8.24.2017

Taina morţii devine un lucru din ce în ce mai palpabil...




Primele imagini cu sufletul care părăseşte trupul omului după moarte. 

Taina morţii devine un lucru din ce în ce mai palpabil, asta după ce savantul rus Konstantin Korotkov, a reuşit să fotografieze sufletul omului, care părăseşte trupul după moarte.

Konstantin Korotkov a realizat imaginile folosind o tehnică specială de fotografiere, cu un aparat bioelectrografic ce utilizează metoda vizualizării unui obiect în urma descărcării de gaze.


Savantul rus pretinde că a reuşit imposibilul: a captat momentul în care sufletul unui muribund părăseşte trupul acestei persoane.

Potrivit site-ului International Business Times, metoda utilizată de Korotkov este similară fotografiei Kirlian - ce captează "energia vitală" a unui om.

Se pare că "sufletul" omului este redat în aceste fotografii de culoarea albastră, iar în momentul morţii, sufletul părăseşte prima dată zona capului, iar la final pleacă din zona inimii.

O ipoteză sugerată de savantul rus arată că în cazul persoanelor care au avut parte de o moarte violentă, sufletul se întoarce în trup după câteva zile de la moarte, sub forma unei energii vitale, deoarece există un "surplus" energetic ce nu a fost folosit.

surse: https://www.dcnews.ro; https://www.antena3.ro

8.23.2017

NIVELUL MĂRILOR VA CREȘTE CU APROXIMATIV 60 DE CENTIMETRI





Specialiştii lansează un avertisment: până în 2100, nivelul mărilor va creşte cu aproximativ 60 de centimetri

Nivelul mărilor se va ridica cu aproximativ 60 de centimetri în următorii 70 de ani şi cu circa 2,4 metri până în 2200, potrivit unui nou studiu care sugerează că sute de oraşe aşezate pe coastă vor fi inundate pe parcursul a doar câteva generaţii, informează dailymail.co.uk.

Autorii acestui studiu susţin că nivelul mărilor va continua să crească cu până la 7,6 - 9 metri faţă de limita prezentă. Predicţiile alarmante se bazează pe presupunerea că nivelurile de dioxid de carbon vor rămâne aceleaşi ca şi cele din prezent, lucru care este posibil însă să se schimbe.

Circa 600 de milioane de persoane trăiesc în prezent în localităţi situate la maximum 10 metri deasupra nivelului mării, generând până la 10% din produsul global brut.

Efectele combinate ale ridicării nivelului mărilor, creşterii populaţiei şi coborârii solului vor duce, până în 2070, la triplarea numărului de persoane care vor fi expuse riscului de a fi inundate.

Cercetătorii spun că nivelul actual al mărilor creşte la un ritm dublu faţă de perioadele dintre epocile de gheaţă.

Între timp, nivelurile gazelor cu efect de seră din atmosferă şi alţi factori care determină ridicarea temperaturilor cresc cu până la zece ori mai repede decât în oricare altă perioadă din revoluţia industrială.

Studiul, publicat în Scientific Reports, a fost realizat de cercetătorii de la Australian National University din Canberra, care avertizează că, pe măsură ce Pământul se va încălzi, mari bucăţi din calota Groenlandei şi Antarcticii se vor topi, un proces pentru care debutul şi stoparea durează foarte mult şi care contribuie la ridicarea nivelului mărilor.

Surse: Mediafax, Daily Mail,http://www.descopera.ro

PARCUL NAȚIONAL SNOWDONIA




Cascada în Parcul Național Snowdonia din Nordul Tării Galilor

TUNELUL CELOR 365 DE SFINȚI DIN CALENDARUL ORTODOX





În stațiunea montană Straja din Valea Jiului, nu departe de Masivul Vâlcan (1.946 m altitudine) ce face parte din Munții Retezat-Godeanu, a fost construit un tunel din beton, de 54 de m lungime. Tunelul face legatura între drumul principal din stațiunea Straja și bisericuța din lemn ce poartă hramul Sfinților Apostoli Constantin și Elena.

Tunelul s-a născut din dorința localnicilor și a turiștilor de a putea ajunge la bisericuță și pe timp de iarnă, când ninsorile din părțile locului ajung la cantități considerabile iar accesul la mica biserică din lemn devine aproape imposibil.
„În Straja este foarte multă zăpadă și tot timpul se ajungea destul de greu la schit. De aceea, am zis să facem acest tunel până la schitul Straja. Și ca să dăinuiască în veci, l-am făcut din beton. După aceea, în timp ce mă uitam la un calendar ortodox, am zis că noi, ortodocșii, avem în fiecare zi câte un sfânt. Așa mi-a venit ideea ca în acest tunel să pictăm tot calendarul ortodox; de fapt, să fie un calendar ortodox în imagini”, a declarat Emil Părău, cel care a finanțat integral construcția schitului și a tunelului. (agerpres)

Tunelul a fost construit în 2006. Pe interiorul său sunt pictați 365 de sfinți din calendarul ortodox, câte unul pentru fiecare zi din an. Intrarea în tunel se face pe o poartă mare din lemn.

“Calendarul ortodox pictat pe interiorul tunelului începe cu data de 1 septembrie, urmând astfel cutuma anului bisericesc. Lunile anului ocupă partea stângă a tunelului, de la intrare spre curtea interioară a bisericii, iar pe tavan sunt pictate scene din Vechiul și Noul Testament. Pe partea dreaptă sunt reprezentate 12 prăznicare ortodoxe, alături de cele 10 porunci creștine.” (hunedoaralibera.ro)

Tot aici, lângă biserica de lemn, există și o cruce care poate concura cu cea de pe masivul Caraiman. Are 18,6 m înălțime și o anvergură de 9 m. Crucea Eroilor din Straja este ctitorită de Exploatarea Minieră Lupeni și ridicată de Emil Părău în anul 1996, cel care a construit și tunelul celor 365 de sfinți în 2006.

