalis, sub aspectul mineralizaţiei, al pH-ului şi al temperaturii", se precizează într-un comunicat de presă al SC Turism Felix SA.

De curând, primii boboci de Nymphaea lotus var. thermalis au înflorit, iar acest lucru dovedeşte faptul că nuferii termali vor fi capabili să se înmulţească singuri în Bazinul 3 de la Lacul cu Nuferi din Băile Felix. "Pe măsură ce tulpinile de nufăr termal se vor dezvolta, exemplare de nelumbo vor fi transplantate, scopul fiind ca, în 2-3 ani, suprafaţa unui întreg bazin să fie ocupată de nufărul termal", se mai menţionează în comunicat.

Turism Felix SA este cea mai mare companie de turism balnear din România. Din 1995 până în prezent a pus în valoare resursele naturale ale staţiunii Băile Felix prin investiţii masive în infrastructura de turism. Principalele atracţii gravitează în jurul apei termale, din portofoliul companiei Turism Felix SA făcând parte o salbă de hoteluri trei şi patru stele, ştrandurile Apollo-Felix, Venus şi, în curând, primul complex balnear de cinci stele din România.

DĂ-I DOAMNE, ROMÂNULUI, MINTEA CEA BUNĂ !

DOAMNE AJUTĂ !

surse: https://ro.wikipedia.org; http://www.cotidianul.ro; http://www.ebihoreanul.ro; http://www.digi24.ro; https://www.crisana.ro

LACUL ”BELEU” - MICA DELTĂ A MOLDOVEI

LACUL ”BELEU” - MICA DELTĂ A MOLDOVEI

Lacul Beleu este situat pe cursul râului Prut. Suprafața medie a oglinzii lacului este de 9.5 km², Beleul fiind unul din cele mai mari lacuri naturale din Republica Moldova. După provenență, lacul Beleu este un relict al limanelor Dunării formate acum 5-6 mii de ani și a fost, în acest caz, colmatat de aluviunile Prutului. Lungimea lacului este de 5 km, lățimea - 2km, adîncimea medie 0,5-1,5 m, adîncimea maximă fiind de 2,5 m. Nivelul apei din lac depinde în mare măsură de nivelul apei din Dunăre și din Prut.

Păsări diverse pe Lacul Beleu

Lacul Beleu este un tărâm mirific al păsărilor, nuferilor, se întâlnesc peste 20 de specii de pești, inclusiv plătica-de-Dunăre, bibanul-soare, țigănușul-bătrân, crapul, șalăul, văduvița ș.a. Lacul Beleu face parte din Rezervația naturală Prutul de Jos.

Lunca Lacului Beleu

Lacul Beleu, parte componentă a rezervației științifice „Prutul de Jos”, este situat în partea de sud-vest a Republicii Moldova, în cursul inferior al Prutului, între localitățile Slobozia Mare și Văleni, Raionul Cahul, la 204 km de orașul Chișinău, pe drumul național R34.

Pelicani pe Lacul Beleu

Lacul Beleu ocupă 628 ha, este înconjurat de pajiști inundabile și mici păduri de sălcișuri amenajate insular. 

Hidrografia acestui lac s-a format în depresiunea râului Prut, cândva cu 13 mil. ani în urmă făcând parte din întinderea vastă a mării Sarmațiene.

 

Apus de soare pe Lacul Beleu

Lacul are o vechime de 5-6 mii de ani, iar după proveniență este un relict al Dunării. Malul lacului este brăzdat de îngrămădiri de nisip și calcare în regiunile de luncă, iar în regiunile împădurite insulare predomină mâlul.

sursa: https://ro.wikipedia

SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT ȘI SĂ FACEM O CONVENȚIE CU VIAȚA : ”SĂ SĂRBĂTORIM ÎN BUCURIE O NOUĂ LUME VINDECATĂ !

DISCURS ROSTIT DE MICHAEL JACKSON, CU OCAZIA VIZITEI FĂCUTĂ ÎN ROMÂNIA, ÎN ANUL 1992

”Dragi prieteni, doamnelor și domnilor, trebuie să vindecăm Planeta și pe noi înșine. Trebuie să ne țesem viața ca pe o pânză de păianjen, căci noi suntem o parte a acestei pânze. Din neglijență noi am contaminat și am poluat planeta. Tot din aceeași ponire primară ne-am rănit pe noi înșine. Necazul vieții noastre a fost ani de-a rândul legat de dansul sângelui și e la fel și în acest moment. Mediul înconjurător este o prelungire a corpului nostru și el dă pulsul dragostei, este Orchestra Sinfoniei Universului. El este teritoriul muzicii și ne dă posibilitatea redescoperirii sufletelor noastre. Să ne bucurăm astăzi împreună în dragoste, unitate și conciliere. Să vindecăm pe oricine și astfel să ne vindecăm pe noi. Să facem o convenție cu viața: Să sărbătorim în bucurie o nouă lume vindecată !”


