7.14.2017

OMUL NU A FOST MAIMUȚĂ ȘI NICI PRIMITIV



CÂNDVA, ÎN NEGURA VREMURILOR, MAIMUȚELE S-AU SĂTURAT SĂ MAI ȚOPĂIE PRIN POMI ȘI LE-AU VENIT IDEEA SĂ COBOARE PE PĂMÂNT... DE UNDE LE-AU VENIT IDEEA ? DE LA ”SFÂNTA EVOLUȚIE”, SUSȚIN UNII OAMENI DE ȘTIINȚĂ.... ȘI TOT MERGÂND ELE PE PĂMÂNT ÎNTR-O DIRECȚIE SAU ÎN ALTA, AU EVOLUAT RAPID ÎN FIINȚELE PE CARE LE CONSIDERĂM ASTĂZI CELE MAI INTELIGENTE,ADICĂ ÎN OAMENI...

DAR, SĂ LĂSĂM GLUMA LA O PARTE... OMUL NU A EVOLUAT DIN MAIMUȚĂ ȘI NICI PRIMITIV NU A FOST !

EXISTĂ O MULȚIME DE DOVEZI ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAȚII... TREBUIE DOAR CUNOSCUTE ȘI STUDIATE DE CÂT MAI MULȚI OAMENI, CHIAR DACĂ ACEIA CARE DORESC SĂ STĂPÂNEASCĂ PĂMÂNTUL NU VOR SĂ AFLĂM ADEVĂRUL ...


Un om care judecă profund nu va accepta ideea că arhitectura antică, de o perfecţiune ce nu poate fi egalată de nici una dintre tehnologiile noastre actuale, a fost realizată de oameni din epoca pietrei, în pieile goale, fără judecată şi mânaţi doar de instinct.

Ar trebui să te jenezi să vii în faţa a milioane de oameni şi să spui asemenea minciuni despre lumea apusă a acestei planete, ale cărei opere de artă sfidează timpul.
Este ilogic să încerci să convingi un om cu judecată că blocuri de piatră grele de până la 2.000 de tone au fost ridicate de oameni primitivi, cu ajutorul rulourilor din lemn şi cu sfori din liane.
Am fi în stare să acceptăm acest lucru, dacă oamenii de ştiinţă şi susţinătorii lor înfocaţi ne-ar arăta pe viu că este posibil.
De pildă, să ne arate cum se poate construi piramida cea mare din Egipt în 50 de ani, cam cât a trăit faraonul Keops, şi care doar la exterior este făcută din 2.500.000 de blocuri de piatră, cântărind cel puţin 2,5 tone fiecare. Cum au putut primitivii să şlefuiască aceste milioane de pietre, să le care la peste 70 de kilometri distanţă de locul extragerii lor, să le ridice la 150 de metri înălţime şi să le aşeze fără nicio eroare ?
Cum este posibil să-i umileşti pe aceşti „arhitecţi ai timpului”, cum îi numea autorul multor cărți Zecharia Sitchin, care au lăsat minuni ce sfidează tehnologia modernă şi să spui că au fost nişte primitivi ?




Piramida lui Kheops

De ce continuă să fie predate în şcoli aceste minciuni evidente ?  Şi de ce, nici acum, nimeni nu vrea să se trezească şi să vadă adevărul ?  Există o frică de adevăr, de necunoscut, de transformare ?
Pentru cei care cred în primitivismul anticilor, prezentăm în cele ce urmează doar câteva dintre minunatele lor opere de arhitectură, despre care elita spune că sunt făcute de nişte oameni primitivi, pentru zeii lor. 
Și începem chiar cu demascarea acestei imense minciuni în care elita ştiinţifică ne obligă să credem. 
Mulţi cred că ceea ce au învăţat la școală este real, susţinând şi apărând minciuni care, spuse la infinit, au devenit adevăr. Adevărata faţă a realităţii ni se ascunde din cele mai vechi timpuri.


Abu Simbel şi Hidrocentrala de la Assuan


În 1960, președintele Nasser a început în Egipt lucrările celei mai mari centrale electrice a țării, care trebuia să ilumineze capitala Cairo și împrejurimile sale. Pe locul în care trebuia captat imensul fluviu sfânt al egiptenilor se ridica însă una dintre cele mai frumoase construcții ale lumii antice: templul din piatră Abu Simbel, reședința faraonului Ramses al II-lea, una dintre minunile antice ale acestei țări, aflat în patrimoniul UNESCO. Deoarece imensa construcție era în pericol, UNESCO a mobilizat 113 țări, care să contribuie cu bani, utilaje, muncitori, ingineri și arhitecți la mutarea monumentului cu doar 180 de metri mai sus de locul în care se construia barajul.
Fațada templului este impunătoare. Are 33 metri înălțime și 38 metri lățime. Reprezintă patru statui ale lui Ramses, fiecare făcută dintr-un singur bloc de piatră, având între 10 și 20 de metri înălțime și cântărind între 30 și 1000 de tone.
Mutarea templului de la Abu Simbel a durat 5 ani și a fost nevoie de 2.000 de oameni, tone de materiale și un efort tehnologic fără precedent. Au fost folosite cele mai noi și mai sofisticate mașinării inventate până atunci și s-a apelat la mai toate națiunile tehnologizate ale Terrei pentru a înfăptui această mutare. 
Dacă citim superlativele apărute în presa vremii, care fac referire la această operațiune, ne vine să râdem: 
„Mutare epocală ! Tehnologie fără precedent ! 113 țări implicate în proiect !” 
Adică 5 ani ca ceva antic, făcut de niște primitivi, să fie mutat cu doar 180 de metri ?  
Păi cum au ridicat ei aceste minunății, care cântăreau până la 1000 de tone, cu funii și lemne, iar super-tehnologizații s-au chinuit cu tot ce au avut mai bun timp de 5 ani, ca să mute totul cu doar 180 de metri ?
Cum au făcut primitivii să aducă blocurile de piatră întregi de la 70 de kilometri depărtare și să le pună nevătămate pe poziții ? Nu se știe ! 
Un lucru este însă cert: ei, primitivii, le-au tăiat în cariere îndepărtate, le-au șlefuit, le-au sculptat, le-au înălțat și le-au asamblat într-o armonie perfectă așa întregi, cum au fost construite, în timp ce super-tehnologizații au făcut ceva epocal: din 1960 până în 1965 au tăiat tot templul bucată cu bucată și l-au reasamblat la 180 de metri mai încolo.
Păi cum vine asta, dragă om avansat ? 
Timp de 5 ani, inginerii, constructorii și tehnologia lor avansată au tăiat în felii un monument antic despre care ni se spune că a fost ridicat cu ajutorul unor funii. 
N-ar fi fost oare momentul ideal să ne demonstreze cum au făcut anticii acest lucru ? Cum vine asta, fără tehnologie se construiește ceva, în timp ce cu tehnologie se distruge ?
Nu avem nimic împotriva faptului că doar în acest fel s-a putut salva o minune a antichității, dar asta dovedește că, de fapt, ceea ce se spune nu prea se potrivește cu realitatea, nu vi se pare ?

Iată masacrul tehnologic al templului de la Abu Simbel






Calculatorul din Antikythera

În anul 1901 a fost descoperită în apele teritoriale ale Greciei, în Antikythera, o insulă aflată între Creta şi Peloponez, o epavă care zăcea pe fundul apei. Pe această ambarcaţiune a fost descoperit cel mai vechi calculator din lume, un instrument care a fost inventat abia în secolul trecut de către impunătoarea noastră civilizaţie. Cum este posibil ? Simplu: cei care l-au făcut erau o civilizaţie mai avansată, mai civilizată, mai inteligentă şi mai bună ca noi. 