Oamenii locului au și o poveste legată de aceste trei construcții (bisericuța din lemn, crucea și tunelul). Se spune că la Cabana Montana, în luna mai 1996, de ziua Sfinților Constantin și Elena, “un turist a aprins lumina într-o încăpere. Becul s-a ars, iar flama de la filament a imprimat pe interiorul becului o cruce. Becul a fost spart de către unul dintre turiști, dar după numai două săptămâni fenomenul s-a repetat. Becul acela poate fi văzut la schitul Straja, iar interpretarea dată atunci de un călugăr a fost legată de cei opt sute de ostași care au murit în zonă în Primul Război Mondial.” (agerpres)

Surse: Tvr.ro, agerpres, hunedoaralibera.ro, http://www.cunoastelumea.ro

8.22.2017

APA CURGE, PIETRELE RĂMÂN ... DAR, SUNTEM CONȘTIENȚI, CU TOȚII, DE PREȚUL PLĂTIT DE PIETRE ?





ROMÂNII AU O VORBĂ : APA CURGE, PIETRELE RĂMÂN ... DAR, SUNTEM CONȘTIENȚI, CU TOȚII, DE PREȚUL PLĂTIT DE PIETRE  ?
AȘA SE ÎNTÂMPLĂ ȘI CU OAMENII CARE NU SE DAU BĂTUȚI, ORICÂTE RELE AR TRECE PESTE EI 

ÎN IMAGINE - CASCADA ”MULTNOMAH” - DEFILEUL FLUVIULUI COLUMBIA DIN OREGON

”Poporul român are un ADN foarte puternic, trebuie doar redescoperit...”




„Prin Cazanele Dunării a fost interesant, frumos, nu am fost niciodată până acum, mă bucur că le-am travesat înot. Au fost valuri foarte mari, dar nu cauzate de miticii curenţi, care erau înainte ca barajul Porţile de Fier I să fie construit, ci din cauza ambarcaţiunilor care trec pe acolo necontenit. A fost o experienţă interesantă”, spune Avram Iancu, bibliotecarul care şi-a propus să parcurgă înot Dunărea de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.

După ce a parcurs înot 1800 de kilometri, bibliotecarul de la Petroşani a fost întâmpinat luni, 21 august 2017,  pe malul Dunării, în dreptul Piciorului Podului lui Traian de la Drobeta, de primarul municipiului, Marius Screciu, şi câţiva severineni care apreciază demersul acestui temerar. 
„Nu ştiu de unde are atâta putere în interior să facă un efort de o asemenea anvergură. Îl apreciez sincer pentru că pe lângă demersul de a atrage atenţia asupra ţării noastre este şi un efort fizic extraordinar. I-am urat succes, îi ţin pumnii, mai are o treime din ce a avut de parcurs, este aproape, dar în acelaşi timp şi departe având în vedere volumul imens de muncă pe care îl face”, a spus primarul Severinului, Marius Screciu.

Avram Iancu şi-a început aventura în urmă cu o lună, în munţii Pădurea Neagră din Germania, inspirat de romanul lui Jules Verne “Pilotul de pe Dunăre”. 
Din 2.860 de kilometri ai fluviului, el a străbătut până acum aproximativ 70% din totalul distanţei, prin şase ţări şi patru capitale europene. 
„Bineînţeles că atunci când romanul şi-a desfăşurat acţiunea nu existau 63 de baraje doar în Germania şi Austria. Cu siguranţă nici chiar Jules Verne nu şi-a imaginat că în România vor fi două baraje mari, precum Porţile de Fier I şi II, inamici redutabili pentru mine. Aseară chiar şi în ultimul kilometru am avut de furcă cu valuri foarte mari şi acum în prima parte a zilei valurile sunt extraordinare, aşa că nu pot să estimez nici măcar astăzi până unde voi ajunge. Fiecare zi îşi are dificultatea ei, propriile obstacole”, a spus Avram Iancu la Drobeta Turnu Severin.

Avram Iancu este însoţit de doi prieteni care îl supraveghează permanent dintr-o canoe. În trei zile, va ajunge la barajul Porţile de Fier II. „În vreo trei zile mă voi lupta cu următorul baraj, Porţile de Fier II, dar încet şi sigur printr-o voinţă, rezistenţă deosebită şi prin căldura pe care românii mi-o oferă să ajung până la capăt şi să duc cu bine această premieră mondială, care până la urmă nu mă onorează numai pe mine, ci întreaga noastră naţie. Eu cred că suntem puternici, poporul român are un ADN foarte puternic, trebuie doar redescoperit”, a mai spus Avram Iancu. 
Călătoria sa pe Dunăre ar urma să se încheie la începutul lunii viitoare, la Sulina. În felul acesta, Avram Iancu va intra în Cartea Recordurilor cu titlul de primul om din lume care străbate Dunărea înot de la izvor la vărsare, fără să poarte costum de protecţie.

sursa: http://adevarul.ro


SATUL ”VISCRI” - ROMANIA





SATUL ”VISCRI” DIN ROMÂNIA, A FOST INCLUS ÎN TOPUL CELOR MAI FRUMOASE DESTINAȚII TURISTICE DIN LUME.

INCLUS ÎN PATRIMONIUL ”UNESCO”, ACEST SAT VECHI DE SUTE DE ANI, ESTE LIPSIT DE TERMOPANE SAU DE CULORI ȚIPĂTOARE.

Satul Viscri, a avut norocul de a deveni beneficiarul Fundației ”Mihai Eminescu”, o organizație non-profit înființată de Prințul Charles, având ca obiectiv protejarea patrimoniului Transilvaniei.

Biserica și cimitirul satului datează din secolul al XII-lea. 
Fundația ”Mihai Eminescu” a implementat peste 300 de proiecte pentru restaurarea clădirilor vechi, a drumurilor pentru deplasarea elevilor la școală și pentru dezvoltarea antreprenorială locală.