Peace in the earth and we make a convention with life: Let us celebrate a new healed world !

Speech by Michael Jackson on the occasion of his visit to Romania in 1992

”Dear friends, ladies and gentlemen, we must heal the Planet and ourselves. We have to weave our life like a spider cloth, for we are part of this spider cloth. We neglected, contaminated, and polluted the Planet.The environment is an extension of our body and it gives the pulse of love, it is the Universe Symphony Orchestra. It is the territory of music and gives us the possibility of rediscovering our souls. Let us today enjoy together in love, unity and conciliation. Let's heal anyone and so heal us. Let's make a convention with life: Let's celebrate a new healed world in joy.”


MICHAEL JACKSON

SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT ȘI SĂ FACEM O CONVENȚIE CU VIAȚA : ”SĂ SĂRBĂTORIM ÎN BUCURIE O NOUĂ LUME VINDECATĂ !

SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT ȘI SĂ NE BUCURĂM DE VIAȚĂ !

De-aş fi ştiut că anii fug

Şi tinereţea mea va trece,

M-aş fi născut un râu… să curg

Veşnic, cu apă rece.

De-aş fi ştiut că timpul zboară

Şi îmi răpeşte frumuseţea,

M-aş fi născut o floare rară,

Să şterg din om… tristeţea.

De-aş fi ştiut că viaţa este

Eternul drum spre moarte,

M-aş fi născut ca o poveste,

Scrisă într-o carte.

...

Dar… n-am ştiut… şi m-am născut

Cu acest chip de muritor,

Ce-ţi poartă al dragostei cuvânt

În sufletul de visător.

Versuri, Claudiu Văduva

GOGOȘARI MARINAȚI, LA BORCAN, PENTRU IARNĂ

Vă prezint o rețetă de gogoșari marinați fără fierbere. Obțineți o gustare deosebit de aromată și delicioasă. Se prepară simplu și rapid. Pentru un aspect mai apetisant, folosiți ardei sau gogoșari de diverse culori. Un plus de gust, culoare și aromă pentru sezonul rece.

INGREDIENTE

5 kg de gogoșari sau ardei (de orice culoare)

6 linguri de sare grunjoasă neiodată (se găsește în marketuri, dar mai ales la vânzătorii din piețe)

300 g zahăr

500 ml de oțet din vin

1 linguriță de acid salicilic (opțional - înlocuiește conservantul; cine nu suportă aspirina nu este obligatoriu)

piper boabe

semințe de muștar

foi de dafin după plac


MOD DE PREPARARE

- Se spală bine gogoșarii, se curăță de cotoare, se taie întâi pe jumătate, iar apoi încă în 3-4 bucăți.

- Se pun într-un vas mai mare, se presară deasupra sarea, zahărul și acidul salicilic (opțional - căci se păstrează bine și fără conservant), iar la urmă se toarnă oțetul din vin.

- Se amestecă bine, se acoperă vasul și se pune deoparte cam pentru o zi (nu pățește nimic nici dacă stă mai mult).

- Se mai amestecă din când în când pentru ca sarea și zahărul să se dizolve complet și fiecare bucățică de gogoșar să stea în zeama rezultată.

- A doua zi se pune în borcane piper boabe, semințe de mustar și foi de dafin după plac, se îndeasă gogoșarii în borcane.

- Se toarnă peste gogoșari marinata rezultată după ce au stat, până ce îi acoperim cu marinată, se pune capacul și gata.

Borcanele se pun în cămară și GOGOȘARII SE MĂNÂNCĂ CU POFTĂ MARE, LÂNGĂ O FRIPTURICĂ ACOMPANIATĂ DE CARTOFI PRĂJIȚI ȘI O MĂMĂLIGUȚĂ GOGONATĂ !