Calculatorul din Antikythera este construit din bronz, are nenumărate roţi zimţate şi se pare că era folosit la navigaţie sau în astronomie. Au fost recuperate 80 de fragmente din acest sofisticat mecanism, cu ajutorul cărora s-a putut reconstrui acest obiect care n-ar trebui să existe, după marii noştri oameni de ştiinţă, care l-au catalogat ca fiind un obiect în afara timpului său. 
Bine, bine, n-ar trebui să existe dacă n-ar fi fost găsit, dar în condiţiile în care el există, poate fi văzut și atins, cum mai poţi să-i negi existenţa şi să-l treci la mistere ? De ce atâtea mistere ? Cineva l-a făcut, din moment ce el există ! 
În prezent, calculatorul care n-ar trebui să existe se află în muzeul din Atena.



Urme umane de 500 de milioane de ani

Câţi dintre noi n-am auzit că în lume s-au găsit diferite urme umane în piatră sau pământ fosilizat ? Însă puţini sunt cei ce ştiu despre o urmă umană pe care oamenii de ştiinţă ai sistemului n-au putut s-o conteste. Au încercat s-o ascundă prin vreun sertar sau în catacomba vreunui muzeu, dar n-au reuşit. Au făcut însă ceva: au vorbit foarte puţin despre ea, ca să nu se ştie prea mult despre această descoperire, şi au dezbătut cazul doar în lumea lor.
În 1968, William J. Meister se afla în împrejurimile Antelope Spring, la 43 de mile depărtare de Delta, Utah, în căutare de fosile pentru colecţia lui particulară. A descoperit în acea zi foarte mulţi trilobiţi, nişte scoici fosile din perioada Cambrian. În acea vreme, aşa cum se învaţă încă din şcoli, pe pământ nu exista viaţă în afara scoicilor, lichenilor, meduzelor şi ciupercilor. 
J. Meister a descoperit uimitoarea urmă când o bucată de piatră s-a deschis ca o carte atunci când ciocanul său a lovit-o. Era o urmă umană care a călcat un trilobit, mic crustaceu preistoric. În afară de faptul că era pentru prima dată în lume când se putea dovedi ştiinţific că omul a existat înaintea dinozaurilor, care în acest caz nici nu se născuseră, această urmă mai are o particularitate: piciorul care a făcut-o era încălţat ! 
Cum poţi să ascunzi oamenilor o aşa de mare descoperire şi să continui să le spui în şcoală copiilor că omul nu a cunoscut dinozaurii ?
Încălţămintea este lungă de 26,03 centimetri şi lată de 8,9 centimetri. Călcâiul este separat de talpă şi se vede destul de bine adâncitura tocului încălţămintei pe care o purta omul, aşa cum rămâne de fapt orice urmă de încălţăminte pe pământ în zilele noastre. 
Meister n-a găsit niciun geolog dispus să analizeze supărătoarea urmă umană şi atunci a publicat ştirea în ziarul local The Desert News, care la scurt timp a devenit de notorietate naţională. În acest fel, el a putut duce amprenta doctorului Clarance Coombs, de la Columbia Union College, şi geologului Maurice Carlisle, de la Universitatea din Colorado. 
M. Carlisle a scormonit două ore înainte să găsească un strat de nămol care ar fi reprezentat proba faptului că formaţiunea s-a găsit un timp la suprafaţă, fiind aptă să conserve urmele, dar în van, urma provenea dintr-un strat din perioada Cambriană, adică de acum 505-590 de milioane de ani. Această datare a iritat enorm mediul academic, care nici în faţa probelor de necontestat n-au vrut să recunoască autenticitatea ei, refuzând să studieze în detaliu această mărturie antică a existenţei umane pe pământ.
Michael A. Cremo și Richard L. Thompson, doi cercetători americani, autori ai unei cărți extraordinare, pentru că demască cu probe științifice minciunile lumii academice, carte cenzurată, înjumătățită și contestată, intitulată ”Arheologia interzisă”, au studiat această urmă la calculator, concluzionând că nu este cu nimic diferită de o urmă modernă, lăsată de un pantof; deci urma din Cambrian este perfect autentică.
În acest caz, nu numai că este demascată minciuna inexistenţei omului în timpuri preistorice pe această planetă, dar este şi proba cu care se dovedeşte clar că cel care a lăsat-o nu era un primitiv.
Dacă ar fi luate în calcul măcar aceste câteva exemple, fără să se ţină cont de alte mii care s-au descoperit în întreaga lume, s-ar demonstra clar că istoria ne-a fost schimbată, că am fost minţiţi, că trecutul nostru este altul, și că ar trebui să se rescrie totul, iar copiii noştri n-ar mai fi nevoiţi să înveţe minciuni, prezentate ca adevăruri de necontestat.


Urme umane vechi de 500 milioane ani

DOVEZILE NU SE OPRESC AICI... ELE SUNT MULTE ȘI LE VOI PREZENTA, PE RÂND,  ÎN VIITOARELE ARTICOLE...

VĂ DORESC SĂNĂTATE ȘI VIAȚĂ LUNGĂ PENTRU A VĂ BUCURA ȘI A CUNOAȘTE CÂT MAI MULTE DESPRE CINE SUNTEM ȘI CARE ESTE MENIREA NOASTRĂ...



surse: - https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2017/07/10/omul-nu-a-fost-niciodata-primitiv/

- http://www.yogaesoteric.net/

7.12.2017

Cea mai mare tragedie din ultimul secol... Două miliarde de oameni sunt în pericol !

publicat MIERCURI, 12 IULIE 2017 13:32


Un ghețar de dimensiuni uriașe - încadrat în primele 10 din toate timpurile - s-a desprins, miercuri de dimineață, de banchiza ”Larsen C” din Antarctica. Enorma bucată de gheață este de 100.000 de ori mai mare decât icebergul ce a scufundat ”Titanicul” și are de patru ori suprafața Londrei. ”Dacă ajunge să se topească, nivelul oceanelor va crește cu 10 centimetri, peste 2.000.000.000 de oameni fiind în pericol”, spun specialiștii.

Una dintre cele mai mari catastrofe ecologice din ultimul secol s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, când un iceberg de dimensiuni uriașe s-a desprins de platforma de gheață ”Larsen C” din Antarctica. Vorbim despre unul dintre cele mai mari blocuri, inclus în top 10, ca suprafață.

”Bucata este de peste 100.000 de ori mai mare decât icebergul ce a lovit Titanicul și de patru ori suprafața Londrei, undeva pe la 6.200 km pătrați”, a declarat Andrew Fleming, specialist la Autoritatea Britanică de Supraveghere a Antarcticii. Ca un termen de comparație, toată insula Cipru măsoară 9.200 km pătrați.

Blocuri de gheață uraiașe se detașează permanent de Antarctica, dar, de această dată, vorbim despre ceva uriaș. Platforma (numită astfel în memoria navigatorului Carl Anton Larsen, care a ajuns aici în decembrie 1983) pierde constant din suprafață. În 1995, ”Larsen A” s-a desprins prima. A urmat ”Larsen B”, în 2002, iar acum ”Larsen C”. ”Vorbim despre 190 de metri grosime și peste 1.155 kilometri cubi de gheață”, a mai declarat Fleming. ”Este posibil ca peste 200 de metri să se afle sub apă”.

Deși toată lumea ignoră acest lucru, iar formarea icebergurilor este un proces natural, accelerat de încălzirea aerului, peste 2.000.000.000 de oameni, ce viețuiesc pe malurile oceanelor, sunt în pericol. ”Deocamdată, nu există o amenințate efectivă, deoarece acesta plutește, dar, dacă se va topi, nivelul planetar al oceanelor va crește cu 10 centimetri, provocând un adevărat dezastru!”, a adăugat Fleming.



sursa: http://a1.ro/news/inedit/sa-petrecut-acum-cateva-minute-cea-mai-mare-tragedie-din-ultimul-secol-doua-miliarde-de-oameni-sunt-in-pericol-id674899.html

7.08.2017

NUNTĂ ÎN STIL TRADIȚIONAL ROMÂNESC - REVENIREA LA DATINILE STRĂVECHI





REVENIREA LA DATINILE STRĂVECHI - NUNTĂ ÎN STIL TRADIȚIONAL ROMÂNESC

Nunta reprezintă un eveniment important în viața oricărei persoane. În trecut, căsătoria simboliza o treaptă esențială, marca trecerea de la societatea adolescentă la cea adultă.

