N-AI ZICE CĂ SE APROPIE CRĂCIUNUL... ASTĂZI A FOST ÎNCĂ O ZI ÎNTÂRZIATĂ DE TOAMNĂ RECE... SOARELE A ALUNGAT CEAȚA UMEDĂ A DIMINEȚII ȘI S-A ÎNCĂPĂȚÂNAT SĂ STRĂLUCEASCĂ ÎNTREAGA ZI... PARCĂ FACE ÎN CIUDĂ METEOROLOGILOR ”GHICITORI ÎN STELE”...
12.15.2017
GIFURI SUPER FRUMOASE
N-AI ZICE CĂ SE APROPIE CRĂCIUNUL... ASTĂZI A FOST ÎNCĂ O ZI ÎNTÂRZIATĂ DE TOAMNĂ RECE... SOARELE A ALUNGAT CEAȚA UMEDĂ A DIMINEȚII ȘI S-A ÎNCĂPĂȚÂNAT SĂ STRĂLUCEASCĂ ÎNTREAGA ZI... PARCĂ FACE ÎN CIUDĂ METEOROLOGILOR ”GHICITORI ÎN STELE”...
12.14.2017
De ce există interes, din partea civilizaţiilor extraterestre, pentru Planeta Pământ ?
Ce interes prezintă Planeta Pământ pentru alte civilizaţii din galaxia noastră ?
În imensitatea Universului o galaxie se roteşte încet, în simfonia vocilor planetelor, stelelor, cometelor, nebuloaselor şi a gazelor cosmice.
Undeva într-un punct minuscul al acestei galaxii o planetă de culoare albastră se roteşte în ritmul ei, în jurul unei stele galbene numită Soare.
Această planetă mică adăposteşte zeci şi sute de miliarde de vieţuitoare, care mai de care mai diferite între ele, trăind toate totuşi într-o perfectă simbioză.
Pe această mică planetă albastră vegetaţia este prezentă din abundenţă, fiind o încântare a vieţii şi o încununare a diversităţii în unitate.
Munţi variaţi şi mii de râuri care se varsă în câteva mări şi oceane completează magnificul tablou al acestei micuţe planete albastre numită de cineva, cândva, undeva… Pământ.
De ce există atâta interes, din partea a zeci de civilizaţii, pentru Planeta Pământ ?
În comparaţie cu alte planete ce ar putea găzdui viaţă inteligentă şi raţională, Pământul are dimensiuni mici, deşi nouă ni se pare că avem o planetă destul de mare, dat fiind că zbori cam 12-16 ore cu avionul de la Bucureşti la Chicago de exemplu.
Şi totuşi, rapoarte ale cercurilor de studii ufologice şi parapsihologice, esoterice dar şi astrofizice confirmă un interes tot mai crescut faţă de Pământ a unor civilizaţii care încă nu îşi dezvăluie identitatea, dar care deocamdată ţin planeta noastră sub supraveghere.
Ce valoare poate avea Pământul pentru toate aceste rase galactice ?
Există oare un conflict între ele pentru acapararea Terrei ? Sau avem de-a face cu un război în care câteva rase extraterestre sunt stopate în intenţiile lor de către un fel de consorţiu galactic, format dintr-un conglomerat de civilizaţii avansate care au rolul de apărători ai binelui în Calea Lactee ?
Care sunt intenţiile celorlalte civilizaţii cu privire la planeta noastră ?
Se pare că a doua variantă este cea mai plauzibilă, deşi cercurile puterii politice şi financiar-economice de pe Pământ care cunosc o mare parte a acestei realităţi încearcă să o ascundă faţă de opinia publică mondială.
Este foarte important ca noi, specia Homo sapiens, să ne gândim la noi înşine ca fiinţe inteligente şi la rolul nostru ca civilizaţie. Şi asta pentru că trăim pe această planetă pe care multe alte civilizaţii din galaxie ar vrea să o ocupe pentru bogăţia resurselor ei.
Din acest punct de vedere am putea considera, pe bună dreptate, că Terra constituie un imens ”fruct cosmic” pentru care se bat între ele atâtea civilizaţii.
Dacă pe unele dintre aceste civilizaţii le interesează doar zăcămintele subsolului planetei, pe noi, ca specie, nedând nici doi bani, pe alte rase galactice le interesează specia noastră pentru a obţine informaţii despre complexitatea alcătuirii noastre, intenţionând să reproducă specia Homo Sapiens în alte zone ale Căii Lactee cu scop de exploatare.
Deşi se află plasată cam la periferia galaxiei, planeta noastră este destul de cunoscută de către sute de civilizaţii aflate undeva către partea de mijloc a braţului galactic în care sistemul nostru solar se află.
Vechile legende şi epopei rămase în culturile străvechilor popoare care au existat înaintea noastră pe Pământ, vorbesc foarte clar despre războaie între diferite grupări de zei, între zei şi demoni, între oameni şi diferite zeităţi mai puţin bune.
Dacă admitem că majoritatea acestor zeităţi erau şi sunt fiinţe extraterestre, cu diferite înfăţişări şi provenienţe, atunci vom înţelege foarte clar că Pământul este un ”fruct cosmic” râvnit de toate aceste civilizaţii nu de ieri, de azi, ci de cel puţin câteva sute de mii de ani.
Practic avem un tablou amplu, în care, de zeci de mii de ani se poartă războaie undeva prin spaţiu, pentru planeta Pământ, şi este foarte posibil ca uneori să câştige unii şi să ţină Pământul în custodie până la un alt război, când o altă alianţă de civilizaţii ar fi mai bună şi le-ar lua Terra forţat în urma altui conflict.
Avem datoria de a ne apăra planeta pe care o locuim !
Iată că noi ca specie ne aflăm în mijlocul unui conflict pe care nu-l vedem, dar îl putem percepe datorită unor cercetări mai minuţioase în cazul în care ne-ar interesa mai mult ce se petrece acolo sus în spaţiul cosmic.
Decât să ne dezvoltăm inconştienţi cu această tehnologie care, iată, cu toată performanţa sa nu a fost capabilă să facă faţă dezastrului în urma cutremurului din Japonia, ar fi mai bine să ne pregătim pentru a face faţă, fie unui iminent contact cu cei care au creat specia noastră şi care în mod cert veghează asupra noastră, fie unei posibile invazii în situaţia în care reptilienii ar primi întăriri trimise din interiorul vastului lor Imperiu Drakkons. Şi spun asta deoarece, dacă până în prezent, nu s-a reuşit, de către civilizaţiile benefice, înlăturarea elementelor negative de pe Pământ, înseamnă că ceva, undeva, este malefic şi are o prezenţă numeroasă, şi din acest motiv eliberarea speciei Homo sapiens de sub influenţa reptiliană este încă un lucru dificil de realizat.
