6.27.2017

CÂTĂ DURERE EXISTĂ ÎN ACEASTĂ ”DOINĂ”, NUMAI UN ROMÂN CU ADEVĂRAT O POATE ÎNȚELEGE





”DOINA” LUI EMINESCU - VARIANTA AUTENTICĂ ȘI NECENZURATĂ
Această variantă a ”Doinei” , extrem de puţin cunoscută astăzi, este preluată din cartea Mihai Eminescu – poezii tipărite in timpul vieţii, vol. III, note şi variante, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, cu reproduceri după manuscrise, Editura Fundaţiei Regale, Bucureşti, 1944.
Perpessicius - pe numele său adevărat Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila — d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

”DOINA”
de Mihai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o aţin
Şi Muscalii şi Calmucii
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
Săraca ţară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte-nvaţă pruncii
Şi sub mână de jidan
Sunt românii lui Ştefan.
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Şi-i străin în ţara lui.
Din Braşov pân’la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Criş
Nu mai este luminiş
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai ştii ce te-ai face
Sărace român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
La uşa creştinului
Codrul geme şi se pleacă
Şi izvoarele îi seacă
Săraca ţară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Şi să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost mişel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum duşmanii mi te seacă
Săraca ţară, săracă!
Ştefane, Măria ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău…
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn cântând
Şi Moldova adunând
Adunându-ţi flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată

De-i suna de două ori
Vin şi codri-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Daţi în seama ciorilor
Ş-a spânzurătorilor.
Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-aşteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui molitvele
Pe câţi pari, pe câţi fuştei
Căpăţani de grecotei
Grecoteii şi străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar ţara pustia
Şi neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Săraca ţară, săracă!


sursa: http://www.justitiarul.ro

6.24.2017

VESTIGII PE LUNA, APARTINAND ALTOR CIVILIZATII




Au trecut peste 30 de ani, de când se consideră că primul echipaj Apollo a aselenizat pe solul Lunii. Discuţiile privitoare la descoperirea, pe Lună, a unor artefacte de origine extraterestră, nu au încetat. De curând, un renumit astronom american, care a colaborat la programul Apollo, a declarat că, într-adevăr, cosmonauţii ajunşi pe Lună au găsit acolo vestigii aparţinând altor civilizaţii.
Potrivit lui Richard Hoagland, oficialii NASA au fost la rândul lor şocaţi de această descoperire, dar au luat toate măsurile pentru ca opinia publică să nu afle despre ea, căci ar fi însemnat „sfârşitul autorităţii” pentru guvernele marilor puteri ce controlau planeta. De aceea, susţine Hoagland, toate cadrele filmate de astronauţii expediţiilor Apollo au fost în prealabil supuse unei cenzuri drastice.
Specialistul american a precizat că reprezentanţii NASA au dezvăluit unor membri ai Congresului american detalii despre descoperirile făcute pe Lună, fiind sfătuiţi să le ţină în cel mai deplin secret. De altfel Hoagland pretinde că ar fi avut chiar prilejul să studieze fotografii ale unor structuri artificiale, existente pe Lună şi despre care opinia publică nu ştie nimic.
„Chiar şi în zilele noastre, staţia spaţială Clementine, ce gravitează în jurul astrului nopţii, a realizat asemenea instantanee, dar NASA a refuzat să le dea publicităţii. Şi mai interesant este faptul că pe aceste fotografii recente se observă cum urmele autovehiculelor cu care astronauţii programului Apollo au circulat pe Lună sunt întretăiate de alte urme, ce nu aparţin vreunui echipaj pământean ! Personal, n-am nicio îndoială că o civilizaţie extraterestră foloseşte satelitul nostru natural ca pe un avanpost, în supravegherea Terrei, dar autorităţile, atât cele americane cât şi cele ruseşti, care sunt la rândul lor la curent cu această situaţie, nu vor să dezvăluie adevărul, de teama consecinţelor psihologice pe care asemenea dezvăluiri le-ar putea avea”, a precizat astronomul american.
Potrivit acestuia, ruinele „oraşelor selenare” se întind pe mai mulţi kilometri, printre altele existând aici domuri masive, numeroase tuneluri şi construcţii ciclopice, ce nu pot fi confundate cu nişte forme de relief naturale, aşa cum s-a sugerat de către sceptici. Singura fotografie dată publicităţii în legătură cu aceste construcţii a fost aceea a aşa-numitului „castel”, o îmbinare de roci imortalizată pe film de către astronauţii de pe Apollo 12 şi despre care NASA a spus că reprezintă de fapt un munte cu vârful erodat de intemperii.
Dar Hoagland, care susţine că a văzut bizara formaţiune şi din alte unghiuri, este de părere că aceasta nu poate avea o origine naturală, pe unele fotografii distingându-se clar îmbinările unor piese cilindrice, lungi fiecare de câteva zeci de metri !
„Faptul că pe Lună nu există atmosferă nu înseamnă neapărat că o civilizaţie superioară nouă n-ar fi putut să creeze aceste edificii monumentale”, a pus punctul pe i astronomul american.

surse: sursa: lovendal.ro; http://www.secretulcunoasterii.ro

6.11.2017

CEEA CE DOCTORII NU VOR SĂ AFLĂM






Dragii mei, eu cred că deja știți că sistemul de sănătate nu mai este în slujba tuturor oamenilor. Organizația Mondială a Sănătății este o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elvețian și face parte din rețeaua O.N.U. care, la rândul său, este calul troian al guvernului mondial în pregătire. Ce vrea guvernul mondial ? Scăderea populației pe glob. 
Dacă nu aveți o funcție înaltă și bani mulți, așteptați în zadar ca medicii să vă vindece vreo boală.
Medicina face progrese în ceea ce privește sănătatea și prelungirea vieții omului. Aceste lucruri însă nu mai sunt accesibile publicului larg. 


Uneori, totuși mai ”răsuflă” câte ceva, cum ar fi adevărul despre temuta boală pe care noi o numim cancer. 


Stiinta din spatele acestei maladii, numită cancer, este una foarte simplă.

Corpul fizic este format din trei părti principale: celule si două lichide - sânge si limfă. 
Sângele alimenteaza cu ”hrana” toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei functionari a celulelor si le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp.

Un nou-nascut pentru a creste, are nevoie de doua lucruri vitale: să fie hranit si sa i se schimbe scutecele. Exact la fel este si cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrana (prin sange) si de detoxifiere (prin limfa).

Lichidul acesta “uleios”, limfa, si mai vâscos decat sangele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staționar în corpul nostru, nu este împins/pompat – asemenea sângelui de către inimă. Pentru a-l mișca, este nevoie de miscare fizică – miscarea muschilor îl face să lucreze.

Când sistemul limfatic începe să se miste, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere -  pielea, și aceasta le elimină foarte usor atunci cand ne mișcam alert. 

Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman….. este ”o gramada” de celule.

Sangele:  are un ph de 7,35 – 7,45 -  asa a fost creat, asa trebuie sa rămână ! 
În aproximativ patru minute, corpul trebuie sa ridice ph-ul la aceste valori, altfel, viata ar inceta în corp. 
Fructele si legumele consumate în stare crudă acidifică sangele cel mai puțin. Aceleasi fructe și legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sangelui nostru. Deci, este de preferat să mâncăm multe fructe și legume crude.
Proteina animală induce o aciditate si mai mare.
Alimentele superprocesate si rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sangelui o aciditate extrem de mare !