În prezent, tot mai des, observăm tendința de a reveni și a reînvia tradițiile vechi, lăsate din bătrâni. Tot mai mulţi miri preferă să-şi organizeze nunţile în stil tradiţional şi poartă cu drag haine naţionale, afirmând că doresc să promoveze astfel tradițiile naționale.

Întoarcerea la obiceiurile străvechi revine printre tinerii care îşi unesc destinele şi renunţă la nunta modernă, în favoarea uneia tradiţionale în straiele şi cu obiceiurile populare româneşti. Chiar dacă mulți dintre miri se lasă inspirați de nunțile și elementele moderne, tradițiile străvechi vor avea întotdeauna farmecul lor.

Costumele populare purtate de miri dau o notă originală evenimentului. Cununa de flori purtată de mireasă și buchetul alcătuit cu grijă din flori de câmp și spice de grâu, pentru a aduce belșug viitoarei familii, reprezintă elementele cele mai deosebite și mai angelice.

Designerii autohtoni spun că, în ultima perioadă, tot mai mulți moldoveni optează pentru portul popular atunci când este vorba de nunta lor sau încreștinarea bebelușilor.



7.02.2017

DUMNEZEU NE ÎNVAȚĂ CUM PUTEM FI SĂNĂTOȘI





Informatia potrivit careia Iisus si apostolii sai erau vegetarieni este păstrată cu grija mare cu toate ca nu doar textele apocrife o confirmă.
Ocolirea acestui subiect fascinant de catre fețele bisericești e mai mult decat suspectă, deoarece este de notorietate faptul ca sfintii parinti de pe Muntele Athos sunt vegetarieni, ba chiar mai mult majoritatea sunt ”raw vegani”, adică se alimenteaza doar cu fructe, legume, uleiuri si seminte netratate termic, alimentatie identica cu cea a Domnului Iisus si a apostolilor sai.

E deosebit de important însa sa întelegem si de ce ? De ce aceasta alimentatie a fost recomandata de catre Iisus ? De ce aceasta alimentatie a fost urmata de catre apostoli ?

Multi oameni sustin, mai ales unii medici, ca înca nu s-ar cunoaste cu exactitate modul de functionare al organismului uman si ca stiinta e intr-un continuu proces de descoperire în acest sens.

CARTEA TEHNICA de bună functionare a organismului uman a fost scrisa acum mult timp si ea este BIBLIA.

În Geneza 1:29 - Dumnezeu spune : ”V-am dat orice iarbă ce face sămânță - cereale si leguminoase - si orice pom care are în el rod cu sămanta - fructele - aceasta sa fie hrana voastră.”

În Geneza 3:18 - Dumnezeu adaugă la alimentatie și ”iarba de câmp”, adică zarzavaturile si legumele !

In Leviticul 3:17 - Dumnezeu ne avertizează : ”Aceasta este o lege vesnică pentru urmasii vostri, cu niciun chip să nu mâncati grasime !”

DECI, DUMNEZEU NU ÎNDEAMNĂ PE OM SĂ MĂNÂNCE GRĂSIME  !

UNDE SE GĂSEȘTE GRĂSIMEA ? ÎN CARNEA PE CARE OMUL O CONSUMĂ CEL MAI MULT.

Carnea de vita contine 22-30% grasime, cea de porc macra 32% grasime, cea de miel 22% iar cea de pasare intre 14-20% grasime.

Stiinta medicala, azi, recunoaste ca la stocarea moleculelor de grasime saturata, monogliceride, trigliceride, colesterol - colesterolul rău (LDL) este transportat prin artere si se depune in peretii vaselor de sange, facandu-le rigide si îngustandu-le diametrul. 

Fara sa bagi de seama, te trezesti cu o boala de inima abia cand vasele sunt 75-80% înfundate si atunci te întrebi de ce te-a pedepsit Dumnezeu ! 
”Am venit sa pun capat sacrificiilor de animale, iar daca voi nu va opriti a mai face sacrificii, mânia lui Dumnezeu (legea cauzei si efectului) nu vă va lasa în pace.” -  Isus, citat din Epifanie, Fanarionul 03:16.
”Milă voiesc, iar nu jertfă !” Matei 9:13 
Si-i învăta si zicea: ”Oare nu este scris: Casa Mea se va chema o casa de rugaciune pentru toate neamurile ? Dar voi ati facut din ea o pestera de talhari. ” Marcu 11:17 
Apostolii erau vegetarieni ! Textele antice, care nu au fost incluse în canoanele Bibliei, spun urmatoarele: ”Traiesc cu paine si masline, pe care eu doar rareori adaug o leguma.”  Clementine Omilii XII, 6; rec. VII.
”Isus m-a instruit să nu consum carne si sa beau nici vin, ci numai paine, apa si fructe, asa încât sa fiu gasit curat atunci cand vrea sa vorbeasca cu mine.” Toledoth Jeschu, Editia Krauss, Berlin 1902, p. 113, Paul. 

Sunt mult mai multe texte care confirma acest aspect al alimentatiei avute de Iisus si apostoli, însa în sprijinul acestor texte sta chiar Biblia ! 

Cum credeti ca Iisus ar fi încălcat poruncile si avertismentele Biblice atata vreme cât El a afirmat ca a venit sa întareasca legea, nu sa o slabeasca ! 

Mă întreb câți, dintre oameni, au citit despre aceste legi scrise în Biblie și chiar le respectă  ?


Prea puțini  !  Altfel ar exista mai mulți oameni sănătoși și bolile nu ar mai face ravagii printre oameni.


Se pare că și acesta a fost un motiv pentru care Dumnezeu ne-a izgonit din Rai !



sursa: http://www.sanatoszidezi.ro/2017/04/alimentatia-lui-iisus-si-apostolilor

6.28.2017

Se vorbeşte mereu despre corupţi, dar niciodată despre cine i-a corupt pe corupţi şi cine i-a urcat în funcţii.




Soluţia ca să trăim mai bine este să ne câştigăm independenţa faţă de UE, SUA şi finanţa occidentală.

Se vorbeşte mereu despre corupţi, dar niciodată despre cine i-a corupt pe corupţi şi cine i-a urcat în funcţii.

Nu e nimic în neregulă cu ADN-ul nostru, alte ţări sunt mult mai corupte decât noi.

Datoria actuală a României, de peste 150 de miliarde de euro, nu poate fi plătită nici în zece generații, deoarece suntem strangulați chiar de cei care ne-au îndatorat pentru interesul lor.

La ce ne folosește că suntem membrii U.E. ? La nimic.

Voinţa de a intra în UE şi NATO nu a fost a poporului român, ci a politicienilor cumpăraţi de cei din afara ţării. Poporul a fost convins prin acţiuni concertate de propagandă şi manipulare în masă. În primul rând, populaţia habar nu avea despre ce era vorba.

În România, în prezent, legile se fac conform dispoziţiilor de la UE, de la FMI, Banca Mondială şi alte asemenea instituţii mafiote.

Un lucru mai puţin cunoscut de populaţie, dar foarte bine cunoscut de unii politicieni, este că, prin Tratatul de aderare la UE, României i se limitează dreptul de a face agricultură, pentru a nu face concurenţă celorlalte state.

Legile din România sunt mai puţin importante în raport cu cele europene sau cu directivele europene. Citiţi articolul 148 din Constituţie !

Nu avem nevoie de UE să ne spună cum să ne conducem țara. Fie că este Băsescu, Ponta sau Iohannis tot aia e. Toți stau în poziția „ghiocel” față de cei de afară. De ce nu au verticalitate ? Păi ei, adică oamenii politici, sunt singurii care au de cîștigat din UE.

A venit timpul să ne luăm soarta în mîinile noastre și să nu-i mai lăsăm pe alții să hotărască pentru noi.