Avem responsabilitatea faţă de noi înşine şi faţă de Terra să păstrăm ce este al nostru şi să fim gata oricând, în numele Tatălui Ceresc, să ripostăm energic împotriva oricărui intrus care râvneşte la Planeta Pământ.
sursa : https://www.zenivers.ro
12.13.2017
Uneori copilul din mine mai coboară sfios !
Uneori copilul din mine mai coboară sfios !
Își aranjează rochița albă cu brăduți verzi, își netezește codițele care niciodată nu rămân complet împletite, și mă privește uimită....
- Dar tu ce ai de stai bosumflată ?
- Eu... nimic... așa sunt oamenii mari, au diferite probleme...
- Dar tu nu ești un om mare... ești o fetiță care din neatenție a crescut mare !
- Da... din neatenție am crescut, bine c-am scăpat de școală, am făcut câțiva copii... așa din neatenție... și nu mai port codițe, oricum am pătimit destul din cauza lor !
- Știu, aveai un coleg de școală care își făcuse o distracție din a te trage de codițe... avea el un nume mai celebru... Columbo... el te-a supărat ?
De-ar fi fost așa... acum am alte gânduri, nu problema codițelor !
O seară zâmbitoare îți doresc... și mai lasă copilul din tine să coboare... să nu moară de plictiseală !
- Eu... nimic... așa sunt oamenii mari, au diferite probleme...
- Dar tu nu ești un om mare... ești o fetiță care din neatenție a crescut mare !
- Da... din neatenție am crescut, bine c-am scăpat de școală, am făcut câțiva copii... așa din neatenție... și nu mai port codițe, oricum am pătimit destul din cauza lor !
- Știu, aveai un coleg de școală care își făcuse o distracție din a te trage de codițe... avea el un nume mai celebru... Columbo... el te-a supărat ?
De-ar fi fost așa... acum am alte gânduri, nu problema codițelor !
Fiecare etapă a vieții cu problemele ei !
Dar nu pot sta serioasă când îi văd zâmbetul întins pe toată fața !
Cum să vorbești de lucruri serioase cu fața asta !
O seară zâmbitoare îți doresc... și mai lasă copilul din tine să coboare... să nu moară de plictiseală !
Autor, Zenovia Priboi
12.12.2017
”FIRIJBA” - SATUL UNDE OAMENI DE 80-90 DE ANI ÎNCĂ MUNCESC PĂMÂNTUL
Satul Firijba se află în comuna Popești, județul Vâlcea.
Firijba este un sătuc în mijlocul pădurii, ce a rezistat timpului și se încăpățânează să trăiască și în zilele noastre. Un tărâm de basm, unde, cândva, oameni înalți și voinici ca bradul, munceau și trăiau în tihnă, în mijlocul naturii, alături de animalele și păsările pădurii.
În Firijba oamenii la 80 - 90 de ani sunt încă ”tineri” și în putere. Acest lucru se întâmplă datorită aerului curat, nepoluat - echilibrul de aerosoli fiind mai bun decât la Govora.
Satul Firijba
În Firijba oamenii la 80 - 90 de ani sunt încă ”tineri” și în putere. Acest lucru se întâmplă datorită aerului curat, nepoluat - echilibrul de aerosoli fiind mai bun decât la Govora.
Firijba este cel mai vechi sat din România. După unii istorici, ar fi chiar de pe vremea dacilor.
Este satul firejurilor, al fierăstraielor, al celor care lucrau cel mai bine talpa caselor, talpa bisericilor.
Este satul primilor uriaşi ai mileniului. Aici, oameni înalți de peste 2 metri, cărau buştenii cu spinarea.
Oamenii din Firijba erau aprigi. Muierile lor erau vânjoase, masculine, femei care aveau o uitătură aspră. Era o comunitate extrem de închisă, de oameni ai codrilor.
La început, colibele acestora erau printre copacii din pădure. Oamenii pădurii nu lucrau la câmp.
Tăiau lemne, pe care le lăsau apoi să cadă spre Luncavăţ. Acest lucru se întâmpla prin anii 1.500. Apoi au defrişat pe alocuri pădurea să-şi facă o mică grădină. Aşa a apărut satul din mijlocul pădurii.
Satul Firijba devine cunoscut lumii abia după 1850, atunci când A.I.Cuza îl aduce în nomenclator şi apare ca un cătun de sine stătător, care nu număra mai mult de 100 de suflete.
Abia pe la 1900, cătunul ajunge la 150 de suflete. Atunci se decide crearea unei şcoli elementare.
Astăzi, lucrurile s-au schimbat mult, sunt 32 de case şi 11 famili. Restul caselor sunt părăsite.
„Suntem numai babe. Toate avem peste 90 de ani. Da, ar fi o idee să ne ţină Dumnezeu încă pe atât, dar sănătoase ca acum”, spune tanti Dina, care are 91 de ani.
De fapt, toţi bătrânii de aici lucrează câmpul, cară lemne şi sunt sănătoşi, nu au nevoie de doctor. Cel mai tânăr are 80 de ani.
Până jos, în vale, fac cam o oră. Vin mereu cu 30 de pâini că e iarnă sau vară, că e ploaie sau zăpadă la fel se întâmplă.
Oamenii muncesc singuri grădinile, au pe lângă casă vite, pisoi, căţei şi foarte multă linişte.
Aerul este curat, albinele zumzăie prin corcoduşii înfloriți.
Aici nu se folosesc îngrăşăminte chimice. Apa vine direct din fântână.
Cei mai mulţi prisăcari aduc albinele la Firijba. O lună de pastoral în Firijba produce miere cât trei în alte părţi.
Firijba este Raiul Vâlcii şi al României.
”Unic, magic, autentic, pur…” sunt cuvintele celor care au ajuns la Firijba.
Azi se asfaltează drumul spre Firijba. Aici va fi satul de vacanţă al Vâlcii. Există zeci de cereri de pământ. Dar cei care vor veni aici trebuie să respecte Firijba. Pentru că acest sat a rămas aşa timp de 2000 de ani. Ar fi păcat să-l distrugem.
sursa: http://www.ramnicuvalceaweek.ro;
12.10.2017
CE SĂRBĂTORIM DE CRĂCIUN ? ”PRIMA ZI, A 2-A ZI, A 3-A ZI...HABAR N-AM !”