Deci, sângele are la dispozitie patru minute ca să ajungă la un ph de 7,35. Dacă are putină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu si magneziu luate direct din oase si dinti), acest lucru ducand însă în timp la slăbirea densitătii osoase.

Problema mai mare este atunci când aciditatea este foarte mare si corpul nu mai poate, în patru minute, sa ridice ph-ul sangelui. Spuneam mai devreme ca sangele alimenteaza si e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate si sa rămână alcalin ? Aruncă toată aciditatea pe celule.  La multi dintre noi face aceasta de trei ori pe zi .

Starea normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celula îsi produce energia prin mitocondrii numite si “uzine energetice”, deoarece contin enzimele oxido-reducătoare necesare respiratiei. 

Respiratia produce energia necesara organismelor, iar această energie este înmagazinata în moleculele de ATP. 
Mitocondriile au material genetic propriu – ADN mitocondrial, care contine informatia genetica necesara sintezei enzimelor respiratorii, oxigenul, glucoza si fructoza fiind esentiale.

Imaginati-vă că sangele scapa zilnic de excesul de aciditate, aruncand-o pe celule. Celula sanatoasa devine astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantitati foarte mici. Ea are doar doua variante: ori sa moară, ori sa se transforme, la fel cum am educa un copil.

De obicei se transforma si devine o celula care se adapteaza mediului fara oxigen, învățând să traiasca intr-un mediu anaerob, producandu-si energia prin fermentatie. Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie sa ne sperie; toti avem intre 1.000 si 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp.

Sistemul imunitar si globulele albe le distrug, însa, se ridică întrebarea: “Totuși, de ce cancerul face asa mari ravagii ? De ce nu sunt protejati toti de propriul sistem imunitar si de globulele albe proprii ?” Aici e partea interesanta, celulele au o inteligenta proprie.

Celula aceea, cand devine canceroasa, stie ca va fi decimata de globulele albe si gaseste o cale sa se faca invizibila pentru sistemul imunitar: se înveleste cu niste celule normale si sanatoase care apartin corpului si astfel, sistemul imunitar nu vede ce e înauntru. Exact acelasi lucru îl mai intalnim undeva în natură. Fetusul, in corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii parinti. Daca sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat.

În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scotia, scria un articol publicat in jurnalul medical Lancet, in care declara ca între celulele canceroase si anumite celule prembrionare caracteristice fazei initiale a graviditatii, nu exista nicio diferenta.

Celulele stem sunt niste celule din care se poate forma orice. Din aceasta cauza, 80% dintre ele se gasesc în ovare si testicule (pentru a crea viata) si 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de tesut, în caz de accident).

Profesorul Beard a observat ca placenta (care e, de fapt, formata din celule trofoblaste) seamana aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creste exploziv în primele trei saptamani de sarcina, dupa care se opreste din crestere. De ce ?

Pancreasul copilului începe sa functioneze dupa a treia saptamana de sarcina, producand o enzima numita “tripsina”. Se pare ca aceasta enzima opreste din crestere placenta. Pana in a noua luna, cresterea placentei este foarte lenta. În luna a noua pancreasul fatului, care lucreaza deja la capacitate maxima, împreuna cu pancreasul mamei, produc aceasta enzima in cantitati suficient de mari incat sa gaureasca placenta.

Odata sacul amniotic rupt si placenta perforata, lichidul amniotic iese (se rupe apa) si sistemul imunitar vede ce se “ascunde” acolo, declansand imediat durerile nasterii; practic, il da afara pe ”parazit”.

Tripsina, in afara faptului ca digera celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digera proteina animala. Cu o dieta omnivora, in care unii dintre noi trimit cantitati mari de tripsina spre digestia alimentelor de trei ori pe zi si mai au si pancreasul slabit, acesta nu produce tripsina suficienta nici pentru digestie. Deci cum va mai putea distruge invelisul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar ?

Acesta este motivul pentru care cresterile tumorale depind atat de mult de ”stilul de viata” si de obiceiurile alimentare. Se pare ca celulele canceroase au nevoie de zece ani de divizari si multiplicari, ca sa poata fi observate cu aparatele medicilor si pentru ca acestia sa puna diagnosticul “cancer in faza I”.

Daca in acesti zece ani tinem cateva posturi in care sa nu mancam, o perioada, nimic de origine animala, toata tripsina disponibila va merge si va digera invelisul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile sa-si indeplineasca rolul. Dupa un post, Dumnezeu ne poate vindeca de cancer si noi nici si nu stim aceasta.

Chimioterapia si radioterapia, ce fac ? Omoara celule canceroase ! Dar, omoară si celule sanatoase și paralizează globulele albe. Dupa prima sedinta de chimioterapie acestea nu mai lupta, deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar. 


Există totuși ceva care ne poate vindeca - ”Medicamentele naturale” lăsate de Dumnezeu.

În multe fructe si legume exista niste ”coloranti”. Acesti coloranti sunt, de fapt, niste otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. 

Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urât de colorantul rosu si de cel galben.
Sa vedem modul de functionare ! Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-si produce energia, întrucât o produc prin fermentatie, deci au nevoie de mult zahar ca sa creasca. Din 20 in 20 de minute vom alimenta celulele canceroase cu acest zahar. Dar consumand zaharul dintr-un fruct de culoare neagra, concomitent cu consumarea zaharului, celulele canceroase vor consuma si resveratrolul si vor muri pe capete. Primul lucru l-am facut; mai avem de facut înca două.

Celula aceea canceroasa am distrus-o si acum, în locul ei, este un lichid foarte toxic. Această otrava trebuie scoasa cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic !



LĂMÂIE


Exista doua alimente care pun în miscare limfa: lămâia si echinaceea. 




ECHINACEEA

Consumul a 3-4 lămâi stoarse si diluate cu apa, zilnic, si a 2-3 lingurite de pulbere de echinaceea vor asigura miscarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic si il va duce in ficat. Ficatul amesteca aceasta otrava cu bila si o varsa în intestin, de acolo merge în colon si asteapta sa fie eliminata. Aici mai apare o problema: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi si otrava si o va reintroduce în ficat. Aceasta mareste riscul de ciroza la ficat. 

Solutia salvatoare ar fi sa forțăm cumva ficatul sa isi verse bila mult mai des si apoi sa scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac ! Dacă bem cafeaua, aceasta stimuleaza rezervele de glicogen din ficat si ne da un impuls de energie – stimulata -, dar daca o folosim ca si clisma, aceasta stimuleaza ficatul sa îsi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amesteca cu cafeaua în intestin si colon si este eliminata imediat din organism.

Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol si zahar in sange, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, pana dimineata, celulele canceroase. Apa cu lamaie si echinaceea duc – prin miscarea limfei otravurile în ficat, iar clismele cu cafea din ora în ora asigura eliminarea toxinelor cat mai repede posibil, nelasandu-le sa se reabsoarba.