Există o casă de oaspeți în apropierea Bisericii Fortificate, unde se poate dormi și gusta mâncăruri tradiționale.


8.20.2017

VARA ÎNCĂ ESTE CU NOI ȘI... DOAMNE, CÂT ESTE DE FRUMOASĂ !





DE CE ILUMINAȚII-GLOBALIȘTII-KHAZARII NU IUBESC ROMÂNIA ȘI POPORUL ROMÂN ?





DE CE ILUMINAȚII-GLOBALIȘTII-KHAZARII NU IUBESC ROMÂNIA ȘI POPORUL ROMÂN ?

CITIND ARTICOLUL ÎN ÎNTREGIME, VĂ VEȚI LĂMURI DE CE.

BĂNUIESC CĂ DESPRE ILUMINAȚI ȘI GLOBALIȘTI AVEȚI DEJA CEVA INFORMAȚII. CINE NU ESTE LĂMURIT CU TERMENUL DE ”KHAZAR”, SĂ ȘTIE CĂ SUNT EVREII DE ASTĂZI, CEI MAI MARI FALSIFICATORI AI ISTORIEI OMENIRII.

VĂ ROG SĂ NU SE ÎNȚELEAGĂ CĂ TOȚI EVREII SUNT LA FEL. MĂ REFER DOAR LA ”MAFIA KHAZARĂ”. AȘA CUM EXISTĂ ”MAFIA SICILIANĂ”, ”YAKUZA” - MAFIA JAPONEZĂ ETC. AȘA EXISTĂ ȘI ”MAFIA KHAZARĂ”.

ÎMPOTRIVA ACESTEI MAFII KHAZARE, CETĂȚEANUL DE RÂND, TALPA ȚĂRII POATE LUPTA CU MINTEA, CU SUFLETUL ȘI CREDINȚA CREȘTINĂ. SUNT ARMELE CELE MAI DE TEMUT ! TREBUIE DOAR SĂ FIM CONȘTIENȚI DE ACEST LUCRU ȘI SĂ VREM SĂ O FACEM.

DECI, INFORMAȚI-VĂ ȘI GÂNDIȚI !

DRAGI ROMÂNI, TREBUIE SĂ NE RIDICĂM FRUNȚILE, TREBUIE SĂ NE CUNOAȘTEM BINE RĂDĂCINILE ȘI SĂ NE MÂNDRIM CU ELE. TREBUIE SĂ ÎNLĂTURĂM MINCIUNILE CARE NI S-AU SPUS DE-A LUNGUL VREMURILOR.

Mai întâi am să vă spun de unde vine denumirea de ”Dacia” și de ” Daci” :

De unde vine denumirea de Dacia ? De la prima regină a statului dac strabun, Dacia-Dokia-Sorita, slujitoarea Soarelui, Marele Zeu, care a fost preoteasă si regină pe la 3.000 i.e.n .

Dacii credeau in nemurirea sufletului si erau monoteisti.

Dacii credeau doar într-un zeu - Zalmolxis, care avea sa devina model pentru Iisus Hristos mai tarziu, asa cum Kybele-Kotys avea sa devina sursa de inspiratie pentru Fecioara Maria . Getii cinsteau crucea văzând că una din cele mai frumoase constelatii din emisfera boreala ( 50 de stele vizibile) are principalele stele dispuse in cruce, in dreptul Caii Lactee. Numele constelatiei Lebada este astfel un omagiu adus Pasarii Divine pentru daci.

Teritoriul pe care se află Romania a fost Vatra Lumii, locul din care s-a raspandit civilizatia umana !

Dovezile sunt multe și încă mai sunt descoperite și altele. Trebuie doar căutate și făcute cunoscute întregului popor român și întregii lumi civilizate, creștine.

La Bugiulesti (Valcea), arheologul, istoricul, etnograful, folcloristul, antropologul, geograful, membru corespondent al Academiei Române - Constantin Nicolaescu-Plopșor a descoperit numeroase dovezi printre care și un femur uman vechi de doua milioane de ani.

Pe Valea Oltului au fost descoperite urmele unor locuinte vechi de un milion de ani, iar la Tărtăria, pe Mures, au fost descoperite trei tablite continand cea mai veche scriere din lume , cu o vechime de sapte mii de ani.

TREBUIE SĂ NE ELIBERĂM DE FRICA, CARE NE PARALIZEAZĂ DE ZECI ȘI SUTE DE ANI, CĂ NOI, CEI DE ASTĂZI, SUNTEM DOAR UN POPOR FĂRĂ ISTORIE, LIPSIT DE EDUCAȚIE, UN POPOR DE PROȘTI, LENEȘI ȘI HOȚI. NU ESTE ADEVĂRAT !

CĂUTAȚI BINE ȘI VEȚI AFLA CĂ DIN ROMÂNIA S-AU RIDICAT CELE MAI MARI GENII ALE POPORULUI ROMÂN ȘI ALE LUMII ȘI ÎNCĂ SE MAI RIDICĂ.

LA ORA ACTUALĂ, NUMEROȘI ROMÂNI, ABSOLVENȚI AI UNIVERSITĂȚILOR, OAMENI DE CULTURĂ SAU MESERIAȘI PRICEPUȚI SUNT ÎMPIEDICAȚI DE CĂTRE AUTORITĂȚILE ACTUALE ROMÂNEȘTI SAU STRĂINE, SĂ PUNĂ ÎN APLICARE REALIZĂRILE LOR, SĂ NU FIE CUNOSCUȚI DE LUMEA ÎNTREAGĂ. DE CE ? PENTRU CĂ NU VREA ”GUVERNUL KHAZAR MAFIOT DIN UMBRĂ”.

