6.22.2018
ȘI TU POȚI FI MÂNA CU CARE DUMNEZEU SALVEAZĂ VIEȚI !
Mulți oameni se întreabă cum acționează salvator Dumnezeu asupra noastră, asupra naturii, asupra tuturor viețuitoarelor de pe Pământ.
Din experiența vieții mele, acumulată până în prezent, am înțeles că Dumnezeu acționează în foarte multe feluri, inclusiv prin ”mâna și sufletul omului bun, cu credință în Dumnezeu”, fără apucături rele.
Povestea tristă a unui cățeluș căzut într-un puț cu apă și gunoaie, poate fi un astfel de exemplu. Datorită mâinilor întinse ale unor oameni cu multă dragoste și respect pentru animale, soarta acestui cățeluș nevinovat, condamnat la o moarte chinuitoare, a fost schimbată cu bucuria vieții, cu bucuria de a trăi și de a fi mângâiat de mâinile oamenilor buni.
6.17.2018
”HACHIKO” - simbolul credinței, nădejdii, loialității si dragostei față de stăpân
De câte ori văd filmul sau citesc povestea lui Hachiko, lacrimile îmi curg pe obraji. Îmi aduc aminte de toate animalele care sunt chinuite sau ucise de bestiile cu chip de om. De fiecare dată, fac și o rugăciune la Dumnezeu și îi cer să le îmbuneze sufletele și să le lumineze mințile acelor bestii.
Actorul Richard Gere vorbeste despre filmul în care a apărut, un remake al filmului japonez “Hachiko Monogatari” din anul 1987, care spune povestea lui Hachiko, câinele credincios care a murit așteptandu-și 10 ani cel mai bun prieten.
R.Gere a mărturisit că nu a fost el actorul principal din film, ci câinele, el se află în umbra patrupedului: “În filmul asta, eu sunt in mod clar inferior”, a declarat actorul.
În 1987, povestea a fost transpusă într-o peliculă care astăzi este resuscitată sub forma unui film care îl are în rolul principal pe Richard Gere și a carui acțiune se petrece în Rhode Island.
Actorul a povestit că rasa de câini folosita în film, numita Akita este foarte greu de dresat: “Ei fac ceva doar pentru ca vor. Nu-i poti pacali cu mancare”.
FILMUL ”HACHIKO” - PARTEA I ȘI A II-A
Pentru cei ce nu știu povestea adevăratului câine Hachiko, câinele care și-a așteptat stăpânul un deceniu, vă amintim:
Câinele din rasa Akita s-a născut pe 10 noiembrie 1923, în apropierea oraşului Ōdate din Prefectura Akita, Japonia și a murit pe 8 martie 1935.
Începând din 1924 Hidesaburō Ueno, profesor la catedra de agricultură a Universităţii din Tokio, l-a avut pe Hachikō ca animal de companie.
În comportamentul câinelui sunt reliefate perfect cele trei mari virtuti crestine: credinta, nădejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Statuia originala a fost folosita pentru fabricarea de munitie, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial, aceasta fiind inlocuita mai apoi de una similara, lucrata de Takeshi Ando, fiul artistului original.
s
surse: http://www.evzmonden.ro; https://www.crestinortodox.ro
Pentru cei ce nu știu povestea adevăratului câine Hachiko, câinele care și-a așteptat stăpânul un deceniu, vă amintim:
Câinele din rasa Akita s-a născut pe 10 noiembrie 1923, în apropierea oraşului Ōdate din Prefectura Akita, Japonia și a murit pe 8 martie 1935.
HACHIKO cel real
Pe durata vieţii stăpânului său, Hachikō îl însoţea dimineaţă la Gara Shibuya, iar la întoarcerea acestuia de la serviciu, îl aştepta în acelaşi loc în gară.
Cei doi şi-au continuat rutina zilnică până pe 21 mai 1925, când profesorul Ueno a suferit un atac cerebral și a murit.
În fiecare zi, Hachikō a aşteptat întoarcerea stăpânului său, dar niciodată nu l-a mai văzut.
Hachiko, așteptându-și îndurerat stăpânul în gară, timp de 10 ani
Mult ne putem folosi de pilda cainelui !
În comportamentul câinelui sunt reliefate perfect cele trei mari virtuti crestine: credinta, nădejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Credinta cainelui in bunatatea stapanului său l-a facut să aibe o nadejde statornica si o dragoste nețarmurita.