Dupa ce oamenii apeleaza la toti doctorii, fac tot felul de chimioterapii – care, în sine însele, sunt pentru a “omorî” trupul (pe langa celulele canceroase sunt omorate si celule sanatoase) – si dupa ce le încearcă pe toate, abia atunci accepta oferta lui Dumnezeu de vindecare, prin “medicamentele” Lui: pentru SUFLET – credinta, dragoste si iertare, iar pentru TRUP – plante si fructe vii. 

În multe cazuri, prin binecuvantarile lui Dumnezeu corpul reîncepe să functioneze si sa se regenereze, chiar daca este atat de otravit de ură, invidie, neiertare, gelozie, frică, stil de viata si alimentatie necorespunzatoare.

Dumnezeu vindecă sufletul ruinat si salveaza si trupul, restaurand astfel o mare parte a fiintei umane.  Dar, 
El nu poate reface trupul, atâta timp cât Tu nu te preocupi sa-ti refaci, mai intai, sufletul ! S-a demonstrat stiintific ca emotiile si sentimentele negative acidifică sangele si pot aduce un dezechilibru în metabolism.



sursa : https://m.caplimpede.ro/adevarul-despre-cancer-a-iesit-la-iveala

6.08.2017

TRACII-GEȚII-DACII


Cele 7 triburi dacice și TAINA LIMBII ROMÂNE


La începutul primului mileniu înainte de Hristos, pe teritoriul României şi dincolo de acesta, locuiau şapte neamuri de obârşie pelasgă. Limba vorbită de aceştia păstra încă un important fond comun cu cea pelasgă.Ceea ce o delimita însă de limba pelasgă era un concept unitar al limbii cu particularităţi regionale. Particularitatea regională ce făcea deosebirea între vorbirea unui neam şi celălalt consta în folosirea predominant caracteristică a unei vocale. Erau şapte neamuri, precum cele şapte vocale ale limbii române.

Cel dintâi între neamuri era al dacilor. Vocala ce le era caracteristică era ”a”. Ei erau daci, adică „de aici” cu alte cuvinte din această excepţie „de aici”, în vorbirea curentă prin simplificare, s-a ajuns la “d‘aci”, respectiv daci.

Teritoriul pe care trăiau era sudul Transilvaniei, de la Carpaţii de curbură până la Munţii Apuseni, partea sudică şi limita cu zona Banatului, iar spre sud erau limitaţi de Munţii Bucegi, Munţii Făgăraş, Munţii Cibin, Munţii Orăştiei până către Munţii Banatului. Zona aceasta fiind vatra Daciei, celelalte neamuri erau aşezate de jur împrejurul acestuia.

Cel de-al doilea neam este cel al decilor. Vocala ce le era caracteristică era ”e”. În limbajul popular, acest nume “deci” provenea asemenea celui al dacilor din “de aici”, respectiv “de aci” ajungându-se la „deci” Iar prin transformare lingvistică ”g” a luat locul lui ”d” şi s-a ajuns la “geţi”.

Este cunoscut faptul că în nordul judeţului Mehedinţi există acest fenomen lingvistic de vorbire cu ”g” ca înlocuitor al unor consoane. Teritoriul pe care trăiau este cel cunoscut ca Geţia, adică Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, iar la sud, pe ambele maluri ale Dunării.

Al treilea neam este cel al „dicilor”. Vocala ce le era caracteristică era ”i”. Acest nume provine tot din „de aici”, respectiv “de aci” mai apoi „di aci”, iar prin transformarea lui ”a” se ajunge la „dici”. Teritoriul pe care trăiau este cel al Moldovei, cu precizarea că se întindea până dincolo de Nistru la est şi nord. Vorbirea celor din Moldova de azi este notorie prin ”i”.

Următorul neam dacic este cel al „docilor”. Vocala caracteristică este ”o”. Provenienţa este aceeaşi, adică din “de aici” din care, eludându-l pe ”a” şi rotindu-l pe ”e” în ”o”, apare „doici” respectiv „doci”. Teritoriul pe care trăiau este Banatul, cu menţiunea că se întindea mult la vest şi sud şi parţial Oltenia.

Cel de-al cincilea neam dacic este cel al „ducilor”. Vocala lor caracteristică este ”u”, adică vocala atribuită lui Dumnezeu. Acest neam era cel mai puţin numeros, limba ce o vorbeau era dulce, puţin cântată precum vorbesc cei de pe Târnave. Teritoriul pe care trăiau era o zonă pe axa Rupea, Agnita, Mediaş, Blaj, având cam 50 de km lăţime, iar spre nord, zona Tg. Mureş şi Reghin. Dintre ei se alegeau preoţii.

Următorul neam dacic este cel al „dăcilor”. Vocala caracteristică este ”ă”. Mecanismul de formare al numelui este asemănător precedentelor. Teritoriul pe care trăiau este partea de nord a Munţilor Apuseni, Bihorul, Zalăul, zona Clujului şi Maramureşul. Şi astăzi cei de pe aceste meleaguri vorbesc cu „tăţi” în loc de toţi ş.a.m.d.

Al şaptelea neam este cel al „dâcilor”. Vocala caracteristică este ”â”. Teritoriul pe care trăiau este cel al zonei Harghita-Covasna. Despre aceştia se ştiu mai puţine. Dintre ei se alegeau slujitorii în templele dacice, ce însoţeau preoţii, asemenea cântăreţilor bisericeşti de azi. Ceangăii se pare că sunt urmaşii acestui neam, ei suferind însă o puternică influenţă forţată din partea secuilor şi ungurilor, odată cu venirea acestora din urmă peste ei.

Este interesant de remarcat neamul docilor sau „doicilor”. Sub presiunea altor popoare în drumul acestora spre sud, o parte a neamului docilor a migrat din locul de obârşie spre centrul şi vestul Europei, respectiv Germania de azi, Austria şi Elveţia. Numele l-au păstrat sub forma de „doici” însă scris astăzi altfel, respectiv „deutch”, dar pronunţat doici, iar ţării i-au spus Deutchland.

La fel de interesant de remarcat este numele olandezilor. Aceştia spun că sunt „dutch”. Adică sunt din neamul „ducilor”. Cum se poate aceasta ?

La trecerea neamurilor dacice la mono-teismul Zamolxian, o parte din neamul preoţilor s-a răzvrătit, aceştia fiind cei ce locuiau în partea de nord a teritoriului acestui neam. Ca urmare a acestei răzvrătiri, s-a pus legământ de blestem peste ei întru alungarea lor. Astfel au fost nevoiţi să-şi părăsească locul de obârşie şi s-au stabilit în vestul Europei, la vărsarea Rinului în Marea Nordului. Locurile din care au plecat mai păstrează şi azi amprenta celor întâmplate atunci, în sensul că beneficul zonei locuite de aceştia este mai scăzut decât al celor dimprejur.

Ca o paranteză, se cuvine amintită în acest context o întâmplare despre un alt blestem aruncat asupra unei colectivităţi. Este vorba despre blestemul aruncat în vremea regelui dac Oroles peste o parte din bărbaţii din oastea sa. În timpul unui război împotriva unor invadatori, ca urmare a laşităţii unei părţi din oştire, dacii au fost aproape de a fi înfrânţi şi numai intervenţia, dârzenia şi vitejia de care au dat dovadă femeile dace au făcut ca duşmanul să fie alungat.