Asezarea de la Romanesti – Dambovita dateaza din anii 30.000 i.e.n. Aici a fost inventat arcul, s-a nascut legenda lui Prometeu, au aparut primele mine si furnale din Europa , aici s-au format popoarele indo-europene.

De aici au pornit o serie de popoare ca pelasgii, scitii, cimmerienii , ilirii, ligulii, bascii, sarmatii, elenii (ahei si dorieni, hititii, carienii, italicii sau frigienii ) etc. Aici s-au pus bazele Troiei si apoi ale Romei . De altfel , vechea Romă a existat pe locul actualului oras Roman, iar cuvantul Roma este de origine tracica.

Traco-dacii reprezinta cea mai veche cultura de pe Terra, anterioara sumerului si totodata cea mai numeroasa si mai extinsa populatie a antichitatii. Puteau fi gasiti in intreaga Europa (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Polonia, Italia,Franta, Spania,Turcia Europeana), Tadjikistan , Asia Mica, Africa. Chiar si burii din Africa de Sud sunt neam dacic !

Cu multe secole inainte de cucerirea romană , dacii reusisera sa obtina un an de 365,242197 zile, fata de anul astronomic modern de 365,242198 zile, sau fata de cel Iulian al alexandrinului Sosigenes de 365,25 zile .

Homer a remarcat unitatea lingvistica, etnica si de civilizatie a tracilor incepand cu mileniul V i.e.n., de cand acest spatiu a iradiat cultura . Tot el ne spune ca numai ei stiau sa lupte calare si sa foloseasca arcul ca arma de lupta, potrivit ”razbointrucuvant.ro”.

Traco-macedonenii au creat si primul imperiu din Europa , cel al lui Alexandru Macedon , care a creat si cultura “elenistica”. Dascalul sau , Aristotel din Stagiro-Makedonia , era tot un traco-macedonean .

Scrisul a aparut mai intai in spatiul tracic, apoi in cel greco-roman . Primii poeti au fost tot de origine traca . Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine deosebita , toate conventiile fiind incheiate doar verbal. De pilda, lipsa de acasa era semnalata printr-un bat asezat la poarta. De remarcat ca acelasi obicei il aveau si mayasii ! Oare cine ii invatase sa traiasca intr-un asemenea identic spirit de cinste ?

Dacia a avut cea mai veche agricultura din Europa.

Dacii erau singurul popor din lume care foloseau cercul pentru masurarea timpului (vezi actualele ceasuri) !

Minele de aur din Dacia erau cele mai bogate din Europa. Numai tezaurul regal al lui Decebal , jefuit de romani , continea 1640 de tone de aur si 3310 tone de argint. Cu el, Imperiul Roman a scapat de faliment , permitand ca locuitorii Romei sa fie scutiti de impozite timp de un an , sa primeasca fiecare cate 650 de denari si sa se finanteze , timp de 123 de zile serbarile de la Roma cu peste 10.000 de gladiatori si 11.000 de fiare salbatice !

Primul popor antic European care a realizat o unificare a tuturor triburilor avand aceeasi etnie a fost cel dac.

Ocupatia romana a intrerupt procesul de unificare nationala pentru 1812 ani … Unde ar fi fost acum Romania, fara aceste vicisitudini ale istoriei ?

De retinut: pentru cucerirea Daciei , Traian a fost nevoit sa mobilizeze peste 60% din armata imperiului !

In secolele VI-V i.e.n. , civilizatia dacica era atat de dezvoltata , incat se putea masura cu cea persana a lui Darius (522-486 ien.). Herodot afirma ca “tracii sunt cel mai numeros popor dupa inzi”. In aceasta zona, se inregistreaza cea mai veche locuire in bordeie din lume (18.000 de ani) , cea mai veche activitate de minerit din lume, cel mai vechi topor-tarnacop de miner , cel mai vechi harpoon , si cel mai vechi varf de lance cu doua caneluri (tip baioneta) din lume (toate peste 18.000 de ani vechime) , cea mai veche activitate din metalurgia aramei din lume (8.000 de ani), cea mai veche exploatare si prelucrare a aurului din Europa si cea mai veche scriere din lume (7000 de ani).

Limba romana este cea mai unitara limba din Europa , vorbita de cel mai mare numar de oameni si cuprinde cel mai mare numar de cuvinte de origine latina in raport cu celelalte limbi neolatine. In fapt,romanii descindeau din marea si nobila ginta a traco-dacilor .

Pe la 1400 i.e.n. in Dacia nord-dunareana a aparut cea dintai scoala cu local propriu de pe Terra , ANDRONICONUL, unde preotii zalmoxieni predau toate disciplinele universitare , incepand cu teologia, astronomia si astologia.

Pitagora si elevii sai si-au completat studiile universitare la scoala zalmoxiana intrucat dupa marturiile lui Platon si Socrate , in Dacia nord-dunareana erau cei mai invatati medici din lume , superiori medicilor greci.

Hesion scria ca Zalmoxa “a promovat o invatatura despre un trai nou, mai intelept decat al grecilor”. Tot Zalmoxa a introdus in scoala sa studiul Dreptului , Belaginele , care stau la baza civilizatiei umane .

Pe atunci, evreii erau inca sclavi in Egipt !

Platon, Socrate, Orfeu,Achile,Traian vorbeau limba daco-traca. In Dacia se scria cu litere latine, care erau si litere dacice ! In aceasta limba comuna i-a scris Decebal lui Traian pe o iască de fag.

Marele lingvist italian Giaccomo Devoto stabileste “inceputul tranzitiei daco-romane dincolo de anul 2000 i.e.n.”, cand evreii nu existau nici macar ca pastori !