Europa „salvatoare” nu ne-a salvat niciodată de la nimic, ci, dimpotrivă, ne-a condiţionat (de exemplu, recunoaşterea Independenţei de la 1877, de încetăţenirea evreilor), ne-a vândut (la Yalta), ne impune norme (discriminarea pozitivă a minorităţilor – evrei, ţigani), penalităţi etc., deci nu ne va „salva” nici acum !

Comisia europeană este o simplă unealtă a globaliștilor. Această comisie nu face altceva decât să pregătească terenul pentru Noua Ordine Mondială (NOM), guvernul mondial. În ecuația NOM, planeta va fi condusă prin intermediul ONU.

Mulți știu că ONU este o organizație care aparține globaliștilor. ONU este folosită de câțiva miliardari puternici pentru a trasa viitorul global al omenirii.

Tot sub influența globaliștilor miliardari se mai află și următoarele instituții: FMI, Banca Mondială, WTO (World Trade Organization – Organizația Mondială a Comerțului).

Deocamdată problema de securitate a României nu este Rusia, ci frauda corporatistă (corporații americane, europene) care spoliază economia țării.

Interesele euro-atlantice, reprezentate de SUA și imperiul european în formare. De fapt, instituțiile executive ale UE și proiectul SUE par a fi, mai degrabă, proiecte americane prin care Washingtonul încearcă să își prelungească politica pe continentul european.

Apartenența la blocul euro-atlantic ne-a transformat într-o colonie second-hand, exportator de forță de muncă ieftină pentru Vest, tarla de resurse minerale date pe degeaba „partenerilor”.

Din punct de vedere cultural, blocul euro-atlantic este Sodoma și Gomorra, ca ideologie, promovând agresiv drepturile homosexualilor, ideologia încălzirii globale, spectrul fals al suprapopulării planetei, teroarea terorismului, combinând „politicile fricii” cu cele ale utopiilor globaliste (guvernanță europeană, guvernanță globală etc.).

De cealaltă parte, se află Rusia, uneori în tandem cu China și cu alte țări în relativă ascensiune. Rusia are meritul să fie singura putere cu anvergură mondială care, la nivel ideologic, propune o alternativă Sodomei și Gomorei euro-atlantice: accentuând valorile tradiționale ale familiei, respingând propaganda homosexuală, contrazicând teza suprapopulării și a încălzirii globale.

Ne ajută la ceva apartenența la complexul euro-atlantic ? În afara statutului de colonie – teren („poligon”) de experimente sociale și de teritoriu util pentru cateva garnizoane militare, NU !.

Din punct de vedere al securității naționale, apartenența la NATO si UE ne oferă doar ILUZIA protecției, așa cum nota însuși editorul agenției mult-citate Stratfor într-un material dedicat chiar țării noastre.

Români, spuneți NU experimentelor SUA și aprobate de UE cu plante modificate genetic pe teritoriul României !

Împotriviți-vă acestor experimente cu plante modificate genetic, plante care au efecte dezastruoase asupra sănătății voastre și a copiilor voștri.

Aceste plante modificate genetic, fie că sunt consumate de om, fie de animale a căror carne intră în alimentația umană, pot genera o serie de boli, inclusiv cancer, scădere a sistemului imunitar și chiar modificări ale ADN-ului uman.

Fac apel către toate mamele din România care vor să-și vadă copiii crescând sănătoși să ia atitudine împotriva acestor acțiuni care ne transformă în COBAII SUA și UE.

Politicienii români sunt doar niște marionete.

Știrile Tv sunt o spălare de creiere și manipulare gratuită în masă.

Oricât de feciorelnic s-ar comporta birocrații de la Bruxelles, trebuie să înțelegem că atomizarea Europei se potrivește de minune scopului proiectului European.

Cu națiuni mici, lipsite de putere și fundamente, te poți juca mult mai ușor, poți stabili reguli mult mai stricte și le poți coordona extrem de eficient. Aceasta s-a dorit de la bun început, iar snoava conform căreia noile națiuni nu vor fi primite în UE este doar o zicere. Nu doar că vor fi primite, dar li se vor face concesii mai mari decât importanța lor. Atomizarea a fost din start planul secret pentru „unificarea” Europei. De aceea doar Germania s-a unificat, în timp ce alte țări s-au divizat și continuă să fie dezmembrate pe criterii etnice !

Pentru noi lucrurile ar putea arăta foarte urât. Nu este exclus ca, în final, după episodul „Ținutul Secuiesc” să avem de-a face cu secesiunea Transilvaniei, care se pregătește încă din anul 1989. De o groază de timp se desfășoară o propagandă radicală (tot via UE – SUA) care sugerează o superioritate a ardelenilor față de ceilalți români. Mai mult, „superiorul ardelean” este – culmea ! – cel asuprit de „nemernicii de sudiști” și „mitici”, obișnuiți să trăiască pe spatele său. O retorică falsă, care poate fi contrazisă cu ușurință de oricine ar vrea să studieze structura PIB-ului.

Dar, în fața propagandei nu poți lupta cu logica !

Se vor găsi probabil numeroși isteți gata să-mi demonstreze cum greșesc eu și cum vor trăi ei mai bine dacă se vor despărți de „asupritori”. Este inutil să intri într-o asemenea confruntare. Pentru mulți viermele a fost inoculat și, din nefericire, atât pentru ei cât și pentru noi, „binefacerile” vor deveni vizibile abia după ruptură.

UE și SUA înseamnă distrugerea economiei locale, supraimpozitare, colonizarea României, șomaj și distrugerea clasei de mijloc.

Totuşi, ca soluţie, noi am vedea mai multă solidaritate între români.

România, prin integrarea în structurile UE și NATO, a trebuit să respecte niște clauze care au distrus țara.

1. Distrugerea armatei traditionale românești.

2. Distrugerea industriei sau vinderea pe nimic pentru a nu concura produsele străine.

3. Vinderea marilor companii care administrau bogățiile naturale ale României (Petrom, Distrigaz, Electrica) către marile monopuluri străine, toate profiturile acestor companii pleacând către tările de origine.

4. Vinderea pe nimic a bogățiilor solului și subsolului.

5. Închiderea minelor sub motivul fals al nerentabilității.

6. Slăbirea financiară a statului, intenționat, ca să nu poata ajuta economia în concurența cu marile monopoluri străine.

7. Importul corupției generalizate de la imperialiștii americani și vest europeni (vezi cazurile Bechtel, Microsoft și EADS).

8. Impunerea spre vânzare a tuturor băncilor românești sau falimentarea acestora (cazul Bancorex), astfel încât statul nu mai are nici o pârghie de control și de ajutor, fără a se împrumuta la băncile străine jefuitoare.

9. Cresterea alarmantă a șomajului, dispariția locurilor de muncă, plecarea forței de muncă, în special a celei calificate, în țări bogate, care contribuie implicit la ridicarea bunăstării acelor țări în detrimentul României.

10. Destrămarea a sutelor de mii de familii românești, prin aceste plecari pe meleaguri străine și depopularea forțată a României pentru crearea unui spațiu vital pentru alte etnii.

11. Plata anuală la bugetul UE, FMI, BM, NATO, etc. cu miliarde de euro. Cheltuirea cu FMI, BM, UE, NATO și corporații occidentale a miliarde de euro anual pentru organismele create artificial, chipurile pentru gestionare fonduri europene, organisme de control, etc…

Imperialistii Occidentului, nelegiuit capitalist: UE, SUA, NATO, FMI (Oculta iudeomasonica) vor cu orice pret indobitocirea omului, controlul total și puterea globală pentru a submina și distruge națiunea, cultura, familia, religia, tradiția popoarelor și a forma o babilonie globala anticristică, antiumana Noua Ordine Mondiala.

Pentru asta au inventat doua ideologii satanice: capitalismul și comunismul. Capitalismul, societatea de consum – pâine și circ (mai mult circ!) – a avut succes mai mare decât comunismul pentru că a mizat pe slăbiciunile și viciile omului.