Urmarea a fost că regele a poruncit ca toţi acei trădători şi laşi împreună cu familiile lor să aibă domiciliu forţat în zone numite „sălişte”. S-a pus legământ de blestem ca, în acele zone, femeile să aibă ultimul cuvânt în familie, adică bărbatul să fie sub ascultarea femeii. Exemplu este Săliştea Sibiului. Când ies din acea zonă, bărbaţii se comportă absolut normal ca orice bărbat, însă de cum intră înapoi, se schimbă radical, devenind supuşii femeilor. Cu alte cuvinte legământul încă lucrează.

În încheiere, o întrebare se naşte parcă de la sine „Unde, pe lumea asta, se mai întâlneşte o asemenea limbă frumoasă şi bogată în unitatea şi particularităţile ei, precum limba ce-o vorbim de veacuri, limba daco-romana pentru cei de ieri şi limba română pentru cei de azi ?”

Surse: - newsconspy.wordpress.com
           - http://www.secretulcunoasterii.ro/istoria-furata-cele-7-triburi-dacice-si-taina-limbii-romane




6.04.2017

ALBASTRU DE VORONEȚ - CIMITIRUL VESEL SĂPÂNȚA





”CIMITIRUL VESEL DE LA SĂPÂNȚA” – MARAMUREȘ - ROMÂNIA
In acest spatiu inchis, inconjurat de Muntii Carapati, s-a dezvoltat o adevarata civilizatie a lemnului care a incercat nu doar sa dea o functiune obiectelor create, ci si o estetica aparte. Probabil acelasi lucru s-a intamplat si cu unul din mesterii maramureseni, care a lasat mostenire o adevarata comoara – Ioan Stan Patras.
Sculptor de cruci si artist, acesta a hotarat sa treaca peste abordarea traditionala in realizarea unei cruci de lemn. Om simplu, religios si cu frica de Dumnezeu, a inteles ca moartea face parte din viata. Acest lucru l-a determinat sa nu mai priveasca moartea cu rigiditatea cu care suntem obisnuiti.
Se presupune ca atitudinea vesela in fata mortii era un obicei al Dacilor. Acestia credeau in viata vesnica, moartea fiind pentru ei doar o trecere intr-o alta lume. 

Artistul Ioan Stan Patras s-a nascut in anul 1908 intr-o familie de maramureseni din Sapanta, care se ocupau cu prelucrarea artistica a lemnului. La 14 ani incepe sa sculpteze cruci, dar abia la 26 de ani incepe sa dea o nota distinctiva acestora, scriind un epitaf pe cruce.
Erau enumerate initial numele, varsta si ocupatia. Ulterior, compune epitafuri care ajung de la 2-3 versuri pana la 11 versuri. Doi ani mai tarziu apar imaginile realizate in basorelief. 
In aceeasi perioada subtiaza crucile, facandu-le mai zvelte. Epitafurile scrise pe cruci, laudă sau dojenesc caracterele si viata celor morti. 
De cele mai multe ori, textele au o nota ironica, mai ales cand se scot in evidenta viciile mortului din timpul vietii. Combinatia coloristica a crucilor, precum si textul usor ironic si din cand in cand hazliu, au adus faima Cimitirului de la Sapanta, atribuindu-se numele de Cimitul Vesel.
Motivele decorative folosite la Cimitirul Vesel sunt de obicei abstracte. Sunt inspirate din decoratiile portilor de lemn sau a tesaturilor textile folosite in regiune. Uneori intalnim motivul solar, amplasat chiar in centrul crucilor.
In multe zone ale Romaniei, dupa datina tradițională, despărtirea de cel mort se face prin voie buna. Priveghiul este considerat ca fiind ultima petrecere la care participa atat mortul ca si cei pe care îi lasa in urma. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, Ioan Stan Patras a incercat sa transpuna in lucrarile sale, esenta vietii decedatului, intr-un mod mai vesel, care sa-l faca pe om sa priveasca moartea cu mai multa usurinta.
Imaginile de pe cruce reprezinta o scena importanta din viata defunctului. Acestea arata meseria omului: padurar, vanator, taietor de lemne, bucatareasa, agricultor. Femeile sunt reprezentate facand paine, tesand covoare, torcand lana. Daca o persoana a murit in urma unui accident mai neobisnuit, pe cruce aparea pictata scena intamplarii tragice.
Tehnica folosita de Ioan Stan Patras se mai pastreaza si azi, specifice fiind culorile vii obtinute din pigmenti naturali. Crucile decorate de Ioan Stan Patras, sunt formate doar din culori de baza: rosu, galben, albastru, verde, alb si negru. In lucrarile succesorilor lui apar insa si alte culori precum roz, violet, diferite nuante de verde.
Materialul folosit de Ioan Stan Patras pentru realizarea crucilor este lemnul de stejar. De-a lungul vietii, artistul a avut mai multi ucenici. Cel care îi continua azi munca este artistul popular Dumitru Pop Tincu. Acesta traieste in casa lui Ioan Stan Patras. Locuinta este deschisa momentan publicului spre vizita.

Cimitirul de la Sapanta este o carte a vietii si a mortii săpânțenilor. Mesterul sculptor a devenit naratorul care scrie cronica satului.

Cimitirul Vesel se gaseste in partea de nord a Romaniei la granita cu Ucraina, in inima Maramuresului, in satul Sapanta. Acest sat a fost atestat documentar pentru prima data in anul 1373.

Acces: Sighetul-Marmatiei (20km-DN19) > Sarasau > Campulung > Sapânța.

In fata cimitirului veti gasi tarabe cu diferite obiecte traditionale, facute in casa. Preturile sunt accesibile. Nu ezitati dupa vizita la Cimitirul Vesel sa mergeti si la Casa Memoriala Stan Ioan Patras din Sapanta sau la Memorialul Durerii de la Sighetul Marmatiei.


sursa: https://www.travelguideromania.com/ro/cimitirul-vesel-din-satul-sapanta-maramures/





6.03.2017

ȘTIINȚĂ-TEHNICĂ-TEHNOLOGIE





Fizicienii afiliati Organizatiei Europeene pentru Cercetari Nucleare au lansat un raport în care dezvaluie faptul ca muzica clasica exista într-un câmp al realitatii, separat de spatiul-timp tetradimensional locuit de fiintele umane.
Oamenii de stiinta tocmai efectuau o cercetare de rutina a activitatii pentadimensionale folosind Acceleratorul de Particule de la CERN, faimos pentru dovedirea existentei bozonului Higgs, cand au dat peste întregul corpus al muzicii clasice Occidentale din secolul IX în interpretarea lui Nico Muhly.
Conform raportului, nenumaratele lucrări care compun acest repertoriu există într-un continuum care se află dincolo de limitele perceptiilor umane.
“Muzica clasică transcende atât curgerea liniară a timpului cât si spatiul Euclidian cu care suntem obisnuiti”, a relatat Rolf-Dieter Heuer, directorul general al CERN. 