Iata ce ne arata Platon in “Charmides”, unul din celebrele lui dialoguri, din care extragem un pasaj absolut senzational: “Asa stau lucrurile, Charmides, si cu descantecul nostru. L-am invatat, cu prilejul unei expeditii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis, despre care se zice ca au si darul de a te face nemuritor ! Caci, spunea el, toate se trag din suflet , atat cele rele, cat si cele bune, ale trupului si ale fiintei noastre intregi , revarsandu-se din suflet , asa cum se rasfrang de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie sa îi dam ingrijire, daca vrem ca, deopotriva, capul cât si restul trupului sa o duca bine. Iar sufletul spunea el, se ingrijeste cu anumite descantece, care sunt , la randul lor , spusele si gandurile frumoase !”

Si inca o informatie care ne lasa fara grai: intr-o locuinta de pe dealul Gradistei a fost descoperita o trusa medicala cu bisturiu si penseta din bronz; la Piatra Rosie , un scalpellum tot din bronz, iar la Poiana sonde medicale si un schelet cu craniul trepanat ! Religia getilor spunea ca la nasterea celor doi Frati Divini, Apollo si Artemis, care a avut loc la solstitiul de iarna, Domnul Ceresc a luminat si a incalzit pamantul, incat zapezile s-au topit si au inflorit merii . In acelasi timp, numele Zeitei Mame , Maria-Maris insemna si “floare de mar”. De atunci , de cand au inflorit merii iarna, Anul Nou , care era la 1 martie a fost mutat la 1 ianuarie , data preluata mai tarziu si de romani .

Ei bine, evreii au preluat de la traco-daci si data de 1 martie ca An Nou , dar si pe Fecioara Maria, devenita biblica. S-a mai spus apoi ca Iisus Hristos a fost influentat, in filosofia sa,de esenieni. Numai ca esenienii au fost initiati de traci, de preotii lui Zalmoxe. Acest lucru este recunoscut pana si de Jose Phus Flavius , fostul razvratit iudeu impotriva Romei, devenit mare istoric in “Antichitatile iudaice”: ”Ei nu traiesc prea diferit de lume , dar viata lor aminteste in cel mai inalt grad de cea a dacilor numiti pleistai “.

Dupa cum ne arata Jose Phus Flavius , in “Razboiul iudaic” , esenienii constituiau practic prima confererie de tip comunist din istorie : dispretuiau bogatia , intre ei nu vindeau si nu cumparau nimic , jurau sa respecte dreptatea fata de oameni , traiau in “fratii” carora isi predau toate veniturile si bunurile , gestionate in comun , respingeau prezenta femeilor (temandu-se de desfranarea si tradarea lor).

Intentii si obiceiuri pozitive pe care , ulterior , evreii le vor adapta negativ in viitoarele lor “fratii” masonice. Realitatea de care evreii , cei mai mari falsificatori ai istoriei, fug ca dracul de tamaie , este ca filosofia pozitiva crestina s-a nascut pe teritoriul Daciei , ei nefacand altceva decat sa o preia in folos propriu pentru a distruge din interior Imperiul Roman si a-si justifica pretentiile de “popor ales” , dornic de a stapani Lumea ! Asa cum Biblia a fost “prelucrata”,timp de 1000 de ani, in folos propriu , asa si dovezile istorice privind primordialitatea universala a Traco-Daciei de Centru al Lumii , au fost distruse cu perseverenta pe parcursul ultimelor doua milenii!

Istoria mai are multe mistere si unul dintre acestea , absolut senzational, poate fi modul in care doua popoare inrudite , traco-dacii si romanii , care dominau lumea antica , au putut fi asmutite unul impotriva celuilalt .

Oare, intamplator, vizionarul Indian Sundar Sing a prevestit, prin anii ’30, ca Romania va fi Noul Pamant al Fagaduintei , iar Bucurestiul Noul Ierusalim ?

PERSONAL, NU VREAU ”UN NOU IERUSALIM” ... VREAU DOAR CA ȚARA MEA ROMÂNIA SĂ FIE LA UN NIVEL ÎNALT DE DEZVOLTARE, DE LIBERTATE ȘI DE PROSPERITATE, LA CARE AU VRUT ȘI STRĂMOȘII NOȘTRII SĂ O ADUCĂ, DORINȚĂ PENTRU CARE ȘI-AU SACRIFICAT ȘI VIAȚA !


sursa: https://cultural.bzi.ro


8.19.2017

PĂDUREA LUI EMINESCU





DUPĂ CUM ȘTIȚI, PE VREMEA LUI EMINESCU PĂDURILE ERAU ÎNTINSE ȘI DESE, RÂURILE ERAU LIMPEZI .... 
DACĂ EMINESCU AR FI FOST CONTEMPORAN CU NOI, POEZIA ”REVEDERE”, CU SIGURANȚĂ, AR FI AVUT ALTE VERSURI, CARE AR FI SUNAT CAM AȘA :

Codrule, drăguțule,

De când nu ne-am mai văzut

Multă vreme a trecut

Şi de când m-am depărtat,

Multe s-au mai schimbat.

Pădurile s-au micșorat,

Păsările s-au împuținat,

Lupii, urșii s-au rărit,

Căprioarele au fugit

Iar tu codrule te-ai gârbovit

De securea omului hain lovit.



NU, NU SUNT ROMÂNI ... SUNT POLONEZI CARE IUBESC ROMÂNIA





Daciile polonezilor, la drum prin România.

Aflu că există în Cracovia un club al polonezilor care s-au îndrăgostit de România. Se pun la Dacie și vin în țara noastră, să o străbată (sunt aproape cinci sute de kilometri până la Satu Mare). Dorm prin corturi și pensiuni, sunt montagnarzi mai ales, dar le place și pe litoralul Mării Negre. Au învățat și limba română, sunt înnebuniți. Ce-o fi cu oamenii ăștia ?

Sunt la Varșovia, în concediu de vară (mă interesează deriva democratică a polonezilor – așa îmi petrec eu vacanța), și vreau să ajung la Auschwitz. Totuși, întâi Cracovia, dar fără mari speranțe: e o poveste prea frumoasă ca să fie chiar așa.