Zilnic, vreme de 10 ani, in acelasi loc din fata garii, la aceeasi ora, cainele si-a asteptat rabdator stapanul să se intoarca de la serviciu... chiar daca acesta nu avea sa se mai intoarca vreodata cu acel tren.
Zilnic, vreme de 10 ani, in acelasi loc din fata garii, la aceeasi ora, cainele si-a asteptat rabdator stapanul să se intoarca de la serviciu... chiar daca acesta nu avea sa se mai intoarca vreodata cu acel tren.
Oare, noi oamenii avem o asemenea răbdare de piatră si nădejde neclintită, in incercarile vietii ?!
Iubirea nu dureaza ceva vreme, ci iubirea dureaza cât vrem noi să dureze.
Iubirea nu dureaza ceva vreme, ci iubirea dureaza cât vrem noi să dureze.
Aflând despre Hachiko, am aflat despre toate logodnicele care si-au asteptat bărbatii să vină inapoi din razboi, despre toate mamele care isi asteaptă fiii in fiecare zi cu masa pusa, despre toti oamenii ale căror asteptări sunt inșelate in fiecare zi, dar nu isi pierd nadejdea. Pentru că iubirea te face să astepti atunci când nu mai e nimic de asteptat, până la capăt.
Filmul american dedicat lui Hachiko, regizat de Lasse Hallstrom, dupa scenariul lui Stephen Lindsey, undeva in insula Rhode, a fost lansat in august 2009, rolul profesorului fiind interpretat de Richard Gere.
Filmul american dedicat lui Hachiko, regizat de Lasse Hallstrom, dupa scenariul lui Stephen Lindsey, undeva in insula Rhode, a fost lansat in august 2009, rolul profesorului fiind interpretat de Richard Gere.
Primul film care a fost realizat dupa aceasta poveste reala este insa cel japonez, din anul 1987, numit "Hachiko Monogatari".
In anul 2004, a aparut si cartea pentru copii numita "Hachiko: Povestea reala a unui caine loial", scrisa de Pamela Turner si ilustrata de Yan Nascimbene.
Rudele profesorului, mutandu-se din casa in care viețuisera pana atunci, spre a putea trece mai usor peste pierderea celui drag, au cautat sa-l țină cu ei pe Hachiko, ba chiar sa-l dea altor prieteni, foarte iubitori si grijulii, insa nimic nu a putut sa-l tina departe de casa profesorului si de gara locala.
Rudele profesorului, mutandu-se din casa in care viețuisera pana atunci, spre a putea trece mai usor peste pierderea celui drag, au cautat sa-l țină cu ei pe Hachiko, ba chiar sa-l dea altor prieteni, foarte iubitori si grijulii, insa nimic nu a putut sa-l tina departe de casa profesorului si de gara locala.
Cand si-a dat seama ca stapanul sau nu mai locuieste in casa in care crescuse si el, cainele nu s-a mai indepartat de gara, dormind adesea pe sub vechile vagoane.
Toti localnicii au ramas uimiti si profund impresionati de credincioșia si de dragostea cainelui fața de stapanul sau.
Toti localnicii au ramas uimiti si profund impresionati de credincioșia si de dragostea cainelui fața de stapanul sau.
Calatorii navetisti ajunsesera si ei sa-l cunoasca foarte bine pe caine, drept pentru care l-au si hranit de-a lungul vietii sale, vreme de 10 ani.
Cazul a ajuns sa fie vazut drept o adevarata lectie despre iubire, loialitate si nadejde rabdatoare.
In anul 1925, un student al lui Ueno l-a vazut pe caine in gara si l-a urmarit, la plecarea acestuia, pana la casa fostului gradinar al profesorului.
In anul 1925, un student al lui Ueno l-a vazut pe caine in gara si l-a urmarit, la plecarea acestuia, pana la casa fostului gradinar al profesorului.
Gradinarul, pe numele sau Kikuzaboro Kobayashi, îi va povesti tanarului intreaga poveste.
La scurt timp, studentul va scrie o serie de articole despre caine, cat si o lucrare ampla asupra rasei japoneze Akita, potrivit careia mai existau decat 30 de exemplare pure din aceasta rasa canina. Batranul Hachiko, cainele din gara Shibuya, era unul dintre acestea.
In data de 4 octombrie 1932, un articol despre cainele Hachiko a fost publicat intr-unul dintre cele mai mari ziare din Tokyo, ziar numit "Asashi Shinbun".