“O lucrare muzicala este o entitate misterioasa a cărei esenta eludeaza total simturile noastre”.
Fizicienii afirmă că orice înregistrare sau spectacol al unei piese de muzică clasică este un fel de hologramă sonoră proiectată în realitatea noastră de zi cu zi de către lucrarea muzicală reală, ce vibrează etern într-un mediu eteric ce plutește înăuntrul sau în jurul nostru în orice moment.
“Gânditi-vă la Simfonia a V-a de Beethoven. Sigur, poate v-ati uitat pe partitura sau poate ca ati auzit o orchestra oarecare interpretand-o. Dar ati întalnit-o vreodata în forma sa pură ?” a intrebat Heuer. “Cand iesiti dintr-un muzeu stiti că picturile încă se află acolo. Dar A Cincea lui Beethoven unde rămâne când nu sunteti prin preajmă ? Acum știm.”
Chiar daca oamenii de stiinta au masurat densitatea si încarcatura muzicii clasice si i-au urmarit plasarea sa in Cosmos, rolul sau in Univers inca nu poate fi explicat.
Unii astrofizicieni au spus ca Canonul muzicii clasice Occidentale ar putea sa fie asa-zisa “materie întunecată” care se consideră că ar însemna vreo 95% din materia Universului. Altii sunt mai putin siguri de acest lucru.
“Muzica clasica exista intr-o dimensiune impenetrabila pentru fiintele umane, pesemne ca e posibil sa nu o putem intelege niciodata”, a afirmat Leonard Susskind, fizician teoretician de la Stanford.
“Este îmbucurator ca stiinta a dovedit în sfarsit că muzica classica sălășluieste într-un tărâm autonom si independent, detasat de experientele noastre lumesti,” continua dânsul. “Dar intrebarea ramane, in primul rand ce caută de fapt muzica clasică în universul nostru ?”

Sursa: - Physicists Prove Classical Music Inhabits Separate Realm, Inaccessible To Humans.
           - http://www.nldesigns.ro

5.27.2017

ȘTIRI INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE



ÎN SFÂRȘIT, ROMÂNIA NU MAI STĂ ÎN GENUNCHI !!!



După finalizarea consultărilor bilaterale între reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai Fondului Monetar Internațional, sinteza concluziilor comitetului director al FMI a menținut estimarea anterioară a ratei de creștere economică a României și a constatat îmbunătățirea stării economiei și progresele înregistrate în recuperarea după criza financiară și în implementarea reformelor structurale. 
Astfel, România este caracterizată de o creștere economică robustă, de creșterea numărului de noi locuri de muncă și de o datorie publică scăzută. 
Pentru îmbunătățirea standardului de viață și eliminarea decalajelor nivelului de trai al românilor față de media UE, prin dezvoltarea durabilă și sustenabilă a tuturor regiunilor țării și impulsionarea productivității, pe fondul trendului evident al creșterii economice a României, în bugetul anului 2017 s-au alocat pentru investiții în infrastructură 39,4 miliarde lei, reprezentând 4,84% din PIB, cu 10 miliarde lei mai mult decât anul trecut, se arată într-un comunicat al ministerului.

Potrivit MFP, Legea salarizării unitare urmează a se implementa etapizat până în anul 2022, pe un orizont de cinci ani, iar majorările sunt diferențiate pe categorii de salariați și vor intra în vigoare treptat, până la atingerea nivelului maxim prevăzut în anexe.

Ponderea în PIB a majorărilor salariale anuale va fi menținută la un nivel sustenabil de circa 8%. În 2017, majorările se vor încadra într-o anvelopă maximă de 500 milioane de lei, care asigură respectarea țintei de deficit bugetar de sub 3%. Măsuri economice, precum investițiile în infrastructură, colectarea dividendelor de la companiile de stat sau realizarea unei legi echitabile a salarizării unitare a personalului bugetar, vor permite respectarea tuturor angajamentelor asumate, inclusiv încadrarea într-un deficit bugetar de sub 3%, menționează sursa citată.

Ministerul precizează că anual sunt evaluate politicile economice și financiare ale tuturor membrilor pentru a urmări creșterea economică și stabilitatea rezonabilă a prețurilor, conform Articolului IV din Statutul FMI, iar în acest context s-au derulat consultări bilaterale între reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai FMI, rezultatul acestor analize având un caracter de recomandare.

Economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2017, principalul risc la adresa perspectivei fiind o percepție de relaxare a prudenței fiscale care ar putea afecta negativ încrederea piețelor, arată experții Fondului Monetar Internațional într-un raport elaborat în urma consultărilor cu România în baza Articolului IV din Statutul FMI.
Potrivit documentului publicat joi de FMI, o eventuală relaxare fiscală, cumulată cu creșterea tensiunilor politice, ar putea afecta consumul și investițiile, ar putea majora costurile cu împrumuturile și ar pune presiuni asupra cursului de schimb, ceea ce ar afecta bilanțurile băncilor.

Comitetul Director al FMI salută progresele înregistrate de România în reducerea dezechilibrelor economice după criza financiară globală însă recomandă o reorientare a politicilor dinspre stimularea consumului către sprijinirea investițiilor pentru a proteja rezervele și a crește în mod sustenabil standardele de viață.

În contextul unei posibile înrăutățiri a situației fiscale, staff-ul FMI a recomandat autorităților române să evite politicile expansioniste, de exemplu majorările excesive de salarii și pensii precum și noi reduceri de taxe. De asemenea, să constituie rezerve solide prin reducerea deficitului fiscal la 1,5% din PIB până în 2020. Această ajustare ar trebui sprijinită prin reforme structurale și dând întâietate investițiilor în raport cu consumul precum și prin îmbunătățirea eficienței administrației publice.

Estimările staff-ului FMI arată că deficitul bugetar va ajunge la 3,7% din PIB în 2017 ca urmare a noii Legi a salarizării, majorărilor de pensii și reducerilor de taxe. Mai mult, există riscul ca în conformitate cu politicile, deficitul să se deterioreze până la 3,9% din PIB în 2018. Pentru a evita ca majorarea deficitelor să pună în pericol stabilitatea fiscală, FMI recomandă consolidare pe termen mediu, sprijinită de reforme care să crească eficiența sectorului public.


Potrivit FMI, autoritățile de la București au recunoscut că atingerea țintei de deficit pe 2017 va fi dificilă dar au dat asigurări că vor monitoriza cu atenție execuția bugetară și vor lua măsuri compensatorii dacă va fi nevoie.

În ceea ce privește legea salarizării unice, autoritățile au fost de acord cu staff-ul FMI cu privire la necesitatea implementării graduale dar au apreciat că impactul fiscal al actului normativ ar putea fi mai mic decât se anticipează.

Misiunea FMI a realizat evaluarea anuală a economiei românești în luna martie a acestui an, la București. Pe baza informațiilor disponibile la momentul discuțiilor, a fost elaborat un raport al staff-ului FMI la data de 4 mai 2017, raport care a fost analizat de boardul executiv al instituției financiare internaționale la data de 22 mai.


Consultările periodice prevăzute de Articolul IV din Statutului Fondului constituie un exercițiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare și economice de urmat pentru asigurarea stabilității și a unei evoluții pozitive la nivelul economiei.