Pentru îndobitocirea omului se folosesc mijloacele de control și manipulare informatice media, pe care au pus monopol (tv, radio, ziare, net, card, cip ) și mijloace financiare si economice (privatizari, liberalizari, investitori, bancheri, asigurari, pensii private) prin corporatiile lor pentru coruperea guvernelor,pentru acapararea resurselor, și a fi dependenti economic si financiar de politica lor anticristica, cu concursul tradatorilor de neam.

200 de corporații patronate de Oculta iudeomasonică, dețin forța economică și politică a 140 de tări sau altfel spus: 1% dintre oameni dețin mai mult de jumătate din bogăția lumii.

Acolo unde nu reușesc îndobitocirea, ocuparea și jefuirea popoarelor, iar acestea își apără prin naționalism și patriotism resursele, economia, cultura, traditia, familia… nelegiuitii din Occident provoacă conflicte, revolte, războaie pentru a invada și jefui acele popoare (exemple: Ucraina, Serbia, Afganistan, Irak, Siria, Egipt, Libia)

Astfel, omul îndobitocit, bulversat, prin „dezbină și stăpânește”, „crize“, „pâine și circ”, grija zilei de mâine, infracțiuni, va fi manipulat și controlat ca un animal, dupa care ei vor veni ca „salvatori“, dar în condițiile și cu mijloacele lor: „pâine” și circ, cip și card.

Să scăpăm de SUA, NATO, FMI şi UE

Atât timp cât suntem în UE şi NATO şi controlaţi de americani şi FMI, întotdeauna vor fi corupţi.

Corupţia este metoda prin care ocupanţii străini ne controlează şi ne jefuiesc ţara.



sursa: http://www.justitiarul.ro

6.27.2017

CÂTĂ DURERE EXISTĂ ÎN ACEASTĂ ”DOINĂ”, NUMAI UN ROMÂN CU ADEVĂRAT O POATE ÎNȚELEGE





”DOINA” LUI EMINESCU - VARIANTA AUTENTICĂ ȘI NECENZURATĂ
Această variantă a ”Doinei” , extrem de puţin cunoscută astăzi, este preluată din cartea Mihai Eminescu – poezii tipărite in timpul vieţii, vol. III, note şi variante, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, cu reproduceri după manuscrise, Editura Fundaţiei Regale, Bucureşti, 1944.
Perpessicius - pe numele său adevărat Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila — d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

”DOINA”
de Mihai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o aţin
Şi Muscalii şi Calmucii
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
Săraca ţară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte-nvaţă pruncii
Şi sub mână de jidan
Sunt românii lui Ştefan.
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Şi-i străin în ţara lui.
Din Braşov pân’la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Criş
Nu mai este luminiş
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai ştii ce te-ai face
Sărace român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
La uşa creştinului
Codrul geme şi se pleacă
Şi izvoarele îi seacă
Săraca ţară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Şi să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost mişel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum duşmanii mi te seacă
Săraca ţară, săracă!
Ştefane, Măria ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău…
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn cântând
Şi Moldova adunând
Adunându-ţi flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată

De-i suna de două ori
Vin şi codri-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Daţi în seama ciorilor
Ş-a spânzurătorilor.
Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-aşteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui molitvele
Pe câţi pari, pe câţi fuştei
Căpăţani de grecotei
Grecoteii şi străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar ţara pustia
Şi neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Săraca ţară, săracă!


sursa: http://www.justitiarul.ro

6.24.2017

VESTIGII PE LUNA, APARTINAND ALTOR CIVILIZATII




Au trecut peste 30 de ani, de când se consideră că primul echipaj Apollo a aselenizat pe solul Lunii. Discuţiile privitoare la descoperirea, pe Lună, a unor artefacte de origine extraterestră, nu au încetat. De curând, un renumit astronom american, care a colaborat la programul Apollo, a declarat că, într-adevăr, cosmonauţii ajunşi pe Lună au găsit acolo vestigii aparţinând altor civilizaţii.
Potrivit lui Richard Hoagland, oficialii NASA au fost la rândul lor şocaţi de această descoperire, dar au luat toate măsurile pentru ca opinia publică să nu afle despre ea, căci ar fi însemnat „sfârşitul autorităţii” pentru guvernele marilor puteri ce controlau planeta. De aceea, susţine Hoagland, toate cadrele filmate de astronauţii expediţiilor Apollo au fost în prealabil supuse unei cenzuri drastice.
Specialistul american a precizat că reprezentanţii NASA au dezvăluit unor membri ai Congresului american detalii despre descoperirile făcute pe Lună, fiind sfătuiţi să le ţină în cel mai deplin secret. De altfel Hoagland pretinde că ar fi avut chiar prilejul să studieze fotografii ale unor structuri artificiale, existente pe Lună şi despre care opinia publică nu ştie nimic.
„Chiar şi în zilele noastre, staţia spaţială Clementine, ce gravitează în jurul astrului nopţii, a realizat asemenea instantanee, dar NASA a refuzat să le dea publicităţii. Şi mai interesant este faptul că pe aceste fotografii recente se observă cum urmele autovehiculelor cu care astronauţii programului Apollo au circulat pe Lună sunt întretăiate de alte urme, ce nu aparţin vreunui echipaj pământean ! Personal, n-am nicio îndoială că o civilizaţie extraterestră foloseşte satelitul nostru natural ca pe un avanpost, în supravegherea Terrei, dar autorităţile, atât cele americane cât şi cele ruseşti, care sunt la rândul lor la curent cu această situaţie, nu vor să dezvăluie adevărul, de teama consecinţelor psihologice pe care asemenea dezvăluiri le-ar putea avea”, a precizat astronomul american.
Potrivit acestuia, ruinele „oraşelor selenare” se întind pe mai mulţi kilometri, printre altele existând aici domuri masive, numeroase tuneluri şi construcţii ciclopice, ce nu pot fi confundate cu nişte forme de relief naturale, aşa cum s-a sugerat de către sceptici. Singura fotografie dată publicităţii în legătură cu aceste construcţii a fost aceea a aşa-numitului „castel”, o îmbinare de roci imortalizată pe film de către astronauţii de pe Apollo 12 şi despre care NASA a spus că reprezintă de fapt un munte cu vârful erodat de intemperii.
Dar Hoagland, care susţine că a văzut bizara formaţiune şi din alte unghiuri, este de părere că aceasta nu poate avea o origine naturală, pe unele fotografii distingându-se clar îmbinările unor piese cilindrice, lungi fiecare de câteva zeci de metri !
„Faptul că pe Lună nu există atmosferă nu înseamnă neapărat că o civilizaţie superioară nouă n-ar fi putut să creeze aceste edificii monumentale”, a pus punctul pe i astronomul american.

surse: sursa: lovendal.ro; http://www.secretulcunoasterii.ro

6.11.2017

CEEA CE DOCTORII NU VOR SĂ AFLĂM






Dragii mei, eu cred că deja știți că sistemul de sănătate nu mai este în slujba tuturor oamenilor. Organizația Mondială a Sănătății este o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elvețian și face parte din rețeaua O.N.U. care, la rândul său, este calul troian al guvernului mondial în pregătire. Ce vrea guvernul mondial ? Scăderea populației pe glob. 
Dacă nu aveți o funcție înaltă și bani mulți, așteptați în zadar ca medicii să vă vindece vreo boală.
Medicina face progrese în ceea ce privește sănătatea și prelungirea vieții omului. Aceste lucruri însă nu mai sunt accesibile publicului larg. 


Uneori, totuși mai ”răsuflă” câte ceva, cum ar fi adevărul despre temuta boală pe care noi o numim cancer. 


Stiinta din spatele acestei maladii, numită cancer, este una foarte simplă.

Corpul fizic este format din trei părti principale: celule si două lichide - sânge si limfă. 
Sângele alimenteaza cu ”hrana” toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei functionari a celulelor si le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp.

Un nou-nascut pentru a creste, are nevoie de doua lucruri vitale: să fie hranit si sa i se schimbe scutecele. Exact la fel este si cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrana (prin sange) si de detoxifiere (prin limfa).