OARE CE I-AU ÎNVĂȚAT PE COPIII LOR, PE NEPOȚII LOR, DACĂ EI, ÎN ZECI DE ANI, NU AU AFLAT CE SĂRBĂTORESC DE CRĂCIUN, DE EXEMPLU ... NICI MĂCAR SCUZA CĂ SUNT TINERI ȘI NEȘTIUTORI N-O MAI POT INVOCA ...
SĂ VEDEM CARE ESTE SEMNIFICAȚIA SĂRBĂTORII DE CRĂCIUN :
CRĂCIUNUL este SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI IISUS HRISTOS, sarbatoare a FAMILIEI si a BUCURIEI DE A DĂRUI.
Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul, celebrată la 25 decembrie, a asimilat cu multe secole în urmă ceremoniile păgâne ale solstiţiului de iarnă şi a adus de-a lungul timpului diverse şi minunate tradiţii.
Religiile precreştine marcau în această perioadă solstiţiul de iarnă sau reîntoarcerea Soarelui. Cea mai veche referinţă scrisă a fost găsită în Mesopotamia, unde sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.
La romani, sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările oficiate în cinstea zeului Saturn, numite ”saturnalii”, o formă de venerare a Soarelui, a luminii ce biruia întunericul, și care se sărbătoreau între 17 şi 23 decembrie.
Se celebra naşterea Soarelui neînvins, sol invictus, la solstiţiul de iarnă, când zilele reîncep să crească, un cult preluat de la persanii care-l adorau pe Mithra - zeul soarelui.
În anul 274 d.Hr., solstiţiul de iarnă a căzut la 25 decembrie şi atunci împăratul Aurelian a proclamat această dată ca Natalis Solis Invicti, adică naşterea Soarelui invincibil. Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.
Acum mai mult de două mii de ani, Dumnezeu văzând că neamul omenesc este asuprit de diavol, L-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria naşterea, prin puterea Duhului Sfânt, a Fiului lui Dumnezeu. Pruncul Iisus s-a născut într-o iesle săracă şi atunci cei trei magi de la Răsărit, văzând pe cer o stea luminoasă, au străbătut cale lungă pentru a o urma şi au ajuns la Bethleem să-i aducă în dar Mântuitorului aur, smirnă şi tămâie. Naşterea unui mare împărat fusese prorocită de mult timp de vrăjitori. Irod, împăratul iudeilor, temându-se că va pierde tronul prin naşterea lui Mesia, a poruncit ca toţi pruncii din Bethleem să fie ucişi. Şi aşa au murit atunci 14.000 de copii, dar Iosif şi Maria, vestiţi de un înger, au reuşit să-l salveze pe Fiul Domnului, fugind în Egipt.
În anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca fiind data oficială a naşterii lui Iisus Hristos, iar cinci ani mai târziu, în 325, primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, a schimbat semnificaţia zilei de 25 decembrie: el a stabilit o sărbătoare cu dată fixă, ce aniversa Naşterea lui Iisus Hristos.
Abia în secolul XIX, Crăciunul a devenit cu adevărat o serbare populară. Odată cu afirmarea rolului economic şi social al familiei burgheze, a devenit sărbătoarea copiilor, a darurilor şi a carităţii. Şi responsabil de această mentalitate este Charles Dickens, care în 1843 a publicat celebra nuvela “Colind de Crăciun”, despre un om morocănos şi mizantrop şi despre transformarea sa după ce primeşte vizita a patru fantome în ajunul Crăciunului, poveste de multe ori ilustrată în filme şi desene animate.
Biserica Catolică însă s-a opus, zadarnic, afirmării lui Moş Crăciun şi în special în anii 1950 a manifestat rezistenţă faţă de asimilarea unor mitologii populare diferite de creştinism.
Fiecare comunitate de creştini a sărbătorit însă Crăciunul în funcţie de tradiţiile culturii locului şi de obiceiurile păgâne din momentul convertirii, şi aşa se face că ritualurile specifice sunt numeroase şi foarte diferite.
ÎN TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ, sărbătoarea Crăciunului are origini păgâne, combinate mai apoi cu credinţele creştine.
Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie deoarece este aproape de Solstiţiul de Iarnă, una dintre cele mai importante zile ale dacilor. Tot la data de 25 decembrie erau sărbătorite Saturnaliile – moment în care oamenii bogaţi făceau daruri celor săraci.
Crăciunul a fost întotdeauna asociat cu un om bătrân şi darnic; în tradiţia noastră există un cioban zeu – moş, cel ce a creat tot ce se vede şi care aduce daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin.
Crăciunul a fost sărbătorit înainte de era pre-creştină ca fiind prima zi a Anului Nou; majoritatea ţărilor din Europa au păstrat Crăciunul ca fiind prima zi din noul an până în secolele XV – XVIII; în Țările Române s-a păstrat tradiţia până în secolul XIX. La românii din Banat şi Transilvania, prima zi a anului se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou.
Alţi cercetători ne spun că de Crăciun, din munte, coborau bătrânii asceţi, îmbrăcaţi în cojoace de oaie, şi cărau în desăgile lor crengi de vâsc; vâscul este un leac universal, atât la oameni, cât şi la animale. Astfel sătenii au botezat sărbătoarea Crăciunului de la moşii ce cărau crengi de vâsc.
Multe tradiţii româneşti de Crăciun sunt asociate cu focul şi lumina; aceste elemente se regăsesc de fapt în majoritatea ţărilor din Europa; ele reprezintă speranţa că zeul soare va găsi puterea să reînvie şi să aducă primăvara cea bogată.
Un simbol mult prea cunoscut este Bradul de Crăciun. Acesta există într-o sumedenie de tradiţii de Crăciun, cu mult înainte de era creştină; bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti. Bradul este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.
În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în Ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce pe lângă cadouri şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.
Un alt obicei cunoscut de toţi este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate să continue pentru 2 sau 3 zile; colindatul se face de obicei în grupuri, de copii, oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar baieti, tineri căsătoriţi etc, în funcţie de zona etnografică. Colindele sunt reinterpretări ale unor ritualuri păgâne, dar care în timp au fost schimbate sau amestecate cu interpretări religioase.
Cu toate acestea, colindatul cu măşti este un ritual strict păgân, ce aminteşte de ritualurile de vânătoare ale zeului Crăciun. Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră; de asemenea colindatul are loc seara, noptea sau chiar dimineaţa. Colindătorii sunt întotdeauna primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper; colindătorii sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi mai nou bani.