Potrivit documentului elaborat de experții Fondului Monetar Internațional în urma vizitei din primăvară de la București, măsurile de relaxare fiscală incluse în planurile Guvernului pentru perioada 2017 — 2020, precum implementarea unei legi unice pentru salarizarea bugetarilor, reducerea contribuțiilor sociale sau a TVA, ar putea majora deficitul bugetar până la 6% din produsul intern brut până în 2022.

„În contextul politicilor actuale, deficitul este estimat să se deterioreze la 3,9% din PIB în 2018, luând în calcul efectul pe un an întreg al măsurii privind creșterea pensiilor, prevăzută să intre în vigoare în iulie 2017. Acesta nu reflectă măsurile incluse în planul guvernamental 2017 — 2020 (precum implementarea legii salarizării unitare, reducerea contribuțiilor sociale și alte reduceri de taxe) care nu au fost finalizate, dar care, dacă ar fi adoptate, ar putea majora deficitul la 6% din PIB până în 2022. Acest calcul nu include potențiale efecte de runda a doua, care ar putea reduce costul prin extinderea economiei”, precizează documentul realizat de FMI în urma în urma consultărilor cu România în baza Articolului IV din Statutul instituției financiare internaționale.
Potrivit sursei citate, cel mai mare cost fiscal, de 2,6% din PIB, îl va avea implementarea legii salarizării unitare, măsură care ar trebui implementată în concordanță cu existența spațiului fiscal necesar și ar trebui susținută de eforturi de reformare a administrației publice. O eventuală reducere a contribuțiilor sociale are un cost fiscal de 1% din PIB și, potrivit staff-ului FMI, autoritățile de la București ar trebui să evite implementarea unei astfel de măsuri în absența unei revizuiri mai largi a sistemului de pensii. Reducerea TVA la 18% ar costa bugetul 0,4% din PIB, iar autoritățile ar trebui să evite alte reduceri de taxe în condițiile în care, potrivit FMI, schimbări ale cotelor de taxare ar trebui să facă parte dintr-un program mai amplu de revizuire a impozitelor.

Conform documentului publicat joi de FMI, economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2017, principalul risc la adresa perspectivei fiind o percepție de relaxare a prudenței fiscale care ar putea afecta negativ încrederea piețelor.


sursa: stiripesurse.ro; http://rdo.ro/in-sfarsit-nu-mai-stam-in-genunchi-guvernul-ii-da-peste-bot-fmi-ului/

5.26.2017

LACUL BUCURA - ROMÂNIA





România are o mulţime de lacuri superbe, de la cele glaciare de la peste 2.000 de metri altitudine până la imensele lacuri de acumulare şi unele apărute în urma unor fenomene naturale.

Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar de pe teritoriul ţării noastre, situat în Parcul Naţional Retezat din Munţii Retezat.

Parcul Naţional Retezat se află în judeţul Hunedoara și ocupă o suprafaţă de 54 400 de hectare.

Aici se găsesc peste 1200 de specii de plante, dintre care şi floarea de colţ, genţiana, smirdarul, şi animale protejate: marmote, lupi, râşi, capre negre, urşi, mistreţi, căprioare, jderul, cocoşul de munte şi altele. Parcul are 20 de vârfuri de peste 2000 m şi peste 80 lacuri glaciare.

Pentru a proteja frumuseţea naturală a locului, nu au fost construite telecabine sau teleferice, astfel încât parcul poate fi vizitat doar la pas, pe numeroasele trasee care străbat masivul.

Suprafaţa lacului Bucura este de 8,90 ha şi este situat la o altitudine de 2040 metri în Căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga şi Şaua Bucurei. Împreună cu abrupturile stâncoase din jur, formează o priveliște grandioasă.

Cu toate că impresionează prin suprafaţa extraordinară, Lacul Bucura nu este deosebit de adânc, măsurând aproximativ 15,5 m adâncime în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac.

Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă. Populaţia piscicolă este autohtonă, în lac nefăcându-se populări artificiale.

Drumeţia spre Bucura este la fel de spectaculoasă ca și destinaţia. Efortul îţi va fi recompensat însă înzecit. Traseul spre Lacul Bucura pleacă de la Barajul Gura Apelor, până unde se poate ajunge cu mașina, pe ruta Haţeg – Totești – Cârnești – Clopotiva – Gura Zlata.

Dacă alegeţi acest traseu, vă veţi bucura de aproximativ 35 de km de drum asfaltat , după care urmează un drum forestier de 14 km ce se oprește la Drăcșanu.

Apoi, trecând pe la cascada Fetele Voilesei, urmărind valea Lăpușnicului Mare, până la Gura Bucurii, și trecând pe lângă Lacul Lia, se ajunge la Bucura.

În apropiere de lac există zone de campare, dar poţi alege să te odihnești și la una dintre pensiunile sau cabanele de pe traseu.

sursa: http://www.financiarul.ro

5.24.2017

SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT


Ca focul rău sa nu ardă, 
Cât viața-n noi nu e moartă, 
Sa stăm cu toții de gardă 
Să fie pace, pace, pace pe Pamânt. 


Să fie pâine pe masă 
Si toti ai casei acasa 
Si grâu-n brazda sa iasa 
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt. 

Si ale lumii guverne 
Sa stie bine-a discerne, 
Nevoia vietii eterne, 
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt. 

Sa fie-o blânda lumina, 
Si nu rachete-n gradina, 
Doar vesti frumoase sa vina, 
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt. 

Ca focul rau sa nu arda, 
Cât viata-n noi nu e moarta, 
Sa stam cu totii de garda 
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt. 

Sub zbuciumatele astre, 
Destul cu-atâtea dezastre, 
O cer durerile noastre, 
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt. 

Destul cu traiul de câine, 
Spre dezvoltare Si pâine 
Si pentru ziua de mâine 
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt. 

De-o pace dreapta mi-e sete, 
Plenara-ntregii planete, 
A hotarât ce se vede, 
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt 

Ministrii lumii sa n-asculte 
De interese oculte, 
Ci de vointele multe, 
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt 

ADRIAN PĂUNESCU, poet român

5.21.2017

TELEPATIA - COMUNICAREA FĂRĂ CUVINTE


Telepatia este cel mai vechi sistem de comunicare la nivelul viului. Ea reprezintă un sistem universal, deci nu ține cont de bariera dintre specii. Dacă telepatia s-ar generaliza la nivelul tuturor oamenilor, iar mesajul ei ar atinge performanțele limbajului articulat, întregul sistem mass-media ar suferi o revoluție greu de imaginat. Oamenii s-ar întelege imediat, indiferent de limbă.



Denumirea de "telepatie" a fost propusă în 1882 de Frederic W.H. Myers, cercetător britanic in domeniul parapshihologiei, dezvoltator al ideii de niveluri multiple ale conștiinței. Termenul provine din limba greacă, unde "tele" inseamna "departe", iar "pathos" este "simțire" si exprima fenomenul de transmitere a gândului între două sau mai multe persoane pe alte căi de comunicare decât cele accesibile simțurilor. Aceasta reprezintă cel mai răspândit si, poate, cel mai vechi fenomen parapshihologic. Totuși, dificultatea sa incepe odată cu definiția.