Lichidul acesta “uleios”, limfa, si mai vâscos decat sangele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staționar în corpul nostru, nu este împins/pompat – asemenea sângelui de către inimă. Pentru a-l mișca, este nevoie de miscare fizică – miscarea muschilor îl face să lucreze.

Când sistemul limfatic începe să se miste, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere -  pielea, și aceasta le elimină foarte usor atunci cand ne mișcam alert. 

Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman….. este ”o gramada” de celule.

Sangele:  are un ph de 7,35 – 7,45 -  asa a fost creat, asa trebuie sa rămână ! 
În aproximativ patru minute, corpul trebuie sa ridice ph-ul la aceste valori, altfel, viata ar inceta în corp. 
Fructele si legumele consumate în stare crudă acidifică sangele cel mai puțin. Aceleasi fructe și legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sangelui nostru. Deci, este de preferat să mâncăm multe fructe și legume crude.
Proteina animală induce o aciditate si mai mare.
Alimentele superprocesate si rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sangelui o aciditate extrem de mare !

Deci, sângele are la dispozitie patru minute ca să ajungă la un ph de 7,35. Dacă are putină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu si magneziu luate direct din oase si dinti), acest lucru ducand însă în timp la slăbirea densitătii osoase.

Problema mai mare este atunci când aciditatea este foarte mare si corpul nu mai poate, în patru minute, sa ridice ph-ul sangelui. Spuneam mai devreme ca sangele alimenteaza si e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate si sa rămână alcalin ? Aruncă toată aciditatea pe celule.  La multi dintre noi face aceasta de trei ori pe zi .

Starea normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celula îsi produce energia prin mitocondrii numite si “uzine energetice”, deoarece contin enzimele oxido-reducătoare necesare respiratiei. 

Respiratia produce energia necesara organismelor, iar această energie este înmagazinata în moleculele de ATP. 
Mitocondriile au material genetic propriu – ADN mitocondrial, care contine informatia genetica necesara sintezei enzimelor respiratorii, oxigenul, glucoza si fructoza fiind esentiale.

Imaginati-vă că sangele scapa zilnic de excesul de aciditate, aruncand-o pe celule. Celula sanatoasa devine astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantitati foarte mici. Ea are doar doua variante: ori sa moară, ori sa se transforme, la fel cum am educa un copil.

De obicei se transforma si devine o celula care se adapteaza mediului fara oxigen, învățând să traiasca intr-un mediu anaerob, producandu-si energia prin fermentatie. Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie sa ne sperie; toti avem intre 1.000 si 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp.

Sistemul imunitar si globulele albe le distrug, însa, se ridică întrebarea: “Totuși, de ce cancerul face asa mari ravagii ? De ce nu sunt protejati toti de propriul sistem imunitar si de globulele albe proprii ?” Aici e partea interesanta, celulele au o inteligenta proprie.

Celula aceea, cand devine canceroasa, stie ca va fi decimata de globulele albe si gaseste o cale sa se faca invizibila pentru sistemul imunitar: se înveleste cu niste celule normale si sanatoase care apartin corpului si astfel, sistemul imunitar nu vede ce e înauntru. Exact acelasi lucru îl mai intalnim undeva în natură. Fetusul, in corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii parinti. Daca sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat.

În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scotia, scria un articol publicat in jurnalul medical Lancet, in care declara ca între celulele canceroase si anumite celule prembrionare caracteristice fazei initiale a graviditatii, nu exista nicio diferenta.

Celulele stem sunt niste celule din care se poate forma orice. Din aceasta cauza, 80% dintre ele se gasesc în ovare si testicule (pentru a crea viata) si 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de tesut, în caz de accident).

Profesorul Beard a observat ca placenta (care e, de fapt, formata din celule trofoblaste) seamana aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creste exploziv în primele trei saptamani de sarcina, dupa care se opreste din crestere. De ce ?

Pancreasul copilului începe sa functioneze dupa a treia saptamana de sarcina, producand o enzima numita “tripsina”. Se pare ca aceasta enzima opreste din crestere placenta. Pana in a noua luna, cresterea placentei este foarte lenta. În luna a noua pancreasul fatului, care lucreaza deja la capacitate maxima, împreuna cu pancreasul mamei, produc aceasta enzima in cantitati suficient de mari incat sa gaureasca placenta.

Odata sacul amniotic rupt si placenta perforata, lichidul amniotic iese (se rupe apa) si sistemul imunitar vede ce se “ascunde” acolo, declansand imediat durerile nasterii; practic, il da afara pe ”parazit”.

Tripsina, in afara faptului ca digera celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digera proteina animala. Cu o dieta omnivora, in care unii dintre noi trimit cantitati mari de tripsina spre digestia alimentelor de trei ori pe zi si mai au si pancreasul slabit, acesta nu produce tripsina suficienta nici pentru digestie. Deci cum va mai putea distruge invelisul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar ?

Acesta este motivul pentru care cresterile tumorale depind atat de mult de ”stilul de viata” si de obiceiurile alimentare. Se pare ca celulele canceroase au nevoie de zece ani de divizari si multiplicari, ca sa poata fi observate cu aparatele medicilor si pentru ca acestia sa puna diagnosticul “cancer in faza I”.

Daca in acesti zece ani tinem cateva posturi in care sa nu mancam, o perioada, nimic de origine animala, toata tripsina disponibila va merge si va digera invelisul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile sa-si indeplineasca rolul. Dupa un post, Dumnezeu ne poate vindeca de cancer si noi nici si nu stim aceasta.

Chimioterapia si radioterapia, ce fac ? Omoara celule canceroase ! Dar, omoară si celule sanatoase și paralizează globulele albe. Dupa prima sedinta de chimioterapie acestea nu mai lupta, deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar. 


Există totuși ceva care ne poate vindeca - ”Medicamentele naturale” lăsate de Dumnezeu.

În multe fructe si legume exista niste ”coloranti”. Acesti coloranti sunt, de fapt, niste otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. 

Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urât de colorantul rosu si de cel galben.
Sa vedem modul de functionare ! Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-si produce energia, întrucât o produc prin fermentatie, deci au nevoie de mult zahar ca sa creasca. Din 20 in 20 de minute vom alimenta celulele canceroase cu acest zahar. Dar consumand zaharul dintr-un fruct de culoare neagra, concomitent cu consumarea zaharului, celulele canceroase vor consuma si resveratrolul si vor muri pe capete. Primul lucru l-am facut; mai avem de facut înca două.

Celula aceea canceroasa am distrus-o si acum, în locul ei, este un lichid foarte toxic. Această otrava trebuie scoasa cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic !



LĂMÂIE


Exista doua alimente care pun în miscare limfa: lămâia si echinaceea. 




ECHINACEEA

Consumul a 3-4 lămâi stoarse si diluate cu apa, zilnic, si a 2-3 lingurite de pulbere de echinaceea vor asigura miscarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic si il va duce in ficat. Ficatul amesteca aceasta otrava cu bila si o varsa în intestin, de acolo merge în colon si asteapta sa fie eliminata. Aici mai apare o problema: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi si otrava si o va reintroduce în ficat. Aceasta mareste riscul de ciroza la ficat. 

Solutia salvatoare ar fi sa forțăm cumva ficatul sa isi verse bila mult mai des si apoi sa scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac ! Dacă bem cafeaua, aceasta stimuleaza rezervele de glicogen din ficat si ne da un impuls de energie – stimulata -, dar daca o folosim ca si clisma, aceasta stimuleaza ficatul sa îsi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amesteca cu cafeaua în intestin si colon si este eliminata imediat din organism.

Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol si zahar in sange, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, pana dimineata, celulele canceroase. Apa cu lamaie si echinaceea duc – prin miscarea limfei otravurile în ficat, iar clismele cu cafea din ora în ora asigura eliminarea toxinelor cat mai repede posibil, nelasandu-le sa se reabsoarba.