În zona BANATULUI MONTAN, în ajunul Crăciunului focul din casă nu este stins deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi spornic. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune un colac, un cârnaţ şi o sticlă de răchie (cunoscătorii știu) – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun graunţe şi fân. Seara se aşteaptă pițărăii (colindătorii) care vin la colindat pe la miezul nopţii până dimineaţa, în funcţie de vârstă. Ei colindă din casă în casă, apoi sunt primiţi în ogradă unde primesc nuci, mere şi răchie; răchia este adunată într-o damigeană de vătav (conducătorul colindătorilor); acesta are pe faţă o mască pentru a nu fi recunoscut; spre dimineaţă veneau la colindat copii mai mici.
Tot în această seară, tinerii se adunau pe la case în grupuri de fete şi feciori şi se mascau: baieţii purtau măşti de femei, iar fetele purtau măşti de bărbaţi, apoi plecau prin sat. Se adunau în mai multe case unde începeau să danseze: fetele cu măşti de băiat luau câte o tânără la joc, iar băieţii, cu măşti de fete luau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă. Acești mascaţi purtau numele de Bloji. Aceasta este considerată una dintre cele mai frumoase tradiții și obiceiuri românești.
La miezul nopții, tinerii se îmbrăcau în portul popular şi plecau la colindat prin sat. Oamenii îi cinsteau cu colaci, cârnaţi şi răchie sau vin.
Pe VALEA ALMAJULUI se obişnuia ca micii colindători să aibă cu ei beţe de alun împodobite cu tricolorul şi cu care colindătorii băteau în podeaua casei pentru a alunga duhurile rele, norii de ploaie şi de grindină, şerpii şi alte duhuri rele şi pentru a aduce prosperitate. În unele sate se colindă în dimineaţa zilei de Ajun, dar în majoritatea satelor de pe Valea Almajului şi din Caraş-Severin, se colindă după-masa până seara târziu.
În TRANSILVANIA pregătirile pentru Crăciun începeau încă de pe 15 noiembrie – dată la care începe postul Crăciunului; de la acea dată muncile agricole se sfârşeau, oamenii nu mai mâncau deloc carne, iar femeile se întâlneau la şezători pentru a ţese straiele de sărbătoare.
ÎN TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ, sărbătoarea Crăciunului are origini păgâne, combinate mai apoi cu credinţele creştine.
Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie deoarece este aproape de Solstiţiul de Iarnă, una dintre cele mai importante zile ale dacilor. Tot la data de 25 decembrie erau sărbătorite Saturnaliile – moment în care oamenii bogaţi făceau daruri celor săraci.
Crăciunul a fost întotdeauna asociat cu un om bătrân şi darnic; în tradiţia noastră există un cioban zeu – moş, cel ce a creat tot ce se vede şi care aduce daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin.
Crăciunul a fost sărbătorit înainte de era pre-creştină ca fiind prima zi a Anului Nou; majoritatea ţărilor din Europa au păstrat Crăciunul ca fiind prima zi din noul an până în secolele XV – XVIII; în Țările Române s-a păstrat tradiţia până în secolul XIX. La românii din Banat şi Transilvania, prima zi a anului se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou.
Alţi cercetători ne spun că de Crăciun, din munte, coborau bătrânii asceţi, îmbrăcaţi în cojoace de oaie, şi cărau în desăgile lor crengi de vâsc; vâscul este un leac universal, atât la oameni, cât şi la animale. Astfel sătenii au botezat sărbătoarea Crăciunului de la moşii ce cărau crengi de vâsc.
Multe tradiţii româneşti de Crăciun sunt asociate cu focul şi lumina; aceste elemente se regăsesc de fapt în majoritatea ţărilor din Europa; ele reprezintă speranţa că zeul soare va găsi puterea să reînvie şi să aducă primăvara cea bogată.
Un simbol mult prea cunoscut este Bradul de Crăciun. Acesta există într-o sumedenie de tradiţii de Crăciun, cu mult înainte de era creştină; bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti. Bradul este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.
În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în Ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce pe lângă cadouri şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.
Un alt obicei cunoscut de toţi este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate să continue pentru 2 sau 3 zile; colindatul se face de obicei în grupuri, de copii, oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar baieti, tineri căsătoriţi etc, în funcţie de zona etnografică. Colindele sunt reinterpretări ale unor ritualuri păgâne, dar care în timp au fost schimbate sau amestecate cu interpretări religioase.
Cu toate acestea, colindatul cu măşti este un ritual strict păgân, ce aminteşte de ritualurile de vânătoare ale zeului Crăciun. Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră; de asemenea colindatul are loc seara, noptea sau chiar dimineaţa. Colindătorii sunt întotdeauna primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper; colindătorii sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi mai nou bani.
Tot în această seară, tinerii se adunau pe la case în grupuri de fete şi feciori şi se mascau: baieţii purtau măşti de femei, iar fetele purtau măşti de bărbaţi, apoi plecau prin sat. Se adunau în mai multe case unde începeau să danseze: fetele cu măşti de băiat luau câte o tânără la joc, iar băieţii, cu măşti de fete luau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă. Acești mascaţi purtau numele de Bloji. Aceasta este considerată una dintre cele mai frumoase tradiții și obiceiuri românești.
La miezul nopții, tinerii se îmbrăcau în portul popular şi plecau la colindat prin sat. Oamenii îi cinsteau cu colaci, cârnaţi şi răchie sau vin.
Pe VALEA ALMAJULUI se obişnuia ca micii colindători să aibă cu ei beţe de alun împodobite cu tricolorul şi cu care colindătorii băteau în podeaua casei pentru a alunga duhurile rele, norii de ploaie şi de grindină, şerpii şi alte duhuri rele şi pentru a aduce prosperitate. În unele sate se colindă în dimineaţa zilei de Ajun, dar în majoritatea satelor de pe Valea Almajului şi din Caraş-Severin, se colindă după-masa până seara târziu.
În TRANSILVANIA pregătirile pentru Crăciun începeau încă de pe 15 noiembrie – dată la care începe postul Crăciunului; de la acea dată muncile agricole se sfârşeau, oamenii nu mai mâncau deloc carne, iar femeile se întâlneau la şezători pentru a ţese straiele de sărbătoare.
În ajunul Crăciunului începeau să vină colindătorii: mai întâi veneau copii mici care colindau, şi urau de bine; apoi în seara de ajun urmau copiii şcolari care colindau colinde la fereastră şi primeau nuci şi colaci; ultimii şi cei mai aşteptaţi erau flăcăii. Aceştia erau cel mai bine primiţi în casele cu fete de măritat; ei repetau colindele din timpul anului pentru a nu se face de râs. Aceştia aveau printre ei un tânăr ce era responsabil cu adunatul vinului într-o bute (sau butoi) şi un tânăr responsabil cu adunatul darurilor, denumit şi iapa. În Transilvania există şi obiceiul mersului "cu capra" – un tip de colindat la care participau flăcăii, dar şi tinerii însuraţi; un tănăr se deghiza în capră şi făcea doar năzbâtii în casa celor ce erau colindaţi. Aceasta din urmă este una dintre cele mai amuzante tradiții de Crăciun din Transilvania.