Cracovia e capitala istorică a polonezilor. E un oraș semeț, e un oraș trufaș, e un oraș care se dedică Fecioarei Maria. De aici a plecat în viață Karol Wojtyla, cel care avea să devină Papa Ioan Paul al II-lea, astăzi un sfânt.

Catedralele din Cracovia se înalță către cer, iar cerul știe asta și e blând. Pe pământ, polonezii au viziuni imperiale și un cult pentru eroi. Își tratează istoria ca pe o religie. E frumos la Cracovia, aici tramvaiele străbat bulevardele, și nu se grăbesc niciodată.

Polonezii și Meșterul Manole

”Kornet Klub” nu e un local renumit, dar nici nu trebuie să fie. Aici funcționează secta aceasta: polonezii care iubesc România. La intrare, lângă numele cârciumii, au așezat și un „Drum Bun”. Și mai mult, steagul României e arborat, numai și numai din iubire. Aici nu e o ambasadă, deși cumva e.

E seară, soarele a apus, Klub-ul e plin. Se prezintă imagini din ultima caravană a polonezilor cu Dacii în România. Un bărbat masiv, care arată exact așa cum ți l-ai imaginat, însoțește slide show-ul cu explicații. Chiar dacă nu știi limba poloneză, înțelegi tot: se vorbește despre mânăstirea de la Curtea de Argeș și despre legenda Meșterului Manole. Așa, deci: Meșterul Manole la Cracovia !

La Kornet se poate bea bere românească și se poate plăti în lei. Te așezi pe un scaun și te uiți la țara ta văzută de alții cu un fel de dragoste care te uluiește. N-ai auzit mulți români care să vorbească așa despre România.

Știi cine este bărbatul masiv. L-ai găsit pe internet: Mihai Sowa, medic stomatolog, omul în jurul căruia gravitează tot clubul. Domnul Sowa, bărbat la jumătatea vieții, așa, are un ton baritonal. Îi cauți privirea și vezi acolo o pasiune.

Dintr-unul dintre pereții clubului răsare un bot galben de Dacie. Nu departe, steagurile României și Poloniei stau încrucișate.

Polonezii și Gică Petrescu

Sowa își termină prezentarea în aplauzele publicului. Pentru o clipă se face liniște, apoi clipa aceea se sfârșește și, prin boxe, vine și se așază la toate mesele Gică Petrescu.

Da ! Începe să cânte Gicuță al nostru: Și uite aș vrea să mor, cu paharul lângă mine, cu cobzarul lângă mine… Polonezii fredonează din maestru, iar maestrul parcă îi aude și îi dă înainte și anunță că așa ar vrea să moară, într-o crâșmă din Obor, să-și scrie cu vin roșu testamentul, nu vrea bocete de jale Gică, vrea în cea din urmă cale un cobzar-lăutar, nu vrea nicio mutră tristă stând cu nasul în batistă. Să-i tragem o beție, de pomină să fie, beau, beau, beau ! Îmboldiți de Gică Petrescu, polonezii își ridică paharele, oferindu-și o seară indimenticabilă.

Îl abordez pe Sowa, iar el aflându-mi naționalitatea îmi strânge mâna ca unui prieten și ordonă să fiu servit după placul inimii. Și începe să spună Sowa de unde până unde. A început în copilărie. Venea cu ai lui la mare, în România. Știe tot litoralul nostru. Acolo l-au prins cei mai frumoși ani din viață: copilul a lăsat loc adolescentului, adolescentul s-a făcut tânăr, a căzut Cortina de Fier, au fost ani când Sowa n-a mai venit la noi, apoi s-a și făcut anul 2000 și cum stătea el de vorbă cu fratele său despre vârsta de aur și-au zis să ia niște Dacii și să plece în căutarea timpului pierdut.

Și uite-l acum: vine de câteva ori pe an în România, a învățat română (cu profesoara Johanna Kornas Warwas, care a ținut o școală privată de limba română la Cracovia, căci a avut doritori – ea i-a învățat pe toți). E fericit la noi. Duce mâna la piept și spune: țara frumoasă România.

Polonezii și lupul dacilor

Sowa nu e singur aici, la club. Are o parteneră: Monika Stefanczyk. E o tânără minionă, cu un zâmbet care nu poate fi șters. Lucrează în cercetare. Monika are ochii mari, ca ai copiilor care se minunează. Pe unul dintre umeri are tatuat un lup. A aflat că lupul acesta era simbolul vechilor daci, spune că i-ar plăcea să se laude că de-asta și l-a așternut pe trup, dar nu ar fi adevărat. Își tatuase lupul dinainte să se îndrăgostească și ea de România – acum un deceniu și jumătate.
Monika știe bine țara noastră. A fost peste tot și peste tot i-a plăcut. Sunt ziarist, sunt obligat la scepticism. Sunt sceptic degeaba. A fost. Știe tot: și Dorohoiul îl știe. I-a plăcut și la Dorohoi.

Sowa are ultimul model de Dacie, ieșit din fabrică prin 2004, dacă-și amintește bine. E momentul să aflați că în Cracovia, dată fiind abundența de Dacii vechi, există chiar și un mecanic specializat în mașina noastră națională. Repară omul, n-ai treabă, dar și Daciile țin, că sunt îngrijite.

Când li se face dor de România, și li se face des, polonezii ăștia pun două steaguri mici pe Daciile lor – unul al Poloniei și unul al nostru – și cu steagurile fâlfâind înaintează către Satu Mare.

Polonezii și România europeană

Și iată-l și pe domnul Aleksander, antreprenor în turism și ghid. A fost profesor de școală generală și la începutul anilor `90 s-a lăsat de profesorat și a început să facă România. Până în ziua de azi nu mai prididește să aducă autocare cu polonezi. Le place, cum să nu le placă ? Ardealul, Maramureșul, și coboară până în Sud, în România ortodoxă, care pe domnul Aleksander încă îl încântă.