Dacă interpretăm telepatia ca pe o transmitere de ganduri, atunci o legăm de idee sau de minte - adică de nivelul conștientului. Iata prima eroare, caci fenomenul telepatic se petrece la nivelul inconstientului. Dacă o limitam numai la persoane, adica la oameni, atunci eliminam total arbitrar marele capitol al telepatiei animale, ori cel dintre om si animal. Intr-adevar, astazi, dupa studiile parapshihologilor britanici Carrington si Sanderson, se pare că multe specii practică in mod curent telepatia. Astfel isi transmit unii paianjeni structura modelului pânzei si tot asa comunică la distantă furnicile si albinele. Toate speciile, inclusiv omul, manifesta telepatia între mamă si pui, pe baza căreia se fac în ultimii ani valoroase experimente militare. Alte experimente militare se refera la telepatia dintre om si delfin. Asadar, iată-ne în situatia paradoxală de a avea un fenomen puternic atestat, unanim recunoscut si totusi prost definit.

Este important de înteles ca telepatia este cel mai vechi sistem de comunicare la nivelul viului. Ea reprezinta un sistem universal, deci nu tine cont de bariera dintre specii. Pretutindeni unde exista lume vie, exista si telepatie. Primii care s-au ocupat intens de fenomen au fost discipolii lui Mesmer, medic german, fondatorul teoriei pseudostiintifice a magnetismului animal, numit ulterior mesmerism. Acestia se numeau magnetizatori si lucrau cu subiecti aflati in stare de somn artificial, în general în stare de transă hipnotică. Magnetizatorii emiteau comenzi mentale la distantă, pe care subiectul le asculta.

Fizicianul englez William Barrett în 1883 începe o amplă actiune de studiere a telepatiei, prin intermediul Societatii Britanice de Cercetari Psihice si prin intermediul testelor publice initiate de Gurney si Myers. Confuzia era mare: telepatia era initial amestecata cu halucinatia, apoi, ani in sir, cu teleplastia si clarviziunea. Astfel, in 1885, Myers si Frank Podmore, autor englez de tratate pe teme psihice, o analizeaza in legatura cu "fantomele viilor", iar in 1899 astronomul francez Cammile Flammarion le calca pe urme.

Telepatia are mai multe forme si e dificil de izolat in stare pură. Când e vorba de oameni, ea se petrece la nivelul inconstientului si nu tine cont de distante. Presupune doi actanti. Primul, cel care transmite, se numeste agent. Al doilea, cel care receptioneaza, se numeste receptor. Receptorul trebuie sa fie neaparat dotat parapsihologic, el este subiectul real al telepatiei. Dar actiunea sa e pasivă, el primeste pur si simplu un mesaj. Daca receptorul face efortul de a citit gandurile cuiva, nu mai avem de a face cu telepatia, ci cu clarviziunea. In practică, foarte des, nu se poate diferentia telepatia de clarviziune, de aceea fenomenele poarta denumirea comuna de perceptie extrasenzorială. Incercarile de clasificare a telepatiei marturisesc aceeasi dificultate. Mai intai, se deosebeste o telepatie reala de alta aparentă.

Telepatia aparenta a fost bine studiata de psihologul polonez Julian Leopold Ochorowicz in lucrarea sa "Despre sugestia mentala". El o imparte in patru categorii:

- falsa telepatie datorata împrejurarilor ( subiectul observa unele indicii si deduce in mod normal mesajul);

- falsa telepatie datorata asociatiei de idei (doua persoane traiesc împreuna si isi cunosc obisnuintele de rationament; cand una evoca o idee, ambele asociaza in mod automat alte idei identice);

- falsa telepatie datorata relatiei hipnotice (între hipnotizator si subiectul cu care lucreaza îndelung se stabileste un soi de limbaj secret, insesizabil profanilor);

Cumberlandismul (descrie falsa telepatie datorata miscarilor inconstiente; receptorul trebuie sa ghiceasca locatia unui obiect ascuns iar agentul, instinctiv, cunoscand-o, o trădează prin miscari involuntare). Dar întreaga problematică a falsei telepatii este astazi depasita. Ea are loc numai între persoane aflate una aproape de alta; or, marile experimente telepatice se petrec la distante cateodata uriase. Cand sunt implicate distante mari, niciuna din categoriile lui Ochorowicz nu mai functioneaza.

Telepatia reala poate fi spontana sau experimentala. Ea mai poate fi voluntara sau involuntara, dupa caracterul voluntar sau nevoluntar al actiunii agentului. Se mai vorbeste despre o telepatie pură si alta generala, adica despre fenomene ce se datoreaza exclusiv telepatiei sau pot fi interpretate si altminteri. In privinta telepatiei pure, efortul cel mai mare a fost depus de parapshihologii britanici Samuel Soal si F. Bateman. Cei doi au lucrat cu un mediu codificat drept doamna Stewart. Ei considerau ca în telepatia pură receptorul trebuie sa ghiceasca un gand, nu un obiect material. Dificultatea consta în a ști daca subiectul află gândul, sau, prin agentul transmitator, intra în contact extrasenzorial cu obiectul ce inspirase respectivul gand. Asadar, ei au inventat diverse precautii experimentale. Au folosit cinci carti de joc care contineau câte o litera fiecare. Operatorul le amesteca, le etala cu fata in sus si primea, pe un ecran, o cifra intre 1 si 5 dintr-o serie scrisa dupa regula hazardului (conform unor tablele elaborate de matematicieni).
Literele corespundeau unor nume de animale, iar animalele la rândul lor, corespundeau cu 5 prieteni ai celor 2 experimentatori, pe care doamna Stewart nu-i cunoștea. In acest mod, experimentatorii trebuiau sa se gândească pentru a indica obiectul, iar subiectul urma sa receptioneze gandul. S-a realizat un procent ridicat de reusite, echivalat cu o probabilitate a hazardului de 1 la 100.000 de milioane. Totusi, telepatia pură n-a putut fi demonstrata. Mai intâi, nimeni nu stie de ce ghicirea unui gand ar fi mai telepatica decat ghicirea unui obiect la care agentul se gandeste. Psihologic vorbind, ambele cazuri sunt identice. Apoi, nu se stie daca doamna Stewart primea în mod pasiv mesajul sau îl afla în mod activ, citind gandurile experimentatorilor. Adică nu se stie cât a fost telepatie pura si cat clarviziune, deoarece agentul poate intra in armonie cu receptorul, iar semnalele pot fi extrase si nu transmise.