SĂ AVEȚI SĂNĂTATE !

sursa: http://bucatarul.eu

MAREA NEAGRĂ ȘI SECRETELE EI ASCUNSE ÎN ADÂNCURI

Povești despre orașe scufundate în Marea Neagră există încă din timpurile motoarelor cu aburi, atunci când lumea zărise ”zidurile înalte care ieșeau din mare” în dreptul Portului Panguala (Mangalia). Arheologii susțin că situl scufundat în mare, lângă Mangalia, a fost întemeiat în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Cercetările din ultimii 50 de ani au evidențiat că ”fortăreața” are dimensiuni impresionante - două mile în largul mării și tot două mile de-a lungul țărmului actual.

O echipă de cercetători profesioniști au descoperit lângă Mangalia. la cca. 6 metri adâncime, ruinele unor clădiri, artefacte, coloane sculptate, anexe pavate și multe altele, despre care specialiștii spun că acestea fac parte din vechea așezare a Callatisului.

O teorie acceptă ideea că Atlantida s-ar fi scufundat în marea cunoscută de egipteni sub numele de ”Siriath”, ce corespunde perfect cu zona Mării Negre.

Arheologii ruși au descoperit ruine subacvatice, pe care le atribuie atlanților. Aceștia mai susțin că Insula Șerpilor este ultima rămășiță a Atlantidei, și că în trecutul îndepărtat, locuitorii insulei purtau numele de ”Blajini” sau ”Preafericiți” (grecii le spuneau ”makaron”, adică ”fericiți”) și erau văzuți ca fiind descendenții atlanților.

INSULA ȘERPILOR

Puțini știu că însuși Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale despre enigmatica Atlantidă din Marea Neagră:

”Din Fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea Zeilor Daciei în lungi șiruri au ieșit”

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui metode, au dat roade până acum. Și aceasta, pentru că ipotezele lui, de cele mai multe ori diferite de ale majorităţii cercetătorilor, au fost demonstrate în final prin descoperirile făcute, ceea ce i-a făcut pe mulţi să-şi bage capul în nisip, făcându-se că au uitat că tot ei fuseseră cei mai vajnici contestatari ai acestor ipoteze.

În urmă cu câţiva ani, Ballard a mai emis o ipoteză, anume aceea că Potopul descris de Biblie ar fi avut loc pe actualul teritoriu al Mării Negre. 

Aşa se face că o echipă condusă de el a poposit pe ţărmul Turciei, reuşind să filmeze, la mai puţin de 20 km de ţărm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive. Mai exact, e vorba de o stâncă cioplită şi de două unelte de piatră dotate cu câte o gaură, probabil pentru suportul lor lemnos. Submarinul a reuşit să filmeze şi nişte bârne foarte bine conservate de apa mării, pe care se văd semne de prelucrare artificială. Aceste descoperiri arată că în urmă cu mulţi ani Marea Neagră a fost un lac al cărui ţărm era locuit.

Spre sfârșitul erei glaciare, din cauza încălzirii atmosferei şi topirii gheţarilor, nivelul Mediteranei a crescut fără precedent. Apoi, în urmă cu cca 7000 de ani, din cauza presiunii apei şi probabil a vreunui cutremur, fâşia de pământ care separa Mediterana de lac a fost pulverizată şi apele sărate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l în ceea ce este astăzi. 

Torentul a fost fantastic. Forţa apei a depășit de cca 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se că pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de cca 40 de zile. 

În sprijinul acestei teorii, cercetătorii arată că în anumite zone ale fundului Mării Negre există ape dulci, rămăşițe ale vechiului lac. Din cauza lipsei curenţilor şi a oxigenului, acele ape au rămas neamestecate cu apa mării. 

Mai mult, acolo, mediul e lipsit de oxigen, ceea ce înseamnă că există condiţii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. 

Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Mării Negre câteva specii de scoici, unele dispărute, altele pe cale de dispariţie, toate cu o vechime cuprinsă între 7.500 și 15.000 de ani, ceea ce i-a făcut pe cercetători să afirme că Marea Neagră a fost pe vremuri un lac cu apă dulce. 

Actuala mare nu exista în urmă cu 10-15.000 de ani, aici trăind o civilizaţie prosperă, căreia îi aparţin construcţiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. 

Şi ca totul să fie şi mai încurcat, s-a pronunţat cuvântul Atlantida. Harta întocmită cu ajutorul sonarelor a lăsat să se întrevadă că, pe vremuri, fundul mării era în fapt „un ţărm plat, cu o plajă de nisip ce cobora lin”, după cum spune coordonatorul lucrărilor.