Omul acesta vorbește despre Munții Carpați și Delta Dunării și stațiunile de pe litoralul Mării Negre și despre cum s-a schimbat Bucureștiul începând cu mileniul al III-lea. E un om atent la nuanțe, și la mersul lumii. Polonia ? Nu e mulțumit de ce se întâmplă la el acasă. Consideră că sunt două țări în Uniunea Europeană incompatibile cu Uniunea Europeană: Ungaria și Polonia. România ? Iată această concluzie rostită în Cracovia, în inima continentului nostru bătrân: România e mai europeană.

E târziu, de mult s-a lăsat noaptea peste Cracovia și Gică Petrescu încă mai cântă în Kornet Klub (în care se dau concerte live, se cântă jazz, iar artiștii români sunt mereu ca acasă). Kornet înseamnă trompetă.

Beția s-a terminat, polonezii pleacă pe la casele lor, ei n-au weekend prelungit. Din difuzoare, maestrul cere așa: du-mă acasă, măi tramvai, du-mă acasă, ce mai stai ?

Și tramvaiele din Cracovia nu se grăbesc niciodată.


Autor, Andrei Crăciun - un ziarist mereu pe drumuri. Crede în Internaționala Oamenilor Buni și ignoră granițele.

sursa: http://recorder.ro

8.18.2017

SEARĂ DE VARĂ, PE MALUL MĂRII





CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ACEA ENERGIE, DUPĂ CE CORPUL NU MAI ESTE ÎN VIAȚĂ ?





CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ACEA ENERGIE, DUPĂ CE CORPUL NU MAI ESTE ÎN VIAȚĂ ?

MAI EXIST EU CA ”EU” ? AM UN SUFLET ?

ACESTEA SUNT MULTE DINTRE ÎNTREBĂRILE LA CARE OAMENII VOR SĂ AFLE RĂSPUNSURILE.

În continuare, vă voi expune câteva învățături aflate de la JAGGI VASUDEV, cunoscut și sub numele de Sandhguru, născut în anul 1957, în Mysore, India. Jaggi Vasudev, Absolvent al Universității din Mysore, este un maestru spiritual contemporan modern. El vorbește oamenilor despre aspecte ce țin de conștiință, înțelepciune, evoluție spirituală, bunăstare fizică, mentală și spirituală a tuturor ființelor.

În ianuarie 2007 a participat la 4 dintre discursurile susţinute la Forumul Economic Mondial unde a vorbit pe teme legate de diplomaţie, dezvoltare economică, educaţie şi mediu.

Jaggi, are capacitatea de a face o punte între ştiinţă şi misticism, între ceea ce este cunoscut şi ceea ce este încă necunoscut, permiţându-le astfel tuturor celor care-l întâlnesc să exploreze şi să experimenteze cele mai profunde dimensiuni ale vieţii.

SĂ AFLĂM CE RĂSPUNDE JAGGI VASUDEV LA ÎNTREBĂRILE OAMENILOR CARE VOR SĂ ȘTIE CE ESTE MOARTEA ȘI CE SE ÎNTÂMPLĂ CU OMUL DUPĂ CE CORPUL FIZIC NU MAI DĂ SEMNE DE VIAȚĂ.

ESTE FOARTE IMPORTANT FAPTUL CĂ ACEST ÎNȚELEP, EXPLICĂ LUCRURILE CU CUVINTE FOARTE SIMPLE, PE ÎNȚELESUL TUTUROR. NU SE FOLOSEȘTE DE CUVINTE POMPOASE, ALAMBICATE, SAU PLINE DE ZGOMOTE AȘA CUM ESTE OBICEIUL ÎN ULTIMA VREME.

”Acum te uiți la mine. Dacă închizi ochii, nu mă mai poți vedea. Dar TU ești tot aici, nu-i așa ? Deci, acum, ești TU cel care mă privește sau sunt doar ochii tăi cei care mă privesc ? Deci, este clar că TU ești cel care mă privește.

Prin fereastra ochilor tăi, mă privești. Dacă închizi fereastra, TU încă exiști ? DA, desigur. Deci spui clar că TU ești mai mult decât CORPUL, nu-i așa ? Și, de asemenea, știi foarte clar, că ai acumulat acest corp în timp. Sau, cu alte cuvinte, ceea ce numești ”CORPUL MEU” este doar un ÎMPRUMUT luat de la Planeta Pământ, doar o bucată din acest pământ, din această Planetă. Dar, când vine timpul, Planeta vrea să ia înapoi împrumutul, atom cu atom.

Vezi, țin această pietricică în mână. Inițial spun : asta e pietricica mea, nu vreau să ți-o dau ție. După un timp, încep să mă gândesc: această pietricică sunt EU. Vine momentul când această pietricică îmi va fi luată, voi fi speriat, pentru că o parte din mine a fost luată. Nu, nu TU ai fost luat, doar mâncarea pe care ai adunat-o, bucata de Planetă pe care ai acumulat-o și care formează acest corp, Planeta îl cere înapoi.

Deci, dacă ești conștient că acesta, CORPUL, este doar ceva ce ai acumulat, nu doar intelectual, ci în fiecare moment, să fii perfect conștient că : EU nu sunt acest CORP, acesta îl am doar în posesie, este doar o acumulare. Am adunat acest CORP, îl am în posesie, îl folosesc, iar când este necesar, când vine timpul, renunț la el.

Dacă toți oamenii ar conștientiza acest lucru, în fiecare moment al vieții, MOARTEA AR FI CA ȘI CUM ȚIA-I SCHIMBA HAINELE... ACEA FRICĂ DE MOARTE AR DISPĂREA ...