În MARAMUREȘ, tradițiile de Crăciun sunt un amestec de credinţe păgâne cu cele creştine; spre deosebire de alte zone, aici are loc "jocul moşilor" – colindarea gazdelor de către colindători deghizaţi cu măşti; aceştia colindau pentru a ura sănătate şi fericire gazdelor.
Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce simbolizează soarele; de asemenea ei primesc mere şi nuci. În ziua de Crăciun nu se spală rufele şi nu se dă nimic de împrumut; animalele din ogradă primesc mâncare din belşug; se spune că, dacă animalele se culcă pe partea stângă, atunci iarna va fi lungă şi geroasă.
În ziua de Crăciun toate casele sunt curate, iar mesele îmbelşugate; bradul nu lipseşte din casă; acesta este împodobit cu mere, nuci şi fasole uscată; fetele de măritat îşi scot zestrea la iveală şi aşteaptă flăcăii la colindat. În noaptea de Crăciun focul din sobă nu are voie să se stingă, de aceea bărbatul din casă aşează pe foc o buturugă mare, denumită şi buturuga de Crăciun.
Şi în zona MOLDOVEI, Crăciunul este o sărbătoare importantă; toate activităţile ce au loc în ziua ajunului sunt de fapt un ritual spre protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei; femeile curăţau toată casa şi făceau colaci, iar bărbaţii aveau grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în acestă zi femeile coceau un colac în formă de cifra 8, care în primăvară urma să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce arau pământul; în ajun femeile pregăteau masa de Crăciun, care urma să conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva zile mai înainte. Nimeni nu mănâncă până când preotul nu vine să sfinţească bucatele.
Tot în ziua Ajunului începeau şi colindătorii să meargă pe la casele oamenilor; de dimineaţă colindau copiii cei mai mici, spre după masă urmau şcolarii, iar spre seară colindau tinerii. Colinda începea de la cei mai importanţi oameni ai comunităţii, cum ar fi preotul şi învăţătorul, apoi urmau rudele şi familiile ce aveau fete de măritat.
În BUCOVINA se crede că toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii să dispară, iar satul să fie curat în noaptea de Crăciun; de asemenea se spune că este un mare păcat dacă o gospodărie are uşa închisă în ajunul Crăciunului şi nu poate să-i primească pe colindători.
În ziua de Crăciun cei ce colindă sunt tinerii căsătoriţi, oamenii maturi şi chiar bătrânii; aceştia colindă doar la rude şi prieteni.
Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu steaua; acest obicei avea menirea de a informa oamenii de naşterea lui Hristos; copiii care mergeau cu steaua se deghizau în magi şi vesteau marea minune.
Una dintre cele mai frumoase tradiții de Anul Nou este plugușorul. Tinerii merg cu "Pluguşorul", iar flăcăii merg la colindat la fetele nemăritate; dar în acest caz colindele nu mai sunt urări de bine, ci sunt satire ironice şi au menirea de a atrage atenţia asupra unor năravuri ale gazdelor. Tot în această zi are loc şi "jocul caprei" sau "jocul cerbului" – un ritual bine regizat, cu măşti şi personaje mitice.
În zona OLTENIEI, foarte multe tradiţii de Crăciun sunt strâns legate de ritualuri de purificare şi de aflare a ursitului de către fetele nemăritate. În Ajun are loc scormonitul în foc: toţi membrii familiei, indiferent de vârstă, dau cu joarda în foc şi spun câteva versuri ce au menirea să protejeze gospodăria de boli şi să aducă un an nou bogat şi roditor. Câteodata sunt invitaţi şi colindătorii să facă acelaşi lucru.
În ziua de Crăciun are loc un ritual al adunatului de gunoaie din curtea gospodăriei, pentru ca anul ce vine să aducă pui mulţi. În fiecare gospodărie sunt pregătite "colinzile" – beţe de alun curăţate de coajă; acestea sunt mai apoi trecute prin fum de pin. Femeia pregăteşte atâtea lumânări câte "colinzi" sunt şi găteşte un număr egal de colaci. Femeia bătrână din casă lua o "colindă", o lumânare, un colac, nuci, mere, zahăr şi bomboane şi dădea de pomană unui membru al familiei, rostind numele unui mort. Apoi toată familia serveau cina, iar cei mici plecau la colindat.
Colindătorii sunt conduşi de un vătav sau vătrai; el intră primul în gospodăria omului şi el are rolul de a scormoni în foc; vătraiul primeşte de la gazdă o cotovaică – coajă de dovleac, cu seminţe de in, cânepă, porumb, grâu şi dovleac, pe care vătavul le aruncă în toate colţurile gospodăriei pentru ca anul ce vine să fie bogat şi roditor. Colindătorii primesc apoi covrigi, mere, pere, boabe fierte, colivă, ţuică fiartă şi vin.
În noaptea de Anul Nou, fetele nemăritate, legate la ochi, leagă o panglică pe al zecelea par din gard; a doua zi merg să vadă cum arată parul: dacă acesta e înalt şi drept atunci viitorul lor soţ va fi frumos; dacă parul este scorojit atunci bărbatul va fi urât; iar dacă parul este noduros atunci bărbatul va fi bogat.
Cam acestea sunt câteva tradiţii și obiceiuri româneşti din diverse zone ale ţării; din păcate multe dintre ele au fost uitate; poate doar bunicii noştri le mai cunosc; sau poate în unele sate uitate de lume aceste tradiţii sunt la fel de vii ca şi acum 2.000 de ani. Poate din când în când ar fi bine să ne amintim aceste obiceiuri şi să încercăm să le face cunoscute mai departe copiilor și nepoților.
surse: http://www.infoo.ro; https://www.ghiduri-turistice.info;
Una dintre cele mai frumoase tradiții de Anul Nou este plugușorul. Tinerii merg cu "Pluguşorul", iar flăcăii merg la colindat la fetele nemăritate; dar în acest caz colindele nu mai sunt urări de bine, ci sunt satire ironice şi au menirea de a atrage atenţia asupra unor năravuri ale gazdelor. Tot în această zi are loc şi "jocul caprei" sau "jocul cerbului" – un ritual bine regizat, cu măşti şi personaje mitice.