In data de 4 octombrie 1932, un articol despre cainele Hachiko a fost publicat intr-unul dintre cele mai mari ziare din Tokyo, ziar numit "Asashi Shinbun".
In scurt timp, cainele a ajuns sa fie dat exemplu de conduita prin scoli si familii, devotamentul lui devenind un simbol national al loialitatii.
Un artist japonez a executat o statuie a lui Hachiko, din bronz, iar dezvoltarea rasei Akita a cunoscut un avant printre crescatorii de animale.
In aprilie 1934, o statuie de bronz a fost ridicata in fata Gării Shibuya, la ceremonia de dezvelire fiind prezent chiar si Hachiko cel adevărat.
In aprilie 1934, o statuie de bronz a fost ridicata in fata Gării Shibuya, la ceremonia de dezvelire fiind prezent chiar si Hachiko cel adevărat.
Una dintre cele cinci căi de acces catre Gara Shibuya, cea in fata careia se afla si statuia, se numeste "Intrarea Hachiko".
Cainele a murit in ziua de 8 martie 1935, pe o strada din Shibuya.
Funerariile lui Hachiko
Statuia originala a fost folosita pentru fabricarea de munitie, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial, aceasta fiind inlocuita mai apoi de una similara, lucrata de Takeshi Ando, fiul artistului original.
Statuia a fost asezata in fata garii, pe locul original, in august 1948. Statui asemanatoare au mai fost ridicate si in fata garii din Odate, localitatea natala a cainelui, in anul 2004, cat si in fata Muzeului Cainelui Akita, din aceeasi localitate.
Cainele a fost împăiat si asezat in Muzeul National de Stiinte al Japoniei din Ueno, Tokio.
s
”Câinele Hachiko” - simbolul credinței, nădejdii, loialității si dragostei față de stăpân
Printre oameni a existat sau există oare un asemenea simbol, la care poți găsi toate acele trăsături pe care le-a avut Hachiko ?
Spuneți-mi și mie dacă știți un asemenea simbol în lumea oamenilor.
În lumea animalelor am găsit numeroase alte exemple, asemănătoare lui Hachiko, dar în lumea oamenilor încă nu am găsit ceva asemănător ...
În lumea animalelor am găsit numeroase alte exemple, asemănătoare lui Hachiko, dar în lumea oamenilor încă nu am găsit ceva asemănător ...
surse: http://www.evzmonden.ro; https://www.crestinortodox.ro
6.16.2018
”VIAȚA” SPIRITULUI UMAN DUPĂ MOARTE
Un fenomen oribil, respingător, cum este considerată moartea, dacă este explicat, va fi privit cu alţi ochi după aceea, făcând ca viaţa să fie văzută în altă lumină, iar moartea să devină un fenomen de trecere dintr-o formă de existenţă în alta.
Ne este frică de necunoscut. Mai bine să-l facem cunoscut, pentru a elimina această frică.
Există trei categorii de oameni, după opiniile lor, cu privire la moarte.
Există trei categorii de oameni, după opiniile lor, cu privire la moarte.
Materialiştii, care consideră că viaţa omului este numai această trăire pe Pământ care se încheie odată cu moartea, neexistând nici o viaţă dincolo de moartea fizică.
A doua categorie înclină să creadă în existenţa de după moartea corpului, dar nu-şi pot explica unde şi sub ce formă este posibil.
A treia categorie este cea a iniţiaţilor, care cunosc evoluţia spiritului uman după moarte.
Ierarhie
Când spiritul se desprinde de corpul fizic are un anumit grad de evoluţie şi poartă peste tot cu el ceea ce a acumulat în timpul vieţii sale pe Pământ.
Ierarhie
Când spiritul se desprinde de corpul fizic are un anumit grad de evoluţie şi poartă peste tot cu el ceea ce a acumulat în timpul vieţii sale pe Pământ.
Gradul evolutiv din lumea spiritelor nu corespunde cu poziţia socială pe care a avut-o ca om în lumea fizică.
Sunt oameni cu un spirit înalt, care le conferă o moralitate superioară, precum şi posibilitatea de a comunica în afara normalului (cum a fost, de exemplu, Edgar Cayce în SUA sau Petrache Lupu în România), şi oameni care pot ajunge în funcţii de conducători ai unor ţări, dar care să fie pe trepte inferioare spirituale.
Ierarhia pe Pământ este stabilită de poziţia socială, iar după moarte, aceasta este în funcţie de treapta spirituală.