Dupa ce oamenii apeleaza la toti doctorii, fac tot felul de chimioterapii – care, în sine însele, sunt pentru a “omorî” trupul (pe langa celulele canceroase sunt omorate si celule sanatoase) – si dupa ce le încearcă pe toate, abia atunci accepta oferta lui Dumnezeu de vindecare, prin “medicamentele” Lui: pentru SUFLET – credinta, dragoste si iertare, iar pentru TRUP – plante si fructe vii. 

În multe cazuri, prin binecuvantarile lui Dumnezeu corpul reîncepe să functioneze si sa se regenereze, chiar daca este atat de otravit de ură, invidie, neiertare, gelozie, frică, stil de viata si alimentatie necorespunzatoare.

Dumnezeu vindecă sufletul ruinat si salveaza si trupul, restaurand astfel o mare parte a fiintei umane.  Dar, 
El nu poate reface trupul, atâta timp cât Tu nu te preocupi sa-ti refaci, mai intai, sufletul ! S-a demonstrat stiintific ca emotiile si sentimentele negative acidifică sangele si pot aduce un dezechilibru în metabolism.



sursa : https://m.caplimpede.ro/adevarul-despre-cancer-a-iesit-la-iveala

6.08.2017

TRACII-GEȚII-DACII


Cele 7 triburi dacice și TAINA LIMBII ROMÂNE


La începutul primului mileniu înainte de Hristos, pe teritoriul României şi dincolo de acesta, locuiau şapte neamuri de obârşie pelasgă. Limba vorbită de aceştia păstra încă un important fond comun cu cea pelasgă.Ceea ce o delimita însă de limba pelasgă era un concept unitar al limbii cu particularităţi regionale. Particularitatea regională ce făcea deosebirea între vorbirea unui neam şi celălalt consta în folosirea predominant caracteristică a unei vocale. Erau şapte neamuri, precum cele şapte vocale ale limbii române.

Cel dintâi între neamuri era al dacilor. Vocala ce le era caracteristică era ”a”. Ei erau daci, adică „de aici” cu alte cuvinte din această excepţie „de aici”, în vorbirea curentă prin simplificare, s-a ajuns la “d‘aci”, respectiv daci.

Teritoriul pe care trăiau era sudul Transilvaniei, de la Carpaţii de curbură până la Munţii Apuseni, partea sudică şi limita cu zona Banatului, iar spre sud erau limitaţi de Munţii Bucegi, Munţii Făgăraş, Munţii Cibin, Munţii Orăştiei până către Munţii Banatului. Zona aceasta fiind vatra Daciei, celelalte neamuri erau aşezate de jur împrejurul acestuia.

Cel de-al doilea neam este cel al decilor. Vocala ce le era caracteristică era ”e”. În limbajul popular, acest nume “deci” provenea asemenea celui al dacilor din “de aici”, respectiv “de aci” ajungându-se la „deci” Iar prin transformare lingvistică ”g” a luat locul lui ”d” şi s-a ajuns la “geţi”.

Este cunoscut faptul că în nordul judeţului Mehedinţi există acest fenomen lingvistic de vorbire cu ”g” ca înlocuitor al unor consoane. Teritoriul pe care trăiau este cel cunoscut ca Geţia, adică Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, iar la sud, pe ambele maluri ale Dunării.

Al treilea neam este cel al „dicilor”. Vocala ce le era caracteristică era ”i”. Acest nume provine tot din „de aici”, respectiv “de aci” mai apoi „di aci”, iar prin transformarea lui ”a” se ajunge la „dici”. Teritoriul pe care trăiau este cel al Moldovei, cu precizarea că se întindea până dincolo de Nistru la est şi nord. Vorbirea celor din Moldova de azi este notorie prin ”i”.

Următorul neam dacic este cel al „docilor”. Vocala caracteristică este ”o”. Provenienţa este aceeaşi, adică din “de aici” din care, eludându-l pe ”a” şi rotindu-l pe ”e” în ”o”, apare „doici” respectiv „doci”. Teritoriul pe care trăiau este Banatul, cu menţiunea că se întindea mult la vest şi sud şi parţial Oltenia.

Cel de-al cincilea neam dacic este cel al „ducilor”. Vocala lor caracteristică este ”u”, adică vocala atribuită lui Dumnezeu. Acest neam era cel mai puţin numeros, limba ce o vorbeau era dulce, puţin cântată precum vorbesc cei de pe Târnave. Teritoriul pe care trăiau era o zonă pe axa Rupea, Agnita, Mediaş, Blaj, având cam 50 de km lăţime, iar spre nord, zona Tg. Mureş şi Reghin. Dintre ei se alegeau preoţii.

Următorul neam dacic este cel al „dăcilor”. Vocala caracteristică este ”ă”. Mecanismul de formare al numelui este asemănător precedentelor. Teritoriul pe care trăiau este partea de nord a Munţilor Apuseni, Bihorul, Zalăul, zona Clujului şi Maramureşul. Şi astăzi cei de pe aceste meleaguri vorbesc cu „tăţi” în loc de toţi ş.a.m.d.

Al şaptelea neam este cel al „dâcilor”. Vocala caracteristică este ”â”. Teritoriul pe care trăiau este cel al zonei Harghita-Covasna. Despre aceştia se ştiu mai puţine. Dintre ei se alegeau slujitorii în templele dacice, ce însoţeau preoţii, asemenea cântăreţilor bisericeşti de azi. Ceangăii se pare că sunt urmaşii acestui neam, ei suferind însă o puternică influenţă forţată din partea secuilor şi ungurilor, odată cu venirea acestora din urmă peste ei.

Este interesant de remarcat neamul docilor sau „doicilor”. Sub presiunea altor popoare în drumul acestora spre sud, o parte a neamului docilor a migrat din locul de obârşie spre centrul şi vestul Europei, respectiv Germania de azi, Austria şi Elveţia. Numele l-au păstrat sub forma de „doici” însă scris astăzi altfel, respectiv „deutch”, dar pronunţat doici, iar ţării i-au spus Deutchland.

La fel de interesant de remarcat este numele olandezilor. Aceştia spun că sunt „dutch”. Adică sunt din neamul „ducilor”. Cum se poate aceasta ?

La trecerea neamurilor dacice la mono-teismul Zamolxian, o parte din neamul preoţilor s-a răzvrătit, aceştia fiind cei ce locuiau în partea de nord a teritoriului acestui neam. Ca urmare a acestei răzvrătiri, s-a pus legământ de blestem peste ei întru alungarea lor. Astfel au fost nevoiţi să-şi părăsească locul de obârşie şi s-au stabilit în vestul Europei, la vărsarea Rinului în Marea Nordului. Locurile din care au plecat mai păstrează şi azi amprenta celor întâmplate atunci, în sensul că beneficul zonei locuite de aceştia este mai scăzut decât al celor dimprejur.

Ca o paranteză, se cuvine amintită în acest context o întâmplare despre un alt blestem aruncat asupra unei colectivităţi. Este vorba despre blestemul aruncat în vremea regelui dac Oroles peste o parte din bărbaţii din oastea sa. În timpul unui război împotriva unor invadatori, ca urmare a laşităţii unei părţi din oştire, dacii au fost aproape de a fi înfrânţi şi numai intervenţia, dârzenia şi vitejia de care au dat dovadă femeile dace au făcut ca duşmanul să fie alungat.

Urmarea a fost că regele a poruncit ca toţi acei trădători şi laşi împreună cu familiile lor să aibă domiciliu forţat în zone numite „sălişte”. S-a pus legământ de blestem ca, în acele zone, femeile să aibă ultimul cuvânt în familie, adică bărbatul să fie sub ascultarea femeii. Exemplu este Săliştea Sibiului. Când ies din acea zonă, bărbaţii se comportă absolut normal ca orice bărbat, însă de cum intră înapoi, se schimbă radical, devenind supuşii femeilor. Cu alte cuvinte legământul încă lucrează.

În încheiere, o întrebare se naşte parcă de la sine „Unde, pe lumea asta, se mai întâlneşte o asemenea limbă frumoasă şi bogată în unitatea şi particularităţile ei, precum limba ce-o vorbim de veacuri, limba daco-romana pentru cei de ieri şi limba română pentru cei de azi ?”