În zona OLTENIEI, foarte multe tradiţii de Crăciun sunt strâns legate de ritualuri de purificare şi de aflare a ursitului de către fetele nemăritate. În Ajun are loc scormonitul în foc: toţi membrii familiei, indiferent de vârstă, dau cu joarda în foc şi spun câteva versuri ce au menirea să protejeze gospodăria de boli şi să aducă un an nou bogat şi roditor. Câteodata sunt invitaţi şi colindătorii să facă acelaşi lucru.
În ziua de Crăciun are loc un ritual al adunatului de gunoaie din curtea gospodăriei, pentru ca anul ce vine să aducă pui mulţi. În fiecare gospodărie sunt pregătite "colinzile" – beţe de alun curăţate de coajă; acestea sunt mai apoi trecute prin fum de pin. Femeia pregăteşte atâtea lumânări câte "colinzi" sunt şi găteşte un număr egal de colaci. Femeia bătrână din casă lua o "colindă", o lumânare, un colac, nuci, mere, zahăr şi bomboane şi dădea de pomană unui membru al familiei, rostind numele unui mort. Apoi toată familia serveau cina, iar cei mici plecau la colindat.
Colindătorii sunt conduşi de un vătav sau vătrai; el intră primul în gospodăria omului şi el are rolul de a scormoni în foc; vătraiul primeşte de la gazdă o cotovaică – coajă de dovleac, cu seminţe de in, cânepă, porumb, grâu şi dovleac, pe care vătavul le aruncă în toate colţurile gospodăriei pentru ca anul ce vine să fie bogat şi roditor. Colindătorii primesc apoi covrigi, mere, pere, boabe fierte, colivă, ţuică fiartă şi vin.
În noaptea de Anul Nou, fetele nemăritate, legate la ochi, leagă o panglică pe al zecelea par din gard; a doua zi merg să vadă cum arată parul: dacă acesta e înalt şi drept atunci viitorul lor soţ va fi frumos; dacă parul este scorojit atunci bărbatul va fi urât; iar dacă parul este noduros atunci bărbatul va fi bogat.
Cam acestea sunt câteva tradiţii și obiceiuri româneşti din diverse zone ale ţării; din păcate multe dintre ele au fost uitate; poate doar bunicii noştri le mai cunosc; sau poate în unele sate uitate de lume aceste tradiţii sunt la fel de vii ca şi acum 2.000 de ani. Poate din când în când ar fi bine să ne amintim aceste obiceiuri şi să încercăm să le face cunoscute mai departe copiilor și nepoților.
surse: http://www.infoo.ro; https://www.ghiduri-turistice.info;
12.09.2017
ÎN SECOLUL X, RICHARD I AL NORMANDIEI A ÎNVĂȚAT LIMBA DACĂ
ÎN SECOLUL X, RICHARD I AL NORMANDIEI A ÎNVĂȚAT LIMBA DACĂ
Dacă adevărul istoric ar fi pus la locul lui, tot ce știm noi astăzi despre istoria antică a Europei ar fi aruncat în aer.
Istoricul normand Dudon de Saint-Quentin, care a scris o istorie a primilor duci de Normandia, ne spune în secolul X că William Spadă-lungă, tatăl viitorului Richard I al Normandiei, a dat dispoziție (lui Bothon) ca fiul lui să învețe limba DACĂ.
Iată citatul:
“Pentru că locuitorii din Ruen utilizează mai mult limba romană decat limba dacă, și pentru că cei din Bayeux se servesc mai mult de limba dacă decât de cea romană, eu vreau ca fiul meu sa fie dus cât mai repede posibil la Bayeux ca să fie, Bothon, crescut și format sub responsabilitatea ta cu cea mai mare grijă în limba dacă, învățând-o definitiv ca să poată discuta mai târziu cu oamenii de origine dacă.”
(De moribus et actis primorum Normanniae ducum)
*) Vezi referințe exacte la sfârșitul articolului
Desigur, prima întrebare care ne poate veni în minte este: Ce să caute dacii sau limba dacă pe teritoriul Franței, acum 1.000 de ani, că doar ni s-a spus la istorie că dacii, geții și tracii au dispărut de pe planeta asta, chiar din sistemul solar, încă din antichitate !? Și, desigur, și-au luat și limba cu ei.
În realitate, legendele normande vorbesc despre originea troiană, adică tracă, a normanzilor, relatând cum, după căderea Troiei, regele Antenor a fugit cu 2000 de cavaleri și o suită de alte 500 de persoane, a trecut pe lângă Dunăre, prin Dacia, Panonia, Germania si a ajuns in Scandinavia. De acolo, mai târziu, urmașii acelora au coborât în Normandia.
Despre aceste legende ale originii troiene (tracice) a normanzilor ne vorbesc Dudon de Saint-Quentin (965-1043), Guillaume de Jumièges (1000-1070).
Cercetătorul Gabriel Gheorghe spune în cărțile sale că limba franceză veche (cea de azi este o limbă academică confecționată acum câteva secole pentru a unifica dialectele din Franța) conține foarte multe cuvinte identice cu cele românești și că românii de azi pot să o înțeleagă destul de bine, mai bine decât francezii de astăzi. Te pune pe gânduri acest lucru, nu-i așa ?
Ca o notă de final, vă reamintesc că și istoria înființării Romei are legătură cu legenda troianului Eneas care a ajuns în Peninsula italică după războiul Troian și a pus bazele unei cetăți. Ce mică și plină de traci e lumea !
Desigur, prima întrebare care ne poate veni în minte este: Ce să caute dacii sau limba dacă pe teritoriul Franței, acum 1.000 de ani, că doar ni s-a spus la istorie că dacii, geții și tracii au dispărut de pe planeta asta, chiar din sistemul solar, încă din antichitate !? Și, desigur, și-au luat și limba cu ei.
În realitate, legendele normande vorbesc despre originea troiană, adică tracă, a normanzilor, relatând cum, după căderea Troiei, regele Antenor a fugit cu 2000 de cavaleri și o suită de alte 500 de persoane, a trecut pe lângă Dunăre, prin Dacia, Panonia, Germania si a ajuns in Scandinavia. De acolo, mai târziu, urmașii acelora au coborât în Normandia.
Despre aceste legende ale originii troiene (tracice) a normanzilor ne vorbesc Dudon de Saint-Quentin (965-1043), Guillaume de Jumièges (1000-1070).
Ca o notă de final, vă reamintesc că și istoria înființării Romei are legătură cu legenda troianului Eneas care a ajuns în Peninsula italică după războiul Troian și a pus bazele unei cetăți. Ce mică și plină de traci e lumea !