Scarlat Demetrescu, în cartea sa "Din tainele vieţii şi ale Universului", redă o întâmplare din Bucureştiul din perioada anilor dintre cele două războaie mondiale, întâmplare legată de ierarhia spirituală de după moartea corpului.
Un medium auditiv a auzit glasul unui coleg de la școala comercială, care murise de curând. Acesta îi comunica "de dincolo de viaţă" că va avea o supărare mare, care va fi provocată de cel de la care se va aştepta mai puţin.
La scurt timp, fratele lui, l-a acţionat în judecată, pretinzând că a primit o sumă de bani de la mama lor înainte ca aceasta să moară. Fără probe, cel care a declanşat procesul a pierdut, dar problema este alta, comunicarea făcută de colegul mort s-a făcut fără aprobarea spiritelor superioare. Din această cauză, colegul decedat a fost condamnat la o nouă reîncarnare.
După un an, mediumul a auzit, din nou, glasul prietenului care îi comunica: "În spaţiu, orice greşeală se plăteşte, eu te-am avertizat că vei avea un necaz fără să am încuviinţarea superiorilor mei şi pentru această faptă am fost pedepsit să mă nasc din nou aici, în Bucureşti, ca după câteva luni să plec din viaţă, lăsând lacrimi şi durere pentru sărmana mea mamă. Acum sunt iar spirit liber şi voi mai veni pe la tine, dar nu îţi voi mai spune nimic fără ştirea celor mari".
Unde eterice
Moartea fiind un fenomen natural, plângerea celui dispărut, o perioadă de timp, nu este benefică spiritului.
Durerea produce unde eterice care străbat spaţiile. Ele se propagă şi sunt recepţionate de spiritul celui dispărut din viaţa pământeană, provocându-i o mare suferinţă.
De multe ori, strigătele de durere ale celor din jurul celui care moare fac în aşa fel încât spiritul să nu se poată desprinde uşor de corpul fizic, de unde şi expresia "l-a întors de la moarte". Acest lucru este însă pentru puţin timp, dar provoacă spiritului o mare suferinţă.
Senzaţiile care preced sau urmează morţii sunt variate de la om la om şi depind de treapta morală a spiritului ce părăseşte Pământul.
Senzaţiile care preced sau urmează morţii sunt variate de la om la om şi depind de treapta morală a spiritului ce părăseşte Pământul.
Desprinderea se face, de obicei, gradat.
Cu cât legătura fluidică dintre corp şi suflet este mai mare, cu atât agonia este mai lungă.
După ce se produce prin faţa sa derularea fulgerătoare a propriei vieţi, spiritul, cu învelişurile sale de corp astral, solar şi cosmic, se strecoară afară, prin creştetul capului, ca un fum de ţigară, sub formă de ceaţă, de consistenţa unui nor ce se înalţă spre tavanul camerei.
În New York, Eglen Garett relata cum spirale de energie părăsesc cadavrele timp de trei zile după decesul corpului. Aceste curbe de energie erau asemănătoare cu traseul înregistrat la un aparat special, în momentul când Nely Mihailova deplasa de la distanţă nişte obiecte.
La noi în ţară, Valeriu Popa a înregistrat pe fotografie timp de trei zile etapele ieşirii spiritului din corp.
Serghiev a reuşit să descopere la o oarecare distanţă de mort (de până la 4 metri) câmpuri de forţă electromagnetică.
Unii cercetători, care au cântărit un muribund, au constatat că în momentul decesului greutatea corpului scade brusc cu douăzeci şi ceva de grame, ceea ce reprezintă greutatea sufletului.
Spirite inferioare
La spiritele inferioare, desprinderea sufletului de corp se face prin gură, o dată cu ultimul suspin. Când iese din corp tot perispiritul, această masă fluidică se adună, luând formă de om identică cu cea a decedatului, apoi cordonul de legătură se rupe de dublul vital şi spiritul pleacă, trecând prin tavan sau perete.
Până nu se rupe acest cordon fluidic, omul care este în agonie spune că vede în jurul său câteva fluide în care recunoaşte persoane decedate apropiate (mamă, tată, fraţi, surori, prieteni), uneori având loc chiar o conversaţie cu ele. Acestea sunt spirite care vor să-l întâmpine la reintrarea în lumea spirituală.
Dacă moartea survine în urma sinuciderii, nu se dă posibilitatea spiritului să se purifice. Din această cauză, după reîncarnare va suferi groaznic. Spiritul omului care şi-a distrus corpul va rămâne pe lângă cadavrul său o perioadă de timp, repetând actul sinuciderii, fapt ce-i provoacă spiritului o suferinţă cumplită.