Surse: - newsconspy.wordpress.com
           - http://www.secretulcunoasterii.ro/istoria-furata-cele-7-triburi-dacice-si-taina-limbii-romane




6.04.2017

ALBASTRU DE VORONEȚ - CIMITIRUL VESEL SĂPÂNȚA





”CIMITIRUL VESEL DE LA SĂPÂNȚA” – MARAMUREȘ - ROMÂNIA
In acest spatiu inchis, inconjurat de Muntii Carapati, s-a dezvoltat o adevarata civilizatie a lemnului care a incercat nu doar sa dea o functiune obiectelor create, ci si o estetica aparte. Probabil acelasi lucru s-a intamplat si cu unul din mesterii maramureseni, care a lasat mostenire o adevarata comoara – Ioan Stan Patras.
Sculptor de cruci si artist, acesta a hotarat sa treaca peste abordarea traditionala in realizarea unei cruci de lemn. Om simplu, religios si cu frica de Dumnezeu, a inteles ca moartea face parte din viata. Acest lucru l-a determinat sa nu mai priveasca moartea cu rigiditatea cu care suntem obisnuiti.
Se presupune ca atitudinea vesela in fata mortii era un obicei al Dacilor. Acestia credeau in viata vesnica, moartea fiind pentru ei doar o trecere intr-o alta lume. 

Artistul Ioan Stan Patras s-a nascut in anul 1908 intr-o familie de maramureseni din Sapanta, care se ocupau cu prelucrarea artistica a lemnului. La 14 ani incepe sa sculpteze cruci, dar abia la 26 de ani incepe sa dea o nota distinctiva acestora, scriind un epitaf pe cruce.
Erau enumerate initial numele, varsta si ocupatia. Ulterior, compune epitafuri care ajung de la 2-3 versuri pana la 11 versuri. Doi ani mai tarziu apar imaginile realizate in basorelief. 
In aceeasi perioada subtiaza crucile, facandu-le mai zvelte. Epitafurile scrise pe cruci, laudă sau dojenesc caracterele si viata celor morti. 
De cele mai multe ori, textele au o nota ironica, mai ales cand se scot in evidenta viciile mortului din timpul vietii. Combinatia coloristica a crucilor, precum si textul usor ironic si din cand in cand hazliu, au adus faima Cimitirului de la Sapanta, atribuindu-se numele de Cimitul Vesel.
Motivele decorative folosite la Cimitirul Vesel sunt de obicei abstracte. Sunt inspirate din decoratiile portilor de lemn sau a tesaturilor textile folosite in regiune. Uneori intalnim motivul solar, amplasat chiar in centrul crucilor.
In multe zone ale Romaniei, dupa datina tradițională, despărtirea de cel mort se face prin voie buna. Priveghiul este considerat ca fiind ultima petrecere la care participa atat mortul ca si cei pe care îi lasa in urma. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, Ioan Stan Patras a incercat sa transpuna in lucrarile sale, esenta vietii decedatului, intr-un mod mai vesel, care sa-l faca pe om sa priveasca moartea cu mai multa usurinta.
Imaginile de pe cruce reprezinta o scena importanta din viata defunctului. Acestea arata meseria omului: padurar, vanator, taietor de lemne, bucatareasa, agricultor. Femeile sunt reprezentate facand paine, tesand covoare, torcand lana. Daca o persoana a murit in urma unui accident mai neobisnuit, pe cruce aparea pictata scena intamplarii tragice.
Tehnica folosita de Ioan Stan Patras se mai pastreaza si azi, specifice fiind culorile vii obtinute din pigmenti naturali. Crucile decorate de Ioan Stan Patras, sunt formate doar din culori de baza: rosu, galben, albastru, verde, alb si negru. In lucrarile succesorilor lui apar insa si alte culori precum roz, violet, diferite nuante de verde.
Materialul folosit de Ioan Stan Patras pentru realizarea crucilor este lemnul de stejar. De-a lungul vietii, artistul a avut mai multi ucenici. Cel care îi continua azi munca este artistul popular Dumitru Pop Tincu. Acesta traieste in casa lui Ioan Stan Patras. Locuinta este deschisa momentan publicului spre vizita.

Cimitirul de la Sapanta este o carte a vietii si a mortii săpânțenilor. Mesterul sculptor a devenit naratorul care scrie cronica satului.

Cimitirul Vesel se gaseste in partea de nord a Romaniei la granita cu Ucraina, in inima Maramuresului, in satul Sapanta. Acest sat a fost atestat documentar pentru prima data in anul 1373.

Acces: Sighetul-Marmatiei (20km-DN19) > Sarasau > Campulung > Sapânța.

In fata cimitirului veti gasi tarabe cu diferite obiecte traditionale, facute in casa. Preturile sunt accesibile. Nu ezitati dupa vizita la Cimitirul Vesel sa mergeti si la Casa Memoriala Stan Ioan Patras din Sapanta sau la Memorialul Durerii de la Sighetul Marmatiei.


sursa: https://www.travelguideromania.com/ro/cimitirul-vesel-din-satul-sapanta-maramures/





6.03.2017

ȘTIINȚĂ-TEHNICĂ-TEHNOLOGIE





Fizicienii afiliati Organizatiei Europeene pentru Cercetari Nucleare au lansat un raport în care dezvaluie faptul ca muzica clasica exista într-un câmp al realitatii, separat de spatiul-timp tetradimensional locuit de fiintele umane.
Oamenii de stiinta tocmai efectuau o cercetare de rutina a activitatii pentadimensionale folosind Acceleratorul de Particule de la CERN, faimos pentru dovedirea existentei bozonului Higgs, cand au dat peste întregul corpus al muzicii clasice Occidentale din secolul IX în interpretarea lui Nico Muhly.
Conform raportului, nenumaratele lucrări care compun acest repertoriu există într-un continuum care se află dincolo de limitele perceptiilor umane.
“Muzica clasică transcende atât curgerea liniară a timpului cât si spatiul Euclidian cu care suntem obisnuiti”, a relatat Rolf-Dieter Heuer, directorul general al CERN. 

“O lucrare muzicala este o entitate misterioasa a cărei esenta eludeaza total simturile noastre”.
Fizicienii afirmă că orice înregistrare sau spectacol al unei piese de muzică clasică este un fel de hologramă sonoră proiectată în realitatea noastră de zi cu zi de către lucrarea muzicală reală, ce vibrează etern într-un mediu eteric ce plutește înăuntrul sau în jurul nostru în orice moment.
“Gânditi-vă la Simfonia a V-a de Beethoven. Sigur, poate v-ati uitat pe partitura sau poate ca ati auzit o orchestra oarecare interpretand-o. Dar ati întalnit-o vreodata în forma sa pură ?” a intrebat Heuer. “Cand iesiti dintr-un muzeu stiti că picturile încă se află acolo. Dar A Cincea lui Beethoven unde rămâne când nu sunteti prin preajmă ? Acum știm.”
Chiar daca oamenii de stiinta au masurat densitatea si încarcatura muzicii clasice si i-au urmarit plasarea sa in Cosmos, rolul sau in Univers inca nu poate fi explicat.
Unii astrofizicieni au spus ca Canonul muzicii clasice Occidentale ar putea sa fie asa-zisa “materie întunecată” care se consideră că ar însemna vreo 95% din materia Universului. Altii sunt mai putin siguri de acest lucru.
“Muzica clasica exista intr-o dimensiune impenetrabila pentru fiintele umane, pesemne ca e posibil sa nu o putem intelege niciodata”, a afirmat Leonard Susskind, fizician teoretician de la Stanford.
“Este îmbucurator ca stiinta a dovedit în sfarsit că muzica classica sălășluieste într-un tărâm autonom si independent, detasat de experientele noastre lumesti,” continua dânsul. “Dar intrebarea ramane, in primul rand ce caută de fapt muzica clasică în universul nostru ?”

Sursa: - Physicists Prove Classical Music Inhabits Separate Realm, Inaccessible To Humans.
           - http://www.nldesigns.ro