Primele investigatii sistematice si pertinente în materie de telepatie încep în anul 1883, dupa constituirea Societatii Britanice pentru Cercetari Psihice, numita prescurtat SPR. SPR organizeaza diferite tipuri de teste pentru a afla legile acestui fenomen paranormal. Persista intrebarea:  ce anume se transmite optim prin telepatie ? SPR experimenteaza cu diferite obiecte: cărți de joc, desene, numere. Iata cadrul standard al testului: subiectul, cu ochii legati si urechile astupate, statea în fata unei mese. Agentul se afla in spatele lui si privea obiectul. Linistea era obligatorie si se instituiau toate precautiile pentru a nu exista comunicare normala. Uneori agentul statea intr-o camera alaturata, la 10 metri de receptor, avand interpuși doi pereti intermediari.
De fiecare data transmiterea gandului s-a petrecut in mod incontestabil. Aceasta a fost prima constatare. Apoi, tot in 1883, Myers si Gurney inițiază teste de transmitere a numelor proprii. Au fost experiente foarte instructive, chiar si prin erori. Astfel, s-a obtinut "Freemore" in loc de "Frogmore" sau "Jobson" in loc de "Johnson" si s-au demonstrat câteva lucruri:

a) prin telepatie se pot transmite sunete, la fel ca în limbajul articulat;

b) apare frecvent o doză de imperfectiune si incertitudine in mesajul telepatic;

c) există așa zise "zile bune" si "zile rele" in realizarea fenomenului telepatic;

d) reusitele scad pe masură ce se instaleaza plictiseala si rutina;

e) daca agentul manifesta indoieli, el inhiba experiența;

f) asistentii par sa influențeze experimentul (neîncrederea îl alterează, încrederea nelimitată îl ajuta). Mai mult decat atat, receptorul unui experiment telepatic trebuie sa se afle fie in transa, fie in stare alfa.
In urma unor experimente telepatice si mai riguroase, derulate de inginerul chimist si parapshilog francez Rene Warcollier, in anii 1920, se ajunge la noi si importante concluzii referitoare la telepatie. Astfel, s-a constatat ca mai multi agenti, actionand conjugat, nu par sa aibă o influentă cumulativa; senzatiile se transmit cel mai bine si nu este neaparat necesar sa existe o relatie de simpatie intre agent si receptor, iar încercările la mare distanta, de pilda Franta-America de Nord, au fost mai reusite decat cele locale. Telepatia se realizeaza la nivelul inconstientului si devine vizibila in cazul indivizilor aflati in raport de electivitate; odata stabilit, raportul de electivitate dintre fiinte nu mai dispare nicicand. Astazi au aparut noi ipoteze, de exemplu ipoteza inconstientului colectiv. Inconstientul colectiv, comun speciei, nu faciliteaza (oare) telepatia intre toti membrii acelei specii? Oare nu există un inconstient colectiv al intregii lumi vii, care poate asigura transmisia telepatica la nivelul oricarei fiinte ? 

Spiritual vorbind, oricine se află în raport cu oricine, dar exista raporturi privilegiate, cele numite de electivitate. Acestea permit actualizarea mesajului telepatic in conștiinta.

Undele alfa

Am subliniat putin mai devreme că, în telepatie, receptorul trebuie sa se afle intr-o stare denumita alfa. Denumirea provine de la undele cerebrale alfa, care caracterizeaza encefalograma subiectului pregatit pentru receptionarea mesajului telepatic. Ritmul alfa are frecventa cuprinsa intre 8 si 12 cicli/secundă si caracterizeaza relaxarea, reveria, introspectia, granita dintre somn si trezire. Pentru a intra in ritm alfa, individul trebuie sa elimine orice stimul exterior si sa realizeze repausul psihic. Experimental, starea alfa se realizeaza sub hipnoza, în transă, în timpul premergator visului sau, pur si simplu, intr-o cameră linistita si întunecoasa, avand ochii inchisi si urechile astupate. Starea alfa pura caracterizeaza recepetia telepatica precum si clarviziunea.

In anul 1963, Leonid Vasiliev, unul dintre pionierii studiului parapsihologiei, desfasoara experimente de sugestie mentala la distanta, reusind sa comande miscari pe care subiectii le executau fara a fi constienti ca asculta ordine. Acest fapt deschide nebanuite perspective asupra telepatiei, recomandand-o drept tehnică valoroasă pentru manipularea indivizilor. Autoritatile devin brusc interesate si i se cere lui Leodin Vasiliev sa-si continue cercetarile in vederea construirii unor aparate de sugestie mentala. Astazi au aparut indicii ca asemenea aparate exista. Leonid Vasiliev a incercat sa demonstreze implicarea undelor în fenomenul telepatic, dar a dat gres, agentul si receptorul putand comunica chiar la distanate de peste 1.500 kilometri, în timp ce se aflau în custi Faraday, despre care se stie bine ca impiedica propagarea undelor electromagnetice.

Telepatia "fireasca"


S-a constatat ca, in afara experimentelor, fenomenul telepatic apare mai ales in contextele primare, odata cu pericolul sau moartea si vehiculeaza informatii primare, adica accesibile oricarei fiinte. Aceste informatii primare se refera la stari organice (somn, oboseala, suferinta, spaima), la forme si dimensiuni ale obiectelor, ori la senzatii si mișcări. In anul 1975, bulgarul Athanas Smilov face o serie de experiente revelatoare privind telepatia plantă-animal. In prezenta unor plante, el ucide broaste prin metode torturante. Cu cât tortura era mai acuta, cu atat raspunsul telepatic al plantei devenea mai vehement. Raspunsul maxim a fost obtinut atunci cand broastele erau fierte de vii. Asadar, telepatia devine eficienta în primul rand în cazul pericolului si suferintei ce ameninta viata. Durerea victimelor se transmite aproape intotdeauna; depinde insa cine o receptioneaza si ce se intampla cu acea receptie.

Telepatia are unele probleme de acuratete, însa ea prezinta si cateva avantaje formidabile. In primul rand, nu depinde de distanta, in al doilea rand nu poate fi impiedicata de niciun obstacol. In al treilea rand, nu necesita instalatii sofisticate sau costisitoare, iar in al patrulea rand comunicarea este aproape instantanee. 

Daca telepatia s-ar generaliza la nivelul tuturor oamenilor, iar mesajul ei ar atinge performantele limbajului articulat, intregul sistem mass-media ar suferi o revolutie greu de imaginat. Oamenii s-ar intelege imediat, indiferent de limba: aceasta e situatia dinaintea construirii turnului Babel. Poate ca aceasta legenda conserva tocmai amintirea vreunei perioade arhaice, dominata de comunicarea telepatica. Acum 30-40.000 de ani manifestarile umane erau tulburator de identice pe toata suprafata Pamantului, inclusiv arta era aceeasi.

Nu este chiar de neinchipuit ca uniformitatea uneltelor, sculpturilor sau picturilor paleolitice s-ar datora si legaturilor telepatice. In ziua de azi ramane clar faptul ca functioneaza diferite niveluri ale telepatiei: nivelul primar, care anunta pericolul ori moartea, eficient pe intregul regn viu si foarte activ în manifestare; nivelul animal, care presupune informatii ori comenzi simple si care nu tin cont de bariera între speciile animale; nivelul specific, limitat la indivizii aceleiasi specii, în cadrul caruia se pot transmite mesaje mai complexe, mergand pana la detalii ale obiectivelor; nivelul individual, care e strict limitat la doi sau câtiva indivizi aflati in raport personal de electivitate si in cadrul caruia se transmit cele mai complexe tipuri de mesaje.

Deocamdata, performantele raman relativ limitate: chiar si in granitele nivelului individual mesajul nu atinge parametrii limbajului articulat. Desigur, este legitima întrebarea daca acesti parametri nu pot fi cumva îmbunătățiți.



sursa: http://www.descopera.ro