Deci, ce se întâmplă după ce am plătit ”ÎMPRUMUTUL” de la Pământ, adică după ”MOARTE” cum spun oamenii ? Întrebarea este dacă o faci de bunăvoie sau nu, dar datoria, oricum, va fi plătită. Corpul tău, adică CORPUL FIZIC, trebuie să meargă în Pământ, pentru că îi aparține Pământului.

Dar, există și un CORP SUBTIL, care este la fel ca o STRUCTURĂ. Doar pentru că există această STRUCTURĂ, poți construi CORPUL FIZIC. Mănânci o banană, ea devine o parte din corpul fizic, mănânci o pâine ea devine corpul fizic, tot ce mănânci se transformă în corp fizic, pentru că există acel SCHELET SUBTIL, acea STRUCTURĂ SUBTILĂ.

Acel CORP FIZIC pe care îl vedem cu toții, este doar materie adunată, acumulată în jurul STRUCTURII, în jurul CORPULUI SUBTIL.

Deci, când acel CORP FIZIC MOARE, CORPUL SUBTIL, căruia i se mai spune CORP ETERIC sau altfel, rămâne prezent. CORPUL SUBTIL încă poartă informație cu el. Dar diferența esențială este : când ai un corp fizic și o minte conștientă, ai și o CAPACITATE DISCRIMINATORIE. Dar, după dispariția corpului fizic, MINTEA, LOGICA, RAȚIUNEA, ASPECTUL DISCRIMINATORIU AL MINȚII, dispar și ele. Nu mai există discriminare. Ești condus doar de TENDINȚE - impulsuri, emoții.

Deci, vor exista anumite TENDINȚE.

În fiecare cultură a popoarelor, există o grijă ca în momentul morții, dacă un om este pe moarte - nu contează ce relație ai avut cu el - vei pomeni numele ZEILOR - DUMNEZEU etc., vei încerca să creezi o atmosferă potrivită pentru el, chiar dacă a fost dușmanul tău. Se fac incantații, lucrurile obișnuite care se spun oamenilor, ceva care să creeze conștientizare și armonie în jurul lui, pentru că vrei să plece cu bine, împăcat.

Pentru că, în momentul plecării, în cazul când el este într-o anumită stare emoțională, oricare ar fi ea, să zicem că este înfricoșat. Pierzând mintea discriminatorie, el nu mai poate controla frica. De multe ori, frica apare în viața ta, dar datorită minții discriminatorii, vei spune : este în regulă, acel lucru nu este chiar așa, vei găsi motive ca să ieși din acea stare. Dacă nu există mintea discriminatorie, frica va crește continuu, în paranoia, dar nu acea paranoia cunoscută de oameni. Paranoia care crește de milioane, de miliarde de ori mai mult, pentru că este o absență totală a minții discriminatorii.

Dar să zicem că ai creat împăcare, armonie în momentul morții. atunci aceste lucruri se multiplică, de asemenea, de milioane de ori, pentru că nu mai există mintea discriminatorie.

Indiferent că este ”dulceață” sau ”amărăciune”, ”fericire” sau ”tristețe”, toate acestea pot lua proporții uriașe, doar dacă nu există o minte discriminatorie.

Chiar și atunci când trăiesc, oamenii folosesc foarte puțin această minte discriminatorie. De obicei, oamenii se lasă pradă ”emoțiilor”, ceea ce este regretabil.

Dar, după ce își părăsește corpul fizic, omul nu mai are altă cale, va fi condus doar de EMOȚII. Doar dacă omul a atins un anumit nivel de conștientizare, pe care-l poate păstra. Altfel, oricare îți va fi starea, aceasta ți se va amplifica enorm. Dacă se amplifică în tristețe, spunem că este în IAD, dacă se amplifică în bucurie, spunem că este în RAI.

Deci ”IADUL” și ”RAIUL” nu sunt locuri geografice, ci sunt stări în care cineva ajunge să fie”.

CEEA CE EXPLICĂ, JAGGI VASUDEV, DESPRE CORPUL FIZIC ȘI CORPUL SUBTIL AL OMULUI ESTE LOGIC, ESTE ADEVĂRAT ȘI POATE FI ÎNȚELES CU UȘURINȚĂ DE TOȚI OAMENII.

ÎN BIBLIA CREȘTINĂ, SE MENȚIONEAZĂ CĂ ACEA INTELIGENȚĂ SUPREMĂ, PE CARE OAMENII O NUMESC ”DUMNEZEU”, A CREAT OMUL DIN LUT, DIN PĂMÂNT APOI A SUFLAT DUHUL SFÂNT ÎN NĂRILE LUI.

ȘTIINȚA, DE ASEMENEA, A DESCOPERIT CĂ TOATE ELEMENTELE CARE ALCĂTUIESC PĂMÂNTUL SE REGĂSESC ȘI ÎN CORPUL UMAN.

DESCOPERIND, SAU MAI BINE ZIS REDESCOPERIND ANUMITE TAINE, PE CARE OMUL LA ÎNCEPUTURILE EXISTENȚEI LUI PE PĂMÂNT, LE CUNOȘTEA FOARTE BINE, NOI CEI DE ASTĂZI, REALIZĂM CÂT DE MANIPULAȚI ȘI DE MINȚIȚI AM FOST DE-A LUNGUL VREMURILOR DE CĂTRE DIFERITE GRUPURI DE OAMENI, INTERESATE SĂ STĂPÂNEASCĂ PĂMÂNTUL ÎN ÎNTREGIME.

ACESTEA SUNT DOVEZI CARE VĂ POT ÎNDEPĂRTA FRICA DE MOARTE, VĂ POT FACE SĂ ÎNȚELEGIȚI MULTE ALTE LUCRURI, VĂ POT FACE SĂ VĂ BUCURAȚI DE VIAȚĂ CU ADEVĂRAT !


D.ROMAN, DIN ÎNVĂȚĂTURILE LUI JAGGI VASUDEV