Spiritul Sfântului Mina relata că în momentul morţii sosesc trei mesageri destrupători. Cel cu gradul mai mic demagnetizează şi deelectrizează corpul pentru a-i lua puterea de atracţie asupra sufletului. Al doilea taie toate firicelele fluidice animate de celulele corpului fizic, iar al treilea absoarbe ca un magnet spiritul şi particulele eterice care formează perispiritul acestuia. În acelaşi timp, un spirit foarte evoluat lucrează asupra scânteii din spirit (a Eu-lui) pentru ca acesta să părăsească imediat corpul. După desprinderea de corp, spiritul "dezbrăcat de hainele planetare" îmbracă o nouă haină, cu care ajunge la spiritele superioare. Haina sa planetară va fi folosită de alte spirite ajunse la acel grad de dezvoltare, la stadiul planetar, pentru o nouă reîncarnare.
Toate aceste aspecte legate de actul morţii sunt rezumate din comunicări ale pământenilor cu spiritele morţilor, prin mediumuri, în şedinţe de spiritism.
Am ajuns în cele din urmă la momentul concluziilor.
Dacă moartea survine în urma sinuciderii, nu se dă posibilitatea spiritului să se purifice. Din această cauză, după reîncarnare va suferi groaznic. Spiritul omului care şi-a distrus corpul va rămâne pe lângă cadavrul său o perioadă de timp, repetând actul sinuciderii, fapt ce-i provoacă spiritului o suferinţă cumplită.
Spiritul Sfântului Mina relata că în momentul morţii sosesc trei mesageri destrupători. Cel cu gradul mai mic demagnetizează şi deelectrizează corpul pentru a-i lua puterea de atracţie asupra sufletului. Al doilea taie toate firicelele fluidice animate de celulele corpului fizic, iar al treilea absoarbe ca un magnet spiritul şi particulele eterice care formează perispiritul acestuia. În acelaşi timp, un spirit foarte evoluat lucrează asupra scânteii din spirit (a Eu-lui) pentru ca acesta să părăsească imediat corpul. După desprinderea de corp, spiritul "dezbrăcat de hainele planetare" îmbracă o nouă haină, cu care ajunge la spiritele superioare. Haina sa planetară va fi folosită de alte spirite ajunse la acel grad de dezvoltare, la stadiul planetar, pentru o nouă reîncarnare.
Toate aceste aspecte legate de actul morţii sunt rezumate din comunicări ale pământenilor cu spiritele morţilor, prin mediumuri, în şedinţe de spiritism.
Am ajuns în cele din urmă la momentul concluziilor.
Astfel, după moartea spiritului fizic, sufletul nu este conştient că a părăsit lumea materială, îşi aminteşte apoi evenimentele din viaţă şi trece ca printr-un somn către lumea spirituală frumoasă ori întunecată, după faptele din viaţa pământeană. Comunică aici cu celelalte spirite prin frecvenţele gândurilor şi străbate cu ajutorul lor spaţiile din jurul Pământului, gravitând automat către nivelul spiritual corespunzător.
Înălţarea
Spiritul, în primele zile, stă alături de corpul său neînsufleţit, asistând chiar la înmormântarea sa.
După 42 de zile, spiritul se înalţă către lumea astrală, ceea ce în religia creştină se numeşte Înălţarea.
În lumea spiritelor, spiritul inferior este judecat de un grup de spirite superioare şi este retrimis către o nouă viaţă, care va fi în raport cu meritele sale din lumea pământeană.
Un spirit evoluat îşi analizează singur greşelile şi meritele, iar după o perioadă alcătuieşte planul unei noi vieţi pământeşti, pentru care primeşte sau nu aprobare de la un spirit superior.
O formă supremă de judecată este după un ciclu de 26.000 de ani de existenţă în atmosfera spirituală a unei planete, judecată pe care o face spiritul solar, care este însoţit de juriul său solar, alcătuit din spirite angelice solare.
Deci, omul este supus la trei judecăţi: una în timpul unei încarnări, alta după fiecare încarnare şi cea de-a treia la sfârşitul "şcolii spirituale planetare".
Până la şapte ani, duhurile inferioare coboară mereu la suprafaţa Pământului şi îşi privesc cadavrul prin pământul de deasupra mormântului. Din această cauză nu se deshumează morţii înainte de şapte ani, deoarece persistă această atracţie magnetică între spirit şi corpul îngropat.