*) “De moribus et actis primorum Normanniae ducum“, publicat in Memoires de la Societe des antiquares de Normandie , Caen, Le Blanc Hardel, 1865, 4, 68, p. 221-222:
Varianta în latină: “Quoniam quidem Rotomagensis civitas Romana potius quam Dacisca utitur clocquentia et Bajocensis fruitur Dacisca lingua quam Romana, volo igitur ut ad Bajocensia deferatur quantocius moenia et ibi volo ut sit, Botho, sub tua custodia et enutriatur et educetur cum magna diligentia, fruens loquacitate Dacisca, camque discens tenaci memoria, ut queat sermocinari profusius olim contra Dacigenas.”
Varianta în franceză: “Puisque les habitants de Rouen usent plus de la langue romane que de la langue dace et que ceux de Bayeux se servent plus frequemment de la langue dace que de la langue romane, je veux (que mon fils) soit le plus vite possible emmene a Bayeux et q’il soit, Bothon , eleve et forme sous ta responsabilite avec le plus grand soin en langue dace, en l’apprenant definitivement pour discuer plus tard avec les hommes d’ origine dace.“
Citat din textul lui Ridel Elisabeth http://www.persee.fr/doc/annor_0570-1600_2002_hos_32_1_2440
sursa : http://www.cunoastelumea.ro
12.07.2017
ÎN ROMÂNIA EXISTĂ CEA MAI FRUMOASĂ BIBLIOTECĂ DIN LUME
În urma unui sondaj, Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost desemnată cea mai frumoasă bibliotecă din lume.
În momentul de faţă Biblioteca Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi este pe locul 1 în preferinţele utilizatorilor, chiar dacă printre cele nominalizate se numără biblioteci de pretutindeni precum: Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Mănăstirii Admont, Biblioteca Naţională din Praga, Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la Washington.
Această minunată bibliotecă a fost înfiinţată încă din anul 1948 în cadrul actualei Universităţi “Al. Ioan Cuza”.
Corpul A din Copou, situat în aripa dreaptă a Palatului Universității, găzduiește astăzi sediul Bibliotecii Universității Tehnice, Aula "Gh. Asachi", precum și Facultatea de Electronică și Telecomunicații
Biblioteca Universităţii Tehnice se află în interiorul Palatului Universităţii din Iaşi, clădire ridicată în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Construcţia, situată în cartierul Copou din Iaşi, în care astăzi funcţionează universităţile „Al. I. Cuza“ şi „Gheorghe Asachi“, a ajuns la forma actuală, prin extindere, la mijlocul anilor 1930.
Pentru cei care doresc, vă aducem la cunoștință că atât Biblioteca cât și Aula pot fi vizitate oricând accesul turiștilor fiind gratuit.
Biblioteca este un spaţiu de studiu deschis în permanenţă. Are în posesie UN MILION de volume. Cele două spaţii pot fi vizitate împreună deoarece sunt într-o legătură fizică, există un balcon care face legătura între Bibliotecă şi Aulă.
sursa: http://stiriklumea.net
12.06.2017
Oare pe oamenii care nu iubesc animalele ce fel de sentimente îi guvernează ?
Uneori, animalele îi întrec pe oameni, în tandrețe și gingășie.
Animalele nasc în oameni sentimente greu de explicat în cuvinte. Ne sunt dragi, ne atașăm de ele și le iubim foarte mult. Suferim enorm atunci când nu mai sunt lângă noi.
Oare pe oamenii care nu iubesc animalele ce fel de sentimente îi guvernează ?
IUBESC BUCĂTĂRIA TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ
Cea mai bună mâncare este cea preparată în bucătăria proprie. Majoritatea românilor păstrează acest obicei sănătos.
În comerț se găsesc tot felul de produse care imită preparatele din bucătăria românilor, dar nici un preparat nu ajunge să aibă gustul și aroma preparatelor adevărate, tradiționale, pe care românul le obține cu mâna și priceperea lui în bucătărie.
În preajma sărbătorilor de iarnă, casa fără miros de sarmale, cozonaci și cetină de brad este o casă tristă.
În zilele noastre, posibilitățile românilor nu sunt egale. Unii au mai mult, alții mai puțin, alții chiar deloc. Însă, obiceiurile tradiționale moștenite și păstrate de români de a ajuta, din multul sau puținul lui, și pe cel de lângă el, reușesc să mai echilibreze lucrurile.
Dar nu cantitatea bucatelor contează ci calitatea lor. Din puțin se pot găti bucate gustoase și aromate care să bucure privirea și sufletul.
Unii dintre Dvs. stăpânesc foarte bine arta de a găti mâncarea de Crăciun, însă nu toată lumea știe reușește să facă acest lucru.
De aceea, în continuare, vă prezint câteva rețete, oferite de ”gradinuca.ro”, care vă pot fi de ajutor pentru principalele feluri de preparate care se pregătesc de sărbătoarea Crăciunului :
Toba de porc :
Avem nevoie de urmatoarele:
Rasol de porc cu sorici
Ureche de porc
Gusa de porc sau jumate de capatana
Inima
Rinichi
Limba
Mat pentru toba
Sare, piper si foi de dafin
Carnea se “grijeste” bine, adica se spala, se curata, se mai parleste pe unde a mai ramas ceva neparlit. Totul se pune la fiert intr-o oala mare cu apa sarata, se adauga piper boabe si foi de dafin, bineinteles dupa ce ati spumuit bine. Cand totul a fiert bine, se scoate carnea din oala si se lasa la racit. Apoi se aleg bucatile, pe care le doriti (mai slabe, mai grase) si se taie cuburi, mai mari sau mai mici, din nou dupa preferinte. Aceste bucati se introduc in matul pregatit dinainte (spalat bine si frecat cu sare, apoi legat cu o sforicica la un capat), peste ele turnandu-se o parte din zeama in care au fiert. Se leaga cu sforicica si la celalalt capat si se pun tobele la fiert in zeama ramasa vreo 15 minute. Atentie, matul acesta nu se gaureste, ca la lebar, deoarece iese zeama din el. Apoi se scot se aseaza intre doua tavi iar deasupra se pune o greutate pentru a le face plate.