Potopul a început în România

Biblia vorbeşte despre un mare potop, căruia nu i-au supravieţuit decât Noe şi familia sa. Deşi în afara lor nu mai rămăsese nici un om pe Pământ, fiii lui Noe s-au întâlnit, totuşi, cu oameni.

Dar nu de inadvertenţele Bibliei ne vom ocupa în acest material.

Analizând scrierile vechi ale diferitelor popoare, constatăm că la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat foarte puţini. 

Ce e mai interesant e faptul că legendele româneşti vorbesc, la rândul lor, despre diverse inundaţii catastrofale, dar cine să ia seama la nişte poveşti. Şi totuşi, atunci când aceste „poveşti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii descoperite, lumea ştiinţifică amuţeşte, dă puţin înapoi şi apoi încearcă să demonstreze noua ipoteză, uitând că tot ea refuza să accepte nişte idei ce păreau a depăşi realitatea construită cu migală de unii pseudo-cercetători, timp de ani de zile.

Sfârşitul Atlantidei şi începutul Potopului

Michael Robinson profesor la Universitatea Ohio, este specializat în inundaţiile catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele mai vechi timpuri. A fost unul dintre cei care au îmbrăţişat ipoteza emisă de Robert Ballard, când acesta afirma că potopul biblic a început în bazinul Mării Negre. 

Numai că, spre deosebire de Ballard, Robinson a preferat pentru cercetările sale nu ţărmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii de ani, ci ţărmul nordic românesc, în apropiere de insula Şerpilor, şi unde aparatura a înregistrat nişte construcţii ciclopice stranii și piramide ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.

„În cercetările mele, m-am bazat mult pe textele mistice care arată că toate civilizaţiile îşi au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră şi am avut acces la toate descoperirile făcute în România în acest sens, descoperiri de care românii nici măcar n-au auzit”. 

Robinson își desfășoară cercetările și în lungul bazinelor râurilor româneşti, despre care consideră că sunt rămăşițe ale unui fluviu imens, care străbătea continentul eurasiatic, sau chiar ale unui lac cu apă dulce, care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza lui este destul de îndrăzneaţă, dar nu singulară. El afirmă că pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida şi că cetățile descoperite în munţi nu sunt decât rămăşiţe a ceea ce a mai rămas din străvechea civilizaţie, după scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune această ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând egalitate între cele două evenimente.

 

Pădurea îngropată

La mijlocul anilor ‘80, autorităţile de la Bucureşti au decis cu o simplă semnătură să şteargă sate întregi de pe harta României, să strămute populaţia, să distrugă vestigii arheologice cu o vechime de câteva mii de ani. Totul în numele unui aşa zis proiect de canalizare a Argeşului, de făurire a măreţului canal Dunăre-Bucureşti. Atunci, în mai puţin de o săptămână, câteva localităţi au dispărut definitiv din peisajul administrativ românesc. N-au fost iertaţi nici măcar morţii. 

Numai că, după ce au săpat vreo 5-6 metri în adâncime, cupele excavatoarelor au început să se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat, în afara inginerilor care coordonau lucrările. Aceştia au înţeles că acolo, la adâncime, e ceva și au chemat arheologii. Nu mică a fost surpriza tuturor când au constatat că la o adâncime de 15-25 de metri se găsea nici mai mult nici mai puţin, decât o... pădure preistorică. Nisipul care o acoperise conservase atât de bine lemnul copacilor, încât aceştia, eliberaţi de sub pământ, păreau încă în viaţă şi se puteau deosebi soiurile.

Marea inundaţie glaciară

Specialiştii aduşi de la București au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun şi tei. Datarea cu carbon a arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea o vechime cuprinsă între 10.000 și 12.000 de ani. Ceea ce însemnă că pădurea în sine era mult mai veche. 

Puţini au fost cei care s-au întrebat atunci cum a ajuns pădurea să fie acoperită de ape. Se ştia că teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunoştea şi motivul. 

Nimeni nu bănuia că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să vină şi să emită o ipoteză fantastică, anume că aici a avut loc marele Potop descris de Biblie, în parte din cauza topirii gheţarilor şi creşterea nivelului Mediteranei, fapt care a generat surparea limbii de pământ care o unea cu Marea Neagră. Apele din sud au făcut ca nivelul vechiului Pont Euxin să crească mult şi apele să se reverse pe teritoriile din jur. Ulterior, apele s-au retras şi au permis apariţia unei noi flore şi faune. 