Deci, omul este supus la trei judecăţi: una în timpul unei încarnări, alta după fiecare încarnare şi cea de-a treia la sfârşitul "şcolii spirituale planetare".
Până la şapte ani, duhurile inferioare coboară mereu la suprafaţa Pământului şi îşi privesc cadavrul prin pământul de deasupra mormântului. Din această cauză nu se deshumează morţii înainte de şapte ani, deoarece persistă această atracţie magnetică între spirit şi corpul îngropat.
Unele spirite sunt înconjurate de spirite cunoscute, care le fac să înţeleagă noul mod de viaţă.
Altele, singuratice, nu înţeleg ce se întâmplă cu ele şi simt nevoia să coboare pe Pământ, unde îşi văd rudele, prietenii cu care vor să comunice. Acestea simt sete, foame etc., dar neavând corp fizic nu îşi pot îndeplini dorinţele, ceea ce le produce suferinţă. Apoi, ele vor sugestiona oamenii, simţind satisfacţie la săvârşirea unor fapte rele. Aici îşi duc "viaţa" spiritele inferioare şi cele ale animalelor.
Amintirea sau discuţia despre cel decedat provoacă vibraţii ce ajung la duhul acestuia. Astfel, acesta ştie ce se vorbeşte sau se gândeşte despre el. De multe ori coboară fără a fi văzut, dar prezenţa lui provoacă o senzaţie de frig sau câteodată de cald, care se simte în special în partea dreaptă a corpului. Câteodată îşi poate mări densitatea fluidului din care este compus şi poate interveni în lumea materială producând zgomote, ciocănituri în mobilă, geam, oglinzi, poate sparge geamuri, pahare, becuri etc.
La parastasuri, preotul, pomenind numele răposatului, spiritul acestuia va coborî în biserică. Prin rugăciuni, el se poate desprinde de aceste legături cu corpul vital, înălţându-se în alt plan spiritual.
Amintirea sau discuţia despre cel decedat provoacă vibraţii ce ajung la duhul acestuia. Astfel, acesta ştie ce se vorbeşte sau se gândeşte despre el. De multe ori coboară fără a fi văzut, dar prezenţa lui provoacă o senzaţie de frig sau câteodată de cald, care se simte în special în partea dreaptă a corpului. Câteodată îşi poate mări densitatea fluidului din care este compus şi poate interveni în lumea materială producând zgomote, ciocănituri în mobilă, geam, oglinzi, poate sparge geamuri, pahare, becuri etc.
La parastasuri, preotul, pomenind numele răposatului, spiritul acestuia va coborî în biserică. Prin rugăciuni, el se poate desprinde de aceste legături cu corpul vital, înălţându-se în alt plan spiritual.
Spiritele inferioare, conform vibraţiilor lor joase, nu pot pătrunde în zonele de vibraţii înalte spirituale. Ele nu pot vedea spiritele superioare, care de fapt decid asupra viitorului lor.
Planeta are în jurul ei trei zone sau niveluri în care se găsesc spiritele noastre: zona roşie inferioară, apropiată de Pământ, zona albastră, de mijloc, şi zona albă, în care se găsesc spiritele cele mai evoluate. Există încă nenumărate aspecte legate de acest subiect, dar cred că de la un anumit punct informaţiile trebuie să se adreseze mai mult specialiştilor.
Închei cu un element de statistică, afirmând că la fiecare generaţie numărul decedaţilor creşte geometric, aşa că într-un secol mor aproximativ cinci miliarde de oameni. Moartea asigură eternitatea tinereţii vieţii şi a evoluţiei sale.
Autor, Romulus Popescu, parapsiholog
sursa: http://jurnalul.ro
Planeta are în jurul ei trei zone sau niveluri în care se găsesc spiritele noastre: zona roşie inferioară, apropiată de Pământ, zona albastră, de mijloc, şi zona albă, în care se găsesc spiritele cele mai evoluate. Există încă nenumărate aspecte legate de acest subiect, dar cred că de la un anumit punct informaţiile trebuie să se adreseze mai mult specialiştilor.
Închei cu un element de statistică, afirmând că la fiecare generaţie numărul decedaţilor creşte geometric, aşa că într-un secol mor aproximativ cinci miliarde de oameni. Moartea asigură eternitatea tinereţii vieţii şi a evoluţiei sale.
Autor, Romulus Popescu, parapsiholog
sursa: http://jurnalul.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)