Lebar de casa :
Ficat de porc
Plaman de porc
1-4 spline (bunica mea spunea ca splina de porc e foarte buna pentru schimbarea sangelui)
Slanina
Ceapa
Piper
Sare
Mat de lebar
Din nou fierbem organele si slanina. Dupa ce au fiert bine le dam prin masina de tocat. Apoi cantarim amestecul si pentru fiecare kilogram de compozitie curatam o ceapa de marime medie. O prajim taiata marunt si cand capata o culoare aramie spre bruna, o luam de pe foc, scurgem uleiul si o adaugam peste amestec. Potrivim de sare si piper si umplem matul cu ajutorul pâlniei de carnati. Legam matul la ambele capete, il gaurim pe ici pe colo cu o scobitoare si il punem la fiert in apa in care au fiert organele pentru vreo 15 minute, suficient cat sa fiarba matul. Apoi il scoatem si il lasam la racit.
Piftie de porc :
O jumatate de cap de porc
copite
rasol de porc
ureche
sare si piper boabe
usturoi
morcov (cine dorește)
Se fierbe carnea cu sare si cu piper boabe si neaparat se spumuieste altfel piftia va iesi inchisa la culoare. Se pune cam un litru de apa pentru fiecare kilogram de carne. Cand carnea se curata de pe oase, iar apa de la inceput a ramas numai jumatate, se scoate carnea din oala si se lasa si carnea si zeama deopotriva la racit. Cand zeama s-a mai racit, se adauga usturoiul maruntit bine si se vantura zeama de mai multe ori. Carnea se pune in castroane . Zeama se strecoara si se toarna in castroane, care se lasa la rece pentru a se inchega. Se mănâncă cu mamaliga calda si cu hrean.
Se fierbe carnea cu sare si cu piper boabe si neaparat se spumuieste altfel piftia va iesi inchisa la culoare. Se pune cam un litru de apa pentru fiecare kilogram de carne. Cand carnea se curata de pe oase, iar apa de la inceput a ramas numai jumatate, se scoate carnea din oala si se lasa si carnea si zeama deopotriva la racit. Cand zeama s-a mai racit, se adauga usturoiul maruntit bine si se vantura zeama de mai multe ori. Carnea se pune in castroane . Zeama se strecoara si se toarna in castroane, care se lasa la rece pentru a se inchega. Se mănâncă cu mamaliga calda si cu hrean.
Sorici :
Ca sa tina soriciul si pana de Revelion, il puneti in saramura. Faceti o saramura clasica: 1 lingura de sare la litru de apa calda. Soriciul il roluiti si il legati cu ata. Puneti rolurile in borcan si turnati saramura peste el. Se pune in frigider si a doua zi e bun de mancat.
Jumari :
Jumarile crocante cu putina carnita pe ele sunt cele mai bune. Bucatele de slanina cu carne pe ele, se taie mici tinand cont ca se si micsoreaza. Iar ca sa ramana crocante, nu trebuie sa punem sare dupa ce le scoatem de la prajit ci in timp ce se prajesc. Daca punem sare dupa ce le-am scos, se inmoaie si nu mai pot fi mancate.
Cozonac :
Va ies doua bucati din reteta asta. Este o reteta simpla care nu da gres, daca respectati intocmai cantitatile.
1kg faina
100 ml ulei
4 galbenusuri
500 ml lapte
300 gr zahar
100 gr stafide
50 gr drojdie (sau doua plicuri de drojdie uscata)
esenta vanilie, rom, coaja de portocala si lamaie
Stafidele se pun la inmuiat in apa calda.
Punem faina in lighean dupa ce o cerneti in prealabil. Daca folositi drojdie uscata, acum este momentul sa o adaugati peste faina lasand-o vreo 10 minute sa se activeze. Daca folositi drojdie clasica o amestecati cu o lingura de zahar pana se lichefiaza si apoi adaugati o lingura de faina, amestecati si o cazati pe calorifer sau pe sobă, sa porneasca putin la crescut.
Zaharul se amesteca cu galbenusurile apoi cu laptele si aromele, se pune pe foc pana se incalzeste, timp in care amestecati cu telul. Se va ingrosa putin.
Ne intoarcem la faina. Daca folosim drojdie clasica, turnam maiaua de pe calorifer in mijlocul fainii iar laptele pe margine, nu direct pe drojdie. Daca folosim din cealalta, uscata, avem grija ca laptele sa fie suportabil ca temperatura pentru mana si apoi il turnam peste faina. Adaugam si stafidele si apoi framantam. Iese o coca lipicioasa la care nu se mai adauga faina sub nicio forma. Incoporam si uleiul caldut. Se lasa la crescut.
Cand a crescut in lighean, se face o crema. Mie imi place de nuci. Adica iau vreo 2-3 albusuri, adaug zahar dupa gust si cacao. Apoi nuci pisate. Cate ma veti intreba ? Secretul cresterii cozonacului este ca aceasta crema sa nu fie deloc umeda. Ci uscata, aproape sa nu fie lucioasa deloc. Altfel coca nu va avea putere sa o ridice si se va umezi ramanand cruda.
Impartiti coca in 2 sau in 4. Fiecare parte o intindeti, asezati parte din crema de nuci, sau bucatele de rahat si o rulati. Daca obtineti patru roluri, doua cate doua le impletiti si le asezati in forma tapetata cu hartie de copt. Si iar le cresteti la caldura. Dupa ce au crescut le ungeti cu ou batut si le presarati cu zahar. Si gata ! O ora la cuptor la foc mediu.
Se scot din tava abia cand s-au racit.
Spor la treburi si la pregatiri !
SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT ȘI TOTUL VA FI BINE !
DOAMNE AJUTĂ-NE !
sursa: http://gradinuca.ro
12.02.2017
Te cheamă iar durerea, din fundul disperării .. De când te-ai dus, bădiță, o ducem tot mai rău...
MIHAI EMINESCU - ROMÂNUL ABSOLUT !
”Te cheamă iar durerea, din fundul disperării ..
De când te-ai dus, bădiță, o ducem tot mai rău,
O larmă infernală ne-apropie de hău,
Nu mai găsești nimica din tot ce-a fost odată
Și tot mai goală-i viața, pustie și săracă.
Flăcăi-s duși departe, să-ți spun ? Că mi-e rușine.
Sunt rătăciți prin lume, milogi la porți străine.
Bătrânii plâng la poartă, copii flămânzi în pat,
Pustiu este ogorul, pustiu întregul sat.
Și teiul cu iubirea e dus pe-același drum,
Și floarea ta albastră, și codrul, tot e scrum,
Nu mai găsești nici cinste, nici dragoste de glie,
Doar ʼnalte haimanale ce scuip-o Românie ...
Te cheamă iar durerea, din fundul disperării,
Să mai cobori odată la marginea-înserării,
Să-ți lași pentru o clipă în ceruri nemurirea,
Să ne înveți ce-înseamnă de-a pururi ... fericirea ...
Versuri scrise de Bordan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)