Dar oare ce cantitate de apă s-a revărsat asupra zonei argeşene, pentru ca nisipul rămas în urmă ei să aibă o adâncime de 15 - 20 de metri ? Ce ape puteau alimenta o astfel de inundaţie ?

Urme ale pădurii îngropate de la Mihailesti - Argeș

Săpăturile la Canalul Bucuresti-Dunare au scos la lumină copaci imenși fosilizati.


Tsunami pe Argeş ?


Descoperirea pădurii preistorice sub pământurile Argeşului i-au determinat pe specialişti să cerceteze şi zonele apropiate.

Rezultatele au fost fantastice: pădurea se întindea pe o suprafaţă mare, între localităţile Glina-Bobeşti, Jilava, Domneşti, Mihăileşti-Cornetu. 

În plus, prospecţiunile arată că se întindea mult în sud, aria terminându-se probabil undeva pe teritoriul Bulgariei. 

În toate locurile, cercetările au arătat același lucru: apele au acoperit zonele într-o perioadă extrem de scurtă, pe care arheologii au estimat-o la doar câteva săptămâni. 

„Aşa ceva, nu se putea întâmpla din cauza topirii gheţurilor, afară doar de cazul în care Terra a fost lovită de un meteorit. Or, din câte ştim noi, acum 10.000-12.000 de ani nici un meteorit nu a lovit Pământul”, afirmă Codrin Niculescu, paleontolog şi biolog. În sprijinul teoriei lui vine absența totală a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se întinde pădurea preistorică. „Lipsa aceasta ne arată clar că zona nu a fost marină, ci inundată întâmplător. Iar compoziţia nisipului sărat a conservat foarte bine copacii”.


Bizară fortificaţie de lemn


Dar nu pădurea subterană a fost cea mai interesantă descoperire a arheologilor veniţi la faţa locului. 

Într-una din zile, săpătorii au scos la iveală o construcţie bizară din lemn, alcătuită sub forma unei mici fortificaţii. Cu toate astea, nu s-au găsit deloc schelete umane sau animale, în condiţiile în care s-a presupus că respectiva construcţie nu s-a ridicat singură. 

„Unde au dispărut cei care au construit ciudata fortificaţie de lemn este iarăşi o întrebare fără răspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul uriaş să-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apă, să fi fost mâncate de animalele marine. Dar la fel de posibil e ca locuitorii să fi aflat din timp despre iminenţa valului ucigaş şi să se fi retras pe înălţimile munţilor. Dar dacă acceptăm cea de a doua ipoteză ca fiind mai plauzibilă, de unde puteau şti nişte primitivi că oceanul va mătura zona Argeşului ?”.

Pornind de la pădurea antică descoperită pe linia Argeşului, ulterior s-au făcut săpături în partea opusă, pe Valea Prutului. Şi... surpriză, au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeaşi compoziţie ca şi cel din sudul ţării şi datând din aceeaşi perioadă de timp, respectiv sfârşitul paleoliticului şi începutul neoliticului. Nu au fost găsite și păduri de data asta, dar probabil că zona nu era una împădurită, ci de câmpie. „În acel moment am fost puşi în faţa unei întrebări fără precedent. Ce fel de val putea să măture întreg cuprinsul ţării şi să aibă o înălţime de peste 100 de metri ? 

Cum s-a format acel val ? A devastat doar teritoriul României sau toată Europa ? A fost un val oceanic, cu apă sărată sau un val cu apă dulce ?”.


Copacii milenari

Dincolo de ipotezele cercetătorilor, locuitorii din Mihăilești continuă să scoată din carierele de piatră trunchiuri vechi de mii de ani şi să le ardă în sobă. 

Florea Dumitru spune: „Domnule, noi suntem unicat în lumea asta. Noi nu mergem la pădure ca să tăiem un copac. Noi dezgropăm copacii de care avem nevoie pentru foc. Şi numai bunul Dumnezeu ştie cum au ajuns pomii ăștia sub nisip. Cei mai bătrâni spun că aşa au rămas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe”.

Deocamdată nici o ipoteză nu a fost pe deplin demonstrată. Iar numărul copacilor milenari descrește de la o zi la alta. Trebuie oare să condamnăm localnicii pentru că distrug urmele trecutului încercând să supraviețuiască ? La urma urmei, nu așa au făcut dintotdeauna oamenii ? Fiecare nouă civilizație a distrus-o pe cea veche. Și nu din răutate, ci din simpla dorință de supraviețuire.

sursa: frumoasaverde; http://www.departamentulalphacarpatica.ro